Strategiile discursive utilizate in predarea psihologiei

STRATEGIILE DISCURSIVE UTILIZATE IN PREDAREA PSIHOLOGIEI

In sens general, strategia se desfasoara ca un ansamblu de operatii, procese, procedee si metode orientate spre realizarea unuia sau mai multor obiecte determinate.

Strategia ne sugereaza un traseu pe care trebuie sa-l parcurgem dar care nu exclude diverse modificari si ajustari, in functie de derularea enenimentelor.

Conceptul de strategie are o aplicabilitate universala. In viata cotidiana intalnim strategii:

ale cercetarii stiintifice,

ale actiunii politice,

economice,

medicaler sau de eradicare a unor boli,

de instruire.

Strategia de instruire este o componenta a programului educational, care reprezinta din perspectiva profesorului, aspectul dinamic al formei de dirijare efectiva a invatarii.

Strategia de instruire este un mod concret de a pune in contact elevul cu materialul de invatat si presupune organizarea optima a celor mai eficiente metode, forme de grupare a elevilor in functie de obiectivele urmarite.

Steategia de instruire implica elevul in situatii specifice de invatare, rationalizeaza si adecveaza continutul instruirii la particularitatile personalitatii elevului (motivatia, nivelul de pregatire, stilul de invatare).

Strategiile de invatare sunt extrem de diverse. Profesorul alege o strategie data sau o combinatie profitabila de strategii in functie de:

disciplina,

particularitatile elevului,

specificul obiectivelor educationale propuse.

Didacticienii au ajuns la concluzia ca sunt eficiente acele strategii de invatare in care discursivitatea detine locul principal.

Strategiile propuse si utilizate in predarea psihologiei sunt strategii de discursivitate.

Prin strategie discursiva se intelege modalitatea in care un vorbitor (profesorul de psihologie) combina enunturile sale in secvente discursive, forme discursive de rationare, tipuri de argumentare, modalitati de explicatie ti restrictie, proceduri persuasive etc.

Strategia discursiva in predare este o optiune a profesorului care construieste discursul. Ea exprima gradul de libertate al profesorului in a-si asigura prezenta discursiva in fata auditoriului. In fata profesorului, aceasta libertate nu este absoluta. Profesorul trebuie sa-si construiasca discursul in functie de continuturile informationale stabilite de programa scolara. Libertatea este limitata de programa scolara. Nu faci discursul cum vrei, trebuie sa ai in vedere obiectivele pe care le urmaresti, dupa care modifici, ajustezi in functie de derularea evenimentelor. Liberatatea profesorului se poate manifesta in modul in care el poate combina toate mijloacele discursive sau argumnentele pe care le aduce, descrierile, explicatiile.

Tipuri de strategii discursive:

Exista mai multe tipuri de strategii discursive. O prima strategie discursiva este descrierea.

Se disting doua tipuri de descriere in cadrul stiintelor:

descrierile calitative,

descrierile cantitative,

Descrierile calitative intervin in definirea operationala a conceptelor. Prin acest proces conceptele dobandesc referinte empirice, adica sunt traduse si formulate in termeni observabili si actionali. Intervin si in categorisirea sau regruparea fenomenelor dupa unul sau mai multe criterii. Prin aceasta operatie ( de regrupare dupa criterii), datele empirice dobandesc semnificatii conceptuale. In psihologie predomina descrierile calitative.

Descrierile cantitative introdiuc relatiile cantitative intre fenomenele studiate. Astfel se constata ca unele fenomene dispun intr-o mai mare masura de caracteristicile considerate decat altele.

Ele implica doua operatii:

masurarea: atribuirea unui numar pentru un obiect sau o caracteristica (variabila) → coeficientul de inteligenta.

numararea: atribuirea unei frecvente diferitelor categorii de obiecte → cat de des apare fenomenul.

Dupa aceea este necesara analiza calitativa, adica sa interpretezi in propozitii toate acesle numere. Intre ele trebuie sa fie textul - propozitiile explicative ale datelor cantitative (ex: intre tabele) adica analiza calitativa.

Cele doua operatii se presupun reciproc.

Definirea si analiza conceptuala sunt etape obligatorii pentru o masurare obligatorie si semnificativa, in timp ce rezultatele servesc drept baza pentru noi conceptualizari.

Descrierea indeplineste diferite functii in cadrul unei constructii discursive didactice. De exemplu poate sa intervina in constructia cunostintelor. In acest caz ea ofera cunostintele sau baza de date empirice care constituie suportul conceptualizarii. A conceptualiza inseamna a ajunge la concept, adica a forma concepte.

Conceptualizarea presupune capacitatea de abstractizare a unei clase de obiecte si fenomene care sunt apoi incorporate intr-o imagine sau imagine-concept.

Descrierea se integreaza in strategiile inductive de generare si intemeiere a informatiei.

In aceste caszuri, notiunile se formeaza pe baza desprinderii notelor comune unui grup de fenomene sau obiecte prezentate.

Prin descriere, profesorul aduce in fata elevilor date concrete, fapte de observatie din a caror examinare va desprinde apoi esentialul din relatiile cu elevii, care sunt condensate in legi, notiuni, principii.

Insusindu-si cunostintele elevul trece de la datele perceptiei la notiuni de examinare a faptelor concrete, la generalizari si principii.

Examenul la didactica pedagogiei consta intr-o lucrare swcrisa + proiectul didactic pe care-l aducem de-acasa.

Pentru concursul de titularizare:

Se fac inscieri la inspectoratele teritorilale la sect. 5 si la mun. Bucuresti → Dl. Inspector Stan.

Pe posturi in invatamant sau pe posturi de consiliere (o singura optiune).

Dosarul se face pana in 27 mai cand se face baza de date (primesc dosarele fara diploma cu conditia sa fie copie legalizata) si dupa 15 iunie, cand se elibereaza diplomele de licenta se poate duce diploma.

16-17 iulie este concursul.

Pentru consiliere psihopedagogica:

Subiectul 1: teoretic - 30 puncte;

Subiectul 2: teoretic - 30 puncte;

Subiectul 3: didactica.

Bibliografie:

Lemeni Gabriela, Mircea Miclea (2004), Consiliere si orientare. Ghid de educatie pentru cariera., Ed. ASCR, Cluj-Napoca.

Lemeni Gabriela, Mircea Miclea (2004), Aplicatii, Ed. ASCR, Cluj-Napoca. → sunt 3 volume de aplicatii ale cartii: Activitati pentru clasele I-IV,

Activitati pentru clasele V-VIII,

Activitati pentru clasele IX-XII.

Baban Adriana (2001), Consiliere Educationala.

Gheorghe Tomsa (2003), Consiliere si educatie in scoala, Ed. Credis, Bucuresti.

Jigau, (2001), Consilierea carierei, Ed. Sigma, Bucuresti.

DESCRIEREA

Una din strategii este descrierea.

Descrierea face parte din strategiile inductive de structurare a informatiei. In cadrul lor, notiunile se formeaza pe baza desprinderii notelor comune ale unui grup de fapte, observatii, fenomene sau exemple prezentate.

Prin descriere profesorul aduce in fata elevilor date concrete si fapte de observatie. Din examinarea acestor date se va desprinde apoi cu ajutorul clasei esentialul, adica relatiileconstante dintre fapte si fenomene care sunt apoi generalizate in notiuni empirice.

Prin descriere elevul trece de la datele perceptiei la notiuni.

Formarea notiunii se realizeaza si printr-o prelucrare a datelor. Datele perceptiei sunt transformate si preluate in concepte, pe baza activitatii de abstractizare, generalizare, diferentiere si asimilare.

In descriere conteaza nu numai numarul exemplelor prezentate ci si varietatea lor.

Procesul psihic reflecta relatia cu obiectul.

Respectarea exigentelor conceptualizatii nu este un lucru usor de realizat in procesul didactic. Din aceste motive, profesorul recurge frecvent si la calea deductiva.

Prin deductia anumitor adevaruri pornesti spre concret.

Profesorul poate considera de exemplu ca este bine sa introduca definitii la inceputul lectiei pentru ca ii ofera elevului insusirile esentiale, pentru ca nu exista o singura strategie care sa rezolve toate problemele instruirii.

Fiecare strategie (inductiva sau deductiva) prezinta avantaje si dezavantaje iar profesorul trebuie sa gaseasca cea mai buna combinatie.

pornind de la concept catre definitie = strategie inductiva;

pornind de la definitii catre concept = streategie deductiva;

strategia lui Mayer: orice obiect trebuie sa cuprinda:

- comportamentul produs de elev,

- conditiile in care trebuie produs,

- performanta minima standard.

Nu se poate concepe de exemplu predarea cunostintelor de psihologia personalitatii fara sa luam drept cadru de observatie viata cotidiana si fara sa descriem ceea ce se impune atunci in legatura cu o persoana.

Se impun atentiei noastre urmatoarele elemente:

faptele de conduita ( /-) care predomina,

aspectul fizic,

relatiile cu ceilalti,

activitatile pe care le desfasoara individul,

performantele pe care le obtine.

Informatia de plecare este una cu precadere observationala. Este formata dintr-o colectie de date de ordin calitativ despre fapte, activitati, relatii.

Prin descriere elevul ia cunostinta cu o serie de comportamente consemnate in situatiio diferite. Aceste date empirice cu care ia contact elevul cand i se predau, vor servi drept cadru de clasificare provizoriu alt trasaturilor de personalitate Trebuie sa actionezi in sensul intelegerii a ceea ce se preda de catre elev.

Obiectivele:

obiective cadru - sunt obiective generale pentru tematica sau capitolul respectiv.

obiective de referinta - sunt obiective pe problema.

obiective oprationale- se desprind din celelalte doua obiective si sunt comportamentale, masurabile si observabile. Ele pot fi: la nivelul lectiei sau la nivelul unei secvente de lectii.

competente - abilitati.

Obiectivele educationale ale domeniului cognitiv - Bloom:

Taxonomia obiectivelor educationale ale domeniului cognitiv a fost realizata aproximativ in 1950 de catre Bloom. Dupa Bloom a urmat Kratwell cu taxonomia obiectivelor educationale ale domeniului afectiv.

Domeniile psihocomportamentale ale personalitatii sunt:

cognitiv,

afectiv,

psihomotor.

Strategiile inductive

Notiunea se formeaza pe baza desprinderii notelor comune ale unor obiecte.

Formarea notiunilor nu se reduce la selectia categoriei comune, ea inseamna o preluare a datelor perceptiei nemijlocite in urma careia, pe baza activitatii de abstractizare, diferentiere si generalizare, asimilare, se ajunge la concept.

Exemple si organizarea acestora: conteaza nu numai numarul de date, fapte, exemple, ci si varietatea acestora.

Ilustrarea unilaterala si variatia insuficienta a datelor concrete duc la o ingustare a continutului notiunii, dupa cum in altele este invers, situatia putand sa duca la o extensie nepermisa.

Respectarea exigentelor conceptualizarii nu este usor de realizat in procesul didactic.

Profesorul recurge la calea deductiva in predarea lectiei, a cunostintelor, adica incepe lectia cu introducerea de definitii pentru ca acest lucru ii asigura operarea permanenta cu insusirile esentiale.

Nu trebuie absolutizata niciuna din cele doua cai - inductia si deductia -, pentru ca nu exista o singura strategie pentru rezolvarea tuturor problemelor instruirii, care sa fie fixa. Profesorul trebuie s-o gaseasca pe cea mai inteligenta.

Optiunea profesorului pentru un demers descriptiv in momentul familiarizarii elevilor cu un proces psihic poate spori gradul de implicare al elevului in desfasurarea lectiei, ii poate mentine atentia, ii sporeste durata retentiei conostintelor.

Practica scolii arata ca atractivitatea cunostintelor de psihologie este mult mai mare atunci cand elevul descopera faptele psihologice cand el se confrunta cu experientele de viata, cu care se confrunta zilnic. Ex: nu se concepe predarea unor elemente ce apartin, ce tin de psihologia personalitatii fara a se lua drept cadru de observare a vietii cotidiene

Informatia de start este cu precadere o informatie observationala alcatuita dintr-o colectie de date calitative despre fapte, activitati, relatii.

Prin descriere, elevul ia cunostinta cu anumite date empirice despre cunostintele specifice omului, produse in situatii diferite. Acete date despre comportamentul omului vor servi drept cadru de clasificare provizorie pentru trasatura de personalitate. Ex: cum procedeaza un profesor cand vrea sa predea elevilor notiuni despre trasaturile de personalitate: se sugereaza elevilor sa porneasca de la un exemplu si sa se gandeasca la cineva de acelasi sex, apoi sa descrie persoana respectiva in propriile cuvinte si fraze care sa exprime ce cred ei ca exprima caracteristicile esentiale; in acest fel se fac liste cu trasaturile descrise de elevi, care vor fi apoi grupate in categorii temperamentale, aptitudinale si categoriale.

In analizele care se fac fiecarei trasaturi de personalitate, datele obtinute sunt completate cu explicatii, interpretari de noi date, observatii.

Un demers asemanator poate fi aplicat si pentru predarea cunostintelor legate de afectivitate si procesele afective.

Cum se procedeaza: Profesorul poate cere elevilor sa descrie in cuvinte si propozitii care sunt trairile lor subiective atunci cand sunt confruntati cu anumite situatii. Ex: "Ce simti?, Ce trairi ai cand esti prins copiind la un examen?", "Ce trairi subiective ai cand castigi o suma mare la LOTO?", "Cand vizionezi un film de groaza, ce trairi ai?", "Cand te desparti de un prieten bun, ce simti?". Raspunsurile date de elevi la aceste situatii vor fi folosite apoi de catre profesori pentru a arata ca evenimentele si situatiile cu care ne confruntam nu ne lasa indiferenti. Unele evenimente, situatii ne bucura, altele ne intristeaza, altele ne entuziasmeaza etc.

Natura acestor trairi subiective este in stransa legatura cu trebuintele si aspiratiile persoanei. De la discutia de grup ajungem la afectivitate. In acest fel, profesorul va trage concluzia impreuna cu elevii ca prin afectivitate noi traim relatiile cu mediul inconjurator si scoatem in relief masura in care trairile afective sunt sau nu satisfacute. Fiecare individ iti reflecta propriile trairi in functie de evenimentele de viata, de unde decurge si diversitatea trairilor afective.

Una din conditiile receptarii discursului didactic se concretizeaza in asigurarea preciziei si a claritatii conceptelor. Profesorul trebuie sa fie foarte atent la aspectele terminologice si conceptuale, trebuie sa fie receptiv la orice neintelegere a terminologiei de catre elev, sa ia in calcul toate situatiile posibile de clarificare si intelegere a termenilor utilizati. Ca sa poata realiza acest lucru, in procesul de predare profesorul trebuie sa alterneze denersurile inductive cu cele deductive. Numai schimband contextul unui concept poate fi mai bine precizat. In literatura pedagogica se considera ca un elev stapaneste un concept doar daca el poate sa identifice instantele ca apartinand lui, numai daca poate sa utilizeze sensul sinonim unui concept intr-un mod semnificativ, in cazuri particulare, in rezolvarea problemelor sau sa-l transforme in alte situatii.

Pentru a atinge aceste niveluri de stapanire a conceptului, se considera ca o etapa obligatorie este definirea operationala a conceptelor. Definirea operationala a conceptelor este un proces prin care sunt specificate elementele observabile care trimit la obiective specifice. Ea permite conectarea planului teoretic cu realitatea empirica. Definirea operationala a conceptelor permite corelarea cu realitatea empirica. Operationalizarea reprezinta totalitatea etapelor, a procedurilor si tehnicilor prin care un concept este pus in legatura directa cu realitatea empirica.