Fenomenul sonor si latura sa psihica. Relatia dintre lumea sunetelor si cea afectiva.

Fenomenul sonor si latura sa psihica. Relatia dintre lumea sunetelor si cea afectiva

Continuand sa examinam evoluarea fenomenului sonor dincolo de aspectele sale fizice si fiziologice descrise mai inainte patrundem in zona mult mai sensibila, dar mai propice muzicii, in care actioneaza psihicul uman (latura psihica a fenomenului).

Pragul de trecere de la fenomenul sonor fiziologic la cel psihic nu mai poate fi localizat, asa cum a fost cazul trecerii de la fenomenul sonor fizic la cel fiziologic, domeniul psihic nefiind supus unor masurari obiective, precise, prin elemente ale biologiei sau ale altor stiinte exacte.

Dupa datele psihologiei, activitatea psiho-afectiva rezulta din impulsul (reactia) centrilor nervosi superiori, care determina toate actele constiintei si atitudinile noastre psihice.

În acest stadiu al evoluarii fenomenului sonor au loc transformari de calitate legate direct de natura emotionala a muzicii: simplele senzatii sonore (auditive), prin proiectarea si reflectarea lor in constiinta omului, devin trairi afective; incepe acum sa actioneze domeniul psihic propriu numai fiintei umane, care "percepe sunetele ca semnale de referinta emotiva si afectiva'.[1]

Asupra psihicului uman insa nu actioneaza sunetele luate izolat, ci numai intr-o organizare si conceptie artistica, deci constituite in limbaj, adica in cadrul unei opere de arta, ceea ce deosebeste esential aceasta faza (psihica) de cele anterioare (fizica si fiziologica).

O evoluare izolata a sunetului ramane strict in cadrul senzitiv, deci nu produce stari de natura afectiva.

Tratatele de specialitate numesc afectivitatea drept baza a intregii noastre vieti psihice :

"Ea grupeaza toate starile noastre psihice; gratie afectivitatii legam reactiile noastre psihice cu ale altora, cu ale lumii inconjuratoare, cu ale noastre insesi. Afectivitatea confera actelor si gandurilor noastre ratiunea lor de a fi, elanul lor, ea este fundamentul personalitatii noastre, tot ceea ce avem noi mai intim.'[2]

Este apanajul organismului uman de a conduce fenomenul sonor spre o evoluare superioara, spre trairea lui psihica, spre formarea unei constiinte a lumii sonore, spre devenirea si existenta sa artistica.

"Undele sonore pot patrunde adanc in subconstientul nostru si sa stimuleze sentimentele noastre mai temeinic decat orice alta impresie'.[3]

Fenomenul sonor devine, asadar, unul din principalii stimuli ai vietii noastre afective in acest al treilea stadiu al evoluarii, adica in evoluarea laturii sale psihice.