Colectia artistului popular Nicolae V. Popa din Tarpesti

Colectia artistului popular

Nicolae V. Popa din Tarpesti

Industrializarea, urbanizarea, modificarile suferite de satul romanesc au dus la disparitia unor traditii, la introducerea in circuit a unui numar foarte mare de kitch-uri si a unor obiecte si traditii straine de arta noastra populara, fapt pentru care se pune problema unei largi colaborari intre diverse foruri, muzee si artisti populari, colectionari particulari, unui mai mare interes acordat valorificarii expozitionale a valorilor aflate in posesia acestora.

Alegerea colectiei Nicolae V. Popa a avut ca punct de plecare studierea activitatii acestui mester si artist popular din doua puncte de vedere: cel al creatorului si cel al colectionarului.

Munca sa de colectionar a reunit la un loc un numar mare de obiecte, stranse de-a lungul anilor cu mult efort, efort depus de asemenea si in pastrarea acestora intr-o stare cat mai buna, pentru a putea bucura ochii si sufletul celor care calca pragul acestui mic templu al artei.

De asemenea, colectia sa cuprinde si un numar mare de obiecte iesite din mainile sale de artist, obiecte care au ajuns in multe expozitii din tara si strainatate, unele ramanand definitiv in colectiile unor muzee autohtone sau de pe alte meleaguri.

Aceasta lucrare cuprinde o trecere in revista a principalelor creatii ale mesterului popular Nicolae V. Popa, pentru a putea aduce la cunostinta publicului doritor de frumos si de arta populara autentica o mica parte din lucrarile acestui artist, unul din multi altii care si-au dedicat viata realizarii si colectionarii a unui mare numar de bunuri culturale.

Creatia fauritorilor de frumos din zilele noastre se dezvolta pe un fond traditional viguros, mostenit pe parcusrsul a foarte multe generatii. Totodata, ei plasmuiesc bunuri de civilizatie si cultura populara pe care generatiile de maine si le vor insusi ca valori ale traditiei vremurilor pe care le traim noi astazi. Deci, a stimula si promova studierea fenomenului etnografic contemporan ca directie de cercetarea stiintifica si a ancora etnografia in contemporaneitate inseamna a-i implini rosturile fundamentale ca stiinta, inseamna a o canaliza nu numai spre cunoasterea trecutului, cat si a prezentului si a-i cunoaste perspectiva.

In randul creatorilor ce si-au alcatuit acasa colectii din piesele pe care le confectioneaza, un loc important il detine creatorul popular Nicolae V. Popa din Tarpesti, care pe parcursul intregii sale vieti a reusit sa colectioneze un numar mare de obiecte etnografice, istorice, arheologice etc, reunite intr-o vasta colectie adapostita in casele sale, alaturi de obiectele confectionate prin talentul si imaginatia sa.

Nicolae V. Popa s-a nascut la 13.08.1919 in satul Tarpesti, comuna Petricani, judetul Neamt, asezare de la poalele Cetatii Neamtului, de langa Humulestii lui Creanga, fiind unul din cei sase copii ai dascalului Vasile Popa din Tarpesti si ai sotiei sale, geaman cu sora Maria.

Intre anii 1917-1931 urmeaza scoala primara la Tarpesti, in romanul sau in versuri "Cartea vietii mele" amintind despre copilaria sa lipsita de griji, fiind un copil zburdalnic, asemeni lui Nica a Petrei Ciubotaru din Humulesti, amintiri redate cu acelasi farmec si limbaj humulestean.

Inca din copilarie a fost atras de obiceiurile satului, cele legate de traditie si sarbatori.

"Am avut un mos, Stamate, care-o fost diriginte de posta la Falticeni. Mare lucru pe vremea aceea! Cu toate astea, cu toata functia, lui ii placeau obiceiurile. Avea o formatie care o trait si o jucat cat o trait si o jucat si el, impreuna cu nevasta. Eu eram copil si m-am molipsit. Am inceput sa joc si sa fac masti. Pe la 9 spre 15 le faceam bine. Au inceput sa vina flacai de prin alte sate sa-mi ceara sa le fac masti. Teatru as fi jucat toata ziua. Si chiar jucam! La 16-17 ani rolurile cele mai grele erau ale mele."

"Pe la 13 ani, am iesit cu "arnautii", obicei care se mai pastreaza si astazi. Impreuna cu sora si o vara de a mea am cusut costumele. Eram aratosi cu coifurile acelea pe cap, impodobite cu margele si mot stralucitor, cu buzdugane poleite cu hartie, sclipitoare, cu fustele nationale cu pui frumos cusuti si coardele roata imprejur, cu zurgalai la picioare. Apoi, cand am implinit 18 ani, am umblat prin Tarpesti cu "banda lui Iancu Jianu". Am pregatit vreo 6 haiduci care purtau caciuli negre cusute cu urmuz sau cu diferite margele colorate, cu oglinda si cu pampon din par de coada de cal prinse in mijlocul caciulii, plete de la fetele care si-au taiat coditele, itari albi, ochinci cu nijite de par si oghiele albe in picioare, baltaguti adevarate sau din lemn vopsit, genti la sold si pusti la spinare."

Pasiunea de a face masti a dobandit-o de la batrani ca Vasile Filimon, Ioan Tilica(zis Cramba), Nicolae Moraru, Vasile Davidoaia(zis Gagean) s.a., renumiti in acea vreme prin spiritul lor glumet si indeosebi de la unchiul lor, Gheorghe Stamate. Tanarul Nicolae Popa, pe langa deprinderea tehnicii de confectionare a mastilor, a sesizat stradaniile unchiului sau de a releva prin expresia mastii caracteristica personajului infatisat- om trist, om vesel, om arogant, om siret etc.

A inceput sculptura in piatra cam in 1950, dupa ce a vazut lucrand pe cioplitorii pietrari ce restaurau biserica Trei Ierarhi din Iasi.

La inceput a a avut insuccese. Primele 5-6 piese nu i-au placut si le-a lasat unei surori. Peste cativa ani a facut cateva figurine foarte reusite cu care, amestecate in pamantul santierului arheologic din sat, a starnit entuziasmul cercetatorilor. Binenteles ca gluma a fost dezvaluita la timp de autorul ei si hazul a fost general.

De la aceste mici figurine si pana la piesele ce au figurat in Expozitia artistilor amatori si artizanilor, deschisa in sala Dalles din Bucuresti in 1967, este o cale strabatuta din greu, cu multe ezitari, ce mergeau pana la intentia de a renuta la sculptura.

Astazi, a ajuns sa faca lucruri mult mai valoroase si de mare amploare. De la 10-11 cm a ajuns sa depaseasca lucrari de 45 de cm, temele abordate fiind mult mai variate. Isi imparte in mod egal atentia asupra oamenilor si asupra animalelor si pasarilor.

Uneltele cu care lucreaza sunt foarte simple, rudimentare.

"Si sculele pe care le folosesc sunt "primitive", asa cum mi le-am facut singur, la inceput.

Un prieten francez mi-a adus o trusade sculptura moderna pe care nu am folosit-o si nici nu mi-a trecut prin minte s-o fac! I-am dat-o unui plastician de la Bucuresti, iar eu am ramas tot cu daltitele si ciocanelele vechi cu care dau mereu viata oamenilor si animalelor cioplite.

Unora le place sculptura in lemn si piatra, altora mastile. Unii gasesc ca oamenii ciopliti de mine sunt prea naivi, primitivi, mie-mi place sa-i cioplesc asa, fara prea multe inflorituri, simplu, adica asa cum ii vad in jurul meu.

Ma opresc din lucru atunci cand simt eu ca ochii, gura sau máinile vorbesc, spun ceva. Atunci stiu ca statuia mea are viata si pun dalta si ciocanul deoparte".

"De multe ori nevasta-mea zice catre vizitatori: ,,barbatul meu lucreaza arta naiva." Dar si sculele mele sunt tot naive. Nu am unelte moderne, nu am banc de lucru; tin lucrarile - atat piatra, cat si lemnul - pe brate, iar picioarele tin loc de banc".

In anul 1964 Nicolae V. Popa infiinteazaun muzeu la scoala veche din sat, in locuinta directorului de scoala. Aici a expus o serie de piese etnografice, arheologice, numismatica etc.

In anul 1974 acest muzeu a fost transferat in una din cladirile pe care a construit-o in curtea sa, colectia imbogatindu-se de-a lungul anilor. Un mare numar de obiecte (aproximativ 1900) au fost donate de catre familia Popa muzeului din Targu-Neamt, aducandu-si astfel contributia la dezvoltarea patrimoniului acestui muzeu.

"Am dus atunci la muzeu doua carute pline cu obiecte."

Depasind diverse momente negre din viata sa, cum ar fi acela al incendiului din 1991 care a distrus o buna parte din piesele aflate in cele doua case care adapostesc vasta sa colectie, Nicolae V. Popa si-a continuat activitatea de artist popular, culegator de folclor, colectionar cu o si mai mare pasiune.

Colectia lui Nicolae V. Popa se situeaza in zona unde se imbina traditia de arta populara anonima cu arta naiva.

Originalitatea creatiilor sale l-au situat cu indreptatire in randul celor mai valorosi creatori din tara noastra, munca sa fiind rasplatita cu un numar mare de premii, diplome, medalii, invitatii la diverse expozitii din tara si de peste hotare.

Colectia Nicolae V. Popa - prezentrare generala

Primele obiecte care au intrat in colectia Nicolae V. Popa au fost cele provenite din sapaturile arheologice la care a participat, urmand ca mai tarziu colectia sa sa se imbogateasca cu diferite obiecte vechi pe care le-a adunat de pe la casele oamenilor din satul sau, dar si din satele invecinate.

"Am umblat cu traista, cu calul si cu caruta pe la casele oamenilor."

"Cans am inceput sa colectionez , eu fiind cantaret la biserica, i-am rugat pe preoti sa ma duca pe la case, unde erau obiecte vechi. Cercetand prin camari si prin podurile oamenilor, cautam obiecte vechi casnice. Apoi le duceam acasa si le curatam. Am adunat prosoape, camasi vechi, gulere, manecute, tablouri vechi, obiecte de mobila veche, gramofoane, patefoane, fiare de calcat, rasnite vechi, de toate. De la preoti si cantareti am adunat carti vechi, obiecte de cult, potire pentru impartasanie, candele, cruci de tot felul, nafornite, prescornite, icoane, triptice.

"Ne-am gait ca este bine sa mergem si alte sate./ Adunam camasi brodate de bumbac si borangic,/ Bundite cusute-n piele, sumanele si ilic./ Cateodata strangeam fuste si catrinte colorate./ Cum si braie cu margele, de tarani toate lucrate./ Adunam prosoape multe multe de bumbac lucrate-n pui,/ Cum si farfurii pictate, care se aseaza-n cui."

Un mare numar de obiecte( aproximativ 1900) din colectia sa au fost donate Muzeului din Targu-Neamt.

Prima expunere de obiecte a fost in anul 1964 la scoala veche din sat, in locuinta directorului de scoala, ca mai tarziu, prin 1974, acest muzeu sa fie transferat intr-o cladire noua din curtea sa.

De asemenea, o serie de obiecte se gasesc expuse in casa batraneasca. Intr-o prima camera din aceasta casa sunt adunate la un loc statui din lemn si din piatra, masti, costumelegate de obiceiurile de iarna, vitrine cu obiecte sculptate in lemn de dimensiuni mai mici. In alte doua camere sunt "expuse" pe paturi bundite, iar prin diferi colturi ale camerelor se gasesc o alta serie de sculpturi. De asemenea, in holul care leaga cele trei camere sunt asezate obiecte legate de obiceiurile de iarna, iar pe pereti sunt "agatate" un numar mare de masti.

Un numar mare de obiecte din colectia sa sunt expuse in cealalta casa, "casa-muzeu" , intr-un numar mai mare de camere. In holul mare de la intrare sunt expuse o serie de diplome care atesta participarea mesterului Nicolae V. Popa la diferite expoziti, targuri si concursuri, fotografii din diverse momente ale vietii si creatiei sale, alaturi de diferite obiecte oferite vizitatorilor.

Din acest hol, in partea stanga, se afla o camera ce cuprinde patru vitrine:

in prima vitrina sunt ezpuse obiecte arheologice, in a doua vitrina sunt expuse monede, a treia vitrina adaposteste arme de foc si sabii, iar cea de-a patra, de dimensiuni mai mici, cuprinde un numar mai mic de monede.

Cea de-a doua camera cuprinde:

- o vitrina in care este expusa o colectie de pipe din lut ars, teracota, fragmente de vase din bordeiul feudal Tarpesti;

- o vitrina cu un numar mare de decoratii;

- o vitrina cu obiecte specifice pastoritului;

- o vitrina cu unelte pentru prelucrarea lanii;

- o vitrina in care sunt expuse pungulite pentru bani, pahare pentru pulbere, harapnice boieresti, plosti si pahare pentru obiceiurile de nunta, unelte agricole si mestesugaresti, un geam de burduf, o broasca de lemn;

- o vitrina cu vase ceramice, oua pictate.

Pe pereti sunt expuse o serie de unelte pentru prelucrarea canepii. Cea de a treia camera cuprinde o vitrina cu obiecte de iluminat si o vitrina cu obiecte feudale din fier, pe pereti fiind expuse cuie din fier si pene din lemn ramase din biserica din Tarpesti din secolul al XVI-lea, chimire si opinci, obiecte de uz casnic, un costum de cioban.

In urmatoarea camera sunt expuse pe pereti costume populare, stergare, iar pe podea este expusa o lada cu zestre.

Din aceasta camera se ajunge din nou in holul principal, iar de aici expozitia continua in partea dreapta a muzeului, intr-o serie de camere despartite de un hol lung, unde sunt expuse o serie de tablouri de arta naiva.

In una din aceste camere sunt adunate un numar mare de obiecte : icoane, fiare de calcat, gramofoane, radiouri, o Evanghelie, iar o vitrina de perete cuprinde carti, pahare, obiecte bisericesti.

O alta camera cuprinde un mare numar de obiecte de uz casnic si gospodaresc.

Sculptura in lemn si piatra in colectia Nicolae V. Popa

Precucrarea lemnului a constituit o indeletnicire permanenta a poporului roman, nascadu-se de-a lungul vremii o adevarata "civilizatie a lemnului". Lemnul a fost folosit in cadrul gospodariei taranesti la confectionarea diverselor unelte de munca necesare la confectionarea diverselor unelte de munca necesare la constructia caselor si a acareturilor gospodaresti, a mijloacelor de transport, a diverselor obiecte de uz casnic, a mobilierului taranesc, a instrumentelor muzicale traditionale etc.

Aceasta vasta utilizare a lemnului a dat nastere unei traditii puternice, manifestata in crearea unor zone specifice acestei indeletniciri, cu particularitati si deosebiri mari de la o zona la alta : Maramures, Oas, Gorj, Valcea, Neamt, Radauti, Harghita, Covasna, Muscel, Bran, Regiunea Muntilor Apuseni, unele parti din Banat s.a.

Din pacate, in zilele noastre s-a constatat in unele zone etnografice o scadere in utilizarea lemnului in confectionarea pieselor de mobilier taranesc traditional, a uneltelor de munca si a ustensilelor gospodaresti, in constructia caselor, lemnul fiind inlocuit cu alte materiale, acest lucru ducand la scaderea numarului de artisti populari.

Scaderea numarului pieselor de mobilier taranesc se datoreaza inlocuirii acestuia cu mobilierul modern, produs de fabrica, a influentei nefaste a orasului asupra mediului rural. Se mai lucreaza in unele centre de veche traditie unele piese ca: dulapioare, coltare, piese mici de mobilier taranesc. Dintre aceste centre amintim: Romani-Horezu si Poiana(jud. Valcea), Suici(jud. Arges), Lapus(jud. Maramures), Budureasa(jud. Bihor), Varghis(jud. Covasna), Rasinari(jud. Sibiu).

Un fenomen negativ care se manifesta in aria creatiei populare o constituie aparitia pe piata a nonvalorilor, cum ar fi o serie de piese de lemn cu dimensiuni exagerate, acoperite cu ornamente grosolane, cu o falsa patina, a unor masti straine de traditia noastra populara.

Arta de a infrumuseta obiectele facute din lemn a costituit si speram ca va constitui o indeletnicire permanenta in multe zone etnografice, oglindind astfel inclinatia poporului nostru spre frumos, spre arta populara autentica.

Prelucrarea artistica a pietrei, precedata de arta cioplirii lemnului, este legata de aceasta mai ales prin ornamente.

Pietraritul are traditii vechi, deoarece s-a dezvoltat in legatura cu principalele cerinte ale vietii, construirea locuintelor si macinatul cerealelor pentru hrana zilnica. Descoperirile arheologice atesta aceste mestesuguri inca din vremea dacilor, cand piatra a inceput sa fie tot mai mult folosita, datorita trainiciei ei, nu numai in constructiile obisnuite, ci in cele obstesti la inaltarea monumentelor, cetatilor etc.

Din mainile mesterilor cioplitori a rezultat o sculptura cu rost functional, integrata arhitecturii, sub forma stalpilor de pridvor si scarilor, balustradelor, ornamente in relief, stalpilor de poarta si colacilor de fantana, precum si o sculptura ce tine de arta aplicata, ca linurile pentru zdrobit strugurii, mesele in aer liber etc. Paralel cu acest gen de sculptura se dezvolta o arta cu caracter religios, votiv sau funerar, ce consta in piese de arhitectura religioasa, monumente funerare - stele si lespezi, cruci votive sau funerare si chiar monumente comemorative, mai recente, inchinate eroilor.

Avandu-se o traditie multiseculara in prelucrarea artistica a lemnului si a pietrei, se impune crearea unor conditii pentru mentinerea si dezvolatrea acestui mestesug, pentru perpetuarea acestuia, putand constitui surse de inspiratie pentru noile generatii de creatori, punandu-se baza pe pastrarea artei populare autentice.

NICOLAE V. POPA este considerat un veritabil sculptor popular, cu mari calitati, surprinzatoare fiind plasticitatea cu care trateaza lemnul sau piatra, operele sale amintind uneori de sculptura sumeriana sau precolumbiana. Privind lucrarile sale, ai impresia unei calatorii in Insula Pastelui, desi proportiile statuilor sale sunt mult mai reduse.

Asa cum am mai amintit, sculptura in piatra a inceput s-o practice cam prin 1950, iar cea in lemn mai tarziu, cam prin 1960.

Momentul intalnirii sale cu cioplitorii pietrari ce restaurau biserica Trei Ierarhi din Iasi a fost acela care l-a determinat pe Nicolae V. Popa sa-si dea frau liber imaginatiei si curiozitatii sale, din mana sa rezultand un sir imens de opere de arta, de multe ori munca sa fiind rasplatita prin numeroase distinctii obtinute, prin numeroasele invitatii de a participa la expozitii si targuri.

Insuccesele in creatie nu l-au descurajat. Primele cinci-sase piese cu o tematica redusa la reprezentari animaliere nu l-au satisfacut. De la lucrari ce atingeau 7-10 cm, a ajuns sa ciopleasca piese de mai mare amploare, ce depasesc jumatate de metru inaltime, tematica abordata fiind astazi mult mai variata decat in trecut. Creatia sa ar putea fi impartita in doua etape. Prima este etapa inspiratiilor din natura si din ilustratii de carti si reviste. Aceasta etapa de inceput, ce vadeste nesiguranta, dar nu si lipsa fortei de expresie, de observare si interpretare a elementului natural, cuprinde lucrari ce reprezinta animale de la noi ( cai, oi, broaste, serpi etc) ori animale exotice (girafa, cangur, gorila). Toate aceste lucrari au marimi ce variaza intre 7-42 cm si denota oarecare nesiguranta. A incercat, mai rar, si reprezentari antropomorfe (femeia cu cercei, calaretul, figura de boier etc.). Sunt piese ce anunta pe viitorul creator de prestigiu. A doua etapa se deosebeste calitativ de prima, prin amploarea sculpturilor sale care depasesc 50 cm inaltime si mai ales prin varietatea tematicii abordate.

Mesterul Culita isi imparte in mod egal atentia asupra oamenilor si pasarilor, cat si asupra animalelor. Mai mult inca, a ajuns sa creeze compozitii de gen cu doua-trei personaje, fapt ce indica existenta unei problematici sociale in creatia sa. Familia in barca, copilul cu lingura, imparatul Irod, dansatorii, jienii, Alba ca Zapada si cei sapte pitici, mosi, babe, cai cu calareti, femei in diferite ipostaze, pereche sarutandu-se, la care se adauga o intreaga galerie de animale si pasari, constituie subiectele sale.

Extrem de interesanta este compozitia cu grupul familial intr-o ambarcatiune si povestea care a dat nastere acestei piese. In urma vizionarii filmului "Elena din Troia", imaginatia sa a repus in piatra ceea ce ochiul sau artistic a surprins pe pelicula. Mesterul a cioplit o tirema cu trei personaje, ambarcatiunea amintind de antichitate prin capetele de animale modelate la prora si la pupa, si anume un cap de capra si un cap de caine cu zgarda.

O alta piesa ce merita a fi amintita este copilul cu lingura si cana de lapte, reprezentat numai cu jumatatea superioara a corpului, evidentiind atributele barbatesti.

Animalele si pasarile reprezentate de catre Nicolae V. Popa sunt mult mai apropiate de natura, fiind surprinse in atitudini mai firesti in comparatie cu personajele umane, care lasa la prima vedere impresia hieratismului : sarpele este incolacit, cainii sunt reprezentati latrand, vulturii in pozitie de lupta, iepurele fugind, pisica ghemuita etc.

Oamenii sai, simplificati in detalii, cu volume puternice dar foarte calde, cu intalniri de planuri fara muchii, cu detalii anatomice sumat concepute dar viguros si precis delimitate, amintesc de sculpturile sumeriene din antichitate. Aceleasi maini, asemeni unor gheare, aceiasi ochi si aceiasi conturare simplificata a gurii, aceleasi profiluri, aceeasi inscriere intr-un usor hieratism primitiv. Lucrand in acest mod, declarandu-se contra tendintelor de reprezentare fidela a naturii, acest maestru popular al sculpturii isi asigura o categorica originalitate.

Ceea ce sugereaza piesele sale este mai intotdeauna o fractiune surprinsa dintr-un moment al miscarii, al actiunii : copilul are lingura si cana cu care se hraneste, dansatorii sunt prinsi in vartejul dansului, calul intr-un moment de incordare, o femeie care cara zmeura, alta se piaptana, vanatorul isi cara prada, familia din barca este surprinsa in clipe de destindere activa. Personajele poarta coc, ie, serpar sau bundita, cu ornamente reproduse prin incizare, in care predomina rozetele, liniile in zig-zag etc. Femeile au intotdeauna cercei mari, grei si coafurile in volume puternice cu striatii oblice imitand cozile impletite ce le atarna de obicei pe spate.

O alta lucrare ce trezeste interesul vizitatorului este poarta din lemn, marcand parca intrarea intr-in templu ce adaposteste idolii sai, facuti sa transmita sentimente de piosenie in fata acestora si a creatorului care i-a faurit. Poarta este compusa din trei stalpi antropomorfi, depasind cu mult statura unui om, acestia incadrand "galeria cu chipuri". Aceasta nefiind decat terminatia artistica a varfurilor portilor mari, materializata in chipuri cioplite cu multa imaginatie, sursa de inspiratie fiind, dupa cum povesteste Nicolae V. Popa, familia sa.

Lucrarile sale au fost realizate cu unelte rudimentare si reduse ca numar, acest lucru neafectand valoarea si frumusetea lor.

Acest sculptor popular a gasit calea prin care sa dea forma materiei, pastrand volumele mari, dand expresie prin mici detalii gravate, dandu.le o forta dinamica si sentimente, lasand deoparte diverse sfaturi ale diversilor "specialisti", castigand astfel prin operele sale nota sa specifica de originalitate.

Mastile polulare

Din perioada primitiva se transmit in perioadele urmatoare unele masti, rituale legate de practica culegerii in natura, a vanatorii si pescuitului,a prinderii si domesticirii animalelor salbatice, a culturii solului etc. Aceste masti rituale isi pierd cu timpul caracterul lor dominant: ritualismul lor se disemineaza in contexte de obiceiuri ce au din ce in ce mai putin de-a face cu promovarea fecunditatii, fertilitatii si prolificitatii, cu succesul in munca predilecta. In momentul cand mastile primitive isi pierd acest caracter dominant ritual si in contextul lor apar elemente noi ce le schimba structura si caracterul, transformandu-le in instrumente ludice(in prima faza a lor pastrand inca reziduuri rituale), atunci apar mastile populare.

Purtatul si jucatul mastilor avea in vedere caracterul lor, ritual ceremonial sau divertismental si regulile prestabilite de traditie pentru fiecare tip de masca(costum, obrazar, mascheta sau mascoida).

Purtatul si jucatul mastilor tine de ceea ce umim colindat. In esenta lui, colindatul cu masti se desfasoara in mai multi timpi consacrati de traditie, cu secvente rituale si ceremoniale precise: la gazda de pornire, pe drumul de urat, inaintea casei de urat, in casa in timpul uratului, la masa oaspetilor, la iesirea din casa etc. Fiecare timp si fiecare secventa exprima in economia si contextul colindatului un moment riguros determinat.

Dupa tipul de masca intervin in purtat si jucat cateva date ludice de care trebuie sa se tina seama. Cu masca(costum, obrazar, mascheta si mascoida) se ameninta, se atinge, se loveste, se bate cel colindat, in scopuri rituale sau ceremoniale, a caror semnificatii magico-mitologice astazi s-au pierdut.

Purtatul unei masti impunea un anumit ceremonial care era respectat cu rigurozitate. Masca nuptiala se purta numai la nunta, dupa care intra apoi in lada de zestre a fetei. De obicei, masca nuptiala era transmisa prin succesiune, generatiei urmatoare. Si mastile funerare se transmiteau dupa priveghiuri tot in in familie. Mastile ceremoniale se foloseau in fiecare an la sarbatori calendaristice, iar cele festive in perioada manifestarilor artistice de grup. Masca-costum putea fi utilizata de la o singura persoana sau de mai multe persoane, prin substitutie, in timpul ceremonialului sau spectacolului pentru a evita oboseala cat si pentru a da fiecarui cetas posibilitatea de a juca si el mascat, de a respecta si el datina in anumite ipostaze ludice.

Unele jocuri cu masti incepeau in zori, altele in amurg; jocul unor masti dura o zi(obrazarele de teatru ), al altora o saptamana(mastile de capra, mastile satoaderilor etc), al altora doua saptamani( maschetele de calusari). Pornitul caprei de la gazda in sat avea loc seara, batand casa de casa sau selectand casele dupa gospodarii, cu "dare de mana" sau cu "drag de petrecere". Capra, turca, cerbul, ursul se jucau in batatura casei, pe prispa, inauntru in tinda, inaintea privitorilor, brezaia, mosnegii se jucau pe garduri, in pomi si pe acoperisuri de suri si case. Cand cetasii erau invitati la masa, asezau si masca caprei alaturi de ei, ca sa manance si ea simbolic din bucate. Traditia spune ca masca nu trebuie platita in bani, ci in colaci si vinaturi. Plata in bani e o inovatie care modifica traditia, incepand din secolul al XIX-lea.

In acest domeniu fantastic al mastilor populare si al teatrului popular, Nicolae V. Popa se numara astazi, prin lucrarile sale, printre cei mai cunoscuti artisti populari contemporani.

Asa cum am mai amintit, pasiunea de a face masti a dobandit-o de la diversi batrani si in special de la unchiul sau Gheorghe Stamate, inca din copilarie fiind atras de frumoasele obiceiuri legate de sarbatori.

Ascultandu-l povestind despre primlele sale tentative creative in domeniul confectionarii mastilor, gandul ne trimite imediat la Amintirile din copilarie ale lui Creanga.

"Si numai ce m-am bagat pe furis in camara, am pus mana pe cojocul tatii si hasti! i-am retezat manecile. Le-am luat si am fugit cu ele si unul Neculai Savin, ca sa facem masti."

Unele trasaturi caracteristice mediului rural in care traieste si lucreaza Nicolae V Popa, trasaturi ce izvorasc din insasi traditia satului sau natal, au o influenta directa asupra activitatii si creatiei sale. O prima trasatura o constituie faptul ca in Tarpesti si in localitatile invecinate, obiceiurile traditionale de Anul Nou, in desfasurarea carora mastile sunt amplu folosite, isi mentin si in zilele noastre vigoarea, prospetimea si intensitatea. A doua trasatura se contureaza din faptul ca in localitatile mentionate, obiceiul confectionarii mastilor pentru datini din noaptea Anului Nou are si astazi caracter de masa. Foarte multi flacai si barbati participa la cetele de mascati si isi fac ei insisi masca pe care o poarta o singura noapte.

Concluzia ce se desprinde examinand realitatea etnografica este aceea ca pentru a se impune in opinia coletivitatii satesti, Nicolae V. Popa este determinat de imprejurarile mentionate sa lucreze masti, care prin nivelul executiei tehnice si a expresiei artistice sa se ridice la valoarea produselor de arta populara, spre deosebire de mastile simple, care se arunca dupa o noapte de utilizare, mastile confectionate de Nicolae V. Popa sunt lucrate in asa fel incat pot fi utilizate mai multi ani la rand.

Impreuna cu alti flacai de varsta lui, Nicolae V. Popa a mers cu capra, cu caiutii, arnautii etc. El era acela care lucra cele cateva masti pentru personajele mascate, care dadeau de fapt forme fiecarei cete. Cu vremea, mastile lucrate de Nicolae V. Popa au placut din ce in ce mai mult si ca urmare, unii consateni sau oameni din satele invecinate au inceput sa-l solicite sa le faca si lor masti pentru jocurile de Anul Nou. Aceste comenzi au avut o influenta hotaratoare asupra activitatii lui Nicolae V. Popa si l-au condus treptat spre permanentizarea acestei indeletniciri.

Nicolae V. Popa confectioneaza doua mari categorii de masti: antropomorfe (batran, baba, urat, drac. Cucoana, Anul Nou, Anul Vechi, doctor, ofiter, arnait, evreu, negustor, caldarar, caldararita, harap, ursar, ursarita, fluierar) si zoomorfe(urs, tap, berbec, capra).

Toate mastile antropomorfe lucrate de Nicolae V. Popa acopera numai fata purtatorului; notam insa ca de fiecare data se realizeaza concordanta necesara intre masca (personajul reprezentat) si restul imbracamintei folosindu-se accesorii specifice.

Mastile sunt concepute de Nicolae V. Popa in asa fel incat sa redea trasaturile caracteristice ale personajului pe care-l intruchipeaza, indiferent de materiile prime din care le confectioneaza.

In acest context mentionam ca Nicolae V. Popa este singurul creator de masti din tara noastra care a folosit si foloseste materii prime foarte variate pentru a construi fata mastilor. In aceasta privinta, activitatea lui Nicolae V. Popa a strabatut cateva etape: in tinerete el folosea ca materie prima de baza carpa, facand mai ales masti de femeie, de drac etc; o perioada indelungata, materia prima de baza a fost pielea de oaie sau de miel, cu lana nerasa (notam ca Nicolae V. Popa nu a lucrat nici o masca din piele rasa); prin anii 1968-69, el a inceput sa lucreze si masti din alama sau arama, care cereau modalitati tehnice si solutii aparte pentru realizarea expresiilor dorite, dupa alti trei sau patru ani el incepe sa creeze fata mastii in intregime din lemn, iar mai recent a realizat masti din impletitura de paie sau de papura. In prezent, materiile prime folosite cu precadere sunt lemnul si blana de oaie.

Fiecare masca lucrata de Nicolae V. Popa are propria sa expresie, neexistand doua masti identice, artistul fiin preocupat de ideea impletirii traditiei cu cea a originalului, introducand unele modificari in tehnica si in elementele utilizate (combina materialele, amplifica unele trasaturi - mustati mai stufoase, plete mai lungi, buze ingrosate etc).

Valoarea artistica a unei masti populare creste insa si cu capacitatea ei spectaculara. Mastile populare care nu se poarta si nici nu se joaca, care numai decoreaza interioarele sau exterioarele unor case, desi intrunesc calitati artistice, de multe ori remarcabile, raman simple piese de arta decorativa. In schimb, mastile populare care se poarta si se joaca, prin insusi acest fapt, capata insusiri artistice in plus.

Din simpla piesa decorativa de joc, masca populara ajunge astfel obiect al jocului insusi, instrumentul mirific al transfigurarii artistice in spectacolul cutumiar.

O parte din aceste creatii ale lui Nicolae V. Popa au ajuns in diferite zone ale tarii noastre sau in alte tari ale lumii, in diverse colectii particulare sau muzee.

Dintre muzeele din tara noastra care detin masti realizate de Nicolae V. Popa: Muzeul satului si de arta populara din Bucuresti, Muzeul vitivulturii si pomiculturii din Golesti, judetul Arges, Muzeul etnografic al Moldovei din Iasi, Muzeul literaturii din Iasi etc, iar in strainatate amintim muzeele din Belgia, Franta, Statele Unite ale Americii etc.

Si pentru creatiile din acest domeniu, Nicolae V. Popa a fost rasplatit cu numeroase diplome, medalii, premii.

Se spune ca ramanem colectiva dupa ceea ce facem, roadele muncii noatre sunt o masura a trecerii prin timp si ne asigura dainuirea. Fara nici o urma de indoiala, lucrarile lui Nicolae V. Popa si colectia sa vor ramane, perpetuand franturi din satul Tarpesti de alta data.

De aceea, trebuie sa-i multumim inca o data lui Nicolae V. Popa pentru ceea ce ne-a daruit si pentru felul cum ne daruieste.