VERSIUNI ALE
MODELULUI CULTURAL CENTRAL-EUROPEAN
Studierea
modelului cultural central-european poate deschide numeroase piste fertile atat
din punctul de vedere al studierii modelului cultural autohton cat si a celui
european. Modelul cultural romanesc a fost influentat de modelul cultural al
vecinilor de la vest, atat in problema statalitatii, cat mai ales in modul de
viata, institutiile, si habitus-cultural al romanilor din Transilvania. Din
perspectiva europeana, studierea unui model cum este cel central-european
propune o perspectiva unica, cea unei zone multiculturale, multiconfesionale si
multietnice, inegale ca dezvoltare, care a reprezentat nu doar un potential
conflict ci si o inflorire culturala distincta in interiorul Europei. Problema
situarii si reprezentarii unei zone in centrul Europei a fost reluata de mai
multe ori in istoria Europei, deoarece aceasta arie este una strategica.
Privind pe harta zilei de azi zona geografica care cuprinde state precum
Austria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Slovenia, parti din Polonia, Germania, se
poate spune ca modelul central-european are frontierele culturale ale fostului
imperiu habsburgic, si ca daca istoric acesta este defunct, cultural vorbind
urmele vietuirii sale mai sunt prezente in multe domenii. Teza unei
Mitteleuropa a fost resuscitata in timpul razboiului rece si apoi in perioada
post-comunista in dorinta de a sublinia similitudinea intre culturile unor tari
precum Ungaria, Cehia, Polonia, si desigur Austria, de a reliefa ceea ce le
face distincte din perspectiva unor regiuni ale Europei. Mitteleuropa s-a dorit
nu doar un punct de rascruce dintre Occident si Orient ci si o arie culturala
in care cultura modernitatii a fost deosebit de vie, modeland personalitati
originale si impunandu-le apoi in toata lumea. Desigur un asemenea concept are
intai de toate o incarcatura politica : o asemenea Europa de mijloc era
expresia nu doar culturala ci si una politico-militara a unei dinastii, si avea
un rol de jucat in relatiile internationale. Cu atat mai mult proiectul unei
Europe de mijloc, de dupa caderea Imperiului a interesat pe unii mai mult, pe
altii mai putin, in functie de mizele care erau in joc. Harta modelului de care
vorbim poate fi lesne retrasata pe teritoriul Austro-Ungariei, si priveste
centrul radiant al culturii austriece, capitala unei culturi complexe, de
interes international cum era Viena. Dar stralucirea acestei culturi precum si
a celorlalte capitale ale Imperiului de la Budapesta, la Varsovia ori Praga, nu
trebuie redusa doar la aceste centre ale literaturii, filosofiei muzicii,
arhitecturii, politicii. Modelul central-european are o importanta componenta,
cea a relatiei dintre centru si margine care a interesat postmodernitatea. Nu
intamplator modelul cultural al Vienei fin-de-siècle , pentru a cita titlul
uneia din lucrarile celebre despre aceasta tema, intereseaza literatura postmoderna
si nu numai, (influenta lui Wittgenstein in filosofia secolului 20), in dorinta
de a gasi si inventa la nevoie ascendentele necesare. Acest model cultural a
fost de asemenea ocazia istorica pentru a asista la nasterea unor modele
culturale nationale, ori ale unor identitti culturale care au continuat sa se
impuna dupa ce modelul unitar, al coeziunii supranationale a incetat sa mai
existe. Este vorba de identitatea ungara, de cea ceha si slovaca, de cea
polona, la urma, dar nu in ultimul rand de cea a romanilor transilvaneni, daca
vrem chiar de cea a unei provincii culturale deosebite de altele cum este
Transilvania. Dar pe langa aceste identitati, este important sa mentionam si
alcatuirea unei identitati evreesti moderne, nu doar printr-un ideolog cum este
Theodor Herzl, dar prin participarea masiva a atator si atator intelectuali si
artisti evrei la viata creuzetului cultural al Vienei. Faptul ca acest model
cultural poate fi privit ca un loc al metamorfozelor culturale se datoreaza
unui anume spirit liberal care a caracterizat puterea habsburgilor cel putin
pentru o anumita perioada. Apoi trebuie considerata arta politica austriaca de
a trata cu diferitele nationalitati, interese, culturi, si de a crea un spatiu,
de multe ori insa doar unul virtual, practic inoperabil, consecinta fiind in
cele din urma prabusirea acestui imperiu. Trebuie sa insa sa privim formarea
acestor identitati culturale intr-o anumita contextualitate culturala, data de
circumstantele politice ale Europei post-napoleoniene mai cu seama, in jocul de
interese ale celorlalte doua imperii vecine.
Privind in general
articularea modelului cultural de care vorbim, trebuie sa notam o prima
trasatura a acestui model, organicitatea sa. Cultura acestei arii a fost
dominata de ideea unei unitati care sa fie exprimata in diferite domenii ca o
diversitatea de stiluri culturale emergand din acelasi trunchi comun.
Organicitatea poate fi pusa pe seama unei culturi religioase comune care s-a
sedimentat intr-o forma care sa aminteasca de unitatea originara, chiar daca
teritoriul imperiului a fost despartit dramatic de diferentele confesionale, de
miscarile reformei si contrareformei. In aceeasi masura organicitatea
respectiva a fost cea a unui proiect politic de unitate constrangatoare, care a
afetat in cele din urma spriritul de independenta al natiunilor din imperiu.
Organicitatea de care vorbim a rams in mare masura la nivelul unei idealitati
culturale reprezentate in arte si literatura, muzica, mai putin in ceea ce
priveste domeniul politic. Elementele nationale centrifuge nu au putut fi
constranse la nesfarsit de proiectele utopice ale asigurarii diversitatii unui
model din ce in ce mai liberal. Organicitatea modelului austriac (austro-ungar)
s-a vazut contrazisa mi tarziu de miscarile radicale, xenofobe de dreapta,
nationaliste care au adancit si mai mult diferentéle existente. Stilurile
culturale iverse au cerut in cele din urma o cultivare specifica. O a doua
trasatura care poate fi pusa pe seama originalitatii acestui model cultral este
hermeneutica sa culturala. Daca cercetam reprezentarile din variate domenii ale
culturii acestui model, vom avea proba unui mod de a reflecta la existenta
cotidiana si la actualitatea propriu-zisa, la temele individului modern, ale
societatii moderne, ale problemelor comunitatii. Toate aceste formeaza o
constiinta de sine prin care modelul cultural se distinge, prin excelenta
operelor produse in arta, literatura, stiinta, etc. Modelul austriac s-a
remarcat prin articularea unei asemenea hermeneutici culturale, reprezentate de
scoala lui Freud si a urmasilor sai. Hermeneutica culturala nu este doar
aplicarea stiintei psihanalizei la fenomenul cultural si social, in locul
acesteia putand figura interpretarea data de sociologia cunoasterii (Lukacs si
Mannheim), de cea a filosofiei limbajului, de muzica, etc. un loc special
pentru conturarea unor hermeneutici pentru a face posibil dialogul cultural pe
care acest model l-a intretinut intre diverse discipline de cunoastere si arte.
O hermeneutica speciala a fost cea a estetismului austriac care a inflorit la
sfarsitul secolului 19, si a traversat domenii diferite ca literatura, pictura,
arhitectura, dar si cultura de masa care a au temeiuri puternice in imperiu. In
fine o ultima trasatura poate fi observata in pastrarea unei clasicitati pe
care modelul cultural central-european a urmarit-o, fie prin fascinatia pentru
natura, limbaj, fie prin prudenta liberalismului profesat.
