 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Administratie | Contabilitate | Contracte | Criminalistica | Drept | Legislatie |
Concepte:
Am aratat anterior faptul ca posesia este protejata de lege desi este o simpla stare de fapt, recunoscandu-i anumite efecte juridice.
Aceasta recunoastere este determinata de ratiuni practice fiind o recunoastere a faptului ca, prin activitatea sa posesorul pune in valoare bunul, in timp ce adevaratul proprietar nu a fost diligent in recuperarea stapanirii acestui bun - obiect al dreptului sau de proprietate.
Principalele efecte sunt: crearea unei prezumtii de proprietate (art. 1854 C. civ.), dobandirea fructelor de catre posesorul de buna credinta (art. 485 C. civ.), protejarea prin actiunile posesorii, dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Art. 1854 C. civ. " Posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a inceput a poseda pentru altul".
Argument: de cele mai multe ori, posesia, ca stare de fapt, coincide cu dreptul de proprietate.
Avantaj: Posesorul in calitate de parat, fiind presupus proprietar, este scutit de a aduce alte probe in sprijinul dreptului sau prezumat pana la proba contrarie. Eficienta deosebita se intalneste mai ales la bunurile mobile(art. 1909 C. civ. posesia de buna credinta echivaleaza cu dreptul de proprietate).
Fructe, tot ceea ce produce un lucru in mod periodic, fara ca substanta sa sa scada. Ex.: recoltele, chiriile, dobanzile, prasila animalelor, etc.
Fructele sunt de trei feluri: naturale, industriale si civile (art. 522 - 523 C. civ.).
Fructe naturale - produse de natura, fara interventia omului: ierburi, stuf, fructe de padure, etc.
Fructe industriale - produse de natura, insa datorita interventiei omului: recolte, etc.
Fructe civile - venituri banesti produse prin folosirea bunurilor: dobanzi, chirii, etc.
Ca principiu, fructele unui lucru se cuvin proprietarului potrivit art. 483 C. civ. De la aceasta regula exista o exceptie: posesorul de buna credinta culege fructele fara ca proprietarul sa poata ridica vreo pretentie asupra lor.
Art. 485 C. civ. "posesorul nu castiga proprietatea fructelor decat cand poseda cu buna credinta".
Art. 486 C. civ. "posesorul este de buna credinta cand poseda ca proprietar, in puterea unui titlu translativ de proprietate ale carui vicii nu sunt cunoscute".
Buna credinta a posesorului consta in convingerea sa (eronata) in validitatea titlului. Se admite chiar situatia titlului putativ (care nu are o existenta reala) existand numai in imaginatia posesorului.
Buna credinta se prezuma pana la proba contrara (art. 1899 C. civ.). Buna credinta trebuie sa existe nu numai in momentul dobandirii bunului ci si in momentul perceperii fructelor. Incetarea bunei credinte este o chestiune de fapt, lasata la aprecierea instantei, iar actionarea in justitie face sa inceteze buna credinta.
Modul de dobandire a fructelor
Fructele naturale si cele industriale se dobandesc pe masura ce sunt percepute (luate) iar cele civile se dobandesc zi de zi, pe masura ajungerii la scadenta.
Protejarea posesiei prin actiuni posesorii
Actiunea posesorie este actiunea pusa la indemana posesorului pentru a apara posesia, ca stare de fapt, impotriva oricarei tulburari, pentru a mentine aceasta stare ori pentru a redobandi posesia ce fusese pierduta.
Specific: aceasta actiune apara starea de fapt a posesiei fara a pune in discutie insasi dreptul asupra lucrului.
Ea se deosebeste de actiunea petitorie care pune in discutie insasi dreptul real cu privire la bun (ex. actiunea in revendicare).
Actiunea posesorie prezinta anumite avantaje intrucat presupune o dovada relativ usoara, nu a dreptului ci numai a stapanirii de fapt.
Actiunile posesorii sunt reglementate de art. 674 - 676 C. civil.
actiune generala denumita si in complangere;
actiune speciala denumita si in reintegrare (reinte-granda).
Actiunea in complangere - folosita pentru a face sa inceteze orice fel de tulburare a posesiei, de natura a impiedica exercitiul liber al acesteia.
Conditii de exercitare:
sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare(art. 674 al. 1 C. proc. civ.);
reclamantul sa faca dovada ca inainte de tulburare sau deposedare a posedat bunul cel putin un an (art. 674 pct. 2);
posesia reclamantului sa intruneasca cerintele prevazute de art. 1846 si 1847 C. civ. (utila si neviciata).
Art. 676 C. proc. civ. prevede, in mod exceptional ca si un detentor precar poate folosi actiunea posesorie.
Actiunea in reintegrare - atunci cand deposedarea sau tulburarea posesiei s-a produs prin violenta. In aceasta actiune se cere o singura conditie: sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare (art. 674 al. 2 C. proc. civ.). Aceasta actiune poate fi utilizata si de un detentor precar. Violenta poate fi materiala sau morala. Nu se cere ca posesia sa fi avut anterior o anumita durata si nici ca posesia sa fie utila.
Tulburarea sau deposedarea prin violenta cuprinde orice fapta contrara ordinii de drept si care tinde la deposedarea posesorului.
Violenta nu presupune neaparat lovirea, acte de violenta putand fi chiar si insulta, amenintarea - in general toate procedurile abuzive.
Este lasata la aprecierea organelor de justitie situatia de fapt concreta, elemente de apreciere putand fi: varsta, starea fizica sau chiar nivelul de pregatire.
Avantajele actiunilor posesorii
Fiind destinate a apara o stare de fapt si nu una de drept, actiunile posesorii pot fi folosite chiar de catre proprietar in locul actiunii in revendicare, in acest caz nefiind necesar a se dovedi existenta unui titlu de proprietate ci numai a posedarii.
Cele doua feluri de actiuni (posesorii si petitorii) nu se exclud, in sensul ca, in cazul pierderii intr-o actiune posesorie, titularul are deschisa calea exercitarii unei actiuni petitorii fara a se putea invoca autoritatea de lucru judecat, neexistand identitate de cauza.
Caracterele juridice ale actiunilor posesorii.
Sunt actiuni reale si ocrotesc, de regula, posesia bunurilor imobile si drepturile reale imobiliare susceptibile de a fi dobandite prin uzucapiune.
In privinta bunurilor mobile, art. 1909 C. civ. stabileste regula potrivit careia posesia de buna credinta valoreaza drept titlu de proprietate. Deci, in privinta acestor bunuri, actiunile posesorii sunt inutile. Cu alte cuvinte, in acest domeniu posesorul se confunda (este absorbit) de petitoriu, existand insa si exceptii: revendicarea bunului de la un posesor de rea credinta.
Aparenta - reprezinta o eroare comuna de natura a valida un act juridic lovit de nulitate (error communis facit jus).
Aceasta aparenta poate conduce la validarea unor acte juridice, chiar daca nu sunt respectate conditiile privind incheierea lor si sa-si produca efectele.
Ex. 1 : art. 7 din Legea 119/1996 privitor la actele de stare civila mentioneaza faptul ca astfel de acte de stare civila intocmite de o persoana care nu are atributii in acest sens sunt considerate valabile, daca acea persoana a exercitat public atributii de ofiter de stare civila.
Ex. 2: Practica si teoria accepta institutia mostenitorului aparent. Instrainarea facuta de un astfel de mostenitor isi va produce efectele fata de dobanditorul subsecvent cu conditia ca acest act juridic sa aiba ca obiect un bun privat ut singuli cu titlu oneros iar tertul dobanditor sa fie de buna credinta, aceasta determinata de eroarea comuna cu privire la calitatea de mostenitor a instrainatorului.
Ex. 3: validarea actelor incheiate cu buna credinta de mandatarul aparent (art. 1554 C. civ.), tertii incheind aceste acte cu credinta ca mandatarul are puteri de reprezentare desi aceasta putere ii incetase din diferite cauze.
Daca exista functionar aparent se poate vorbi si de un proprietar aparent. Cele doua notiuni: de posesor si proprietar aparent, in realitate nu se pot confunda, fiind distincte, nu se suprapun, deoarece posesorul stapaneste bunul cu intentia de a se comporta ca proprietar, esentiala fiind credinta sa subiectiva ca este proprietarul bunului desi altcineva are aceasta calitate. Consecinta unei astfel de posedari consta in faptul ca posesorul poate dobandi bunul - in proprietate, prin uzucapiune, cu indeplinirea conditiilor cerute de lege.
Proprietarul aparent este tot un posesor ce se prezinta, in raporturile cu ceilalti ca fiind realul proprietar datorita erorii generale cu privire la aceasta calitate.
Deci, proprietarul aparent este o persoana care, printr-o eroare comuna este considerat a fi adevaratul proprietar al unui bun.
Proprietatea aparenta isi are izvorul in pozitia subiectiva a tertilor fata de calitatea celui care detine bunul si nu rezida din comportamentul proprietarului aparent fata de bun, pentru ca, din acest punct de vedere el este un posesor, numai ca tertii il considera proprietar si se comporta in consecinta.
Domeniu de aplicare
In privinta proprietatii aparente se iau in considerare numai actele incheiate de proprietarul aparent cu un tert de buna credinta nu si cu cei care au cunostinta despre faptul ca o alta persoana este titularul dreptului de proprietate.
Actele de administrare (nu si cele de dispozitie) incheiate de proprietarul aparent cu tertii de buna credinta sunt valide chiar daca titularul dreptului de proprietate reia posesia.
Nu sunt recunoscute efectele juridice pentru actele cu titlu gratuit incheiate chiar cu un tert de buna credinta.
Daca obiectul instrainarii este un bun mobil, cel care dobandeste un astfel de bun (dobanditor de buna credinta) este aparat in actiunea in revendicare a adevaratului proprietar in baza dispozitiilor art. 1909 C. civ.
In practica se mai pune problema daca actele de dispozitie incheiate de proprietarul aparent cu un tert de buna credinta pot fi sau nu valide?
se desfiinteaza actul incheiat in virtutea principiului ca nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat are?
pot fi validate astfel de acte prin aplicarea principiului "error communis facit jus" asa cum sunt validate actele incheiate de mandatarul aparent, plata facuta unui creditor aparent sau instrainarea facuta de un mostenitor aparent?
Practica judecatoreasca si nu numai aceasta, a admis, in principiu, ca anularea titlului de proprietate al transmitatorului cu titlu oneros nu conduce la desfiintarea actului incheiat cu un tert de buna credinta(ce se prezuma) din consideratii de etica si utilitate sociala. Si legiuitorul se pare ca a acceptat aceasta solutie prin inserarea in dispozitiile art. 49 din Legea 10/2001 a unei astfel de prevederi.
Aceasta solutie, privita ca o exceptie de la principiul potrivit caruia desfiintarea actului initial duce si la desfiintarea actului subsecvent este motivata prin aplicarea a doua principii de drept:
a) ocrotirea bunei credinte a subdobanditorului cu titlu oneros al unui bun;
b) asigurarea stabilitatii circuitului civil.
Se poate considera ca reprezinta, de fapt, consacrarea efectelor proprietatii aparente in sensul validarii actului de instrainare a unui imobil, incheiat de proprietarul aparent cu un tert dobanditor de buna credinta.
Conditiile validarii actelor incheiate de proprietarul aparent.
In materie mobiliara, tertul dobanditor de buna credinta al bunului mobil corporal devine proprietarul acestui bun in baza dispozitiilor art. 1909 C. civ., intrucat l-a dobandit de la un detentor precar caruia proprietarul i-a incredintat de buna voie acest bun creand astfel in persoana acestuia o aparenta de proprietate. Dar detentorul precar nu este un proprietar aparent. Validarea actului juridic se face in baza art. 1909 C. civ. deci nu sunt aplicabile regulile proprietatii aparente.
Teoria proprietatii aparente se aplica numai cu privire la dobandirea unui bun imobil printr-un act juridic cu titlu oneros.
Obiectul actului juridic trebuie sa fie un bun privit "ut singuli" neaplicandu-se universalitatilor juridice.
Dobanditorul trebuie sa fie de buna credinta, care consta in eroarea cu privire la calitatea de proprietar a celui cu care incheie actul de dobandire a bunului respectiv. Se aplica disp. art. 1899 al. 2 C. civil potrivit carora buna credinta se prezuma.
Este necesara acea eroare comuna cu privire la calitatea instrainatorului a proprietarului aparent. Deci nu este suficient ca dobanditorul sa se insele cu privire la calitatea de proprietar a instrainatorului ci este necesara aceasta eroare comuna. Dobanditorul trebuie sa faca dovada acestei erori comune.
Aceasta eroare comuna trebuie sa fie intangibila in sensul ca era imposibil ca dobanditorul sa nu se fi inselat in conditiile concrete ale situatiei de fapt. Mai concret, in functie de titlurile produse de proprietarul aparent, conditiile de publicitate, comportamentul sau fata de bun, putea fi inselat oricine.
Conditia erorii comune intangibile este mult mai riguroasa decat eroarea simpla si explica dobandirea titlului de proprietar fara a mai fi necesara vreo curgere de timp.
Nu are relevanta juridica buna sau reaua credinta a transmitatorului si nici conditiile in care el a dobandit bunul.
Efectele proprietatii aparente
Proprietatea aparenta produce efecte intre proprietarul aparent si tertul dobanditor al bunului. In raporturile dintre acestia (transmitator si dobanditor) se recunosc toate efectele actului incheiat, inca din momentul acestei incheieri.
Aceasta recunoastere deriva din lege care ocroteste buna credinta, stabilitatea circuitului civil si care recunoaste efectele erorii comune invincibile.
Produce de asemenea efecte in raporturile dintre adevaratul proprietar si proprietarul aparent.
Daca bunul se gaseste in posesia proprietarului aparent, proprietarul de drept are posibilitatea sa ceara restituirea printr-o actiune in revendicare iar proprietarul aparent nu se poate apara decat invocand uzucapiunea daca a uzucapat in conditiile legii.
In situatia in care bunul a fost instrainat de catre proprietarul aparent trebuie distins intre doua situatii: proprietarul aparent a fost de buna sau de rea credinta.
In cazul proprietarului aparent de buna credinta, acesta va trebui sa restituie adevaratului proprietar pretul primit, va putea retine in proprietatea sa fructele bunului posedat (posesor de buna credinta) si nu raspunde de deteriorarile produse fara culpa sa.
In privinta proprietarului aparent de rea credinta, acesta va fi obligat (in cazul instrainarii) sa restituie nu pretul primit ci valoarea actuala a bunului. El va fi obligat la restituirea fructelor ca orice posesor de rea credinta chiar si pe cele nepercepute din culpa sau neglijenta sa. Va raspunde de asemenea pentru toate deteriorarile bunului.
Subiecte pentru pregatirea in vederea evaluarii finale
Teste grila
Posesia:
a) se bazeaza pe animus rem sibi habendi;
b) se aplica drepturilor reale si celor de creanta;
c) este o stare de drept.
Posesia poate fi exercitata:
a) corpore alieno
b) chiar daca lipseste animus rem sibi habendi;
c) numai daca posesorul este titularul unui drept real
3. Posesorul care poseda nu sub nume de proprietar:
a) poate sa schimbe el insusi calitatea unei asemenea posesii
b) nu poate sa schimbe, fie prin sine insusi, fie prin alte persoane interpuse, calitatea unei asemenea posesii
c) poate sa schimbe prin alte persoane interpuse calitatea unei asemenea posesii;
4. Clandestinitatea, ca viciu al posesiei:
a) este un viciu relativ
b) este perpetua
c) priveste, in special, bunurile imobile
5. Posesorul de buna-credinta
a) are dreptul la fructe, daca a fost de buna-credinta la momentul intrarii in posesie, chiar daca la momentul perceperii lor nu mai era de buna-credinta
b) dobandeste prin percepere numai fructele naturale si industriale
c) dobandeste fructele civile prin percepere, astfel ca daca acestea devin scadente anterior admiterii actiunii in revendicare, insa nu sunt percepute de catre posesorul neproprietar, ele vor reveni posesorului neproprietar.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
