Compozitorul Nicola Maldacea (biografie)

Nicola Maldacea

Varieteul nascut in ultimele decenii ale secolului XIX, a avut ca sediu natural "Café-Chantant" si a fost expresia precisa a unui obicei si a unui mod de viata. La Napoli acest climat artistic s-a tradus intr-o figura care devine punctul de forta al oricarui spectacol de arta varia Il macchiettista" (actor in roluri de personaj amuzant si curios).

Originea "macchiettei" trebuie cautata in teatrul comic, chiar daca in ea se reintalneau unele atmosfere de clown care amintesc de circ: travestiurile, duble sensuri si acel mod subtil de interpretare si ridiculizare a vietii de toate zilele.

Dintre marii interpreti ai scolii de arta comica napolitana se detaseaza un celebru "machietist": NICOLA MALDACEA. S-a nascut la Napoli in amiaza zilei de 29 0ctombrie 1870 in straduta Pace numarul 5. Tatal sau Eugenio, de origine calabreza, era invatator (maestro elementare) si jucase in Compania lui Giovanni Emmanuel.

Respirand in familie pasiunea pentru teatru, la 13 ani Nicola a inceput sa frecventeze scoala de recitare a lui Carmelo Maroccelli. Ritualul de proba finala al cursului, a reprezentat pentru viitorul machietist cea dintai aparitie inaintea unui public adevarat.

Mai tarziu el a debutat ca actor si cantaret la Teatrul Partenope, in cadrul spectacolului lui Davide Petite (fratele celui mai cunoscut "Pulcinella", Antonio,--personaj in comedia dell'arte) si a executat, cu specificul lui fir de voce si cu discreta sa mimica, unele motive care au distrat publicul din staluri.

In primavara lui 1890, Maaldacea a fost angajat in Compania Teatrala a lui Gennaro Pantalena in calitate de actor "buffo" primind trei lire la fiecare din cele doua spectacole zilnice. La debutul oficial, petrecut la Teatrul Bellini, tanarul de 20 de ani si-a uimit colegii de munca, demonstrand un talent exceptional in reproducerea cu fidelitate de "tipuri" si personaje caracteristice, intalnite pe strazile orasului sau natal.

La Teatro Nuovo, mereu cu Pantalena el a cules multe aprecieri recitand si interpretand canzone ca A tabaccara" (Albertin) 1888, "Sto tanto 'ncuietato pe' sto' fatto" (F.P.Leone--C.Fanti) 1888, "Canzone amirosa" (S.Di Giacomo -V.Valente) 1889.

Aplauzele cele mai autoritare si poate mai determinante pentru viitoarea sa cariera, Maldacea le-a cucerit in casa lui Eduardo Scarpetta care, impresionat de resursele sale comice, l-a angajat pentru urmatoarea stagiune teatrala cu sapte lire pe zi. Artistul trebuia mai ales sa interpreteze, la sfarsitul fiecarui spectacol, cateva scenete ridicole, inveselitoare, din viata cotidiana si cate unul din cantecele sale vesele.In timpul acestei perioade, el a fost incurajat de succesul pe care i l-a conferit critica si publicul din fiecare teatru.

"Salonul Margherita" inaugurat la 15 noiembrie 1890, ca marturie a unei epoci fericite si cu o dorinta de teatru comic crescuta, a deschis in curand larg portile lui Nicola Maldacea, conferindu-o o rapida ascensiune spre notorietate.

Intr-adevar, intr-o seara cand artistul se afla printre publicul elegantului teatru napolitan, a fost recunoscut de o "masca" si a fost prezentat impresarilor Marino si Capriolo. Acestia, constienti de simpatia pe care Maldacea o culegea peste tot, l-au angajat, propunandu-i sa abandoneze recitarea teatrala, pentru a se lansa definitiv in genul muzical.

La 28 mai 1891, Nicola Maldacea a debutat pe prestigioasa scena de forma unei scoici a Salonului Margherita si printre provocarile cu Barardo Cantalamessa si duetele cu Amelia Faraone, faima sa a crescut peste masura.

La o extraordinara prestatie a tanarului "cantaret" a asistat si poetul Ferdinando Russo. Acesta, entuziasmat de calitatile interpretative ale cantaretului, l-a vizitat in cabina si odata cu felicitarile, l-a indemnat staruitor sa-si imbunatateasca repertoriul, selectionandu-l corespunzator. De la acea intalnire, poetul s-a convins sa scrie "in masura" unele texte pentru Nicola Maldacea, inaugurand cu piesa "L'Elegante" compusa de Vincenzo Valente, ceea ce se poate considera prima autentica machieta.

Din 1891 comicul a interpretat multe piese de Ferdinando Russo, in care dublul sens (echivocul) si vana satirica se impleteau in mod inteligent cu muzica usoara sprintena."O cantastorie", "Pozzo fa 'o prevete" , "O malandrino", "O pezzente 'e San Gennaro" pe muzica de Vincenzo Valente, "Il Cicerone" muzica A. Calzelli, au fost unele din machietele interpretate de Nicola Maldacea.

Succesul crescand au impus artistului o constanta imbogatire a repertoriului si foarte multi autori din timpul sau, napolitani sau nu, au dorit sa scrie pentru el. Amintim pe: R. Bracco, G.Capurro, S. Di Giacomo, R. Galdieri, E. Murolo, E. Nicolardi, N. Valente, Veneziani si Trilussa, care semna versurile sale ironice cu pseudonimul "Tri--Tri".

In machietele interpretate de Maldacea lumea adeseori se identifica in tipurile descrise, intrucat ele dezvaluiau sufletul secret si misterios al Neapolelui cu filozofia sa, cu nelinistile si ciudateniile sale. Uneori campul lor de observatie se indrepta spre mizeriile si amaraciunile poporului si, chiar in mod satiric, deveneau denunturi subtile la panorama sociala.

Grotesti si provocatoare, machietele atrageau participarea si admiratia publicului. In cateva ocazii ele au provocat chiar dure reactii guvernamentale, cum s-a intamplat cu intepatoarea machieta "O pezzente 'e San Gennaro". Scrisa de Ferdinando Russo, si publicata in "Il Mattino" din 30 august 1898, ea ridiculiza organizarea fiscala italiana, provocand interzicerea interpretarii lui Maldacea si tot odata un proces in sarcina autorului si a ziaristului.

Mai mult de 40 de ani de cariera caracterizata de succese si triumfuri in numeroasele teatre ale peninsulei, sute de travestiuri si transformari, au facut din Maldacea un mit al varieteului. Multi artisti au copiat si au continuat drumul netezit de el, interpretand canzonele tipice din repertoriul sau. Merita amintiti: Peppino Villani, Gerolamo Gaudiosi, Barardo Cantalamessa, si simpaticul si amuzantul Pasquale Jovino zis "O piattaro", care devine cel mai faimos machietist ambulant.

Dupa cativa ani, pe scenele de varieteu au stralucit marele Raffaele Viviani iar la Roma, transformistul Leopoldo Fregoli (actor care se travesteste de mai multe ori in cursul aceluiasi spectacol) si autorul-actor Ettore Petrolini, care probabil s-au inspirat din comicul Maldacea.

Inafara de cele deja citate, au fost multe alte machiete interpretate de artist. "O 'mbriaco" (P.Cinquegrana-E.Di Capua) 1893 Don Saverio"(P.Cinquegrana-V.Valente) 1895, "O Presidente"(G.Capurro-F.Buongiovanni) "O rusecatore" (P.Cinquegrana-V.Valente) 1896, "Il collettivista" (N.Valente-V.Valente) 1900, "Il balbuziente" (Tri-Tri -A. Calzelli) .

In perioada urmatoare primului razboi mondial, Café-Chantant s-a confruntat cu o faza de regres care a antrenat multi artisti. Chiar si Nicola Maldacea a fost victima dar, exploatand faima trecuta, a continuat pentru cativa ani, sa recite intr-o mediocra companie de revista. A revenit totusi pentru un timp in culmea notorietatii sale cand insa la Catania in 27 decembrie 1930 s-a imbolnavit, raspandindu-se vestea, nefondata, a mortii sale.

Infirmand insa acest zvon, a aparut in diverse spectacole, reconstituind o companie a sa, din care a facut parte fiul sau Eugenio si nepotii Franz si Nicolino.

Intr-o zi Ferdinando Russo a spus:--"Pe vremea cand noi nu cunosteam la Napoli cinematograful, Maldacea era un cinematograf viu".

Si tocmai ca cinematografului i-a dedicat Don Nicolino ultimii ani ai carierei sale.

Putin stramtorat si redimensionat economic, poate si din cauza pasiunii sale pentru jocul de Lotto, (cum am mai intalnit aceasta meteahna si la Eduardo Di Capua) a participat la circa 30 de filme, acceptand sa apara adeseori chiar in roluri secundare. De amintit:"Kean" (1940) Miseria e nobiltá" (1941, si ultimul sau film "Nessuno torna indietro" (1943). La Roma in 5 martie 1945 s-a stins din viata, lasand o interesanta carte de memorii si un gol de neumplut pe scenele varieteului.