Robet Benton si familia Kramer

Robet Benton si familia Kramer

E mai mult ca sigur ca nici Benton insusi nu s-a asteptat la un succes atat de categoric (cinci premii Oscar dintre cele mai importante). Cu filmul sau Kramer contra Kramer, data fiind concurenta puternica puternica a unor confrati dintre cei mai valorosi care aduceau in confruntarea academica a anului 1979 lucrari de mare calibru.

Victoria i-a suras insa pe aproape toate planurile, filmul acesta fiind ca un adevarat magnet, atragand irezistibil premiile: cu putin inaintea Oscarurilor fusesera "Globurile de aur" pentru cel mai bun film al anului si pentru cei mai buni actori (Dustin Hoffman si Meryl Streep), au venit apoi premiile italiene "David di Donatello" pentru cel mai bun producator strain si cel mai bun actor strain (Dustin Hoffman), precum si o mentiune de interpretare pentru copilul Justin Henry.

Desi pana atunci era cunoscut mai ales ca publicist - fost director al revistei "Esquire" - si ca autor de scenarii, pe care le scria in colaborare cu David Newman ("Bonnie si Clyde", "Ce se intampla, doctore?", "Superman"), Robert Benton (n. 1932) trece foarte repede in plutonul regizorilor de seama. Nu avea o filmografie prea bogata; inainte de marea recunoastere din 1979 semnase, ca regizor si scenarist, doar doua filme: "Bad Company" (1970) si "The Late Show" (1977), iar imediat dupa aceea - "Still of the Night" (1982) si "Places in the Heart" (1984), cu aceasta din urma candidand din nou la importante premii Oscar si chiar obtinand statueta de aur pentru scenariu si pentru actrita protagonista (Sally Field). Faptul insa ca a fost nominalizat inca o data pentru cel mai bun film, pentru regie si pentru actori in roluri secundare (John Malkovich si Lindsay Crouse) echivala cu un succes de prestigiu. In cele mai bune filme ale sale - si le avem in vedere mai ales pe cele doua premiate - Benton pune cu o anume fermitate problema emanciparii femeii americane, distingand aspecte multiple, adesea inedite si provocatoare de meditatii si nelinisti.

Cu Kramer contra Kramer cineastul a deschis un adevarat ciclu al dramelor de familie, fiind urmat, in anul 1980, de Robert Redford cu "Ordinary People" / "Oameni obisnuiti", apoi, in 1980, de Mark Rydel cu "On Gold Pond" / "Pa lacul auriu". Criticii americani (ex. Emanuel Levy - "The History and Politics of the Oscar Awards" - Ungar, New York, 1987), relevand faptul ca patrunderea dramei de familie in filmul de peste ocean s-a facut treptat, incepand cu acele melodrame romantice de tipul "The turning Point" (Herbert Ross) si continuand cu comedia sociala a lui Paul Mazurski "An Unmerried Woman" / "O femeie singura", ii recunoscusera lui Benton meritul de a fi legitimat ciclul care s-a constituit ulterior din "Breaking Away" (Peter Yates), "Coal Miner's Daughter" / "Fiica minerului" de Michael Apted, "Pe lacul auriu", "Tender Mercies" / "Mila si tandrete" de Bruce Beresford, "Terms of Endearment" / "Cuvinte de tandrete" de James Brooks, incheindu-se cu "Locuri in inima" - ca sa nu amintim decat peliculele care, la o categorie sau alta, au fost distinse cu premii Oscar. Cineva vedea in aceasta orientare a membrilor Academiei cinematografice o nevoie imperioasa de a elogia valorile umane, umanismul unor lucrari care apeleaza la sentimente intr-o perioada in care, pe majoritatea ecranelor lumii, domina violenta si erotismul. Benton a sesizat aceasta nevoie a omului modern de a se intoarce, macar din cand in cand, spre propria-i inima, spre propriile-i sentimente, cele de toate zilele.

Kramer contra Kramer e povestea simpla si emotionanta a unei familii americane mijlocii, in care femeia aspira la independenta si la realizare de sine dincolo de universul conjugal care o ingradeste, ii limiteaza orizontul si rolul in societate. Hotaraste deci sa-si paraseasca sotul si copilul si o face cu o indarjire pe care si-o impune impotriva sentimentelor firesti. Ramasi singuri, cei doi Kramer, tatal (Dustin Hoffman) si fiul (Justin Henr) incearca sa-si reorganizeze viata, marcati puternic de lipsa femeii sotie si mama. Emanuel Levy e de parere ca acesta este primul mare film hollywoodian in care o femeie casatorita isi paraseste familia pentru a se regasi si a-si castiga increderea in sine. Din acest punct de vedere, deci, Benton ar fi indraznet, un ins care sparge tabu-urile traditionale. Joanna Kramer (Meryl Sreep) il pune pe sot ei, Ted, in situatia de a-si schimba viata si de a oferi o alta imagine, diferita de cea traditionala, despre sotul - tata. Preocupat de ingrijirea  si educarea copilului, el pierde postul la agentia de publicitate unde era un foarte bun specialist si unde tocmai fusese avansat director; devine, in schimb, un tata iubitor, care invata lectia paternitatii. Profesionistul devotat si egoist, care ii interzice sotiei sa lucreze pentru a se putea ocupa de familie, ia locul mamei si totodata descopera dragostea copilului si pe a sa pentru copil.

Cei doi barbati din familia Kramer traiesc un proces de cunoastere reciproca intre ei instalandu-se o impresionanta coeziune sufleteasca. Dupa circa un an de la despartirea de familie, femeia doreste sa obtina copilul. Fiind somer, barbatul risca sa piarda procesul. Si atunci incepe o goana disperata dupa o slujba. Tribunalul hotaraste totusi sa dea copilul mamei. Vazand insa fantastica prietenie dintre cei doi, ea nu are puterea sa-i desparta si-i spune tatalui ca pustiul poate ramane la el. finalul lasa deschisa si o portita pentru posibila revenire a Joannei la familia ei. Happy end-ul e numai sugerat. Filmul - scria un critic - "se invarteste cu patetism retinut, si tocmai de aceea mai credibil, in jurul unui baietel ca un soare la domiciliu. America intreaga a varsat lacrimi privind operatia de despartire a celor doua fiinta si a acoperit filmul cu Oscar-uri". "Un film admirabil, pe care l-am vazut si a doua oara cu aceeasi incantare - nota Ov. S. Crohmalniceanu, cel mai "cinematografic" dintre criticii nostri literari-, o lume de virtuti contrariate . arta in toata puterea cuvantului". Prin ce reusise filmul lui Benton sa-l impresioneze pe critic (si nu numai pe el)? prin adevarul omenesc profund, prin finetea psihologica a analizei, prin autenticitatea detaliilor si, nu in ultimul rand, prin factura moderna a naratiunii (rapida, discontinua, fragmentara) surdinizand cu abilitate sonurile melodramatice.

Cel mai mare merit in reusita acestui film il are extraordinarul actor Dustin Hoffman, care confera o inimaginabila autenticitate situatiilor, facand acceptabila, credibila melodrama. Desi uratel, el este neintrecut in intruchiparea tipului simpatic si pagubos, a omului care pierde din bunatate, a celui care se imbogateste pe sine pierzand. Prin interpretarea sa antologica - adauga criticul mai sus citat - Hoffman da filmului o reala si miscatoare noblete omeneasca.

Filmul lui Robert Benton - care ecraniza un roman al lui Avery Gorman, amplificat de cineastul-scriitor si circumscris mai hotarat conditiilor sociale ale deceniului opt - depasea totusi cadrul unei simple intamplari conjugale, atingand sfera mai inalta a problemelor sociale: emanciparea femeii, atat de la moda in epoca, incepea sa puna sub semnul intrebarii prezentul si viitorul "familiei nucleare" (Alvin Toffler - "Al treilea val"). nu-i de neglijat, de asemenea, nici sugestia ca, intr-o societate in care profitul maxim este lege fundamentala, individul e supus bunului plac al patronului printr-un singur gest, Ted Kramer ajunge, din director, somer in momentul cand, din cauza problemelor familiale, productivitatea muncii sale scade. Bineinteles, cineastul nu face nici ancheta sociologica, nici lectie de economie politica; filmul lui, eminamente artistic, sugereaza doar forta artei adevarate.

Intr-un singur an, Kramer contra Kramer a fost vizoionat de 75 milioane de spectatori, situandu-se la locul 20 intre cele mai rentabile filme din istoria cinematografului.

Peste numai cinci ani, Benton intra din nou in atentia membrilor Academiei cinematografice - cum am vazut - cu filmul "Locurile din inima".