Teatrul si dublul sau

Antonin Artaud

Teatrul si dublul sau

Teatrul si ciuma

Teatrul-acea gratuitate imediata, care impinge la acte inutile si neprofitabile pentru actualitate;

Actorul aflat in cautarea sensibilitatii sale; intre fiinta vie care-si alcatuieste personaje pe care, in alta situatie, n-ar fi crezut niciodata ca si le poate inchipui, realizate in mijlocul unui public de cadavre si alienati in delir, si poetul care inventeaza intempestiv personaje pe care le da pe mana unui public la fel de inert sau delirant pun actiunea teatrului si a ciumei pe planul unei adevarate epidemii;

Imaginile poeziei in teatru constituie o forta spirituala ce-si incepe traiectoria in sensibil si se lipseste de realitate;

Actorului ii trebuie mult mai multa virtute ca sa nu comita o crima decat ii trebuie asasinului curaj pentru a reusi sa o execute pe a lui si tocmai in aceasta gratuitate actiunea unui sentiment apare in teatru ca fiind ceva infinit mai valabil decat aceea a unui sentiment realizat;

Evenimentele exterioare, conflictele politice, catastrofele naturale, ordinea revolutiei si dezordinea razboiului, trecand in planul teatrului, se descarca in sensibilitatea spectatorului cu forta unei epidemii;

Aidoma ciumei, jocul teatral este un delir si ca este comunicativ;

Teatrul este ca si ciuma nu numai pentru ca influenteaza colectivitatile importante si ca le tulbura intr-un sens identic ci si pentru ca in teatru exista ceva victorios si razbunator in acelasi timp;

Teatrul ia gesturi, impingandu-le pana la exasperare; reface relatia dintre ceea ce este si ceea ce nu este, intre virtualitatea posibilului si ceea ce exista in natura materializata;

Nu poate exista teatru decat din clipa in care incepe intr-adevar imposibilul si in care poezia de pe scena alimenteaza si supraincalzeste simboluri realizate;

O adevarata piesa de teatru zdruncina odihna simturilor, pune in libertate inconstientul inabusit, indeamna la un fel de revolta virtuala care nu poate avea, de altfel, intreaga ei valoare decat daca ramane virtuala, impune colectivitatilor reunite o atitudine eroica si dificila.;

Teatrul este deci o impresionanta chemare de forte care readuc spiritul la izvorul conflictelor sale;

Teatrul dezleaga conflicte, elibereaza forte, declanseaza posibilitati, iar daca se intampla ca aceste forte si aceste posibilitati sa fie negre, nu e vina ciumei sau a teatrului, ci a vietii;

Teatrul este creat pentru a sparge abcese in mod colectiv;

Ca si ciuma, teatrul e o criza care ajunge la deznodamant o data cu moartea sau vindecarea. Teatrul este si el un rau, pentru ca reprezinta echilibrul suprem la care nu ajungi fara a cunoaste distrugerea; invita spiritul la un delir care sa-i exalte energiile; si se poate vedea, in incheiere, ca din punct de vedere uman actiunea teatrului, ca si a ciumei, este binefacatoare, caci impingandu-i pe oameni sa se vada asa cum sunt, le smulge masca, le descopera minciuna, moleseala, nimicnicia, ipocrizia; ea zdruncina inertia sufocanta a materiei ce napadeste pana si datele cele mai clare ale simturilor, si reveland colectivitatilor puterea lor intunecata, forta lor ascunsa, le indeamna sa ia o atitudine eroica si superioara in fasa destinului, pe care singure n-ar fi avut-o niciodata.

Punerea in scena si metafizica

Cum se face ca in teatru, in Occident, este lasat in planul secund tot ce e specific teatral, adica tot ce nu se supune exprimarii prin vorba, prin cuvinte, ori tot ce nu e continut in dialog. Dialogul nu apartine in chip specific scenei, el apartine cartii;

Scena este un loc fizic si concret care cere sa fie umplut, si ca trebuie sa i se ingaduie sa vorbeasca in limbajul ei concret. Acest limbaj concret, destinat simturilor si independent de cuvant, trebuie sa satisfaca mai intai simturile si nu este cu adevarat teatral decat in masura in care gandurile exprimate de el scapa limbajului articulat;

Teatrul poate sa se deosebeasca de cuvant. El consta in tot ce se afla pe scena, in tot ceea ce poate sa se manifeste si sa se exprime material pe o scena, si care se adreseaza mai intai simturilor si nu spiritului, ca limbajul vorbirii;

In teatrul nostru, ce traieste sub dictatura exclusiva a cuvantului, acest limbaj, format din semne si mimica, aceasta tacuta pantomima, - aceste atitudini, gesturi suspendate, intonatii obiective, pe scurt tot ceea ce eu consider ca fiind specific teatral in teatru, toate aceste elemente, cand exista in afara textului, sunt privite de toata lumea ca partea mai joasa a teatrului si numite la intamplare "arta" si se confunda cu ceea ce se intelege prin punere in scena sai "realizare", in cazul fericit cand nu i se atribuie expresiei "punere in scena" ideea de somptuozitate artistica si exterioara, apartinand exclusiv costumelor, luminilor si decorului;

In masura in care duce o lupta directa cu scena, fara a se folosi de cuvinte punerea in scena, mai mult decat piesa scrisa si vorbita, este teatru;

Un teatru in care punerea in scena si realizarea, adica tot ce are in el specific teatral, sunt supuse textului, e un teatru de idioti, de nebuni, de invertiti, de gramatici, de bacani, de antipoeti si de pozitivisti, intr-un cuvant de Occidentali;

Teatrul se confunda cu posibilitatile sale de realizare atunci cand din el rezulta consecinte poetice extreme, iar posibilitatile de realizare ale teatrului apartin cu totul domeniului punerii in scena, vazuta ca un limbaj in spatiu si in miscare;

A face metafizica limbajului, a atitudinilor si gesturilor, a decorului, a muzicii, din punct de vedere teatral, inseamna a le considera in relatie cu toate modurile in care se pot intalni cu timpul si cu miscarea;

A face metafizica limbajului articulat inseamna sa pui limbajul sa exprime ceea ce el nu exprima de obicei; aceasta presupune sa-l folosesti intr-o maniera noua, exceptionala si neobisnuita, sa-i redai posibilitatile de zdruncinare fizica, sa-l imparti si sa-l distribui activ in spatiu;

Teatrul balinez se sprijina pe traditii milenare, ca a pastrat neatinse secretele folosirii gesturilor, intonatiilor, armoniei, in raport cu simturile si pe toate planurile posibile, - aceasta nu condamna teatrul oriental ci ne condamna pe noi, si, odata cu noi, aceasta stare de lucruri in care ne complacem, ce trebuie distrusa, distrusa metodic, cu rautate, pe toate planurile si la toate nivelele, unde ea stanjeneste libera exercitare a gandirii.

Teatrul alchimic

Teatrul ca alchimie, atunci cand e considerat in principiul sau si in mod tainic, este legat de un anumit numar de fundamente, aceleasi pentru toate artele, si vizand in domeniul spiritual si imaginar o eficacitate analoaga celei care, in domeniul fizic, permite sa se produca cu adevarat aur;

Exista intre teatru si alchimie si o asemanare mai inalta, conducand in mod metafizic mult mai departe: alchimia, ca si teatrul, sunt arte virtuale, ce nu-si poarta nici finalitatea, nici realitatea in ele insesi;

Teatrul trebuie considerat ca Dublu nu al acestei realitati cotidiene si directe a carei inerta copie s-a marginit putin cate putin a fi, pe cat de zadarnica pe atat de edulcorata, ci al unei alte realitati periculoase si tipice, in care Principiile, ca si delfinii cand si-au itit capul, se grabesc sa reintre in intunecimea apelor;

Tot ce este reprezentativ, adica teatral, in seria completa a simbolurilor prin care se realizeaza spiritual Piatra Filosofala cu mijloace pur omenesti;

Simbolul alchimic este, ca si teatrul, un miraj, iar aceasta aluzie la lucruri si la principiul teatrului trebuie inteleasa ca sentimentul al identitatii existente intre planul pe care evoluiaza personajele, obiectele, imaginile, si, in mod general tot ce constituie realitatea virtuala a teatrului, si planul complet presupus si iluzoriu pe care evolueaza simbolurile alchimiei;

Problema originilor si ratiunii de a fi a teatrului, se descopera, de o parte si metafizic, materializarea sau mai degraba exteriorizarea unui soi de drama esentiala ce-ar contine in chip, in acelasi timp, multiplu si unic principiile esentiale ale oricarei drame, deja orientate ele insesi si divizate suficient pentru a contine in maniera substantiala si activa perspective nelimitate de conflicte;

Adevaratul teatru ia nastere dintr-o anarhie ce se organizeaza dupa lupte filosofice constituind aspectul pasionant al acestor unificari primitive;

Misterele teatrului alchimic: elemente de o extraordinara densitate psihologica, evocau poate in sens invers simboluri ale alchimiei, ce ofera mijlocul spiritual de a decanta si a transfuza materia, evocau probabil transfuzia arzatoare si decisiva a materiei prin spirit.

Despre teatrul balinez

Primul spectacol al Teatrului Balinez repune teatrul pe planul sau de creatie autonoma si pura, sub unghiul halucinatiei si al spaimei: incepe cu navalirea fantomelor, sau, mai precis, personajele, barbati si femei care vor avea un rol in derularea unui subiect dramatic. Situatiile nu sunt aici decat un pretext. Drama nu are loc intre sentimente, ci intre stari de spirit, ele insesi osificate si reduse la gesturi, - la scheme;

Ideea de teatru pur in care totul, de la conceptie pana la realizare, nu se implineste si nu-si justifica existenta decat prin gradul de obiectivare pe scena. Demonstreaza preponderenta absoluta a unui regizor a carui putere de creatie elimina cuvintele. Temele sunt vagi, abstracte, dar extrem de generoase. Impune ideea unei metafizici provenite dintr-o noua intrebuintare a gestului si a vocii;

Din acest labirint de gesturi, atitudini, tipete zvarlite in aer, din aceste evolutii si intorsaturi care nu lasa neutilizata nici o portiune a spatiului scenic, se degaja sensul unui nou limbaj fizic, bazat nu pe cuvinte, ci pe semne. Actorii par niste hieroglife insufletite;

Acest teatru, intru totul popular si nu sacru, ne da o idee extraordinara despre nivelul intelectual al unui popor care pune la temelia sarbatorilor civice luptele unui suflet prada aparitiilor si fantomelor de pe lumea cealalta;

Hieratismul costumelor confera fiecarui actor un fel de corp dublu si membre duble;

Ansamblul pare o revelatie si ale caror linii tremura ritmic, raspunzand cu un anume spirit, s-ar zice, la cutremurarile corpului;

Orice creatie se naste pe scena, isi gaseste talmacirea si insesi originile intr-un impuls psihic secret, care este Vorbirea de dinaintea aparitiei cuvintelor;

Este un teatru care il inlatura pe autor in favoarea a ceea ce am numi in jargonul nostru teatral occidental, regizor; insa acesta devine un soi de conducator magic, un maestru de ceremonii sacre;

Totul pare un exorcism pus la cale ca sa faca sa se ADUNE demonii nostri;

Inventeaza un limbaj de gesturi facute pentru a evolua in spatiu, si care nu pot avea sens in afara lui;

In Teatrul Balinez se face simtita o stare de dinaintea limbajului, si care poate sa-si aleaga singura limbajul: muzica, gesturi, miscari, cuvinte;

Acest teatru face palpabile si delimiteaza cu semne concrete mai mult aspecte ale inteligentei decat ale sentimentului. Suntem asadar condusi pe cai ale intelectului in lupta de recucerire a semnelor pentru ceea ce exista;

Aspect hieroglific al costumelor, cu liniile lor orizontale ce depasesc peste tot corpul;

Teatrul oriental si teatru occidental

Revelatia Teatrului Balinez a fost faptul ca ne-a oferit despre teatru o idee fizica si nu verbala, in care teatrul este continut in limitele a tot ce se poate petrece pe scena, independent de textul scris, in timp ce teatrul, asa cum il concepem noi in Occident, e strans legat de text si se afla limitat de acesta;

Pentru noi, in teatru, Cuvantul este totul si nu exista nici o posibilitate in afara lui; teatrul este o ramura a literaturii, un fel de varietate sonora a limbajului si, daca admitem o deosebire intre teatrul vorbit pe scena si teatrul citit cu ochii, daca inchidem teatrul in limitele a ceea ce apare intre replici, nu reusim sa despartim teatrul de ideea textului realizat;

Aceasta idee a suprematiei cuvantului in teatru este atat de inradacinata in noi, iar teatrul ne apare atat de mult ca o simpla reflectare materiala a textului, incat tot ceea ce, in etatru, depaseste textul, nu e continut in limitele lui, nici strict conditionat de el, ne pare ca face parte din domeniul punerii in scena, considerata drept ceva inferior, in raport cu textul. Aceasta supunere a teatrului la cuvant nu poseda din intamplare propriul lui limbaj?

Acest limbaj, daca exista, se confunda in mod necesar cu punerea in scena considerata:

Pe de o parte, ca materializarea vizuala si plastica a cuvantului;

Ca limbaj a tot ceea ce se poate spune si semnifica pe o scena independent de cuvant, de tot ceea ce-si afla expresia in spatiu sau poate fi atins sau dezagregat de el;

In teatrul oriental cu tendinte metafizice, opus teatrului occidental cu tendinte psihologice, exista o luare in stapanire prin forme a sensului si a semnificatiilor lor pe toate planurile posibile;

Sub acest unghi de utilizare magica si de vrajitorie trebuie privita punerea in scena, nu ca rasfrangere a unui text scris si a intregii proiectii de dubluri fizice care se degaja din scris, ci ca proiectie arzatoare a tot ce poate fi scos drept consecinte obiective, dintr-un gest, dintr-un cuvant, dintr-un sunet, dintr-o muzica si din combinatiile lor intre ele.

Sa ne descotorosim de capodopere

Capodoperele trecutului sunt bune pentru trecut: ele nu sunt bune pentru noi. Avem dreptul sa spunem ceea ce s-a spus si chiar ceea ce nu s-a spus intr-un fel care sa ne apartina, care sa fie imediat, direct, sa raspunda modurilor de a simti actuale si pe care toata lumea il va intelege;

Daca multimea nu se indreapta spre capodoperele literare, inseamna ca acestea sunt pur literare, adica fixate; si faxate in niste forme ce nu mai raspund nevoilor vremii;

Vin sa propun un teatru al cruzimii. "Teatrul cruzimii" inseamna un teatru dificil si crud mai intai pentru mine insumi;

O actiune violenta si condensata reprezinta o similitudine de lirism: ea cheama imagini supranaturale, un sange de imagini si un suvoi insangerat de imagini atat in mintea poetului, cat si in cea a spectatorului;

Propun asadar un teatru in care imagini fizice si violente sfarama si hipnotizeaza sensibilitatea spectatorului, prins inauntrul teatrului ca intr-un vartej de forte superioare.

Teatrul si cruzimea

Avem nevoie de un teatru care sa ne trezeasca: nervi si suflet;

Tot ceea ce actioneaza este cruzime. Teatrul trebuie sa se innoiasca tocmai prin aceasta idee de actiune impinsa la capat, extrema;

Teatrul Cruzimii

(primul manifest)

Problema teatrului trebuie sa trezeasca atentia generala, sub-inteles fiindca, prin latura fizica, dar si prin nevoia de exprimare in spatiu teatru permite mijloacelor magice ale artei si ale cuvantului sa se exercite organic, in intregimea lor;

Conteaza inainte de toate sa se zdrobeasca supunerea teatrului fata de text si sa se regaseasca notiunea unui soi de lombaj unic, aflat la jumatatea drumului intre gest si gand;

Teatrul are asadar misiunea sa creeze o metafizica a cuvantului, a gestului, a expresiei, cu scopul de a-l smulge calcarii in picioare psihologice si umane;

SPECTACOLUL: orice spectacol va contine un element fizic si obiectiv, sensibil pentru toti;

PUNEREA IN SCENA: limbajul tip al teatrului se va constitui in jurul punerii in scena, considerata nu ca un simplu grad de refractie a unui text pe scena, ci ca punctul de plecare al oricarei creatii teatrale;

LIMBAJUL SCENEI: nu este vorba de a suprima cuvantul articulat, ci de a da vorbelor aproape aceeasi importanta pe care o au in vise;

INSTRUMENTELE DE MUZICA: acestea vor fi folosite in stare de obiecte si ca facand parte din decor;

LUMINA-LUMINILE: actiunea deosebita a luminii asupra spiritului intrand in joc, trebuie cautate efecte de vibratii luminoase, modalitati noi de a raspandi luminile in unde, sau in valuri sau ca mitraliere cu sageti de foc;

COSTUMUL: se va evita cat mai mult posibil costumul modern, nu dintr-un gust fetisist si superstitios pentru ceea ce e vechi, ci pentru ca apare ca absolut evident faptul ca anumite costume milenare, cu destinatie rituala, desi au fost, la un moment dat, de epoca, pastreaza o frumusete si o aparenta revelatoare, datorita apropierii lor de traditiile care le-au dat nastere;

SCENA-SALA: noi suprimam scena si sala care sunt inlocuite de un fel de loc unic, fara pereti nici bariera de vreun fel, si care va deveni teatrul insusi al actiunii;

OBIECTELE-MASTILE-RECUZITA: manechine, masti enorme, obiecte de proportii neobisnuite vor aparea cu acelasi rost ca si imaginile verbale, vor insista asupra laturii concrete a oricarei imagini si a oricarei expresii, - compensandu-se cu faptul ca elemente care-si cer de obicei figurarea obiectiva vor fi voalate sau ascunse;

DECORUL: nu va exista decor. Vor fi de ajuns pentru acest rost personaje hieroglife, costume ritualice, manechine de zece metri inaltime etc.;

OPERELE:

Nu vom juca piese scrise, ci in jurul unor teme, fapte sau opere cunoscute vom experimenta incercari de punere in scena directa;

ACTORUL: avem de a face cu un domeniu in care nu exista nici o regula precisa; iar intre actorul caruia i se cere o simpla calitate de suspine si cel care trebuie sa rosteasca un discurs, folosindu-si calitatile personale de convingere, nu exista decat limita ce deosebeste un om de un instrument;

INTERPRETAREA: spectacolul va fi cifrat de la un capat la altul, intocmai ca un limbaj;

CRUZIMEA: fara un element de cruzime la baza oricarui spectacol, teatrul nu este cu putinta. In starea de degenerescenta in care ne aflam, doar prin piele ne va putea patrunde in spirite metafizica;

PUBLICUL: e necesar mai intai ca acest teatru sa existe;

PROGRAMUL: vom pune in scena, fara sa tinem cont de text.

Teatrul Cruzimii

(al doilea manifest)

Teatrl Cruzimii a fost creat cu scopul de a reinvesti teatrul cu notiunea unei vieti pasionate si convulsive; in acest sens de rigoare violenta, de extrema condensare a elementelor scenice, trebuie inteleasa cruzimea pe care vrea el sa se sprijine.

Din punctul de vedere al fondului

Teatrul Cruzimii va alege subiecte si teme in ton cu agitatia si nelinistea caracteristice epocii noastre;

Aceste teme vor fi cosmice, universale, interpretate dupa textele cele mai antice, inspirate de vechile cosmogonii: mexicana, hindusa, iudaica, iraniana etc.

Din punctul de vedere al formei

Mituri primitive, vom pretinde regiei, si nu textului, grija de a materializa, si mai ales de a actualiza aceste vechi conflicte, aceste teme, adica, vor fi transportate direct asupra teatrului si vor fi transformate in miscari, in expresii si in gesturi inainte de a fi turnate in cuvinte;

Spatiul teatral va fi intrebuintat in acest fel nu numai in dimensiunile si volumul sau ci, daca ne putem exprima astfel, in dedesubturile sale;

Teatrul Cruzimii e hotarat sa revina la vechile mijloace verificate si magice de a capta sensibilitatea;

Intre viata si teatru nu se va mai gasi nici o taietura neta, nici o solutie de continuitate.

Ilascu Alina,

Teatrologie, An II.