Analiza rezultatelor

1. Continutul contului de profit si pierdere

In timp ce bilantul contabil ofera o imagine asupra starii patrimoniale a unei firme la un moment dat, contul de profit si pierdere isi propune prezentarea unui tablou al veniturilor si cheltuielilor realizate de firma ca urmare a desfasurarii unui ansamblu de operatiuni economice, financiare sau de investitii.

In acceptiunea Regulamentului de aplicare a Legii contabilitatii nr. 82/91 veniturile si cheltuielile unei entitati patrimoniale sunt definite dupa cum urmeaza.

Veniturile unei firme reprezinta ansamblul sumelor sau valorile incasate sau de incasat din:

q       Livrarile de bunuri, executarea de lucrari, prestarile de servicii si din avantajele pe care unitatea patrimoniala a consimtit sa le primeasca

q       Executarea unei obligatii legale sau contractuale din partea tertilor

q       Venituri exceptionale

In cadrul veniturilor, pentru determinarea rezultatului exercitiului se cuprind de asemenea, veniturile din:

q       Productia stocata

q       Productia imobilizata

q       Diminuarea sau anularea provizioanelor

q       Pretul de vanzare al activelor cedate

In contrapartida, cheltuielile reprezinta sumelor sau valorilor platite sau de platit pentru:

q       Consumurile, lucrarile executate si serviciile prestate de care beneficiaza firma

q       Remunerare personalului

q       Executarea unor obligatii legale sau contractuale de catre firma

q       Cheltuieli exceptionale

In cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exercitiului se cuprind, de asemenea:

q       Amortizarile si provizioanele constituite

q       Valoarea contabila a activelor cedate.

Contul de profit si pierdere intocmit in conformitate cu prevederile Legii contabilitatii 82/91 regrupeaza ansamblul veniturilor si cheltuielilor aferente unei perioade de gestiune in functie de natura lor:

q       Venituri si cheltuieli de exploatare

q       Venituri si cheltuieli financiare

q       Venituri si cheltuieli exceptionale.

In cele ce urmeaza vom descrie succint principalele elemente de venituri si cheltuieli care compun contul de profit si pierdere in cadrul standardului contabil national.

In cadrul veniturilor din exploatare se regasesc:

q       venituri din vanzarea marfurilor

q       venituri din productia vanduta - venituri din vanzarea produselor, lucrarilor executate si din serviciile prestate,

q       venituri din productia stocata, - variatia stocurilor de produse intre finele si inceputul perioadei de gestiune, evaluate in costuri de productie, mai putin eventuale provizioane pentru deprecierea acestor stocuri

q       venituri din productia de imobilizari - costul de productie al imobilizarilor corporale sau necorporale executate pe cont propriu,

q       venituri din subventii de exploatare reprezentand subventiile primite pentru acoperirea diferentelor de pret si pentru acoperirea pierderilor, precum si alte subventii (finantarea activitatii de cercetare si alte finantari) de care beneficiaza firma din partea statului

q       alte venituri din exploatare - cuprinzand venituri din creante recuperate si alte venituri din exploatare

Ansamblul veniturilor din vanzarea marfurilor si a celor rezultate din vanzarea produselor, a lucrarilor executate si din serviciile prestate formeaza cifra de afaceri la nivelul unei perioade.

Productia firmei la nivelul unei perioade (productia exercitiului) poate fi determinata prin insumarea veniturilor din productia vanduta (evaluate in preturi de vanzare) cu productia stocata si cea imobilizata, ambele evaluate in costuri de productie.

Cheltuielile pentru exploatare regrupeaza:

q       cheltuielile privind marfurile - costul de achizitie al produselor achizitionate si revandute in aceeasi stare

q       cheltuielile cu materiile prime si materialele - costul materiilor prime si al materialelor date in consum

q       cheltuielile cu energia si apa - evidentiaza consumurile de materii prime nestocabile (energie, apa)

q       cheltuielile cu lucrarile si serviciile prestate de terti - contravaloarea lucrarilor prestate de colaboratori, costul transporturilor de bunuri si de personal, costul intretinerilor si reparatiilor, costurile cu redeventele si chiriile platite.

q       cheltuielile cu impozite, taxe si varsaminte asimilate - reflecta contravaloarea prelevarilor fiscale obligatorii de tipul: impozitului pe cladiri, impozitului pe terenuri, contributiei la fondul special pentru cercetare-dezvoltare, TVA colectata aferenta bunurilor si serviciilor folosite in scop personal, etc.

q       cheltuielile cu remuneratia personalului - regrupeaza contravaloarea cheltuielilor cu salariile personalului, inclusiv contributiile firmei la asigurarile sociale si fondul de somaj

q       cheltuielile cu amortizarile si provizioanele - evidentiaza cheltuielile de exploatare determinate de constituirea amortizarii calculate asupra imobilizarilor corporale si necorporale si provizioanelor constituite pentru deprecierea elementelor de activ.

Veniturile financiare reprezinta ansamblul veniturilor realizate in principal din:

q       participatii (sub forma dividendelor cuvenite), alte imobilizari financiare si creante imobilizate,

q       titluri de plasament, - evidentiaza castigul net (diferenta favorabila dintre pretul de vanzare si pretul de achizitie) rezultat din vanzarea titlurilor de plasament

q       diferente favorabile de curs valutar, - sunt venituri obtinute fie in urma stingerii obligatiilor de plata contractate in devize, fie rezultate din plasamentele in devize sub forma depozitelor sau conturilor la vedere 

q       dobanzi - reprezinta veniturile generate de plasamentele monetare ale firmei in relatia cu banca sau cu alti debitori.

Cheltuielile financiare includ:

q       pierderi din creante legate de participatii - reflecta valoarea nerecuperata a imprumuturilor pe termen mediu si lung acordate de firma altor societati, respectiv sumele cu titlu de garantii platite si nerecuperate

q       cheltuieli privind titlurile de plasament cedate - se refera la pierderea neta rezultata din vanzarea titlurilor de plasament (diferenta nefavorabila dintre pretul de vanzare si pretul de achizitie)

q       cheltuieli din diferente de curs valutar- constau in diferentele nefavorabile de curs valutar aferente disponibilitatilor bancare, din casa sau acreditivelor exprimate in devize

q       cheltuieli privind dobanzile - reflecta valoarea dobanzilor datorate ca urmare a contractarii de imprumuturi pe termen mediu si lung, si/sau a dobanzilor platite in contul creditelor bancare pe termen scurt

q       cheltuieli cu amortizarile si provizioanele - se refera la fie la valoarea provizioanelor pentru deprecierea imobilizarilor financiare, sau a primelor privind rambursarea obligatiunilor amortizate, fie se refera la provizioanele constituite pentru riscuri si cheltuieli cand acestea privesc activitatea financiara.

Veniturile exceptionale sunt o reflectare a operatiunilor economice ale firmei care au un caracter ocazional, nefiind legate de activitatea curenta, de exploatare. Ele se impart in doua categorii: venituri exceptionale din operatiuni de gestiune si venituri exceptionale din operatiuni de capital.

Veniturile exceptionale din operatiuni de gestiune sunt venituri care nu sunt legate de activitatea normala, curenta a firmei, dar se refera la operatiuni de exploatare: bunuri sau valori primite gratuit sau rezultate din dezmembrarea unor imobilizari.

Veniturile exceptionale din operatiuni de capital regrupeaza venituri provenind din operatiuni cu caracter nerepetitiv cum ar fi cele de cedare (vanzare) a activelor firmei.

In mod similar, cheltuielile exceptionale se grupeaza in doua categorii: cheltuieli exceptionale privind operatiile de gestiune si cheltuieli privind operatiile de capital.

In prima categorie sunt regrupate cheltuielile privind valoarea despagubirilor, amenzilor sau penalitatilor datorate sau platite, sau cele privind pierderile din calamitati sau din donatii acordate.

In cea de a doua categorie intra un cuantum din contravaloarea activelor cedate, respectiv partea ramasa neamortizata a acestora. 

Corespunzator categoriilor de venituri si cheltuieli de mai sus sunt determinate aceleasi trei categorii de rezultate. Forma simplificata a contului de profit si pierdere utilizat in sistemul financiar-contabil din tara noastra se prezinta astfel:

Rezultatul net al exercitiului este evidentiat ca post distinct in pasivul bilantier in categoria capitalurilor proprii, reprezentand, in situatia in care firma este profitabila, sporul de avere al proprietarilor firmei realizat pe parcursul exercitiului incheiat.

In cazul unui bilant intocmit dupa repartizarea profitului valoarea capitalurilor proprii se va majora cu cota reinvestita (nedistribuita sub forma dividendelor) din profitul net al perioadei. Evident, in situatia in care rezultatul exercitiului reprezinta o pierdere, aceasta va reduce masa capitalurilor proprii sub nivelul inregistrat de acestea la inceputul perioadei analizate.

2. Tehnici de analiza a rezultatelor

Metodele larg utilizate de analiza a informatiilor continute in cadrul contului de profit si pierdere vizeaza mai multe aspecte:

q       studiul contributiei elementelor de venituri si cheltuieli grupate in functie de natura lor la formarea rezultatului unei perioade - analiza structurala

q       analiza veniturilor si cheltuielilor care revin diverselor functiuni ale firmei - analiza functionala

q       analiza pragului de rentabilitate

q       regruparea informatiilor sub forma asa-numitelor marje de acumulare - analiza soldurilor intermediare de gestiune - accent valoare adaugata

q       analiza capacitatii de autofinantare

Un interes aparte il prezinta si analiza dinamicii elementelor de venituri, cheltuieli sau a rezultatelor, in vederea identificarii tendintelor survenite in evolutia acestora.

2.1. Analiza structurala a contului de rezultate

Analiza structurala urmareste stabilirea contributiei diferitelor categorii de elemente de venituri si cheltuieli la formarea rezultatului unui exercitiu.

Acest tip de analiza urmareste studiul ponderilor detinute de diversele elemente de venituri in totalul veniturilor aferente unei perioade oferind informatii asupra aportului a trei categorii majore de operatiuni (operationale, financiare si cu caracter exceptional - cum ar fi cesiunea de active) la formarea veniturilor perioadei.

In paralel sunt urmarite ponderile diferitelor categorii de cheltuieli in totalul cheltuielilor aferente unei perioade (sau doar al celor pentru exploatare). In acest mod, prin raportare la realizarile perioadelor anterioare, este posibil studiul mutatiilor (favorabile sau nu) care au loc in structura cheltuielilor, independent de volumul de activitate al firmei la nivelul perioadelor analizate:

Concluzii relevante pot fi obtinute si prin studiul comparativ al ponderilor cheltuielilor firmei analizate cu cele calculate pentru cazul unor firme cu obiect similar de activitate, sau pe baza unor valori medii sectoriale.

Modificarea volumului activitatii sau a naturii acesteia poate antrena in cazul unei firme modificari semnificative a structurii cheltuielilor[1].

Pentru a lua in calcul si posibilele implicatii ale schimbarii volumului de activitate sau a structurii acesteia asupra structurii cheltuielilor este recomandabil calculul ponderilor diferitelor categorii de cheltuieli in cifra de afaceri a perioadei sau, optional, in totalul veniturilor.

Analiza functionala a contului de profit si pierdere

Acest tip de analiza urmareste o regrupare a elementelor de venituri si cheltuieli continute in contul de profit si pierdere in raport cu principalele functiuni care le genereaza la nivelul unei firme:

q       Functiunea de productie

q       Functiunea comerciala

q       Functiunea administrativa

Aceasta retratare permite separarea cheltuielilor in raport cu functiunea responsabila de producerea lor si instituirea unui control mai eficient al costurilor: reducerea costurilor de productie, sau limitarea costurilor administrative, etc.

2. Analiza cheltuielilor directe si indirecte - pragul de rentabilitate

Acest tip de analiza permite studiul pragului de rentabilitate la nivelul intregii firme, al unei anume activitati, sectii de productie sau chiar la nivelul unuia din produsele aflate in nomenclatorul de fabricatie.

Ea impune o delimitare a cheltuielilor firmei in doua mari categorii:

T    Cheltuieli directe sau variabile - legate direct de volumul de activitate al firmei, de o anumita activitate sau chiar de fabricarea unui produs,

T    Cheltuielile indirecte (sau fixe) - cheltuieli independente de volumul de activitate, sau comune unei activitati sau sectii.

In categoria cheltuielilor directe vor fi regrupate:

T    cheltuielile reprezentand consumuri de materii prime si materiale necesare realizarii produselor

T    cheltuielile cu manopera directa - remuneratiile personalului direct productiv

T    cheltuielile care sunt expresia consumurilor de utilitati consumate in procesul de productie (energie, abur, apa, gaze naturale, combustibili)

Cheltuielile indirecte regrupeaza ansamblul celorlalte cheltuieli:

T    amortizarea imobilizarilor

T    cheltuielile reprezentand salariile personalului administrativ

T    cheltuielile cu iluminatul si incalzirea

T    cheltuielile cu lucrarile si serviciile prestate de terti (in masura in care acestea nu pot fi alocate pe produse, activitati sau sectii de productie)

T    cheltuieli cu impozite taxe si alte varsaminte asimilate (cu exceptia impozitului pe profit)

T    cheltuielile financiare cu dobanzile

Reasezarea acestor informatii preluate din contul de profit si pierdere se poate realiza in formatul de mai jos:

Pe aceasta cale este posibil si studiul contributiei marjei asupra cheltuielilor directe la nivelul unei activitati, sectii sau produs la acoperirea cheltuielilor indirecte globale ale firmei.

Avand in vedere imperativul acoperirii prin venituri a tuturor categoriilor de cheltuieli ale unei firme (inclusiv cele indirecte) decurge necesitatea realizarii unor produse cu o marja asupra cheltuielilor directe cat mai ridicata.

Informatiile necesare unei asemenea analize trebuie sa fie furnizate de contabilitatea interna de gestiune a firmei.

2.4. Analiza rezultatelor pe baza soldurilor intermediare de gestiune

Este o metoda de analiza a rezultatelor unui agent economic care asigura uniformizarea informatiilor la nivel microeconomic cu cele consacrate la nivel macroeconomic. Astfel, insumarea valorilor adaugate - unul din soldurile intermediare - realizate de agentii economici rezidenti formeaza produsul intern brut.

In cadrul acestei metode se realizeaza o retratare a elementelor contului de profit si pierdere constand in agregarea si calculul indicatorilor la nivelul unor trepte succesive de acumulare in formarea profitului net al perioadei, marjele de acumulare corespunzatoare fiind urmatoarele:

q       productia exercitiului si/sau marja comerciala, dupa caz;

q       valoarea adaugata;

q       excedentul brut de exploatare;

q       rezultatul exploatarii;

q       rezultatul curent;

q       rezultatul net al exercitiului;

Productia exercitiului (PE) - este prima treapta de acumulare prezenta in cazul agentilor economici din sfera productiei. Productia exercitiului este determinata prin insumarea valorii productiei vandute (exprimata in preturi de vanzare exclusiv TVA) cu valoarea productiei stocate si a celei imobilizate (ambele exprimate in costuri de productie). In cazul agentilor care desfasoara activitati comerciale prima treapta de acumulare este reprezentata de marja comerciala (MC). Marja comerciala reprezinta acumularea rezultata pe seama activitatii comerciale a firmei, fiind determinata ca diferenta intre veniturile din vanzarea marfurilor si cheltuielile cu marfurile vandute

Valoarea adaugata (VA) - este expresia sporului de valoare rezultat pe seama utilizarii factorilor de productie, respectiv plusul de valoare adaugat la valoarea bunurilor intrate in circuitul economic, ca urmare a prelucrarii si transformarii acestora conform specificului obiectului de activitate al agentului considerat.

Conceptul de valoare adaugata permite realizarea unei distinctii intre consumurile interne si cele externe ale unei firme, permitand relevarea contributiei acesteia la crearea de valoare suplimentara in raport cu valoarea bunurilor si serviciilor achizitionate de la terti. Un interes aparte il prezinta si repartizarea valorii adaugate la nivelul unei perioade intre participantii directi si indirecti la activitatea economica a firmei (salariati, stat, creditori, actionari si intreprindere).

Valoarea adaugata se poate calcula prin doua metode:

i) metoda de productie (sintetica, deductiva);

ii) metoda de repartitie (aditiva).

i) Metoda de productie releva modul in care se formeaza valoarea adaugata, respectiv faptul ca valoarea adaugata este generata din activitatea de productie (sau comert), ea reprezentand plusul de valoare adaugat la valoarea materiilor prime si materialelor supuse prelucrarii.

In cazul metodei de productie determinarea valorii adaugate se realizeaza prin deducerea din valoarea productiei exercitiului (PE), respectiv a marjei comerciale (MC), dupa caz, a consumurilor externe sau intermediare (cheltuieli cu materii prime si materiale, energie si apa, respectiv servicii prestate de terti - CI)

VA = PE + MC - CI

ii) Metoda de repartitie porneste de la destinatia valorii adaugate, aceasta contribuind la formarea veniturilor primare ale participantilor la circuitul economic:

venituri primare ale salariatilor (salarii si cheltuieli asimilate)

venituri primare ale statului (impozite si taxe, inclusiv impozit pe profit)

venituri primare ale aportatorilor de capitaluri (dobanzi si dividende)

venituri primare ale agentilor economici (cota reinvestita din profitul net si amortizarea).

Determinarea valorii adaugate prin metoda de repartitie se face prin insumarea remunerarilor care revin participantilor la circuitul economic:

VA = Chs + Pn + A + Cf + IT

Chs = cheltuielile salariale si asimilate

Pn =  profitul net

A = amortizarea

Cf = cheltuielile financiare

IT = impozitele si taxele

Intr-o reprezentare schematica simplificata, determinarea valorii adaugate pe baza elementelor contului de profit si pierderi intocmit la nivelul unei perioade se realizeaza astfel:

Daca se are in vedere faptul ca valoarea adaugata este o sursa de venit primar pentru toti participantii la circuitul economic al unei firme evidenta necesitatea realizarii si comercializarii pe piata de catre acestia a unor produse cu valoarea adaugata cat mai ridicata.

Excedentul brut de exploatare (EBE) - reprezinta acumularea bruta rezultata din activitatea de exploatare, ramasa la dispozitia firmei pentru autofinantarea investitiilor si remunerarea aportatorilor de fonduri in cadrul firmei (creditori si actionari):

EBE = VA - Cheltuieli cu personalul - Impozite si taxe + Subventii de exploatare

Aceasta marja de acumulare este foarte des utilizata pentru compararea performantelor firmelor ca urmare a faptului ca nu este influentata de:

Politica de finantare a firmei - nefiind luate in considerare veniturile sau cheltuielile financiare,

Politica de investitii - nefiind afectata de valoarea amortizarii,

Politica fiscala - nu tine cont de impozitul pe profit

Elementele exceptionale.

Rezultatul exploatarii (RE) - masoara rentabilitatea intregii activitati de exploatare prin deducerea tuturor cheltuielilor aferente:

RE = EBE  + Alte venituri din exploatare + Venituri din amortizari si provizioane - - Cheltuieli cu amortizari si provizioane - Alte cheltuieli de exploatare

Rezultatul curent (RC) - obtinut prin cumularea rezultatului financiar:

RC = RE + Rezultat financiar

Rezultatul net al exercitiului (Rex) - include rezultatul exceptional, respectiv influenta impozitului pe profit:

Rex = RC + Rezultat exceptional - Impozit pe profit

2.5. Capacitatea de autofinantare

Capacitatea de autofinantare (CAF) - este o sursa stabila generata de activitatea fiecarui agent economic, putand fi utilizata la finantarea investitiilor, rambursarea imprumuturilor sau remunerarea actionarilor societatii prin plata dividendelor repartizate acestora.

Se determina printr-una din metodele de mai jos:

q       Metoda deductiva

q       Metoda aditiva

a)      metoda deductiva:

CAF = Venituri incasabile - Cheltuieli platibile

EBE + Alte venituri (din exploatare, financiare sau exceptionale) incasabile -

- Alte cheltuieli (din exploatare, financiare sau exceptionale) platibile - Impozit pe profit

b)      metoda aditiva:

CAF = Profit net + Cheltuieli calculate - Venituri calculate =

= Profit net + Amortizari si provizioane constituite - Provizioane reluate la venituri - Subventii de exploatare + Valoarea neta contabila a activelor cedate - Venituri din cedarea activelor

2.6. Valoarea adaugata globala

In prezenta tuturor categoriilor de veniturilor si cheltuieli (financiare, exceptionale), pentru a mari sfera de aplicare a analizei valorii adaugate si repartizarii acesteia, este posibila utilizarea conceptului de valoare adaugata globala (VAG), determinata pe baza unei regrupari ale elementelor de venituri si cheltuieli din contul de profit si pierderi de tipul celei prezentate in continuare [2]: