Jean-Joseph Mouret

Compozitor francez, nascut la Avignon, Mouret datoreaza initierea in muzica tatalui sau, un violonist amator. Primele studii muzicale profesionale le primeste in corul scolii Notre Dame des Doms din Avignon, institutie unde mai tarziu tanarul Rameau va fi angajat ca organist. Posesor al unei voci deosebite, Mouret se integreaza repede in breasla muzicienilor din Paris si devine surintedant muzical la curtea Ducelui de Main, unde alaturi de alti compozitori francezi importanti compune muzica pentru serbarile din cadrul "Marilor nopti" ale Ducesei de Main.

Prima sa opera, Sarbatorile sau triumful Thaliei, a fost montata la opera din Paris si a avut un real succes, din pe urma caruia, Mouret obtine conducerea orchestrei operei din Paris. Din 1916 compune divertismente pentru comediile lui Dancourt, jucate la Comédie-Française. Iar in anul urmator devine compozitor si dirijor al Teatrului italian de Comedie, pentru care compune, in urmatorii 20 de ani, 140 de divertismente. Datorita prestatiei sale ca vocalist al capelei regale, Mouret obtine privilegiul regal de a-si publica propria muzica, care cuprindea cantate, motete si muzica instrumentala, create pentru manifestarile Concertului Spiritual.

Desi s-a bucurat de mare succes in tinerete, spre sfarsitul vietii Mouret este demis din toate functiile pe care le detinuse si supravietuieste datorita unor binefacatori, iar dupa moarte este dat uitarii.

Inovatiile lui Mouret vizeaza cele mai merituoase acumularile ale muzicii de scena franceze, in intervalul de timp scurs dintre lansarea pe arena muzicii a lui Lully si manifestarea lui Rameau. Talentul sau de rafinat melodist i-a adus titlul de "muzician al gratiei". Stilul sau se bazeaza pe simplitate si naturalete, dar evita banalizarea. Unele dintre spectacolele lui Mouret reflecta viata din culisele teatrului francez -(Le procès des théatres). Suitele de simfonii compuse de Mouret se apropie, prin instrumentatia specifica, de conceptul orchestrei simfonice, evidentiindu-se prin combinatii timbrale maiestrite.

Rondeau in Si b major din Fanfares pour des trompettes, timbales, violons, et hotebois

Genul de rondo este mostenitorul apropiat al rondelului vocal medieval, care inlantuia o succesiune de episoade, despartite prin revenirea refrenului. Miscarea sa este rapida si expresia stralucitoare, iar numarul de cuplete nu este supus nici unei constrangeri. Rondoul de factura baroca isi cauta unitatea in echilibru structural si dinamic. Odata cu trecerea timpului, rondoul isi dezvaluie posibilitatile compozitorilor clasici si romantici, care il folosesc ca forma de organizare pentru partile finale din simfonii si sonate, pastrand principiul alternarii aceluiasi refren cu cuplete diferite.

Rondoul in forma sa originara facea parte din Fanfares pour des trompettes, timbales, violons, et hotebois, si a patruns in randurile publicului datorita desemnarii sale ca tema muzicala pentru productia BBC - Masterpiece Theatre.

Structura rondoului este tipica genului, contrabalansand un triptic de refrene prin tot atatea episoade:

Tema refrenului se constituie intr-o perioada din doua fraze simetrice, dintre care a doua se incheie pe dominanta:

Exemplul 1:

Expunerea tematica este acompaniata de suportul armonic in scriitura de coral. Dupa reluarea refrenului apare primul episod, enuntat in forte la vocile medii: corn si trombon, prin repartizarea pe motive a melodiei intre cele doua instrumente. La a doua reluare a frazei, primul motiv este preluat de trompeta 1 si continuat de trompeta 2 si trombon, in unison la octava. In acompaniament se observa o dinamizare a duratelor.

Exemplul 2:

In continuare, refrenul este reluat variat, cu cadenta pe tonica (mas. 25-32). In masurile urmatoare sant reprezentate consecutiv doua episoade. Primul este expus in registru mediu si grav, in tonalitatea subdominantei: Mi b major. Primul motiv interpretat in terte de catre corn si trombon, este imitat la tuba.

Dupa repetarea secventata a motivului respectiv, fraza a doua a episodului C propune o scriitura polifonica-imitativa intre patru instrumente ale cvintetului. Intai, turnura melodica a cornului este imitata, concomitent, in masura urmatoare la trompeta 2 si trombon (mas. 36 dupa anacruza-38), iar ultimul motiv intoneaza o cadenta in tonalitatea treptei a doua -do minor.

Urmatorul episod introduce contrastul dinamic prin indicatia mp, discursul ancorand pe prima portiune in tonalitatea dominantei minore. Suportul armonic balanseaza functia tonicii cu cea a dominantei sale (care raportata la tonalitatea initiala detine rolul contra-dominantei). Trompetele debuteaza simultan in interval de cvarta, iar apoi turnura melodica a trompetei 2 este preluata de trompeta 1, care isi finiseaza expunerea printr-o cadenta in fa minor.

Urmeaza o fraza care readuce atmosfera tonala initiala, sub forma de polifonie libera, unde dialogul dintre fragmentele contrapunctice se da intre trompeta 2, corn si tuba (mas. 48-52).

Perioada refrenului revine in forta la masura 53 cu auftakt, la repetare fiind scandata de catre cele doua trompete in unison, in nuanta de fortissimo. Tempoul este rarit in ultima masura, iar acordul final stationeaza pe o masura ternara cu coroana.

In cadrul ansamblului instrumental fiecare entitate are rolul sau determinat. Astfel, trompetele impart o melodie care trece de la un instrument la altul. Iar avand in vedere aceasta preluare a temei intre vocile superioare, instrumentistii trebuie sa se puna de acord asupra stilului, tonului, articularilor si duratelor, in asa fel incat sa creeze impresia unei singure surse de emisie.

Cornul si trombonul indeplinesc un rol dublu: pe de o parte, sustin tema A-refren, iar pe de alta parte interpreteaza solo temele-episod. Din acest motiv, articularea folosita pentru intonarile temei-refren trebuie sa fie similara cu cea a trompetelor din interpretarea aceleiasi teme, adica stralucitoare si raspicata. Deasemeni o atentie deosebita trebuie acordata pulsatiei consecvente pe parcursul temelor solo.

In general contrastele dinamice sant asigurate, atat prin schimbarile de timbru din temele-episod, cat si prin indicatii propriu-zise. Aceasta contrapunerea se produce la nivelul frazelor asimetrice si a varietatii ritmice.