Substantivul

SUBSTANTIVUL

2.0. Dintre partile de vorbire flexibile, substantivul prezinta in limba romana flexiunea cea mai redusa : paradigma lui inglo­beaza in general, daca facem abstractie de articol, maximum doua si, in cazul unui restrins numar de substantive, trei forme.

Ca tot caracterul restrins al paradigmei, varietatea flexionara a substantivului e foarte mare. Aceasta se datoreste numarului mare de alomorfe prin care se realizeaza diferitele morfeme.

2.0.1. Analiza formelor flexionare ale substantivului, considerate in afara categoriei determinarii, se epuizeaza intr-o singura etapa : segmentarea are ca rezultat degajarea radicalului si a unui flectiv neanalizabil, care exprima direct numarul si cazul prin opozitiile pe care le realizeaza, iar indirect, prin asocierea anumitor serii de desi­nente cu un gen, si genul.

Ca in cazul oricarei parti de vorbire flexibile, pentru un mare numar de substantive analiza in radical si flectiv e foarte clara.

Comparatia unor forme cum sint : casa/oase, codru/codri, ciine/ciini, pom/pomi, candelabrul candelabre etc. permite degajarea unor radicale invariabile si a perechilor de .flective : -a/-e, -nj-i, -el-¹, 0I-¹, -v. l-e etc.

2.0.2. Flectivele degajate pe baza paradigmelor cu radical invariabil permit o segmentare analoga in cazul paradigmelor cu radical variabil. Avind in vedere paradigme de tipul casajcase, putem degaja flectivele -aj-e si in paradigmele masa[mese, fataffete etc., caracterizate prin variatia radicalului. Tot asa, putem degaja desinentele -e/-'in munte/munti, frate l frati avind in vedere paradigme de tipul ciinejciini, cu radical invariabil.

in paradigme ca cele mentionate mai sus, si care reprezinta marea masa a substantivelor, analiza este clar determinata de struc­tura formelor.

2.0.3. in destul de multe cazuri insa, formele flexionare ale
substantivului admit mai multe modalitati de segmentare, in ase­
menea situatii, optam pentru solutia care permite o descriere si o
clasificare morfologica cit mai simpla.

O categorie de substantive ale caror forme sint susceptibile
de diferite segmentari constituie substantivele de tijmllucru [lucruri
birou/birouri etc '

Structura fonemica a formelor acestor substantive admite analiza :

(a) lucru-0    sau (b) lucr-u
lucru-ri lucr-uri

Compararea cu diferite alte paradigme pune in evidenta avan­tajele analizei (b) : aceasta permite degajarea unui flectiv -uri de plural, pe care il regasim in flexiunea unui mare numar de substan­tive ca tren-0 [tren-uri, rol-0[rol-uri, vint-0/vint-uri etc.

Optiunea pentru analiza de tip (b) este sprijinita si de consta­tarea ca, in general, in limba romana unui radical terminat intr-im grup muta cum liquida ii corespunde un alomorf pozitiv, fata de radicalele cu alte terminatii consonantice, care admit adeseori alo-morfe -0 ale aceluiasi morfem : act-0/act-e, dar teatr-ii[teatr-e, pom-0/' pom-i, dar codr-u/codr-i, car-0[car-i, dar intr-ujintr-i. Dupa radicalele cu aceasta finala, opozitiile privative sint inlocuite prin opozitii echipo­lente

O dubla posibilitate de analiza ofera o destul de larga cate­
gorie de substantive feminine, cum sint : baie, lamiie, care admit
posibilitatile de segmentare :

(a) bai-e/bai-0 sau (b) ba-iejba-i

lamii-eflamii-0 lami-ie/lami-i

Analiza (a) pare mai fireasca dat fiind ca [-i] apare in ambele forme, deci in cadrul intregii paradigme, si, in general, elementele constante apartin radicalului. Dar, acest mod de segmentare duce la stabilirea unui tip de flexiune cu totul exceptional in sistemul no­minal romanesc si anume, in care pluralul e marcat prin desinenta -0, pe cind singularul e marcat pozitiv. Opozitiile privative, destul de frecvente in flexiunea numelui romanesc, sint intotdeauna privative in favoarea pluralului (comp. pomlpomi, tren [trenuri, actlade etc.).

Deci raportarea la sistemul flexionar nominal in ansamblul sau pune in evidenta dezavantajele segmentarii (a) si indreapta aten­tia spre modul (b) de analiza. Segmentarea ba-ie[ba-i duce, de altfel, la degajarea unor flective [-ie], [-i]; pe care le regasim in numeroase paradigme de tipul famili-ie^/famili-i, sani-ie [sani-i etc.

Susceptibile de mai multe modalitati de analiza sint si
formele substantivelor feminine de tipul steafstele.

Compararea celor doua forme permit segmentarile :

(a) ste-a sau (b) stea-0
ste-le ste-le

Si in acest caz e preferabila analiza (b) care permite degajarea flectivelor -0/-de, comune si celorlalte substantive feminine termi­nate in vocala accentuata : zi-0/zi-le, basma-0 jbasma-le etc.

Structura morfemica implicata de segmentarea (b) asociaza, flectivele mentionate unui radical variabil realizat ca stea-, ste-, deci afectat de alternanta eaje, care caracterizeaza o larga clasa de sub­stantive feminine (cf. seara/seri, creasta/creste, unealta/unelte etc.).

Probleme specifice de segmentare pun substantivele cu
flexiune aberanta in paradigma carora ntregularitatea se manifesta,
prin stabilirea intre cele doua forme ale cuvintului a unui raport
strict specific, unic, in planul expresiei.

in asemenea situatii optiunea pentru una sau alta dintre segmen­tarile posibile este arbitrara ; forme ca om, oameni pot fi analizate sau in : om-0/oamen-i, sau in om-0/oam-eni, atribuindu-se neregula-ritatea fie unei variatii aberante a radicalului, fie prezentei unui flectiv de plural specific si, ca atare, aberant.

Saracia flexiunii substantivale, redusa la un minimum extrem de doua forme, anuleaza in situatiile de acest fel criteriul econo­miei sau al coerentei descrierii.

Alaturi de substantivele a caror paradigma cuprinde doua.
forme, limba romana cunoaste un numar restrins de substantive
cu o singuia forma.

in cazul unora dintre acestea, foima unica poate aparea in toate contextele specifice formelor flexionare nominale si, in acest caz, avem a face cu substantive invariabile. Din aceasta, clasa fac parte substantive :

masculine : ochi, arici

neutre : nume, codice . ,

feminine : invatatoare, luni etc.

in asemenea situatii, dat fiind ca "paradigma' se reduce la o forma rinica, orice opozitie in planul expresiei este abolita : fle­xionar, substantivele de acest fel se caracterizeaza printr-un s i n-c r e t i s m total (de numar si de caz). Ca urmare singura posi­bilitate de segmentare este R -j- 0, atit in contexte ca arici batrin, invatatoare batrina, cit si in arici batrini, invatatoare batrine.

Degajarea unor flective -e/-e [14], in cazul unor substantive ca invatatoare sau nume, are in vedere probabil, cel putin pentru primul, analogia cu substantive ca lum-ejlum-i sau raportarea la .analogul masculin invatator (invatator-0 : invatator-i, invatatoar-e) care este insa considerat, de obicei, ca reprezentincl o paradigma distincta.

(6) O situatie similara sub aspect flexionar au o buna parte din substantivele defective, deci cu paradigma incompleta.

in cazul masculinelor (sau al neutrelor) singulariae sau plu-raliae tantum caracterul defectiv al paradigmei implica particulari­tatea de a fi invariabil a substantivului, deoarece, in cazul genurilor mentionate variatia de expresie e determinata numai de categoria de numar.

Pentru substantivele feminine caracterul de defectiv (de numar) al paradigmei nu e asociat necesar cii invariabilitatea. Substantivele feminine defective de plural se grupeaza din punctul de vedere al flexiunii in doua grupe :

substantive variabile, realizind opozitia IST. Ac G.D.,
ca mila etc.

substantive invariabile, ca cinste, sete etc., in para­
digma carora opozitia specifica de caz este neutralizata.

ACCENTUL IN FLEXIUNEA SUBSTANTIVULUI

in paradigma substantivului, accentul, care caracteri­ zeaza global forma substantivala, afecteaza intotdeauna radicalul; acesta este reprezentat deci prin asocierea unei componente segmentale cu o componenta feuprasegmentala. Ca urmare, flectivele substantivale, ca si cele adjectivale, de altfel, sint intotdeauna atone.

Nota. Flective accentuate prezinta numai substan­tivele atu, caro etc.

Considerata sub aspectul accentuarii, flexiunea nominala se caracterizeaza, pentru majoritatea covirsitoare a substantivelor ro­ manesti, prin pozitia fixa a accentului. Acesta caracterizeaza u n a din silabele radicalului mereu aceeasi, chiar daca schimbarea f lec- tivelor f ace ca lungimea silabica a diferitelor forme sa nu f ie egala. 3<^u influenteaza structura tonica a formelor substantivale nici variatia raj dicalului. Eadicalul ramine accentuat pe aceeasi silaba chiar daca aceasta silaba este afectata de diferite alternante.