Helge Rosvaenge (Copenhaga 1897-Monaco 1972)

Helge Rosvaenge (Copenhaga 1897-Monaco 1972).

Cariera sa, la inceput nu a fost memorabila, dar a devenit dupa cateva angajamente simultane la Staatsoper din Berlin (1924-1944), si la Staatsoper din Viena (1930-1958). Rosvaenge, pe langa ca se impartea intre Berlin si Viena a participat aproape in toti anii la Festivalul de la Salsburg, din 1932 la 1938, la Bayreuth in 1934-1936, la Covent Garden in 1938, la Opera din Roma si la Opera din Paris, in 1941. In 1949-1955, ca noutate, a cantat la Staatsoper din Berlinul de Est.

Deja repertoriul pe care Rosvaenge l-a sustinut in perioada cea mai stralucita (1929-1940), denota exceptionale calitati, deoarece rolurilor lirice Tamino si Belmonte, le contrapunea Florestan si Parsifal. Excela ca Hüon din "Oberon", Chapelou, din "Postillon de Lonjumeau", Faust, Don Jose, Canio, Cavaradossi, Calaf, si a fost unul din cei mai zelosi protagonisti ai "Verdi-renaissance" germana din anii Treizeci.: ("Trubadurul","Rigoletto","Vecerniile siciliene","Bal Mascat,"Forta Destinului","Aida").

Vocea era destul de clara, mai ales in prima parte a carierei, dar plina si rotunda. Nu etala un timbru exceptional, si lasa sa-i transpara usoare inflexiuni nazale.

Era insa foarte stralucitoare si extinsa (pana in D0 4 de piept). Si gratie unei tehnici de invidiat, demonstra o usurinta extraordinara, la care se adauga o pronuntata sensibilitate stilistica si interpretativa. Tamino a lui Rosvaenge, delicat si nuantat, nu avea nici o asemanare cu vocea albita, insipida si flecara a "tenorasilor" care datorita gustului pervertit al directorilor de teatre germane si engleze, (dar uneori si italiene), si a responsabililor de discuri multinationali, cantau Mozart de treizeci de ani in acest fel.

Ascultarea pe disc a unor pagini din "Vecerniile siciliene" inregistrate de Rosvaenge, dezvaluie fara echivoc, cum in Verdi, expresia inflacarata poate sa se impace cu nobletea accentului si a liniei vocale. Tot pe disc, aria lui Florestan din Fidelio, reprezinta, pentru dramatismul si patetismul manifestat de continue alternante de accente si de culori, unul din cele mai valoroase documnete de arta vocala din cate se cunosc. Un alt tenor demn de luat in seama a fost belgianul din parinti germani: