Necesitatea implemenarii auditului in Romania

Necesitatea implemenarii auditului in Romania

Promovarea si implementarea unor metodologii armonizate cu cele ale Comunitatii Economice Europene si internationale in domeniul evidentei financiar - contabile in general si, in particular, in cel legat de institutiile publice (tiand cont de etapa actualacare trece economia nationala ingeneral si sectorul public in special), reprezinta obiective de o importanta deosebita in momentul de fata, cand in Romania au loc procese de reforma economica si financiara.

Astfel, la noi, auditul a aparut odata cu activitatea de expertiza financiara, fiind prevazut, la art.6 lit.c din Ordonanta Guvernului Romaniei nr. 65/1994, ca 'audit financiar-contabil'. Odata cu aparitia Ordonantei Guvernului Romaniei nr. 89/1998, Ordonanta Guvernului Romaniei nr. 65/1994 s-a modificat dar nu s-a mentionat nimic despre auditul financiar.

Auditul financiar a fost definit abia in 1999 (Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr. 75/1.06.1999) ca audit financiar aplicat pentru agentii economici ale caror bilanturi contabile trebuiau verificate si avizate din punct de vedere al realitatii, legalitatii si corectitudinii.

Se poate observa ca si in tara noastra, la fel ca in S.U.A., prima data a fost dezbatuta problema auditului financiar-contabil al agentilor economici, datorita atat conjuncturii politicii economice a tarii noastre (tinand cont de faptul ca si la ora actuala mai exista societati comerciale ce detin capital de stat) cat si aparitiei in cadrul noii piete economice a companiilor (societatilor) multinationale si a filialelor societatilor transnationale.

Este cunoscut faptul ca, Ministerul Finantelor Publice intocmeste anual bilant pe ansamblul economiei naionale, pe baza bilanturilor contabile ale unitatilor patrimoniale care desfasoara activitate economica, al institutiilor publice si celorlalte persoane juridice care au obligatia sa depuna bilant contabil, pe care il prezinta Guvernului odata cu contul general anual de executie a bugetului de stat.

Pe baza analizei acestui cont general si a celorlalte analize si prognoze, facute asupra celorlalte balante intocmite la nivel central de organele abilitate, Guvernul va elabora noul buget de venituri si cheltuieli pe anul financiar urmator. Acest lucru impune ca si bilanturile contabile ale institutiilor publice sa reflecte realitatea, legalitatea si corectitudinea operatiunilor inscrise in ele.

'Rolul bugetului de venituri si cheltuieli, in conditiile instabilitatii economice generale, a crescut dupa anul 1990, dar gradul de siguranta a asigurarii indeplinirii sale a scazut de la an la an, astfel incat foarte putine institutii publice si mai pot respecta in totalitate destinatia cifrelor propuse prin proiectele de BVC, aprobate conform legii si  devenite obligatorii. Acest fapt le obliga la adaptarea continua, in functie de realizari, a acestor cifre, intre articole si alineate.

Numai prin suplimentarea surselor bugetare de finantare este posibila depasirea cifrelor initial aprobate si aceasta se face in a doua parte a anului prin rectificarea bugetului.'

Rolul auditorului este acela de a analiza daca exista disponibilitati de credite in cadrul aceluiasi titlu de cheltuieli pentru a fi virate la articolul (alineatul) la care se solicita suplimentarea, daca exista posibilitati de reducere a cheltuiellor preliminare prin schimbarea furnizorului, reducerea consumului, renuntarea la anumite actiuni, etc.

Astfel, referatul de opinie al auditorului trebuie sa insoteasca Bugetul de Venituri si Cheltuieli transmis de ordonatorul principal de credite la Ministerul Finantelor Publice, sau la organele sale teritoriale, in cazul institutiilor subordonate bugetului local.

Serviciile de audit au aparut si s-au dezvoltat ca o necesitate obiectiva avand la baza principiul potrivit caruia aprecierea controlului operatiilor constituia si constituie o atributie importanta a directiilor generale. Dar, de cele mai multe ori, acestea nu dispuneau nici de timpul necesar si nici de mijloace sau de competente tehnice, necesare in vederea asumarii personale a acestei responsabilitati, motiv pentru care au angajat specialisti in audit intern, care sa-si asume acesta responsabilitate.

La institutiile publice, auditul a aparut odata cu Ordonanta Guvernului Romaniei nr. 119/31.08.1999 sub denumirea de 'audit intern' dar in anul 2001 denumirea a fost completata sub forma 'audit public intern', tinandu-se cont de faptul ca pot exista auditori interni si in cadrul companiilor, regiilor autonome, societatilor comerciale etc..

Necesitatea legiferarii si introducerii activitatii de audit public intern la institutiile publice a fost determinata de necesitatea stoparii cheltuirii ineficiente sau fara baza legala a fondurilor publice administrate de acestea.

Conducatorii institutiilor publice si-au pus, in mod normal, intrebari privind bunul control asupra functionarii acestora. Astfel, din punct de vedere al imbunatatirii performantelor, auditul public intern ofera siguranta rezonabila ca operatiunile desfasurate, deciziile luate sunt 'sub control' si ca, in acest fel contribuie la realizarea obictivelor institutiei. In caz contrar, auditul trebuie sa ofere recomandari pentru a  remedia situatia. Pentru aceasta, se va evalua capacitatea institutiilor de a indeplini in mod eficace obictivele care le-au fost atribuite si existenta unui bun control asupra riscurilor inerente activitatii lor.