Executarea silita in natura a obligatiilor. mijloace juridice de

EXECUTAREA SILITA IN NATURA A OBLIGATIILOR. MIJLOACE JURIDICE DE

CONSTRANGERE A DEBITORULUI

1) Preliminarii. Executarea obligatiilor este guvernata de principiul executarii in natura, consacrat de art. 1073 Cod civil. De regula executarea obligatiilor are loc voluntar. Sunt insa cazuri, cand debitorul refuza executarea obligatiilor sale. In aceste situatii, creditorul are dreptul de a trece la executarea silita in natura a obligatiilor, prin una din urmatoarele modalitati: executarea in natura a obligatiilor de a da, autorizarea creditorului de a lua masurile necesare executarii in natura a obligatiilor, daunele cominatorii si amenzile cominatorii.

2) Executarea in natura a obligatiilor de a da. Pentru individualizarea acestui mod de executare, se impune sa distingem intre obiectele derivate pe care poate sa le aiba obligatia de a da:

a. in cazul obligatiei de a da care are ca obiect derivat o suma de bani, executarea in natura este intotdeauna poibila. In cazul in care debitorul refuza executarea, creditorul poate trece la poprirea sumelor de bni pe care tertii le datoreaza debitorului sau la urmarirea silita mobiliara si imobiliara, ambele in temeiul dreptului de gaj general al creditorului;

b. in cazul obligatiei de a da un bun cert, executarea obligatiei se realizeaza instantaneu, conform principiului consensualismului (art. 971 si 1295 Cod civil) si automat, fara a fi nevoie de executarea unor alte prestatii. In concluzie, aceasta obligatie de a da se executa in temeiul legii. Ramane insa ca, ulterior acordului partilor sa se mai realizeze si predarea bunului ce a facut obiectul obligatiei de a da (art. 1074 Cod civil). Obligatia de predare nu mai este insa o obligatie de a da, ci o obligatie de a face. Exceutarea ei se poate realiza in natura prin mijlocul predarii silite a bunurilor mobile si imobile (art. 575-5801 Cod procedura civila);

c. in cazul obligatiilor de a da bunuri de gen, transferul dreptului de proprietate opereaza numai in momentul individualizarii acestora prin numarare, cantarire sau masurare, individualizare care are loc de regula in momentul predarii. In cazul refuzului debitorului de a trece la individualizarea bunurilor, creditorul poate sa ceara executarea silita in natura a obligatiilor.

3) Autorizarea creditorului de a lua masurile necesare de executare in natura a unor obligatii pe cheltuiala debitorului. Mijlocul este recunoscut creditorului in cazul obligatiilor de a da bunuri de gen pe care debitorul nu le are (caz care creditorul poate sa-si procure bunurile de la un tert, pe cheltuiala debitorului, urmand ca apoi sa pretinda despagubiri de la acesta), obligatiilor de a face sau de a nu face (conform art. 1077 Cod civil: “nefiind indeplinita obligatia de a face, creditorul poate fi autorizat a o aduce el la indeplinire, cu cheltuiala debitorului.”; conform art. 1076 Cod civil: “creditorul poate cere a se distruge ceea ce s-a facut calcandu-se obligatia de a nu face si poate fi autorizat de a distruge el insusi, pe cheltuiala debitorului, afara de dezdaunare”; textele mentionate trebuie coroborate cu art. 5802 Cod procedura civila).

4) Daunele cominatorii. Pentru situatia in care debitorul refuza executarea in natura a obligatiilor de face sau de a nu face, mai ales a celor intuitu personae, practica judiciara a creat un mijloc de constrangere patrimoniala, care se realizeaza prin obligarea debitorului prin hotarare judecatoreasca la plata unor sume de bani (daune cominatorii) la anumite intervale de timp pentru fiecare zi (sau alta unitate de timp) de intarziere in executarea in natura a obligatiei de a face sau a nu face. Daunele cominatorii pot fi stabilite si printr-o suma globala sau pot fi majorate de catre instanta de judecata, pana se va infrange rezistenta debitorului in executarea obligatiilor.

Daunele cominatorii reprezinta un mijloc de constrangere a debitorului si nu o modalitate de executare in natura a obligatiilor, pentru ca, de regula, executarea in natura in mod silit a obligatiilor de a face nu este posibila in virtutea principiului nemo potest cogi ad factum.

Daunele cominatorii nu intra in patrimoniul creditorului, desi sunt platite acestuia. Dupa executarea obligatiei, ele trebuie restituite debitorului, cu exceptia cazului in care creditorul solicita transformarea lor total sau partial in daune interese.

Daunele cominatorii nu pot fi acordate in urmatoarele situatii:

- cand debitorul a fost deja obligat prin hotarare judecatoreasca sa repare prejudiciul cauzat prin neexecutare, prin plata de daune-interese;

- cand executarea in natura a obligatiei nu mai este posibila;

- cand refuzul debitorului de a executa obligatia este clar si definitiv.

4) Amenzile cominatorii. Alaturi de daunele cominatorii, amenzile cominatorii reprezinta un mijloc de constrangere eficace menit sa asigure executarea in natura a obligatiei de a face sau de a nu face care presupune un fapt personal al debitorului. Spre deosebire de daunele cominatorii, amenzile civile stabilite de instanta de judecata in acest caz, reprezinta un venit definitiv al bugetului de stat si nu se mai restituie debitorului dupa executarea obligatiei. Procedura stabilirii amenzilor cominatorii este reglementata de art. 5803-5805 Cod procedura civila.

ALTE MIJLOACE DE STINGERE A OBLIGATIILOR

1. COMPENSATIA

1) Definitie. Compensatia este un mijloc de stingere a doua obligatii reciproce si de aceeasi natura existente intre doua persoane care au concomitent calitatea de creditor si debitor una fata de cealalta, pana la concurenta valorii celei mai mici dintre ele iar daca acestea sunt egale, in intregime. Prin compensatie se pot stinge orice fel de obligatii, indiferent daca au un izvor contractual sau extracontractual.

Compensatia este reglementata de art. 1143-1153 Cod civil. Compensatia poate fi: legala, judiciara sau conventionala.

2) Compensatia legala. Este acea compensatie care opereaza in temeiul legii, automat, fara a fi nevoie de de acordul de vointa al partilor sau de o hotarare judecatoreasca. Desi opereaza astfel, partile pot renunta expres sau tacit la compensatia legala. Pentru a putea opera acest tip de compensatie, trebuie sa fie intrunite urmatoarele conditii:

a. obligatiile sa fie reciproce;

b. obligatiile sa aiba ca obiect prestatia de a da sume de bani sau bunuri fungibile de aceeasi natura;

c. creantele sa fie certe, lichide si exigibile.

Prin exceptie, compensatia nu opereaza in urmatoarele cazuri:

- cand una dintre creante este insesizabila;

- intre obligatia de restituire a unor bunuri fungibile date in depozit neregulat si creanta pentru cheltuielile de depozitare;

- intre obligatia de restituire a unor bunuri insusite ilicit invocata de autor fata de proprietarul lor si creanta celui din urma fata de primul;

- debitorul care a sufrit o poprire nu poate opune creditorului popritor compensatia datoriei sale cu aceea a debitorului poprit.

3) Compensatia conventionala. Este acea compensatie care opereaza prin acordul de vointa al partilor, pentru functionarea ei nefiind necesara intrunirea conditiilor de la compensatia legala sau judiciara si putand sa opereze si prin doua dari in plata reciproce.

4) Compensatia judiciara. Este acea compensatie care opereaza in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si este lasata la aprecierea instantei de judecata, fara ca pentru a opera sa fie necesara intrunirea conditiilor de la compensatia legala.

5) Efectele compensatiei

a. stingerea celor doua datorii pana la limita celei care are valoarea cea mai mica;

b. stingerea proportionala sua reducerea garantiilor si accesoriilor obligatiilor stinse total sau partial;

c. cand intre partile compensatiei exista doua sau mai multe datorii reciproce si compensabile, se aplica regulile de la imputatia platii.

2. DAREA IN PLATA

1) Definitie. Darea in plata este acel mijloc de stingere a obligatiilor care consta in acceptarea de catre creditor, la propunerea debitorului, de a primi o alta prestatie in locul celei pe care debitorul era obligat initial sa o execute.

Pentru ca darea in plata sa opereze, este necesar ca, pe langa consimtamantul creditorului, ea sa opereze concomitent cu plata si sa intruneasca toate conditiile generale de valabilitate ale oricarei plati. In cazul in care intervine la un moment anterior platii, nu mai suntem in prezenta unei dari plata, ci a unei novatii prin schimbare de obiect. Este posibil ca darea in plata sa se infatiseze ca o vanzare cumparare. De exemplu, in situatia in care creditorul unui imprumut accepta de la debitorul sau ca in locul imprumutului sa primeasca de la acesta dreptul de proprietate asupra unui apartament. In aceasta situatie, conditiile de fond si forma ale operatiunii trebuie sa fie acelea ale operatiunii juridice pe care o “infatiseaza” si cu care totusi nu se identifica.

2) Efecte. Darea in plata este considerata o varianta a platii, ducand, in consecinta la stingerea datoriei, a garantiilor si accesoriilor acesteia.

3. CONFUZIUNEA

1) Definitie. Confuziunea este acel mijloc de stingerea a obligatiilor care consta in intrunirea in aceeasi persoana deopotriva a calitatii de debitor si de creditor al aceleiasi obligatii. Confuziunea intervine mai ales in materie succesorala, cand debitorul este succesorul in drepturi al creditorului sau invers si mostenirea este acceptata pur si simplu, sau in cazul reorganizarii persoanelor juridice prin fuziune sau absorbtie.

2) Efecte. Confuziunea are ca efect stingerea obligatiei impreuna cu toate garantiile si accesoriile sale. Este posibil ca stingerea obligatiei sa nu se realizeze decat partial, adica doar in masura in care sunt intrunite cele doua calitati de creditor si debitor in una si aceeasi persoana. In acest caz, stingerea garantiilor si a accesoriilor se va realiza tot partial.

4. REMITEREA DE DATORIE

1) Definitie. Remiterea de datorie este un mod voluntar de stingere a obligatiei care consta in renuntarea creditorului, cu consimtamantul debitorului, la dreptul sau de creanta. Institutia juridica este reglementata de art. 1138-1142 Cod civil.

2)Conditii. Remiterea de datorie trebuie sa aiba la baza consimtamantul ambelor parti, intrucat este un contract. Lipsa consimtamantului debitorului la remiterea de datorie face inopozabila acestuia renuntarea creditorului la plata. Daca remiterea de datorie se realizeaza cu titlu gratuit, prin donatie, atunci ea trebuie sa intruneasca toate conditiile de validitate ale donatiei, mai putin forma autentica. Daca remiterea de datorie se realizeaza printr-un testament, atunci ea trebuie sa

indeplineasca toate conditiile de fond si de forma ale acestuia. Prin exceptie, se considera uneori ca remiterea de datorie poate constitui o parte dintr-un act oneros, ea insasi realizandu-se in acest caz cu titlu oneros. In acest caz remiterea de datorie este de fapt componenta unei novatii prin schimbarea obiectului obligatiei sau o tranzactie.

3) Efecte. Efectul principal al remiterii de datorie este stingerea obligatiei. Totodata, se sting si garantiile aferente creantei principale si toate accesoriile sale.

4) Proba remiterii de datorie. Proba acestui act juridic se face in conditiile art. 1191 si urm. Cod civil. In completarea regulilor comune se aplica si cele doua prezumtii instituite de art. 1138 Cod civil si care au fost expuse la sectiunea privind plata.

5. IMPOSIBILITATEA FORTUITA DE EXECUTARE

1) Notiune. Atunci cand debitorul se afla in imposibilitate absoluta de executare a unei prestatii datorita unui caz de forta majora, obligatia se stinge. Reglementarea acestui mod de stingere a obligatiilor este cuprinsa in art. 1156 Cod civil.

2) Domeniu de aplicare. Aceasta modalitate de stingere a obligatiilor este proprie:

- obligatiilor de a preda un bun individual determinat;

- obligatiilor de a face care au ca obiect o prestatie personala a debitorului.

3)  Efecte. Imposibilitatea fortuita de executare are ca efect atat stingerea obligatiei imposibil de executat, cat si garantiile si accesoriile acesteia.

Prin exceptie:

a. obligatia nu se stinge daca bunul ce trebuia predat de catre debitor a pierit dupa data punerii in intarziere a acestuia, cu exceptia cazului cand dovedeste ca lucrul ar fi pierit si in mainile creditorului;

b. obligatia de arestitui un bun sustras ori luat pe nedrept nu se stinge daca bunul a pierit din cauza de forta majora, debitorul urmand a o executa prin echivalent.