Practicarea independenta a exercitiilor fizice

PRACTICAREA INDEPENDENTA A EXERCITIILOR FIZICE

Formarea capacitatii de a practica exercitiile fizice in mod independent, individual sau in grup, dar - mai ales - formarea obisnuintei in acest sens con­stituie, dupa opinia personala exprimata cu multe prilejuri, obiectivul cel mai important al educatiei fizice si sportului, Nivelul de civilizatie al unei natiuni se apreciaza, de cei care gandesc corect, si prin densitatea practicarii exercitiilor fizice in timpul liber de catre 'cetateni', atat de tanara generatie, dar - mai ales - de varsta adulta si de varsta 'a treia'! Atingerea acestui deziderat, in Romania actuala si de perspectiva imediata, este aproape o utopie. inca foarte multi oameni, din mediul urban si - mai ales - din mediul rural, se inchina - adica 'isi fac cruce' - arunci cand vad semeni de-ai lor alergand, de exemplu, pe strada sau in parcuri si alte spatii verzi. Acest fenomen de 'inchinat' nu se petrece in adevaratele tari civilizate!

A fi realizat obiectivul mentionai este foarte greu la noi in tara. Oamenii, in general, au o parere gresita despre rolul practicarii exercitiilor fizice pentru dezvoltarea personalitatii. Aceeasi parere o au, din pacate, si cei care detin functiile de decizie sociala si politica, chiar daca in relatia cu mass-media se manifesta, de foarte multe ori, cei mai mari iubitori ai 'sportului'! (Ati auzit pe cineva 'important' pe plan, mai ales politic, sa vorbeasca si de 'educatie fizi­ca'? Eu nu am auzit! Dar poate vom auzi.)

In 'Teorie' se acorda un loc foarte important capacitatii de practicare independenta a exercitiilor fizice. Mai putin se abordeaza problema 'obisnu­intei' pe acest plan. Capacitatea de practicare independenta a exercitiilor fizice este o componenta constanta a modelului de educatie fizica si sport la aproape toate subsistemele. Cand se face enumerarea obiectivelor educatiei fizice si sportului la primele cicluri de invatamant, de exemplu, nu uitam pe cel de 'for­mare a capacitatii si obisnuintei de practicare a exercitiilor fizice in mod independent'! Dar, cum stam cu practica?

Germenii capacitatii de practicare independenta a exercitiilor fizice se pun, evident, in educatia fizica si sportiva scolara desfasurata in mod stiintific. Este greu, dar se poate! La baza activitatii de practicare independenta a exer­citiilor fizice sta participarea constienta si activa a subiectilor, participare care presupune, in aceasta perspectiva urmatoarele cerinte:

a. intelegerea de catre subiecti (elevi, in primul rand) a influentelor exer­citiilor fizice asupra organismului De aceea, in lectiile specifice, cadrele didac­tice trebuie sa explice de ce este necesar un anumit volum de munca, de ce este necesara o anumita succesiune a exercitiilor fizice (care nu intotdeauna este atractiva!) sau o anumita intensitate si complexitate a acestora etc. Munca spe­cialistilor este grea, in acest sens, dar subiectii trebuie sa inteleaga relatia corec­ta intre stimuli si efecte, precum si corelatia intre diferitele exercitii fizice.

b. Manifestarea unei atitudini responsabile pentru insusirea materialului
predat, care este dependenta si de constiinciozitatea subiectilor respectivi si de
calitatile 'pedagogice' ale specialistilor.

c. Formarea capacitatii de apreciere obiectiva a propriului randament, dar
si a randamentului colegilor de grup, pe baza unor criterii precis stabilite si veri­
ficate tot de conducatorul procesului instructiv - educativ.

d. intelegerea corecta a structurii actelor si actiunilor motrice care se in­susesc. Trebuie inteles, de catre subiecti, mecanismul de baza al actelor si actiu­nilor motrice respective si retinute elementele acestuia (conteaza foarte mult, pe acest plan, modul de predare, inclusiv accesibilitatea metodelor si mijloacelor!)

Aceste patru cerinte, prezentate si la principiul participarii constiente si active, se constituie - de fapt - si in obiective ale educatiei fizice si sportului prin prisma formarii capacitatii si obisnuintei de practicare independenta a exercitiilor fizice. Trebuie insa, sa completam aceste obiective cu urmatoarele:

Familiarizarea subiectilor cu principiile care stau la baza selectionarii
exercitiilor fizice pentru diferite forme de activitate independenta, individual
sau in grup.

Formarea sistemului de deprinderi si priceperi motrice transferabile in
activitatea independenta (din timpul liber, cum am mai mentionat, si in absenta'
fizica a specialistului, dar in 'prezenta' recomandarilor acestuia; de aceea vor­bim de transfer!). Intra in acest sistem si deprinderile de autoasigurare.

Obisnuirea subiectilor cu aprecierea tempoului, ritmului si intensitatii
efortului fizic (cel putin autodeterminarea frecventei cardiace si a frecventei
respiratorii).

-Cunoasterea si insusirea principalelor reguli privind efortul fizic si 'incalzirea' organismului inainte de efort, intrarea gradata in efort, alternarea efortului cu repausul, dozarea efortului, masurile elementare de refacere a capacitatii de efort etc.

Formarea unor deprinderi si insusirea unor cunostinte de natura organi­zatorica: arbitraj, amenajarea locului de practicare a exercitiilor fizice, modali­tati de 'comunicare' corecta cu spectatorii etc.

Obiectivele sunt complexe, dar sunt interesante. Ele se pot realiza. inca o data precizez, numai daca 'actiunile specifice'¹ incep de la cele mai mici varste scolare. Deci, formarea capacitatii de practicare independenta a exercitiilor fi­zice incepe in procesul instructiv-educativ scolar si se valorifica in timpul liber al subiectilor. Aceasta formare, in lectii sau alte forme organizatorice, se rea­lizeaza numai in prezenta specialistului, deci nu in 'absenta' fizica a acestuia! Se urmareste, in principal, insusirea unor deprinderi de autoorganizare, auto-conducere si autoapreciere, transferabile - evident - in timpul liber si insotite de cunostintele teoretice de rigoare. De aceea, profesorii de educatie fizica si sport 'buni', pun - prin 'rotatie' - pe elevi sa conduca 'pregatirea organismului pen­tru efort', 'influentarea selectiva a aparatului locomotor', 'intrecerile bilate­rale', 'revenirea dupa efort' etc.

Chiar daca nu sutit convins de valabilitatea lor totala, trebuie si prezint -in acest manual - principalele modalitati a caror utilizare conduce la formarea capacitatii si obisnuintei de practicare independenta a exercitiilor fizice:

1. Observatia activa si obiectiva din partea subiectilor. Pentru aceasta, conducatorul procesului instructiv-educativ, in speta profesorul, va sublinia fazele executiei, va preciza elementele 'cheie', va atrage atentia asupra momentelor actiunii prin semnale sonore sau vizuale, va comenta si analiza unele executii etc. Alte modalitati de a invata pe subiecti/elevi sa observe activ si obiectiv: punerea lor in postura de a urmari si analiza executiile colegilor de grup; analiza executiilor tehnice personale; observarea 'tematica' a greselilor de executie; observarea si analiza elementelor 'cheie' din executiile tehnice sau tactice ale colegilor etc.

Efectuarea autonoma (deci, in lectii sau in alte forme organizatorice, in
prezenta specialistului!) a unor complexe de exercitii fizice, libere sau cu
obiecte, pentru dezvoltarea armonioasa a organismului sau a unor variante de
'incalzire' sau de 'revenire' dupa efort.

Efectuarea unor teme specifice, dale de specialist/profesor. in putina
bibliografie pe 'problema', se numesc 'teme pentru acasa', surprinzandu-i pe
alti specialisti ca exista asa ceva si la educatie fizica si sport. Ele se dau in lectii
sau alte forme de organizare, se executa in timpul liber (nu neaparat 'acasa'!)
si se verifica (dupa intervale rezonabile de timp) tot prin lectii sau alte forme
organizatorice concrete si curente. Continutul lor vizeaza mai multe aspecte:
corectarea unor deficiente fizice de grad usor, dezvoltarea unor calitati motrice
(mai ales forta!), consolidarea unor deprinderi motrice.

4. Efectuarea unor exercitii fizice in ritm propriu, mai ales pentru influ­entarea selectiva a aparatului locomotor (in special pentru miscarile de aplecare si indoire a trunchiului!).

Punerea subiectilor-elevilor in situatii extrem de diverse, care sa le dez­volte spiritul de decizie, creativitatea, initiativa etc.

Rezolvarea, in procesul instructiv-educativ bilateral, a unor probleme
de natura organizatorica de catre subiecti elevi: pregatirea aparatelor si mate­rialelor; amenajarea locului de desfasurare a activitatii; pregatirea si confectio­
narea unor obiecte si instalatii specifice; indeplinirea unor sarcini speciale (elev
de serviciu, responsabil cu frecventa, capitan de echipa etc); organizarea unor
intreceri si 'arbitrarea' acestora (inclusiv a jocurilor bilaterale); conducerea
unor verigi etc.

Desigur, modalitatile prezentate nu epuizeaza toate variantele practice posibile. Tratarea exhaustiva este imposibila, dar ramane ideea ca avem multe variante, pe care trebuie sa ie valorificam - mai ales - in procesul instructiv-educativ bilateral, dar si in afara acestuia.

Variantele concrete prin care se manifesta capacitatea de practicare inde­pendenta a exercitiilor fizice sunt multiple: de la banala si clasica 'gimnastica de inviorare', trecand prin jogging-ul de tip occidental sau inotul (dimineata, la pranz sau scara) in piscine ultramoderne si ajungand - evident - la cele mai interesante si eficiente jocuri sportive bilaterale (fotbal, baschet etc.) sau spor­turi de sezon si de tip 'extrem'!

Ideea pe care trebuie sa o retinem, chiar daca o repetam, este aceea ca spe­cialistii trebuie sa-si reconsidere prioritatile instructiv-eciucativc si sa aduca pe prim plan formarea - cu multa rabdare si profesionalism - a capacitatii si a obisnuintei de practicare sistematica si independenta a exercitiilor fizice. Ar fi extraordinar si am intra, inclusiv pe aceasta "dimensiune', in randul tarilor civi­lizate!

SISTEMUL FORMELOR DE ORGANIZARE A PRACTICARII EXERCITIILOR FIZICE

Inainte de a intra in problema propriu-zisa, este necesar sa reiau o afir­matie din scrierile anterioare: nu trebuie confundat acest sistem al formelor de organizare a practicarii exercitiilor fizice cu 'formele de exprimare concreta a exercitiilor fizice'! Aceste ultime forme, binecunoscute si statuate in timp, se exprima printr-o multitudine de ramuri sau probe sportive din atletism, gimnastica, jocuri sportive, inot, schi, dansuri, lupte sau alte modalitati etc. A nu confunda atletismul, gimnastica, jocurile sportive etc. cu formele de organizare prin care se practica exercitiile fizice este o mare eroare, chiar daca cei care fac acest lu­cru s-au 'nascut' (la Timisoara, Cluj, Iasi, Constanta, Craiova etc.) peste noapte ca cei mai importanti 'teoreticieni si metodisti' in educatie fizica si sport. Formele de organizare a practicarii exercitiilor fizice creeaza cadru! nece­sar pentru realizarea obiectivelor educatiei fizice si sportului, la fiecare subsis­tem specific. De aceea, exista suficiente diferentieri, sub aspectele continutului, metodologiei, tipologiei, in functie de subsistemele respective. Nu poate fi iden­titate, de exemplu, intre formele de organizare specifice educatiei fizice si sportive scolare si cele specifice in sportul de inalta performanta. Ar fi o alta eroare in analiza ''problemei' . Aceste forme de organizare s-au diversificat in timp, ca si obiectivele pe care le 'deservesc'. Ele trebuie privite, analizate si abordate practic numai in sistem, ca si obiectivele la care ne-am referit. Formele respective se completeaza unele pe altele, se influenteaza reciproc, au un nucleu central, au anumite prioritati spatio-temporale si demografice etc, respectand caracteristicile 'subsistemului' pe care il deservesc.

Deoarece prezentul manual se adreseaza aproape exclusiv profesorilor, consider ca fiind cea mai normala varianta de a fi analizata 'schema' formelor de organizare a practicarii exercitiilor fizice de catre elevi.

Sa fim de acord, impreuna, ca aceste forme de organizare - pentru elevi - nu pot fi decat de doua feluri/categorii:

a. desfasurate in 'regimul' scolar (desi termenul 'regim' deranjeaza'),

b. desfasurate in timpul liber al elevilor.

Sa fim de acord, tot impreuna, pentru a inlocui - din motive de logica - termenul de 'ore' cu cel de 'lectii' sau 'activitati instructiv-educative'.

In consecinta, s-ar putea prefigura urmatoarea schema pentru formele desfasurate in 'regimul scolar', fara explicatii ale unor termeni care apartin 'Reformei'.

Deci, exista un Plan-Cadru si un Plan Extra curricular.

In planul cadru intra, in primul rand, lectiile de trunchi comun, adica
lectiile 'clasice' de educatie fizica (reduse, pana la o ora sau nici o ora, prin
actualele 'reglementari' ministeriale')

In al doilea rand tot in planul-cadru. intra doua categorii de forme la decizia scolii, 'ciudate' dupa opinia personala, care se concretizeaza in:

Lectii pentru/de extinderi, destinate ''aprofundarii continuturi lor progra­mei scolare si/sau extinderii continuturi lor trunchiului comun prevazute
in programa cu asterisc' (Notificarea MEN, nr.36635/23.07.1999),

Lectii optionale, destinate 'aplicarii unei programe diferite de programa
pentru trunchiul comun' (Notificarea MEN nr. 36635/23.07.1999).

Lectiile extra curriculare (numite sugestiv, in Notificarea mentionata,

deja, de doua ori, ca 'activitati de stimulare si sprijinire a performantelor scolare') sunt destinate pregatirii echipelor reprezentative scolare in scop competitional si performantial Ele nu sunt decat fostele 'ore de activitati sportive' sau 'cercuri sportive'. Apar, insa unele reluari, dar si unele noutati:

Continutul pregatirii este asemanator antrenamentului sportiv.

Acordarea lor (in norma didactica sau la plata cu ora) depinde de inde­
plinirea unor obiective de performanta avizate de inspectoratele scolare.

Activitatea se poate realiza cu clasa sau pe grupe de 10-15 elevi prove­niti din una sau mai multe clase. Pentru fiecare grupa se pot acorda 1-3 ore pe
saptamana.

Programul de pregatire se realizeaza in afara orarului scolii.

Un profesor poate avea maximum doua grupe, la ramuri de sport si sexe
diferite

Momentul de educatie fizica, numit si 'Minutul de educatie fizica'
din cauza duratei, se desfasoara sau ar trebui sa se desfasoare la alte discipline
de invatamant, cand elevii dau semne de oboseala, plictiseala etc. Este condus
de cadrul didactic care se afla la lectia respectiva si cuprinde trei-patru exercitii
cu caracter de 'inviorare'! Poate fi prezent si pe parcursul altor activitati
extrascolare, cum ar fi cele de lip cultural-artistic, de exemplu.

Recreatia organizata, de obicei cea 'mare', are un continut centrai pe
jocuri de miscare, parcursuri si trasee aplicative, stafete etc. Se desfasoara numai la nivelul ciclului primar de invatamant, in scolile care se 'respecta', si este asigurata 'indrumarea' fie de profesorii de educatie fizica si sport, fie de invatatoare sau invatatori, fie de instructori - elevi din clasele gimnaziale,

6. Gimnastica zilnica, introdusa printr-o Hotarare a Ministerului invata­mantului in 1972 (si neabrogata!), se mai desfasoara doar in putine unitati scolare. Se recomanda la aceasta gimnastica (care nu este de 'inviorare' cum au crezut unii!) sa fie realizata inainte de inceperea programului scolar sau in recreatia mare (in acest caz, la invatamantul primar ea se suprapune peste 'recreatia organizata', dar nu cred ca aceasta suprapunere poale fi o problema!).

Sub aspectul continutului, consta in cinci - sase exercitii fizice analitice facute
simultan cu toti elevii (dispusi in curtea scolii sau in salile de clasa 'radioficate'
sau cu dotari specifice emisiei si receptiei radio!). Exercitiile sunt prezentate de
un profesor de educatie fizica sau de un invatator sau o invatatoare (de regula
aflat/a la 'serviciu'!) si - de foarte multe ori - de elevi/instructori din clasele mai
mari. De retinut un element de esenta: exercitiile concepute si exersate trebuie
sa fie simple si posibil a fi efectuate numai din pozitia stand sau derivate ale
acesteia, elevii nefiind in echipament sportiv!

7. Gimnastica compensatorie, care este prezenta la invatamantul profe­sional, cam pe aceeasi pozitie a 'gimnasticii zilnice' si a 'momentului de edu­catie fizica' pentru celelalte unitati scolare, se desfasoara (sau ar trebui sa se desfasoare!) in zilele de practica ale elevilor, dupa doua-trei ore de activitate. Este condusa de profesorul-indrumator de practica sau de maistrul-instructor.

8. Activitatea fizica de inviorare. Retinem in primul rand denumirea acestei forme de organizare! Clasic ea a fost denumita drept 'gimnastica de inviorare', desi de foarte multe ori la aceasta 'gimnastica' se alearga, se inoata (desigur in piscine si nu prea in Romania!), se patineaza, se face ciclism etc. Unde este doar gimnastica? Important este sa nu exageram; ea se efectueaza, indiferent de mijloacele folosite, mai ales in unitatile de invatamant prevazute cu camine/internate si cu 'pedagogi' care au, inca, responsabilitate. Sa privim - realizarea problemei in scolile cu profil militar si ne vom lamuri de esenta!

In programa examenelor pentru definitivat, titularizare si gradul didac­tic II se solicita si rezolvarea problemei 'de ce lectia este - in sistem - forma de baza'. Raspunsul poate fi dat prin nominalizarea urmatoarelor argumente:

a. Se desfasoara, sub aspectele continutului si metodologiei generale, pe
baza unei programe oficiale de specialitate.

b. Este condusa de un specialist cu studii superioare corespunzatore
(exceptiile, nu putine ca numar, confirma regula).

c. Se desfasoara intr-un timp bine precizat de orarul unitatii din care fac
parte subiectii (in invatamant durata normala este de 50 de minute).

d. Se desfasoara cu colective de subiecti/clase de elevi, relativ omogene
ca varsta si particularitati.

e. Fiind cuprinsa in planul de invatamant, este obligatorie atat pentru specialist/profesor, cat si pentru subiecti/elevi.

f. Toate celelalte forme de organizare, sau aproape toate, se pot desfasura
numai datorita continutului si efectelor acesteia. In lectie se invata majoritatea

. deprinderilor si priceperilor motrice, se insusesc exercitii pentru dezvoltarea' fizica/corporala, se dezvolta calitatile motrice, se insusesc principalele reguli de practicare a exercitiilor fizice, se insusesc tehnici de autoorganizare - auto-conducere - autoevaluare etc. Toate acestea se transfera in celelalte forme de organizare, existand si posibilitatea logica ca unele dintre ele sa se si perfec­tioneze.

g. in lectie, fiind condusa de un specialist, pe baza programei, este posi­bila respectarea cerintelor didactice fundamentale pentru orice activitate de

acest tip:

Sa aiba teme si obiective precise;

sa foloseasca cele mai eficiente metode, mijloace si formatii de lucru;

sa aiba o dozare corespunzatoare a efortului si o dinamica a acestuia pe
aceeasi masura;

sa imbine optimal instruirea cu educatia;

sa valorifice la maxim intregul timp alocat, deci sa se realizeze o densi­tate bine corelata cu temele si obiectivele;

sa formeze deprinderi, individuale si de grup, pentru autoorganizare -
autoconducere - autoevaluare;

sa fie inteleasa, programata si realizata ca facand parte dintr-un ciclu
tematic de mai multe lectii, in care fiecare se sprijina pe cea anterioara
si o pregateste pe urmatoarea.