George Bernard Shaw 1856-1950

George Bernard Shaw

1856-1950

Este un pelerin indraznet care s-a ridicat din mormant ca sa caute leaganul. A inceput cu puncte de vedere pe care nimeni nu fusese suficient de destept ca sa le descopere si in cele din urma a exprimat opinii pe care nimeni altcineva nu a fost vreodata suficient de stupid ca sa le ignore.

G. K. Chesterton, „Shaw the Puritan', Eseuri

George Bernard Shaw, cel mai influent dramaturg al secolului al XX-lea, si-a castigat dreptul de a ocupa locul al doilea dupa SHAKESPEARE [16] intr-un clasament al dramaturgilor englezi. De-a lungul unei vieti care a inceput la apogeul epocii victoriene, s-a desfasurat pe parcursul celor doua razboaie mondiale si s-a transformat intr-o cariera de peste saptezeci de ani activi, Shaw a examinat cele mai generale probleme morale si filozofice, refuzand solipsismul „arta pentru arta' in favoarea ideii de reformare si convingere cu ajutorul unei viziuni comice. Opiniile critice despre realizarile literare ale lui Shaw si despre personalitatea sa au oscilat intre admiratia extrema si dispretul la fel de categoric. S-au facut nenumarate incercari de catalogare a lui Shaw. Scriitorul Benjamin de Casseres spunea: „Creierul lui este un strat de doi centimetri de sampanie turnata peste o galeata de surogat de bere metodista'; OSCAR WILDE [62] sustinea ca „nu are nici un dusman pe lume si nici unul dintre prietenii lui nu-l agreeaza'; chiar si YEATS [67], care il admira pe Shaw, spunea despre el ca este o masina de cusut care zambeste fara incetare. Vivacitatea si spontaneitatea lui Shaw, pasiunea lui pentru paradox si contradictii, anii indelungati de opozitie stralucita au avut drept consecinta o receptare mixta a ideilor si lucrarilor sale din partea publicului, insa putini sunt aceia care se incumeta sa-i respinga teoriile sau predicile, pentru a evita acest impact. Shaw a jucat un rol central in revitalizarea dramei moderne, oferind un teren englezesc pentru problemele din piesele lui IBSEN [52] si punand bazele teatrului modern al ideilor. Poate ca una dintre cele mai inalte aprecieri la adresa lui Shaw ii apartine lui Bertolt Brecht, ale carui piese si idei reflecta influenta lui Shaw. „Ar trebui sa fie foarte clar acum', scrie Brecht, „ca Shaw este un terorist. Teroarea lui este neobisnuita si foloseste o arma pe masura - aceea a umorului.'

Pasiunea lui Shaw pentru teatru s-a manifestat relativ tarziu in cariera lui, desi destul de devreme intr-o viata de peste nouazeci de ani, si a survenit aproape intamplator. Provenea dintr-o familie de protestanti anglo-irlandezi din Dublin. Tatal lui era un betiv, iar mama lui talentata, dar desprinsa de realitate, s-a mutat la Londra pentru a imbratisa cariera de cantareata de opera si profesoara de canto. Dupa ce a frecventat scoala din Dublin unde, dupa cum marturiseste dramaturgul, nu a invatat nimic altceva decat ca scoala este o inchisoare, Shaw a lucrat catva timp intr-un birou. Asa cum avea sa-si aminteasca mai tarziu, „Ma descurcam bine impotriva vointei mele si am descoperit, spre marea mea uimire, ca Afacerile, in loc sa ma respinga ca pe un impostor ignorant ce eram, ma strangeau tot mai tare in clestele lor fara cea mai mica intentie sa-mi dea drumul. M-am lasat asadar tintuit, pe cand aveam douazeci de ani, intr-o ocupatie pe care o detestam pe cat de mult poate sa deteste cineva un lucru de care nu poate scapa, in martie 1876 m-am eliberat'. Shaw a parasit Dublinul si a plecat la Londra ca sa scrie romane, critica de muzica, arta plastica si teatru. Amintindu-si de acele vremuri, spunea:

Munca mea de birou mi-a format deprinderea de a face ceva regulat in fiecare zi ca o conditie fundamentala a sarguintei, in con­trast cu trandavia. Stiam ca n-am sa ma descurc altfel daca voiam sa scriu o carte. Am cumparat o rezerva de hartie, de format mijlociu, la pretul de sase pence la vremea respectiva; am impaturit-o in quarto; si mi-am impus sa umplu in fiecare zi cinci pagini, pe ploaie sau pe vreme buna, fie ca aveam sau nu inspiratie. Resimteam atat de acut inlauntrul meu influenta functionarului de altadata incat daca cele cinci pagini ale mele se incheiau in mijlocul unei propozitii, n-o terminam decat a doua zi. Pe de alta parte, daca intr-o zi nu asterneam nici un cuvant pe hartie, recuperam in ziua urmatoare, scriind dublu. Respectand acest plan, puteam sa elaborez cinci romane in cinci ani. Aceasta a fost ucenicia mea profesionala.

Cu toate acestea, romanele lui nu au avut succes. A trebuit sa-si castige existenta ca redactor de carte si si-a propus sa educe gustul publicului si sa impuna standarde superioare autorilor si actorilor, ii preamarea pe Wagner si Mozart in muzica si pe Ibsen in teatru, respingand doctrina miscarii estetice a inutilitatii esentiale a artei in favoarea ideii ca arta trebuie sa joace un rol distinct in reforma morala si sociala.

in anii '80 ai secolului al XlX-lea, Shaw si-a insusit si cizelat conceptele socialismului, in 1885, Shaw si William Archer, un influent critic de teatru sustinator al lui Ibsen, au colaborat la o piesa de teatru, intriga apartinandu-i lui Archer, iar dialogul lui Shaw. Rezultatul a fost Casa vaduvelor, in care s-a facut simtit pentru prima data geniul dramatic al lui

Shaw. El a transformat piesa, influentata de conventiile dramaturgiei bine articulate a lui Scribe, unde intriga este esentiala, intr-un vehicul pentru exprimarea teoriilor sale politice cu privire la capitalismul modern. Evenimentele sunt puse in slujba ideilor lui Shaw si declansate de personajele lui, care nu sunt pasagerii conventionali ai unei piese tipice si bine alcatuite. Dupa Casa Vaduvelor a urmat o serie de piese, printre care Profesiunea Doamnei Warren, Bratele si barbatul si Candida, fara ca vreuna sa fie un succes rasunator. Shaw a incercat insa sa comunice cu publicul sau, inserand in piesele tiparite indicatii detaliate referitoare la miscarea scenica si vestitele prefete in care isi expunea intentiile, in 1898 primele lui sapte piese au fost publicate sub titlul Piese placute si neplacute, demonstrand extraordinara lui versatilitate si abaterea incantatoare de la normele uzuale de conduita si gandire, in 1901, au aparut Piese pentru puritani, o culegere in care au fost incluse Discipolul Diavolului si Cezar si Cleopatra; remarcam aici perfectionarea tehnicii lui caracteristice -folosirea unui educator si a unui elev, sablon prin intermediul caruia realistul Shaw instruieste un invatacel recalcitrant dezvaluindu-i adevarul lumii. „Ma feresc de intriga ca de ciuma', spunea Shaw in legatura cu tehnica sa dramatica. „Procedeul meu e simplu: imi imaginez personajele, dupa care le las sa se maturizeze.'

in cele mai multe dintre piesele sale, Shaw inverseaza tehnica lui MOLIERE [18], in lucrarile caruia este ilustrata o forma de abatere de la norma. Spre deosebire de acesta, Shaw introduce un element perturbator in gandirea si conduita conventionale pentru a evidentia abaterea de la standardele adevarului pe care le sustine. Toate piesele lui Shaw demonstreaza marea lui indrazneala si placerea cu care insala asteptarile. Stralucirea lui este ilustrata probabil cel mai bine in piesa Maiorul Bar­bara, in care o pasionata vizionara a Armatei Salvarii, Barbara, isi propune sa salveze sufletul fabricantului capitalist de arme Undersbaft, fiind pusa in situatia sa-si reexamineze propriile idei despre razboi, pace, mila, iubire, relatii umane. Amestecul de ingenuitate si indrazneala al piesei este destinat sa starneasca discutii aprinse dupa lasarea cortinei, atingand astfel scopul pe care si l-a propus Shaw, acela de a pune capat obiceiurilor de gandire si reactie intelectuala preluate de-a gata.

Capodopera lui Shaw si sinteza metodei dramatice si a ideilor sale o reprezinta Om si Superom (scrisa intre 1901 si 1903). Aici Shaw ofera o versiune moderna a operei lui Mozart Don Giovanni care incepe cu o satira la adresa relatiei dintre sexe si ajunge la ceea ce un critic a numit „cea mai palpitanta conversatie despre filozofie si religie in engleza moderna'. John Tanner, un intelectual si revolutionar instarit, un model tipic de educator pentru Shaw, este el insusi instruit in spiritul celei mai profunde relevante a Fortei Vietii de dincolo de chestiunile pur politice si sociale, in secventa experimentala „Don Juan in infern' din actul al treilea, lupta comica dintre sexe este tratata in mod alegoric si filozofic, justificand pe deplin subtitlul piesei: „Comedie si filozofie'. Om si Superom incalca toate conventiile teatrale si sfideaza clasificarea. Este in acelasi timp o piesa clocotind de idei si o multitudine de idei sub forma de piesa.

in primul deceniu al secolului al XX-lea, piesele lui Shaw i-au adus recunoasterea mondiala, in timpul primului razboi mondial, atitudinea lui critica fata de razboi a fost intampinata cu adversitate, dar el si-a continuat atacurile impotriva vremii sale intr-o serie de piese din ce in ce mai simbolice, dintre care prima este Casa inimilor sfaramate, una dintre cele mai penitente lectii pentru un secol dedicat autodistrugerii, decis sa ignore principiile pe care incercau sa le promoveze piesele lui. Pana in clipa mortii, Shaw a continuat sa scrie cu vigoare si malitiozitate, generand controverse si fiind recunoscut in acelasi timp ca un intelept si un excentric modern, intr-un sens, principala lui contributie a constituit-o faptul ca a largit suficient de mult teatrul pentru a reflecta multilateralitatea si resursele inepuizabile ale geniului sau.