Sportul. definitie si notiuni fundamentale

SPORTUL. DEFINITIE SI NOTIUNI FUNDAMENTALE

DEFINITIA SPORTULUI

Sportul este un fenomen al lumii moderne care, din punct de vedere al civilizatiei, s-a diferentiat relativ tarziu de formele originare ale educatiei, prin joc si arta.

Pentru a-si consolida pozitia, sportul trebuie sa-si delimiteze precis domeniul de activitate, sa-si evidentieze valorile proprii si sa-si apere drepturile.

in anii '80 specialistii din fosta R.D.G. au incercat stabilirea unitelor activitatii sportive caracterizate astfel:

activitatea motrica trebuie sa stea la baza practicarii oricarei ramuri sportive;

asigurarea unui continut cu semnificatii proprii ce rezida in faptul ca, in principiu, actiunea sportiva este neproductiva si nu este subordonata nemijlocit necesitatilor existentiale;

performanta este obtinuta prin efort depus sistematic si recunoscuta pe baza unor criterii de calitate;

atribuirea unor valori morale, prin respectarea unor principii etice ca: fair-play, egalitatea sanselor etc;

manifestari deosebite de experienta de viata care includ riscul, tensiunea dar si autocontrolul, organizarea miscarii si eleganta acesteia.

Pe baza acestor caracteristici putem diferentia trei moduri fundamentale de conduita motrica sportiva:

a)      Primul urmareste obtinerea, prin intermediul miscarii, a unui rezultat demonstrabil, obiectiv, care se prezinta sub forma timpului, a distantei sau incarcaturii, prin transformarea aptitudinilor motrice in rezultate (performante) masurabile.

b)     Al doilea mod fundamental de comportament are ca scop miscarea insasi si optimizarea calitativa si gradata in functie tic dificultate. Rezultatele obtinute in acest caz pot fi evaluate atat obiectiv cat si subiectiv cum este cazul gimnasticii artistice, gimnasticii ritmice sportive, patinajulul artistic, dansului sportiv etc.

c)      Al treilea mod de conduita urmareste obtinerea unui avantaj asupra unui adversar direct (nemijlocit). Rezultatele se stabilesc prin comparatia directa. Acesta este modul de comportament in cadrul sporturilor de lupta si al jocurilor sportive in care se face trecerea de la jocurile de miscare, demonstrative, la sporturile propriu-zise.

In aceste conditii, exercitiul fizic a castigat in complexitate transformandu-se in activitate de intrecere in cadrul competitiei. Termenul competitie deriva din cel de intrecere, de lupta, care dupa Kluge ar izvori din latinescul campus, in traducere camp de batalie. El este sinonim cu cuvantul concurs, care isi are originea in latinescul concursus sau in acceptie franceza concours, termen folosit in definirea unei stari de concurenta atat de specifica lumii comerciale, economico-financiare si industriale.

Matveev (1982) afirma ca sportul, in sens restrans, este reprezentat de activitatea competitionala, iar Singer (1982) considera 'competitia ca fiind esenta sportului'.

In realitate, competitia s-a dezvoltat sub aspect istoric pe parcursul dezvoltarii societatii sub forma unui joc, prin care se comparau performantele fizice ale diferitilor indivizi, respectiv echipe.

Elementul central al competitiei se considera a fi compararea performantelor sportive. Baza activitatii competitionale o reprezinta egalitatea sanselor tuturor participantilor conform principiului crearii conditiilor egale pentru toti concurentii. Obtinerea performantei sportive vizeaza atat procesul cat si produsul (rezultatul) deci, pe de o parte, efortul continuu si, pe de alta parte, ce se obtine in urma acestui efort.

Performanta este o notiune mai larga, relativ abstracta, cu valoare neutra, desemnand toate actiunile si rezultatele acestor actiuni, care contribuie intr-un anumit mod la supravietuirea individului sau a unei colectivitati. Notiunea de performanta, de multe ori, este sinonima cu reusita, in conditiile in care nu vine in contradictie cu prevederile regulamentare si cele ale moralei.

Generalizand acest aspect, se poate vorbi de performanta numai atunci cand reusita se afla intr-un raport corespunzator cu capacitatile individului. Cu alte cuvinte, o reusita obtinuta intamplator, prin manipulare sau datorita unui adversar mai slab, nu poate fi considerata performanta, caracteristica etica a notiunii de performanti fiind obligatorie in sport.

Aceste aspecte l-au determinai pe M. Epuran (1990) sa afirme ca, prin definitie, 'sportul este competitie, intrecere cu spatiul, timpul, gravitatia, cu natura, cu altii si cu sine'.

Abordarea sportului numai prin prisma competitiei si performantei reprezinta un punct de vedere ingust, deoarece sportul se practica si in alte scopuri, cum sunt cele de mentinere a sanatatii sau pentru relaxare si intretinerea unor relatii sociale.

Competitiile sportive se planifica adesea in sportul pentru toti si de timp liber ca manifestari de motivare si stimulare, care se adreseaza unui numar mare de participanti, stabilirea performantei, ca rezultat al confruntarii sportive cu adversarul, si obtinerea victoriei devenind factori secundari.

Largirea sferei de cuprindere a notiunii de sport a determinat insa si o noua dimensiune, care-i pune in pericol esenta, prin disipare in alte domenii, cum sunt spectacolele de simulare, concepute in principal pentru efectul de amuzament si obtinerea de venituri financiare.

intr-o acceptiune larga sportul desemneaza toate formele de exercitii fizice si jocuri de miscare cu caracter mai mult sau mai putin spontan si competitiv, cu originea in jocurile traditionale si in marile mituri fondatoare ale civilizatiei moderne, iar diversificarea lui se leaga de faptul ca vehiculeaza valori ce provin din modurile de viata contemporana.

Complexitatea biologica, psihologica, sociala, organizatorica si structurala a sportului, ca fenomen al lumii contemporane, evidentiaza ca temerare actiunile de definire a sa dintr-un singur unghi de vedere. Dimensiunile mai sus amintite implica un sistem de definitii ale sportului, menite sa ofere o imagine ampla asupra domeniului analizat:

Sportul este o activitate de intrecere constituita dintr-un
ansamblu de actiuni motrice, diferentiate pe ramuri de sport prin care se cauta perfectionarea posibilitatilor morfo-functionale si psihice, concretizate in performante ca: record, depasire proprie sau a partenerului.

Sportul reuneste toate formele de activitate fizica menite, printr-o participare organizata sau nu, sa exprime sau sa amelioreze conditia fizica si confortul spiritual, sa stabileasca relatii sociale sau sa conduca la obtinerea de rezultate in competitii de orice nivel.

Sportul este o structura de activitati motrice codificate si regii institutionalizate corespunzatoare practicarii diferitelor forme de competitii sportive, dupa reguli oficiale, intre doi sau mai multi protagonisti sau a unui individ cu sine insusi.

Sportul desemneaza o activitate motrica de loisir sau de intrecere, desfasurata intr-un cadru institutionalizat sau independent, cu caracter mai mult sau mai putin spontan si competitiv.

Sportul   se prezinta ca mediu propice pentru insusirea atitudinilor, valorilor si comportamentelor social-personale apreciate in plan cultural.

Adevarata imagine si extensie a sportului este data de insasi viata sociala, care il plaseaza alaturi de marile preocupari cum sunt cele de natura educationala, economica, ideologica, culturala, stiintifica, de aparare si ordine publica, intregind astfel o conceptie globala in care acesta joaca un rol de subsistem reglat si reglator pe diferite planuri.

Societatile evoluate creeaza conditii de dezvoltare a sportului prin facilitarea accesului unui numar cat mai mare de cetateni la binefacerile sale, plecand de la premisa ca o societate functioneaza optim cand cetatenii sai sunt bine dezvoltati fizic si psihic, cand activitatea este performanta si cand o natiune se poate afirma in concertul general al popoarelor.

NOTIUNI FUNDAMENTALE (TERMENI) FOLOSITE IN TEORIA SPORTULUI

Diversitatea intelegerii unor termeni vehiculati in limbajul curent activitatii sportive, precum si inconsecventa exprimarii in domeniul i' oriei specifice, la care se adauga traducerile mai mult sau mai putin

le, fac dificila comunicarea intre specialisti si implicit intelegerea profunda a notiunilor vehiculate.

Acestei realitati se adauga numeroasele notiuni, ce patrund din stiintele care studiaza sportul (bio-psiho-sociale), definite in mod variat de autorii diverselor lucrari, care le interpreteaza prin prisma propriilor conceptii.

in acest context, pentru o cat mai buna si realista intelegere a continutului acestei carti vom prezenta definitiile principalilor termeni folositi si unele derivate ale acestora.

Principalele grupe sunt: 1. sport; 2. performanta; 3. antrenament sportiv, 4. competitie.

Schema termenilor ce deriva din notiunea fundamentala

sport

Sport - activitate de intrecere constituita dintr-un ansamblu de actiuni motrice diferentiate pe ramuri de sport, desfasurata intr-un cadru institutionalizat sau independent, prin care se cauta perfectionarea posibilitatilor morfo-functionale si psihice, concretizate in performante obtinute in competitii, ca: record, depasire proprie sau a partenerilor.

1. Sport pentru toti - activitate diversificata, competitionala sau necompetitionala, accesibila unor largi categorii de persoane, desfasurata in cadru institutionalizat sau nu, cu scopul pastrarii capacitatilor biologice si psihice, integrarii socio-culturale si petrecerii recreative a timpului liber.

Sport de intretinere - forma a sportului pentru toti practicat in scopul mentinerii sanatatii, a conditiei fizice si inlaturarii efectelor Stresului cotidian.

Sport in timpul liber (loisir) - forma a sportului pentru toti practicata in mod organizat sau independent, in scop recreativ, la sfarsitul zilei de munca, la sfarsitul saptamanii sau in timpul vacantelor.

Sport in familie - varianta a sportului in timpul liber practicat sub forme competitionale sau necompetitionale, fara limite de varsta sau performante, in functie de interesele si nevoile socio-familiale.

Sport pentru oameni aflati in conditii speciale

activitati sportive practicate in penitenciare cu scopul asigurarii securitatii si ordinii, inlaturarea conflictelor, combaterea monotoniei si stabilirea de legaturi cu sportul din lumea exterioara.

- activitati sportive practicate de imigranti impreuna cu populatia indigena, in scopul inlaturarii izolarii sociale si culturale, precum si a sentimentelor generate de incertitudinea viitorului in tara de adoptie.

1.5. Sport pentru varstnici - activitate sportiva adecvata si sistematica, practicata in scopul sanatatii, mentinerii conditiei fizice si relatiilor sociale, in functie de motivatie si capacitati.

2. Sport de performanta - activitate de maximizare a capacitatii de performanta si valorificare a acesteia in competitii de mare anvergura, concretizata in recorduri si cucerirea de titluri, medalii si locuri in clasamentele oficiale.

Sportul de performanta poate fi amator (practicat de sportivii amatori) sau nonamator (practicat de sportivii profesionisti).

Sportivii amatori sunt cei care practica o ramura de sport fara a Stabili relatii contractuale de munca cu cluburile sau asociatiile sportive la care sunt legitimati.

Sportivii nonamatori sunt cei care pentru practicarea sportului respectiv incheie cu cluburile sau asociatiile la care sunt legitimati un Contract individual de munca, pe baza caruia obtin licenta de sportiv profesionist.

2.1. Sport de elita - activitate competitionala de inalt nivel, practicata in scopul realizarii de recorduri sau performante maxime absolute, avand principalele semnificatii: de reprezentare, economica si politica.

2.2. Sportul la copii si juniori - activitate desfasurata cu scopul initierii in practicarea ramurilor de spori si dezvoltarii capacitatii de performanta in vederea promovarii la categoriile de sportivi consacrati.

Sportul practicat de seniori si juniori consacrati - forma a sportului de performanta care cuprinde sportivii inclusi in sisteme nationale si internationale elaborate pentru cluburi si asociatii sportive.

Sport extrem - activitate motrica ce are ca scop realizarea unor performante neobisnuite (in raport cu cele obtinute in sporturile consacrate) care implica un mare risc privind pierderea integritatii corporale sau chiar a vietii.

3. Sport adaptat - activitati competitionale sau necompetitionale care utilizeaza structuri motrice, regulamente specifice, conditii materiale si organizatorice adecvate cerintelor impuse de diferite tipuri de deficiente fizice, motorii sau psihice.

Sport-terapie - activitati necompetitionale constand din structuri specifice unor ramuri de sport, individualizate, ce urmaresc recuperarea unor capacitati bio-psiho-motrice.

Sport adaptat de performanta (Special Olympics) - activitati constituite din structuri motrice specifice unor ramuri de sport, practicate exclusiv de subiectii cu acelasi tip si grad de deficienta, cu scopul obtinerii de performante in concursurile oficiale destinate fiecarei categorii de subiecti.

Schema termenilor ce deriva din notiunea fundamentala

performanta

Performanta sportiva - desemneaza atat procesul cat si rezultatul unei actiuni, care din punct de vedere normativ reprezinta maiestria in indeplinirea unei sarcini cat mai bine posibil, fiind dependenta de interrelatia factorilor endogeni (predispozitii, aptitudini) cu factorii exogeni (ambientali), exprimati in calitatea procesului de antrenament, conditii materiale si de instruire, nivelul motivatiei si influenta factorilor sociali.

PERFORMANTA

CAPACITATE DE PERFORMANTA

STRUCTURA CAPACITATII DE PERFORMANTA

EVALUAREA CAPACITATII DE PERFORMANTA

Capacitate de performanta - manifestare complexa a disponibilitatilor individului, ca rezultat al interactiunii operationale a unor sisteme bio-psiho-educogene, concretizata in valori recunoscute si clasificate pe baza unor criterii elaborate social-istoric, materializate in performante obiective sau obiectivate in clasamente, puncte, goluri marcate, kilograme ridicate, drepturi castigate etc.

Elementele componente ale capacitatii de performanta

aflate in interactiune coordonata, pot fi decompozate pentru a fi mai bine studiate sau pentru a fi reunite in instrumente cu valoare de model.

Evaluarea capacitatii de performanta cuprinde un sistem de conceptii si tehnici referitoare la masurarea si aprecierea modificarilor functionale, morfologice, motrice si psihice produse in directia perfectionarii starilor de adaptare la eforturi de mare intensitate, volum si complexitate.

Competitia reprezinta mijlocul cel mai complex de valorificare si evaluare a capacitatii de performanta in diferite domenii.

Competitia sportiva este o forma stimulativa a intrecerii intre sportivi de diferite categorii cu scopul principal de a compara performantele conform unor reguli precise si normative stabilite anterior.

Schema termenilor ce deriva din notiunea fundamentala antrenament sportiv

Antrenament sportiv - proces complex bio-psiho-pedagogic, planificat, desfasurat sistematic si continuu gradat, de adaptare a organismului sportivului la eforturi fizice si psihice intense, necesare marii performantei in competitii.

1. Antrenament de baza orientat in functie de specificul ramurii sport - incepe imediat dupa selectie si constituie etapa initiala a unirii avand ca obiectiv principal crearea premiselor generale pentru dezvoltarea capacitatii de performanta pe termen lung.

2. Antrenament specializat sau specializarea timpurie intr-o ramura de sport - se constituie din totalitatea actiunilor si masurilor 'organizatorico-metodologice ce au drept scop dezvoltarea capacitatii natura functionala, fizica si psihica etc, in masura sa dezvolte performanta sportiva specializata. Se mai numeste si antrenament constructiv.

Antrenament de specializare aprofundata si orientare spre
inalta performanta se constituie ca o etapa de trecere spre marea performanta recunoscuta national si international. Se mai numeste si antrenament pentru consacrati.

Antrenamentul de mare performanta reprezinta ultima etapa de fructificare a pregatirii pe termen lung cu scopul atingerii performantei maxime.

Schema termenilor ce deriva din notiunea fundamentala

competitie

Competitie - sinteza a diferitelor forme de organizare specifice unei activitati care scoate in evidenta, pe baza unor reguli, rezultatele obtinute si ierarhizarea acestora.

Competitia sportiva - forma de organizare a intrecerii intre sportivii de diferite categorii, ce are ca obiectiv principal compararea performantelor (rezultatelor) conform unor reguli precise si a unor normative stabilite anterior.

1. Sistem competitional - totalitatea competitiilor programate si organizate intr-o ramura de sport, intr-un anumit interval de timp (de regula un an) si formele de desfasurare ale acestora pe baza reglementarilor adoptate.

2. Tipuri de competitii

Campionatele sunt competitii care se organizeaza pentru stabilirea
campionilor la diferite varste si nivele de pregatire, categorii de
greutate si ramuri de sport.

Competitiile cu caracter formativ (de dezvoltare) cuprind toate
tipurile de intreceri ce au ca obiective principale: pregatirea
integrala, verificarea, selectia si angrenarea in activitatea
competitionala complexa.

Crupele sunt intreceri organizate in cele mai diferite variante pentru toate categoriile de clasificare sportiva.

3. Coaching - activitatea de conducere-dirijare a pregatirii sportive, mai ales in competitie.

CARACTERISTICILE SPORTULUI

Intr-o lume supusa zilnic schimbarilor politice si transformarilor economico-sociale care tot sporesc, religiilor diferite si culturilor multiple, limba universala perceputa de umanitatea intreaga este sportul. Fie ca este joc sau competitie de inalt nivel, fie ca sunt cifre, fie ca este natural sau foloseste diferite materiale si instalatii, el reuseste in cele din urma sa depaseasca toate ideologiile.

Din acest punct de vedere el face parte dintr-o cultura comuna, care vine din negura anilor, insoteste dezvoltarea civilizatiei antice si participa la crearea unei arte prin care traieste.

Desi astazi se gaseste sub forme sofisticate, de inalta competitie sau sub forme de loisir, sportul s-a afirmat in ultimele decenii ca un fenomen de masa, constant si popular.

Sportul reprezinta una dintre cele mai dinamice activitati sociale bare «re drept scop perfectionarea fiintei umane.

Amploarea si rapiditatea modificarilor inregistrate in sport si in special in sportul de performanta, de-a lungul secolului XX, nu au echivalente in istoria acestui domeniu.

Lumea sportului se manifesta astfel, ca un fenomen foarte complex, multilateral si in acelasi timp contradictoriu. Daca, in general, numim sport - baschetul, atletismul, gimnastica si chiar cursele auto-moto, o alta fateta a acestei lumi ne releva sportul de performanta si inalta performanta alaturi de sportul pentru toti, sportul de loisir, spoitul pro spectacol, sportul pentru conditie fizica-fitness, sportul pentru persoane cu nevoi speciale etc.

Lumea sportului impune intotdeauna o tripla relatie de tensiune intre: a) natura; b) cultura; c) individualitate. in cazul primului factor organismul uman este privit ca alcatuit din tipuri comportamentale determinate de procesele evolutive; in cazul celui de-al doilea factor individul, care poseda un numar mai mult sau mai putin relevant de calitati, este influentat de persoanele apropiate (parinti, antrenori, profesori, prieteni) in cadrul diverselor sisteme sociale (scoala, familie, comunitate) si culturale (Schutz, 1971); in cazul celui de-al treilea factor, individul uman nu este niciodata socotit doar ca o fiinta constitutiva ci intotdeauna ca o fiinta dotata cu capacitatea de a stabili relatii cu mediul si de integrare sociala.

Ca parte a vietii, lumea sportului este si ea conectata la lumea reala, naturala, a vietii sociale impartasita de toti, atingand un nivel inalt al intelegerii in straturile lumii culturale, motivate din punct de vedere socio-cultural, nivel care reflecta corespunzator valoarea conceptiei (ideologiei) unei societati.

De asemenea, lumea reala este mentinuta laolalta prin intersubiectivitatea spatiului si timpului, derivata din legile fizicii, in vreme ce lumea sportului a ramas in spatiul sobru si normativ al unei culturi tehniciste care regaseste la nivelul activitatilor sale anumite principii dominante: specializarea actelor si actiunilor motrice, a spatiilor, rationalizarea miscarilor, obtinerea unui randament inalt, sistem bazat pe tendinta de realizare a unui progres care impinge limitele si plafonul posibilitatilor umane.

Confruntarea sportiva este expresia unei etici culturale speciale cu teritorii delimitate in mod clar, frontiere precise si obiective spatiale clare, sanse egale, concurenta cinstita, arbitri care garanteaza regulile acceptate, repere stabile care nu permit nici o confuzie.

Daca fiecare societate genereaza o lume spatiala si senzoriala originala si, in acest sens, pentru membrii societatii, spatiul este un izvor de conflicte si indepartare de la comunicare, spatiul sportului devine acelasi pentru toate culturile. Modelul elaborat se raspandeste pe arii foarte largi si incearca sa uniformizeze comportamentele motrice. Consecintele interculturale ale practicarii sportului sunt cu totul originale: ele tind sa suscite un univers comun de comunicatii acordate spre deosebire de practicile sociale traditionale care constituie o sursa de neintelegere (limba, educatie, obiceiuri etc).

In afara de aceasta, sportul angreneaza si interactioneaza cu o diversitate de lumi imaginare, care, inainte de toate, exista numai in interiorul fiecaruia. Acestea sunt fie limitate numai la nivelul constiintei individuale, sau sunt reprezentate in forme materializate (lucrari de arta), recunoscute prin forme statuate social (teatru, lumea artei, in general).

Sportul, impreuna cu arta, isi gaseste legitimitatea si ratiunea de a li, nu in primul rand in castiguri materiale, ci in dezvoltarea de sine a acestor activitati; ele sunt dorite din ratiuni intrinseci ale motivatiei, chiar daca sunt strans inconjurate de elemente extrinseci, similare oricarei activitati.

Lumea sportului difera de lumea jocului in general si de celelalte categorii ludice (jocuri intelectuale, de noroc, teatru etc) in trasaturile tipice structurale si factorii de influentare, care constituie cadrul specific sportului si formele sale individuale.

Ca joc bazat pe motricitate, fiecare sport face apel la impulsul pentru functie, miscare si viata, care este inclus in arhetipuri si subliniat de Gross (1987) ca 'impuls care apare deasupra tuturor diferentelor si elementelor conflictuale ale diferitelor culturi, pentru a constitui unitatea din lumea sportului.' In acest sens, trebuie luate in consideratie trei criterii distincte (Parlebas 96):

Situatia motrica, care in cadrul activitatii sportive trebuie
subliniata deoarece aptitudinile motrice sunt elementele constitutive
inerente actiunii sportive, alaturi de situatiile verbale sau cognitive.
Astfel, nici sahul, nici bridge-ul nu sunt sporturi, nu au o structura
motrica pertinenta, desi au competitii institutionalizate.

Competitia sportiva, ca element definitoriu al sportului,
pleaca de la premisa ca orice activitate fizica, indiferent cat de intensa
ar fi ea, nu va putea fi considerata sport in afara unui cadru competitiv.
Astfel, o plimbare sau o alergare in parc, mersul pe bicicleta nu pot fi
considerate spoituri, dar sunt activitati motrice.

Institutia, este un criteriu neglijat de multe ori, care raspunde
unor alegeri sociale.

Prin gruparea acestor criterii doua cate doua, se desprind situatiile tipice sau de alta natura privind sportul:

situatie motrica si competitie: aceasta conjunctura a celor doua
criterii este specifica jocurilor de miscare traditionale 'Mingea la
vanator', 'Crabii si crevetii', 'Cursa pe numere' etc;

competitie si institutionalizare: reuneste jocurile numite si de
'societate', care nu cuprind situatii motrice: sah, scrabble, bridge etc;

situatii motrice si institutionalizare: caracterizeaza unele ritualuri, chiar funerare. in ciuda aparentelor, aceste jocuri nu sunt competitive, caci rezultatul este dinainte cunoscut. De exemplu, 'tabara sau echipa defunctului este intotdeauna invingatoare intr-o pseudo-competitie, in ritualul unor triburi din America de Nord (C. Levi - Strauss)."

Valoarea distincta a celor trei criterii, ce permite diferentierea jocurilor de societate de ritualuri si de jocurile de miscare traditionale, este bazata pe delimitarea situatiilor de ergomotricitate si ludomotricitate, in care factorul opozant intre jocul traditional si sport este sigiliul institutiei. Sportul este deci, cel care indeplineste toate cele trei criterii, avand multiple puncte comune cu jocurile de miscare, activitatile motrice de timp liber, cu practicile de expresie corporala, aspecte evidente sau mascate - in logica lor interna, care au dus la aparitia specializarilor sportive.

SPORT SI INSTITUTIE

Sportul este esentialmente un fapt social, institutional.

La origine, sub impulsul initiativei private, sportul a fost organizat in mod asociativ. Celulele de baza, cluburile, erau grupate in sanul instantelor autoritare, federatiile sportive, care puteau avea in sarcina o singura disciplina sportiva (federatia de fotbal, de exemplu) sau mai multe discipline (federatia de atletism si sporturi de iarna etc).

In tarile Europei de Est pana in anii '90 sportul era totalmente in mana statului care-si asuma intreaga responsabilitate, la toate nivelele, in timp ce in alte tari, sportul nu era o afacere statala si instantele sportive, de tip privat, posedau independenta relativa (Germania de West, Italia, S.U.A. etc).

Sportul este o forma democratizata de activitate sociala si atrage astazi milioane de participanti si indivizi calificati (licentiati) cu o diversitate de specializari asociate unui prestigiu perceput in functie de grupurile sociale carora apartin.

Institutionalizarea sportului reprezinta un element esential
raspunzand astfel marii extinderi pe care o are sistemul organizatoric care cuprinde o structura administrativa bine definita, incluzand ministere de specialitate, federatii pe ramuri de sport, cluburi, asociatii cu atributii clar stipulate s comitete olimpice nationale, ligi , institute de medicina sportiva, institute de cercetare pentru problemele sportului, autoritati disciplinare etc. Unele din aceste organisme se afla sub tutela statala, iar altele sunt subordonate si organizatiilor internationale, fapt care antreneaza un cortegiu de consecinte economice si politice. Toate se implica in viata sociala prin dezvoltarea sportului pentru toti, a sportului adaptat, a celui de performanta si inalta performanta.

SPORT SI PERFORMANTA

Performantele sportive reprezinta 'actiuni globale' complexe, care sunt alcatuite din diferite componente: actiuni partiale, diferentiate, actiuni mecanice si relatii sportiv-mediu ambiant, procese partial energetice si /sau informationale si procese cognitive, afective, emotionale si volitive legate de acestea.

Obtinerea performantelor sub forma unui rezultat valoros este consecinta mentinerii unui echilibru intre fortele angrenate in activitate (Schnabel, 1998):

a)     forte care se refera la actiune, reprezentate in general de
aptitudinile, abilitatile, cunostintele (pregatirea in ansamblu), nivelul de
reglare si autoreglare a comportamentului motric functie de situatie,
deci obtinerea performantei prin supunere la un efort fizic si psihic
intens;

b)     procese fizice si psihice de baza, care tin de proprietatile
anatomo-structurale (constructie osoasa, structura fibrei musculare), de
calitatile proceselor fiziologice si biochimice de furnizare a energiei, de
reliefare a functiilor activitatii senzoriale si nervoase, precum si a
proceselor psihice.

Sportivul actioneaza astfel, in conformitate cu criteriile si masurile specifice de calitate si evaluare, ceea ce presupune efort, risc si dificultati, posibilitatea frustrarii si a esecului neputand fi excluse complet. Pe de alta parte, activitatile sportive permit alegerea unui nivel mai scazut de realizare (sport pentru toti) si /sau mai inalt (sport de performanta) chiar numai cu conditia mentinerii nivelului optim al tensiunii pentru sarcina respectiva, adica nici prea mult, nici prea putin (totdeauna fiind inclusa si posibilitatea unui nivel crescut de dificultate). In sport, performanta este voluntara, individul putand-o obtine fara sa fie obligat sa o faca. Ea reprezinta atat produsul (rezultatul, cat si procesul de dezvoltare a capacitatii de performanta, amandoua constituind un intreg.

Performanta in lumea sportului nu vizeaza distrugerea celuilalt, ci presupune existenta unor relatii de comunicare intre adversari, in spiritul fair-play-ului. Persoana angajata intr-o activitate sportiva isi alege grupul social drept cadru de referinta, considerentele primordiale neconstituindu-se in dorinte individuale, ci in comportamente sociale si modalitati de comparare cu altii, precum si cu recordurile social recunoscute. In acest context performanta in esenta sa, este obtinuta pentru a intregi perfectiunea printr-o realizare fizica externa.

'Maiestria', in acest caz, nu inseamna exprimarea 'instinctelor primare', ci reprezinta 'un festival de inalta umanitate', care include principiul etic al fair-play-ului. Principiul realizarii in sport nu trebuie niciodata aplicat in mod absolut, intrucat acesta duce in cele din urma la o lume inumana, in care nu au ce cauta invinsii sau cei dezavantajati fizic.

SPORT SI COMPETITIE

In relatiile socio-culturale ale societatii omenesti compararea performantelor ocupa un loc important. Multe natiuni de pe toate continentele depun eforturi pentru a fi reprezentate in marile confruntari internationale si pentru a obtine rezultate demne de lauda.

Compararea performantelor sportive si evaluarea acestora dupa criterii stabilite in prealabil este indispensabila tuturor domeniilor de realizare ale sportului. in timp ce rezultatele competitionale obtinute in sportul de performanta sunt elaborate si raportate la obiectiv si deci la pregatire, pentru sportivii amatori, bucuria, comunicarea pe durata competitiei, mentinerea conditiei fizice (fitness-ului) depasirea problemelor psihologice sau a limitelor concrete ale timpului sau spatiului reprezinta aspectele dominante.

Competitia sportiva include comportamentul activ de performanta al sportivilor si intruchipeaza unitatea bio-psiho-sociala a personalitatii ca autoexprimare a individului in conditii de intrecere. in cadrul competitiei ponderea factorilor psihici, fizici si sociali difera, atat in functie de specificul ramurilor de sport si probelor sportive dar si de forma de organizare a sportului.

Baza desfasurarii competitiilor sportive o reprezinta regulamentul competitional, care stabileste, printre altele, hotarari privind repartizarea dupa varsta, sex, categorii de performanta, conditii de participare, anuntarea drepturilor financiare ale participantilor, costurile, modul de evaluare si desfasurare.

Indiferent ca este vorba de sport de performanta, sport pentru toti sau sport adaptat, comparatiile performantiale sunt caracterizate de aspiratiile spre rezultate superioare si de emotiile inerente unei astfel de activitati. Rezultatul obtinut, bucuria resimtita pe durata actiunilor competitionale, inainte sau dupa aceasta, pot incuraja sportivii pentru continuarea pregatirii si pot declansa noi obiective. Chiar infrangerile, respectiv rezultatele nesatisfacatoare, pot stimula individul in dorinta lui de autodepasire.

Evaluarea competitiei are numai o baza abstracta, atunci cand participarea este motivata de placerea de a se intrece cu altii si de a fi impreuna cu coechipierii, de a practica miscarea in cadrul unor reguli sportive. Competitiile dobandesc o importanta simbolica, atunci cand prestigiul personal sau national reprezinta motivatia iar influenta materiala este urmarea orientarilor exclusive spre obtinerea de rezultate maxime si spre comercializare.

In prezent, in sportul de inalta performanta se intalnesc toate cele trei forme, cu tendinta crescuta spre profesionism.

In sportul de performanta, competitiile sunt atat componente ale obiectivelor stabilite in cadrul procesului de antrenament pe termen lung, dar si mijloace folosite in vederea adaptarii sportivilor la eforturi fizice si psihice intense.

Competitiile reprezinta astfel campul de promovare a nazuintelor spre performanta, pentru formarea unor trasaturi pozitive de caracter si moduri de comportare conforme cu normele in vigoare (fair-play) precum si pentru dezvoltarea creativitatii si gasirii de solutii la situatiile problematice din concurs.

Prin performantele obtinute, prin estetica miscarilor umane, prin legatura emotionala intre spectatori si genul 'lor' sportiv si intre ei si sportivii 'lor', prin consumarea evenimentelor sportive actuale, de un segment important al populatiei (TV), prin reportajele cuprinzatoare ale ailor medii, competitiile sportive constituie o componenta a vietii culturale a unei societati.

In aceste conditii, competitiile pot fi definite ca manifestari sportive organizate in mod planificat, in scopul realizarii unei comparatii a performantelor intre indivizi, grupe, echipe sau natiuni, pe baza egalitatii sanselor si a egalitatii in drepturi, fie neutru atingerea rezultatelor maxime, obtinerea victoriei si stabilirea topului celor mai buni sportivi, fie pentru obtinerea de valori simbolice si materiale deoarece, de regula, numai ele pot convinge concurentii care participa la competitii.

SPORT SI SOCIALIZARE

In sport, plecam de la premisa ca 'socializarea este procesul priniIntermediul caruia indivizii dobandesc deprinderi, atitudini, valori si comportamente care ii fac apti sa participe ca membri ai societatii in care traiesc'. Prin dimensiunile lui socio-culturale, sportul ofera o ocazie unica de a cunoaste alti oameni, de a comunica cu ei, de asumare a unor roluri diferite, de dobandire a unor atitudini morale (cum sunt toleranta, respectul fata de ceilalti etc), de acceptare a atitudinilor legate de activitate (care contribuie la dezvoltarea personalitatii), de traire a unor emotii mai greu de resimtit in alte sfere ale vietii, de acceptare a unor elemente pozitive ale stilului de viata (de exemplu, in alimentatie, repaus etc), de adaptare la obiectivul propus (prin cooperare, coeziune si altele) si de a deveni socialmente activi prin performantele celorlalti.

Prin formele sale de practicare (sport pentru toti, sport de performanta si sport adaptat) sportul ajuta la socializarea copilului prin invatarea diferitelor roluri in cadrul jocurilor; la celalalt capat, batranii urmaresc, printre altele, sa restabileasca contactul cu lumea socialului; persoanele cu nevoi speciale, prin activitatea sportiva, reusesc sa-si depaseasca limitele prin recunoastere sociala, in timp ce la sportivii de performanta reteta succesului este un amestec de afiliere sociala cu clemente de competitie in doze si forme diferite, intr-un mediu stimulativ pentru invatare, agrementat cu deplasari care maresc coeziunea echipei si aduc un plus de 'distractie'.

Putem afirma deci, ca socializarea este un proces care se desfasoara de-a lungul intregii vieti si faciliteaza tranzitia de la un rol la altul pe toata durata acesteia. Mc Pherson (1996) ilustreaza acest aspect prin faptul ca '[] pe durata prunciei si copilariei timpurii, perspectiva functionali care utilizeaza teoriile dezvoltarii sociale si cognitive poate fi cea mai adecvata pentru a explica procesul, in timp ce pentru varstele cu continui social, adolescenta pana la varsta adulta, mai potrivite sunt perspectivele conflictuale de interactiune'.

Procesul de socializare, datorita diversitatii culturale, politice si economice din diferite tari, cunoaste o diversitate remarcabila, majoritatea demonstrand influenta pozitiva a sportului asupra personalitatii si sanatatii celor care il practica.

Hurrelman (1988) a incercat sa surprinda complexitatea socializarii printr-o definitie care stipuleaza: 'socializarea este procesul de aparitie, formare si dezvoltare a personalitatii umane in dependenta si interactiune cu organismul uman, pe de o parte, si cu conditiile de existenta sociala si ecologica la un anumit moment al dezvoltarii istorice a societatii, pe de alta parte '.

O alta fateta a socializarii in sport releva identificarea spectatorului cu echipa, atat la jocurile sportive, cat si la celelalte lamuri de sport. in acest sens, Slepnicka (1991) a incercat sa demonstreze ca exista o legatura intre activitatea sportiva practicata de spectator si reactia psihologica si comportamentala la competitia pe pare acesta o urmareste, verificand si ipoteza cu privire la conexiunea dintre caracteristicile sociale si demografice ale spectatorilor de sport si comportamentele lor din tribuna. Rezultatele obtinute nu pot clarifica in ce masura vizionarea competitiilor sportive contribuie insa la socializare.

OBIECTIVELE SPORTULUI

I. Sport de performanta

Maximizarea performantelor prin

dezvoltarea aptitudinilor (calitatilor) motrice si combinatii ale acestora;

perfectionarea tuturor deprinderilor si priceperilor motrice respectiv a elementelor si procedeelor tehnice si a actiunilor tehnico-tactice;

dezvoltarea capacitatilor cognitive, afective, motivationale;

crearea dispozitiei pentru obtinerea performantei (disponibilitate pentru efort, ambitie, perseverenta, toleranta la frustrare etc);

prevenirea sau compensarea deficientelor fizice datorate efortului specific;

favorizarea integrarii in societate.

II. Sport in timpul liber (pentru toti) - reflecta calitatea vietii

dobandirea unui mod sanatos de viata;

dezvoltare fizica;

integrare sociala prin:

formarea valorilor morale si ale spiritului sportiv, ale disciplinei si regulilor;

capacitate de actiune individuala si in grup;

respectul fata de sine si fata de ceilalti, inclusiv fata de grupurile minoritare (persoane putin inzestrate motric, sportivi care au depasit varsta performantelor, persoane de varsta a III-a;

. formarea spiritului de toleranta si de raspundere, elemente sociale in viata unei societati democrate;

recreere

III. Sport adaptat - dezvoltarea sentimentului de plenitudine si imbunatatirea imaginii de sine

- reducerea handicapului social;

imbunatatirea conditiei fizice care sa favorizeze obtinerea de performante profesionale si sociale;

favorizarea progresului prin activitatile de petrecere a timpului liber;

incurajarea relatiilor sociale atat intre indivizii deficienti cat si intre acestia si persoanele valide.