Examinarea criminalistica a locului unde s-au folosit armele de foc

Examinarea criminalistica a locului unde s-au folosit armele de foc

1. Descoperirea si fixarea armelor de foc, a tuburilor si gloantelor acestora

Cercetarea la fata locului este o activitate de tactica criminalistica si de procedura penala, care are drept obiect:

• perceperea nemijlocita de catre organele judiciare a locului savarsirii activitatii infractionale;

• descoperirea, relevarea, fixarea si examinarea urmelor si mijloacelor materiale de proba;

• Precizarea pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba, in vederea stabilirii naturii si imprejurarilor comiterii infractiunii, precum si a datelor necesare identificarii faptuitorului[1].

Semnificatia data de legea procesual penala si literatura de specialitate notiunii de loc al faptei este aceea de loc unde s-a desfasurat activitatea infractionala in tot sau in parte, loc unde s-au produs consecintele faptei comise, care conserva, intr-un fel sau altul, date, informatii, urme in legatura cu fapta savarsita.

Pornind de la aceasta definitie identificam, in cazul infractiunilor la regimul armelor de foc si munitiilor, ca posibile locuri ale faptei:

Locurile unde au fost ascunse armele si munitiile si imprejurimile acestora;

Atelierele de reparat arme ce functioneaza in afara prevederilor legii;

Mijloacele folosite in vederea transportarii armelor si munitiilor;

Locurile unde s-au savarsit fapte de natura penala sau contraventionala la folosirea si in imprejurimi;

Locurile unde s-au efectuat trageri cu armele si munitiile ce fac obiectul activitatii ilicite;

Locurile unde au fost confectionate armele si munitiile[4].

Numai dupa corecta delimitare a locului faptei, se va trece la realizarea cercetarii la fata locului propriu-zise, cu respectarea regulilor de tactica criminalistica, asa cum au fost consacrate de experienta pozitiva a organelor judiciare[5].

Inainte de a proceda la investigarea stiintifica a locului faptei, este necesar ca organul de urmarire penala sa dispuna cercetarea locului faptei printr-o rezolutie motivata . In caz contrar temeinicia si legalitatea acestui procedeu probatoriu vor fi verificate prin plangere impotriva masurilor si actelor de urmarire penala.

Trebuie facuta o distinctie intre investigarea locului faptei, in acele cauze in care s-a incalcat regimul armelor de foc si al munitiilor, si investigarea locului faptei in cauzele penale in care armele de foc au fost folosite .

Faza statica a cercetarii la fata locului presupune o examinare atenta a locului faptei, atat in ansamblul sau, cat si pe zonele mai importante, fara a aduce nici o modificare acestuia, in sensul stabilirii starii si pozitiei obiectelor materiale de proba (arme si munitii, parti componente ale acestora, eventual confectionate artizanal), a urmelor vizibile, masurarii distantei dintre obiectele principate in scopul clarificarii unor imprejurari ale cauzei, determinarea eventualelor modificari survenite anterior sosirii echipei de cercetare . In acelasi timp, trebuie sa se treaca la stabilirea mirosului specific tragerii recente, procedandu-se la recoltarea de probe din aer.

Atunci cand conditiile permit, folosirea cainelui de urmarire pentru prelucrarea urmelor de miros duce la rezultate deosebit de utile cauzei.

Cele constatate in faza statica se fixeaza prin fotografiere (fotografii de orientare, schita si ale obiectelor principale - arme si munitii), precum si prin filmare sau inregistrare videomagnetica.

In faza dinamica a cercetarii la fata locului sunt supuse unei examinari minutioase toate obiectele si mijloacele materiale de proba, precum si urmele aflate in anumite raporturi cu infractiunea savarsita. Obiectele despre care se presupune ca se afla in raporturi cu infractiunea comisa, daca sunt necunoscute, sunt deplasate din pozitia initiala pentru a se asigura conditii optime in vederea descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor.

Se acorda cea mai mare atentie pozitiei in care au fost gasite armele si munitiile, starii acestora, urmelor ce se gasesc pe armament . Descoperirea armei de foc este una dintre cele mai importante sarcini ale cercetarii la fata locului. In cazul sinuciderilor sau a mortilor accidentale prin arma de foc, aceasta se descopera, de regula, asupra victimei sau in imediata apropiere. In cazul utilizarii armelor de foc de catre alte persoane (faptuitor, complici), acestea pot fi gasite abandonate in apropierea locului faptei, ascunse in diferite locuri ca fantani, ape curgatoare, ingropate in pamant sau disimulate in diverse obiecte sau chiar asupra faptasului.

In functie de diversitatea locurilor in care este posibil sa se afle armele, se pot folosi pentru descoperirea lor detectoare de metale, magneti puternici sau caini special dresati pentru prelucrarea urmei de miros, aparatura roentgen portabila pentru armele ascunse in locuri compacte cu o anumita densitate (ziduri de caramida, beton) . Deindata ce a fost gasita, se trece la examinarea armei de foc pentru identificarea starii acesteia (incarcata sau nu), a eventualelor urme specifice tragerii, a eventualelor urme digitale sau biologice care se pot degrada in timp, si care pot oferi date imediate asupra timpului scurs de la tragere, persoana faptuitorului si victima.

La locul comiterii faptei, dupa o cautare atenta se pot descoperi si tuburile trase, alte elemente de munitie (bure, capace etc) sau proiectile. Tuburile cartuselor trebuie sa fie cautate in locul unde se presupune ca s-a aflat tragatorul si in imediata apropiere a acestuia. Armele semiautomate si cele automate ejecteaza tuburile cartuselor trase in diferite directii (spre dreapta, stanga sau in sus) ceea ce ofera date pretioase despre tipul si modelul armei. In cazul armelor cu repetitie sau cu un singur foc, tubul tras poate sa ramana in camera cartusului (daca nu a fost reincarcata), situatie existenta si la revolvere.

O temeinica cercetare trebuie desfasurata si pentru descoperirea proiectilelor, in vederea stabilirii legaturii acestora cu infractiunea respectiva. Acestea sunt descoperite in cadavru, imbracamintea acestuia sau in obiecte aflate pe linia de tragere.

In cazul armelor de vanatoare la locul faptei se pot gasi si bure (formate din carton, calti, pasla, materiale plastice) care sunt ejectate la distante de cca 10 - 15 m pe directia de tragere. In cazul tragerii cu teava lipita sau de la mica distanta, bura se gaseste de obicei in interiorul orificiului produs de alice.

Arma si celelalte urme descoperite la fata locului se fixeaza (consemneaza) prin mijloacele cunoscute - proces-verbal, schita, fotografiere, filmare sau inregistrare pe banda videomagnetica, fara a se omite nici un detaliu necesar clarificarii imprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea.

In procesul-verbal se vor face mentiuni privind:

locul precis unde a fost descoperita arma;

distanta dintre arma si victima si dintre arma si alte urme ale tragerii;

categoria de arma, calibrul si modelul acesteia, seria si numarul ei;

directia in care este indreptata arma fata de cadavru;

pe care parte este asezata arma;

starea tehnica aparenta a armei;

daca pe arma s-au descoperit si alte urme;

daca arma este incarcata sau nu, daca are cartus pe teava, daca este asigurata sau nu, daca in incarcator mai sunt cartuse si cate;

numarul ghinturilor si sensul lor de rotatie;

ce se afla pe canalul tevii - praf, unsoare, reziduuri de tragere etc.; daca se simte miros specific de tragere;

indicarea obiectelor, a locurilor si distantelor unde s-au descoperit tuburile trase si urmele de patrundere, iesire sau ricosare a proiectilelor trase, in raport de pozitia armei si a cadavrului.

Prin fotografiere trebuie sa se evidentieze in mod clar si urmele acesteia, precum si cele descrise in procesul-verbal, aceasta activitate desfasurandu-se in prima parte a fazei statice a cercetarii, pana nu s-au produs modificari in "peisajul" locului comiterii infractiunii.

2. Ridicarea si ambalarea urmelor rezultate dupa folosirea armelor de foc

Ridicarea si ambalarea urmelor trebuie facuta cu cea mai mare precautie, avand in vedere pe de o parte necesitatea pastrarii lor intacte pentru a fi valorificate din punct de vedere stiintific, iar pe de alta parte pentru a preintampina producerea unor evenimente nedorite, cu consecinte privind viata, integritatea corporala sau sanatatea atat a membrilor echipei cat si a altor persoane ori asupra proprietatii publice sau private. Din aceste considerente se interzice percutarea armei chiar daca este descarcata (prin percutare se poate rupe cuiul percutor sau poate plesni arcul, iar vibratiile generate de percutor pot duce la distrugerea microurmelor, fie de pe teava, fie de pe alte parti ale armei). De asemenea nu se sufla pe teva sau pe alte parti ale armei pentru inlaturarea unor impuritati (aburirea tevii prin suflare modifica sau distruge atat urmele de miros cat si microurmele). Este interzisa scoaterea cartuselor aflate in arma, dupa cum cele gasite la fata locului nu se introduc in arma.

Ambalarea armelor se face in cutii potrivite care sa le protejeze de eventualele socuri pe timpul transportului ; incarcatorul si cartusele scoase din teava se ambaleaza separat. Eventualele urme biologice descoperite pe arma, daca nu pot fi recoltate, se transporta impreuna cu arma in conditii de conservare si ambalare corespunzatoare.

In cazul descoperirii de piese cu dimensiuni mici (fragmente de arcuri, suruburi ), acestea vor fi ambalate tot separat, pe cat posibil in cutii captusite cu vata, evitandu-se astfel distrugerea eventualelor microurme.

Atunci cand cercetarea la fata locului se efectueaza pe timp de iarna, armele si munitiile descoperite la fata locului se examineaza doar dupa ce au fost depuse intr-o camera cu temperatura constanta, ridicarea, ambalarea si transportarea acestora facandu-se cu respectarea regulilor

Proiectilele se extrag cu precautie din suportul in care au patruns pentru evitarea crearii de urme suplimentare si a pierderii de microparticule. In cazul cartusului tras care nu poarta mentiuni, tubul se masoara, iar cartusele extrase se cantaresc, ca si arma de altfel.

Determinarea distantei si directiei de tragere

Una dintre activitatile deosebit de importante ce se desfasoara in cadrul cercetarii la fata locului a infractiunilor comise cu arme de foc este stabilirea directiei de tragere. Aceasta activitate poate continua la nevoie si in procesul examinarilor de laborator, concomitent cu examenul medico-legal al corpului victimei.

Prin notiunea de distanta de tragere intelegem intervalul spatial parcurs de proiectil de la gura tevii pana la obstacol.

Distanta de tragere poate fi mai mult sau mai putin precis determinata, insa tinand seama de factorii suplimentari ai impuscaturii si de urmele existente pe proiectil sau de efectul perforant al acestuia, putem sa o determinam cu aproximatie .

In functie de distanta, tragerile pot fi:

in limita de actiune a factorilor suplimentari si, in acest caz, vorbim despre teava lipita de corp (fara destinatie), cat si despre tragerile de la mica distanta (sub un metru);

in afara limitei de actiune a factorilor suplimentari (trageri de la distante mari, adica peste un metru in cazul armelor militare si de tir si peste 2-3 m. in cazul celor de vanatoare).

In cazul prezentei factorilor suplimentari, stabilirea distantei (cat si a directiei) de la care s-a tras este mai usoara, prin expertiza criminalistica executandu-se trageri experimentale de la distante variabile, cu arma si acelasi tip de munitie, fiind create astfel de modele de comparatie.

Daca s-au folosit arme de vanatoare cu teava lisa care folosesc alice sau mitralii, distanta de tragere se poate aprecia in functie de suprafata (campul) de dispersare a acestora. cu cat gradul de dispersare este mai mare, cu atat este si distanta mai mare. O determinare certa a distantei, in cazul tragerii cu arme de vanatoare cu teava lisa, este posibila in cazul impuscaturilor de la distante mici si mijlocii (pana la 10 m.).

Pentru distante apreciate conventional ca fiind mai mari este necesar sa se examineze orificiile de intrare si iesire a proiectilului, determinandu-se in primul rand directia de tragere si apoi, in coroborare cu particularitatile locului savarsirii infractiunii, se poate determina cu aproximatie si distanta de la care s-a tras.

Referitor la stabilirea directiei de tragere, este obligatorie studierea orificiilor de patrundere a proiectilelor, cat si a celor de iesire (daca exista), un rol deosebit avand stabilirea sensului de perforare.

Daca proiectilul a perforat doua suprafete apropiate, directia se stabileste prin metoda "vizarii directe", cu ajutorul unui tub de hartie introdus prin cele doua orificii si, privind prin tub, putem determina locul din care s-a tras.

Cand nu este posibila folosirea metodei "vizarii directe", intre cele doua orificii fiind o distanta prea mare, acestea vor fi unite cu o sfoara de-a lungul careia se vizeaza. In acelasi caz se poate folosi si dispozitivul special de vizare.

In stabilirea directiei sau a locului din care s-a tras se va tine sema de elementele balistice exterioare si de factorii perturbatori externi (vant, temperatura, rezistenta aerului, forta gravitationala, ploaie, etc.).

Pentru stabilirea directiei (in cazul expertizei balistice) se mai folosesc si manechine (in caz de omor prin impuscare) imbracate cu hainele victimei, fiind introduse vergele prin orificiile de intrare si iesire, indicandu-se astfel traseul proiectilului.