Filosofia politica

Filosofia politica

Consideram ca interacțiunile sociale, interacțiunile economice, acumularea informațiilor, distribuția muncii, siguranța și posibila cooperarea in vederea atingerii anumitor scopuri comune sunt cateva dintre avantajele traiului intr-o societate. Dar cum ar trebui sa fie organizata o societate? Ar trebui sa avem instituții publice? și daca da, ce fel de instituții? Ce fel de sistem economic? Ce inseamna egalitatea și dreptatea sociala? Ce drepturi și ce obligații sociale avem? și care ar trebui sa fie principiile legale de baza care ar trebui sa reglementeze viața sociala? Filosofia politica este domeniul in care se discuta astfel de intrebari. Gasirea celor mai bune raspunsuri implica analiza unor concepte precum cel de libertate, dreptate, autoritate, obligație, merit, proprietate etc.

Societatea in care traim este organizata intr-un anume fel: are anumite instituții, un anumit tip de economie, anumite legi și o anumita structura de autoritate. Cetațenii, adica membrii unui stat au anumite drepturi și datorii (obligații) stabilite prin lege. Avem, de exemplu, dreptul la libera exprimare, la libertatea de asociere și de credința, educație, asistența sociala, sanitara, la protecție și justiție precum și datoria de a plati impozite sau sa protejam statul in cazul unui atac extern etc. De multe ori statul nu funcționeaza foarte bine și ne intrebam din ce cauza se intampla acest lucru. Desigur, s-ar putea sa fie o problema cu modul in care este guvernat statul de cei ce sunt la conducere. Uneori problema este, insa, mai profunda și nu are de-a face cu cine și cum conduce, ci cu insași modul de organizare al statului, al instituțiilor sale, al sistemului economic sau juridic. In sfarșit, se poate ca originea tuturor problemelor sa fie insași ideea de stat. Ca atare, este util sa ne intrebam mai intai de ce trebuie sa existe statul. Oare nu am putea sa traim ca o comunitate de persoane care interacționeaza liber și care se organizeaza spontan atunci cand au nevoie sa realizeze ceva impreuna? De ce este nevoie de legi, de un sistem de justiție, de poliție? Nu ar fi posibila o ordine spontana, așa cum se vedem ca apare, de exemplu, atunci cand oamenii merg pe strada? Aceste intrebari țin de problema legitimarii existenței statului.

Anarhismul este teza conform careia existența unei societați funcționale nu presupune organizarea ei sub forma unui stat deoarece ordinea spontana este o posibilitate reala. Existența statului nu este necesara și, ca atare, ea nu este justificata. Oamenii au, insa, nevoie de stabilitate și siguranța, iar o comunitate in care nu exista o structura de organizare nu poate sa ofere așa ceva. Adeseori, insa, persoanele dintr-o comunitate intra in conflict deoarece scopurile lor nu se pot armoniza unele cu altele. De asemenea, și comunitațile intra in conflict unele cu altele. Prin urmare, apeland la nevoia de stabilitate și siguranța, se poate justifica o forma de organizare care sa asigure aplanarea conflictelor din interiorul unei comunitați și care sa asigure securitatea ei in fața pericolelor exterioare.

Pentru a asigura ordinea interna ar fi necesar, la prima vedere, un singur sistem de justiție și o singura structura de securitate (o putem numi "poliție") care sa asigure aplanarea conflictelor interne și care ar asigura securitatea intregii comunitați in cazul unui atac extern. Putem numi aceasta structura minima de organizare, formata din justiție și poliție, "stat minimal". Ne putem inchipui ca persoanele care sunt de acord sa fie cetațeni ai unui stat minimal fac un fel de contract social: cad de acord ca au anumite drepturi și obligații. Contractul social este un contract special pentru ca pune bazele unei structuri sociale in cadrul carora se pot face contracte obișnuite. Aceste contracte obișnuite prevad obligații pentru fiecare dintre parțile semnatare, obligații a caror nerespectare ar trebui sa aiba consecințe legale. Contractul social are exact funcția de a face posibila impunerea de consecințe legale. Statul minimal necesita, insa, anumite resurse pentru a putea lua ființa: tribunalele trebuie construite, judecatorii și cei ce fac parte din poliție trebuie platiți. Ca atare, fiecare persoana ar trebui, la prima vedere, sa contribuie intr-un fel sau altul la constituirea și menținerea in funcțiune a statului. Numim aceasta contribuție "impozit" și o putem ințelege, pentru a simplifica discuția, ca o plata financiara (chiar daca nu e necesar teoretic sa fie așa).

Anarhiștii nu vad necesara existența unui impozit menit sa finanțeze structurile de organizare minimale, adica sistemul de justiție și poliția. O piața libera, ințeleasa ca un cadru economic auto-reglabil in care se realizeaza toate tranzacțiile, este tot ceea ce este necesar pentru funcționarea eficienta a unei comunitați. Daca indivizii au nevoie de justiție, considera ei, atunci va aparea oferta, adica o piața a serviciilor de justiție constituita din tribunale particulare. De asemenea, daca va aparea nevoia de securitate, atunci vor aparea firme private de securitate. Ca atare, nu mai este necesar impozitul catre o autoritate centrala. Insa daca avem tribunale și firme de securitate private, atunci poate sa apara urmatoarea problema: Ca atare, sistemul de justiție nu poate fi privat, ceea ce inseamna ca fiecare cetațean ar trebui sa plateasca, totuși, un impozit pentru a asigura funcționarea sistemului de justiție.

O intrebare importanta este urmatoarea: ar trebui ca fiecare sa contribuie in același mod, ar trebui sa plateasca același impozit? Sau contribuția ar trebui ar trebui sa fie diferențiata?

La prima vedere, fiecare ar trebui sa contribuie cu același impozit. Putem numi acest principiu "principiul participarii sociale egale". Principiul alternativ, pe care il putem numi "principiul participarii sociale diferențiate" ar fi cel conform caruia cetațenii care au o avere mai mare ar trebui sa contribuie un impozit mai mare, iar cei care au o avere mai mica sa plateasca mai puțin.

Pentru a putea sa evaluam cele doua principii ar trebui sa clarificam conceptul de dreptate. In mod normal, ideea de dreptate implica ideea unui raport echilibrat sau egal. Spunem, de exemplu, ca o sentința este dreapta daca pedeapsa este pe masura gravitații delictului. In cazul contractului social ne putem gandi ca faptei și pedepsei ii corespund drepturile, respectiv obligațiile. Ca atare, daca cineva poseda mai mult decat ceilalți indivizi nu pare sa existe, la prima vedere, nici un motiv pentru care ar trebui sa cotizeze mai mult decat ceilalți la venitul public. Daca toți cetațenii sunt egali in drepturi, atunci toți ar trebui sa aiba aceleași obligații. In consecința, principiul participarii sociale diferențiate nu pare a fi, la prima vedere, corect.

Libertarianismul este filosofia morala care promoveaza statul minimal ce funcționeaza dupa principiul participarii sociale egale. Libertarienii susțin, de asemenea, ca o economie libera, in care statul nu intervine absolut deloc. Acest lucru va duce, considera ei, la cea mai constanta și rapida creștere a bunastarii. Libertarienii sunt, de asemenea, in favoarea unui cadru legal in care au prioritate drepturile negative, drepturi precum dreptul a nu ți se face anumite lucruri, de a nu fi jefuit sau agresat, cenzurat etc.

Socialismul este filosofia politica care susține instituirea unui stat maximal in care funcționeaza principiul participarii diferențiate, un stat care in care, pe langa sistemul de justiție și poliție, exista alte instituții care asigura redistribuirea averilor pentru a putea asigura cu precadere respectarea unor drepturi pozitive, adica a drepturilor pe care se presupune ca suntem indreptațiți, in sensul in care alții au obligația sa faca pentru cineva anumite lucruri. Astfel de drepturi sunt, de exemplu, dreptul la asistența sociala, la educație sau la asistența medicala. Socialiștii susțin ca avem datoria morala de a asigura tuturor indivizilor accesul la educație, la asistența sociala sau la asistența medicala, la munca sau adapost. Ca atare, fiecare cetațean ar trebui sa plateasca un impozit astfel incat statul sa poata asigura, pentru fiecare individ, respectarea acestor drepturi. Socialismul este in principiu compatibil cu o economie care nu este controlata de stat, dar in care se platesc impozite foarte mari mai ales de catre cei care au cel mai mare profit. Deoarece insista pe respectarea drepturilor pozitive, socialismul poate ajunge sa limiteze drepturile negative. Ca atare, pana și proprietatea poate fi considerata ca imorala deoarece duce la inegalitați sociale. Acesta este cazul comunismului, care este o forma extrema de socialism.

Socialiștii ar putea justifica principiul participarii diferențiate argumentand ca indivizii nu pot beneficia de drepturile lor atata timp cat exista mari inegalitați sociale. Atata timp cat cineva este sarac, nu are posibilitatea reala de a profita de avantajele traiului in comun. Cei care au fost inițial bogați vor putea profita din plin de cadrul social instituit prin contractul social. Ca atare, ar fi drept, considera socialiștii, sa se asigure o redistribuție a veniturilor prin mijlocirea statului. Ideea de baza ar fi ca statul trebuie sa intervina pentru a asigura moralitatea societații. Acest lucru nu se poate face decat daca cei care au nevoie de ajutor (pentru ca nu au ce manca, unde sta, pentru ca nu au acces la educație și servicii de sanatate, pentru ca nu sunt informați și, ca atare, nu pot lua decizii libere autentice, adica informate sau in cunoștința de cauza etc.) sunt ajutați de semenii lor. O societate in care unii oameni traiesc foarte bine și alții sufera de mari lipsuri nu pare sa fie corecta. Daca lipsurile pot fi eliminate, atunci se poate argumenta ca avem datoria de la elimina aceste lipsuri. Daca acest lucru este corect, atunci ne putem intreba care ar trebui sa fie contribuția fiecarui cetațean. Unul dintre principii ar putea fi urmatorul: fiecare dupa posibilitați, fiecaruia dupa nevoi. Poate insa ar trebui sa conteze și alte lucruri, de exemplu, daca lipsurile de care le sufera cineva sunt o consecința a acțiunilor sale sau nu. Daca nu sunt, atunci pare plauzibil ca avem datoria de a ajuta pe cineva: daca cineva se naște bolnav, sau este sarac și nu poate urma o școala etc., atunci ar trebui sa il ajutam. Dar daca e vorba de cineva care a pierdut tot ce avea la bursa? Atunci ne vine sa spunem ca este responsabil pentru situația sa, așa ca nu avem nici o datorie de a-l ajuta.

Libertarienii ar putea raspunde ca statul nu ar trebui sa urmareasca realizarea unei societați morale, cu numai a uneia care este dreapta (in care funcționeaza justiția sociala). Important este ca oamenilor sa nu li se incalce drepturile, sa nu fie privați activ de ele de catre cineva (persoana fizica sau juridica). Statul nu trebuie insa sa asigure ca cineva iși exercita sau nu un drept. Abilitatea de a profita de un anumit drept  nu poate fi confundata cu a avea sau nu un drept. De aici insistența pe dimensiunea negativa a drepturilor: am dreptul sa nu fiu ranit, sa nu fiu constrans sa fac ceva impotriva voinței mele etc. O alta idee importanta in perspectiva libertariana este ca statul nu poate decide care este viziunea morala corecta. Cineva poate considera ca a fi moral nu inseamna sa ajuți pe cineva in mod activ, ci numai sa nu-i provoci activ lipsuri sau neajunsuri. De asemenea, oamenii pot avea credințe religioase diferite și, ca atare, o morala diferita. Daca sunt creștin, atunci consider ca imorala casatoria intre persoane de același sex. Daca sunt ateu insa, atunci s-ar putea sa nu vad nici o problema in privința unei astfel de casatorii. Din contra: dat fiind dreptul fundamental la libertate, atunci o astfel de casatoria ar trebui sa fie morala. Pe scurt, oamenii pot avea valori morale diferite, sau daca au aceleași valori, atunci pot avea alta ierarhie a valorilor. De exemplu, pot sa cred ca libertatea și educația sunt importante, insa daca dau prioritate libertații atunci s-ar putea sa nu fiu de acord cu un impozit pentru educația deoarece cred ca fiecare om ar trebui lasat sa decida cum sa ajute oamenii sa capete o educație (poate prin donații, poate prin implicare personala non-financiara etc.). In concluzie, dat fiind ca nimeni nu poate spune ce credințe și ce valori morale (sau ce ierarhie e a valorilor), atunci statul ar trebui sa asigure numai respectarea acelor drepturi care permit fiecarui cetațean urmarirea propriei concepții despre viața. Ca atare, statul ar trebui sa se asigure ca fiecare este liber, ca face tot ceea ce dorește in condițiile in care nu incalca libertatea altcuiva, adica drepturile negative ale cuiva. Statul apare, astfel, ca asocierea unor indizivi care au concepții despre viața, natura umana și moralitate diferite, concepții intre care nu se poate alege rațional (adica cu argumente valabile pe oricine). Ca atare, drepturile cetațenilor deriva doar din faptul ca fiecare are o concepție diferita despre viața. In consecința, ar trebui doar sa fie liber sa nu faca ce dorește in masura in care nu impiedica pe altcineva sa-ți urmareasca concepția sa despre viața. Libertatea de exprimare, de credința, proprietatea și dreptul de a nu fi ranit sunt drepturi ce rezulta tocmai din aceasta concepție minimala a cetațenilor. Rațiunile de stat ar trebui sa fie, ca atare, rațiuni publice, ce sunt valabile pentru toți cetațenii: statul ar trebui sa faca numai acele lucruri care sunt acceptabile pentru toți cetațenii. Rațiunile private, ce țin de o religie sau alta, despre o perspectiva asupra moralitații sau alta, nu ar trebui sa fie relevante deoarece nu vor fi acceptabile de toți oamenii. De exemplu, atata timp cat cel bogat nu este favorizat prin legi in cadrul statului, atunci se poate spune ca este irelevant ca cineva are sau nu o anumita avere, la fel cum e irelevant pentru drepturile omului daca cineva are un anumit grad de inteligența. Tot astfel, este irelevant din punctul de vedere al Statului daca cineva are sau nu bani pentru medicamente, atat timp cat nimeni nu il oprește sa iși cumpere medicamente sau nu-i ofera un tratament pentru ca este evreu sau homosexual. Important este ca nimeni sa nu fie privat prin acțiunile cuiva de un anumit drept.

Tot ce aceasta linie, libertarienii pot susține ca nu ar trebui sa existe nici un tip de asistența acordata de stat indivizilor. Indivizii au numai acele drepturi care le permit sa traiasca și sa se dezvolte liber in masura in care nu incalca libertatea altora. Oamenii sunt foarte diferiți in multe privințe și au nevoi, dorințe, interese și scopuri personale ultime și morale diferite. Ca atare, fiecare ar trebui sa fie cat mai liber, astfel incat sa-și poata realiza concepția sa despre viața. Orice scop impus din afara cuiva este, astfel, o violența morala inacceptabila. Toate formele de asistența presupun insa instituirea unui impozit tuturor indivizilor, indiferent daca ei sunt de acord sau nu sa contribuie la crearea unor fonduri pentru sanatate sau educație, pentru pensii sau drumuri etc. Chiar daca aparent toata lumea are de profitat de pe urma educarii copiilor printr-un sistem de stat, sau de pe urma construirii de drumuri, din pensii sau servicii medicale de stat, libertarienii susțin ca, de fapt, oamenii au concepții diferite despre ceea ce conteaza cel mai  mult in viața. Unii oameni pot considera ca pensia nu este ceva util pentru el, dat fiind ca nu are de gand sa traiasca atat de mult, sau chiar daca va trai atat incat sa apuce pensia, atunci prefera sa investeasca acum banii pentru a fi bogat la batranețe (impozitul pentru pensie fiind, pentru el, un furt din partea statului).

Un socialist poate sa justifice astfel de masuri economice redistributive spunand ca orice persoana risca sa se nasca intr-o familie care nu iți permite sa ofere o educație, sau ca oricine poate pierde tot ce are, casa, slujba etc. și astfel poate ajunge intr-o situație disperata. In consecința, ar putea continua, oricine este conștient de riscurile vieții ar trebui sa-și dea seama ca impozitele ce sunt menite sa asigure respectarea drepturilor pozitive sunt absolut necesare. Argumentul nu este insa prea puternic. Daca nu vreau sa platesc impozite nu inseamna ca nu sunt conștient de riscurile vieții sau ca nu sunt sensibil la situația celor nevoiași. Fiecare ar trebui sa decida ce riscuri iși asuma in viața. Poate sunt dispus sa-mi asum riscul de a nu fi in stare sa-mi platesc ingrijirea medicala in cazul in care ma voi imbolnavi. Sau sa nu am un sprijin financiar minim cand sunt șomer. Poate banii care sunt obligat sa-i platesc ca impozit ar fi mai bine folosiți daca ar fi investiți. Investițiile creeaza locuri de munca, fapt ce duce in cele din urma la un nivel de viața mai ridica pentru intreaga societate. Sau daca sunt preocupat de viitorul meu, atunci pot plati o anumita suma de bani unei firme private care mi-ar asigura asistența in cazul unei boli sau unui accident, m-ar susține o perioada in cazul in care raman fara slujba sau mi-ar plati pensia in cazul in care nu mai pot munci din cauza varstei. De asemenea, daca consideram ca nu ar trebui sa platesc impozit pentru ca statul sa poata asigura asistența, acest lucru nu inseamna neaparat ca nu suntem preocupați de binele semenilor mei. Pot dona anumite sume unor organizații de caritate, ma pot implica personal dar non-financiar etc.

Libertarienii considera ca ar trebui sa fim liberi sa alegem ce facem cu bunurile noastre. Daca avem o anumita viziune despre viața, despre ceea ce este bine, atunci ar trebui sa fim liberi sa traim conform ei. Daca consider ca nu am nici o datorie pozitiva fața de oamenii din jurul meu, atunci nu ar trebui sa mi se impuna o alta viziune, atata timp cat opiniile mele morale nu incalca libertatea, drepturile negative ale celorlalți. Impunerea unui anumit tip de morala, susțin ei, este un act imoral deoarece nu recunoaște un fapt de baza, anume ca oamenii sunt foarte diferiți, ca au dorințe, interese, nevoi și scopuri foarte diferite. Daca cineva nu vrea sa ii ajute pe semenii sai, atunci obligativitatea impozitului pentru a asigura asistența de stat este un fel de furt din proprietatea mea. Socialiștii pot obiecta libertarienilor ca nu recunosc un faptul ca indivizii care au succes datoreaza acest succes tocmai societații din care fac parte. Bunastarea lor nu ar fi fost posibila fara existența comunitații din care fac parte. Deci, ar continua ei, toți cei care caștiga din activitațile lor intr-o societate ar trebui sa plateasca anumite sume ce reprezinta o recunoaștere a rolului esențial al comunitații.

Cum ar putea raspunde libertarienii? Comunitatea apare ca urmare a unui contract social și care a luat ființa ca urmare a deciziei fiecarui membru. Fiecare decide sa fie cetațean al unui stat deoarece are de caștigat de pe urma acestui fapt. In mod normal, daca inchei un contract de afaceri cu cineva, și am un anumit caștig, atunci ar fi absurd ca celalalt sa pretinda o parte din caștigul meu spunand ca daca el nu ar fi existat atunci nu ar fi existat nici o tranzacție. Cei care fac parte din aceeași comunitate ca și mine au asigurate aceleași drepturi, deci au aceleași oportunitați legale. Ce face fiecare mai departe este o alta chestiune. Așa cum daca nu se folosește de oportunitați nu ar trebui sancționat, tot așa nu ar trebui sa i se pretinda o suma din caștig daca ajunge sa fructifice oportunitațile. Oportunitațile nu sunt pur și simplu "acolo". Sunt descoperite de antreprenori, dar in masura in care sunt fructificate, este implicata și o munca de invenție și creație. Statul asigura cadrul in care pot aparea, din interacțiunea indivizilor, diferite oportunitați. Dar daca cineva descopera aceste oportunitați meritul este numai al lui și nu datoreaza ceva statului in afara contribuției necesare funcționarii statului minimal.

Liberalismul este o filosofie politica care se situeaza intre libertarianism și socialism. Pe de o parte, liberalii considera, la fel ca libertarienii, ca fiecare individ ar trebui sa aiba aceleași drepturi (negative) și, in plus, sa se poata bucura de cat mai multa libertate (in masura in care nu incalca libertațile celorlalți indivizi). Pe de alta parte insa, liberalii adera la principiul conform caruia inegalitațile ar trebui evitate in toate situațiile, mai puțin atunci cand acestea duc la beneficiul tuturor. Cu alte cuvinte, daca se poate demonstra ca de pe urma privilegierii unor indivizi restul comunitații va avea de caștigat, atunci nu este vorba despre o acțiune sociala nedreapta. Astfel se poate justifica o forma de asistența sociala pentru cei defavorizați. De asemenea, anumite funcții publice pot fi asociate cu anumite beneficii de care nu se pot bucura decat cei ce le ocupa, dar numai in masura in care (a) acest lucru ar fi spre avantajul tuturor și (b) la funcțiile respective poate aplica orice individ din societate.

Comunitarianismul este o tip de filosofie politica ce accentueaza importanța comunitații in formarea individului și care se opune libertarianismului. Ca atare, valorile tradiționale, fie ele morale, religioase sau naționale sunt considerate foarte importante. Statul va fi organizat astfel incat sa protejeze și sa cultive aceste valori tradiționale. Economic, comunitarienii tind sa promoveze o economie socialista, in care statul intervine impune impozite ce-i permit sa-și realizeze politica de conservare si cultivare a valorilor tradiționale a comunitații. Critica adusa libertarienilor este ca nu dau importanța care trebuie valorilor tradiționale ce sunt coloana vertebrala a personalitații fiecarui individ. Un stat minimal in care accentul cade pe libertate și drepturile negative și nu se ingrijește direct de valorile morale, naționale și religioase, susținandu-le, nu promoveaza cu adevarat bunastarea și implinirea cetațenilor sai. Alienarea, pierderea sensului propriei existenței este, in viziunea comunitarienilor, rezultatul ultim al libertarianismului.

Un raspuns ar putea fi urmatorul. Valorile se primesc de la cei din trecut, dar sunt și create. Exista valori noi și valori vechi. Desigur, cele noi s-ar putea sa nu fie impartașite de majoritatea membrilor unei comunitați. Insa ele se pot dovedi cu timpul mult mai utile comunitații. Ca atare, cultivarea tradiției nu este absolut necesara. In plus, un libertarian poate sa fie de acord ca valorile tradiționale sunt importante pentru individ, dar sa observe ca fiecare ar trebui sa fie liber sa decida daca vrea sa cultive sau nu aceste valori. Cei care considera valorile tradiționale foarte importante ar trebui sa faca un efort privat sa le promoveze, iar daca aceste valori nu reușesc sa supraviețuiasca, atunci nu trebuie sa tragem neaparat concluzia ca s-a pierdut ceva esențial pentru fericirea comunitații. Se poate foarte bine ca indivizii din comunitate sa nu se mai regaseasca in acele valori, sa nu mai fie satisfacuți de ele, caz in care vor cauta sa le inlocuiasca cu altele.

Referințe suplimentare:

--Teoria contractului social este dezvoltata de autori ca Hobbes, Rousseau sau Locke. Dat fiind faptul ca in starea naturala (in care nu exista stat), "omul este lup pentru om", atunci devine rațional pentru fiecare persoana sa accepte anumite obligații ce ii confera anumite drepturi (de exemplu, renunța la exercitarea forței și beneficiaza de protecție). Aceasta este esența contractului social. Teoria contractului social a fost foarte importanta deoarece a permis justificarea non-divina a dreptului de a guverna.

--John Rawls, cel mai cunoscut filosof politic contemporan postuleaza și el (in A Theory of Justice - 1971) o stare inițiala, asemanatoare starii naturale, stare care ce se va numi situația originara. Pentru a putea fi imparțiali (și deci corecți) atunci cand stabilim tipul de contract social, este necesara acoperirea inclinațiilor si aspirațiilor personale de un "val al ignorantei" privind sexul, rasa, statut social etc. Conform lui Rawls, oamenii aflați in spatele valului ignoranței vor alege urmatoarele doua principii ale dreptații:

1. Fiecare individ va avea cea mai mare libertate posibila, compatibila cu un drept egal al celorlalți.

2. Inegalitațile sociale și economice sunt justificate daca:

-posturile și pozițiile sunt deschise tuturor, in condițiile unei egalitați corecte a oportunitaților

-sunt spre cel mai mare beneficiu al celor mai puțin avantajați membrii ai societații.

Primul principiu nu poate fi incalcat pentru a asigura beneficii sociale și economice mai mari (primul principiu are prioritate fața de cel de-al doilea ). Al doilea principiu, numit și principiul diferenței, este rezultatul aplicarii unei strategii de tip Maximin. Astfel, oamenii puși sa aleaga in condiții de ignoranța privind calitațile lor, vor dori un principiu care sa le fie favorabil indiferent de poziția pe care o vor ocupa in societate. Cei aflați in spatele valului ignoranței nu vor risca, din moment ce sunt indivizi raționali, iar riscul ține de o disponibilitate afectiva. Poziția filosofica care rezulta este o poziție liberala.

--Unul dintre cei mai importanți filosofi libertarieni contemporani este Robert Nozick. In Anarchy, State, and Utopia (1974) critica poziția lui Rawls, susținand ca, chiar daca poziția originala este corecta, orice inegalitați derivate din schimburile economice libere dintre indivizi sunt legitime și orice taxa redistributiva aplicata acestor caștiguri este injusta.

--Filosofi comunitarieni contemporani importanți: Michael Sandel și Charles Taylor.