Psihologia educatiei - domeniu particular al psihologiei

Psihologia educatiei - domeniu particular al psihologiei

Psihologia nu a ajuns la nivelul unei stiinte unitare. Din punctul de vedere al unor autori, psihologia consta, in momentul de fata , intr-o colectie de date si studii disparate care se bazeaza pe fundamentari teoretice extrem de largi si care recurge la tehnici de investigare destul de diferite.

Diferentele de vederi si controversele dintre psihologi par sa fie ceva mai accentuate decat intre alte categorii de cercetatori.

Unele controverse au chiar o fundamentare filosofica. Ele pornesc de la ideea ca mintea si corpul au o natura diferita, desi ele interactioneaza si se influenteaza reciproc (este asa numitul "dualism" care a fost fundamentat de catre R. Descartes.

Watson, in schimb, considera ca problema raportului minte-corp este falsa. Mintea nu reprezinta decat activitatea creierului si a sistemului nervos.

Pentru unii, mintea este un mit, pentru altii ea este o realitate.

Pozitii ca acestea au influentat in mod decisiv domeniul psihologiei educationale.

1.     Obiectul de studiu al psihologiei educationale

Psihologia educationala desemneaza acel domeniu particular al psihologiei care se ocupa de studiul proceselor si fenomenelor psihologice declansate in contextul invatarii umane, respectiv achizitionarea/schimbarea unor comportamente sub efectul educatiei: actiune deliberata de formare si dezvoltare a personalitatii in conformitate cu un anumit proiect social.

Din acest punct de vedere aria problematica a psihologiei educationale se configureaza in jurul urmatoarelor aspecte:

elemente de psihologia dezvoltarii si a invatarii

psihologia educatorului

clasa scolara - un grup educational

metode de cunoastere a psihologiei scolarului si a grupului scolar

Psihologia educationala este preocupata cu deosebire de crearea conditiilor psihologice pentru ca o invatare sa fie eficienta. Orice profesor si-ar dori sa stie ce are de facut pentru ca cel pe care il educa sa invete in mod eficient. Pentru a obtine acest lucru el ar trebui sa poata depasi o serie de dificultati.

In primul rand, el are la dispozitie o literatura de specialitate din ce in ce mai vasta, care il obliga la o selectie riguroasa pentru a ajunge la acele lucrari care ar putea fi valorificate din punct de vedere practic. Lansarea intr-un parcurs teoretic prea sofisticat nu face insa decat sa il oboseasca pe profesorul de specialitate care nu dispune, in primul rand, de timpul necesar pentru a selecta teoria pe baza careia el ar urma sa isi construiasca actiunea educativa concreta.

In al doilea rand, teoriile contemporane ale invatarii sunt intr-o mare masura eclectice, lansand un sir intreg de ipoteze, uneori contradictorii, care nu sunt in masura sa aduca acele lamuriri de care practicianul are nevoie. El doreste un raspuns simplu la intrebarile pe care si le pune, astfel incat sa poata solutiona probleme ce deriva din confruntarile lui zilnice cu realitatea scolara, iar cand raspunsul este prea complicat si ambiguu, profesorul sfarseste prin a fi dezamagit.

In al treilea rand, vocabularul psihologiei este vast, complex, neomogen. Unii termeni folositi de psihologi ca: "personalitate", "gandire", "iluminare" au un sens diferit de cel cotidian, iar alti termeni ca "inteligenta", creativitate" au un sens oarecum modificat fata de intelesul in care ii folosim in viata de zi cu zi.

Psihologia insasi este o stiinta care isi analizeaza si reanalizeaza continuu obiectul. Insusi statutul de stiinta al psihologiei este supus unor controverse. Din acest punct de vedere, merita sa facem o foarte scurta incursiune in istoria domeniului.

Termenul de "psihologie" a fost folosit pentru prima oara de catre Otho Casmannus (1595) pentru a desemna "studiul mintii si al sufletului".

Astazi dictionarele recurg la diverse sintagme care sintetizeaza ceea ce e absolut specific studiului psihologiei, respectiv: "studiul experientei umane", "studiul naturii umane", "studiul modului in care omul percepe, simte, gandeste, actioneaza", " efortul umanitatii de a se intelege pe ea insasi"..

In general, definitiile date psihologiei reflecta modul diferit in care diverse doctrine inteleg specificitatea asa numitei "stiinte a mintii". Pentru exemplificare oferim cateva definitii celebre date psihologiei:

"Stiinta vietii mentale, atat a fenomenului cat si a conditiilor lui. Prin fenomen noi intelegem trairi, dorinte, cognitii, ratiune si altele ca acestea (William James, 1890);

"Acea ramura a stiintelor naturii care are ca obiect comportamentul uman, cel invatat cat si cel neinvatat" ( Watson, 1919);

"Studiul stiintific al comportamentului creaturilor vii, in contactul lor cu mediul exterior" (Koffka, 1925);

Studiul stiintific al comportamentului. Prin comportament intelegem acele manifestari observabile cum ar fi gesturile, vorbirea, modificarile fiziologice., precum si acele procese care pot fi numai inferate cum ar fi gandurile si visele" (Clark, 1970);

Analiza stiintifica a proceselor mentale ale omului si a structurilor memoriei care pot ajuta la intelegerea comportamentului uman" (Mayer, 1981).

Datorita faptului ca psihologia nu e o stiinta unitara si ca o definitie universal acceptata asupra psihologiei nu a fost enuntata inca, vom recurge la o definitie care sa satisfaca interesele educatorului scolar care se apropie de studiul psihologiei din ratiuni practice, considerand-o stiinta care incearca sa descopere si sa explice legile generale ale comportamentului uman.

Fireste ca, educatorul scolar care isi propune sa modeleze personalitatea copilului in conformitate cu un anumit proiect educational este preocupat sa afle despre rezultatele unor investigatii care isi propun sa descopere si sa explice comportamentul uman, stiut fiind ca fiecare individ se manifesta intr-un mod unic si irepetabil.

In ciuda tuturor acestor dificultati care deriva din specificul psihologiei ca stiinta, exista un foarte mare interes din partea educatorilor fata de acest domeniu. Aceasta se datoreaza, in primul rand, faptului ca principala misiune a scolii o reprezinta formarea si dezvoltarea personalitatii copilului/tanarului, obiectiv fundamental care este pierdut adesea din vedere sub presiunea obiectivelor de instruire. In practicile educationale curente ne intalnim adesea cu situatia ca un profesor de specialitate este preocupat sa-l formeze pe elev ca bun matematician, fizician, biolog., uitand ca ceea ce ar trebui sa primeze in efortul lui profesional este misiunea de a interveni cu pricepere in procesul formarii personalitatii armonioase, echilibrate a copilului/tanarului.