Relatiile interpersonale si sociometria

Relatiile interpersonale si sociometria

Acest capitol isi propune un dublu obiectiv: mai intii, sa prezinte bilantul unui ansamblu de cercetari diacronice pe tema afinitatilor elective¹ si sa expuna, mai apoi, directiile unei metode special adaptate studiului relatiilor interindividuale in sinul grupurilor mici: Sociometria.

I. Procesele de afinitati

Problema afinitatilor, adica a intilnirii, a alegerilor si a legaturilor elective raspunde unei griji persistente a simtului comun. De ce cutare si cutare fiinte se atrag atunci cind se intilnesc ? De altfel, se intilnesc oare din intimplare ? Care sint sursele sim­patiei lor, suporturile si continuturile schimburilor pe care le intretin? Ce asteapta unii de la altii, ce inseamna pentru ei "a fi cu', "a fi impreuna' ?

La aceste intrebari nu s-au dat pina la mijlocul secolului decit raspunsuri partiale si disparate. Aportul filosofiei si al literaturii nu sint, fara indoiala, neglijabile, dar tin, mai ales, de intuitie sau de evocare. Domeniul afinitatilor constituie un sector cvasi-strategic din punctul de vedere al continutului si al metodei, de vreme ce se situeaza, de la inceput, la intersectia dintre anumite reglari sociale, dintre motivatiile sociale si interactiunea lor.

Prin "afinitate' se poate intelege orice relatie dilectiva, adica implicind un act de alegere si o satisfactie afectiva traita de catre agenti. Aceasta definitie permite sa se inglobeze nu doar relatiile de prietenie sau de dragoste ce unesc intim doua persoane, ci si fenomenele de preferinta si de simpatie reciproca in grupurile multiple ai caror membri sintem. Ea are un caracter operator, caci se preteaza la cercetari sociometrice care vizeaza sa distinga si sa masoare alegerile in privinta numarului, directiei, sta­bilitatii, in fine, aceasta notiune poate ingloba trairile fenomenologice proprii oricarei relatii elective, evocind prin chiar numele ei intensitatea atractiei si promisiunea de atasament.

Studiul afinitatilor cere o suita de abordari centripete, mergind de la context si de la cimpul intilnirilor pina la intimitatea aparte a "diadelor'. Mai exact, se pot consi­dera doua demersuri fundamentale consistind in:

degajarea reglarilor si conditionarilor sociale ce intervin in contacte, deter-
minind ceea ce se poate numi "cimpul eligibilitatilor' ;

examinarea ulterioara a aspectelor propriu-zis interpsihologice ale afinitatilor
care implica procese de interactiune a personalitatilor legate de un ansamblu de
perceptii si de motivatii afective.

1. Cadrele sociale ale afinitatilor

Studiul lor priveste un fel de zona colectiva si prealabila a afinitatilor; se vorbeste in termeni de situatie, de norma, de statut si de afiliere. intr-adevar, majoritatea contac­telor noastre cu celalalt sint provocate de exercitiul rolurilor sociale, corespunzind posesiunii diverselor statute, de ordin familial, profesional, civic sau chiar ludic; ele determina nu numai retelele noastre de comunicare, volumul si frecventa lor, ci si stilul si modalitatile. Astfel, nu numai ca nu intilnim pe oricine, oricind, dar nici n-am putea stabili, fie si cu cei mai apropiati dintre partenerii nostri, orice fel de legatura afectiva.

Cele doua fenomene evidente ce se degaja din toate cercetarile sint efectul vicinitar, adica influenta proximitatii spatiale, si tendinta catre omofilie, termen forjat de sociologul american Merton, pentru a desemna atractia corespunzind similitudinii de statut social. Vicinitatea si omofilia apar, de altfel, in strinsa legatura, de vreme ce societatile tind sa-si adune membrii de niveluri analoage sub efectul combinat al unor imperative functionale si al grijilor axiologice.

Aceste zone afinitare presupun, in acelasi timp, grupuri localizate ai caror indivizi sint membri - mai ales vecinii, mediul de lucru si de distractie - si ai unor ansambluri latente cu care se simt mai mult sau mai putin solidari, precum clasa sociala si pro­fesiunea, sexul si generatia.

A. Vicinitatea - Rolul sau este intotdeauna considerabil si foarte semnificativ statistic in raport cu posibilitatea ei de ocurenta, dar poate cind sa-1 materializeze si sa-1 intareasca pe acela al structurii sociale, cind sa introduca o bulversare a distan­telor si a rangurilor traditionale. in primul caz, ea constituie un factor de mentinere, fie ca este sau nu vorba de grupuri durabile (precum satul sau cartierul) sau temporare (ca scoala sau atelierul) sau chiar de grupuri artificiale, de indata ce un decret rigid interzice libera circulatie; pretutindeni, indivizii tind sa se asocieze datorita simplului fapt ca sint vecini. in alte cazuri, vecinatatea poate juca un rol novator si dinamic -fie ca este vorba de orase birasiale sau de comunitati ce inglobeaza rezidenti de diferite clase si responsabili ai mai multor generatii, sau - mai simplu - de grupuri scolare mixte. Iar aceasta evolutie poate sa ramina si ea partiala si precara, caci rolul vecinatatii depinde, in cele din urma, de functia pe care ea o capata pentru vecini si de modul in care este traita. Dupa cum este dorita, acceptata sau suportata cu greu, ea poate constitui in ea insasi o valoare sau doar un factor de facilitare locala, a carui dimensiune depinde in cele din urma de starea sistemului global.

in cazul unei "intilniri' neprevazute care amorseaza un schimb simpatetic, aceasta suscita o dorinta de prelungire, susceptibila sa invinga toate distantele, astfel incit "proximizarea' devine criteriul de intensitate al legaturilor elective dintre persoane. Vicinitatea si afinitatea se afla, deci, intr-un raport dialectic, dupa cum ne plac cei care ne sint aproape sau tindem, dimpotriva, sa ne apropiem de cei pe care ii iubim.

B. Omofilia - Omofilia de sex apare intotdeauna drept cea mai comuna si mai vivace (fara indoiala, pentru ca atinge modele universale de segregare, a caror trans­gresiune pune in joc diferentele si anxietatile de ordin psihosociologic). in ancheta noastra, desfasurata in Franta, proportia globala a subiectilor masculini care au cel putin o femeie in constelatia lor amicala ramine minoritara (40%). E cu atit mai frapant sa se constate ca, in schimb, 80%, adica exact dublul subiectilor din primul caz, isi exprima toleranta, chiar acordul favorabil in privinta stabilirii de legaturi amicale intre cele doua sexe. O asemenea distantare arata ca evolutia opiniilor de principiu si a atitudinilor verbale a depasit destul de mult evolutia conduitelor efec­tive. Nu s-ar putea, deci, spune ca un model permisiv s-ar fi substituit unui model defensiv sau agresiv; el pare, mai degraba, sa i se fi suprapus intr-un climat de ambivalenta caracteristica, in care femeia continua sa apara ca obiect sexual, in ace­lasi timp dorit si temut, impunindu-se insa si ca tovaras social.

Aceasta distanta intre planul factual si cel al evaluarii se regaseste in materie de afinitati de nivel social: in vreme ce aproximativ doua treimi dintre relatiile amicale unesc pe subiectii situati in acelasi "strat' social (acesta combinind profesiunea, nive­lul resurselor si al instructiei - vezi tabloul I), apartenenta la un acelasi mediu social este clasata pe ultimul loc in raspunsurile la intrebarile privind "baza prieteniei' (tabloul II).

Tabloul I. Stratificarea prietenilor (in%)

(Extras din J. Maisonneuve si L. Lamy, Psychosociologie de l'amitie, PUF)

Muncitori Functionari Cadre Femei

Tabloul II. Bazele prieteniei

(Extras din Psychosociologie de l 'amitie, PUF)

in ancheta din 1960, muncitorii manifesta global cea mai puternica omofilie, o propensiune specifica spre a face din prietenie o camaraderie privilegiata si spre a reuni pe cei mai buni prieteni ai lor; in timp ce functionarii si, mai ales, cadrele sint relativ mai eclectice si prefera o pluralitate de schimburi strict bipersonale, mai favo­rabile intimitatii. Pe de alta parte, numarul mediu de prieteni intimi este net superior in marile orase, in raport cu orasele mai mici si, mai ales, cu satele in care folosirea termenului "prietenie' prezinta un sens mult mai putin selectiv si desemneaza adesea intelegerea si cordialitatea intre vecini.

Regasim aici un fenomen observat de Alain Girard¹ in legatura cu alegerea sotului. Totul se petrece ca si cum o dorinta de spontaneitate si de laxitate ar interfera fara incetare cu constiinta difuza a determinantilor sociali ai afinitatilor noastre si cu adeziunea tacita la o veche regula de omofilie.

Studiile comunitatilor releva, la fel, persistenta modelelor de distante sociale, dincolo de o tendinta de deschidere. Fie ca este vorba de orase sau de asociatii multi-rasiale, efectul vicinitar favorizeaza eclectismul raporturilor pe plan local. Dar aceasta evolutie nu influenteaza decit slab relatiile externe, dominate in continuare de con­veniente si de eticheta in vigoare in mediul respectiv.

Cercetarile consacrate odinioara de catre sociologul american R.K. Merton colec­tivitatilor locale releva variatii semnificative in formele si gradele efectului vicinitar si ale tendintei de omofilie. Acolo unde exista un climat de cooperare - in functie de urgentele functionale si de anume idealuri comunitare - pregnanta statutelor tradi­tionale se diminueaza in favoarea celei a rolurilor si a nivelurilor de angajare locala. Dar, in orice caz, sub o eventuala "heterofilie' de rang sau chiar de continuturi ideologice, subzista omofilia valorilor, care intareste ea insasi coeziunea si endofilia locala, adica vicinitatea in sens larg. Mai exact, subiectii puternic implicati in ges­tiunea comunitatii tind a se cauta dincolo de inrudirile de opinii, cu conditia sa aiba in comun anumite griji dominante. Invers, subiectii care se dezintereseaza de viata locala cauta in exterior contacte ce corespund gusturilor si intereselor lor.

Studiile comparative sint, deci, indispensabile.

in ce priveste constelatiile amicale, am putut degaja o mixtura de constante, de diferente si de evolutii diacronice; toate acestea gratie a doua anchete pe linga mai multe categorii sociale, efectuate in contexte pe cit de asemanatoare posibil, la 30 de ani distanta.

Se constata mai intii, pretutindeni, inalta valoare conferita legaturilor de prie­
tenie cu un anume optimum al cimpului amical, ale carui margini si norme pot fi
precizate : de la unul la 10 prieteni intimi, cu o frecventa maxima a numarului 3.
La fel, se cade de acord, in general, pentru a cita identitatea gusturilor ca baza
primara a prieteniei si pentru a trimite originea sociala pe ultimele rinduri - con­
trar existentei globale a unei omofilii foarte ridicate.

Citeva diferente apar la nivel categorial, local si temporal.

Ancheta din 1990 arata persistenta acelorasi tendinte puternice (cimp amical,
omofilie, evaluari) cu o reducere a distantei intercategoriale. Totul se petrece ca si
cum expansiunea de 30 de ani a unei culturi mediatice si normalizante ar antrena
o nivelare a referintelor si a modurilor de comunicare, pe cind anumite distante
legate de bani ramin de neinlaturat.

Daca se iau in considerare straturile (sau afinitatile de nivel), muncitorii mar­cheaza un usor avans catre stratul superior, al functionarilor cu pregatire medie. Nici

unii, nici ceilalti nu declara a avea prieteni dintr-un strat inferior. Cit despre cadre, ele au de doua ori mai multi prieteni care tin de un strat inferior decit cei care tin de un strat superior, aparent datorita unei distante economice care poate marca stilurile de viata.

Pe de alta parte, esantionul feminin - aparent mai eclectic decit cel masculin - isi repartizeaza legaturile de prietenie in toate straturile tabloului.

in materie de evaluare a bazelor prieteniei, mitul afinitatilor pur spontane sau datorate "unei atractii inexplicabile' pare sa fie tot mai raspindit. Subzista, totusi, o anume ambiguitate, in functie de libertatea lasata de intrebarile cercetatorului: daca se cer oamenilor judecati de valoare, se obtine expresia unui ideal eclectic. Daca oamenii sint pusi la zid (plecind de la propria lor "lista' de prieteni intimi), realismul si omofilia isi recapata greutatea; dar, la rindu-le, ele tind sa se diminueze.

in orice ocurenta, daca ne plasam intr-o perspectiva temporala mai ampla, ex­tensia si intensificarea legaturilor amicale private n-ar putea constitui un progres liniar asa cum cred unii idealisti. Ne gasim, mai degraba, in fata anumitor schimbari de echilibru socio-afectiv si a anumitor procese de substitutie. Acolo unde legaturile afective primare (cele de familie, de vecinatate, de clasa, cele ce tin de corp) tind sa se atenueze, alte legaturi propriu-zis dilective, fondate pe factori mai personali, se leaga si se intensifica. in paralel cu emergenta unei anume heterofilii de statut, exista tendinta de a o compensa cu o alta forma de omofilie - privind, de exemplu, adeziu­nea la noi valori sau, pur si simplu, impartasirea de gusturi comune - fara ca vreo constelatie afectiva sa acceada la o deschidere radicala.

Astfel, partea de atractie spontana ce apare deja in culturile arhaice si in gruparile comunitare va capata in societatile de masa o greutate considerabila si ne va orienta pe fiecare dintre noi in interiorul cimpului de optiuni, catre cutare sau cutare partener ales. Vom aborda acum tocmai aceasta dimensiune personala.

2. Interpsihologia afinitatilor

Resortul intern al conduitelor afinitare tine, fara indoiala, de anumite nevoi de relatie si de afectiune, ale caror urme le gasim la orice individ. Asemenea conduite n-ar putea fi gindite in termeni de entitati izolabile si statice, ci in termeni de relatii diadice si dinamice, in care se iau in considerare simultan ambii poli ai relatiei. N-am putea vorbi de afinitate decit atunci cind intilnirea suscita o atractie mutuala si ii face pe parteneri sa mentina un contact care, pentru ei, este sursa unor satisfactii mai mult sau mai putin intense.

Lucrarile care au explorat aceasta perspectiva interactionista se constituie in doua mari curente. Unul este de natura clinica, legat de anumite concluzii ale lui Freud si prelungit adesea in analize fenomenologice. Celalalt este de natura experimentala si sociometrica; el vizeaza sa precizeze nu numai afinitatile interpersonale, ci si consti­inta mai mult sau mai putin corecta pe care o au subiectii, ca si modul in care fiecare dintre ei caracterizeaza persoanele preferate in raport cu ceilalti si in raport cu sine.

A. Mai multe concluzii, destul de frapante, se degaja din aceste lucrari experimentale.

. Dificultatile si incertitudinile comunicarii intre oameni; asupra acestui punct, sociometria confirma marturiile (mai impresioniste) ale operelor literare. Se constata, mai ales, ca diadele armonice perfecte - adica acelea ale caror membri se aleg reciproc si conteaza unul pe celalalt - nu reprezinta decit aproximativ o cincime din relatiile efective care se leaga in grupurile noastre. in afara de aceasta, progre­sele ajustarii interpersonale in timp ramin mediocre si relatiile sint de o instabili­tate notorie.

in dinamica alegerilor, asteptarilor si evaluarilor, procesele dominante prezinta
un caracter net autist si narcisiac; intr-adevar, inclinam fara incetare sa presupu­
nem ca cei care ne sint simpatici ne simpatizeaza la rindul lor si, de asemenea, ca
seamana mai mult decit altii fie cu imaginea pe care ne-o facem asupra noastra
insine, fie cu imaginea noastra ideala: prezumtie de reciprocitate si prezumtie de
similitudine. Or, de fapt, aceasta dubla prezumtie se dovedeste irealista in mai
mult de jumatate din cazuri.

in general, tindem sa-i idealizam pe cei pe care ii preferam in raport cu cei care
ne sint indiferenti.

inseamna aceasta ca jocul interactiunilor este in intregime orb ? Se poate discuta, in legatura cu acest punct, semnificatia rezultatelor; ni se pare, atit din perspectiva, fenomenologica cit si functionala, ca nu se poate sustine faptul ca nu ar exista o anumita clarviziune la parteneri; chiar daca aceasta se reduce la o fulguratie spora­dica, ea ramine singurul fundament posibil al unei constiinte a afinitatilor sau a barie­relor si ea apare in acele momente critice in care subiectii descopera unul la celalalt confirmari sau dezmintiri decisive in raport cu asteptarile lor. in afara de aceasta, simpatia ar putea, la fel de bine, sa apara intre o similitudine efectiva, perceputa obscur, si o similitudine mai autista si fantasmatica.

B. Cind problema se pune cauzal, adica din perspectiva motivatiilor afinitare, ne gasim in prezenta a doua ipoteze total opuse :

Aceea a similaritatii sau, cel putin, a unei omologii psihologice care ar prelun­
gi, la nivelul personalitatii, omofilia statutelor si a valorilor, stabilita de abordarea
sociologica, confirmind adagiul celebru, conform caruia "cine se aseamana se aduna'.
Astfel, prezumtia de similitudine ar fi fondata partial in cazul atractiilor reciproce.

Ipoteza complementaritatii, implicind la parteneri o forma speciala de hetero-
filie caracterologica, fiecare permitind celuilalt sa-si satisfaca nevoi complementare
profunde, verificind si precizind astfel adagiul invers asupra "atractiei extremelor'.
Procesele de idealizare a preferatilor invocate anterior pledau deja in favoarea unei
asemenea ipoteze.

Mai toate rezultatele obtinute intr-un mare numar de cercetari, atit clinice, cit si experimentale, ajung la concluzii inca incerte si mai mult sau mai putin compatibile; ele pot fi formulate astfel:

Se constata analogii mult mai clare intre membrii perechilor de prieteni la nive­
lul atitudinilor, al valorilor si al stilurilor semantice decit la nivelul structurii
personalitatilor.

Desi este vorba de o tendinta si nu de rezultate statistic semnificative, numeroase
lucrari au pus in evideta existenta unei anume similitudini intre prieteni.

Totusi, rezultatele anumitor cercetari aprofundate asupra cuplurilor conjugale
pledeaza in favoarea afinitatilor prin complementaritate si nu prin similitudine.

indoiala in fata oricarei teorii unitare poate conduce la o conceptie mai eclectica
si mai complexa asupra afinitatilor.

Mai degraba decit sa optam intre cele doua ipoteze opuse (aceea a similitudinilor si aceea a complementaritatii partenerilor) pare pertinent sa cautam sa precizam tipu­rile mixte, orientindu-ne catre o teorie a armoniilor complexe.

Se observa astfel, in general, la perechile si la cuplurile cele mai unite, o asema­nare in privinta scarii de valori si a anumitor trasaturi ale personalitatii, in timp ce alte tendinte apar drept complementare.

Pentru a pune in lumina aceste tipuri mixte si aceasta armonie complexa intre parteneri, trebuie sa tinem seama de mai multe aspecte :

pe de o parte, de faptul ca orice relatie interpersonala presupune anumite astep­
tari (adica anumite conduite ale lui alter fata de ego) si anumite aporturi (adica
anumite conduite ale lui ego fata de alter). Or, in cursul interactiunilor concrete,
fiecare subiect manifesta o propensiune catre cutare sau cutare tip de atitudine;
de exemplu, unii exprima, mai ales, initiative : a da, a lua, a conduce, in timp
ce altii adopta, mai ales, atitudini receptive: a primi, a suporta, a urma Se
intelege astfel ca va exista o armonie sau o incompatibilitate, dupa cum aceste
atitudini se completeaza sau nu;

pe de alta parte, trebuie tinut cont de gradul de intensitate a interactiunilor si de
modul in care sint exprimate. De exemplu, nevoia de a-si dovedi afectiunea poate
fi mai mult sau mai putin intensa, mergind de la o rezerva discreta la efuziunile
cele mai calduroase; pentru unii, limbajul va juca un rol important, in timp ce
altii vor prefera sa comunice cu celalalt fara sa-si verbalizeze sentimentele Se
intelege ca avem aici o a doua conditie de acord sau de disparitate intre parteneri.

Pe scurt, se pare ca exista doua axe distincte de compatibilitate, una fondata pe complementaritatea atitudinilor, cealalta fondata pe similitudinea unei nevoi a carei intensitate variaza.

Daca incercam sa degajam sensul si functia acestor doua moduri de compatibi­litate care pot sa se conjuge in cazul "perechilor' celor mai bine asortate, am putea spune ca similitudinile raspund unor nevoi de securitate, in timp ce complementarita-tile raspund unei nevoi de implinire. Este semnificativ, de altfel, ca cele doua procese stabilite de studiile experimentale se intilnesc aici cu inferentele clinice, de vreme ce prezumtiile de reciprocitate si de similitudine poseda indubitabil o functie protectoare, pe cind idealizarea celor preferati reflecta o grija de completitudine.

C. Coniventa sau comuniune. in acest punct al analizei, ajungind in inima acestor abordari concentrice, ne socotim in masura sa definim sensul ultim al afinitatilor, luind in considerare totalitatea rezultatelor obtinute. Tindem sa credem ca orice afini­tate se fondeaza minimal pe o coniventa narcisica intre parteneri, coniventa care, in anumite cazuri privilegiate si precare, se poate transforma intr-o comuniune propriu-zis tranzitiva¹.

Aceasta teza, care se poate sprijini, in acelasi timp, pe aporturile psihanalizei si pe cele ale fenomenologiei, confera idealului personal un rol decisiv. El pare, intr-adevar, sa orienteze alegerea celuilalt si sa hraneasca, intr-un fel, legatura dilectiva,

gratie satisfactiilor pe care le procura urmarirea lui. La nivelul idealului personal, se poate realiza o tripla mediere: intre factorii de identitate si cei de alteritate, intre nevoia de siguranta si cea de implinire, in fine, intre planul inconstientului si cel al traitului, intre nostalgia trecutului si energia proiectului.

Recurgind succesiv la exemple clinice de origine psihanalitica, la observatii coti­diene asupra "mediilor alese' si la implicatiile anumitor capodopere literare sau tea­trale, se pot degaja si prezenta modalitatile coniventei narcisice in materie de alegere amoroasa sau amicala. Mai mult decit o complementaritate stricta, ambivalentele mutuale vizeaza cel mai adesea sa-i satisfaca pe toti partenerii, printr-un joc subtil de provocari si de procuri in care alternanta rolurilor nu este exclusa, cel putin pe plan fantasmatic.

Luata de una singura, coniventa poate da seama de acest aspect foarte important al raporturilor dilective care tine de fantezie si de reverie. Domeniul lor nu este doar cel al solitudinii, cum s-a sustinut adesea, ele fiind, in multe cazuri, stimulate de intilnirea a doi subiecti ce exercita unul asupra celuilalt un fel de putere incantatorie; in acest sens, afinitatea s-ar putea chiar defini ca intilnire a doua imaginaruri si s-ar putea sustine ca aceasta dimensiune fantasmatica, departe de a fi un epifenomen, este, intr-adevar, consubstantiala legaturii dilective. Experienta traita a legaturilor celor mai intense, zona privilegiata pentru fenomenologie ca si pentru poezie, atesta faptul ca anumite diade acced la un nivel de intimitate comunicationala, la un "noi' care transfigureaza existenta prealabila, care smulge subiectii din cotidianul lor si din separare.

Accesul la o asemenea experienta implica o asteptare si o disponibilitate profunda, dar si un mod specific de compatibilitate, o armonie a stilurilor existentiale care ar putea da cheia ultima a problemei afinitatilor.

in definitiv, ecloziunea si destinul afinitatilor depind, in mod constant, de sensul pe care il ia, iar mai apoi il pastreaza sau il pierde, o anume situatie pentru cei doi parteneri. Dar trebuie sa se tina cont de factorii de ordin impersonal (contexte sociale, modele, urgente diverse) si de combinatiile diferite intre grija de securitate si dorinta de implinire. in aceasta optica, nici reglarile culturale, nici structurile caracterologice, nici trecutul nu sint determinanti puri. Afinitatea (niciodata complet previzibila) ex­prima atractia actuala si mutuala a persoanelor care raspund in acelasi stil unei situa­tii, de la simplul acord pasager pina la fuziunea unei intilniri esentiale¹.

II. Sociometria

Originile acestei metode urca pina la lucrarile lui J.L. Moreno, care si-a publicat opera de baza (Who Shall Survive) in 1934 (partial tradusa in franceza, cu titlul Fondements de la sociometrie). Termenul "sociometrie' insusi este semnificativ : este vorba de aplicarea unei masuri (metrum) fiintei sociale (socius), de stabilirea unui fel de "geografie psihologica a grupurilor', orice unitate sociala fiind, mai intii, dupa J.L. Moreno, "un sistem de preferinte si de repulsii spontane'. in masura in care anumite proceduri permit sa se atinga acest obiectiv, se intelege de ce ele trebuie sa joace un rol primordial in studiul afinitatilor.

Ele au fost sistematic prezentate si partial criticate in mai multe lucrari de meto­dologie psihosociala¹. Vom indica principiile lor generale, conceptele si operatiile pe care le implica, extensiile lor posibile si domeniul perceptiei socio-afective, dar si limitele lor si dificultatile intrinseci.

Desi, dupa Moreno, originalitatea sociometriei consta in faptul ca uneste teoria cu practica si accentul poate fi pus cind pe una, cind pe cealalta.

Daca se urmareste, in principal, un obiectiv practic psiho- sau socioterapeutic, cercetarea va fi centrata pe sociabilitatea fiecarui subiect, pe relatiile personale intre­tinute cu diversii tovarasi de lucru, ca si pe structura proprie grupului. Abordarea implica, deci, cele mai mari precautii clinice pentru a evita reticentele sau distor­siunile in raspunsuri. Numai cu acest pret va putea practicianul sa obtina o imagine socio-afectiva autentica si, plecind de la ea, va putea decide interventii oportune: reafectarea subiectilor izolati sau respinsi, constituirea unor echipe armonioase, sepa­rarea liderilor rivali etc.

La acest nivel, toate indicatiile privind alegerile, mai ales rangul, intensitatea, originea sau directia, vor trebui luate in considerare si replasate in contextul colectiv al schimburilor si in cadrele sociale mai largi in care se insereaza grupul.

Invers, acesti factori tind sa fie standardizati in studii extinse, in care clinicianul trebuie sa faca loc statisticianului. La acest nivel, se cauta mai ales sa se degaje anumite "modele' asociative, sa se compare frecventa lor de aparitie si sa fie rapor­tate la anumiti factori mentali sau sociali cu care pot aparea in corelatie. Obiectivul, in acelasi timp practic si teoretic, priveste retelele de comunicare si dinamica rela­tionala.

1. Situatia sociometrica

Trebuie sa subliniem, mai intii, ca aceasta situatie este, in mod normal, cea de "te­ren' si nu cea de "laborator'. Membrii unui grup anume - care se cunosc deja, cu totii, intre ei - sint intrebati cu care dintre tovarasii lor ar dori sa se asocieze pentru cutare activitate sau in cutare situatie viitoare. Se poate observa ca inima faimosului "test sociometric' (care ar merita mai bine numele de "ancheta') este un apel la scopurile preferentiale hic et nune si nu o alegere cu caracter abstract si platonic. Alegerea va fi solicitata in functie de unul sau de mai multe criterii determinante: jocuri, lucrari, confidente etc. - si este convenit dinainte ca se va tine cont de prefe­rintele exprimate in masura posibilitatilor. Moreno a insistat mai ales asupra acestor doua puncte; toata importanta si semnificatia testului sociometric vin de aici. intr-adevar, alegerile pot varia in functie de situatiile luate in calcul (cutare tovaras va fi preferat pentru lucru si nu pentru distractie); pe de alta parte, subiectii nu vor fi cu adevarat "motivati' sa raspunda decit daca au perspectiva unei aplicatii viitoare.

De altfel, n-am putea neglija conditiile insesi in care se efectueaza testul: mo­ment, prezentare, limbaj, forma scrisa sau orala, colectiva sau individuala, anonima sau nominativa a raspunsurilor; in fine, statutul si stilul persoanei care propune, analizeaza si, eventual, utilizeaza aceste date.

Toti acesti factori pot avea o incidenta considerabila asupra naturii si valorii ras­punsurilor obtinute, ei comandind "climatul' testelor sociometrice; acestea nu sint,

dupa cum se poate vedea, operatii neutre, de vreme ce suscita sau reactiveaza o intreaga retea de afecte, de perceptii, de asteptari, ale caror repercusiuni la nivel individual sau colectiv sint, de altfel, foarte dificil de controlat.

2. Cadrul notional

Notiunea cheie in sociometrie este cea de atom social; trebuie sa intelegem prin atom social nu individul in el insusi, ci reteaua de inter-relatii pe care o gazduieste orice subiect. in aceasta privinta, se pot distinge doi vectori: unul centrifug, celalalt cen­tripet. Cel dintii corespunde sentimentelor de atractie (sau de aversiune) pe care subiectul le incearca fata de cutare sau cutare membru al anturajului sau. Aceasta expansivitate (care poate fi mai mult sau mai putin puternica, avind un caracter pozi­tiv sau negativ) se poate traduce operational intr-un test prin emisiunea unui numar variabil de alegeri si de respingeri a anumitor membri dintr-un grup bine definit; fata de alti membri, subiectul va putea, evident, sa ramina neutru, fara sa-i prefere sau sa-i respinga.

Daca luam in considerare vectorul centripet, acelasi individ apare ca obiectul unor sentimente diverse, care se traduc in acelasi test prin receptarea unui numar variabil de alegeri si de respingeri din partea tovarasilor sai, in timp ce altii ramin neutri in privinta lui.

Aceste indicatii sint interesante in special prin faptul ca ele permit sa se degaje statutul sociometrie al indivizilor in grup : anumiti subiecti primesc un mare numar de alegeri; acestia sint "favoritii' sau "liderii'¹; invers, unii nu obtin decit foarte putine alegeri; ei sint "neglijatii' ; in fine, altii nu obtin nici o alegere: sint cei "izolati'. Acestia din urma nu pot fi confundati cu "solitarii' care nu emit nici o alegere, dar pot, eventual, sa primeasca unele; nici cu "respinsii' sau "exclusii', printre care se pot distinge doua cazuri: exclusii partial, subiecti care primesc mai multe respingeri decit alegeri; exclusii integral, care primesc numai respingeri.

intre aceste cazuri extreme, privitoare la o minoritate, se plaseaza masa cazurilor medii, average citizens, dupa cum ii numeste Moreno. Testul sociometrie pune astfel in evidenta fenomene de gravitatie socio-afectiva in care subiectii cei mai populari constituie centrul, in timp ce izolatii si exclusii sint trimisi la periferie.

Atomii sociali sint uniti de relatii diverse, constituind, deci, o retea sociometrica mai mult sau mai putin densa, in care pot aparea noduri sau configuratii tipice. Apar astfel perechi sau selectii reciproce (amicale sau ostile); triunghiuri, care unesc trei subiecti, sau diverse alte poligoane, dupa numarul indivizilor in chestiune; sau, in fine, lanturile comportind o serie de alegeri reciproce sau unilaterale. in anumite cazuri, grupul considerat poate prezenta un clivaj complet, adica un fel de segregare a alegerilor, care are ca efect scindarea grupului in doua sau mai multe subgrupuri sau "clici', in general, ostile.

Toate situatiile si relatiile pe care le-am indicat pot fi reprezentate in grafice simple a caror combinare sfirseste la nivelul grupului considerat prin stabilirea unei socio-grame. Aceasta constituie o veritabila radiografie afectiva a grupului. Constructia ei pune, insa, anumite probleme grafice si primele figuri stabilite de Moreno si de colaboratorii sai aveau, cel mai adesea, un caracter empiric si confuz.

Solutia consta in imaginarea unui simbolism simplu, permitind sa se puna in evi­denta rezultatele esentiale ale testului sociometrie (diferente de statut, perechi, lanturi, clici eventuale), pe de o parte, la nivelul atomilor sociali individuali (tabloul III), pe de alta parte, la nivelul grupului; aceasta ultima problema a fost rezolvata prin metoda tintei, propusa de M. Northway (tabloul IV).

Analiza statistica

Plecind de la rezultatele acestor teste, reinglobate in sociomatrici, este posibil sa apreciem statutele respective ale subiectilor si numarul alegerilor reciproce, confrun-tindu-le cu probabilitatea lor matematica. Altfel spus, se poate calcula in ce masura distribuirea alegerilor emise in cursul unui test difera semnificativ de ceea ce s-ar fi intimplat daca singur hazardul ar fi fost in joc.

Avantajul acestui procedeu consta in depasirea planului simplelor comparatii rela­tive, pentru a se referi la cadrul constant pe care il constituie situatia hazardului. Statisticienii au elaborat tabele care tin cont de marimea grupurilor, de numarul de alegeri permise si de criteriile propuse.

Fara a fi exhaustiva, aceasta analiza furnizeaza informatii pretioase asupra confi­guratiei si coeziunii¹ grupului si asupra nivelului de integrare a diversilor membri. Relevind anumite izolari, clivaje, tensiuni, adesea de nesesizat in mod direct, ea poate deschide astfel perspective utile pentru terapeutica sociala.

Extindere la domeniul perceptiv

Ancheta sociometrica de tip clasic se ataseaza exclusiv atitudinilor selective. Ne pu­tem, insa, intreba ce se petrece corelativ la nivelul perceptiei; altfel spus, in ce mod isi reprezinta subiectii propria lor situatie socio-afectiva in grupul ai caror membri sint. Pentru a afla raspunsul, este suficient sa adaugam intrebarii: "Pe cine ati alege ? ' (functie de un anume criteriu), o noua intrebare : "De cine credeti ca ati fi ales sau respins ? '.

Aceasta cercetare de auto-evaluare sociometrica, precum si combinarea rezulta­telor cu cele ale testului de baza, au fost elaborate si expuse sistematic de R. Tagiuri in 1952, sub numele de Analiza relationala. De atunci, acest domeniu largit a facut obiectul a numeroase studii.

Vom observa ca acest domeniu al perceptiei selective constituie un sector aparte al problemei generale a empatiei, adica a sensibilitatii la atitudinile celorlalti, a penetrarii sentimentelor sale - si este vorba aici de sentimente pozitive, negative sau neutre, in ce ne priveste. Aceasta nu implica, de altfel, ca ne-am interesa exclusiv de masura clarviziunii, adica a realismului obiectiv al subiectilor in prezumtiile lor. Datele obtinute permit sa se aprecieze la fel de bine congruenta subiectiva existenta intre alegerile noastre si asteptarile noastre de alegeri reciproce.

Aceasta analiza permite, deci, mai intii la nivel individual, sa aprofundam studiul sociabilitatii fiecarui subiect, combinind datele perceptive cu datele selective.

La nivelul grupului, ea permite, pe de alta parte, sa se efectueze un studiu al frecventei si al distributiei diferitelor tipuri de diada - in numar de 10, daca facem sa intervina doar alegerile si prezumtiile de alegere.

Dam in tablourile V si VI modul de reprezentare grafica a acestor diade, ca si un exemplu de sociograma individuala, conform tehnicii pe care am elaborat-o noi insine pentru grupurile al caror efectiv nu depaseste 20 de persoane (metoda rotii).

Examinarea unor asemenea sociograme permite sa se puna un diagnostic de socia­bilitate nu numai static, ci si diacronic, cu conditia sa efectuam o serie de teste conve­nabil distantate in timp. Un asemenea diagnostic implica luarea in considerare a mai multor aspecte, mai ales a volumului relational, adica a ansamblului de relatii selective si perceptive in
care este angajat subiectul; acest volum poate varia considerabil dupa cum su­
biectul este solitar, izolat sau nu asteapta nimic de la ceilalti - sau, dimpotriva,
expansiv, popular si constient de popularitatea sa;

a gradului sau de clarviziune, adica a acuitatii perceptive de care da dovada
subiectul fata de ceilalti membri ai grupului si care variaza dupa proportia de pre­
zumtii exacte sau inexacte, erorile putind consta fie in omisiuni (a nu recunoaste
alegerile al caror obiect este), fie in iluzii (a-si atribui alegeri pe care nu le primeste);

a gradului sau de transparenta, corespunzind acelorasi fenomene, privite, de
asta data, din punctul de vedere al asteptarilor celuilalt fata de subiectul luat in
considerare; daca subiectul suscita la tovarasii sai numeroase erori de perceptie,
vorbim de opacitate¹.

5. Importanta sociometriei

Daca pare abuziv sa-1 urmam pe Moreno in conceptia sa privind existenta unui sistem sociometric cvasi-coextensiv la totalitatea cercetarilor psihosociologice si a interven­tiilor atit politice, cit si terapeutice, trebuie sa recunoastem ca sociometria furnizeaza in mai multe domenii, o contributie de anvergura, mai intii, sub forma unui aport intrinsec la cunoasterea omului aflat in grup : sociometria permite nu numai studierea monografica si clinica a colectivitatilor aparte asupra carora se concentreaza interesul cercetatorului sau al practicianului, ci degajeaza, de asemenea, anumite "modele' de dimensiuni mai largi, din perspectiva individului, a relatiilor interpersonale sau a structurilor de grup.

Pe de alta parte, ancheta sociometrica intervine adesea in cursul cercetarilor de ansamblu asupra fenomenelor de sociabilitate; este vorba, in acest caz, de a pune rezultatele in relatie cu diverse variabile de ordin sociologic sau psihologic. in toate aceste cazuri, principalele dificultati rezida in problemele de interpretare.

A. Contributii intrinseci. Este posibil sa se repartizeze rezultatele extrase din
analiza sociometrica plasindu-ne la cele trei niveluri deja evocate : cel al indivizilor,
al relatiilor interpersonale si al structurilor de grup.

Vom distinge, pe de alta parte, studii cu un caracter esential clinic, referindu-se, mai ales, la ajustarea sociala a subiectilor sau la nivelul de inter-relatie in sinul unui grup, si studii ce pun in joc un aparat statistic mai mult sau mai putin complex ca, de exemplu, cele referitoare la corelatiile intercriteriale, la distributia si evolutia tipurilor de diada, la analiza matriciala a relatiilor prin interpozitie.

Este, totusi, important sa precizam ca, daca sociometria contribuie din plin la studiul structurilor spontane ale grupurilor, ea n-ar putea sa lamureasca de una sin­gura problema fundamentala a coeziunii de grup, care ramine o chestiune principala in psihologia sociala.

Aceasta coeziune tine, cu siguranta, de factori interni, atit afectivi, cit si functio­nali, dar ea tine si de :

rolul si relatiile intergrupale asumate de catre grup in propriul sau mediu;

cadrul si structurile societatii globale in care se intersecteaza si functioneaza
grupul luat in considerare.

B. Contributii extrinseci. Unul din principalele puncte de interes ale rezultatelor
sociometrice este faptul ca ele pot fi puse in relatie cu alti factori mentali si sociali,
plecind de la diferite ipoteze de cercetare.

Cind ne interesam de statute, confruntam, in general, extremele - subiecti populari si lideri pe de o parte, izolati si exclusi pe de alta parte - in functie de diverse caracteristici ce fac obiectul unor masuri independente. Daca se considera afinitatile sau clivajele, se cauta ceea ce au in comun membrii perechilor amicale sau ai clicilor, in raport cu perechile de subiecti indiferenti sau ostili.

Cit despre factorii sociologici, exista, mai ales, studii stabilind influenta struc­turii ecologice asupra statutului si a asociatiilor sociometrice. Cu cit un subiect ocupa o pozitie mai in centru (lucrurile fiind, de altfel, egale), cu atit el are tendinta de a fi ales. Cu cit oamenii se gasesc mai aproape de vecini, cu atit ei au tendinta de a se alege in absenta unui factor de constringere. La fel, s-a putut stabili efectul "omofilic' al analogiei de virsta, sex, etnie, clasa

sociala, profesie si opinie. Astfel, factorii sociali exercita o influenta puternica asupra

jocului afinitatilor.

. Cit despre factorii psihologici, s-au cautat, pe de alta parte, anumite relatii intre cutare trasatura caracterologica si cutare pozitie de popularitate, de izolare sau de excludere, fara ca studiile sa fi dat inca rezultate decisive si constante.

Problema motivatiilor selective face, de asemenea, obiectul unor lucrari complexe, atit prin abordarea metodologica, cit si prin interpretarea rezultatelor. Aici similari­tatea s-ar putea combina cu anumite forme de complementaritate. Daca toate con­cluziile trebuie sa ramina, pentru moment, prudente, "misterul' afinitatilor elective poate fi, fara indoiala, partial elucidat de progresele analizei psihosociale. Dar, din fericire, intilnirile vor fi intotdeauna traite cu aceeasi delectare de catre parteneri.