Stendhal 1783-1842

Stendhal

1783-1842

Stendhal este mai presus de orice un psiholog. M. Taine a definit foarte corect sfera de cuprindere a operei sale cand a spus ca interesul lui Beyle s-a orientat exclusiv spre viata sufletului Pe scurt, Stendhal este adevarata veriga a lantului care leaga romanul contemporan de cel din secolul al XVIII-lea La fel ca si Balzac, este parintele nostru al tuturor, el este cel care a introdus arta analizei in roman.

Emile Zola, Naturalist Novelists

Exista multi autori care pretind ca sunt initiatorii romanului modern, dar nici unul nu e mai indreptatit sa aspire la acest titlu decat Stendhal. Desi romanele lui sunt marcate uneori de excese romantice si efecte melodramatice, tonul si mai ales stilul lui se dovedesc deosebit de moderne, inainte de Stendhal, romanul a fost rareori impregnat de realism psihologic. Se prezinta o lume fragmentata din punct de vedere social, aflata in con­flict cu eroii lui; acestia sunt definiti ca niste persoane marginalizate, definitorii pentru conditia omului modern. Influenta lui se resimte clar in operele lui TOLSTOI [53], care il recunostea drept mentor, dar si in creatia ui DOSTOIEVSKI [50] si CAMUS [97]. Stendhal este initiatorul )rocesului de orientare a romanului spre interior, pentru a oglindi constiinta ndividului.

Nesocotirea conventiilor ilustrata in romanele lui Stendhal se regaseste n nonconformismul si atitudinea sfidatoare a autorului insusi. Nascut cu numele de Marie Henry Beyle, in orasul provincial Grenoble, cu spiritul iau burghez si simpatiile regaliste care ii starneau un profund dispret, si fiu al unui tata pe care il detesta, Stendhal a fost contemporan cu Revolutia Franceza, ascensiunea si caderea lui Napoleon, apoi cu Restauratia, zbuciumul fiecarei epoci repercutandu-se asupra formarii si dezvoltarii sale. Dornic sa stearga cu buretele trecutul sau burghez, voia sa treaca drept aristocrat si parizian, desi cand a crescut si-a dat seama ca si aristocratia si Parisul sunt corupte si gaunoase, in pofida originii sale ranceze, Stendhal avea sa se considere mai tarziu italian, drept care a cerut sa i se scrie pe piatra funerara „Arigo Beyle, milanez'. Biografia lui

Stendhal este marcata de o continua neliniste, de relatii instabile si intotdeauna dezamagitoare, scriitorul fiind constient de statutul sau de persoana marginalizata. S-ar putea spune ca seamana izbitor de mult cu un partid aflat in permanenta in opozitie.

Dupa ce si-a facut studiile la Grenoble, Stendhal a venit la Paris de indata ce i s-a oferit ocazia si prin intermediul unei rude a obtinut o functie in armata datorita careia a ajuns pentru prima data in Italia, in timpul campaniei lui Napoleon in aceasta tara. La scurt timp dupa ce a renuntat la aceasta functie, Stendhal s-a intors la Paris, constient de faptul ca destinul lui nu era acela de erou militar, ca Napoleon, pe care il admira, ci legat de literatura. „Care este scopul meu?' scria el in 1803. „Sa fiu cel mai mare poet care a existat vreodata. Pentru aceasta trebuie sa cunosc la perfectie omul.' inainte de a-si termina studiile, Stendhal, din nou prin intermediul unei rude, a detinut o serie de posturi administrative in armata si in serviciul public in Germania, Austria, apoi, in timpul campaniei lui Napoleon, si in Rusia, unde a participat la dezastruoasa retragere de la Moscova.

Dupa caderea lui Napoleon, Stendhal a locuit, pana in 1820, in special la Milano, unde si-a inceput cariera literara publicand Vietile lui Haydn, Mozart si Metastasio (1815), Istoria picturii din Italia si de la Roma, Neapole si Florenta (1817). A gasit un public foarte receptiv la lucrarile lui in Anglia, unde a calatorit de mai multe ori, publicand comentarii sociale. Alte scrieri notabile din anii tineretii sunt De l'amour (1822), o analiza psihologica a iubirii, si Racine si Shakespeare (1825). in lucrarile ulterioare, Stendhal s-a implicat in disputa dintre clasicism si romantism, evidentiind contrastul dintre adeziunea lui Racine la formele neoclasice si imaginatia nelimitata a lui SHAKESPEARE [16]. Cum era de asteptat, s-a situat de partea lui Shakespeare si a libertatii romanticilor, dar s-a opus oricarei afilieri la miscarea romantica, mai ales din cauza antipatiei fata de VICTOR HUGO [37]. Stendhal a ajuns la roman tarziu, dupa ce a scris lucrari de critica literara si biografii si si-a publicat primul roman, Armance, in 1822, un esec in care cei mai multi critici nu au intrevazut studiul lui curajos - desi ineficient - cu caracter psihologic, afirmand ca tragedia romanului se datora impotentei protagonistului.

O data cu urcarea pe tron a lui Ludovic Filip, in 1830, Stendhal a obtinut un post de consul la Triest, dar a fost nevoit sa se transfere ulterior la consulatul de la Civitavecchia, din apropiere de Roma, atunci cand Metternich a obiectat impotriva cartilor si atitudinilor lui liberale, in acelasi ⁱn, Stendhal si-a publicat prima din cele doua capodopere ale sale, Rosu Si negru. A urmat apoi in li^39 Manastirea din Parma. in anii '30 ai secolului al XlX-lea, Stendhal a scris neintrerupt, elaborand doua studii autobiografice si un roman ramas neterminat, Lucien Leuwen, care aveau sa fie publicate postum. Probabil ca nici un alt scriitor nu a lasat in urma lui atat de multa documentatie despre viata personala de zi cu zi si despre gandurile sale inregistrate in jurnale ample si in corespondenta si totusi nici un scriitor nu pare atat de enigmatic ca Stendhal, care pe drept cuvant a fost catalogat drept „persoana dizlocata'. Baza artei lui deriva insa din autoanaliza riguroasa si din conflictele interne si externe pe care le-a ilustrat in romanele sale.

Povestea lui Julien Sorel, provincialul parvenit al carui tata era tamplar, si accederea lui la putere si prestigiu, din Rosu si negru, are corespondente clare in biografia autorului. Sorel este unul dintre cei mai mari antieroi ai literaturii beletristice, egoistul suprem care si-a insusit la perfectie tactica lui Tartuffe al lui MOLIERE [18] pentru a-ti croi drum in viata, exploatand iluziile si slabiciunile altora. Titlul se refera la cele doua evolutii posibile ale carierei unui barbat: rosu ca uniforma militara sau negru ca sutana bisericeasca. Dilema lui Sorel rezida in faptul ca este o figura de tipul lui Napoleon in lumea neagra a Restauratiei in care e de asteptat ca egoistul sa fie apreciat, iar rangul si ierarhia sa fie respectate. Conflictul si complexitatea lui Sorel il marcheaza ca pe un nou tip de personaj de fictiune. Asa cum a afirmat Irving Howe:

Eroul modern, omul care obliga societatea sa-l accepte ca agent al sau - eroul mai mult prin proprie vointa decat prin nastere - apare aici pentru prima data: si e contaminat de boala ambitiei, care infloreste printre cei mai ferventi sustinatori ai doctrinei egalitatii si se raspandeste cu atat mai profund cu cat Bourbonii reveniti la putere incearca sa suprime aceasta doctrina, inainte de Revolutie, oamenii erau interesati de privilegii, fara sa se gandeasca la asteptari; acum au in vedere succesul, adica efortul de a se ridica prin proprie vointa, prin sarguinta sau viclenie pe o treapta sociala mai inalta. Viata devine un experi­ment strategic, o aventura a planificarii, sireteniei si luptei; eroul nu este numai ambitios, dar si sensibil pana la limita paranoicului, descoperind si inchipuindu-si un atac permanent la adresa demnitatii sale; si Stendhal duce aceasta imagine pana la limita extrema, aproape pana la caricatura, prin aplicarea ei la povestile de dragoste.

Cu o franchete si o profunzime inegalabile, Stendhal supune analizei si dragostea, si ambitia. Modul in care dezvaluie conventionalitatea si amagirea justifica pe deplin afirmatia ca el este parintele realismului in domeniul romanului.

Manastirea din Parma, considerata de multi specialisti drept cel mai bun roman al lui Stendhal, reprezinta o critica a societatii contemporane din perspectiva regiunii autocrate Parma din Italia. Romanul schiteaza un alt portret psihologic al ambitiei, urmarindu-l pe Fabrizio del Dongo pe campul de lupta de la Waterloo si prezinta o extraordinara fresca moderna

a razboiului, vazut din perspectiva confuza a individului izolat. Patrunderea lui Fabrizio in ierarhia Bisericii si in intriga politica din Italia se imbina cu vasta lui experienta in materie de dragoste, concludenta in acest sens fiind idila cu matusa sa, Gina, ducesa de Sanseverina. Cartea, pe care BALZAC [35] a considerat-o un Principe modern, iar HENRY JAMES [58] unul dintre cele mai minunate romane compuse vreodata, este cea mai reusita sinteza dintre investigatia psihologica si fresca sociala, facand ca toate incercarile anterioare ale altor romancieri sa para rudimentare si naive.

Stendhal a prezis ca opera lui va fi apreciata abia prin 1880 sau chiar mai tarziu si, in esenta, a avut dreptate. ZOLA [57] si naturalistii l-au considerat pe Stendhal drept inaintasul lor, dar, pe de alta parte, introspectia lui psihologica si investigarea coruptiei sociale, precum si alienarea indivi­dului au reprezentat o mostenire importanta pentru romanul din secolul al XX-lea.