Tito Schipa (compozitor de operete, muzica sacra, cantone)

Tito Schipa

Data nasterii oficiale a lui Tito Schipa, (Lecce 2 ianuarie 1889 ar trebui retrodatata. Mai multe lexice indica debutul sau cu "Traviata", la Vercelli in1910.In realitate se pare ca Schipa a debutat la Boscolo (Mantova) in 1908, cu "Faust" si a cantat apoi in teatrele romanesti o buna parte din anul 1909.

Intre 1910-12, a aparut pe diferite scene italiene minore, in Traviata, Mignon, Rigoletto, Somnambula, Boema, constituind repertoriul sau de baza, dar au fost frecvente si alte spectacole ca: Adriana Lecouvreur, Cavaleria rusticana, Zaza, Tosca. Tocmai aceasta din urma a fost opere de debut in prima stagiune importanta (Dal Verme din Milano 1912-13), la care Schipa a luat parte.

In 1913 a debutat la Teatrul Colon din Buenos Aires cu Mignon,

Somnambula, Lakme, Favorita, Traviata; in 1913-14 la Costanzi din

Roma, Don Pasquale si la San Carlo-Napoli,: Tosca, Fedora, Falstaff

si Marcella, de Giordano.

Succesul obtinut la Dal Verme din Milano in stagiunea verdiana dirijata de Arturo Toscanini, (toamna anului 1915, Falstaff, Traviata),

i-au inlesnit accesul la Scala (stagiunea 1915-16), cu Cneazul Igor de Borodin si Manon de Massenet.

Intre 1916 si 1920, Schipa a aparut in mod continuu la Buenos Aires si adesea la Liceo din Barcelona si Real din Madrid, (si in Barbierul din Siviglia, Elixirul dragostei si Werther) In 1917, printre altele, la Montecarlo a luat parte la prima executie cu opera La Rondine de Puccini. (Ruggero).

In 1919-20 a debutat in Statele Unite, cu un angajament la Auditorium din Chicago, unde a fost confirmat pana in 1931-32. Cu Compania din Chicago a aparut si la New-York, (1920 si 1921), si tot aici s-a intors in 1932-1935, dar la Metropolitan, si deasemenea in 1940-1941. In Statele Unite, --si in diferite stagiuni de la Colón din Buenos Aires-

Schipa s-a dedicat in mod complet, la ceea ce a fost repertoriul sau cel mai tipic: Don Giovanni, Barbierul, Somnambula",Elixirul dragostei, Werther, Don Pasquale, Mignon, cu frecvente aparitii si in Lucia de Lammermoor , Marta, Traviata, Lakmé, Rigoletto".

Incepand din 1928, s-a intors destul de des la Opera din Roma si la Scala. Prezenta sa in acestea, si in alte teatre italiene, s-a intensificat din 1935 incoace, fiind caracterizata si de o relansare a operei Arlesiana de Cilea (Federico).

Intre 1935-36, s-a manifestat un oarecare semn de declin, care s-a accentuat in anii urmatori, dar Schipa a aparut totusi la Scala si la Opera din Roma in stagiunea 1949-1950. In teatre mai mici a aparut pana in 1955 iar in Concerte, pana in 1963.

A murit in anul 1965 la New-York.

Tito Schipa a fost si compozitor de operete, muzica sacra, cantone, pe langa pianist, chitarist si uneori dirijor de orchestra. A avut, inainte de toate, o personalitate vocala de exceptie. Sunetele grave, mai degraba estompate, volumul limitat la primele note centrale, extensiunea relativ modesta in registrul acut, (la inceput pana la Si natural, apoi pana la Si bemol). dar care nu luau nimic din farmecul unui timbru inconfundabil, pentru delicatetea glantului, pentru impestritarile exotice, cu un amestec vag gutural, si pentru netezimea care deosebea sunetele din zona superioara de cele mai jos de centru. Se mai adauga o tehnica evoluata, o suplete exceptionala in a face constanta prezenta unei culori timbrale nuantate si sublime.

Schipa nu se servea de mezza-voce ca Gigli sau Pertile, ci de o intensitate care in mod continuu trecea de la piano la mezzo-forte si viceversa, chiar si in tesaturile foarte inalte, cu toate gradatiile intermediare.

Nu ii placea sa etaleze acutele, dar in ambitusul extensiei sale, le emitea cu aceeasi usurinta si fluiditate, ca notele centrale, iar cand situatia o cerea, pe neasteptate dadea sunetelor o forta de penetrare si o mare stralucire, necunoscuta la nici unii din tenorii, de orice tip ar fi fost, considerati mari intre 1940 si zilele noastre.

Inca si mai uimitoare era naturaletea cu care reducea la un fir de voce, sunetul unei acute, luata initial in plinatatea ei.

Diminuarile sale, spre deosebire de cele ale tenorilor cei mai faimosi in arta sunetelor "filate", gratie tocmai acestei naturalete, nu aveau deloc aspectul unei virtuozitati anume cautate, ci se integrau in contextul interpretativ cu semnificatia unor inflexiuni visatoare sau indurerate: ca de exemplu in aria din actul II din Manon, sau in pagini ca "Una furtiva lacrima" (Elixirul ), sau "Pourquoi me reveiller"( Werther).

Uluitoarea usurinta si fluiditate a emisiunii, au dat loc, in forul interpretativ, la forme unice care lasau cuvantului "cantat"caracteristicile sale de penetratie, claritate si expansiune, conferind, gratie si unei dictiuni precise si a unui accent mereu scandat, (chiar si in pianissime), spontaneitatea si caracterul direct al "parlato"-ului".

Incarcatura sentimentala, vioiciunea si inteligenta frazarii, au atins culmea, in chinuitoarea si crepusculara melancolie a lui Werther si in buimacitul Nemorino, in mod admirabil dozat in efuziuni alternante de ras, naivitate si lirism emotionant.

Dar Schipa a ramas de neimitat si in infloriturile languroase ale lui Elvino din Somnambula, In agilitatile precise si pline de verva ale Contelui Almaviva, in deprimarea lui Ernesto din Don Pasquale, in efuziunile alternante ale lui Des Grieux si in tanguirile dezolante ale lui Federico din Arlesiana.

Un bun actor in scena, in ciuda staturii sale mici, Schipa a fost probabil primul tenor care a aparut in film, exploatand aparitia cinematografului sonor (1929). In acest domeniu nu a invins o vaga lipsa de vioiciune, dar pana in 1948 a fost protagonistul multor pelicule dintre care cea mai celebra a fost:"Vivere"din 1937, ceea ce, in Italia cel putin, l-a facut sa concureze in popularitate cu Gigli-.

La aceasta popularitate a contribuit un numar foarte mare de inregistrari cu arii de camera, romante de salon, cantone napolitane si spaniole ( unele si franceze, intrucat franceza si spaniola lui Schipa, erau excelente), si deasemenea cantonette. Chiar si in acestea Schipa a fost deosebit printr-un simt al stilului foarte important.

Pe disc, nici un alt tenor nu a putut sa reuseasca cu tot atata usurinta, sa surprinda elementele de diferentiere intre langoarea senzuala a unui tango argentinian, --(in acest cadru era si un virtuos al "contratimpului" asa cum in opera era un virtuos al tempoului "rubato") si cele ale unei romante de Tosti, sau a unei canzone.

Supliment: Tito Schipa .

Raffaele Attilio Amadeo Schipa, --zis Tito-s-a nascut in Lecce la sfarsitul anului 1888, desi in registrul de nastere se mentioneaza data de 2 ianuarie 1889. Acesta a fost un subterfugiu deliberat din partea tatalui sau pentru a amana serviciul militar pe timp de inca un an. Provenea dintr-o familie sarmana, din cea mai saraca parte a Italiei. Inca de timpuriu si-a aratat talentul precoce pentru cantat. Maestrul Giovanni Albani, a ales vocea lui Schipa dintr-un cor al scolii, oferindu-i primele notiuni de muzica vocala.

Mai tarziu, episcopul din Lecce, Don Gennaro Trama, fascinat de vocea minunata a acestui baiat, a hotarat sa-l instruiasca pe propria sa cheltuiala, astfel ca in curand a avut ocazia, si totodata satisfactia, de a-l auzi cantand piese solo in timpul serviciului din biserica.

Cantaretul si muzicologul Alceste Gerunda, fost elev al lui Saverio Mercadante, ca si Paolo Tosti, a carui biografie am parcurs-o deja, l-a invitat sa fie elevul sau particular, supunandu-l la o pregatire vocala riguroasa. In 1908, cand Schipa implinise abia 19 ani, Alceste Gerunda

l-a prezentat pe tanarul tenor intr-un recital de binefacere, in care se adunau bani pentru o excursie la Milano, unde Tito Schipa urma sa caute o posibila afirmare si lansare a carierei sale. La Milano a lucrat sustinut cu Emilio Piccoli, si in mai putin de un an, a fost gata pentru debutul sau in opera. I s-a oferit sansa la teatrul Facchinetti din Vercelli, in fata unui public cu o reputatie teribila, debutand pe 4 februarie 1909, in Alfredo din Traviata.

Primirea i-a fost cumplita si plina de farse, insa in ciuda acestei primiri, Schipa a fost angajat de un impresar pentru o serie de spectacole, curand dupa aceea aparand in Teatrele din Sebenica si Savona tot in Traviata, precum si in Adriana Lecouvreur si Zaza, in Crema, la care s-a adaugat rapid: Mignon, Rigoletto,Faust, Boema, Don Pasquale si Barbierul.

Pana in 1911, adaugase la repertoriul sau opera Werher, care urma sa fie rolul sau de capatai. Interpretarea operei lui Massenet i-a deschis portile catre publicul din Roma, unde a aparut in anul 1911, la cea de a 50-a aniversare a unificarii Italiei, iar doi ani mai tarziu, a fost angajat pentru un turneu in America de Sud.

A debutat la teatrul Colón in spectacole ca: Somnambula, Mignon si Traviata, alaturi de Maria Barriendos.

S-a reintors in America de Sud in 1914, dupa spectacole reusite cu Falstaff, Tosca, Fedora, Madame Butterfly si Marcella la Napoli. A avut norocul sa cante in doua opere Falstaff si Traviata sub bagheta lui Toscanini la Teatro Dal Verme in 1915, dupa care a debutat la Scala in Cneazul Igor, spre sfarsitul anului, avand dirijor pe Gino Marinuzzi, si tot aici i s-a oferit sansa sa-si dovedeasca talentul liric in Manon de Massenet si in Manon Lescaut de Puccini.

Primirea extraordinara care i s-a facut la Scala, l-a propulsat spre Madrid si Barcelona, unde a captivat publicul spaniol, care l-a poreclit "El encantador".Nu stiu daca se refereau numai la farmecul vocii sale, pentru ca in masura egala putea fi admirat si ca infatisare.

In timpul anului 1917, Giacomo Puccini, insusi, l-a invitat pe tanarul tenor sa creeze rolul Ruggero in premiera mondiala a operei sale "La Rondine"

De la Montecarlo, unde a avut ca partenera pe soprana Gilda dalla Rizza, doi ani mai tarziu, in 1919, a fost invitat sa se alature grupului de cantareti de la Opera Civica din Chicago. Astfel a inceput, ceea ce urma sa devina apogeul carierei lui Schipa, un deceniu petrecut in America la Opera din Chicago, cu frecvente vizite la Metropolitan si la Opera din San Francisco, plus multe turnee, care l-au purtat in peste 40 de orase.

Intre 1919 si 1929, a devenit o celebritate si unul dintre cei mai bine platiti artisti din Statele Unite, traind in bogatie pe coasta de sud, unde era vazut pe la petreceri in compania numelor celor mai celebre. Toata lumea stia ca-i plac femeile si ca isi risipeste averea pe orice. In ciuda acestor pacate, care tineau de stilul lui de viata, acesti ani sunt considerati cei mai buni ani ai lui Schipa, epoca lui de aur ca artist, cand era in voce, lucru pe care il dovedesc multiplele inregistrari pentru HMV si RCA .

Angajamentul lui de durata la Opera din Chicago, a luat sfarsit in 1932, cand institutia a fost silita sa reduca salariile datorita marii recesiuni economice care s-a abatut asupra intregii lumi. Schipa a parasit Compania si a fost angajat la Metropolitan pentru stagiunile 1932 -35. Majoritatea numelor celebre de la Metropolitan plecasera dupa reducerile de salarii, printre care Gigli si Lauri Volpi, lasand intregul repertoriu liric lui Schipa.

Tito Schipa a facut si o serie de filme pentru "Paramount", impreuna cu turnee prin toata America si intreaga lume, turnee care au contribuit mai mult ca oricand la cresterea popularitatii lui.

Catre sfarsitul anilor 1930, s-a intors in Italia si incurand a devenit unul dintre tenorii preferati ai lui Benito Mussolini, probabil datorita simpatiei lui nemascate pentru regimul fascist. Aparea frecvent la diverse ocazii care trebuiau sa impresioneze din punct de vedere politic, atat in Italia cat si in Germania nazista.

Tito Schipa a continuat sa cante pe toata durata anilor '50, si sa faca turnee in tarile est-europene in anul 1957, cu mare succes. In anul 1959 si-a intemeiat propria Academie de Canto la Roma.

Ca un fapt deosebit si nu lipsit de indrazneala, sau risc, in anul 1962, la varsta de 73 de ani, a intreprins un turneu artistic in America, fiind primit totusi cu caldura, de un public care se pare ca ii iertase orientarea sa politica gresita din trecut. A murit la 16 decembrie 1965 la New-York dupa o criza de diabet, la varsta de 77 de ani.

Tito Schipa nu a avut nici o voce extraordinara, nici un timbru vocal de o frumusete exceptionala, ci mai curand o voce subtila si lejera, de o naturalete cuceritoare. Sesiza perfect nuantele si culoarea muzicii, fiind dotat cu un simt al frazarii remarcabil, de o mare expresivitate si bun gust, gratie unei muzicalitati aparte.

Desi nu a avut note inalte uluitoare, a stiut totusi sa utilizeze, chiar in registrul acut, filaje superbe pana la limita audibilului, stiind sa captiveze publicul prin maniera in care si-a folosit aceasta voce, situandu-se astazi printre putinii interpreti de odinioara, ce nu ni se par, ascultandu-le imprimarile, desueti sau manieristi. Chiar daca vocea lui nu se bucura de o frumusete deosebita ca timbru, era insa extraordinar de caracteristica si emblematica.

Impreuna cu tehnica sa foarte rafinata si personala, Schipa a revarsat in multe discuri imprimate, o delicatete a cantului aproape perfecta si fara egal, in fata careia critica nu putea decat sa se inchine cu admiratie. Stilul sau elegant si masurat l-au impus in toate teatrele in care a cantat, si "furat" de SUA si America de Sud pentru stagiuni intregi, ca Mario Bassiola, Gigli, si altii, s-a reintors in Italia abia cand a inceput sa parcurga portiunea descendenta a emotionantei sale cariere artistice.

In tara, a avut norocul sa turneze unele filme de un succes incredibil, si astazi amintim ca titluri Vivere", "Cine-i mai fericit ca mine"?, si un film care nu se mai gaseste, fiind poate pierdut pentru totdeauna: "Trei oameni in frac".

Limitandu-si repertoriul la cateva roluri de opera care ii veneau bine in glas si pe care le-a interpretat iar si iar, a reusit sa se mentina mereu in forma, intr-o cariera care a durat 55 de ani, ceea ce pentru un tenor este destul de mult, daca ne gandim ca altii, cu firma internationala, nu au rezistat nici macar o treime din acest timp.. Pentru Schipa, ca si pentru marii interpreti de astazi, vocea a constituit doar un instrument folosit cu talent, inteligenta si cultura muzicala, dublata de o excelenta tehnica de cant, in slujba redarii cat mai fidele a partiturilor abordate.

In luna mai a anului 2004, in localitatea sa de nastere, Lecce, a aparut cartea intitulata :Tito Schipa", prezentata de Gianni Schilardi cu o introducere de Franco Serpa. Volumul de 448 de pagini, inafara de o splendida biografie a marelui tenor, scrisa chiar de fiul sau Tito Schipa junior, isi mareste valoarea cu peste 300 de documente fotografice, provenite din arhiva Carluccio si Schipa.

Unele dintre imaginile propuse sunt inedite, cuprinzand si o impunatoare documentatie si o antologie de bucati muzicale pe CD. Aceasta voluminoasa publicatie, vrea sa fie o contributie importanta la intelegerea "fenomenului" Schipa.

Fiul marelui tenor, nu este numai un om de arta cunoscut, om de spectacol, asistent al celebrului regizor Menotti, de curand plecat dintre noi, (in 2007) Skuarzina si Wertmüler, dar si compozitor.).

Este deasemenea cant-autor, mult apreciat de publicul tanar, autor de coloane sonore pentru cinema si teatru, cat si un rafinat regizor de opera. Ca scriitor a dovedit ca poseda talentul biografiilor de marca, fara sa se lase tarat in vasta mitologie paterna, oferind cititorului o lectura proaspata si sobra. Multumita lui, profilul lui Tito Schipa a castigat, insfarsit, o concretete istorica. Volumul, care la pretul de 30 de Euro anexeaza si un pretios CD, restituie in randurile pasionatilor si nu numai ale lor, o figura si o voce centrala in istoria artelor secolului XX.