 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
CONDITIILE ACTULUI JURIDIC CIVIL
Prin conditiile actului juridic civil intelegem elementele indispensabile pentru incheierea unui asemenea act
Potrivit art. 948 C.civ., conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimtamantul valabil al partii ce se obliga;
3. un obiect determinat;
4. o cauza licita.
In terminologia juridica, notiunea de "conditie" este susceptibila de mai multe intelesuri, si anume :
modalitate a actului juridic civil;
clauza a actului juridic civil;
un element obligatoriu al actului juridic.
Conditiile actului juridic civil pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii:
2. In functie de obligativitatea sau neobligativitatea lor :
conditii esentiale (cerute pentru valabilitatea actului)
conditii neesentiale (numite si intamplatoare, care pot lipsi fara ca, prin aceasta, sa fie afectata valabilitatea actului juridic).
3. In functie de sfera actelor juridice civile pe care le au in vedere,
conditii generale (care privesc toate actele juridice) si
conditii speciale (care au in vedere numai anumite categorii de acte juridice civile - de exemplu, actele solemne).
4. In functie de sanctiunea care intervine in cazul nerespectarii lor :
conditii de validitate ( ce se sanctioneaza cu nulitatea actului juridic)
conditii de eficacitate (atrag alte sanctiuni : inopozabilitatea etc).
Capacitatea de a incheia actul juridic civil
Capacitatea de a incheia actul juridic civil este acea conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de adeveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile.
Regula este capacitatea de a incheia actul juridic civil, incapacitatea fiind exceptia. Intr-adevar, potrivit art. 949 Cod civil," Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege" si, prin exceptie: "Necapabili de a contracta sunt: 1. minorii ; 2. interzisii; . .4. in genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte" .
Nu se confunda capacitatea cu discernamantul : in timp ce capacitatea este o stare de drept, discernamantul este o stare de fapt ; capacitatea izvoraste numai din lege, in timp ce discernamantul este de natura psihologica. (dicernamantul poate exista izolat la o persoana lipsita de capacitate, dupa cum o persoana capabila poate fi lipsita, la anumite momente, de discernamant).
In ceea ce priveste persoana juridica, principiul capacitatii de a incheia acte juridice civile are un specific: este subordonat principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanelor juridice.
Exceptia incapacitatii de a incheia acte juridice civile trebuie sa fie expres prevazuta de lege, fiind de stricta interpretare si aplicare.
Consimtamantul
1. Consimtamantul si vointa juridica
Consimtamantul este acea conditie esentiala, de fond si generala a actului juridic civil care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil manifestata in exterior
Vointa juridica este un proces psihologic complex ce presupune etape : nevoia resimtita de om, apoi reflectarea mijlocului de satisfacere a nevoii, deliberarea - cantarirea avantajelor si dezavantajelor, luarea hotararii de a incheia actul juridic). Aceste etape au caracter intern, fiind necesar ca hotararea luata sa fie exteriorizata.
Alaturi de motivul determinant (cauza actului juridic), consimtamantul formeaza vointa juridica a persoanei. Codul nostru civil consacra doua principii care carmuiesc vointa juridica, si anume:
I. Principiul libertatii actelor juridice civile (al autonomiei de vointa)
Conform acestui principiu, subiectele de drept civil :
sunt libere sa incheie sau nu conventii
sunt libere sa stabileasca continutul actului juridic civil asa cum considera de cuviinta
sunt libere ca, prin acordul lor, sa modifice sau sa puna capat actului civil pe care l-au incheiat.
Libertatea de vointa a partilor nu este absoluta. Ea este ingradita (limitata) de :
normele imperative civile (de la care nu se poate deroga, inclusiv cele privind ordinea publica),
bunele moravuri.
II. Principiul vointei reale (interne)
Vointa juridica este formata din elementul psihologic (intern) si elementul social (exteriorizarea vointei interne). Atunci cand intre cele doua elemente exista concordanta, nu se pune problema determinarii principiului aplicabil, deoarece subiectul de drept a reusit sa-si exteriorizeze (adica sa faca cunoscuta celorlalti) insasi intentia sa juridica.
Dar daca vointa declarata nu coincide cu vointa reala, careia dintre acestea doua urmeaza a i se da prioritate? Spre exemplu, daca o persoana intentioneaza sa inchirieze un bun, dar se exprima in sensul incheierii unui contract de leasing, ce contract se va considera ca a incheiat?
Rezolvarea acestei probleme se face in functie de conceptia cu privire la raportul dintre vointa reala, interna si vointa exteriorizata, declarata. In acest domeniu, in literatura juridica de specialitate s-au conturat doua conceptii:
- conceptia subiectiva, care da prioritate vointei interne, reale.Aceasta este conceptia imbratisata de Codul civil francez si, ulterior, de Codul nostru civil, si materializata prin numeroase texte ale acestuia. Aceasta inseamna ca, in exemplul luat, chiar daca inscrisul redactat de parti este intitulat "contract de leasing", daca se poate dovedi existenta unei alte intentii a partilor, aceasta din urma intentie va fi luata in considerare;
- conceptia obiectiva, care da prioritate vointei externe, declarate. Aceasta este imbratisata de Codul civil german care, in caz de neconformitate intre intentia partii si exteriorizarea acestei intentii, acorda prioritate celei exteriorizate. Unii autori denumesc conceptia subiectiva "individualista", deoarece se preocupa de interesul individului si conceptia obiectiva "sociala" deoarece are in vedere interesele tertilor.
Codul civil roman a consacrat principiul vointei interne - spre exemplu, "interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor si nu dupa sensul literal al termenilor" (art. 977).
2. Conditiile consimtamantului
Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa intruneasca conditiile urmatoare:
- sa provina de la o persoana cu discernamant - persoana trebuie sa aiba puterea de a aprecia efectele juridice care se produc in baza manifestarii sale de vointa.
In timp ce capacitatea de a incheia actul juridic civil este o stare de drept, prezenta sau lipsa discernamantului este o stare de fapt. O persoana ce are deplina capacitate de exercitiu poate fi, pentru moment, lipsita de discernamant, cu consecinta nulitatii actului pe care il incheie.
Persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu este prezumata ca are discernamantul necesar pentru a incheia acte juridice civile, prezumtie care poate fi insa rasturnata prin proba absentei discernamantului. Persoana lipsita de capacitate de exercitiu este prezumata ca fiind lipsita de discernamant, iar minorul intre 14+18 ani are discernamantul in formare.
In ceea ce priveste persoana juridica, reprezentantul legal al acesteia este, intotdeauna, o persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu;
- sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice Aceasta conditie decurge din insasi esenta actului juridic civil, care este definit ca o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice.
Consimtamantul nu este exprimat cu intentia de a produce efecte juridice atunci cand:
manifestarea de vointa s-a facut sub o conditie pur protestativa din partea celui ce se obliga ("iti voi vinde daca voi dori");
manifestarea de vointa este prea vaga ("iti fac cadou toate proprietatile mele");
manifestarea de vointa a fost facuta cu o rezerva mintala, cunoscuta de co-contractant;
manifestarea de vointa a fost facuta fie in gluma, fie din prietenie, curtoazie sau din pura complezenta ("pentru o firma ca a dvs. as fi gata sa lucrez si gratuit!").
- sa fie exteriorizat. Aceasta conditie este impusa chiar de definitia consimtamantului
(hotararea de a incheia actul juridic civil manifestata in exterior).
Potrivit principiului consensualismului, partile sunt libere sa-si aleaga forma de exteriorizare a vointei; deci simpla manifestare de vointa este necesara si suficienta pentru ca actul juridic civil sa fie valabil din punct de vedere al formei.
Exista si exceptii de la principiul consensualismului; o astfel de exceptie o constituie actele solemne, pentru incheierea carora manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma ceruta de lege (forma scrisa sau autentica, de regula).
Consimtamantul poate fi exteriorizat in scris, verbal, prin gesturi sau fapte concludente sau chiar in mod tacit. Spre exemplu, expunerea marfii pe o taraba reprezinta exteriorizarea consimtamantului vanzatorului, dupa cum inmanarea banilor de catre cumparator reprezina, in context, exteriorizarea consimtamantului acestuia. Tot astfel, ridicarea mainii la o licitatie publica reprezinta exteriorizarea consimtamantului licitatorului.
In principiu, tacerea, prin ea insasi, nu valoreaza consimtamant exteriorizat.Totusi, exista situatii in care legea prevede ca tacerea are valoare juridica, si anume :
- cand legea prevede expres aceasta(tacita relocatiune. Daca contractul de inchiriere a expirat, dar chiriasul continua sa plateasca chirie, iar locatorul continua sa ii permita acestuia folosirea bunului, atunci se considera ca intre cei doi a avut loc o reinnoire a contractului, desi partile nu si-au comunicat in mod expres intentia de reinnoire. O situatie asemanatoare intalnim in cazul contractului de munca incheiat
pe durata determinata, daca dupa expirarea acestuia salariatul continua sa lucreze, iar patronul continua sa il plateasca; acceptarea unei mosteniri se poate realiza expres, prin incheierea unui act in acest sens, sau tacit, prin aceea ca mostenitorul se comporta cu bunurile succesorale ca si cum ar fi proprietarul acestora (spre exemplu, le vinde);
prin vointa expresa a partilor se atribuie o anumita semnificatie juridica tacerii;
- tacerea poate valora consimtamant potrivit obiceiului (uzantelor).
- sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant.Aceasta este o conditie negativa impusa de caracterul liber, constient al actului juridic civil. Art. 953 din Codul civil prevede, intr-o formulare foarte plastica: "Consimtamantul nu este valabil, cand este dat prin eroare, surprins prin dol sau smuls prin violenta"
Constituie vicii de consimtamant eroarea, dolul si violenta si leziunea.
Viciile de consimtamant
a) Eroarea
Cu privire la eroare, art. 954 Cod civil prevede: "Eroarea nu produce nulitate decat cand cade asupra substantei obiectului conventiei. Eroarea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia".
Eroarea este falsa reprezentare a unor amprejurari, la incheierea actului juridic civil.
Clasificare :
eroarea - obstacol (denumita si distructiva de vointa) este cea mai grava forma de eroare, falsa reprezentare privind fie natura actului care se incheie (error in negotium), fie identitatea obiectului (error in corpore). Sanctiunea ce intervine in cazul unei astfel de erori este nulitatea absoluta, deoarece consimtamantul nu este numai viciat, ci el este chiar absent.
Spre exemplu, o persoana intentioneaza sa inchirieze un bun dar, din eroare, incheie un contract de vanzare-cumparare. Practic, ea nu si-a exprimat consimtamantul la incheierea actului de vanzare, deoarece a crezut ca incheie un alt act juridic. Tot astfel, daca o persoana crede ca incheie actul juridic cu privire la un bun, iar in realitate actul incheiat priveste un alt bun, consimtamantul lipseste;
eroarea - viciu de consimtamant consta in falsa reprezentare ce priveste fie calitatile substantiale ale obiectului actului (error in substantiam), fie persoana cu care se contracteaza (error in personam).
Calitatile substantiale ale obiectului sunt acele calitati ce au fost determinante pentru exprimarea consimtamantului, calitati in lipsa carora - daca nu intervenea eroarea - actul nu ar fi fost incheiat; aprecierea acestor calitati se face dupa criterii subiective.
Spre exemplu, placa de bronz a unui pian poate fi socotita de catre cumparatorul unui pian ca fiind o calitate substantiala a acestuia. Daca, in realitate, pianul nu are placa de bronz, contractul ar putea fi anulat.
Eroarea care priveste persoana co-contractantului este considerata viciu de consimtamant numai in cazul unei anumite categorii de acte juridice: actele juridice incheiate intuitu personae (acele contracte in care considerarea calitatilor persoanei este cauza principala pentru care ele s-au incheiat). In mod obisnuit, la incheierea contractului nu este esentiala persoana cu care se contracteaza. Spre exemplu, in cazul incheierii unui contract de vanzarecumparare, partile urmaresc, in principal, obtinerea pretului, respectiv obtinerea bunului. Chiar daca vanzatorul a crezut ca
contracteaza cu X, cand in realitate a contractat cu Y, acesta eroare nu este esentiala, deoarece este de presupus ca pretul a constituit pentru el elementul determinant in incheierea contractului. Dimpotriva, in cazul actelor incheiate intuitu personae (cum sunt, spre exemplu, contractul de donatie, contractul de mandat etc.), ceea ce
primeaza este persoana co-contractantului, deoarece calitatile personale ale acestuia au constituit elementul determinant in incheierea contractului. Spre exemplu, daca donez o suma de bani unei fundatii umanitare, dar constat ca, din eroare, banii au fost donati unei asociatii sportive, actul de donatie este anulabil.
Eroarea - viciu de consimtamant conduce la nulitatea relativa a actului juridic;
eroarea - indiferenta este falsa reprezentare a unor imprejurari mai putin importante la incheierea actului juridic; ea nu afecteaza valabilitatea actului, dar poate atrage o diminuare valorica a contraprestatiei. Spre exemplu, daca debitorul isi executa de buna voie obligatia, fara sa stie ca dreptul creditorului este prescris si nu ar mai fi putut fi invocat in instanta, eroarea cu privire la implinirea termenului de
prescriptie extinctiva este socotita indiferenta, astfel incat debitorul nu se va putea prevala de aceasta eroare pentru a cere restituirea prestatiei executate de debitor. Tot astfel, constituie, dupa cum am vazut, eroare-indiferenta eroarea care priveste identitatea co-contractantului in ipotezele in care actul nu este incheiat intuitu personae.
2. In functie de natura realitatii falsificate, eroarea poate fi de doua feluri:
- eroare de fapt, cand este vorba de falsa reprezentare a unei situatii faptice existente la incheierea actului juridic. O asemenea eroare poate privi insusi actul incheiat, bunul ce face obiect al actului, calitatile bunului sau persoana cocontractantului.
- eroare de drept, cand falsa reprezentare priveste existenta sau continutul unui anumit act normativ sau al unei norme juridice, dupa caz, la incheierea actului juridic.
Admisibilitatea erorii de drept ca viciu de consimtamant a format obiect de controversa in literatura de specialitate, existand atat teza inadmisibilitatii erorii de drept ca viciu de consimtamant, cat si teza admiterii acesteia ca viciu de consimtamant. Indiferent de solutia imbratisata, este evident ca nu poate fi invocata necunoasterea normelor imperative sau a celor care privesc ordinea publica, deoarece cu privire la acestea se aplica principiul conform caruia "nimeni nu poate invoca
necunoasterea legii".
Structura erorii -viciu de consimtamant :
- un singur element de natura psihologica - falsa reprezentare a realitatii ;
- fiind un fapt juridic stricto sensu, eroarea poate fi probata cu orice mijloc de proba.
Cerintele erorii -viciu de consimtamant :
- elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotarator pentru incheierea actului juridic ; caracterul hotarator se apreciaza dupa un criteriu subiectiv, in concret, de la caz la caz ;
- in cazul actelor juridice bilaterale sau multilaterale, cu titlu oneros, partea cocontractanta trebuie sa fi stiut ori sa fi trebuit sa stie ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare este hotarator pentru incheierea actului juridic ; nu este necesar ca fiecare parte sa fie in eroare, fiind suficient ca numai una dintre ele sa fie in eroare ; daca toate partile sunt in eroare, fiecare poate cere anularea actului pentru eroarea careia ii este victima.
b) Dolul
Cu privire la dol (numit si viclenie), art.960 Cod civil dispune ca acesta "este o cauza de nulitate a conventiei cand mijloacele viclene, intrebuintate de catre una dintre parti, sunt astfel, incat este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune ".
Dolul este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un act juridic, pe care altfeli nu l-ar fi incheiat sau l-ar fi incheiat in alti termeni contractuali Succint, dolul poate fi definit ca fiind o eroare provocata.
Clasificare :
In functie de consecintele pe care le are sau nu asupra valabilitatii
actului juridic, dolul poate fi:
- principal cand priveste un element important, determinant la incheierea actului juridic civil; el atrage sanctiunea nulitatii relative a actului juridic astfel incheiat
- incident, numit si secundar sau incidental, cand priveste unele imprejurari nedeterminante pentru incheierea actului juridic civil; acesta nu atrage nevalabilitatea actului juridic, dar poate fi invocat drept temei pentru o reducere a prestatiei.
Structura - dolul este alcatuit din doua elemente:
- elementul material, obiectiv ce consta in utilizarea de mijloace viclene, masinatiuni etc. facute in scopul inducerii in eroare a persoanei. Acesta poate consta intr-o actiune pozitiva (fapt comisiv) sau intr-o actiune negativa (fapt omisiv). Spre exemplu, dolul ar putea consta in modificarea de catre vanzator a kilometrajului la masina, cu scopul de a obtine un pret mai bun prin vanzarea acesteia decat daca s-ar cunoaste adevarata sa stare (fapt comisiv).De asemenea, dolul poate consta in necomunicarea de catre vanzatorul unui imobil a faptului ca acesta se afla in planul de sistematizare urbana si urmeaza sa fie demolat (fapt omisiv).
Pentru existenta unui fapt omisiv se utilizeaza si sintagma dol prin reticenta ce consta in neinformarea celeilalte parti contractante asupra unor aspecte negative pe care aceasta ar fi trebuit sa le cunoasca.
elementul intentional, subiectiv, ce consta in intentia de a induce in eroare o persoana in scopul incheierii unui act juridic civil.
Cerintele dolului
sa fie determinant pentru incheierea actului juridic - se apreciaza dupa un criteriu subiectiv, de la caz la caz, in raport de experienta de viata, nivelul de pregatire etc.
sa provina de la cealalta parte. Se admite ca aceasta conditie este indeplinita, in actele bilaterale, si atunci cand dolul provine de la un tert, dar co-contractantul stie despre aceasta. Spre exemplu, daca un tert, de coniventa (in intelegere) cu vanzatorul, recomanda celeilalte parti sa cumpere un bun, desi stie ca este defect, suntem in prezenta vicierii consimtamantului prin dol.De asemenea, conditia este indeplinita atunci cand dolul provine de la reprezentantul co-contractantului.
Ca si in cazul erorii, nu se cere conditia ca dolul sa fie comun, sa existe pentru fiecare din partile actului bilateral.
Proba dolului : Dolul nu se presupune; deci cel ce invoca acest viciu de consimtamant trebuie sa-l dovedeasca. Fiind un fapt juridic, ca si eroarea, dolul poate fi dovedit prin orice mijloc de proba, inclusiv martori sau prezumtii simple.
Victima dolului are la indemana doua actiuni, ce pot fi cumulate :
- o actiune in declararea nulitatii relative a actului juridic
- o actiune in repararea prejudiciului cauzat prin intrebuintarea de manopere dolosive.
c) Violenta
Violenta poate fi definita ca fiind acel viciu de consimtamant ce consta in amenintarea unei persoane cu un rau, de natura sa ii produca o temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat.
Clasificare
1. Dupa natura raului cu care se ameninta :
Violenta fizica - atunci cand amenintarea cu raul se refera la integritatea fizica a persoanei sau bunurile sale ;
Violenta morala - atunci cand amenintarea cu raul se refera la onoarea, cinstea ori sentimentele unei persoane
Amenintare legitima cu un rau - nu constituie viciu de consimtamant
Amenintare nelegitima cu un rau - constituie viciu de consimtamant
Trebuie observat ca notiunea de "violenta" nu este utilizata cu intelesul sau uzual, de agresiune prezenta exercitata asupra persoanei, ci cu intelesul de "amenintare cu un rau viitor, dar iminent". Mai mult decat atat, daca suntem in prezenta unei violente in sens uzual, adica a unei constrangeri fizice actuale a persoanei (care este, spre exemplu, torturata fizic sau psihic pentru a semna actul) aceasta nici nu constituie o "violenta - viciu de consimtamant". Intr-adevar, in exemplul dat, consimtamantul persoanei nu este doar viciat, ci el lipseste cu desavarsire, deci sanctiunea va fi nulitatea absoluta a actului (pentru lipsa uneia dintre conditiile de validitate) si nu nulitatea relativa a acestuia. Pentru a fi in prezenta violentei, ca viciu de consimtamant, trebuie ca persoana sa aiba totusi o mica marja de libertate: libertatea de a opta intre raul cu care este amenintata si raul pe care l-ar atrage incheierea actului juridic.
Cerintele violentei
Violenta, pentru a fi viciu de consimtamant, trebuie sa intruneasca, cumulativ, doua conditii si anume:
- sa fie determinanta la incheierea actului juridic civil;
- amenintarea sa fie injusta sau nelegitima; deci, nu orice amenintare constituie violenta - viciu de consimtamant. Este necesar ca amenintarea sa constituie o incalcare a legii. Spre exemplu, amenintarea cu exectarea silita a debitorului care nu
isi executa obligatiile contractuale nu constituie o viciere a consimtamantului acestuia, deoarece are caracter legitim.
Structura- violenta - viciu de consimtamant este alcatuita, ca si dolul, din doua elemente:
un element exterior, obiectiv, ce consta in amenintarea cu un rau. Raul cu care se ameninta poate fi fizic, moral sau patrimonial; el poate privi fie persoana in cauza, fie sotul, sotia, ascendentii sau descendentii, fie alte persoane apropiate, ce sunt legate de victima printr-o puternica afectiune;
un element subiectiv, ce consta in insuflarea unei temeri persoanei
amenintate; tocmai aceasta temere este cea care altereaza consimtamantul. Temerea produsa trebuie sa fie apreciata in concret, in functie de victima violentei, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie suficient de puternica pentru a o face sa incheie actul juridic. Ea se apreciaza dupa varsta, grad de cultura, sanatate etc.; deci, criteriul aprecierii este unul subiectiv. Spre exemplu, se va lua in consideratie faptul ca este mai lesne de viciat prin violenta consimtamantul unui satean in varsta decat al unui avocat din Bucuresti.
Spre deosebire de dol, violenta atrage nulitatea relativa a actului juridic nu numai daca provine de la cealalta parte contractanta, dar si daca provine de la un tert.
d) Leziunea
Leziunea se defineste ca fiind acel viciu de consimtamant ce consta in prejudiciul material suferit de una dintre parti din cauza disproportiei vadite de valoare intre contraprestatii, ce exista in chiar momentul incheierii conventiei.
Spre exemplu : O persoana isi vinde casa cu mai putin de jumatate din valoarea sa, o alta persoana cumpara o suprafata de teren cu o suma ce depaseste de trei ori pretul de pe piata al terenului din acea zona. Asemenea contracte sunt prejudiciabile pentru una dintre parti si excesiv de avantajoase pentru cealalta. Chiar si in conditiile principiului libertatii de vointa a partilor, legiuitorul intervine uneori permitand anularea contractelor in care nu exista un minim echilibru al prestatiilor.
Structura leziunii :
in conceptia subiectiva, leziunea are un doua elemente : un element obiectiv, ce consta in disproportia de valoare intre contraprestatii ; un element subiectiv, constand in profitarea de stare de nevoie in care se gaseste cocontractantul
in conceptia obiectiva, leziunea are un singur element - prejudiciul material egal cu disproportia de valoare intre contraprestatii.
Codul nostru civil, imbratisand conceptia obiectiva in reglementarea leziunii, scuteste partea care o invoca de orice alta dovada; este suficienta proba disproportiei vadite de valoare dintre contraprestatii.
Cerintele leziunii :
prejudiciul material sa fie o consecinta directa a incheierii actului juridic respectiv ;
prejudiciul material sa existe in raport cu momentul incheierii actului juridic ;
disproportia de valoare intre contraprestatii sa fie vadita.Aceasta insemna ca nu orice avantaj al uneia dintre parti fata de cealalta, nu orice deosebire, spre exemplu, dintre valoarea bunului si pretul obtinut, face ca actul juridic sa fie lezionar. In practica se considera, in general, ca este vadita o disproportie cand una dintre prestatii depaseste dublul valorii celeilalte sau este mai mica decat jumatate din valoarea celeilalte.
In dreptul nostru leziunea are insa un domeniu restrans de aplicare, atat din punctul de vedere al persoanelor care o pot invoca, cat si din punctul de vedere al actelor juridice care pot fi anulate pentru leziune.
Astfel, leziunea poate fi invocata, de regula, doar de minorii cu capacitate de exercitiu restransa, avand varsta intre 14 si 18 ani.
Sunt anulabile pentru leziune numai actele juridice civile care sunt, in acelasi timp:
acte de administrare;
incheiate de minorul intre 14 - 18 ani, singur, fara incuviintarea ocrotitorului legal;
acte bilaterale (contracte), cu titlu oneros, comutative.
prejudiciabile pentru minor.
Leziunea se sanctioneaza cu nulitatea relativa a actului astfel incheiat.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
