 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
Efectele casatoriei
Relatiile sociale ce se stabilesc intre indivizii umani, indiferent de natura lor, sunt guvernate de anumite principii sau reguli de comportare care contureaza o anumita conduita ce trebuie in mod obligatoriu respectata. Aceste reguli sunt specifice oricarei societati, in lipsa lor aceasta neputand evolua.
Oamenii pot intra in diverse relatii sociale a caror reglementare cade sub incidenta diferitelor norme: norme juridice, norme morale, norme politice, norme religioase.
Casatoria genereaza intre cei care o incheie relatii multiple si complexe, insa numai unele dintre acestea constituie obiectul reglementarilor juridice.
Astfel, sunt supuse reglementarilor legale relatiile de natura patrimoniala precum si unele relatii cu caracter personal - nepatrimonial.
Celelalte relatii personale, de exemplu referitoare la prietenia si afectiunea reciproca si respectul datorat de fiecare dintre soti au numai caracter moral. In acest sens, art.2 din Codul familiei stipuleaza ca "relatiile dreptului familiei se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii familiei".
Prin urmare, casatoria produce efecte personale si efecte nepatrimoniale.
2.1. Clasificarea obligatiilor reciproce intre soti
Deoarece sotii au drepturi si obligatii egale in ceea ce priveste relatiile dintre ei si exercitarea drepturilor parintesti, rezulta ca exista mai multe obligatii privind relatiile personale dintre soti. Relatiile de natura personala constituie nucleul casatoriei, ele avand un caracter prioritar, deoarece incalcarea acestora poate constitui un motiv temeinic pentru desfacerea casatoriei.
Principalele obligatii ce se nasc intre soti in urma incheierii casatoriei sunt:
- obligatia de sprijin reciproc moral;
- obligatia de fidelitate;
- obligatia de a locui impreuna;
- obligatia declararii numelui din casatorie[1].
2.2. Obligatia de sprijin moral
Conform art.2 din Codul Familiei, "sotii isi datoreaza sprijin moral reciproc, tocmai pentru faptul ca relatiile de familie se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii ei".
Deosebim, astfel, obligatia sprijinului reciproc pentru ingrijirea sanatatii ori infirmitatii sau sprijinului pentru perfectionarea profesionala. Incalcarea obligatiei de sprijin moral poate imbraca si forme specifice atunci cand este reglementata expres in lege. De exemplu, art.228 alin.1 din Codul penal prevede ca "savarsirea de catre persoana care are obligatia legala de intretinere, fata de cel indreptatit la intretinere, a faptului de a-l alunga, parasi sau a-l lasa fara ajutor expunandu-l la suferinte fizice sau morale . ", constituie infractiunea de abandon de familie.
In acelasi sens, Legea nr. 61/1991 prevede in art.2 pct.23 ca "alungarea din locuinta comuna a sotului, a sotiei sau a copiilor precum si a altor persoane aflate in intretinere" constituie contraventie.
2.3. Obligatia de fidelitate
Codul familiei nu prevede expres aceasta obligatie, dar ea rezulta din interpretarea celorlalte reglementari ale Codului familiei. Astfel, obligatia de fidelitate a sotiei constituie fundamentul prezumtiei de paternitate reglementata in art.53 din Codul familiei, potrivit careia "copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei". Desigur, daca obligatia de fidelitate exista pentru femeie, conform egalitatii in drepturi si obligatii a sotilor, ea exista si pentru barbat.
Incalcarea acestei obligatii de catre oricare dintre soti constituie infractiunea de adulter pedepsita de art.304 din Codul penal. Prin urmare, sotii sunt datori sa intretina relatii sexuale in timpul casatoriei.
2.4. Obligatia de a locui impreuna
Multitudinea de relatii specifice familiei, complexitatea acestora atat in continut cat si in finalitate, determina obligatia sotilor de a locui impreuna.[2]
Codul familiei prevede in art.26 ca "sotii hotarasc de comun acord in tot ce priveste familia", prin urmare, putand hotari si asupra domiciliului comun. Ca si in alte situatii, Codul familiei nu mentioneaza expres necesitatea unui domiciliu comun al sotilor, dar din alte interpretari rezulta neindoios aceasta. De exemplu, art.100 alin.1 din Codul familiei reglementeaza faptul ca "minorul locuieste la parintii sai".
Exista situatii cand pentru motive temeinice sotii pot locui in domicilii separate pentru perioade limitate de timp. Pot fi motive temeinice: exercitarea unei profesii in alta localitate: necesitatea pregatirii de specialitate; ocrotirea si ingrijirea sanatatii ori cand fiecare locuinta in parte nu asigura norma locativa minima[3].
Neintelegerea sotilor pentru domiciliul comun poate constitui un motiv de divort.
De asemenea comportarea necorespunzatoare in relatiile familiale prin alungarea din domiciliul comun, lovirea unuia dintre soti de catre celalalt sunt sanctionate penal ori contraventional, dupa caz.
Literatura de specialitate a fost contradictorie in legatura cu posibilitatea unuia dintre soti de a solicita instantelor de judecata evacuarea celuilalt din locuinta comuna atunci cand convietuirea devine imposibila ori degenereaza in acte de violenta.
Astfel, intr-o prima opinie, sotul care prin atitudinea sa face imposibila convietuirea poate fi evacuat la solicitarea celuilalt sot[4].
Doctrina si practica judiciara au fost si in sensul inadmisibilitatii, de principiu, a evacuarii sotului, deoarece aceasta ar duce la o separare in fapt dispusa de catre instanta, fiind contrar principiilor casatoriei[5].
In opinia noastra, consideram intemeiata actiunea in evacuare a unui sot atunci cand acesta este violent iar comportarea sa ar pune in pericol viata ori sanatatea si integritatea celuilalt sot (sau a membrilor familiei). In sustinerea acestei opinii se inscrie si adoptarea legii privind violenta domestica.
Art.134 din Codul penal instituie ca masura de siguranta masura interdictiei de a reveni in locuinta familiei, in cazul persoanei condamnate la pedeapsa privativa de liberate de cel putin un an pentru loviri sau pentru orice acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice sau psihice ori pentru vatamare corporala, sau pentru act sexual cu un minor, ori pentru coruptie sexuala, savarsite asupra unui membru de familie, daca prezenta lui constituie pericol grav pentru ceilalti membri". Masura poate fi luata pe o perioada de doi ani care poate fi prelungita daca nu a disparut pericolul care a justificat luarea masurii.
2.5. Obligatia declararii numelui din casatorie
Art.27 alin.1 din Codul familiei prevede ca "la incheierea casatoriei, viitorii soti vor declara numele pe care s-au invoit sa-l poarte in casatorie".
Potrivit principiului egalitatii dintre barbat si femeie, reglementarea art.27 alin.2 ofera posibilitatea ca sotii sa-si pastreze numele lor dinaintea casatoriei, sa ia numele unuia sau altuia dintre soti ori sa poarte numele lor reunite.
Daca viitorii soti nu s-au pronuntat in nici un fel pana in momentul incheierii casatoriei cu privire la numele care urmeaza sa il poarte in viitor, se prezuma ca fiecare ramane cu numele avut anterior incheierii casatoriei .
Sotii sunt obligati sa poarte in timpul casatoriei numele comun declarat.
Daca sotii s-au invoit sa poarte in timpul casatoriei un nume comun pe care l-au declarat la incheierea casatoriei, potrivit art.27 din Codul familiei, fiecare dintre soti nu va putea cere schimbarea acestui nume pe cale administrativa decat cu consimtamantul celuilalt sot.
Numele comun nu se poate schimba folosind calea unei actiuni in rectificare a actului de casatorie daca nu sunt indeplinite conditiile pentru aceasta[7].
Sotii vor putea solicita si impreuna schimbarea numelui lor comun, pe cale administrativa, in conformitate cu dispozitiile Ordonantei nr.41/30.01.2003[8].
Prezinta interes numele pe care sotul adoptat in timpul casatoriei si care are un nume comun cu al celuilalt sot, il va purta dupa adoptie: va lua numele adoptatorului ori isi va pastra numele comun? Solutia a fost aceea ca sotul adoptat nu dobandeste numele adoptatorului.
Daca celalalt sot consimte, adoptatul va putea lua numele adoptatorului si astfel sotii nu vor mai avea nume comun.
O situatie speciala apreciem a fi cea a sotului supravietuitor care ramane cu numele comun din timpul casatoriei, nume ce a fost al celuilalt sot care a decedat.
Sotul supravietuitor care se recasatoreste poate sa convina cu viitorul sot sa aiba ca nume comun pe acela cu care a ramas dupa incetarea primei casatorii prin deces .
Motivatia consta in faptul ca exercitiul dreptului la nume nu poate fi ingradit in lipsa unui text care sa prevada aceasta in mod expres.
Pentru aceleasi motive, sotul divortat care a ramas cu numele comun dobandit la incheierea casatoriei desfacute se poate intelege in cazul recasatoriei, de a purta acest nume comun, cu noul sot ori de a avea un nume comun cu acesta prin reunirea numelor lor[11].
Conform reglementarilor Codului familiei, femeia se poate casatori la implinirea varstei de 16 ani si, in anumite conditii, la implinirea varstei de 15 ani. In aceste conditii, potrivit dispozitiilor art.8 alin.3 din Decretul nr.31/1954, minora dobandeste deplina capacitate de exercitiu. In caz de desfacere a casatoriei, capacitatea de exercitiu se mentine, spre deosebire de nulitatea casatoriei, cand femeia pierde capacitatea de exercitiu.
3.1. Conceptul de regim matrimonial
Dreptul comparat cunoaste mai multe clasificari ale regimului matrimonial, in functie de diferite criterii, astfel:
a) avand drept criteriu izvorul acestora, regimurile matrimoniale sunt legale si conventionale. Cele legale sunt stabilite prin lege, pe cand regimurile matrimoniale conventionale sunt determinate prin conventie.
Conventia matrimoniala este intelegerea facuta de soti prin care acestia hotarasc regimul matrimonial caruia se supun.
De obicei, conventia matrimoniala se incheie inainte de celebrarea casatoriei, insa aceasta se poate incheia si in timpul casatoriei in cazul regimurilor matrimoniale modificabile.
b) dupa structura regimurilor matrimoniale, acestea sunt de comunitate, universale sau partiale de bunuri, si de separatie (regimul separatiei de bunuri si regimul dotal)[12].
De asemenea, intalnim regimuri matrimoniale eclectice, acestea imbinand separatia de bunuri in timpul casatoriei cu principiul comunitar care actioneaza la desfacerea casatoriei .
c) avand drept criteriu posibilitatea modificarii lor in timpul casatoriei, regimurile matrimoniale sunt mutabile (se pot modifica) si inmutabile (nu se pot modifica).
Prin regim matrimonial intelegem totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre soti cu privire la bunurile acestora si pe cele care se stabilesc intre soti si tertele persoane privind bunurile sotilor[14].
3.2. Regimul matrimonial in dreptul romanesc
Conform regimului matrimonial din dreptul romanesc, sotii poseda doua categorii de bunuri:
a) bunuri comune ambilor soti;
b) bunuri proprii fiecaruia dintre soti.
Sunt bunuri comune cele dobandite de oricare dintre soti in timpul casatoriei si aceasta constituie regula, deci calitatea de bun comun nu trebuie dovedita, potrivit art. 30 din Codul familiei.
Sunt bunuri proprii ale fiecarui sot cele limitativ prevazute de lege si constituie exceptia, potrivit art. 31 din Codul familiei.
Regimul comunitatii de bunuri constituie regula in dreptul romanesc, asadar, in raporturile patrimoniale dintre soti legea reliefeaza caracterul dominant al comunitatii de bunuri, exceptia constituind-o separatia intre soti a bunurilor.
Regimul matrimonial in dreptul romanesc prezinta urmatoarele trasaturi: este un regim exclusiv legal; 2) este un regim unic; 3) este un regim imperativ; 4) este un regim imutabil.
3.3. Egalitatea dintre soti
Conform art. 4 si 16 din Constitutia Romaniei, "femeia are drepturi egale cu barbatul in toate domeniile relatiilor sociale".
Expres, Codul familiei reglementeaza egalitatea femeii cu barbatul in relatiile dintre soti si cele dintre parinti si copii (art.1 alin.4, art.25, art.97 alin.1).
De aceea, bunurile sotilor sunt, in conditiile legii, comune ori proprii, fara a distinge daca ele au fost dobandite sau apartin barbatului ori femeii.
De asemenea, sotii administreaza, folosesc si dispun impreuna de bunurile comune, pentru ca viata in comun, comunitatea de bunuri si cresterea ori educarea copiilor determina convergenta intereselor patrimoniale ale sotilor in ce priveste drepturile dar si obligatiile in familie.
3.4. Munca femeii in gospodarie si pentru educarea copiilor constituie contributie la dobandirea bunurilor comune
Principiul egalitatii sexelor (art.1 alin.4 Codul familiei) si principiul conform caruia membrii familiei sunt datori sa-si acorde sprijin moral si material (art.2 Codul familiei), impreuna cu reglementarea din art.20 Codul familiei potrivit careia "sotii sunt obligati sa contribuie, in raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casatoriei", au constituit fundamentul solutiei ca munca femeii in gospodaria ori pentru cresterea copiilor sa constituie contributie la dobandirea bunurilor comune.
Astfel, s-a decis in practica judiciara ca "munca sotiei depusa in gospodaria personala reprezinta o contributie la sarcinile casatoriei"[15], intrand in aceasta categorie si munca sotiei la cresterea copiilor .
3.5. Regimul matrimonial legal al comunitatii de bunuri
Comunitatea de bunuri constituie un regim matrimonial legal, deoarece este stabilit expres prin lege.
Codul familiei nu stipuleaza principiul conventiilor matrimoniale. De aceea, sotii nu pot conveni prin intelegere pentru a afecta regimul comunitatii de bunuri.
Obligativitatea regimului comunitatii de bunuri este o masura legala de ocrotire a intereselor familiei, de aceea, nici unul dintre soti nu poate dispune de bunurile comune imobile fara consimtamantul expres al celuilalt sot.
Acesta este motivul pentru care prin art. 49 din Decretul nr. 32/1954 de punere in aplicare a Codului familiei au fost abrogate prevederile art. 1223-1233 Codul civil, care stipulau conventiile matrimoniale, si prevederile art. 1234-1293 Codul civil, care reglementeaza regimul dotal.
3.6. Interzicerea conventiilor privind comunitatea de bunuri
Art.30 alin.1 din Codul familiei prevede ca bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre soti sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale acestora.
Alin.2 al aceluiasi articol stipuleaza ca 'orice conventie contrara este nula'.
In legatura cu acest ultim text, apreciem ca se impun urmatoarele constatari:
a) nulitatea conventiei vizeaza atat viitorii soti, cat si pe soti in timpul casatoriei.
Astfel, s-a decis ca este nula intelegerea privind proprietatea bunurilor, intervenita intre soti in timpul casatoriei, prin care s-ar face recunoasteri privind proprietatea personala a unor bunuri apartinand unuia dintre ei[17].
Tot asa, sotii nu ar putea inlatura pe calea conventiei caracterul devalmas al bunurilor comune, prestabilind drepturile lor asupra unor anumite bunuri care sunt comune ori cotele parti in care ar urma sa se imparta acestea.
De aceea, actiunea in constatare a intinderii drepturilor sotilor asupra bunurilor comune, in timpul casatoriei, nu este posibila, deoarece s-ar transforma caracterul devalmas al bunurilor comune ale sotilor in proprietate comuna pe cote-parti.
De asemenea, s-a prevazut expres in art. 44 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei ca sotii sunt indreptatiti ca de comun acord sa ceara inscrierea in cartea funciara a dreptului lor asupra unui bun comun ori mentiunea calitatii de bun comun in registrul de transcriptiuni, pe marginea actului.
In temeiul codului familiei, inscrierea dreptului de proprietate al sotilor, in cazul bunurilor, nu poate avea decat un caracter devalmas, neexistand posibilitatea precizarii unei cote-parti.
Nulitatea oricarei conventii vizeaza si pe viitorii soti, ori pe unul dintre acestia si tertele persoane daca este de natura sa aduca atingere comunitatii legale de bunuri.
b) Continutul conventiilor ar putea consta in suprimarea ori micsorarea comunitatii de bunuri. Nu sunt posibile aceste conventii intrucat sotii sunt obligati sa se supuna regimului comunitatii de bunuri.
Nu se pot incheia deci conventii prin care sotii sa aprecieze ca unele dintre bunuri nu sunt comune, daca legea nu le excepteaza expres din comunitatea de bunuri.
S-a decis ca este nula declaratia conform careia unul dintre soti recunoaste ca nu a avut o contributie la dobandirea unor bunuri achizitionate in timpul casatoriei[18].
Astfel, mandatul unuia dintre soti catre celalalt pentru instrainarea unui bun comun, instrainare pe care nu ar putea sa o faca singur dupa dispozitiile Codului familiei, trebuie sa fie dat prin imputernicire expresa si speciala, adica mandatul nu trebuie sa fie general, pentru ca ar constitui in acest caz o renuntare a sotului mandant la drepturile recunoscute de Codul familiei.
c) Conventiile sunt nule si daca maresc domeniul comunitatii de bunuri. Aceasta inseamna ca s-ar declara ca bunuri comune unele dintre acele bunuri care, conform dispozitiilor legale, sunt considerate bunuri proprii. Aceste conventii sunt nule intrucat nu se poate deroga de la regimul juridic al bunurilor sotilor decat daca legea permite, si anume, cazul prevazut in art. 31 lit.b din Codul familiei .
O alta opinie apreciaza ca domeniul comunitatii de bunuri poate fi extins prin conventie daca nu se vatama drepturile unor terte persoane, intrucat art.30 alin.2 din Codul familiei nu loveste cu nulitatea decat conventiile care aduc atingere existentei efective a comunitatii, iar un text care sa opreasca extinderea comunitatii de bunuri nu ar exista .
Apreciem ca sunt interzise atat conventiile care ar micsora ori suprima comunitatea de bunuri, cat si cele prin care s-ar mari aceasta comunitate.
Avem in vedere reglementarea expresa a art.30 alin.2 din Codul familiei, care nu face deosebire intre conventiile de marire a comunitatii matrimoniale si cele de micsorare a acesteia.
Textul legal foloseste conceptul 'orice conventie contrara', ori conventia contrara poate fi si cea care mareste dar si cea care micsoreaza ori suprima comunitatea de bunuri.
Ori daca legea nu distinge, desigur ca nici cei care o interpreteaza si aplica nu trebuie sa distinga. Apreciem ca legea este imperativa, regimul bunurilor comune si proprii ale sotilor este stabilit de art. 30-36 Codul familiei, marirea comunitatii de bunuri pe seama celor proprii poate avea loc numai conf. art.31 lit.b.
Nulitatea prevazuta de art. 30 alin.2 Codul familiei este absoluta intrucat regimul juridic al bunurilor sotilor are caracter imperativ. De aceea, nulitatea poate fi invocata oricand, de catre oricine are interes, inclusiv din afara, si nu trebuie confirmata.
3.7. Unele acte permise sotilor
Sotii pot incheia conventii privind bunurile comune prin care sa determine modul de administrare si de folosinta a acestora[21].
De asemenea, sotii pot face o imparteala de ascendent cu privire la bunurile comune sub forma donatiei in folosul copiilor minori comuni, dar nu si imparteala de ascendent, testamentara, interzisa de art. 857 Codul civil.
Un sot nu poate dispune de bunurile comune prin act intre vii (in forma donatiei) intrucat nu poate dispune de imobilele bunuri comune decat cu consimtamantul expres al celuilalt sot.
Un sot poate dispune de partea sa din bunurile comune prin testament, intrucat actul produce efecte la decesul testatorului, comunitatea de bunuri incetand astfel.
Sotii isi pot face donatii din bunurile proprii, acestea putand fi revocabile potrivit art. 937 Codul civil.
3.8. Obligatia de a contribui la cheltuielile casatoriei
Codul familiei prevede in art. 29 ca "sotii sunt obligati sa contribuie, in raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei".
Asa cum am aratat, munca femeii in gospodarie si pentru cresterea si ingrijirea copiilor constituie un aport la sarcinile casatoriei.
Bunurile comune ale sotilor servesc pentru satisfacerea nevoilor familiale. Daca unul dintre soti nu isi indeplineste obligatia de a contribui la cheltuielile casatoriei, indiferent ca duc viata in comun ori din motive temeinice traiesc separat, atunci celalalt sot se poate adresa instantei de judecata.
Astfel, este admisa actiunea introdusa de unul dintre soti pentru a obtine obligarea celuilalt la suportarea cheltuielilor comune ale gospodariei[22].
3.9. Obligatia de sprijin material
Codul familiei prevede in art.2 ca "sotii sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material".
Obligatia se realizeaza atat prin suportarea cheltuielilor casatoriei cat si prin alte forme de asistenta materiala dintre soti (de exemplu: cheltuieli de agrement)[23].
Sectiunea a 4-a - Bunurile sotilor
4.1. Conceptul de bunuri
Codul familiei foloseste conceptul de "bunuri dobandite in timpul casatoriei". Acceptiunea data conceptului de bunuri este cea din dreptul civil, adica se desemneaza atat bunurile care pot fi obiect de drepturi si obligatii patrimoniale, cat si drepturile patrimoniale si actiunile cu privire la bunurile si drepturile patrimoniale.
Se cunoaste ca drepturile patrimoniale sunt drepturi reale: principale si accesorii, care privesc imobilele si mobilele, precum si drepturi de creanta.
Prin urmare, conceptul de bunuri desemneaza atat bunurile corporale, adica imobilele si mobilele, cat si bunurile necorporale, adica drepturile reale, drepturile de creanta si actiunile privind drepturile patrimoniale.
Desigur ca nu pot deveni bunuri comune cele care nu sunt susceptibile de apropiere individuala, ele constituind numai obiect al dreptului de proprietate publica, precum si acele bunuri imobile la care exista interdictia legala a dobandirii lor cu titlu de proprietate personala prin anumite moduri de dobandire[24].
4.2. Conceptul de dobandire
Art.30 din Codul familiei dispune ca bunurile sunt comune de la data 'dobandirii' lor de oricare dintre soti in timpul casatoriei. Potrivit textului legii, a dobandi inseamna a fi titularul unui drept real ori de creanta prin acte sau fapte juridice ori conform legii.
In cazul drepturilor reale, bunul devine comun printr-un mod de dobandire originar (accesiunea, uzucapiunea, dobandirea fructelor de posesorul de buna credinta) sau printr-un mod derivat (contract, succesiune testamentara - in conditiile art.31 lit.b din Codul familiei - hotararile judecatoresti constitutive de drepturi).
Bunul devine comun, indiferent daca in actul de achizitie a fost trecut numai unul dintre soti ori ambii soti[25], sau daca a fost dobandit prin munca ambilor soti ori prin numai a unuia .
Sunt bunuri comune atat bunurile dobandite cu venitul din munca al unuia dintre soti, cat si cele dobandite cu imprumutul facut de unul dintre soti.
In cazul uzucapiunii, se retine urmatorul aspect: constituie mod de dobandire a bunurilor comune uzucapiunea de 30 de ani, daca data de cand termenul prescriptiei achizitive a inceput sa curga se situeaza in timpul casatoriei, aceasta intrucat uzucapiunea retroactiveaza si deci uzucapantul este considerat proprietarul bunului de cand a facut primul act de posesiune cu intentia de a dobandi proprietatea sa ;
4.3. Bunurile trebuie sa fie dobandite 'in timpul casatoriei'
Bunurile devin comune numai daca sunt dobandite de oricare dintre soti 'in timpul casatoriei', asadar dobanditorul trebuie sa aiba calitatea de 'sot'. Nu conteaza daca in actul de dobandire a bunului figureaza numai unul dintre soti ori sunt trecuti ambii soti.
S-a decis, de asemenea, ca locuinta construita total ori partial in timpul casatoriei cu bani imprumutati devine bun comun[28].
Intr-o speta s-a pronuntat o solutie ce prezinta particularitati cu privire la data dobandirii bunului comun care consta intr-un apartament proprietate personala. Astfel, s-a decis ca viitorii soti pot conveni ca un imobil constituit pe numele unuia, dar cu contributia baneasca a ambilor soti, sa intre in comunitatea de bunuri la data incheierii casatoriei.
S-a motivat ca simpla conventie este suficienta pentru recunoasterea caracterului comun al apartamentului, daca se incheie casatoria, indiferent ca predarea - primirea apartamentului a avut loc anterior datei incheierii casatoriei partilor. Este o conventie sub conditie. Prin urmare, data dobandirii dreptului de proprietate asupra apartamentului este distincta si separata in timp de data devenirii apartamentului ca bun comun. Prima data este anterioara casatoriei, cea de-a doua data coincide cu data incheierii casatoriei. Implinirea conditiei care afecteaza conventia nu produce efecte retroactive, caci apartamentul devine bun comun la data incheierii casatoriei, adica data implinirii conditiei[29].
Suscita interes data desfacerii casatoriei ori incetarii acesteia, deosebind urmatoarele situatii:
1. Casatoria inceteaza prin decesul unuia dintre soti, constatat fizic. Bunurile sotului supravietuitor vor fi proprii, intrucat nu sunt dobandite in timpul casatoriei.
2. Casatoria inceteaza prin moartea unuia dintre soti, declarata judecatoreste. Bunurile dobandite pana la data fixata in hotarare ca fiind a mortii vor fi bunuri comune, cele dobandite dupa aceasta data vor fi proprii.
Daca data mortii este apoi rectificata, bunul este comun daca este dobandit pana la determinarea noii date a mortii si propriu daca este dobandit dupa aceasta data.
3. Daca cel declarat mort este in viata si obtine anularea hotararii declarative de moarte, comunitatea de bunuri continua sa existe, desi aparent casatoria incetase de la data fixata prin hotarare declarativa judecatoreasca a mortii.
4. Casatoria se desface prin divort. In aceasta situatie, sunt bunuri comune cele dobandite pana la data cand hotararea de divort ramane definitiva, intrucat casatoria se considera desfacuta la acea data (art. 39 Codul familiei).
Daca s-au dobandit bunuri in perioada de timp dintre data pronuntarii si data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, acestea sunt bunuri comune[30].
Conform art.39 alin. 2 din Codul familiei, efectele patrimoniale ale casatoriei inceteaza fata de terti 'de la data cand s-a facut mentiune despre hotararea de divort pe marginea actului de casatorie sau la data cand ei au cunoscut divortul pe alta cale'.
S-a hotarat ca dispozitiile art.30 din Codul familiei nu opereaza in cazul cand bunul a fost dobandit numai de unul dintre soti dupa desfacerea casatoriei, dar cu banii celuilalt sot. In aceasta situatie, bunul este propriu al sotului care l-a achizitionat, celalalt sot avand numai un drept de creanta pentru suma remisa in timpul casatoriei .
Daca in timpul divortului, chiar in recurs, unul din soti a decedat, instanta inchide dosarul, casatoria incetand prin deces (art.37 din Codul familiei)[32].
Casatoria inceteaza prin nulitate ori anulare. In aceasta situatie, casatoria este desfiintata cu efect retroactiv si prin urmare sotii se considera ca nu au fost casatoriti.
Asadar, ei nu au avut nici bunuri comune.
O situatie particulara ofera casatoria putativa.
In primul caz, daca ambii soti au fost de buna-credinta la incheierea casatoriei, comunitatea de bunuri exista intrucat bunurile au fost dobandite in timpul casatoriei (art.23, alin.1 si art.24 din alin.1 din Codul familiei).
In al doilea caz, daca numai un sot a fost de buna-credinta, acesta beneficiaza de comunitatea de bunuri. Cat priveste sotul de rea-credinta, s-au exprimat mai multe pareri, astfel:
- beneficiaza si sotul de rea-credinta de comunitatea de bunuri. Se argumenteaza ca art. 24 alin. 1 din Codul familiei dispune ca beneficiaza de dispozitia legala privitoare la divort in privinta pensiei de intretinere numai sotul de buna-credinta, pe cand in cazul raporturilor patrimoniale dintre barbat si femeie textul nu mai precizeaza ca fiind beneficiar al acelorasi dispozitii numai sotul de buna-credinta, deci rezulta ca beneficiaza amandoi.
Un alt argument in favoarea sotului de rea-credinta este acela ca nu poate exista un regim juridic privind raporturile dintre barbat si femeie pentru un sot, iar pentru celalalt un alt regim juridic, aceasta insemnand ca din moment ce s-a incalcat comunitatea de bunuri de catre un sot, aceasta se va rasfrange si asupra celuilalt. Prin urmare, lichidarea bunurilor sotilor va avea loc potrivit regimului comunitatii de bunuri si daca numai unul dintre ei este de buna-credinta[33].
- beneficiaza de comunitatea de bunuri numai sotul de buna-credinta, nu si cel de rea-credinta, intrucat fata de acesta nulitatea casatoriei produce efecte retroactive. Aceasta conceptie nu poate fi acceptata, intrucat efectele casatoriei putative sunt reglementate nu numai de art. 24 alin.1 din aceeasi lege. Ori, avand in vedere ca proprietatea comuna in devalmasie presupune cel putin doi titulari, sotul de buna-credinta cu cine mai este devalmas daca cel de rea-credinta nu beneficiaza de aceasta comunitate de bunuri?[34]
4.4. Bunurile dobandite in timpul separatiei in fapt a sotilor
Literatura juridica si practica judiciara au concluzionat ca sunt bunuri comune si cele care sunt dobandite in perioada de timp in care sotii sunt despartiti in fapt.
Argumentele in favoarea acestei solutii sunt:
a) separatia in fapt nu determina incetarea ori desfacerea casatoriei, prin urmare bunul este considerat a fi dobandit in timpul casatoriei;
b) legea nu distinge dupa cum sotii locuiesc impreuna ori separat, prin urmare bunul dobandit in timpul casatoriei este bun comun;
c) per a contrario, ar insemna ca sotii ar avea posibilitatea sa rastoarne normele legale, separandu-se in fapt inainte de achizitionarea unor bunuri tocmai pentru ca acestea sa nu mai faca parte din comunitate[35].
Separatia in fapt a sotilor prezinta importanta pentru constatarea intinderii partii care se cuvine fiecaruia asupra bunurilor comune. Astfel, s-a hotarat ca bunul dobandit in timpul separatiei sotilor este comun, dar aceasta situatie trebuie avuta in vedere la stabilirea contributiei fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune, daca unele dintre acestea s-au achizitionat fara aportul unuia dintre soti .
S-a decis ca in cazul bunurilor cumparate in rate, valoarea ratelor platite dupa separatia in fapt de catre unul din soti nu constituie bun propriu, ci mareste contributia sa la dobandirea tuturor bunurilor comune[37].
4.5. Bunurile dobandite de concubini
In dreptul roman concubinajul nu este reglementat. Nefiind indeplinite conditiile prevazute de lege pentru dobandirea calitatii de sot, atunci concubinii, din punct de vedere al relatiilor patrimoniale, nu sunt supusi regimului juridic matrimonial consacrat de art.30 din Codul familiei.
Prin urmare, in raporturile patrimoniale dintre concubini se aplica dispozitiile din dreptul comun ce reglementeaza proprietatea pe cote-parti daca este dovedita existenta acesteia.[38]
Contributia concubinilor la achizitionarea bunurilor in timpul convietuirii acestora este o chestiune de fapt si se poate determina conform probelor care se administreaza in cauza.[39]
Practica judiciara s-a ocupat si de regimul juridic al constructiilor facute de concubini.
Astfel, daca unul dintre concubini a ridicat o constructie pe terenul proprietate a celuilalt concubin, fara consimtamantul proprietarului terenului, constructia devine proprietatea concubinului proprietar al terenului, celalalt avand numai dreptul la o indemnizatie egala cu valoarea contributiei sale, conform dispozitiilor art. 494 Cod civil.
S-a decis ca, in functie de imprejurarile cauzei, daca doua persoane au trait timp indelungat in concubinaj si au construit impreuna o casa, fiecare contribuind dupa posibilitati, se justifica solutia ca partile au inteles sa devina coproprietari asupra constructiei si nu ca unul dintre concubini sa dobandeasca numai un drept de creanta.
4.6.Data dobandirii bunurilor
Pentru ca bunul sa fie comun, data dobandirii bunului trebuie sa fie in timpul casatoriei.
Data dobandirii bunurilor este momentul in care unul dintre soti devine titularul dreptului respectiv, chiar daca, in cazul drepturilor reale, ar intra mai tarziu in posesia bunului.
Prin urmare, momentul dobandirii bunului este acela in care dreptul asupra bunului intra in patrimoniul unuia dintre soti ori al ambilor.[40]
In ce priveste dreptul de autor, data primirii remuneratiei, ca drept de creanta, este momentul nasterii dreptului si ca drept mobil corporal (suma de bani) este data incasarii de catre autor. Daca acest lucru se intampla in timpul casatoriei, constituie bun comun.
4.7. Proprietatea comuna in devalmasie si proprietatea pe cote-parti. Deosebiri.
a) proprietatea comuna in devalmasie se caracterizeaza prin aceea ca dreptul fiecaruia dintre soti asupra bunurilor lor nu este determinat prin cote-parti, la fel ca si in cazul coproprietatii de drept comun;
b) in cazul coproprietatii, fiecare proprietar poate dispune de cota sa, pe cand in cazul devalmasiei, nici unul dintre soti nu poate dispune de dreptul sau asupra bunurilor comune;
c) sotii pot face acte de administrare si folosinta asupra bunurilor comune, prezumandu-se ca au mandatul tacit reciproc al celuilalt sot, pe cand coproprietarii nu pot indeplini astfel de acte decat cu acordul tuturor;
d) proprietatea devalmasa izvoraste din casatorie, pe cand cea pe cote-parti izvoraste din lege, succesiune sau conventie;
e) calitatea de coproprietar poate fi transmisa prin acte juridice, acest lucru nefiind posibil in cazul sotilor;
f) proprietatea comuna pe cote-parti se imparte in functie de cotele fiecarui coproprietar, iar cea in devalmasie se imparte de catre instanta de judecata, cu ocazia partajului, in functie de contributia fiecarui sot la achizitionarea bunului respectiv.
5.1. Consideratii generale privind categoriile de bunuri proprii
Categoriile de bunuri proprii ale sotilor sunt determinate expres de art.31 din Codul familiei.
Analizand categoriile de bunuri proprii, rezulta urmatoarele aspecte:
1) bunurile proprii constituie o exceptie de la comunitatea de bunuri. Aceasta inseamna ca derogand de la regula ca bunurile dobandite in timpul casatoriei sunt bunuri comune, art.31 din Codul familiei stipuleaza ca anumite categorii de bunuri sunt proprii, chiar daca ele sunt dobandite tot in timpul casatoriei;
2) bunurile proprii sunt limitativ prevazute de lege. Asadar, numai bunurile stipulate expres in art.31 din Codul familiei sunt bunuri proprii. Cu alte cuvinte, sotii nu pot printr-un act juridic, sa prevada ca alte bunuri decat cele aratate limitativ in textul art.31 din Codul familiei sunt bunuri proprii, intrucat s-ar restrange comunitatea de bunuri contrar reglementarilor art.30 alin.2 din Codul familiei;
3) din analiza prevederilor art.31 din Codul familiei, constatam ca se identifica mai multe criterii de clasificare a bunurilor proprii. Astfel, se remarca: data dobandirii bunurilor proprii, care este anterioara incheierii casatoriei (art.31 lit.a), legatura cu persoana sotului dobanditor (art.31 lit.b-e din Codul familiei); subrogatia reala.
4) existenta celor doua categorii de bunuri - comune si proprii - determina inexistenta unei bariere rigide intre ele. De pilda, un bun de uz personal ori pentru exercitarea unei profesii devine propriu, chiar daca este dobandit cu sume de bani care constituie bun comun sau bun propriu al celuilalt sot. Tot asa, un bun propriu al unuia dintre soti donat celuilalt sot cu clauza ca devine comun, dobandeste acest caracter.
De asemenea, bunurile comune pot deveni proprii ca urmare a efectului impartirii in timpul casatoriei, atat la cererea unuia dintre soti, cat si la cererea creditorilor personali ai sotilor. Caracterul de bunuri comune ori proprii poate fi modificat retroactiv in cazul declararii mortii unuia dintre soti, al rectificarii acestei date si al anularii hotararii judecatoresti declarative de moarte .
5.2. Bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei
Art.31. lit.a prevede ca bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei sunt bunuri proprii.
Daca sotii au dobandit impreuna un bun inainte de incheierea casatoriei, acesta nu devine comun, ci este bun propriu, sotii fiind coproprietari asupra acestuia[42].
Totusi, s-a dispus ca viitorii soti pot conveni ca imobilul construit numai pe numele unuia, dar cu contributia ambilor, sa intre in regimul comunitatii de bunuri la data incheierii casatoriei[43].
Desi Codul familiei nu le mentioneaza, sunt bunuri proprii si cele dobandite dupa incetarea sau desfacerea casatoriei, pentru ca art.30 alin.1 din Codul familiei duce la aceasta interpretare.
5.3. Bunurile dobandite prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune
Potrivit art.31 lit.b din Codul familiei, aceste bunuri devin proprii chiar daca sunt dobandite in timpul casatoriei, tocmai datorita caracterului personal al dobandirii acestora.
In cazul mostenirii, aceasta este atribuita de lege datorita legaturii de rudenie ori de casatorie dintre mostenitor si cel care lasa mostenirea, de la data deschiderii ei vocatia succesorala avand un caracter strict personal.
Mai mult, daca bunurile dobandite prin mostenire ar deveni comune s-ar modifica devolutiunea succesorala stabilita prin lege. Prin urmare, textul art.31 lit.b pune semnul de egalitate intre "mostenire" si "succesiunea legala".
Se stie ca donatiile si legatele, adica liberalitatile, sunt acte juridice cu titlu gratuit, facute in considerarea persoanei gratificate, deci sunt acte incheiate intuitu personae. De aceea, bunurile dobandite prin donatie si legat sunt proprii pentru respectarea vointei dispunatorului care daca nu a dispus altfel, nu se poate presupune ca trebuie sa profite si celuilalt sot.
Prin urmare, textul intelege prin "legate" o mostenire testamentara.
Bunurile primite prin donatie sunt proprii, indiferent daca donatia este intre vii ori este din cauza de moarte.
Asadar, bunurile primite prin donatie sunt proprii, indiferent daca donatia este directa, indirecta, deghizata, ori dar manual.
Practica judiciara este complexa si in aceasta materie, si vom oferi cateva exemple.
Astfel, s-a decis, conform art.845 Cod civil, ca bunul cumparat de catre unul dintre soti de la tatal sau cu rezerva pentru acesta a dreptului de uzufruct, este bun propriu si nu comun, deoarece se creeaza o prezumtie de liberalitate in favoarea achizitorului in cazul instrainarii facute de ascendent catre descendent .
Donatiile intre soti se pot face numai din bunurile proprii, nu si din cele comune, deoarece in acest ultim caz s-ar ajunge la micsorarea comunitatii de bunuri, situatie oprita de art.30 alin.2 din Codul familiei.
Bunul primit prin legat este propriu, indiferent ca legatul este universal, cu titlu universal ori cu titlu particular, deoarece legea nu distinge. Legatul insa trebuie sa vina de la un tert, nu de la sot, intrucat numai in acest caz se pune problema calitatii de bun propriu sau comun, legatul producand efecte de la moartea testatorului. Daca legatul provine de la un sot in favoarea celuilalt sot, el isi produce efectele la decesul sotului testator, deci la incetarea casatoriei, cand de fapt inceteaza si distinctia intre bunuri comune si bunuri proprii.
In practica s-a decis ca bunurile primite de la unul ditre soti prin testament sunt si raman bunuri proprii ale acestuia, chiar daca scopul testatorului a fost ingrijirea sa pana la sfarsitul vietii si suportarea cheltuielilor de catre sotul legatar .
Partea finala a art. 31 lit.b din Codul familiei precizeaza ca dispunatorul poate sa prevada ca bunul va deveni comun.
Fata de aceasta reglementare, formulam urmatoarele observatii:
- aceasta exceptie vizeaza numai legatele si donatiile, nu si succesiunea legala, intrucat in cazul succesiunii legale transmisiunea bunurilor se face conform normelor legale si nu vointei dispunatorului;
- dreptul dispunatorului de a prevedea ca bunul donat unui sot devine comun are anumite limite.
Astfel, daca obiectul donatiei este rezerva sotului gratificat, care este mostenitor rezervatar al donatorului (ex: donatia se face de catre parinte unui copil), clauza prin care se dispune ca donatia devine bun comun este inoperanta, intrucat rezerva este indispensabila in ce-l priveste pe cel care lasa mostenirea. Aceasta intrucat rezerva trebuie sa treaca asupra rezervatorului prin puterea legii, libera de orice sarcina sau restrictii datorita vointei dispunatorului[46].
Vointa dispunatorului ca bunul sa devina comun nu este obligatoriu sa fie expresa, ea poate fi si tacita, dar sa fie neindoielnica.[47]
Este cazul darurilor de nunta facute sotilor.
Proba vointei dispunatorului ca bunul sa devina comun se poate face cu orice mijloace de proba, inclusiv martorii si prezumtiile. Astfel, s-a decis ca manifestarea de vointa a dispunatorului ca bunurile sa devina comune poate fi dovedita prin orice mijloc de proba care arata ca dispunatorul a inteles sa gratifice pe ambii soti, iar in lipsa unei asemenea dovezi sau in cazul donatiei, in lipsa unei mentiuni speciale exprese ca bunul transmis sa fie comun, bunul va fi considerat propriu al sotului caruia i s-a dat in dar[48].
Daca la dobandirea unui bun au contribuit si parintii unui sot, contributia nu poate fi socotita decat ca o donatie facuta in favoarea exclusiva a copilului lor, daca nu se arata expres ca s-a inteles gratificarea ambilor soti[49].
In cazul darurilor de nunta, s-a decis ca acestea sunt bunuri comune, fiind dobandite in timpul casatoriei, la serbarea nuntii, adica dupa incheierea casatoriei, scopul acestora fiind formarea patrimoniului comun[50].
5.4. Bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti.
Art.31 lit.c din Codul familiei reglementeaza ca sunt bunuri proprii ale fiecarui sot "bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia dintre soti". Aceste bunuri sunt proprii conform destinatiei lor.
Analizand textul legii, constatam ca se refera la doua categorii de bunuri si anume:
- bunurile de uz personal;
- bunurile destinate exercitarii profesiei.
Bunurile de uz personal - pentru a fi considerate proprii, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:[51]
- sa apartina unuia dintre soti, adica sotul sa-l fi dobandit. Daca bunul apartine unuia dintre soti, dar este folosit pentru uzul personal al celuilalt sot, acest bun nu este propriu al sotului din urma. De exemplu, obiectele de imbracaminte ale sotiei, mostenite de barbat, dar folosite de sotia sa din actuala casatorie, nu sunt bunuri proprii ale acesteia, ci bunuri proprii ale barbatului in temeiul art. 31 lit.b Codul familiei. Numai daca barbatul intelege sa-i faca o donatie in plina proprietate sotiei, aceste obiecte de imbracaminte devin proprii ale acesteia. Prin urmare, situatia juridica a bunului depinde de raportul juridic care ia nastere intre soti, acesta putand fi un imprumut de folosinta, o donatie in plina proprietate ori alta operatie juridica;
- bunul devine propriu sotului care il foloseste, nu conteaza modurile de dobandire, in afara de cazul cand, potrivit modului de dobandire, bunul devine propriu in temeiul altei dispozitii a art.31 din Codul familiei decat cea privind bunurile de uz personal.
Bunul dobandit de sotul care il foloseste pentru uzul sau personal devine propriu chiar daca a fost procurat ca bunuri comune. Deci se cere conditia ca procurarea bunului sa fie facuta in acest scop si nu pentru investirea unor economii realizate in timpul casatoriei[52].
- bunul trebuie sa fie afectat uzului exclusiv al unuia dintre soti. Sunt astfel de bunuri imbracamintea si incaltamintea, datorita caracteristicilor specifice.
Practica a demonstrat ca numai destinatia bunului nu este suficienta pentru ca bunul sa fie propriu, fiind necesara si folosinta efectiva a acestuia de catre unul dintre soti .
Sunt unele bunuri care prin natura lor sunt susceptibile a fi folosite de catre oricare dintre soti, cum ar fi bunurile de lux (bijuteriile). Acestea nu sunt considerate proprii si datorita valorii lor mari, ci comune[54].
Bunurile destinate exercitarii profesiei sotului
Bunul dobandit de unul dintre soti si destinat exercitarii profesiei de catre acesta este bun propriu, conditia fiind a exercitarii unei indeletniciri cu titlu profesional si nu a unei activitati intamplatoare sau pentru amuzament.
Nu conteaza ca aceste bunuri sunt achizitionate cu mijloace banesti proprii ori comune, pentru ca sotul care a contribuit cu mijloace proprii la dobandirea unor bunuri destinate exercitarii profesiei de catre celalalt sot are impotriva acestuia un drept de creanta datorita imbogatirii fara just temei.
Bunurile care au servit pentru exercitarea unei profesii isi pastreaza caracterul propriu si dupa pensionarea sotului. In sfarsit, daca ambii soti au aceeasi profesie, bunurile pe care le folosesc in exercitarea ei nu sunt comune, ci suntem in prezenta coproprietatii pe cote-parti, intrucat isi pastreaza caracterul de bunuri proprii[55].
5.5. Bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii, precum si alte asemenea bunuri - prevazute de art. 31 lit. d, Codul familiei
Analizand textul vom deosebi doua categorii de bunuri si anume:
- premiile si recompensele. Aceste bunuri dobandite cu titlu de premiu sau recompensa sunt proprii ale sotului care a contribuit cu un aport exceptional in activitatea ce o exercita, justificand astfel acordarea distinctiei.
Premiul nu trebuie confundat cu sistemul premial care izvoraste din contractul individual de munca, ci el este urmarea unei activitati deosebite sau pentru rezultate de exceptie in creatia literara, artistica ori stiintifica[56].
De asemenea, recompensele in sensul art.31 lit. d din Codul familiei nu trebuie confundate cu recompensele periodice acordate pentru indeplinirea unor sarcini din contractul de munca, deci o componenta a sistemului obisnuit de salarizare. Asadar recompensa in sensul art.31 lit.d este tot un fel de premiu ca urmare a unor merite deosebite, cu titlu de exemplu: meritele pentru inventiile ori inovatiile aplicate ori pentru descoperirea unor zacaminte de metale, a pietrelor pretioase si a comorilor[57].
- manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii
Aceste bunuri se refera la activitatea de creatie intelectuala.
Trebuie sa observam insa ca textul art. 31 lit.d din Codul familiei se refera la manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, alte asemenea bunuri. Toate acestea reprezinta formele materiale prin care se exteriorizeaza opera de creatie intelectuala a autorului.
Formele de exteriorizare a operei depind de specificul domeniului de creatie intelectuala respectiv. Obiectul material in care se incorporeaza opera si prin care aceasta se exteriorizeaza este distinct de opera de creatie intelectuala. De exemplu dupa un roman se poate adapta o piesa de teatru sau regiza un film.
Autorul are un drept de proprietate asupra obiectului material prin care se exteriorizeaza opera de creatie intelectuala si acest drept de proprietate este bun propriu conform art. 31 lit. d din Codul familiei.
Sumele primite de autor cu titlu de remuneratie pentru opera sa constituie, conform practicii judiciare, bun comun si nu bun propriu al autorului. Deci este vorba de dreptul patrimonial de autor, care nu trebuie sa se confunde cu manuscrisele, schitele si proiectele[58].
Daca drepturile patrimoniale de autor sunt dobandite prin mostenire legala de catre un sot vor face parte din bunurile proprii, conform art.31 lit. b din Codul familiei.
Daca totusi 'manuscrisele' au o valoare istorica si documentara deosebita, ele intra in categoria bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural-national fiind supuse unei protectii speciale si avand alt statut juridic.
5.6. Indemnitatea de asigurare sau despagubire pentru pagubele pricinuite persoanei - prevazute de art.31 lit.e din Codul familiei
Bunurile reprezentand sume de bani ce au fost incasate de catre un sot ori creantele cu privire la acestea sunt bunuri proprii intrucat ele sunt destinate sa repare un prejudiciu personal, sa contribuie la refacerea sanatatii si la redobandirea capacitatii ori la asigurarea existentei persoanei.
In cazul acestei categorii de bunuri proprii deosebim doua situatii:[59]
- indemnitatea de asigurare, care determina existenta unui contract de asigurare privitor la persoane si nu la bunuri, in care unul dintre soti este beneficiarul asigurarii.
Indemnitatea de asigurare este bun propriu si atunci cand asigurarea opereaza prin efectul legii, exemplu: impartirea riscurilor unui transport de persoane pe calea ferata sau cu avionul.
- despagubirea pentru pagube cauzate persoanei unuia dintre soti, urmare a faptei ilicite a altei persoane, constituie bun propriu
Sunt bunuri proprii atat sumele incasate cat si creantele in indemnitate si in despagubire .
5.7. Valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare sunt prevazute in art.31 lit.f din Codul familiei
In aceasta situatie, bunul dobandit devine propriu conform subrogatiei reale, cu titlu universal, aceasta avand scopul de a evita confuzia intre grupa bunurilor comune si cea a bunurilor proprii apartinand fiecarui sot.
Astfel, s-a dedus ca imobilul achizitionat de soti in timpul casatoriei cu bani proveniti din vanzarea altui imobil, care fusese dobandit inainte de casatorie, este bun propriu[61].
Tot asa, bunul dobandit in timpul casatoriei, dar pretul fiind achitat de catre un sot cu bani proprii, este proprietatea exclusiva a acestuia, chiar daca este vorba de un apartament construit in conditiile fostei Legi nr.4/1973, iar contractul a fost incheiat pe numele ambilor soti[62].
De asemenea, valoarea unui bun propriu incorporat intr-un bun cumparat in timpul casatoriei devine bun propriu si nu bun comun[63].
Conform art.31 lit.f din Codul familiei, devin proprii:
- bunul dobandit in schimbul altui bun propriu;
- pretul vanzarii unui bun propriu;
- creanta pretului de vanzare a unui bun propriu;
- suma obtinuta in situatia schimbului unui bun propriu;
- bunul cumparat cu pretul obtinut din vanzarea unui bun propriu;
- indemnitatea de asigurare pentru prejudiciu adus unui bun propriu;
- despagubirea datorata pentru pagubele cauzate unui bun propriu[64].
Subrogarea reala isi produce efectele si partial, de exemplu daca un bun comun a fost reparat cu bunuri proprii ori cand a fost dobandit in parte cu bunuri comune si in parte cu bunuri proprii.
De asemenea, bunul propriu devine bun comun daca valoarea dobandita in timpul casatoriei prin contributia baneasca a ambilor soti este determinanta in calificarea bunului.
Problema regimului juridic al bunului partial comun si partial propriu a suscitat controverse.
S-a sustinut o parere conform careia actioneaza regula 'accesoriul urmeaza principalul', astfel ca suntem in prezenta incorporarii, dupa caz, a unui bun comun intr-unul propriu si invers[65].
Alta parere sustinea aplicarea prioritara a regimului comunitatii de bunuri, asigurand ocrotirea deosebita a intereselor comune ale sotilor.[66]
Astfel, in cazul existentei concomitente a comunitatii de bunuri si a coproprietatii asupra aceluiasi bun, practica judiciara a considerat ca impartirea coproprietatii se face dupa dreptul comun si impartirea comunitatii intre soti, dupa dispozitiile Codului familiei[67].
5.8. Dovada bunurilor proprii
Potrivit art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei, 'dovada ca un bun este propriu se va putea face intre soti prin orice mijloc de dovada'.
Prin urmare, sotul interesat va putea dovedi in raport cu celalalt sot ca anumite bunuri sunt proprii (cu alte cuvinte, ca intra in vreuna dintre exceptiile prevazute de art. 31 din Codul familiei), nu numai prin inscrisuri, dar chiar si prin martori si prezumtii, fara nici o restrictie.
Asa fiind, nu-si gasesc aplicarea in materie nici regula cuprinsa in art. 1191, alin. 1 C. civ., potrivit careia dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei nu se poate face decat prin inscrisuri, si nici regula cuprinsa in alin. 2 al aceluiasi text, conform careia nu se va primi niciodata o dovada prin martori in contra sau peste ceea ce cuprinde actul scris, oricare dintre soti putand dovedi in raport cu celalalt sot, prin orice mijloc de proba, indiferent de valoarea obiectului si chiar in contra sau peste continutul unui act scris, ca anumite bunuri nu sunt comune, ci sunt bunuri proprii.
Textul citat din Decretul nr. 32/1954 da sotilor posibilitatea de a dovedi in raporturile lor reciproce, cu martori si prezumtii, si chiar in contra sau peste cuprinsul unui inscris, calitatea de bun propriu, chiar cand este vorba de bunuri mobile[68].
Literatura juridica a ridicat problema calificarii unor bunuri ca fiind proprii sau comune datorita diversitatii si particularitatilor acestora. Intra in aceasta categorie: venitul din munca, sumele de bani depuse la C.E.C. sau la banca, imobilele, castigurile la jocurile de noroc sau pe libretele C.E.C., fructele si productele.
6.1.Venitul prin munca
6.1.1. Salariul celor incadrati in munca potrivit contractului individual de munca[69]
Potrivit art.10 din Codul muncii, "contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumita salariu". Codul muncii reglementeaza in mod exhaustiv contractul individual de munca, in urmatoarea structura: contractul individual de munca pe perioada nedeterminata, contractul individual de munca pe perioada determinata, contractul de munca temporara, contractul individual de munca cu timp partial si munca la domiciliu.
Contractul individual de munca se incheie pe durata nedeterminata, dar prin exceptie se poate incheia si pe durata determinata, in conditiile expres prevazute de lege.
Anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana care solicita angajarea cu privire la clauzele generale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract sau sa le modifice. Printre elementele care trebuie cuprinse obligatoriu in cuprinsul obligatiei de informare (art.17) se numara si salariul de baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul. Salariul reprezinta elementul esential al contractul individual de munca, fiind considerat a fi plata muncii acordata de angajator salariatului.
Vechiul Cod al muncii (Legea nr. 10/1972), abrogat la data intrarii in vigoare a noului Cod al muncii, stipula in locul salariului retributia, ca remuneratie a salariatului. Desigur ca raman valabile discutiile care au avut loc privind aprecierea ca bun comun ori propriu al salariului si celorlalte componente ale sale: indemnizatii, sporuri precum si alte adaosuri (art. 155 Codul muncii).
Astfel, s-au emis urmatoarele pareri:
1. Salariul este bun comun. Nu conteaza ca acesta se prezinta sub forma dreptului de creanta (salariul neincasat) ori sub forma unei sume de bani, mobil corporal, obiect al dreptului de proprietate (salariul incasat).Se argumenteaza aceasta sustinere prin aceea ca salariul nu este cuprins in exceptiile limitativ prevazute de art. 31 din Codul familiei, precum si faptului ca salariul este destinat sustinerii sarcinilor casatoriei el fiind elementul de baza al comunitatii de bunuri.
2. Salariul este bun comun in raporturile dintre soti. Conform legislatiei muncii, pretentiile privind plata salariului, precum si alte pretentii intemeiate pe contractul individual de munca pot apartine numai sotului angajat in baza contractului individual de munca, nu si celuilalt sot.
Potrivit prevederilor art. 162 din Codul Muncii, salariul se plateste direct titularului sau persoanei imputernicite de acesta. Desigur ca daca sotul angajat este in imposibilitatea de a primi salariul (este bolnav imobilizat, internat in spital, plecat in strainatate), va imputernici pe sotul sau pentru a-i ridica salariul.
Apreciem ca parerea potrivit careia salariul este bun comun rezulta si din modul cum actualul Cod al muncii a stipulat in art. 164 alin.3 ordinea pluralitatii de creditori ai salariatului: obligatiile de intretinere conform Codului familiei, contributiile si impozitele datorate catre stat, daunele cauzate proprietatii publice prin fapte ilicite, acoperirea altor datorii.
3. Salariul este bun propriu[70]. Se invoca in sustinerea acestei pareri urmatoarele argumente: bunurile comune sunt cele achizitionate prin munca si cu economiile realizate de soti, tocmai de aceea Codul familiei nu prevede in art. 31 salariul printre bunurile exceptate de la comunitatea de bunuri.
Salariul poate fi urmarit pentru datoriile personale ale sotului in cauza, excluzand astfel ideea ca este bun comun, intrucat bunul comun nu poate fi urmarit pentru datoriile personale ale sotilor decat dupa urmarirea bunurilor proprii si numai dupa impartirea bunului comun (art.33, 86, 94 alin.3 din Codul familiei).
Sotii au obligatia de a contribui la cheltuielile casniciei, precum si obligatia de intretinere intre ei, demonstrandu-se ca salariul este bun propriu al sotului respectiv (art. 29,91,86 Codul familiei).
4. Salariul este bun propriu de afectatiune
Sustinatorul acestei pareri se sprijina pe ideea ca dispozitiile Codului muncii si ale Codului familiei nu se pot aplica simultan, ci numai succesiv.
Salariul este calificat ca bun propriu de afectatiune, fie ca este neincasat (drept de creanta), fie ca s-a incasat (drept real). De aceea, dispozitiile Codului muncii se aplica salariului pana la plata acestuia, prezumtia de comunitate de bunuri se aplica bunurilor dobandite din salariu daca nu se incadreaza in categoria bunurilor proprii .
Practica judiciara a stabilit initial ca salariul este bun propriu, cat timp nu a fost investit in cursul casatoriei in alte bunuri decat cele de uz personal ori destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti[72].
Ulterior, practica judiciara a apreciat ca salariul primit de fiecare dintre soti, precum si bunurile cumparate de ei cu sumele din salarii, reprezinta bunuri comune . Literatura juridica a precizat ca solutia care sa imbine dispozitiile dreptului familiei cu cele ale dreptului muncii este cea conform careia salariul neincasat (drept de creanta) sa fie bun propriu si salariul incasat (drept real sub forma unei sume de bani) sa fie bun comun. Solutia este adoptata si de practica judecatoreasca .
6.1.2. Alte venituri asimilate salariului
Practica judiciara a decis ca pot fi asimilate salariului si sunt bunuri comune si urmatoarele:
sumele de bani
dobandite in timpul casatoriei economisite si depuse la
Casa de ajutor reciproc[75];
sumele de bani primite de unul dintre soti cu titlu de pensie in cadrul asigurarilor sociale, pentru munca desfasurata in trecut[76];
bursa primita de unul dintre soti, in strainatate, conform unei conventii de colaborare stiintifica[77].
6.2. Sumele economisite si depuse la Casa de Economii si Consemnatiuni (C.E.C.) sau la alta banca
6.2.1. Consideratii generale
Depunerile la CEC sunt supuse unui regim juridic special determinat de necesitatea pastrarii secretului operatiunilor privind sumele, dar si faptului ca sumele se pot elibera numai deponentului ori imputernicitului prevazut expres in actul C.E.C., precum si regulilor speciale in ce priveste urmarirea acestor sume[78].
Proba existentei depunerilor se face cu libretul C.E.C., contractul de depozit etc.
Codul familiei nu prevede expres daca depunerile unuia dintre soti, pe numele sau, facute la C.E.C., sunt bunuri comune sau proprii.
6.2.2.Solutiile propuse privind depunerile la C.E.C.
S-au exprimat mai multe pareri, astfel:
- depunerile la C.E.C. pe numele unuia dintre soti sunt bunuri comune, daca nu se incadreaza in vreuna din categoriile de bunuri exceptate de la comunitatea de bunuri de la art. 31 Codul familiei, sumele de bani fiind supuse insa dispozitiilor speciale privind depunerile la C.E.C.[79];
- depunerile la C.E.C. pe numele unuia dintre soti daca nu se face dovada ca reprezinta bunuri comune sau proprii, sunt bunuri proprii[80].
Pentru determinarea naturii juridice trebuie facuta distinctia: in raporturile dintre soti si C.E.C., sumele depuse de catre unul dintre soti pe numele lui sunt proprii acelui sot, iar in raporturile dintre soti ori dintre ei si terte persoane, altele decat C.E.C., depunerile sunt comune[81].
6.3. Constructii efectuate de soti pe terenul unuia dintre ei
Codul familiei in materia comunitatii de bunuri si dispozitiile art.492 din Codul civil sunt cele care vor determina regimul juridic al constructiilor efectuate si cel al terenurilor pe care s-a construit.
Astfel, Codul civil stipuleaza in art. 492 ca "orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamant sau asupra pamantului sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamant cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedeste contra".
Deci prezumtia ca proprietarul terenului devine prin accesiune si proprietarul constructiilor edificate pe acel teren opereaza, cu conditia ca intre proprietar si constructor sa nu existe o conventie sau situatie legala din care sa rezulte un drept de superficie asupra cladirii in favoarea cui a construit-o[82].
Dreptul de superficie este un drept real si consta in dreptul de proprietate pe care il are o persoana numita superficiar asupra constructiei ori plantatiei sau altor lucrari, care se gasesc pe terenul apartinand altuia, precum si in dreptul de folosinta asupra terenului pe care se gasesc constructiile ori plantatiile.
De asemenea, trebuie sa se respecte dispozitiile legilor speciale care au intervenit in timp privind regimul juridic al terenurilor.
Astfel, dreptul de superficie se putea constitui prin conventia partilor, fiind necesara si autorizatia organului administrativ, conform Decretului nr. 144/1958, art.11.
Legea nr. 19/1968 a instituit unele reguli privind exercitarea dreptului de folosinta si de dispozitie asupra terenurilor fara constructii din perimetrul construibil al oraselor si municipiilor, interzicand instrainarea prin acte intre vii si construirea vreunui drept real asupra acestor terenuri.
Legile nr.58/1974 si 59/1974 au scos terenurile de orice fel din circuitul civil, fiind interzise atat instrainarea prin acte intre vii, cat si constituirea dreptului de superficie[83].
Dupa Revolutia din decembrie 1989, Decretul-Lege nr.1/1989 a abrogat reglementarile care interziceau instrainarea sau dobandirea terenurilor prin acte intre vii.
Legea nr.18/1991 privind fondul funciar stipuleaza ca terenurile proprietate privata sunt si raman in circuitul civil.
Se pot deosebi mai multe situatii privind constructiile edificate pe terenul unuia dintre soti, astfel:
a) Un sot ridica o constructie cu mijloace care fac parte din comunitatea de bunuri pe terenul proprietate a celuilalt sot, cu consimtamantul acestuia.
In aceasta situatie, va opera regimul comunitatii de bunuri si nu regula dreptului comun a accesiunii, sotul care este proprietarul terenului neputand dobandi prin accesiune imobiliara constructia ca bun propriu, cu obligatia de a despagubi pe sotul constructor (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 2167/1972, in C.D. 1972, p. 212). Imobilul va fi bun comun, sotul neproprietar al terenului dobandind un drept de superficie.
b) Un sot ridica o constructie pe terenul proprietate a celuilalt sot, fara consimtamantul acestuia ori impotriva vointei lui, cu mijloace din comunitatea de bunuri.
Desigur ca sotul care a ridicat constructia este in situatia juridica a constructorului de rea-credinta (art.494 Cod civil) iar drepturile stipulate in text constituie bun comun si nu constructia[84].
c) Ambii soti ridica o constructie cu mijloace din comunitatea de bunuri, pe terenul proprietatea unuia dintre ei.
Potrivit practicii judiciare, constructia devine proprietate comuna a sotilor, iar sotul neproprietar al terenului dobandeste un drept de superficie pentru partea aferenta constructiei[85].
d) Constructia este edificata de unul dintre soti, cu mijloace proprii, pe terenul proprietatea celuilalt sot, cu consimtamantul acestuia. Imobilul va fi bun propriu al sotului constructor, care va dobandi un drept de superficie asupra terenului.
e) Constructia este edificata de unul dintre soti, cu mijloace proprii, pe terenul proprietatea celuilalt sot, fara consimtamantul acestuia. Sotul in cauza va fi constructor de rea-credinta.
6.4.Constructiile efectuate de soti pe terenul proprietatea unei terte persoane
Deosebim si in acest caz mai multe situatii, astfel:
a) Constructii ridicate de soti pe terenul altei persoane potrivit dreptului comun privind accesiunea .
In aceasta situatie, constructia apartine proprietarului terenului, daca nu se dovedeste ca sotii au construit cu invoirea lui. Daca da, proprietatea constructiei revine sotilor si nu proprietarului terenului pe care s-a construit, sotii dobandind ca bun comun un drept de superficie asupra cladirii, care 'prin natura lui constituie un drept real'[87].
b) Constructii ridicate de soti pe terenul unui tert daca proprietarul nu este cunoscut sau manifesta dezinteres pentru preluarea constructiei.
Conform art. 488 si urm. din Codul civil, proprietarul terenului are posibilitatea sa invoce dreptul de proprietate prin accesiune asupra constructiei edificate de soti pe terenul sau. Proprietarul are insa obligatia sa-i despagubeasca pe soti.
Daca proprietarul nu isi valorifica dreptul de a invoca dobandirea proprietatii prin accesiune asupra constructiei si-i lasa nestingheriti pe sotii constructori, el nu poate fi obligat sa-i despagubeasca[88].
c) Constructii ridicate de soti pe terenul proprietate a parintilor unuia dintre ei, cu consimtamantul acestora.
Copiii dobandesc doar un drept de creanta in legatura cu constructia[89]. In legatura cu solutia aceasta, s-a emis si parerea potrivit careia, intinderea dreptului de creanta al sotilor trebuie sa aiba in vedere si urmatoarele:
- nu este echitabil ca sporul de valoare inregistrat de constructie prin cresterea valorii ei de circulatie sa profite numai parintilor;
- solutia este de natura sa sprijine familiile tinere si sa dezvolte la parinti ideea de a-si ajuta copiii[90].
6.5.Constructiile efectuate de soti pe un teren atribuit de stat in folosinta
Potrivit Legii nr.4/1973 modificata in 1980, in prezent abrogata prin legea nr.50/1991, statul a atribuit cetatenilor terenuri in folosinta sprijinindu-i totodata in construirea de locuinte proprietate personala.
Privind natura juridica a dreptului asupra constructiei edificate pe terenul dat in folosinta, in literatura juridica s-a concluzionat ca ne aflam in fata unui drept de proprietate asupra cladirii distinct de dreptul de folosinta asupra terenului, ambele alcatuind un drept complex, solutie consacrata si de practica judiciara[91].
Prin urmare, dreptul de proprietate personala asupra locuintei este bun comun al ambilor soti.
Conform Legii 50/1991, republicata, exista dreptul la concesiune asupra terenului atribuit persoanelor fizice pentru constructii. Concesionarea se face cu plata, astfel ca pretul terenului sa se recupereze in 25 de ani, durata concesiunii corespunzand duratei existentei constructiei. Dreptul de concesiune asupra terenului se transmite in caz de concesiune ori de instrainare a constructiei pentru realizarea careia a fost constituit potrivit art.37 din Legea nr. 50/1991. Dreptul de concesiune asupra terenului este bun comun ori propriu, dupa cum si locuinta este bun comun ori propriu.
6.6. Locuinte construite sau cumparate de soti cu credite acordate de stat
Statul a acordat sprijin pentru construirea de locuinte proprietate personala prin acordarea de credite si atribuirea de terenuri in folosinta sau in concesiune.
Practica judiciara a fost in sensul ca locuintele construite ori cumparate in timpul casatoriei constituie bun comun, fara a distinge daca a fost incheiat contractul pe numele unuia dintre soti ori pe numele ambilor, daca nu exista vreun motiv prevazut de art. 31 din Codul familiei care sa justifice calificarea bunului ca propriu[92].
Prin urmare, daca locuinta a fost dobandita in timpul casatoriei, dar pretul a fost platit numai de unul dintre soti cu bani proprii, ea devine proprietate exclusiva a acestuia, chiar daca apartamentul a fost construit in conditiile Legii nr. 4/1973 (in prezent abrogata) si contractul a fost incheiat pe numele ambilor soti[93].
Uneori solutia instantei supreme a oscilat, astfel:
a) S-a considerat ca imobilul dobandit in timpul casatoriei este bun comun numai pentru partea corespunzatoare sumei achitate in timpul casatoriei din toata suma ce reprezenta imprumutul acordat[94].
b) S-a decis ca dreptul de proprietate asupra constructiei cu credite acordate de stat se dobandeste o data cu predarea bunului si nu la executarea integrala a contractului de imprumut[95].
6.7. Terenuri primite in folosinta ori concesionate pentru construirea de locuinte[96]
In acest caz s-a decis ca dreptul de folosinta ori de concesiune asupra terenului este bun comun ori partial propriu.
Astfel, dreptul de folosinta asupra terenului pe care s-a construit de catre soti constituie bun comun.
Totusi, daca acea constructie ridicata pe teren este in parte bun comun si in parte bun propriu, dreptul de folosinta asupra terenului va avea acelasi regim juridic. Astfel, dreptul de folosinta asupra terenului primit de la stat pentru construire apartine in exclusivitate sotului titular de credit ori in comun cu celalalt sot, dupa cum, corespunzator aportului pe care fiecare sot l-a avut in timpul casatoriei la dobandirea bunurilor comune, constructia ridicata pe teren urmeaza sa fie considerata bun propriu ori comun conform Codului familiei[97].
6.8. Imbunatatiri aduse de ambii soti unui imobil proprietate a unuia dintre acestia
Daca la imobilul proprietate personala a unui sot s-au facut in timpul casatoriei reparatii sau lucrari de imbunatatire realizate de ambii soti sau numai de unul dintre ei, dar cu mijloace comune, bunul respectiv isi pastreaza caracterul de bun propriu, dar numai daca acele lucrari nu au condus la transformarea lui esentiala, astfel incat sa rezulte un bun cu totul nou.
Intr-o asemenea situatie numai sporul de valoare pe care l-a dobandit bunul propriu al unuia dintre soti ca urmare a imbunatatirilor ce i-au fost aduse va constitui bun comun si, ca urmare, va intra in masa de impartit (Tribunalul Suprem, decizia civila. nr. 19/1982).
6.9. Constructiile efectuate de catre concubini
Potrivit dreptului comun, in raporturile patrimoniale dintre concubini va opera proprietatea pe cote-parti[98].
Daca unul dintre concubini ridica o constructie pe terenul proprietatea celuilalt concubin fara consimtamantul proprietarului terenului, constructia devine proprietatea concubinului proprietar al terenului, celalalt avand numai dreptul la o indemnizatie[99].
S-a decis ca daca o persoana da o suma de bani unui concubin pentru cumpararea unui apartament, are numai un drept de creanta impotriva concubinului pe numele caruia s-a dobandit imobilul[100].
In cazul in care concubinii ridica o constructie pe terenul proprietatea unei terte persoane, opereaza accesiunea, astfel ca proprietarul terenului dobandeste dreptul de proprietate asupra constructiei, avand obligatia de despagubire a celor care au edificat-o[101].
6.9. Fructele si productele
Dupa regula accesiunii, se considera ca fructele bunurilor comune sunt bunuri comune[102]. Daca fructele bunurilor proprii sunt rezultatul muncii comune a sotilor, ele sunt bunuri comune ,
Productele sunt considerate bunuri comune sau proprii dupa categoria bunurilor care le-a produs, intrucat reprezinta valoarea de inlocuire a bunurilor respective[104], consumand insasi substanta acestora.
6.10. Castigurile realizate in timpul casatoriei pe librete C.E.C. si la diferite sisteme de loterie
Sunt bunuri comune sau proprii, dupa cum sumele cu care s-a jucat apartin uneia sau alteia dintre cele doua categorii de bunuri. Consideram ca bunurile castigate in acest mod sunt proprii celui care s-a hotarat sa joace luandu-se in calcul sansa acestuia de a castiga.
Fac exceptie castigurile pe libretele C.E.C. de o valoare mai mare, castigul realizat in acest fel va avea acelasi regim juridic cu acel al sumelor depuse pe libret C.E.C. si anume ca aceste sume sunt comune[105], daca sunt depuse in timpul casatoriei, indiferent daca sunt numai pe numele unuia dintre soti sau a amandurora.
7.1. Egalitatea sotilor
Potrivit art.35 alin.1 din Codul familiei, "sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele". Este vorba despre aplicarea principiului egalitatii sotilor in ceea ce priveste comunitatea de bunuri, asa cum rezulta din art.30 din Codul familiei.
7.2. Consideratii privind separarea in fapt a sotilor, disparitia ori punerea sub interdictie a unuia dintre soti
Principiul conform caruia "sotii administreaza, folosesc si dispun impreuna de bunurile comune" se aplica pe toata durata casatoriei, de aceea regula este valabila si in cazul separarii in fapt a sotilor.
Daca ar fi admisa solutia incetarii comunitatii de bunuri pe perioada separarii in fapt a sotilor, ar permite acestora ca prin vointa lor sau a unuia dintre ei sa se inlature dispozitiile imperative ale art.35 Codul familiei .
Aceeasi solutie se impune si in cazul disparitiei in fapt a unui sot ori declararii ca atare prin hotarare judecatoreasca. In ambele situatii, cel disparut este considerat a fi in viata cat timp nu a intervenit o hotarare judecatoreasca declarativa de moarte. Nepunand capat casatoriei, disparitia nu duce la incetarea comunitatii de bunuri si a obligatiei sotilor dea dministra, folosi si a dispune de bunurile comune.
Desigur ca sotul disparut isi exercita drepturile privind comunitatea de bunuri prin curatorul sau.
Daca un sot este pus sub interdictie, drepturile sale privind bunurile comune se exercita prin tutorele acestuia.
Daca un sot este pus sub interdictie, celalalt sot exercita administratia, folosinta si dispozitia asupra bunurilor comune impreuna cu reprezentantul sotului sau, in afara cazului cand el insusi este curatorul disparutului sau tutorele celui interzis.
Solutia rezulta din interpretarea art.26 si 98 din Codul familiei. Astfel, art.26 dispune ca "sotii hotarasc de comun acord in tot ce priveste casatoria", iar art.98 prevede ca "masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti de comun acord".
Daca unul dintre parinti este mort, decazut din drepturile parintesti, pus sub interdictie sau se afla in neputinta de a-si manifesta vointa, celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti.
Daca o asemenea dispozitie nu exista cu privire la dreptul de administrare, folosinta si dispozitie asupra bunurilor comune, rezulta per a contrario, ca in situatiile anterior mentionate, un sot nu poate exercita singur drepturile prevazute in art.35 Codul familiei[108].
7.3. Actele de administrare, de folosinta si de dispozitie
Actele de administrare sunt cele prin care se intretin si se pun in valoare bunurile, de exemplu, contractul de inchiriere pana la un anumit termen, o actiune in evacuare, contractul privind reparatiile unui mobil[109].
Actele de folosinta la care se refera art.35 din Codul familiei cuprind atat pe cele privind utilizarea materiala a bunurilor, adica uzajul (uzus), cat si pe cele de insusire a fructelor (inclusiv a veniturilor), adica folosinta propriu-zisa (fructus).[110].
Actele de dispozitie sunt cele de instrainare, cele privitoare la gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, asa cum rezulta din prevederile art.129 alin.2 din Codul familiei.
7.4. Prezumtia de mandat tacit reciproc
Conform prevederilor art.35 alin.2 din Codul familiei, "oricare dintre soti exercitand singur drepturile de administrare, folosinta si dispozitie privind bunurile comune, este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot".
Si practica judiciara este in acest sens. Astfel, daca obiectul litigiului este un bun comun, recursul declarat numai de catre un sot foloseste si celuilalt sot, intrucat exista prezumtia stipulata de art.35 alin.2 din Codul familiei.
Desigur, fiecare sot este considerat mandatarul celuilalt, cu exceptia instrainarilor sau grevarilor unui teren sau unei constructii (deci a bunurilor mobile), cand are nevoie de consimtamantul expres al celuilalt sot[111], conform prevederilor art.35 alin.2 teza a II-a.
S-a decis ca un sot poate sa acorde singur un imprumut altei persoane din suma de bani ce are caracter de bun comun, putand sa exercite singur actiunea in restituirea sumei imprumutate, fara a avea consimtamantul expres al celuilalt sot[112].
Prezumtia de mandat tacit reciproc ar trebui sa actioneze si in cazul despartirii in fapt a sotilor, intrucat separarea in fapt nu pune capat casatoriei si nici comunitatii de bunuri.
Totusi, practica judiciara a decis ca in cazul separatiei in fapt a sotilor, consimtamantul unui sot privind actele de administrare, folosinta si dispozitie incheiate de celalalt sot nu poate fi presupus, ci el trebuie sa fie dovedit[113].
7.5. Forta prezumtiei de mandat tacit reciproc
Potrivit art.1202 Cod civil, "nici o dovada nu este primita impotriva prezumtiei legale, cand legea, in puterea unei asemenea prezumtii, anuleaza un act oarecare, sau nu da drept de a se reclama in judecata".
Deci, prezumtia mandatului tacit reciproc al sotilor are un caracter relativ, intrucat legea nici nu anuleaza un act, nici nu stinge dreptul de actiune in justitie. Prin urmare, ea poate fi rasturnata prin dovada contrarie, oricare dintre soti putand sa faca dovada ca nu a mandatat pe celalalt sot si ca s-a opus la savarsirea unui anumit act.
De asemenea, actul comis de unul dintre soti nu este opozabil celuilalt daca sotii sunt separati si s-a introdus actiune de divort[114].
S-a decis, de asemenea, ca in cazul alungarii sotiei si copilului, fara a li se asigura intretinerea necesara, vanzarea bunurilor mobile comune de catre sotie fara autorizarea sotului corespunde unei stari de necesitate[115].
Mai mult, fapta unuia dintre soti de a lua din posesia sau din detentia legitima a celuilalt sot, fara consimtamantul acestuia, bunuri comune, cu scopul instrainarii lor, constituie infractiunea de furt.
7.6. Limitele mandatului tacit reciproc
Din interpretarea dispozitiilor Codului familiei, rezulta ca mandatul tacit reciproc al sotilor nu exista in mai multe situatii, astfel:
a) Actele de dispozitie cu privire la imobile.
Conform art.35 alin.2 din Codul familiei, nici unul dintre soti nu poate instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie - bunuri comune - fara consimtamantul expres al celuilalt sot.
Consimtamantul expres poate fi dat personal sau prin existenta unui mandat special prin care se autorizeaza efectuarea actului de dispozitie de catre unul dintre soti.
b) Actele cu titlu gratuit intre vii.
Nu conteaza ca se refera la bunuri imobile sau mobile, acestea trebuie facute cu consimtamantul expres al ambilor soti, intrucat ele determina micsorarea comunitatii de bunuri. Prin urmare, s-a decis ca daca un sot dispune in mod gratuit de un bun comun, existenta consimtamantului celuilalt sot nu se presupune, intrucat s-ar ajunge la micsorarea comunitatii de bunuri[116].
7.7. Sanctiunile aplicate ca urmare a incalcarii art.35 din Codul familiei
Intr-o prima opinie, se considera ca actele de instrainare ori grevare privind bunurile imobile sunt lovite de nulitate relativa.
Sotul al carui consimtamant expres a lipsit poate sa confirme actul incheiat[117].
Actul neconfirmat este lovit in intregime de nulitate[118].
In ceea ce ne priveste, alaturi de alti autori[119], consideram ca un act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor art.35 alin.2 din Codul familiei, este lovit de nulitate absoluta. Argumentele sunt urmatoarele:
- legiuitorul a conferit caracter imperativ prin reglementarile consacrate comunitatii de bunuri;
- dispozitiile art.30 alin.2 din Codul familiei, prin care se instituie sanctiunea nulitatii absolute pentru orice conventie contrara comunitatii de bunuri, priveste toate actele juridice incheiate cu incalcarea dispozitiilor privind comunitatea matrimoniala[120];
- daca nulitatea instituita in art. 30 alin.2 vizeaza orice conventie incheiata intre soti, intre acestia si terte persoane, prin care se eludeaza dispozitiile relative la comunitatea matrimoniala, nu ar exista motive ca aceasta sanctiune sa nu se aplice conventiilor incheiate cu incalcarea acestor prevederi;
- daca s-ar accepta teza nulitatii relative, termenul de prescriptie ar fi in majoritatea cazurilor implinit.
7.8. Inscrierea in Cartea funciara a dreptului sotului asupra bunurilor comune
Doctrina a prezentat solutii diverse privind acest drept, astfel:
a) Daca in cartea funciara bunul instrainat, desi comun, este inscris numai pe numele unuia dintre soti, actul de instrainare este lovit de nulitate relativa daca acest lucru s-a facut fara consimtamantul expres al ambilor soti (art.34, 35, 36 din Legea pentru modificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare, din 27 aprilie 1938).
Se apreciaza ca art.35 alin.2 din Codul familiei constituie o ingradire si o exceptie in intelesul art.33 din legea pentru modificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare, limitand principiul fortei probante a inscrierii in cartea funciara[121].
b) O alta parere sustine ca tertul dobanditor nu poate fi socotit de buna-credinta, si drept urmare nu poate invoca inopozabilitatea dreptului neinscris in cartea funciara.
Pentru evitarea unor asemenea situatii, este indicat ca in actul de dobandire a unui imobil, indiferent de care dintre soti, sa se arate ca bunul este dobandit de ambii soti, ca bun comun.
Astfel, se va face mentiunea in cartea funciara ca dobanditorul este casatorit, aceasta fiind suficienta pentru cei interesati de caracterul bunului.
Legea nr.7/1996 privind noul sistem de publicitate si a cadastrului, stipuleaza in art.46 si inscrierea proprietatii comune, fara a se preciza cota-parte a fiecarui proprietar.
Sectiunea a 8-a - Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei
Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei are loc in urmatoarele situatii:
1) la cererea oricaruia dintre soti;
2) la cererea creditorilor personali ai oricaruia dintre soti;
3) in cazul confiscarii bunurilor anume determinate ori a unei cote-parti dintr-un bun al sotilor.
8.1. Impartirea bunurilor comune la cererea sotilor
Conform art.36 alin.2 din Codul familiei, "pentru motive temeinice, bunurile comune, in intregime sau in parte, se pot imparti prin hotarare judecatoreasca si in timpul casatoriei".
Analizand textul legal, rezulta urmatoarele conditii necesare:
a) Impartirea se poate face numai pentru motive temeinice. Legea nu defineste si nici nu exemplifica in ce constau motivele temeinice care sa justifice aceasta situatie, aprecierea acestora urmand a fi facuta de instantele judecatoresti potrivit rolului activ al acestora.
Practica judiciara a statuat ca motivele temeinice pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei nu trebuie confundate cu motivele temeinice pentru existenta unei actiuni de divort.
Astfel, comportarea imorala a unui sot poate fi motiv de divort, dar nu si motiv temeinic pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei.
Invers, pot exista motive temeinice pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei, dar care sa nu justifice o cerere de desfacere a casatoriei.
Astfel, de exemplu, unul dintre soti va putea obtine impartirea bunurilor comune pentru ca bunurile devenite proprii in urma impartirii sa le poata instraina, intrucat, din lipsa de alte mijloace, numai in acest fel va putea sa-l ajute pe un copil al sau dintr-o alta casatorie anterioara aflat in nevoie[122].
Constituie motiv temeinic pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei situatia despartirii in fapt si intretinerea unor relatii de concubinaj, existand pericolul instrainarii unor bunuri comune[123].
De asemenea, varsta inaintata si starea de boala a unuia dintre soti constituie motive temeinice pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei[124].
Folosirea in exclusivitate de catre un sot a autoturismului nu este de natura sa impuna masura impartirii bunurilor comune in timpul casatoriei[125].
De asemenea, instanta nu poate lua act de tranzactia partilor si sa dispuna impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei fara a examina in prealabil existenta si temeinicia motivelor invocate[126].
b) Impartirea bunurilor comune se face in timpul casatoriei.
Conceptul "in timpul casatoriei" inseamna timpul scurs intre momentul incheierii casatoriei si cel in care oricare dintre soti a introdus o actiune de divort. Prin urmare, daca unul dintre soti a intentat actiunea de divort, impartirea bunurilor comune se face potrivit acestei actiuni, in temeiul art.36 alin.1 din Codul familiei, si nu mai trebuie introdusa alta actiune, conform prevederilor alin.2 din art.36. Daca unul dintre soti decedeaza, casatoria inceteaza, astfel ca actiunea de impartire a bunurilor comune intentata anterior nu mai poate fi continuata impotriva sau de catre mostenitori, fiind lipsita de obiect.
c) Impartirea bunurilor comune se face prin hotarare judecatoreasca nu si prin conventie.
Partajul bunurilor comune in timpul casatoriei are loc numai prin hotarare judecatoreasca si deci instanta nu poate consimti invoiala partilor, pentru a nu se eluda regimul comunitatii de bunuri
Prin urmare, conventiile prin care sotii impart bunurile comune in timpul casatoriei sunt lovite de nulitate absoluta
d) Impartirea vizeaza numai bunurile comune existente in acel moment. Aceasta inseamna ca bunurile a caror impartire nu s-a solicitat, precum si cele care se vor dobandi in viitor de catre soti, au calitatea de bunuri comune si impartirea nu le afecteaza.
e) Valoarea bunurilor comune este cea de la data introducerii actiunii de impartire si nu valoarea de la data nasterii starii de devalmasie
S-a decis ca valoarea bunurilor comune se stabileste la data cererii de partaj si nu la data achizitionarii lor.
Astfel, valoarea unei case se stabileste in integralitatea ei, dupa pretul de circulatie la data introducerii actiunii, si nu dupa pretul materialelor incluse in opera la data constructiei[130].
In cazul apartamentelor dobandite cu credit de la stat, valoarea se stabileste dupa actele normative in vigoare la data partajului[131].
In cazul constructiilor, valoarea reala de circulatie se stabileste prin expertiza[132].
8.2. Impartirea bunurilor comune la cererea creditorilor personali ai oricaruia dintre soti
Sotii pot avea datorii personale si comune, existand astfel creditori personali si creditori comuni. Potrivit art.33 alin.1 din Codul familiei, "creditorii personali nu pot urmari bunurile comune pentru realizarea creantei lor". Acesti creditori pot urmari numai bunurile proprii ale sotului debitor.
Potrivit prevederilor art.33 alin.2 din Codul familiei, daca bunurile proprii ale sotului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creantelor creditorilor personali, acestia pot cere impartirea bunurilor comune, prin hotarare judecatoreasca.
Aceasta actiune are deci un caracter subsidiar.
Actiunea in justitie se va introduce impotriva ambilor soti.
8.3. Confiscarea bunurilor comune determinate sau a unei cote-parti dintr-un bun comun al sotilor
Aspecte interesante apar in situatia condamnarii unuia dintre soti la pedeapsa confiscarii bunurilor comune determinate de lege sau a unei cote-parti dintr-un bun, intrucat pedeapsa afecteaza partea codevalmasa a sotului condamnat din masa bunurilor comune[133].
Ca atare, statul se substituie sotului condamnat devenind proprietar comun cu celalalt sot asupra bunurilor anume determinate.
Astfel, atat sotul celui condamnat, cat si statul care actioneaza ca proprietar pot solicita incetarea proprietatii comune prin impartirea bunurilor comune.
Prin urmare, in situatia condamnarii unuia dintre soti la confiscarea unui bun determinat, in procesul de impartire, in cadrul contestatiei la executare, nu va mai figura sotul condamnat, ci in locul sau va fi statul in calitate de proprietar[134].
Sectiunea a 9-a - Datoriile comune ale sotilor
9.1. Analiza datoriilor comune ale sotilor prevazute de lege
Potrivit art. 32 din Codul familiei, sotii raspund cu bunurile comune pentru:
a) cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile lor comune;
b) obligatiile pe care le-au contractat impreuna;
c) obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casatoriei;
d) repararea prejudiciului cauzat prin insusirea de catre unul dintre soti a unor bunuri proprietate publica, daca prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor.
a) Cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile lor comune
Pentru ca o datorie sa fie comuna trebuie indeplinite mai multe conditii:
- sa fie vorba de o "cheltuiala de administrare" a bunurilor comune (art.32 lit. a);
- cheltuiala sa fie in legatura cu un bun comun, iar nu cu unul propriu;
- cheltuiala sa fie "facuta" cu administrarea bunurilor comune;
- obligatia sa fie asumata prin act juridic de catre un singur sot, si nu de catre amandoi sotii, deoarece in acest caz se vor aplica dispozitiile art.32 lit.b si nu art.32 lit.a.
Din aceasta categorie fac parte cheltuielile facute pentru conservarea, intretinerea si repararea acestora. Vor putea fi urmarite asupra bunurilor comune numai acele datorii care izvorasc din acte de administrare efectuate, respectiv, "a caror realitate a fost dovedita"[135]. In consecinta, datoriile ce izvorasc din acte juridice privitoare la bunurile unuia dintre soti vor fi considerate datorii proprii ale aceluia. In privinta cheltuielilor facute cu administrarea bunurilor comune, s-a opinat ca, in principiu, obligatia sa fie asumata prin act juridic de catre un singur sot, si nu de catre amandoi sotii, deoarece in acest caz se vor aplica dispozitiile art.32 lit.b si nu art.32 lit.a.
b) Obligatiile pe care le-au contractat impreuna (art.32 lit.b)
Trebuie considerate comune acele obligatii pentru asumarea carora art.35 alin.2 cere participarea efectiva a sotilor la incheierea actului juridic pentru a-si exprima un consimtamant expres, iar efectele actului juridic, consideram noi, sa se rasfranga asupra comunitatii matrimoniale[136].
c) Obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casatoriei
Dintre "nevoile obisnuite ale casatoriei" fac parte: procurarea de alimente, plata taxelor si a impozitelor, cheltuielile facute cu achizitionarea obiectelor casnice, pentru medicamentele necesare tratarii unor boli de care sufera un membru al familiei si chiar si cele facute cu procurarea unor obiecte de uz personal (ex.: imbracaminte), desi acestea din urma sunt bunuri proprii.
d) Obligatia de a repara prejudiciul cauzat prin insusirea ilicita a unor bunuri proprietate publica (art.32 lit.d din Codul familiei)
Necesitatea de a proteja avutul public a fost aceea care a determinat includerea acestei categorii in grupa obligatiilor comune. Izvorul obligatiilor nu reprezinta un act juridic, ci comiterea de catre unul dintre soti a unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii avutului obstesc.
Pentru ca obligatia sa fie comuna trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii cumulative:
sa se fi produs un prejudiciu patrimonial care genereaza obligatia de reparare;
prejudiciul sa se fi produs prin insusirea unor bunuri ca fac obiectul dreptului de proprietate publica;
faptul insusirii sa fie savarsit de catre unul dintre soti;
bunurile comune sa fi inregistrat o sporire;
existenta legaturii de cauzalitate intre sporirea valorii bunurilor comune si insusirea savarsita de catre unul dintre soti.
Daca sunt implinite toate aceste conditii, datoria personala a sotului se transforma intr-o datorie comuna a sotilor.
Trebuie facute unele precizari, si anume ca vor fi urmarite toate bunurile comune, nu numai acelea care au sporit valoric, si ca ambii sunt tinuti sa raspunda in mod solidar (art.1003 c.civ.) in virtutea principiului imbogatirii fara just temei.
9.2. Regimul juridic al datoriilor comune
Creditorii comuni trec si la urmarirea bunurilor proprii in masura in care bunurile comune sunt neindestulatoare pentru satisfacerea creantelor lor, si acesti creditori au obligatia ca in acest caz sa-si divida urmarirea fata de ambii soti, fiecare dintre acestia trebuind sa raspunda din valoarea creantei ramase neachitata.
Cu ocazia impartirii bunurilor comune se va stabili si contributia la datoriile comune, care va fi proportionala cu partea din comunitate cuvenita fiecarui sot.
Plenul Trib. Suprem, Dec.indrum. nr. 26/1962, in Culegere decizii pe 1962, p. 37; Trib. Suprem, s.civ. dec.nr. 546/1973, Culegere dec. 1974, p. 169; Trib. Suprem, s.civ. dec.nr. 1334/1970, Culegere dec. 1970, pp. 114-117; Trib. Suprem, s.civ. dec.nr. 643/1982, Revista Romana de Drept nr.3/1983, p. 65 .
Trib. Suprem, s.civ. dec.nr. 1861/1975, in R.R.D., pp. 35-36; C. Turianu, Despre posibilitatea evacuarii din domiciliul comun al sotilor in caz de violenta, Revista "Dreptul", nr. 12/1992, p. 82.
I. Mihuta - Probleme de drept din practica pe anul 1970 a Trib. Suprem, s.civ. in R.R.D. nr. 8/1975, p. 114; Trib. Suprem, s.civ. dec.nr. 272/1970, Culegere dec. 1970, p. 134; Trib. Suprem, s.civ. dec.nr. 1075/1973, Culegere dec. 1974, p. 149.
I.Filipescu, op. cit., p. 45; I. Deleanu - Nota la sent.civ.nr. 515/16.06.1966 a fostului Trib. Raionul Gherla, in R.R.D. nr. 4/1967, p. 144.
I. Albu - Dreptul familiei, Ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1975, p. 118, Al. Bacaci s.a. - Dreptul familiei, op. cit., pp. 36-39, G. Turianu, C. Turianu - Dreptul familiei, Practica judiciara adnotata, Ed. Press 'Mihaela', Bucuresti, 1999.
Trib. Suprem, in compunerea prevazuta de art. 39 alin. 2 si 3 din fosta lege de organizare Judectatoreasca. nr. 58/1968, dec.nr. 77/1983, in R.R.D. nr. 8/1984, p. 59.
Trib. Suprem, dec.civ. nr. 252/1954, in CD 1952-1954, vol. I, p. 147.
Trib. Suprem, dec.civ. nr. 2047/1955, in C.D. 1955, vol. I, p. 221.
C. Oprisor, Probleme ale lichidarii comunitatii de bunuri a sotilor in practica judecatoreasca si literatura de specialitate, in L.P. nr.4, 1960, p. 47; Tr. Ionescu, op. cit., p. 99; I. Filipescu, op. cit., p. 212.
Trib. Suprem, dec. de indrumare nr. 19/08.09.1960 in C.D. 1960, pp. 30-31.
Trib. Suprem, dec.civ.nr. 497/15.03.1963, in J.N. nr. 6, 1964, pp. 160-161.
Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1241/1970, R.R.D. nr. 6, 1970, p. 150.
Trib. Suprem, dec.civ.nr. 800/12.05.1972, R.R.D. nr. 2, p. 172.
Trib. Suprem, dec.civ.nr. 1130/25.04.1973 in Repertoriu . 1969-1975, p. 24.
Tribunalul Suprem, in compunerea prev. de art.39 alin.2 si 3 din fosta lege de organizare judecatoreasca nr.58/1968, dec.civ. nr. 77/5.12.1983, in R.R.D. nr. 8, 1984, p. 59.
Trib. Suprem, dec.civ nr. 1545/30.10.1963, J.N. nr. 9, 1964, p. 154 Trib. Suprem, dec. civ. 79/13.01.1973.
Vezi art.61 din fostul Decret nr. 244/1978 abrogat prin O.U. nr. 190/2000 privind regimul metalelor pretioase in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 261/2000, intrata in vigoare prin O.U. nr. 67/2002 public. in M.O. nr. 416/14.06.2002.
Trib. Suprem, dec.civ.nr. 581, 1974, in R.R.D. nr. 2, 1975, p. 67; Trib. Suprem, dec.civ. nr. 1309/1976, in C.D. 1976, pp. 170-171.
Fostul Trib. Cluj, col.III, dec. civ. nr. 564/1961, in J.N. nr. 6 1962, p. 123;
C.J.J. , dec.civ.nr. 2351/1990 in Revista 'Dreptul' nr. 7-8, 1991, p. 123.
Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, Decizie nr. 434/1990, publicata in Dreptul nr. 9 - 12 din 1990, pag. 231
Trib. Suprem, dec.civ.nr. 36 din 12.01.1960 nepublicata (Colectiv, Probleme de drept din practica de casare a tribunalelor regionale raport la practica Trib. Suprem, in J.N. nr. 2, 1963, p. 31).
Trib. Suprem, dec.civ.nr. 2028/19.11.1975 si dec.civ.nr. 1977/1975 in C.D. 1975, p. 142. Trib. Suprem, dec.civ.nr. 672/1978, R.R.D. nr. 11,1978, p. 59.
Trib. Suprem, dec.civ.nr. 816/1976, in C.D. 1976, p. 165, Vezi I. Filipescu, op. cit., pp. 96-97. Bursa acordata pe baza unei conventii de colaborare stiintifica intre statul roman si un alt stat nu se poate asimila cu recompensa, deoarece ea constituie un mijloc financiar destinat intretinerii beneficiarului si acoperirii cheltuielilor pe durata cursurilor sau a termenului stabilit pentru specializarea profesionala. Asadar, la fel ca si retributia, economiile realizate dintr-o atare bursa in timpul casatoriei reprezinta bun comun. (Tribunalul Suprem, sectia civila, decizia nr. 816 din 5 mai 1976, in ,,Dreptul" nr. 1-2/1990, p. 122).
Vezi Legea nr. 66/1996 privind Reorganizarea C.E.C. din Romania in Societate bancara pe actiuni, publicata in M. Of. Nr. 140/05.07.1996 si republicata la 26.01.1999.
M. Mayo, Raporturile patrimoniale in familie in lumina Codului familiei, in J.N. nr. 3, 1954, p. 337.
Trib. Suprem, dec.civ.nr. 857/1960, in LP nr. 12, 1960, p. 100; Trib. Suprem dec. civ. nr. 1000/1976, in C.D. 1976, p. 169.
Cu exceptia cazului in care se incadreaza intr-una din categoriile bunurilor prevazute de legiuitor ca fiind proprii.
Fostul Tribunal Cluj, dec.civ.nr. 343/1957, in L.P. nr.12, 1957, p. 1503; Tribunalul Reg. Iasi, dec.civ. nr. 621/1966, in R.R.D. nr.5, 1968, p. 128 si urm.
Gh. Fekete - Unele aspecte ale drepturilor patrimoniale dintre soti in lumina Codului familiei, in L.P. nr.6, 1955, p. 617.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
