Dinamica riscurilor si amenintarilor la adresa mediului de securitate

Dinamica riscurilor si amenintarilor la adresa mediului de securitate

Colapsul blocului socialist din Europa a antrenat schimbari in sistemul politic international mult dincolo de granitele continentului nostru.

In timp ce multe din conceptele vechi folosite in aplicarea ordinii mondiale postbelice sunt acum depasite, noile definitii si termeni releva tendinte paradoxale. Astfel, in timp ce sistemul, la scara completa, pare sa se fragmenteze din punct de vedere politic si al vechilor aliante, caderea comunismului a favorizat procesul de globalizare a productiei economice, a pietelor financiare si a comertului.

Paradoxala este si schimbarea angajarii strategice a unor tari vest-europene in anumite zone din "lumea a treia" in conditiile in care aceleasi zone ridica pentru comunitatea internationala probleme de o gravitate majora: saracie, explozie demografica, razboaie civile etc. Aceste noi angajari reflecta alte schimbari in plan international.

1.1. Parametrii sistemului international de securitate

Despre deceniul care a trecut peste Europa Centrala si de Est se poate spune ca asteptarile optimiste au fost supradimensionate. Au fost de ajuns trei ani, acesta fiind cazul Iugoslaviei, ca, in Europa, din punct de vedere statistic, sa se atinga un nivel al violentei care a depasit, cu mult, intensitatea conflictelor din alte zone de pe glob. In acest context, conceptul de schimbare globala are multiple intelesuri. Numitorul comun al tuturor acestor intelesuri este restaurarea ordinii internationale dupa aceasta dureroasa faza de tranzitie, cautarea unei stabilitati noi si pe o baza legitima in contrast cu vechea ordine bipolara.[1]

In viziunea lui Kurt Gasteyger[2], patru obstacole sau mosteniri ale Razboiului Rece ingreuneaza restabilirea rapida a ordinii interstatale. Procesul de dezintegrare al Uniunii Sovietice, disparitia confruntarii ideologice est-vest care determina fenomene de regionalizare si deci o destructurare a sistemului international, ignorarea lectiilor razboiului din Golf si aparitia unor noi centre de putere la nivel regional: Iran, Turcia, Ucraina, India, Pakistan etc.

In ciuda unor asemenea obstacole, noua ordine internationala se edifica dupa alte principii, toate cu vocatie si de inspiratie globala.

Primul, edificarea unei economii mondiale constituita pe trei piloni. America de Nord, Japonia-China si zona economica a Uniunii Europene. Dezvoltarea acestei triade determina o accentuare a cel putin doua dimensiuni importante ale securitatii internationale: dimensiunea "Nord-Sud" si dimensiunea centru-periferie in sistemul economico-social.

Al doilea, largirea accesului la tehnologie, materiale si resurse cu un potential de risc foarte ridicat, a determinat intensificarea eforturilor de cooperare internationala in directia dezvoltarii unui sistem de control destinat stapanirii unor fenomene de proliferare si diseminare. Un exemplu edificator este accesul la materiale si tehnologie nucleara, ceea ce a dus la aparitia asa-ziselor "noi puteri nucleare": India si Pakistan.

Al treilea, disparitia distinctiei clare dintre problemele interne care apartineau strict domeniului suveranitatii si problemele externe care erau subiectul unor modele clasice de rezolvare internationala.

Al patrulea, redefinirea conceptului de putere pornindu-se la o identificare a unor noi surse: controlul economic transfrontalier, capacitatea si accesul la inalta tehnologie, surse simbolice de putere, cum ar fi etnicitatea sau valorile individuale.

In planul securitatii internationale, efectele pot fi grupate in cateva trasaturi generale:

- disolutia bipolaritatii si intrarea intr-o noua faza. Dupa unii autori, in conditiile in care doar SUA este considerata ca fiind singura superputere se poate vorbi, de fapt, de unipolaritate[3] insa, rapida dezvoltare economica si militara a Chinei si pozitia Rusiei vis-a-vis de ordinea de glob sugereaza ca structura multipolara este caracteristica, cea mai importanta a noului sistem de securitate internationala;

- Aparitia actorilor non-statali. Un nou tip de actori care au ca principala trasatura lipsa unui referential teritorial, alte tipuri de interese decat cele nationale sau alte surse de putere etc.;

- Noi tendinte de dezvoltare in cadrul institutiilor si organizatiilor internationale de securitate si/sau de integrare politico-economica:

- trecerea de la functia de aparare colectiva la cea de securitate colectiva. Este cazul NATO, care si-a dezvoltat nu numai strategia de integrare si cooperare, ci si pe aceea de consultare cu Federatia Rusa si Ucraina;

- aparitia tendintelor de regionalizare. Organizatii, cum sunt ONU sau OSCE, incurajeaza preluarea de mandate pentru indeplinirea unor misiuni internationale de catre coalitii regionale.

Pornind de la aceste trasaturi generale, pot fi evidentiate cateva trasaturi ale mediului international de securitate.