Cereri in cadrul procesului de divort

Cereri in cadrul procesului de divort

1. Cererea de divort

a) Mentiuni speciale

Pe langa cuprinsul pe care trebuie sa-l aiba orice cerere de chemare in judecata[1], actiunea de divort trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu numele copiilor minori nascuti din casatorie (art. 112 din Codul de procedura civila). Daca nu exista copii, se va face aceasta mentiune.

La cererea de divort se vor anexa copii legalizate de pe certificatul de casatorie si certificatele de nastere ale copiilor minori. In cererea de divort sotul respectiv poate solicita eventual sa i se incredinteze copiii minori si sa se fixeze contributia celuilat sot la intretinerea acestora, conform prevederilor art. 42 din Codul familiei.

Deasemenea se poate solicita de catre sot ca acesta sa poarte si dupa divort numele din casatorie (art. 40 din Codul familiei), sa se imparta bunurile comune (art. 36 din Codul familiei) ori sa se decida asupra beneficiului contractului de inchiriere a locuintei[2].

b) Prezentarea in mod personal a cererii de divort

Actiunea de divort impreuna cu inscrisurile doveditoare se prezinta personal de catre reclamant presedintelui instantei competente, potrivit dispozitiilor art. 612 alin (4) din Codul de procedura civila.

Daca cererea de divort este intemeiata pe acordul partilor, ea va fi semnata de ambii soti, iar prezentarea acesteia poate fi facuta personal doar de unul dintre acestia[3].

Dupa primirea cererii de divort, presedintele instantei va da reclamantului sfaturi de impacare. Acest lucru se va intampla si daca cererea poarta acordul sotilor, intrucat dispozitiile art. 613 din Codul de procedura civila nu fac nicio distinctie, desi din continutul prevederilor art. 613¹ alin (2) ar parea sa rezulte contrariul, deoarece textul precizeaza ca presedintele, verificand existenta consimtamantului sotilor, va fixa termenul de doua luni in sedinta publica. Apreciem ca acest text se refera numai la aspectele particulare ale divortului intemeiat pe acordul partilor, dar nu inlatura solutia de a da sfaturi de impacare[4].

2. Cererea reconventionala

Conform art. 608 alin. (1) din Codul de procedura civila: „Sotul parat poate sa faca si el cerere de divort, cel mai tarziu pana la prima zi de infatisare, in sedinta publica pentru faptele petrecute inainte de acea data. Pentru faptele petrecute dupa acea data, paratul va face cerere pana la inceperea dezbaterilor asupra fondului, in cererea reclamantului.”

Art. 609 alin. (1) din Codul de procedura civila precizeaza: „In cazul cand motivele de divort s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor la prima instanta si in timp ce judecarea primei cereri se afla in apel, cererea paratului va fi facuta direct la instanta investita cu judecarea apelului”. Motivarea unei asemenea prevederi sta in aceea ca se urmareste evitarea reluarii procedurii de divort de la inceput si, prin aceasta, o serie de cheltuieli inutile, chiar daca in acest fel se trece peste un grad de jurisdictie. Se da posibilitatea sotilor sa obtina divortul pe care si-l doresc, fara ca actiunea respectiva sa treaca din nou pe la cele doua instante, de fond si de apel[5].

Conform art. 610 din Codul de procedura civila: „ Neintroducerea cererii in termenele aratate in articolele de mai sus (art. 608, art. 609 din Codul de procedura civila) atrage decaderea pentru sotul parat din dreptul de a cere divortul, afara de cazul in care cererea reclamantului a fost respinsa si motivele divortului s-au ivit in urma”. In ceea ce priveste cererea reconventionala, aceasta se judeca impreuna cu actiunea principala, cererea reclamantului, operand prorogarea de competenta in fata instantei investite cu judecarea primei cereri din acestea doua.

Fiind foarte strans legate, atat cererea reconventionala cat si cererea principala, legiuitorul roman a stabilit ca, in cazul actiunilor de divort, nu se poate face aplicarea art. 120 din Codul de procedura civila privind disjungerea, legea facand o derogare in acest sens.

Cand paratul nu a depus cerere reconventionala, care, conform legislatiei in vigoare, nu este obligatorie, instanta va putea admite actiunea de divort, pronuntand desfacerea casatoriei din vina ambilor soti, daca din probe rezulta aceasta situatie. Conform art. 617 alin. (1) din Codul de procedura civila: „Instanta poate sa pronunte divortul impotriva ambilor soti, chiar atunci cand numai unul dintre ei a facut cerere, daca din dovezile administrate reiese vina amandurora”[6].

Atunci cand probatoriul este numai in favoarea sotului parat, in sensul ca intreaga culpa in destramarea relatiilor de familie ii apartine sotului reclamant, iar paratul nu a formulat cerere reconventionala, actiunea urmeaza a fi respinsa.

3. Probele in materia divortului

Derogarea de la dispozitiile dreptului comun se prezinta sub doua aspecte:

a) Mijloace de proba neadmise in dreptul comun, dar admise in materia divortului. Tinand seama ca in procesele de divort se discuta chestiuni de familie care, in general, sunt cunoscute de persoanele mai apropiate, legea prevede posibilitatea audierii ca martori si a rudelor si afinilor pana la gradul trei inclusiv, in afara de descendenti (art. 190 din Codul de procedura civila). Excluderea descendentilor sotilor, atat cei din casatorie, cat si cei din afara casatoriei, precum si cei din adoptie, se face pentru ratiuni usor de inteles.

b) Mijloace de proba admise in dreptul comun, dar neadmise in materia divortului. Interogatoriul nu poate fi folosit pentru dovedirea motivelor de divort - art. 612 alin. (5) din Codul de procedura civila in redactarea data prin O.U. nr. 138/2000, ulterior modificata si completata prin O.U. nr. 290/2000 si nr. 59/2001). Aceasta pentru a nu se ajunge, in mod direct, la admiterea divortului prin consimtamantul mutual. Din textul mentionat rezulta ca interogatoriul poate fi folosit pentru combaterea motivelor de divort, precum si in legatura cu alte cereri accesorii procesului de divort.

Tribunalul suprem a dat instantelor indrumarea de a nu se margini la probele si explicatiile partilor, indeosebi atunci cand ambii soti sunt de acord cu desfacerea casatoriei, ci sa ordone, din oficiu, toate probele care sunt necesare pentru a cunoaste traiul sotilor, motivele reale ale neintelegerii dintre ei si pentru a se convinge daca reluarea vietii comune este cu putinta; deasemenea, se arata ca trebuie acordata o atentie deosebita respectarii regulilor procedurale in judecarea proceselor de divort.

Prin urmare, in materia divortului, rolul activ al instantei prevazut de art. 129 si art. 130 din Codul de procedura civila se manifesta in mod deosebit, in raport cu raspunderea pe care o are, atunci cand hotaraste cu privire la soarta unei casatorii si a familiei intemeiata pe aceasta.

4. Masuri provizorii in timpul procesului de divort

Avand in vedere ca procesul de divort dureaza in timp, mai ales cand exista copii minori, timp in care situatia de drept nu mai corespunde cu cea de fapt, legea permite luarea unor masuri vremelnice in cursul judecarii procesului de divort.

Astfel, conform prevederilor art.316 din Codul de procedura civila, instanta putea sa ia anterior adoptarii Decretului nr. 779/1966, inainte chiar de prima zi de infatisare, prin ordonanta presedintiala, masuri vremelnice privind resedinta sotilor, incredintarea copiilor si pensia de intretinere. Dupa adoptarea Decretului 174/30 iulie 1974 care a modificat art. 613, instanta putea sa ia masuri privind alocatia pentru copii si folosirea locuintei[7].

S-a decis ca daca sotia este bolnava, nu mai este nevoie de citarea partilor pentru acordarea pensiei de intretinere[8].

Masurile pe care instanta poate sa le acorde pe timpul procesului de divort prezinta urmatoarele caracteristici:

a) sunt accesorii, ele putandu-se lua numai daca exista cerere de divort si se continua procedura;

b) sunt vremelnice, avand aplicabilitate cat timp dureaza procesul de divort;

c) sunt provizorii, putand fi oricand modificate ori revocate, daca imprejurarile cauzei impun acest lucru[9].