Respingerea: cum ne aparam punctul de vedere

Respingerea: cum ne aparam punctul de vedere?

A respinge un argument advers este o activitate proteiforma, atat ocurentele cat si modalitatile sale de aplicare fiind numeroase. Prin urmare, putem enunta o teza adversa, apoi o respinge sau, dimpotriva, preveni un eventual contra-argument concentrandu-ne pentru a demonstra lipsa de validitate. In plus, respingerea se poate concretiza fie intr-un refuz total al tezei adverse, fie printr-o critica partiala, ceea ce semnifica o acceptare a unei parti din teza adversa (concesie) pentru a o distruge mai eficient s.a.m.d.

In orice caz, locutorul trebuie sa fie capabil sa urmeze succesiv operatiile urmatoare:

- sa inteleaga bine, adica sa integreze teza adversa. Aceasta calitate presupune stapanirea enuntului, atitudine importanta in cazul interventiei orale, deoarece interlocutorii lucreaza in timp real;

- sa judece validitatea exemplelor sau opiniilor avansate inainte de a elabora o strategie argumentativa: respingere totala, concesie sau atenuare;

- a pune/ exprima in cuvinte respingerea si a trasforma o situatie defensiva intr-una de superioritate.

1. A reformula: asculta pentru a fi ascultat

Daca dorim ca o dezbatere sa fie onesta si eficace, altfel spus sa conduca la o concluzie clara, ceea ce este de preferat intr-o confruntare profesionala, doua obiective trebuie sa fie atinse.

1.1. Evitarea oricarui blocaj. Este esential sa nu iti blochezi interlocutorul, altfel apare riscul fie ca acesta sa plece pur si simplu, fie sa intre intr-o tacere absoluta ori sa adopte un comportament violent.

1.2. Respectarea coerentei dezbaterilor. Trebuie evitata orice deriva logica - participantii improvizeaza, schimbul poate fi inegal (ascultare / interventie), frecvent unii noteaza idei, cuvinte, pasaje, cateodata pot fi lipsiti de rigoare, mai ales daca nu exista un animator / moderator. De aceea este necesar sa adoptam un comportament care sa permita un veritabil schimb, adica sa adoptam acea atitudine intelectuala ce se rezuma la o lege simpla, dar deseori ignorata: asculta pentru a fi ascultat. A-l asculta pe celalalt este o conditie minimala pentru a-i intelege argumentele, chiar baza dialogului. Ascultarea face posibila reformularea, mijlocul cel mai eficient prin care dovedesti interlocutorului ca ai fost atent si l-ai inteles.

In acest context reformularea constituie, din punct de vedere uman, o forma de a recunoaste persoana adversa si, in egala masura, unul dintre mijloacele ce contribuie la dezamorsarea agresivitatii. Trebuie sa dam semne ca ne aflam in opozitie cu ideile interlocutorului, nu in conflict cu persoana sa.

Din punct de vedere intelectual, reformularea probeaza o luare in considerare reala si profunda a ideilor opuse. Factor de claritate intr-o dezbatere, ea contribuie la evitarea oricarei derive in afara subiectului.

Din perspectiva derularii dezbaterii, reformularea incetineste considerabil cadenta schimburilor, ceea ce aduce doua consecinte practice: 1. reducerea ritmului diminueaza riscul agresivitatii (violenta interpersonala functioneaza de o maniera simetrica - agresivitatea oratorului a. are mari sanse de a o declansa pe cea a oratorului b., care o poate stimula pe cea a lui a. si asa mai departe). Prin urmare, pentru a nu intra in acest cerc vicios, trebuie evitata orice atitudine agresiva. 2. Reformularea permite celui care trebuie sa respinga o idee adversa sa castige timp.

2. A respinge, a obiecta. In acest caz este vorba de a nu recunoaste valoarea ideii adverse - putem utiliza formule de tipul Nu este adevarat ca este gresit sa gandesti ca nu se poate accepta ca nu este credibil, rezonabil, sa consideri ca, la care se pot asocia expresii de tipul in realitate de fapt adevarul este ca Nu uita insa ca intr-un cadru profesional este necesar sa colaborezi cu colegii, ceea ce semnifica a lucra cu (ei).

3. Concesia: o strategie ori o necesitate? Orice locutor se poate intreba mai intai in legatura cu validitatea strategica a concesiei: faptul de a respinge in totalitate o teza nu este un semn de inchidere, deci de superioritate? De fapt, concesia nu este un semn de slabiciune, ci mai degraba o proba de obictivitate, de spirit constructiv, pentru ca utilizam ideile celuilalt, dar nu le validam decat partial. Din punct de vedere psihologic, concesia constituie o marca de respect, demostrand ca in domeniul argumentarii nici-un element nu este respins in totalitate, inclusiv persoana care il vehiculeaza. Mai mult chiar, ea poate fi interpretata ca o recunoastere a celuilalt, ceea ce poate, in anumite cazuri, sa flateze interlocutorul, sa-i scada vigilenta intelectuala. A face concesii inseamna si a-l invita pe celalalt sa adopte aceasta cale, in numele principiului simetriei - are, prin urmare, si o dimensiune manipulatoare.

Concesiile se pot exprima prin mai multe modalitati - prin unele adverbe si turnuri adverbiale (indeosebi adverbe predicative - poate, fireste, posibil, bineinteles, desigur etc.) prin turnuri verbale - se poate adminte ca este indubitabil ca nu se poate nega ca este adevarat ca sau este posibil ca nu este gresit sa spunem ca trebuie sa recunoastem ca

4. atenua, a nuanta: un demers de ponderare.  Fara a respinge ori a accepta partial ori total o teza, se dovedeste uneori oportun sa subliniem pana la ce punct aceasta poate fi excesiva. Respingerea consta in a face concesii de validitate pentru unele puncte cu conditia de a accepta o diminuare a virulentei lor. Deci nu a propune o idee opusa, ci a merge in acelasi sens ca si cel care ne contrazice, ba chiar mai departe, adica a cauta un teren de acord sau, mai bine zis, un punct de echilibru acceptabil pentru promotorii celor doua opinii. Ca si in cazul concesiei, aceasta atitudine se inscrie deci in disponibilitatea spre compromis, ceea ce se dovedeste util in cadrul oricarei reflectii teoretice sau dezbateri care are nevoie de un debuseu, de o solutie practica satisfacatoare pentru ambele parti. Se pot utiliza formule de tipul: Nu putem merge pana la a afirma ca Este exagerat sa sustinem ca Situatia nu este atat de transanta cum s-ar putea crede Este dificil sa fii atat de categoric Aceasta perspectiva simplifica mult realitatea

5. A formula concluzia respingerii - o necesitate

Putem fi tentati sa credem ca obiectivul a fost atins daca am formulat un contra-argument, aceasta ar insemna sa uitam ca evocarea tezei adverse, respingerea sa si contra-atacul constituie o entitate si, prin urmare, necesita o concluzie.

6. Cateva sfaturi

Indubitabil, una dintre dificultatile majore ale argumentarii orale este capacitatea de a gasi rapid obiectii /  contra-argumente valide. De aceea specialistii in comunicare sugereaza unele solutii - uneori criticabile din punct de vedere moral sau intelectual. A gasi un raspuns la un argument, deci o solutie la o problema, poate consta de exemplu in a schimba datele atacului printr-o reformulare tendentioasa. Poate fi suficient uneori sa reformulezi de o maniera non-obiectiva ideea adversa, prin urmatoarele cai:

1. A reformula atenuand - tehnica ce permite sa raspunzi unor idei a caror putere a fost diminuata, ce sunt deci mai usor de neutralizat; este frecvent utilizata de oamenii politici in raspunsurile lor la intrebarile jurnalistilor ori la acuzatiile adversarilor lor.

2. A reformula amplificand - procedeu ce consta in a caricaturiza conceptiile adversarului si a le respinge demonstrand caracterul lor excesiv.

3. A reformula neretinand decat un singur aspect evocat de celalalt. Metoda permite sa <uitam> una sau mai multe idei dificil de respins pentru a dirija atentia spre cele ce par mai usor de contracarat.

A minimaliza acuzatiile. Adica a minimaliza cifre, evenimente, idei prezentate de partea adversa - aceasta remarca este disproportionata prin raport cu situatia reala, aceste exemple sunt putin semnificative cifrele nu sunt reprezentative pentru inconvenientele sunt mult mai reduse decat daca Deci a minimaliza consta in a <desumfla>, a demostra ca un fapt ori o notiune corespunde unui caz izolat, pe care il recunoastem ca atare, dar a carui importanta in demostratie trebuie sa fie limitata, ceea ce exclude orice generalizare. In practica, atitudinile de reformulare tendentioasa sau de minimalizare nu constituie decat prima etapa a unui demers de respingere.

5. A deturna argumentarea. Utilizarea  expresiilor de tipul: Acest exemplu, din contra, nu dovedeste cu adevarat decat ca A avansa o astfel de idee inseamna implicit a recunoaste ca Un astfel de rationament constituie proba evidenta ca

6. Utilizarea unei intrebari retorice. O intrebare retorica este o structura interogativa  pe care locutorul si-o pune si la care raspunde. Este o forma de interpelare directa a interlocutorului, invitandu-l sa-si puna si el acea intrebare, invitandu-l sa intre direct in rationament si dandu-i impresia ca joaca un rol activ (dupa Bernard MEYER, Les pratiques de communication. De l enseignement superieur a la vie professionnelle, Armand Colin, Paris, 1998).

Nota

Nu uitati, in acest context, importanta cuvintelor si expresiilor asimilabile categoriei  conectori atenuatori de tipul: Ma asteptam la o astfel de reactie din partea dv.Aceasta abordare imi este familiara, de aceea va pot spune ca