Administratia teritoriala in unele state europene

ADMINISTRATIA TERITORIALA IN UNELE STATE EUROPENE

1. Franta

Ca element esential al autonomiei locale, descentralizarea nu poate fi conceputa fara existenta unui control din partea statului, denumit traditional control de tutela, exercitat de autoritati sau functionari apartinand administratiei de stat. Este de mentionat insa ca formula controlului de tutela din Franta conduce, in final, in fata instantei de judecata, respectiv de contencios administrativ.

In conceptia de tip francez, exigentele unitatii nationale conduc la o interpretare restrictiva a descentralizarii, fiind un mijloc de lupta contra puterii centrale.

Constitutia Frantei enumera comuna, departamentul si teritoriile de peste mari drept colectivitati teritoriale ale Republicii, lasand posibilitatea formarii si altor unitati administrative prin lege, ceea ce s-a realizat in 1982, cand au fost introduse regiunile. Tezele regionaliste sunt la moda in Europa occidentala, vorbindu-se despre un neoregionalism.

Pana la reforma din 1982, prefectul nu era numai reprezentant al statului, dar si autoritate executiva a consiliului departamentul. Dupa reforma administrativa din 1982, prefectul in Franta este calificat drept comisar al Republicii, el fiind numit prin decret al Presedintelui Republicii.

Prin urmare, prefectul in sistemul francez, are urmatoarele calitatii:

1) reprezentant al statului;

2) reprezentant al guvernului;

3) organ de administratie generala;

4) seful serviciilor statului din departament.

In sistemul francez actual de organizare a administratiei locale vom retine cinci elemente fundamentale:

a) “suprapresiunile tutelei” fac ca din sfera controlului administrativ al centrului sa se treaca in sfera controlului exclusiv al tribunalelor;

b) interdictia unei ierarhii intre colectivitatile teritoriale duce si la opozitia acestora de a coopera vertical;

c) globalizarea dotarilor de catre stat a colectivitatilor teritoriale, care a inceput la sfarsitul anilor 1970, a avut ca efect utilizarea de catre administratia de stat a mijloacelor de subventionare pentru a controla problemele locale;

d) autonomia financiara a colectivitatilor locale este mai putin reusita decat in celelalte tari ale Comunitatii;

e) sistemul repartizarii competentelor “pe blocuri” functioneaza cu dificultate, punand autorii fiecarui sistem administrativ intr-o situatie de competitie sau de ignorare reciproca, in locul uneia de cooperare[1].

In Franta a devenit clasica formula dupa care la nivelul comunei rurale sau urbane se afla o dualitate de organe consiliul municipal, ca organ deliberativ si primarul, ca organ executiv. Consiliul municipal este ales prin vot universal, direct de cetatenii care au implinit 18 ani, pentru un mandat de sase ani.

2. Spania

Sistemul organizarii administrative a teritoriului are, in prezent, o influenta hotaratoare nu numai asupra continutului autonomiei locale, dar si asupra locului si rolului, autoritatilor de la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale intermediare. Considerand comuna si orasul ca fiind unitati de baza si Guvernul ca fiind “seful administratiei publice”, vom putea constata ca exista doua mari sisteme de organizare administrativa a teritoriului, dupa cum intre unitatea de baza si Guvern exista o unitate intermediara sau doua unitati administrativ-teritoriale intermediare.

In Constitutia Spaniei se utilizeaza notiunea de “comunitate autonoma”, iar nu cea de “regiune”.

In conformitate cu Constitutia, organizarea teritoriala a statului presupune existenta municipiilor, provinciilor si comunitatilor autonome. Comunitatile autonome se bucura de o mare autonomie care se regaseste in puterea executiva si legislativa pe care le au. Municipiile si provinciile nu dispun de astfel de puteri, dar exercita o putere reglementata in limitele fixate de lege.

Conform Constitutiei, provinciile care au caracteristici culturale si economice comune se pot constitui in comunitati autonome daca urmeaza o procedura ce presupune aprobarea Parlamentului si referendumului. Trebuie semnalat ca prin Constitutie se permite provinciilor sa se grupeze, dar este interzis sa se federalizeze.

Impartirea competentelor intre administratia centrala si comunitatile autonome este stabilita de constitutie. Anumite domenii determinate sunt rezervate administratiei centrale: cetatenia, imigrarea, apararea, sistemul monetar, comertul exterior si administrarea justitiei.

In conformitate cu Constitutia, administratia locala cuprinde provinciile si municipiile. Municipiile exista din totdeauna si sunt recunoscute de toata lumea, in timp ce provinciile sunt o creatie relativ recenta. In Spania exista 50 de provincii. Guvernarea si administratia provinciala sunt incredintate delegatiilor provinciale si altor institutii cu caracter reprezentativ in cazul teritoriilor insulare.

Primariile reprezinta elementele de baza ale organizarii teritoriale a statului. Ele au un numar de competente obligatorii si isi pot asuma o gama de atributii si limitele fixate de Constitutie si Legea administratiei locale.

3. Italia

In Italia exista 21 de regiuni, dintre care 15 au un statut “ordinar”, iar 6 au un statut “special”, dat de caracteristicile lor particulare (de exemplu, insulele sau regiunile care au o puternica identitate lingvistica).

Consiliul regional este cea mai inalta autoritate regionala si este ales pentru un mandat de cinci ani de catre locuitorii din regiune. Consiliul alege un presedinte dintre membrii sai si “Giunta”, care este organul executiv.

Regiunile dispun de o mare libertate de miscare in ceea ce priveste administrarea si organizarea sa si fiecare regiune are un statut propriu. Regiunile sunt in mod particular active in urmatoarele domenii: agricultura, artizanat, intreprinderi mici si mijlocii, sanatate, formare profesionala, mijloace regionale de transport, viata sociala si protectia mediului inconjurator.

In Italia, principalele nivele de administrare locala sunt provinciile si municipiile. Cele 92 de provincii constituie treapta intermediara de administratie intre regiuni si municipii. Organele conducatoare sunt consiliile, ca organe deliberative si “Giunta” ca organe executive.

Seful executivului ales de consiliu este primarul municipiilor si presedintele Giuntei in provincie.

Finantarea primariilor este asigurata prin veniturile obtinute din serviciile pe care ele le presteaza, prin taxele locale pe care le percep si prin transferurile de la bugetul de stat. Provinciile sunt aproape in totalitate tributare transferurilor de la bugetul de stat.

Primariile se ocupa printre altele, de urmatoarele domenii: ajutoare sociale, sanatate, gradinite si invatamant primar, cultura, distributia apei, curatenia strazilor si colectarea deseurilor, controlul traficului si transportul public.

Provinciile au ca insarcinari esentiale: constructia si intretinerea soselelor principale si protectia mediului inconjurator.

4. Portugalia

Actualmente in Portugalia, exista doar doua nivele de administratie locala, adica municipiile si parohiile. Aceste entitati dispun de o putere reglementara proprie in limitele legii si regulamentelor in vigoare, stabilite de autoritatile locale superioare sau de catre autoritatile de tutela.

Exista 305 municipii in Portugalia pe teritoriul national, dintre care mai mult de 275 au mai mult de 3000 de locuitori. In aceste municipii, primariile dispun de doua organe de conducere:

a) adunarea municipala, care voteaza bugetul si planurile de ocupare a terenurilor, formata din reprezentanti alesi, precum si din presedintii comitetelor parohiale;

b) organul colegial executiv, ales de corpul electoral al institutiilor municipale si condus de candidatul care a obtinut cele mai multe sufragii.

Primariile importante creeaza cateodata un organ consultativ – Consiliul municipal. Primariile sunt responsabile de urmatoarele domenii: distributia apei, curatenia urbana, gradini si parcuri, intretinerea soselelor si a echipamentelor sociale si culturale, scoli primare.

Parohiile, in numar de 4135 au un rol important in administratia locala care in practica este foarte limitata. Organele sale de conducere sunt: consiliul parohial si comitetul parohial. Presedintia comitetului parohial este asigurata de cel care a obtinut majoritatea voturilor adunarii cetatenilor.

5. Grecia

Ca in majoritatea tarilor Uniunii Europene, reprezentantul in teritoriu, si in Grecia este prefectul care apartine de Guvern. Prefectul are statutul unui organ administrativ general al regiunii, statut pe care il imparte cu organele speciale ale diverselor ministere. Guvernarea locala este administrata de orase si municipalitati. Acestea sunt structuri corporatiste constituite sub autoritatea dreptului public, care insa nu au puteri care sa le permita sa elaboreze legi.

Pe langa guvernarea locala, exista si administratie autonoma speciala. Aceasta consta din unitati administrative individuale, operand mai ales ca unitati corporatiste constituite sub autoritatea dreptului public (de exemplu, colegiile de invatamant superior), sau a dreptului privat (de exemplu, intreprinderi)[2].

6. Belgia

In aceasta tara exista in teritoriu administratia regionala si administratia locala.

Regiunile au fost create in 1970, dar cum s-au transformat in realitati politice decat in etape. Regiunea valona si regiunea flamanda, dispun  fiecare de un consiliu format din deputati federali si senatori alesi direct de catre regiune. Aceste consilii pot edicta decrete care au forta de lege, in domenii numeroase. Consiliul alege din randul membrilor sai pe ministrii executivului regional. Regiunea dispune de resurse financiare diverse, precum venituri de la stat si venituri fiscale proprii.

Regiunea capitalei, deci regiunea Bruxelles a fost organizata in 1989 si dispune de un consiliu format din 75 membri alesi prin vot universal direct pentru cinci ani, cu o reprezentare garantata a minoritatii flamande, atat in consiliu, cat si in executiv. Aceasta regiune are aceleasi resurse, dar actele sale nu au forta legii.

In 1970 au luat fiinta comunitatile franceza, flamanda si germana, dar care nu au o delimitare din punct de vedere geografic, ci ceea ce le delimiteaza este limba vorbita de cetateni.

Administratia locala este formata din unitati teritoriale numite provincii si municipii si este constituita de catre corporatiile locale. Resursele financiare ale fiecarei provincii se compun din venituri provenite de la regiuni, venituri din teritoriu si din venituri proprii, respectiv impozite stabilite la nivel provincial. Au, de asemenea, posibilitatea de a negocia cu statul in acest sens, dar sub controlul regiunii din care fac parte.