Domeniul de aplicatie al raspunderii comitentului pentru fapta prepusului

Domeniul de aplicatie al raspunderii comitentului pentru fapta prepusului

1. Notiunile de "comitent" si "prepus". Raportul de prepusenie

Pentru a stabili campul de aplicare a prevederilor art. 1000 alin. 3 Cod Civil este necesar sa se stabileasca intelesul termenilor de "comitent" si "prepus".

In textele codului civil nu exista o definitie a notiunilor de comitent si prepus; a revenit astfel practicii judecatoresti si literaturii de specialitate sarcina de a preciza continutul lor.

Pornindu-se de la ideea ca legea se refera la o raspundere pentru faptele prepusului "in functiile incredintate", in literatura si in practica exista unanimitate de pareri in a se considera ca ceea ce este definitoriu pentru calitatile de comitent si prepus este existenta unui raport de subordonare care isi are temeiul in imprejurarea ca, pe baza acordului dintre ele, o persoana fizica sau juridica a incredintat unei persoane fizice o anumita insarcinare. Din aceasta incredintare decurge posibilitatea pentru prima persoana - denumita comitent - de a da instructiuni, de a directiona, indruma si controla activitatea celeilalte persoane - denumita prepus - aceasta din urma avand obligatia de a urma indrumarile si directivele primite.

Aceasta subordonare, sau altfel spus, aceasta dependenta functionala a prepusului fata de comitent constituie nota caracteristica a raportului de prepusenie, care atrage aplicarea dispozitiilor art. 1000 alin. 3 Cod Civil bineinteles daca sunt indeplinite conditiile generale si cele specifice ale raspunderii

Comitentii sunt acele persoane care incredinteaza functii altora in timp ce prepusii sunt persoanele care primesc functiile incredintate de comitenti

Notiunea de comitent trebuie sa fie avuta in vedere in intelesul cel mai larg, cuprinzand atat persoanele fizice cat si persoanele juridice de drept privat sau de drept public. In acest sens s-a facut precizarea ca "statul, judetele, comunele, institutiile care depind de administratiile publice, societatile comerciale si orice persoana juridica sunt raspunzatoare de daunele provocate prin actele functionarilor si prepusilor lor in exercitiul functiunilor ce le sunt incredintate

Mentionam totodata ca raportul de prepusenie poate sa contina unul sau mai multe elemente de extraneitate. In acest sens art. 107 din Legea nr. 105/1992 cu privire la raporturile de drept international privat, prevede ca: "Legea statului unde are loc un fapt juridic stabileste daca acesta constituie un act ilicit si il carmuieste indeosebi in ce priveste:

a)     capacitatea delictuala;

b)     conditiile si intinderea raspunderii;

c)     cauzele de limitare sau de exonerare de raspundere si de impartire a raspunderii intre autor si victima;

d)     raspunderea comitentului pentru fapta prepusului;

e)     natura daunelor care pot sa dea loc la reparatie;

f)      modalitatile si intinderea reparatiei;

g)     transmisibilitatea dreptului la reparatie;

h)     persoanele indreptatite sa obtina reparatia pentru prejudiciul suferit."

Referitor la notiunea de prepus in literatura juridica s-a aratat ca ea "are o acceptie foarte larga, cuprinzand atat varietatea ocupatiilor intelectuale cat si a celor manuale pe care omul nu poate sa le indeplineasca singur in activitatea sa."

In legatura cu aceasta, alti autori sustin ca ar fi de acord doar cu prima parte a sustinerii (notiunea de prepus cuprinde varietatea ocupatiilor intelectuale si manuale) insa aceeasi autori nu sunt de acord cu faptul ca acele ocupatii pe care omul le-ar putea exercita singur nu ar putea sa formeze si obiectul raportului de prepusenie. Se considera ca intr-o economie de piata, exista ocupatii care pot fi realizate fie singur, adica individual, fie in cadrul unui raport de prepusenie. Astfel, un medic isi poate exercita activitatea atat in cabinetul sau particular, cat si, daca apreciaza ca e mai convenabil, ca salariat al unei unitati sanitare. Se mai adauga faptul ca, aceeasi persoana poate sa exercite una si aceeasi ocupatie atat in calitate de prepus, in cadrul unui raport de munca, cat si in mod individual, dupa orele de program impuse de comitent, in cadrul unei activitati particulare.

Raportul de prepusenie este definit ca un raport de subordonare dintre prepus si comitent in cadrul caruia comitentul a incredintat o functie prepusului, functie pe care acesta din urma a acceptat sa o primeasca

Conditia raportului de subordonare este indeplinita in toate cazurile in care o persoana (comitentul) are puterea, autoritatea (totodata si obligatia) de a dirija, supraveghea si controla activitatea unei alte persoane (prepus), activitate desfasurata in cadrul functiilor incredintate.

In legatura cu raportul de subordonare, mai trebuie precizat ca el trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei cauzatoare de prejudicii de catre prepus. Aceasta situatie nu trebuie inteleasa restrictiv, in sensul ca exact in acel moment comitentul trebuia sa-i fi dat ordine si sa fi supravegheat ori controlat activitatea prepusului, ceea ce trebuie luat in considerare nu este insa faptul concret de a fi dat, intr-un anumit caz si moment, astfel de ordine si instructiuni, ci puterea de a le emite si difuza, de a indruma activitatea prepusului, desigur relativ la functiile in care comitentii folosesc prepusii lor

2. Temeiurile de nastere a raportului de prepusenie

2.1.Contractul de munca

Cel mai adesea raportul de prepusenie se naste din contractul de munca, din care se nasc raporturi juridice carora le este specifica subordonarea, in procesul desfasurarii activitatii, a persoanei incadrate in munca fata de unitatea la care este incadrata. Existenta contractului de munca face numai sa prezume, pana la proba contrarie, existenta raportului de prepusenie.

Legislatia tranzitiei la economia de piata din tara noastra impune observatiei o noua realitate cu privire la subiectele de drept care pot avea calitatea de comitent izvorata din contractul de munca. In categoria comitentilor se vor incadra: regiile autonome (constituite potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale), societatile comerciale (reglementate de Legea nr. 15/1990 si Legea nr. 31/1990 cu privire la societatile comerciale), societatile agricole (constituite in temeiul Legii 36/1991 referitoare la societatile agricole si la alte forme de asociere in agricultura).

Dobandesc calitatea de comitent, alaturi de noile entitati juridice amintite, si orice alte persoane fizice sau juridice ori de cate ori ele ocupa in contractul de munca pozitia juridica a celui care angajeaza

Elementul esential al raportului existent intre prepus si comitent este raportul de subordonare de prepusenie care creeaza drepturi si obligatii corelative intre parti, de regula, natura juridica a acestei relatii tinand de dreptul muncii, fiind concretizat intr-un contract individual de munca.

Cu alte cuvinte intre angajator si angajat trebuie sa existe raporturi juridice de munca. Raporturile juridice de munca sunt acele relatii sociale reglementate de normele juridice ce iau nastere intre o persoana juridica (de regula) si o persoana fizica, drept efect al prestarii unei anumite munci in folosul primei parti care la randul ei se obliga sa plateasca o remuneratie si sa creeze posibilitati pentru desfasurarea acelor activitati.

Aceste raporturi individuale de munca se impart in doua categorii: raporturi tipice si raporturi atipice. Raporturile tipice sunt acelea care rezulta din incheierea unui contract individual de munca. Tot in aceasta categorie se incadreaza si raporturile juridice de munca privind persoanele care indeplinesc functii cu caracter militar, membrii cooperativelor mestesugaresti si societatile agricole. In categoria formelor atipice se incadreaza raporturile juridice rezultate din contractul de ucenicie la locul de munca reglementat in art. 205-213 Codul Muncii

Art. 14 Codul Muncii defineste notiunea de angajator ca fiind "persoana fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca".

In conceptia legiuitorului prin angajator ca persoana juridica sau subiect colectiv de drept trebuie sa intelegem, in principiu, ministerele si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, autoritatile administrative autonome (Banca Nationala a Romaniei, Societatea Romana de Radiodifuziune, Societatea Romana de Televiziune), regiile autonome, societatile comerciale, institutiile bugetare

Alti autori considera ca poate incheia un contract individual de munca, in calitate de persoana juridica angajatoare, in afara celor aratate si:

societatile agricole, constituite in temeiul Legii nr. 36/1991;

unitatea sau societatea de asigurari;

asociatiile sau fundatiile constituite in temeiul OG nr. 26/2000;

orice alta persoana juridica publica sau privata, constituita potrivit Decretului nr. 31/1854 sau a unor legi speciale (partide politice, sindicate, patronate, culte religioase).

Dupa cum am vazut, art. 14 Codul Muncii da posibilitatea si persoanelor fizice de a avea calitatea de angajator, cu conditia respectarii regulilor de drept comun privind capacitatea de a incheia un contract individual de munca in calitate de angajator si anume la implinirea varstei de 18 ani.

Cel de-al doilea subiect al raportului juridic de munca, in ipoteza raportului de prepusenie, este salariatul (angajatul) prepus, cu privire la care Codul civil in art. 1000 alin. 3 nu prevede conditii privind capacitatea juridica a persoanei care se incadreaza in munca.

Potrivit art. 10 Codul Muncii, prin salariat se intelege acea "persoana fizica care se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu".

Capacitatea persoanei fizice de a incheia valabil un contract individual de munca se dobandeste la implinirea varstei de 16 ani (art. 13 alin. 1 Codul Muncii si art. 10 Decretul 31/1954). "Persoana fizica poate incheia un contract de munca in calitate de salariat si la implinirea varstei de 15 ani, cu acordul parintilor sau al reprezentantilor legali, pentru activitati potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile si cunostintele sale, daca astfel nu-i sunt periclitate sanatatea, dezvoltarea si pregatirea profesionala" (art. 13 alin. 2 Codul Muncii).

Nu pot, asadar, incheia contracte individuale de munca, si deci, nu pot avea calitatea de prepusi, minorii sub 15 ani si nici alienatii si debilii mintali pusi sub interdictie judecatoreasca (indiferent de varsta), datorita lipsei capacitatii juridice si a discernamantului necesar.

In cazul cetatenilor straini (persoanelor care nu au cetatenia romana) si al apatrizilor, care se incadreaza in munca se aplica, de regula, potrivit O.U.G. nr. 194/12.12.2002 regimul aplicabil cetatenilor proprii, dobandind astfel calitatea de prepusi

De regula, o persoana fizica incheie un singur contract individual de munca. Reglementarile legale in vigoare, in speta art. 35 Codul Muncii care a abrogat Legea nr 2/1991 privind cumulul de functii, permite ca salariatul sa incheie cate un asemenea contract, in mod concomitent, cu doi sau mai multi angajatori: "Orice salariat are dreptul de a cumula mai multe functii, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea".

In aceasta situatie persoanele care cumuleaza mai multe functii au obligatia sa aleaga unde vor avea functia de baza, care ii completeaza carnetul de munca si ii achita toate celelalte drepturi pecuniare. Aceasta unitate este cea care ii va retine salariatului contributia pentru ajutorul de somaj si pentru pensia alimentara.

Problema care se pune este, in contextul analizelor noastre, de a sti ce se intampla daca un asemenea angajat care acumuleaza mai multe functii comite un fapt ilicit cauzator de prejudicii unei terte persoane.

Se considera ca intr-o asemenea situatie in primul rand trebuie sa se determine in executarea caror functii era atunci cand a comis faptul ilicit cauzator de prejudicii. In raport de determinarea acestor functii se va identifica si angajatorul care a trasat aceste activitati ce urmau a fi prestate. Determinand angajatorul, se va determina si angajatul care va raspunde in temeiul art. 1000 alin. 3 Cod Civil pentru prejudiciul cauzat de prepusul sau unei terte persoane

Uneori intre contractul de munca si raportul de prepusenie are loc o disociere, in sensul ca nu intotdeauna raportul de la comitent la prepus exista intre subiectul care a incheiat contractul de munca si cel incadrat pe baza acestui contract.

a) O prima astfel de ipoteza este aceea a detasarii in munca. Potrivit art. 45 Codul Muncii: "detasarea este actul prin care se dispune schimbarea temporara a locului de munca din dispozitia angajatorului, la un alt angajator, in scopul executarii unor lucruri in interesul acestuia".

In acest caz pentru stabilirea raportului de prepusenie trebuie avuta in vedere nu intreprinderea cu care cel detasat a incheiat contractul de munca, ci trebuie sa se determine intreprinderea la care s-a facut detasarea si care a incredintat functia prin indeplinirea careia a fost savarsita fapta cauzatoare de prejudicii. Intereseaza asadar cine executa efectiv indrumarea, supravegherea si controlul activitatii, cine directioneaza efectiv activitatea prepusului.

In aceasta ordine de gandire s-a considerat ca si in cazul in care o intreprindere a inchiriat alteia un utilaj insotit de deservantul sau, calitatea de comitent a deservantului se transfera, odata cu paza juridica a utilajului, la intreprinderea care, primind cu chirie utilajul, dispune asupra lucrarilor ce urmeaza a se executa si are datoria sa exercite indrumarea si supravegherea modului in care acestea se executa

Practica judecatoreasca nu este de acord cu aceasta solutie a doctrinei, edificatoare fiind in acest sens o decizie a Curtii de Apel Ploiesti de respingere a recursului formulat de Filiala RENEL, considerand ca raspunderea solidara in calitate de comitent cu salariatul (conducatorul auto), revine RENEL-ului, deoarece contractul de inchiriere incheiat de RENEL si S.C. ELCO S.A. nu a schimbat raportul de prepusenie initial dintre RENEL si conducatorul auto, de vreme ce utilajul si deservantul au fost pusi doar la dispozitia societatii locatare, obligatia de supraveghere a utilajului si a comportarii deservantului, ramanand, potrivit protocolului incheiat, in sarcina RENEL-ului.

In concluzie "unitatea care a incheiat contractul de munca cu autorul faptei ilicite nu raspunde in calitate de comitent, in cazul in care dovedeste ca fapta a fost savarsita in momentul in care activitatea faptuitorului era indrumata, supravegheata si controlata de o alta unitate"

b) O a doua categorie de cazuri in care avem de-a face cu o disociere a raportului de prepusenie fata de contractul de munca decurge din natura specifica a executarii unor profesii, din autonomia pe care o implica executarea profesiilor mentionate. Avem in vedere situatia medicului si a modalitatilor specifice de executare a profesiei sale, indiferent de faptul ca acesta lucreaza la spital ori intr-o alta unitate sanitara.

Desi incadrat pe baza de contract de munca, medicul asigura asistenta de specialitate (medicala) nu pe baza unor indrumari de specialitate date de conducerea unitatii sanitare, ci in mod independent, pe baza pregatirii sale in profesie.

Sub aspectul asistentei medicale acordate, medicul nu este, asadar, un prepus al organizatiei sanitare in care este incadrat, ci raspunde singur si personal pe temeiul art. 998-999 Cod Civil si in baza art. 6 din "Principiile de baza ale statutului medicului in Romania" aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 220/1992 care prevede ca "raspunderea ce deriva din executarea actului medical este personala".

Medicul actioneaza insa, ca prepus, in acele situatii in care este pusa in discutie indeplinirea ori neindeplinirea unor indatoriri de serviciu care sunt stabilite prin regulamente sanitare, independent de natura tratamentului prescris, cum ar fi, de exemplu, efectuarea vizitelor si contravizitelor, respectarea programului de garzi, etc.

Sunt autori care-si exprima rezerva cu privire la faptul ca raportul de prepusenie dintre medic si unitatea sanitara reprezinta un caz de disociere a respectivului raport fata de contractul de munca.

Se considera ca in aceasta situatie nu ne aflam in prezenta unei disocieri, ci dimpotriva, raportul de prepusenie izvoraste din contractul de munca al medicului.

Daca se accepta ideea ca raportul de prepusenie al medicului poate fi recunoscut doar in situatia avuta in vedere, nu de o disociere este vorba ci de o limitare a domeniului de activitate a medicului in care acesta poate fi indrumat, supravegheat, directionat si controlat de catre comitent, care nu este altul decat unitatea sanitara ce ocupa pozitia angajatorului in contractul de munca incheiat cu medicul.

In sprijinul acestei opinii potrivit careia unitatea sanitara, parte in contractul de munca cu medicul, poate fi trasa la raspundere in calitate de comitent atunci cand medicul a cauzat cu vinovatie un prejudiciu in activitatea sa de acordare a asistentei medicale, se are in vedere si o decizie a Tribunalului Suprem , Sectia Civila, prin care admitandu-se recursul extraordinar, a fost modificata decizia unui tribunal judetean, in sensul obligarii in temeiul art. 1000 alin. 3 Cod Civil a spitalului, in solidar cu medicul de garda vinovat de acordarea asistentei medicale necorespunzatoare ce a determinat invaliditatea permanenta a pacientului, la plata despagubirilor civile catre victima reclamanta.

In ceea ce priveste infirmierii si infirmierele, se admite ca acestia au calitatea de prepusi ai unitatii sanitare, astfel incat prejudiciile pe care ei le cauzeaza, prin executarea necorespunzatoare ori neexecutarea indatoririlor ce le revin, vor pune in miscare, pe langa propria lor raspundere intemeiata pe prevederile art. 998-999 Cod Civil si raspunderea unitatii sanitare, in calitate de comitent pe temeiul art. 1000 alin. 3 Cod Civil

In ipoteza reorganizarii persoanei juridice angajatoare, nu se vor ridica probleme deosebite privind determinarea comitentului, intrucat unitatea cesionara va prelua, in tot sau in parte, drepturile si obligatiile unitatii cedente, inclusiv drepturile si obligatiile rezultate din contractele individuale de munca preexistente. In consecinta, va avea calitatea de comitent unitatea cesionara a carei raspundere va fi angajata in vederea repararii daunei pricinuite de prepusul care ab initio nu a avut raporturi de prepusenie cu ea ci cu unitatea cesionara - reorganizata.

2.2. Situatia militarului in termen

Probleme deosebite se ridica in privinta raporturilor juridice de munca relative la persoanele care indeplinesc functii cu caracter militar. Se pune problema daca intre militarul de cariera si unitatea militara exista raporturi de prepusenie in sensul cerut de dispozitiile art. 1000 alin. 3 Cod Civil.

Plecand de la ideea ca militarul activ - de cariera - nu are incheiat cu "unitatea" unde isi desfasoara activitatea un contract individual de munca, prevederile art. 1000 alin. 3 Cod Civil par a prima analiza a nu fi aplicabile

Totusi au existat situatii in practica judiciara cand instantele de judecata au pronuntat solutii prin care este instituita raspunderea civila delictuala a comitentului (unitatea militara) pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii savarsita de militarul de cariera.

De aici s-a ajuns ca in doctrina sa se exprime doua opinii divergente.

Intr-o prima opinie , se neaga militarului care se afla in executarea serviciului militar obligatoriu calitatea de prepus deoarece el nu indeplineste serviciul in temeiul unui acord intre parti si nici in interesul unitatii militare, ci in baza unei obligatii legale ce revine fiecarui cetatean in virtutea prevederilor constitutionale.

Intr-o alta opinie se sustine ca raportul de prepusenie intre militar si unitatea militara exista, deoarece nu are relevanta modul cum se naste un raport de prepusenie ci important pentru angajarea raspunderii comitentului este ca el sa directioneze, sa controleze si sa supravegheze activitatea prepusului, conditie care este realizata in cazul militarului in termen.

In sprijinul acestei opinii se aduce si practica judiciara , si anume o speta, in care un militar in termen, in timpul executarii serviciului de paza, a parasit postul si, folosind arma din dotare, a ranit o persoana, instanta a apreciat ca fiind intemeiata obligarea in solidar cu inculpatul, a Ministerului Administratiei si Internelor, in calitatea acestuia de parte responsabila civilmente.

Se subliniaza, in argumentarea acestei ultime opinii, ca in nici o alta ramura de activitate unde intervine forta umana nu rezulta mai evident raportul de subordonare, de prepusenie, decat in perioada stagiului militar desfasurat in incinta sau in exteriorul unitatii militare, intrucat organizarea, conducerea, controlul si supravegherea pregatirii militare se realizeaza prin cadrele de comanda ale unitatii militare

2.3 Calitatea de membru al organizatiei cooperatiste

Cooperatia, ca sistem de organizare economica, chiar daca in agricultura ea nu mai fiinteaza, este reglementata prin Decretul-Lege nr. 66/1990 privind organizarea si functionarea cooperatiei mestesugaresti (modificata prin Legea 34/1993) si prin Legea nr. 109/1996 privind organizarea si functionarea cooperatiei de consum si credit.

Savarsirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii de catre un membru cooperator (care nu are calitatea de organ al cooperativei), in timpul executarii atributiilor de serviciu, a creat o diversitate de opinii doctrinare.

Potrivit unei opinii, cooperativa are o raspundere directa, fapta ilicita pagubitoare a cooperatorului fiind considerata fapta cooperativei, chiar daca faptuitorul nu avea calitatea de organ al acesteia.

Potrivit altei opinii, cooperativa este chemata sa raspunda pentru fapta altuia, in baza art. 1000 alin. 3 Cod Civil, cooperatorul care a produs paguba prin fapta sa ilicita fiind considerat prepusul cooperativei.

Plenul Tribunalului Suprem, prin Decizia de indrumare nr. 8 din 5 septembrie 1968 a transat disputa, consacrand triumful celei de-a doua opinii . Decizia subliniaza ca "raspunderea comitentului pe baza raportului de prepusenie nu presupune neaparat existenta unui contract de munca, ci poate interveni si in cazul altor raporturi juridice". Ea mai releva ca "membrii cooperatori sunt obligati sa execute lucrarile incredintate si dispozitiile date" de organele de conducere ale cooperativei, iar acestea "sunt obligate sa indrumeze si sa supravegheze activitatea pe care membrii o desfasoara in cadrul cooperativei".

Decizia de indrumare nr. 8 din 05.09.1968 isi pastreaza actualitatea deoarece si in sistemul legislativ aflat in vigoare, in cooperatia mestesugareasca, raporturile de munca cooperatiste au ca temei contractul de asociere, si nu contractul de munca reglementat de Codul Muncii, iar orice raport de munca se caracterizeaza prin subordonarea celui care presteaza munca, trasatura specifica si raportului de prepusenie

2.4. Contractul de mandat

Desi in principiu din contractul de mandat nu se naste un raport de prepusenie, totusi, in mod exceptional, un asemenea raport poate fi grefat pe un astfel de contract. Astfel, din mandat se poate naste un raport de prepusenie, in masura in care prin contract se stabileste o deplina subordonare a mandatarului fata de mandant, deci mandatarul nu se bucura de initiativa si autonomie in executarea insarcinarii primite si accepta sa-si desfasoare activitatea sub directa autoritate, indrumare, control si supraveghere a mandantului

2.5. Contractul de antrepriza

In principiu, din contractul de antrepriza se naste un raport de prepusenie deoarece antreprenorul, care s-a angajat sa execute o anumita lucrare, nu este subordonat beneficiarului lucrarii, el bucurandu-se de o deplina autoritate in indeplinirea obligatiilor asumate. Asa fiind, este exclusa posibilitatea ca beneficiarul lucrarii sa fie chemat la raspundere civila delictuala in temeiul art. 1000 alin. 3 Cod Civil. Se admite insa ca, in masura in care, in cazuri exceptionale antreprenorul renunta la autonomia sa intelegand sa se subordoneze in activitatea sa autoritatii beneficiarului lucrarii, contractul de antrepriza da nastere unui raport de prepusenie

2.6. Contractul locatiune

Ca principiu nu exista un raport de prepusenie nici intre locator si locatar, astfel incat locatorul nu poate fi tinut sa raspunda pentru prejudiciile cauzate de chirias unei alte persoane, datorita faptului ca, de exemplu, acel chirias nu a executat la timp relatiile locative care ii incumbau. Tot astfel, nu exista un raport de prepusenie intre chirias si subchirias, in raporturile cu proprietarul, astfel incat chiriasul pricipal nu raspunde pe temeiul art. 1000 alin. 3 Cod Civil, pentru prejudiciile aduse imobilului de catre subchirias prin incendiere sau distrugere; in practica judiciara s-a retinut ca raspunderea locatarului principal fata de proprietarul imobilului va fi angajata, nu insa pe temeiul raspunderii delictuale pentru fapta altuia, ci pe temeiuri contractuale, cum sunt cele indicate in art. 1434 alin. 2 Cod Civil, conform caruia locatarul principal este raspunzator de "stricaciunile si pierderile casunate de persoanele familiei sau de sublocatar"

2.7. Exista un raport comitent-prepus in cazul executarii pedepsei la locul de munca?

Codul penal, asa cum a fost modificat si completat, reglementeaza in art. 86⁷-86¹¹ executarea pedepsei la locul de munca.

In literatura juridica de specialitate s-a pus problema daca unitatea la care condamnatul executa pedeapsa, poate fi chemata sa raspunda pentru o paguba produsa de acesta ca urmare a savarsirii unei infractiuni sau a unei alte fapte ilicite in timpul executarii pedepsei la locul de munca. Problema a fost solutionata pozitiv, considerandu-se ca unitatea va raspunde ca parte responsabila civilmente, in baza art. 1000 alin. 3 Cod Civil. In argumentarea solutiei s-a aratat ca hotararea de condamnare este un act de natura juridica care creeaza un raport de subordonare, lucru care rezulta si din dispozitiile art. 86⁴ Cod penal si din dispozitiile Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, care prevad obligatia condamnatului de a indeplini in timpul prestarii muncii toate indatoririle ce revin personalului muncitor.

Izvorul raportului de prepusenie, in acest caz, este complex, cuprinzand acordul unitatii in care se va presta munca, sentinta penala de condamnare si mandatul de executare a pedepsei

In aceeasi ordine de idei s-a pus si intrebarea daca in cazul executarii sanctiunii contraventionale in temeiul Legii nr. 82/1999 privind inlocuirea inchisorii contraventionale cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii (abrogata prin O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sanctiunilor prestarii unei activitati in folosul comunitatii si inchisorii contraventionale), exista ori nu un raport de prepusenie intre persoana condamnata sa execute o activitate in folosul comunitatii si primarul sau imputernicitul acestuia.

S-a ajuns la concluzia ca exista, in acest caz, un raport de subordonare, de prepusenie, care are un izvor complex: mandatul de executare, hotararea judecatoreasca definitiva si consimtamantul contravenientului, fara de care nu se poate emite hotararea judecatoreasca.

Problema care se pune este de a sti cine va avea calitatea de comitent, "unitatea" sau primarul ori imputernicitul acestuia?

"Unitatea unde se executa sanctiunea contraventionala nu poate avea calitatea de comitent intrucat nu are dreptul de supraveghere si control, atribute care sunt exercitate de primar, care are obligatia sa aduca la indeplinire mandatul de executare (art. 17 alin. 2 O.G. 55/2002). Tot primarul este cel care stabileste continutul activitatilor pe care le va executa contravenientul, conditiile in care se executa sanctiunea, dar si programul de lucru.

Art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 55/2002 precizeaza ca "supravegherea executarii sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii se asigura de catre primarul localitatii sau de catre primarii sectoarelor municipiului Bucuresti, prin persoane imputernicite in acest sens, cu spijinul unitatii de politie, in a caror raza teritoriala se executa sanctiunea".

Din aceste argumente rezulta ca primarul si imputernicitul acestuia pot avea calitatea de comitent in conditiile art. 1000 alin. 3 Cod Civil, atunci cand contravenientul a cauzat un prejudiciu prin fapta sa ilicita, in timp ce executa o sanctiune contraventionala prin prestarea unei activitati in folosul comunitatii

2.8. Situatia magistratilor

Magistratii nu au un raport de prepusenie cu statul, desi au primit o delegatie de suveranitate din partea acestuia, dar au incidenta dispozitiile art. 1000 alin. 3 Cod Civil, atunci cand acestia desfasoara acte de gestiune (lato sensu), spre exemplu, privind corpurile delicte incredintate. De asemenea, grefierii si executorii judecatoresti se afla in raporturi de subordonare atunci cand comit sustrageri in exercitarea functiilor incredintate

2.9. Problema raportului de prepusenie al avocatului salariat in interiorul profesiei

Problema enuntata in titlu se poate pune deoarece dupa aparitia Legii nr. 51/1995 , unii avocati isi desfasoara activitatea ca avocati salarizati in interiorul profesiei, abandonand u-se conceptia "colectivizarii avocaturii" specifica legislatiei anterioare.

Ceea ce ne intereseaza pe noi in analizarea acestei probleme este de a sti daca in aceste situatii avocatii salarizati in interiorul profesiei se afla sau nu in raport de prepusenie fata de cel care i-a angajat. In caz afirmativ se poate pune intrebarea cine este comitentul?

Aceasta intrebare se poate pune deoarece in contractul de munca al "avocatului salarizat in interiorul profesiei", in calitate de angajator apare, dupa caz, cabinetul individual, cabinetele asociate sau societatea civila profesionala (cabinetul individual fiind reprezentat la incheiere contractului de munca de catre avocatul titular, iar cabinetele asociate ori societatea civila profesionala de catre avocatul coordonator).

Doctrina si literatura de specialitate sunt de parere ca acest raport de prepusenie exista, iar comitentul este diferit in functie de formele de exercitare a profesiei, astfel:

a) cazul "avocatului salarizat in interiorul profesiei" care a incheiat contractul de munca cu cabinetul individual.

In acest caz trebuie sa consideram ca avocatul salarizat a incheiat contractul de munca cu titularul cabinetului individual deoarece, in pofida mentiunii din contract, acesta nu este reprezentantul cabinetului individual, in sensul pe care il are raportul juridic de reprezentare. Angajatorul fiind deci avocatul titular al cabinetului, el este si comitent in raportul de prepusenie.

b) cazul "avocatul salarizat in interiorul profesiei" care a incheiat contractul de munca cu cabinetele asociate.

In acest caz raportul de munca prezinta particularitatea ca in calitate de angajator apar mai multe persoane, acestea fiind avocatii titulari ai cabinetelor asociate. Coordonatorul cabinetelor asociate nu este reprezentantul acestora, in sensul pe care notiunea de reprezentare o are in drept, pentru ca el nu prezinta i realitate, cabinetele asociate, acestea nefiind subiecte de drept. Se va considera ca el a incheiat contractul in nume propriu si ca reprezentant al celuilalt sau celorlalti avocati titulari de cabinete care s-au asociat.

In cadrul raportului de prepusenie vom avea, deci, mai multi comitenti, acestia fiind titularii cabinetelor implicate in asociere. Comitentii sunt solidari nu numai cu prepusul pentru intregul prejudiciu cauzat de acesta, ci si intre ei.

c) cazul "avocatul salarizat in interiorul profesiei" care s incheiat contractul de munca cu societatea civila profesionala. Se disting aici doua ipoteze:

- prima ipoteza este aceea in care societatea civila profesionala de avocati nu este persoana juridica. In aceasta ipoteza, care este, de altfel, cea reglementata de Legea nr. 51/1995, chiar daca in contractul de munca figureaza ca angajator societatea civila, in realitate in pozitia de angajatori trebuie sa-i consideram pe avocatii societari.

- a doua ipoteza este aceea in care societatea civila profesionala de avocati a dobandit personalitate juridica.

In aceasta ipoteza angajatorul avocatului salarizat in interiorul profesiei, fiind societatea civila profesionala care, prin recunoasterea personalitatii juridice a devenit subiect de drept, tot ea dobandeste calitatea de comitent in cadrul raportului de prepusenie, urmand a raspunde solidar cu avocatul salarizat, pentru prejudiciile cauzate de catre acesta tertilor prin faptele juridice ilicite.

2.10. Raportul de prepusenie al notarului stagiar

In art. 14 alin. 3 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale (Legea nr. 36 din 12 mai 1995) se prevede ca: "notarul public sau notarii publici asociati, titulari ai unui birou, pot angaja notari stagiari ", iar in art. 20 al legii, care reglementeaza conditiile pentru a fi notar stagiar, la litera b) este mentionata aceea de a fi "angajat intr-un birou de notar public".

Intre notarul stagiar si angajatorul sau existand un raport de subordonare, notarul stagiar are, desigur, calitatea de prepus al celui din urma. In cadrul raportului de prepusenie astfel stabilit, calitatea de comitent revine, dupa caz, fie notarului public titular al biroului notarial, fie notarilor publici asociati, titulari ai unui birou notarial. Este asa deoarece biroul notarial nu are personalitate juridica, legea recunoscand personalitatea juridica doar Camerei Notarilor Publici (art. 26 alin. 1) si Uniunii Nationale a Notarilor Publici (art. 27).

2.11. Raportul juridic comitent-prepus in cazul savarsirii infractiunii de calomnie prin presa

In conditiile in care in urma evenimentelor din decembrie 1989 a avut loc inlaturarea cenzurii si a controlului presei, ispita libertatii de exprimare i-a facut pe unii ziaristi sa depaseasca limitele exercitiului corect al profesiunii pe care au imbratisat-o. Este motivul pentru care unii dintre ei au fost antrenati in procese de calomnie de catre persoane care s-au simtit prejudiciate prin afirmatiile, in vadit dezacord cu realitatea, aparute in presa pe seama lor.

Calomnia prin presa este o varianta a infractiunii de calomnie prevazuta in Codul Penal.

Analiza acestei infractiuni a prilejuit doctrinei juridice si cercetarea chestiunii raspunderii civile delictuale ce ar putea deriva din comiterea ei. In acest context a fost analizat raportul comitent-prepus. S-au formulat, astfel, unele intrebari: "Cine anume este comitentul caruia ii revine raspunderea civila alaturi de prepusul autor al calomniei prin presa?" si "Prin ce anume se caracterizeaza calitatea de prepus, in cazul special al calomniei prin presa?".

Raspunsul la prima intrebare a fost gasit in continutul art. 30 alin. 8 din Constitutia Romaniei, conform caruia: "Raspunderea civila pentru informatia sau creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijloacelor de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii".

Analiza textului a permis concluzia ca toti cei mentionati in cuprinsul lui, cu exceptia autorului, sunt comitenti.

Continutul textului reprodus nu permite insa sa se determine cand autorul are calitatea de prepus, adica determinarea cercului de persoane care, avand calitatea de autor o au si pe aceea de prepus.

Observandu-se ca pentru notiunea de comitent, textul art. 30 alin. 8 din Constitutie foloseste mai multi termeni (editor, realizator, organizator al manifestarii artistice, proprietar al mijloacelor de multiplicare, al postului de radio sau televiziune), iar pentru aceea de prepus doar un singur termen - pe acela de "autor" - s-a aratat ca in materie de calomnie prin presa, autor este desigur ce caruia ii apartin afirmatiile considerate calomnioase, care poate fi unul dintre ziaristii care fac parte din personalul angajat al ziarului, sau un colaborator extern, tot ziarist, care fara sa faca parte din personalul ziarului publica productii proprii - articole, reportaje, cronici, etc. - in ziarul respectiv.

Intr-o asemenea situatie raportul de la comitent sa prepus este clar, neindoielnic si raspunderea comitentului va functiona.

In schimb, raportul comitent-prepus a fost negat in ipoteza unei emisiuni transmise in direct, in care participantul la o emisiune in direct face afirmatii improvizate, cu caracter calomnios, considerandu-se ca proprietarul, realizatorul sau organizatorul nu trebuie sa raspunda pentru fapta celui care da glas unor afirmatii calomnioase care nu puteau fi nici prevazute, nici impiedicate

2.12. Situatia organizatorului sportiv

Raspunderea civila delictuala a organizatorului sportiv poate fi angajata, in temeiul dispozitiilor art. 1000 alin. 3 Cod Civil in ipoteza inexistentei unui raport juridic contractual.

Legea nr. 69/2000 in art. 21 alin. 1 mentioneaza structurile sportive existente in Romania. Astfel, cluburile sportive sunt unitati cu personalitate juridica si statut propriu, care au menirea de a organiza si desfasura activitati sportive de performanta. Asociatiile sportive sunt tot structuri sportive, dar fara personalitate juridica, care se pot constitui ca societati civile particulare.

Probleme, in materia care face obiectul cercetarii noastre, se ridica in ipoteza in care o persoana fizica, membru al asociatiei sportive, cauzeaza un prejudiciu altora, intrucat in ipoteza contractelor de societate civila se respecta principiul egalitatii juridice a partilor, deci, nu exista raporturi de subordonare intre asociatia sportiva organizatoare si "prepus".

In consecinta, raspunderea asociatiei sportive organizatoare de competitii sportive se apreciaza de la caz la caz, in raport de existenta unui raport de prepusenie, care se fundamenteaza pe darea unor instructiuni, directiuni si indrumari persoanei fizice.

Se sustine, de asemenea, ca federatia sportiva nationala, cu personalitate juridica, va raspunde, in calitate de comitent, in situatia in care aceasta organizeaza in mod direct competitia sportiva. Daca o astfel de competitie este organizata de catre un club sau o asociatie sportiva, care sunt afiliate federatiei, si organizeaza direct competitii sportive calitatea de comitent revine clubului, persoana juridica, respectiv asociatilor societari ai asociatiei fara personalitate juridica

2.1 Prepusenia ocazionala

In doctrina de specialitate se mai discuta si despre asa-zisa prepusenie ocazionala care poate sa existe indiferent de existenta unui contract prealabil intre comitent si prepus, ipoteza in care victima prejudiciului va avea sarcina de a proba existenta acestor legaturi.

Sunt date ca exemple raporturile care se stabilesc in familie, intre soti, intre parinte si copil, intre concubini, intre scoala si elevul caruia i s-a trasat o anumita sarcina.

In privinta unor asemenea raporturi juridice de prepusenie alti autori au anumite rezerve, bazandu-se pe unele argumente legale si doctrinare. Au fost invocate in acest sens doua argumente legale. Astfel, art. 44 alin. 1 din Constitutie precizeaza ca: "Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti si pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor". De asemenea, art. 1 alin. 4 din Codul Familiei dezvolta prevederile constitutionale astfel: "In relatiile dintre soti, precum si in exercitiul drepturilor fata de copii, barbatul si femeia au drepturi egale".

In consecinta, se considera ca acolo unde relatiile intre persoanele fizice sunt bazate pe principiul egalitatii lor juridice, nu se poate accepta existenta unor relatii de subordonare, de prepusenie.

Cu titlu de exceptie, se accepta aceste relatii de prepusenie, dar numai daca, se refera la raporturi existente intre soti sau sotii si copiii acestora, in ipoteza in care isi desfasoara activitatea in asociatii familiale, constituite in baza Legii nr. 507/2002 privind desfasurarea activitatii economice de catre persoanele fizice.

In sustinerea ideii de prepusenie ocazionala si practica judiciara in materie isi mentine pozitia in sensul aprecierii de la caz la caz a existentei relatiilor de subordonare existente intre prepus si comitent. Astfel, intr-o decizie de speta , instanta de judecata a apreciat ca exista raporturi de prepusenie intre comitentul (proprietarul oilor) si prepusul (sef de stana), intrucat intre cei doi s-a incheiat un contract consensual, pe durata determinata, fixandu-se salariul si stabilindu-se drepturile si obligatiile reciproce, inclusiv de reparare a eventualelor pagube pricinuite altora, cu ocazia executarii indatoririlor trasate.

2.14. Raportul de prepusenie este o chestiune de drept sau de fapt?

Problema daca raportul de prepusenie este o chestiune de drept sau de fapt este controversata in doctrina juridica.

Unii autori opineaza ca raportul de prepusenie este o chestiune de fapt.

Astfel, profesorul Francisk Deak a sustinut ca "raportul de subordonare este o chestiune de fapt" invederand ca "existenta lui poate fi constatata si in afara oricarui raport contractual". Referindu-se la contractul de munca, autorul sustine ca el "da nastere unui raport de subordonare chiar daca n-a fost constatat printr-un inscris ori a fost desfacut (fie si cu efect retroactiv) si chiar daca contractul este nul". Daca se constata, in toate aceste situatii ca, in fapt, raportul de subordonare a existat, raspunderea comitentului poate fi angajata. Opinia autorului este apoi exemplificata cu situatia copilului minor sau major care indeplineste anumite functii incredintate de tatal sau, devenind prepusul acestuia din urma, cat si situatia sotilor care pot deveni, fiecare, prepusul celuilalt.

Se mai arata apoi desi o persoana indeplineste benevol o anumita munca, fara a fi retribuita, neavand calitatea de angajat, cum ar fi bibliotecarul voluntar, persoana care participa la o munca in mod voluntar, ea poate fi prepus "daca se constata ca, in fapt, a existat raportul de subordonare fata de persoana pentru care a indeplinit munca incredintata". Mentionand ca "raportul de subordonare este o chestiune de fapt, se considera ca poate rezulta si dintr-o situatie ilicita, dandu-se in acest sens exemplul sefului unei bande de hoti, care este comitent in raport cu oamenii sai, autorul conchizand prin faptul ca "este mai indicat a se vorbi despre puterea, autoritatea iar nu despre <<dreptul >> comitentului de a dirija, supraveghea si controla activitatea prepusului

Alti autori , dimpotriva, vad in raportul de prepusenie o chestiune de drept. Acestia considera ca "puterea de a da directive prepusului, de a-l supraveghea si de a-l controla trebuie sa existe in persoana comitentului la data savarsirii faptei ilicite. Este, insa, fara importanta daca, in fapt, acest drept a fost sau nu exercitat la acea data".

Examinarea celor doua opinii si a argumentului lor indeamna literatura de specialitate sa aprecieze ca relatia dintre ele nu este una de contradictie insolubila, asa cum par sa acrediteze promotorii lor. Cel putin in parte, contrapunerea celor doua teze se pare oarecum fortata, artificiala, socotindu-se ca fiecare dintre ele contine elemente valoroase ce pot fi conjugate, in folosul unei mai corecte intelegeri a raportului juridic comitent-prepus.

Desigur, prepusenia este intotdeauna o chestiune de drept in sensul ca legea leaga producerea unor efecte juridice de imprejurarea ca, in cadrul raportului de subordonare, persoana careia i s-a incredintat functia cauzeaza printr-o fapta ilicita un prejudiciu unui tert; legea impune comitentului sa raspunda pentru un asemenea prejudiciu.

Este insa la fel de adevarat ca nu intotdeauna puterea, autoritatea comitentului echivaleaza cu un drept al acestuia de a dirija, supraveghea si controla activitatea prepusului. Despre un asemenea drept se poate vorbi doar atunci cand puterea, autoritatea comitentului isi afla temeiul intr-o situatie juridica licita, altfel spus, atunci cand izvorul suportului de prepusenie este expresia unei asemenea situatii. Cand raportul de prepusenie isi afla izvorul intr-o situatie juridica ilicita - ceea ce e pe deplin posibil, deoarece art. 1000 alin. 3 Cod Civil nu distinge - puterea, autoritatea comitentului exista, fara a-i conferi acestuia dreptul de a dirija, supraveghea si controla pe prepus. Intr-o asemenea situatie acordul prepusului de a primi functia incredintata nu confera legitimitate puterii, autoritatii comitentului. El are doar valoarea de element probatoriu in sensul existentei subordonarii. Imprejurarea ca un angajator isi exercita puterea, autoritatea fata de angajat, in baza unui contract de munca lovit de nulitate, nu permite sa se sustina ca el are dreptul de a-l dirija, supraveghea si controla. Dimpotriva, el are obligatia de a curma o situatie contrara legii.

Imprejurarea ca seful unei bande de hoti isi exercita o putere, o autoritate asupra membrilor bandei, nu confera dreptul acestuia de a-i dirija, controla, supraveghea. A rationa altfel ar insemna recunoasterea dreptului de a contribui la protejarea, eficientizarea, perfectionarea unei activitati infractionale