SISTEMUL CONTABIL CONTINENTAL

Realitatea economica contemporana in permanenta transformare are ca si constanta schimbarea insasi. Dimensiunea internationala a evidentiat si mai mult faptul ca sistemul contabil, in calitate de mijloc de comunicare, difera de la o tara la alta prin continut si modalitati de aplicare. Intrebarea este daca diferentele au sau nu importanta. Pentru a masura complexitatea acestei probleme este necesar sa abordam contabilitatea ca un instrument ce permite comunicarea de informatii economice, respectiv un limbaj economic.

Deciziile financiare sunt luate zilnic de persoane care se bazeaza direct sau indirect pe acuratetea informatiilor contabile. Neconformitatea informatiilor cu elementele economice care le-au generat sau intelegerea lor eronata duce ca deciziile sa nu aiba rezultat scontat. Rezolvarea acestei paradigme reprezinta preocuparea actuala esentiala a profesiei contabile.

In era postindustriala s-a trecut de la productia de bunuri si servicii la detinerea informatiilor si a cunostintelor specializate. In prezent, competitia mondiala se poarta pe taramul utilizarii cat mai eficiente a cunostintelor, informatiilor si noilor tehnologii de comunicatii sub egida sloganului "informatia iti da puterea".

Existenta unei piete presupune existenta unui produs. Informatiile contabile sunt produsul schimbat pe piata informatiilor contabile; ele exista in functie de regulile si normele care le definesc. Ca atare, informatia contabila poate fi considerata un produs "juridic" deoarece productia, prezentarea si difuzarea acesteia trebuie reglementate.

O piata a informatiilor contabile trebuie sa asigure protejarea intereselor asociatilor si tertilor prin favorizarea:

a)     dezvoltarii informatiei contabile publicate din punct de vedere cantitativ si calitativ;

b)     publicarii si inteligibilitatii informatiilor contabile (transparenta);

c)     cresterii posibilitatilor de comparatie in timp si spatiu. (Feleaga, 2000, p.17)

Valoarea unei informatii depinde de impactul acesteia asupra deciziilor viitoare, ceea ce denota un mare grad de subiectivism in interpretarea si utilizarea ei. Pentru a determina valoarea unei informatii trebuie sa se tina cont cine este utilizatorul acesteia si care este scopul pentru care va fi utilizata acea informatie. Nici costul nu poate fi neglijat in alegerea surselor alternative de informatii. O informatie are valoare, din punct de vedere contabil, daca este utila pentru utilizatori in vederea luarii unor decizii care sa conduca la rezultatele scontate.

Valoarea unei informatii poate fi definita ca diferenta dintre beneficiul net, generat de luarea unei decizii cu folosirea informatiei si beneficiul net obtinut de luarea aceleiasi decizii neafectate de informatie. In aceste conditii valoarea neta este reprezentata de diferenta dintre valoarea bruta si costul obtinerii informatiei. In acest rationament deciziile ar putea fi impartite in urmatoarele categorii:

decizii referitoare la necesitatea si utilitatea producerii de informatii (productia de informatie este rentabila daca valoarea neta este pozitiva);

decizii privind alegerea uneia dintre metodele alternative de producere de informatii (ar trebui optat pentru metoda cu cea mai mare valoare neta pozitiva).

Datorita globalizarii pietelor financiare, nevoia de informatii adecvate si competitive a devenit tot mai acuta. Pietele financiare devenind tot mai integrate, mecanismul de stabilire a capitalului si conditiile in care acesta este obtinut si investit tind si ele sa se internationalizeze.

Concurenta si nivelul tot mai ridicat al centrelor pietei au determinat progrese considerabile in domeniile comunicatiilor, tehnologiei si al economiei si aceste aspecte au dus la cresterea interesului pentru informatii financiar-contabile adecvate.

Informatiile financiar-contabile stau, in prezent, la baza deciziilor de investitii, iar acuratetea si relevanta lor influenteaza decisiv atingerea nivelului optim al rezultatelor scontate. Conturile anuale au devenit o sursa importanta de informatii care este analizata cu atentie de participantii de pe pietele de capital.

In ultimele decenii, documentele contabile de sinteza si raportare au inregistrat modificari esentiale in forma si continut, jurisdictia si normele care guverneaza pietele financiare internationale punandu-si tot mai pregnant amprenta asupra caracteristicilor informatiilor contabile.

Barierele in utilizarea informatiilor sunt numeroase si, dintre acestea, amintim:

terminologia sofisticata;

forma si gradul de transparenta ale documentelor contabile de sinteza;

abilitatea si rapiditatea cu care potentialii utilizatori evolueaza in universul contabil.

Pentru a depasi aceste obstacole este necesar ca producatorii si utilizatorii informatiei contabile sa-si armonizeze necesitatile si posibilitatile concrete de actiune.

Nu trebuie sa confundam armonizarea, care presupune reducerea diferentelor intre reglementarile contabile internationale cu normalizarea, care ar presupune mai degraba uniformizarea totala a regulilor.

O normalizare totala pe plan international este considerata in prezent, si suntem de acord cu aceste opinii, imposibila si chiar inutila daca se tine seama de faptul ca si contabilitatea reprezinta o componenta a mediului cultural. Totusi, incercarea de a pune in practica un proces de reducere a diferentelor nationale prin armonizare ar permite depasirea obstacolelor majore din calea comparatiilor internationale.

Cadrele conceptuale contabile au contribuit la avansarea armonizarii contabile internationale. Ele au permis sa se precizeze destinatarii informatiei financiare retinuti din totalitatea potentialilor destinatari si sa se lege, pentru a asigura coerenta, continutul normelor contabile de un cadru teoretic.

Armonizarea nu este sinonima nici cu normalizarea, nici cu standardizarea in masura in care prima admite variante de prelucrare contabila in situatiile in care obtinerea unei solutii unice nu pare posibila datorita "sensibilitatilor" nationale sau regionale.

Paralel cu normalizarea contabila internationala, ca o consecinta a armonizarii, se poate constata si o dereglementare a contabilitatii. Prin aceasta trebuie sa intelegem procesul prin care productia de norme contabile este incredintata unor organisme independente, in care sunt implicati toti actorii interesati de informatia contabila: profesia contabila, fiscalitatea, institutiile bancare, organismele de reglementare a pietei de capital, sindicatele, universitarii etc. (vezi Ionascu, 2002)

La nivel national, procesul de normalizare poate fi unul de tip public, in care normele contabile sunt elaborate de organismele statului, cum este cazul multor tari de drept latin din Europa continentala (Franta, Italia, Romania) sau de tip privat, unde normele contabile sunt elaborate de organismele profesiei contabile, cum se intampla in tarile de drept cutumiar, anglo-saxon (Marea Britanie, SUA). In ultimii ani s-au inregistrat mutatii in normalizarea acestor tari datorita dereglementarii, legata de mondializarea schimburilor, globalizarea economiilor si sporirea puterii pietelor financiare. In acest mod, normalizarea nationala trece de la abordari predominent publice sau private la una mixta.

Dereglementarea normalizarii contabilitatii se manifesta diferit. In tarile in care normele contabilitatii urmau o procedura legalista, fiind elaborate de institutiile statului, asistam la un recul al statului in actul de codificare contabila prin delegarea competentelor sale catre organisme mixte, ce functioneaza ca autoritati administrative independente sau catre organisme private internationale.

De exemplu, in Franta, statul si-a delegat puterea de reglementare contabila catre doua autoritati administrative independente, una consultativa (Consiliul National al Contabilitatii - CNC) si alta decizionala (Comitetul de Reglementare Contabila - CRC). Statul francez participa, alaturi de alti actori, prin reprezentantii sai, in cadrul acestor autoritati. Tot in Franta, statul a autorizat unele firme sa utilizeze normele emise de IASB, care este un organism profesional international de drept privat. In acest mod, dereglementarea a reprezentat "dezetatizarea" normalizarii contabile.

In Marea Britanie, insa, unde normele erau elaborate de organismele profesiei contabile, dereglementarea a impus implicarea statului in procesul de normalizare contabila. Astfel, in 1990, Guvernul britanic a numit Consiliul Comunicarii Financiare, care include reprezentantii tuturor partilor interesate de informatia contabila, inclusiv pe cei ai Guvernului, organism care functioneaza independent de profesia contabila. Acest organism are doua comitete: Consiliul normalizarii Contabile - ASB, care realizeaza elaborarea normelor contabile, si Comitetul de Revizuire a Informatiilor Financiare - FRRP, insarcinat cu controlul aplicarii normelor contabile.

Un alt exemplu interesant de dereglementare il reprezinta evolutia normalizarii contabile din Italia, ultima tara membra a UE care a implementat Directivele contabile europene in 1991. Din 27 noiembrie 2001 a fost creata o institutie noua pentru normalizarea contabilitatii si anume Organismul Italian de Contabilitate - OIC. Acest organism este o autoritate administrativa neguvernamentala, cu statutul juridic al unei fundatii, in care sunt reprezentati toti actorii interesati de informatia contabila: profesia contabila, preparatorii de conturi (sindicatele profesionale), analistii financiari, bursa, administratia publica etc. OIC este interlocutorul direct cu EFRAG - European Financial Reporting Advisory Group - si cu IASB si are urmatoarele principale atributii:

elaborarea de principii contabile pentru intocmirea situatiilor financiare in cazul in care nu exista norme internationale;

elaborarea de norme contabile pentru intocmirea situatiilor financiare ale organismelor cu scop nelucrativ si ale institutiilor publice;

sustinerea aplicarii normelor internationale in Italia.

In concluzie, atat la nivelul UE, cat si pe plan mondial, constatam cresterea tendintelor de normalizare si armonizare contabila internationala si dereglementarea contabila la nivel national.

Dupa cum am mai amintit, sistemele contabile difera. Sistemul contabil continental are la baza Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene privind structura conturilor anuale si Directiva a VII-a privind conturile consolidate. Acest sistem nu dispune de un cadru conceptual de contabilitate, informatia contabila fiind puternic influentata de forma juridica a evenimentelor si tranzactiilor, iar normele si reglementarile fiscale au o influenta semnificativa asupra contabilitatii.