CULTURA INALTA SI
CULTURA POPULARA. CULTURA ALTERNATIVA, CONTRACULTURA, SUBCULTURA. HEGEMONISM
CULTURAL
Modernitatea
creeaza o dislocare profunda prin diferenta dintre cultura inalta (cultura
elitei) si cultura populara. Cele doua straturi ale culturii au existat pentru
o lunga perioada de timp distinct separate, fara ca separarea lor sa devina
ostentativa si profitabila pentru cultura in acelasi timp. Clivajul dintre
cultura populara si cea inalta inseamna despartirea dintre doua tipuri de
cititori si de asemenea o diferenta a mijloacelor tehnologiei culturale. Nu vom
insista asupra explicitarii celor doua concepte, dar trebuie sa admitem ca
dezvoltarea culturii in modernitate s-au creat diviziuni intre cultura de
specialitate, si aceea care a ramas pentru un public larg, caracterizata
printr-un nivel de accesibilitate marit, cultura de masa. Separarea celor doua
tipuri de cultura demonstreaza procesul dinamic a compartimentarilor culturale,
de faurire de noi misiuni pe care le atribuim culturii in procesul de
secularizare. O asemenea misiune este aceea de a privi educatia ca pe un drept
pe care societatea il acorda, din perspectiva legitimarii si distribuirii
acestei functii membrilor comunitatii moderne. Spunem „distribuire“ a functiei
culturale deoarece cultura nu insemnat doar stocare a informatiei (vezi, ideea
de putere a culturii la Bacon), ci si descrierea unui anumit model cultural
prin distribuirea participarii ori restrangerea acesteia la un cerc riguros
controlat. Stocarea intr-un anumit mod al informatiei culturale determina
strategiile de schimbare ale societatii moderne. Exemplul stiintelor noi
continua intr-un ritm accelerat experimentalismul culturii moderne,
secularizate. Intelesul de cultura inalta acopera si un scenariu de putere pe
care elita il acorda acestei puteri. Cultura inalta s-a format prin prin
consecintele diviziunii muncii, si mai apoi prin dezvoltarile ulterioare ale
tehnologiei culturale. Cultura inalta a insemnat de asemenea un anume grad de
initiere si esoterism cultural. Odata cu societatea capitalista si cu nevoile
de culturalizare ale acesteia, cultura de masa a ridicat probleme noi, prin
diviziunile pe cale le-a adus in favoarea dezvoltarilor separate. Cultura
inalta inseamna tot mai mult o cultura specializata, in timp ce cultura
populara a devenit la randul ei distribuita in diferite sectoare, dominate de
acelasi grad al accesibilitatii si divertismentului.nu se mai poate sustine
insa ca disinctia intre cele doua tipuri de cultura rezista in actualitate, ca
nu se fac adesea incursiuni dintr-un domeniu in altul, astfel de exemple
existand de pilda cazul literaturii, muzicii, picturii, mai cu seama.
Trebuie sa avem in vedere
ca distribuirea functiilor si misiunilor culturii au fost dintotdeauna un act
de putere. Chestiunea poate fi inteleasa ca diferenta a ceea ce numim
caracterul esoteric si cel exoteric al culturii, ambele necesare organicitatii
acesteia. Daca luam in considerare totalitatea actului cultural ( vezi teoria
lui Mauss) si examinam incercarea de a restaura sincretismul prin manevrele de
parodie pe care le practica de pilda postmodernismul, se poate onidera ca acest
aspect de totalitate nu a disparut, ca el functioneaza inca, dincolo de
interpretari si politici culturale. Aparitia distinctiei dintre cele doua
culturi este realizata prin procesul de secularizare ori mai precis prin
sublinierea caracterului ludic ori de joc pe care cultura moderna il. capata cu
preponderenta, asa cum arata Huizinga. Nu doar Huizinga ci si antropologia
culturala interpreteaza agonistic cultura, creand o tipologie anume pentru
eroul cultural. Fondul existent al culturii populare sa spunem precapitaliste
s-a modificat considerabil odata ce cultura de masa s-a bazat pe stiinta de
carte a celor care trebuiau sa devina functionari, birocrati, si pentru care
cultura nu mai reprezenta decat o nevoie de insstrumentalizare. Aparitia
presei, radioului, televiziunii, si filmului au dus cultura spre alte
orizonturi care nu puteau deveni decat specializate fata de cultura cartii.
Consecintele culturii de masa duc spre o noua alfabetizare. Aceste alfabetizari
duc la randul lor la noi modele de educatie, care accentueaza perceptia
terapeutica asupra culturii actuale.Cultura populara, mai tarziu cultura de
masa a reprezentat preponderent valorile clasei de mijloc ale burgheziei, ori
clasei de mijloc. Astazi desi este relativ dificil sa mai acordam
termenului clasa intelesul dat acum cateva decenii, nu se poate spune ca
realitatea clasei a disparut Fara valorile clasei de mijloc, fara tipologia
gentlemanului din epoca iluminismului, promotor al cetateanului de azi, este
greu sa ne inchipuim cum ar arata cultura noastra.
Stratificarea culturala
de care aminteam duce si la o alta diviziune, cea dintre cultura oficiala si
cultura alternativa, o cultura nascuta in societatea postcapitalista, de
consum. Cultura oficiala, de curte, cultura aulica nu reliefeaza doar onservarea
si diseminarea unui anume model cultral privilegiat de anumite interese de
putere care se face astfel publica, ci si niste actori sociali speciali, care
sunt producatoii angajati culturali pentru un anumi model de cultura.xista
repercusiuni importante pentru ceea ce se chemata autonomia de creatie a
creatorului de cultura, care in epoca moderna nu mai este anonim, are un statut
aparte.Cultura oficiala considera ca este cea repreinta integralitatea sociala,
iar pentru aceasta ofera o anumita baza de interpretare de putere care
afecteaza autonomia creatorilor individuali. Cultura oficiala isi asigura in
mod deschis misionarismul cultural, incercand sa il legitimeze cu naratiunea
unei nevoi organice de ordonare si disciplinare. Ceea ce se dovedeste insa fals
o data cu aparitia concurentei acestei culturi, anumea cea alternativa, care
este fatis ori mai putin deschis contrarie oricarei aserviri a culturii de
catre scopuri politice. Sau altfel spus, militeaza pentru pastrarea drepturilor
traditionale liberale ale culturii, prin forme de protest, experimentand
programe prin care cultura trebuie sa se desprinda de orice control
centralizat, sa devina libera chiar si de estetismul artei pentru arta.
Raportul antagonic dintre cultura oficiala si avangarda a fost si este vizibil
in toate domeniile care au pretentia ca produc miscari de avangarda. Daca
cultura oficiala a incercat, incearca sa isi asigure baza de manipulare
politica, pretinzand ca rolul ei este cel de a consserva traditia, cultura
alternativa care se bazeaza pe cea a avangardei de asemenea, pretinde ca rolul
culturii este cel a de produce noutate, de a lasa formele culturale sa
participe la o concurenta asa-zis libera. De fapt si una si cealalta din
culturi, doresc sa ocupe spatiul public pentru autorizarea formelor lor de
diseminare. Educatia este pregatita pentru cresterea unui public apt sa ceara o
anumita cultura, de aceea o eductie liberala. Atat cultura de avangarda cat si
cea oficiala depind de actorii care sunt in general intelectualii, profesionistii
culturali, ce actioneaza intr-o directie ori alta.
Se cuvine sa facem o
deosebire intre intelectuali si asa numita intelighentie, deoarece aceasta din
urma a fost folosita mai cu seama in tentativa de a instala o cultura
alternativa in Europa de Est, in epoca razboiului rece si a comunismului,
tentativa care a reusit, dupa parerea noastra doar in anumita tari cu un
puternic fundal al culturii religioasa, in special cel dat de confesiunea
catolica. Deosebirea consta ca in traditia occidentala, intelectualul mizeaza
doar pe valorile proprii si pe ideea de mic burghez, (Bourdieu), pe cand
intelighentul este preocupat in baza traditiilor narodniciste-iluministe de
„inaltarea intregului popor“. Intelectualul se considera propria sa sursa de
autoritate, ori mai bine spus considera ca opera pe care o desavarseste il
autorizeaza sa existe si sa aspire la un statut social pe care nu il da statul,
ci societatea. Pentru intelectualul occidental societatea este mai veche decat
statul. Intelectualul de acest tip se considera in „serviciul“ societatii. Pe
de alta parte, intelighentia s-a simtit mereu datoare sa renunte la
individualitatea pentru a se pune in slujba unui popor, a unei comunitati care
trebuie sa fie repusa in drepturi, adica educata, etc. prin acest sacrificiu,
abnegatie. Intelighentia se ataseaza unei viziuni totalitare asupra societatii
in care statul, societatea, poporul coexista intr-un tot unitar, care tinde sa
fie chiar armonic.in acest model nu exista ceea ce societatea capitalista
liberala numeste separarea puterilor,, domnind o asa numita etica a
unanimitatii.
