TITLUL I - INTRODUCERE IN DREPTUL CIVIL

CAPITOLUL I - NOTIUNI INTRODUCTIVE

La o simpla analiza, fara a fi necesare ample cercetari sau studii a caror valoare sa fie transformata in sume cu multe cifre, se poate constata ca oricarei forme de viata ii sunt specifice anumite reguli ce permit supravietuirea, iar in cazuri complexe chiar evolutia.

Poate trasatura cea mai importanta care trebuie subliniata in cazul drepturilor care vor face obiect de cercetare pentru studenti este aceea ca acestora le corespund obligatii, iar subiectele raporturilor juridice se afla intr-o continua relatie de interdependenta, fiind in acelasi timp titulare de drepturi si obligate sa respecte, la randul lor, drepturile altora.

Sectiunea 1. Notiunea de drept

#1. Sensurile notiunii

Cuvantul in sine isi regaseste radacinile intr-o notiune care desemneaza ceea ce este conform legii - directum. In acelasi sens sunt utilizate cuvintele right - in engleza, recht - in germana si olandeza, derecho - in spaniola, diritto - in italiana .

In limita stabilita de stiintele juridice, notiunea de drept poate imbraca mai multe intelesuri, si anume :

Sub un prim aspect, prin drept se intelege totalitatea regulilor de conduita care reglementeaza relatiile sociale dintre persoane . Aceste reguli exista independent de aplicarea lor la un moment dat, ele mai fiind desemnate prin expresiile "drept obiectiv" sau "drept pozitiv", deducandu-se ideea de drept al unei tari oarecare, in speta dreptul romanesc.

Dintr-un alt punct de plecare al analizei, prin drept se intelege o anumita capacitate - recunoscuta de dreptul obiectiv - de a avea o anumita conduita juridica si de a pretinde de la toate celelalte subiecte de drept (de regula nedeterminate, dar posibil determinate) adoptarea unei anumite conduite, concomitent cu posibilitatea de a solicita, daca se impune, ajutorul statului pentru a se obtine executarea obligatiei ce revine celorlalte persoane, in anumite conditii. In limitele in care aceasta capacitate este indisolubil legata de un anumit subiect, dreptul astfel determinat va fi denumit "drept subiectiv".

Sub un ultim aspect, prin drept se intelege un domeniu aparte al stiintei, care se ocupa cu cercetarea sistemului juridic si a drepturilor recunoscute de lege subiectelor de drept, fiind identificat prin expresia "stiinte juridice".

Desi dreptul inmanuncheaza legea si actiunea prin care executarea obligatiilor este garantata, reprezentand un intreg unitar privit ca un produs al activitatii statului, din punct de vedere stiintific si didactic se impune divizarea acestuia in mai multe parti, respectiv ramuri.

#2. Dreptul obiectiv si subiectiv; dreptul public si privat

Dreptul obiectiv reprezinta ansamblul normelor de conduita sociala care reglementeaza relatiile interumane (notiunea fiind sinonima cu aceea de lege ca totalitate a normelor juridice care reglementeaza relatii sociale), in timp ce dreptul subiectiv cuprinde libertatile pe care persoanele le au unele fata de altele - inclusiv fata de stat si comunitatea internationala - .

Dreptul pozitiv - insumand reguli de conduita care reglementeaza relatii sociale intre persoane - se divide in drept public si in drept privat, deosebirea dintre acestea fiind determinata de modul in care statul intervine si reglementeaza prin norme aceste relatii.

In masura in care statul realizeaza aceasta interventie in calitate de autoritate, de titular al puterii publice, ne gasim in domeniul dreptului public, afirmandu-se ca acesta cuprinde acele norme juridice prin care se reglementeaza relatii sociale ce exprima un interes public, adica raportul dintre guvernanti si guvernati.

Drepul privat cuprinde acele norme juridice care reglementeaza relatiile sociale dintre persoane particulare prin care se urmareste satisfacerea unor interese private.

Oricare dintre aceste doua domenii poate fi analizat din punct de vedere international sau intern.

In mod de netagaduit, dreptul civil face parte din domeniul dreptului privat cu care, initial, s-a confundat. De-a lungul istoriei, dezvoltarea stiintifica a determinat aparitia unor relatii sociale care au necesitat o reglementare speciala ce s-a desprins din dreptul civil, fara a-si nega insa veodata radacinile, astfel incat acesta isi pastreaza calitatea de drept comun. Aceasta calitate implica o raportare permanenta la principiile si regulile fundamentale ale dreptului civil in conexitate cu reglementarile speciale.

#3. Dreptul civil in sistemul dreptului romanesc

Persoanele stabilesc anumite relatii intre ele in vederea satisfacerii unor interese proprii, iar in masura in care acestea sunt reglementate prin norme de drept civil, se circumscriu acestei ramuri de drept. O anumita elasticitate este intalnita la acest nivel, lasandu-se o rezonabila libertate de actiune participantilor la circuitul civil, in conditiile in care istoria a dovedit ca dezvoltarea se realizeaza ca urmare a manifestarii libertatii individuale de actiune, reflectate intr-o serie de masuri si initiative personale. Concomitent, se impune interventia statului prin norme imperative, in vederea asigurarii coordonarii acestei activitati si dirijarii lor in directia dorita de societate.

In momentul in care se pune problema delimitarii dreptului civil, trebuie avute in vedere subiectele de drept aflate in imprejurari private ale existentei lor de zi cu zi, pornindu-se de la momentul aparitiei pe scena astfel creata si care corespunde cu nasterea persoanei fizice si pana in ultimul moment al fiintei sale, iar uneori chiar cu depasirea acestor limite.

Daca se poate imagina ca un subiect de drept sa nu interfereze niciodata pe intreaga durata a existentei sale cu norme de drept procesual sau chiar cu cele de drept material avand un anumit specific (de exemplu penal), este imposibil ca un subiect de drept sa se delimiteze de normele dreptului civil, in conditiile in care numele fiecarui persoane fizice se supune unei reglementari din aceasta sfera, iar cumpararea unui bilet de tramvai reprezinta deja un veritabil act juridic supus unor conditii de fond si forma.

#4. Definitia dreptului civil

In mod indiscutabil, o astfel de definitie trebuie sa reflecte apartenenta dreptului civil la sistemul dreptului romanesc si, concomitent, caracterul sau unitar alaturi de sfera relatiilor sociale pe care le reglementeaza. In functie de toate aceste elemente, dreptul civil poate fi definit ca fiind acea ramura de drept privat care cuprinde normele juridice care reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si nepatrimoniale in care partile se gasesc pe pozitie juridica de egalitate, precum si conditia juridica a subiectelor de drept .

Desi este vorba de o ramura de drept distincta fata de altele, dreptul civil reprezinta o parte componenta a sistemului juridic al Romaniei, purtand amprenta tuturor trasaturilor esentiale ale acestuia.

In ceea ce priveste sfera relatiilor sociale reglementate, acestea se impart in doua mari categorii si anume patrimoniale si nepatrimoniale, partile aflandu-se pe o pozitie juridica de egalitate ce reprezinta trasatura esentiala a raporturilor de drept civil.

Sectiunea 2. Obiectul dreptului civil

Prin obiect al dreptului civil se inteleg relatiile sociale patrimoniale si nepatrimoniale in care partile se gasesc pe pozitie de egalitate juridica.

Elementul specific ce determina sfera relatiilor sociale care constituie obiect al dreptului civil il reprezinta aceasta pozitie juridica de egalitate a partilor raportului juridic civil. Aceasta reprezinta realitatea ca nici una dintre parti nu are la dispozitie mijloace proprii de constrangere pentru obligarea celeilalte parti la executarea obligatiilor ce ii revin.

Aceasta pozitie a partilor in cadrul raportului juridic civil nu se confunda nici cu egalitatea subiectelor de drept in fata legii - principiu general al dreptului romanesc - si nici cu intinderea drepturilor si obligatiilor concrete ce revin fiecareia dintre parti in cadrul raportului juridic dat.

Revenind la acele relatii sociale ce alcatuiesc obiectul dreptului civil, remarcam ca acestea se divid in relatii patrimoniale si nepatrimoniale.

Cele din prima categorie au un continut economic, o anumita valoare economica exprimabila in bani, si pot fi clasificate in relatii sociale nascute in legatura cu drepturi reale sau cu drepturi obligationale.

Relatiile nepatrimoniale (personale) nu au un continut economic, neputand fi exprimate in bani. Ele se divid la randul lor, in relatii legate de existenta si integritatea fizica si morala a persoanei, cele care privesc elementele de identificare a persoanelor si cele care privesc creatia intelectuala.

Sectiunea 3. Metoda de reglementare in dreptul civil

Prin metoda de reglementare se intelege modul in care statul actioneaza asupra diferitelor categorii de relatii sociale, respectiv in care le reglementeaza, sau altfel spus, modul in care statul foloseste reglementarea legala pentru a exercita o anumita influenta asupra diferitelor relatii sociale.

O astfel de metoda - ce nu este specifica dreptului civil - este cea a reglementarii autoritare, ce reprezinta adoptarea unor norme imperative avand un caracter obligatoriu, de la care partile nu pot deroga. Aceste norme pot fi de doua feluri, si anume onerative, care prevad expres obligatia de a avea o anumita conduita sau prohibitive, prin care se interzice categoric si expres o anumita conduita subiectului de drept.

Caracterizeaza dreptul civil metoda autorizarii partilor, in aceasta situatie statul permitand subiectelor de drept sa stabileasca ele insele limitele conduitei lor, norma juridica ce exprima vointa statului avand un caracter dispozitiv. Altfel spus, legiuitorul lasa la latitudinea partilor raportului juridic civil stabilirea unor reguli de conduita, iar in lipsa acestora vor fi aplicate regulile stabilite de lege. Normele dispozitive pot fi permisive - prin acestea permitan-du-se subiectelor de drept sa aiba o anumita conduita care depinde de vointa lor - sau supletive (care lasa la latitudinea partilor sa stabileasca prin acordul lor de vointa o anumita conduita, iar in lipsa acesteia va fi obligatorie conduita prescrisa de norma).

Sectiunea 4. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept

Nu se pune problema delimitarii dreptului civil de ramuri ce apartin dreptului public deoarece discrepanta este atat de mare incat punctul de legatura il reprezinta doar apartenenta la acelasi sistem de drept.

De asemenea, este lipsita de interes delimitarea dreptului civil de dreptul procesual civil, acesta din urma reglementand activitatea instantelor judecatoresti si a celorlalti participanti in procesul civil.

Aspecte interesante se ridica insa atunci cand se pune problema delimitarii dreptului civil de alte ramuri de drept privat care inmanuncheaza, la randul lor, norme juridice ce reglementeaza relatii sociale patrimoniale si/sau nepatrimoniale in care partile se gasesc pe pozitie juridica de egalitate si care fac parte din categoria celor care de-a lungul timpului s-au desprins din dreptul civil. In mod concret, de multe ori, procedura are loc in sens invers deoarece excluzand apartenenta la alte ramuri de drept, concluzia care se desprinde este aceea a caracterizarii raportului juridic concret ca apartinand dreptului civil.

Aceasta forma de delimitare devine operationala atunci cand specificul obiectului reglementarii juridice, metoda de reglementare si principiile de drept nu mai sunt concludente, fiind necesara cercetarea sanctiunilor juridice aplicabile si a calitatii subiectelor.

Astfel, ceea ce distinge raporturile de drept civil de cele de dreptul familiei este calitatea de soti sau rude a subiectelor de drept, in cel de-al doilea caz, la fel cum in cazul raporturilor de drept comercial cel putin unul dintre subiectele raportului juridic are calitatea de comerciant, iar in cazul raporturilor specifice dreptului transporturilor intervine un subiect de drept ce are calitatea de caraus. Referitor la delimitarea dreptului civil de dreptul international privat, elementul de distinctie il reprezinta cel de extraneitate.

Sectiunea 5. Principiile dreptului civil

In dreptul civil, ca si in alte ramuri ale dreptului, distingem trei categorii de principii : principiile fundamentale ale dreptului romanesc; principiile dreptului civil; principii ale unor institutii de drept civil.

Principiile fundamentale ale dreptului romanesc sunt idei de baza ce se regasesc in intreaga legislatie a tarii, cum ar fi cel al democratiei; cel al egalitatii in fata legii; cel al separatiei puterilor in stat.

Spre deosebire de cele dintai, principiile dreptului civil guverneaza activitatile de legiferare civila si de aplicare a legislatiei civile, care privesc toate institutiile dreptului civil. Ele prezinta o importanta deosebita deoarece sunt avute in vedere in permanenta de legiuitor in procesul de adoptare a noilor norme si, concomitent, au un rol esential in operatiunea de interpretare a normelor existente deoarece ori de cate ori apar pareri divergente privind sensul legii civile, acestea vor fi aplicate in asa fel incat sa corespunda principiilor. Nu in ultimul rand, acestea au un rol si in privinta aplicarii sau suplinirii normelor dreptului civil, urmand a fi avute in vedere in toate cazurile in care norma nu se pliaza exact pe problema litigioasa supusa atentiei instantei.

In prezent, cele mai importante principii ale dreptului civil sunt urmatoarele:

Principiul egalitatii de statut civil al persoanelor - care exprima cerinta esentiala a oricarui raport juridic civil de a atrage un tratament egal al subiectelor de drept indiferent de calitatea acestora - persoana fizica, persoana juridica publica sau privata - ele aflandu-se intotdeauna pe o pozitie juridica de egalitate, transpusa intr-un plan orizontal si reflectata in incapacitatea de a obtine prin mijloace proprii constrangerea celuilalt subiect de a-si indeplini obligatia asumata.

Acest principiu isi gaseste expresia intr-o egala capacitate civila de folosinta a participantilor la raporturile juridice civile, intr-o sansa egala de a apela la ajutorul fortei coercitive a statului, precum si in conditii si posibilitati juridice egale privind exercitarea drepturilor subiective civile.

Principiul ocrotirii intereselor legitime ale persoanelor este materializat prin crearea unui cadru ce asigura posibilitatea juridica egala subiectelor de drept de a avea drepturi si obligatii tocmai in vederea satisfacerii intereselor legitime si exercitarii libere a drepturilor civile subiective, in acord cu scopul social.

Principiul garantarii efective a drepturilor civile subiective exprima ideea ca atat interesul legitim cat si dreptul civil subiectiv concret sunt recunoscute si garantate de legea civila tuturor persoanelor din momentul dobandirii calitatii de subiect de drept civil si pana in momentul incetarii calitatii de a fi participant la raporturi juridice civile.

Principiul exercitarii libere a drepturilor civile subiective implica ideea necesitatii exercitarii acestora potrivit scopului economic si social in vederea realizarii carora au fost recunoscute, limitele impuse de autoritatea de stat fiind din ce in ce mai elastice, subsumate ideii de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale oamenilor.

Principiul apararii proprietatii reprezinta, in mod indiscutabil, o idee fundamentala a reglementarilor civile, elementul de progres impunandu-l in 1991 ideea de ocrotire egala a proprietatii private, indiferent de titularul acesteia. Sistemul de drept ocroteste proprietatea printr-o gama larga de mijloace juridice, toate aflate la indemana subiectului de drept care detine mai multe parghii pentru repararea prejudiciului cauzat de o eventuala incalcare a dreptului sau, indiferent din partea cui intervine aceasta. Referitor la proprietatea publica, aceasta se bucura de un regim distinct, subordonat intereselor sau utilitatii carora le sunt destinate bunurile din domeniul public.

Principiul bunei credinte este reflectat de protejarea exercitarii dreptului civil doar in limita in care titularul sau recunoaste drepturile celorlalte subiecte si nu atenteaza la exercitarea libera a acestora, intotdeauna in caz de conflict fiind protejat cel care a avut in vedere limitele dreptului sau.

CAIET DE SEMINAR 1

Problema 1.

In legatura cu sensurile termenului drept merita a fi amintite urmatoarele definitii: cuvantul drept insemneaza o totalitate de reguli care sunt date omului pentru a se conduce in societate, fata de ceilalti oameni, fata de colectivitate din punct de vedere al justului si injustului (George Plastara, Curs de Drept Civil Roman, vol.I Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca); iar un alt autor arata ca drept inseamna totalitatea sistematica de norme sociale, destinate ca printr-un maximum de justitie realizabila sa asigure un maximum de socialitate intr-un grup determinat (Eugeniu Sperantia, Lectiuni de Enciclopedie Juridica, tip.Cartea Romaneasca Cluj, 1936, p.45).

Dreptul public priveste constituirea statului si a puterilor publice, raporturile dintre stat si particulari si, in general toate actele facute de persoanele care lucreaza in vederea unui interes general si in virtutea unei delegari directe sau indirecte a statului . Dreptul public cuprinde: drept constitutional, drept administrativ, drept financiar, dreptul muncii si ocrotirii sociale si drept penal.

De exemplu, dreptul penal vizeaza raporturile sociale aflate in stransa legatura cu lupta impotriva infractiunilor sau a unor fapte penale precum si, in masura in care acestea au fost savarsite, cu tragerea la raspundere a faptuitorilor prin aplicarea pedepselor si a celorlalte masuri penale. Astfel, daca un subiect de drept savarseste o fapta care intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni (sa spunem de furt) acesta va fi tras la raspundere, urmand ca, pe de o parte, sa acopere prejudiciul cauzat prin fapta sa (restituirea bunului furat), iar pe de alta parte sa suporte sanctiunea penala corespunzatoare pericolului social al faptei sale.

Dreptul administrativ reprezinta acea ramura a dreptului public care reglementeaza relatiile sociale din sfera administratiei publice, precum si pe cel de natura conflictuala dintre autoritatile administratiei publice sau alte autoritati statale, pe de o parte, si cei vatamati in drepturile lor prin actele administrative ae acestor autoritati, pe de alta parte .

Dreptul privat reglementeaza actele particularilor care pun in joc numai interesele individuale si cuprinde pe langa dreptul civil si dreptul familiei, dreptul comercial, dreptul transporturilor, dreptul proprietatii intelectuale, dreptul international privat.

Alte definitii ale dreptului civil:

Potrivit lui A.Ionascu, dreptul civil este acea ramura a dreptului unitar care reglementeaza raporturile patrimoniale in care partile figureaza ca subiecte egale in drepturi, raporturile personale nepatrimoniale in care se manifesta individualitatea persoanei, precum si conditia juridica a persoanelor juridice si a organizatiilor socialiste ca persoane juridice, in calitatea lor de participanti la raporturile juridice civile (Drept civil. Partea generala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963, p.3).

Dreptul civil a mai fost caracterizat ca fiind acea ramura de drept care reglementeaza o parte insemnata a raporturilor patrimoniale si a raporturilor personale nepatrimoniale strans legate de individualitatea persoanei, raporturi in care partile figureaza ca subiecte egale in drepturi, conditia juridica a persoanelor fizice si aceea a persoanelor juridice (S.Bradeanu, I.Rucareanu, Tratat de drept civil, vol.I, partea generala, Edit.Academiei, Bucuresti, 1967, p.36).

Pentru studentii care doresc o analiza istorica a definitiilor intalnite in doctrina, facem trimitere la lucrarile profesorului D.Alexandresco, Explicatiunea teoretica si practica a dreptului civil roman, in comparatie cu legile vechi si cu principalele legislatiuni straine, Tomul I, Editia a II-a, Bucuresti, Editura Tipografiei ziarului "Curierul judiciar"; M.Cantacuzino, Elementele dreptului civil; I.Rosseti-Balanescu, O.Sachelarie si N.G.Nedelcu, Principiile dreptului civil roman, Ed.de stat, 1947.

Problema 2

Pozitia de egalitate juridica a partilor in cadrul raportului juridic civil, in primul rand, trebuie retinuta ca fiind specifica raporturilor de drept civil, reprezentand ideea inexistentei unor mijloace proprii de constrangere in favoarea vreunuia dintre subiectele raportului juridic.

De exemplu, daca A vinde lui B un tablou pe care cumparatorul il preia, partile intelegandu-se ca B va achita pretul dupa 48 de ore, in masura in care acesta nu isi va executa obligatia, A nu va fi indreptatit nici sa isi ia tabloul inapoi si nici sa vanda vreun alt bun ce ii apartine lui B pentru a-si recupera creanta, el urmand sa se adreseze instantei pentru rezolvarea acestui litigiu. Instanta, daca va admite actiunea, fie il va obliga pe B sa restituie tabloul, fie il va obliga sa achite contravaloarea acestuia, impreuna - in oricare din cazuri - cu toate cheltuielile ocazionate de proces si eventualele prejudicii cauzate lui A. Hotararea instantei reprezinta titlu executoriu, astfel incat, daca nici in acest caz B nu va executa obligatia ce ii revine, A va putea solicita executarea silita, obtinand ajutorul fortei coercitive a statului materializata prin interventia executorilor judecatoresti care deja au posibilitatea de a vinde la licitatie bunuri ce ii apartin lui B, iar din pretul obtinut A va fi indestulat.

Acelasi lucru este valabil si in cazul in care B plateste pretul, iar A refuza predarea tabloului, B neputand sa intre in casa lui A pentru a-si lua singur bunul, ci fiind indreptatit sa obtina executarea obligatiei tot prin intermediul executorului judecatoresc, in temeiul unui titlu executoriu.

Spre deosebire de aceasta situatie, exista raporturi juridice in care unul dintre subiecte detine astfel de mijloace proprii de realizarea a obligatiei neexecutate de buna voie. De exemplu, in cazul in care A il angajeaza pe B, iar acesta, din culpa lui, cauzeaza un prejudiciu, A va putea emite o decizie de imputare in temeiul careia va retine din salariul cuvenit lui B sumele necesare acoperirii prejudiciului respectiv.

Distinctia apare si mai evidenta daca analizam raporturi juridice distincte nascute intre aceleasi subiecte. Astfel, daca Statul Roman, prin Ministerul de Finante, este indreptatit sa incaseze anumite sume de la o persoana fizica, in virtutea unor raporturi juridice civile, iar alte sume - de la aceeasi persoana - cu titlu de taxe si impozite, va trebui, in primul caz, sa apeleze la ajutorul fortei coercitive a statului (si chiar daca poate sa para amuzant ca statul apeleaza la forta coercitiva a statului, acest aspect reflecta probabil in mod ideal ideea separatiei puterilor), pe cand in cel de-al doilea caz va putea sa treaca direct la executare, organele teritoriale ale Ministerului Finantelor putand emite titluri executorii.

Aceasta pozitie de egalitate a partilor in cadrul raportului juridic civil nu trebuie confundata nici cu principiul egalitatii partilor in fata legii, care se transpune intr-un regim egal aplicat subiectelor de drept indiferent de sex, rasa, nationalitate, religie, pregatire, educatie, avere, nici cu ideea ca in mod obligatoriu subiectele de drept ar avea corelativ si drepturi si obligatii sau ca intinderea acestora ar fi comparabila. Pentru a exemplifica cele aratate mentionam ca daca acel cumparator al tabloului despre care s-a mai precizat nu achita pretul datorat, interventia executorului va fi aceeasi, indiferent ca B este cetatean roman sau strain, de nationalitate romana sau o alta, ca este barbat sau femeie, etc. Folosind acelasi raport juridic civil, constatam cu usurinta ca vanzatorul este creditorul obligatiei de plata a pretului - el trebuie sa incaseze pretul - si debitor al obligatiei de predare a tabloului, in timp ce cumparatorul este debitor al obligatiei de plata a pretului si creditor al obligatiei de predare a tabloului. Sunt insa raporturi juridice unde o parte are numai drepturi iar una numai obligatii. Astfel, de exemplu, daca A ii sparge lui B un geam, B va fi indreptatit la repararea prejudiciului, el insusi neavand nici o obligatie, in timp ce A va fi obligat sa asigure inlocuirea sticlei, el insusi neavand nici un drept.

Problema 3

Exemple de relatii patrimoniale: relatii sociale nascute in legatura cu drepturile reale, cum ar fi cele care au in continutul lor dreptul de proprietate. O astfel de relatie are un continut evaluabil in bani deoarece, de exemplu, o casa ce ii apartine lui A are o anumita valoare, iar relatiile sociale dintre A si alte subiecte de drept legate de proprietatea casei respective intr-un fel sau altul vor reflecta aceasta valoare. Un alt exemplu este cel al succesiunii, mostenitorul preluand bunuri - care au o anumita valoare - din masa succesorala.

Tot relatii patrimoniale sunt si cele obligationale, nascute in legatura cu drepturi de creanta, in cadrul carora creditorul are dreptul sa pretinda de la debitor o anumita prestatie (plata pretului pentru tablou, schimbarea sticlei din geam).

In ceea ce priveste relatiile nepatrimoniale, acestea nu au un continut economic, fiind vorba de relatii ce se nasc intre subiectele de drept in legatura cu existenta si integritatea fizica sau morala a persoanei, cu elemente de identificare a persoanelor sau cele care privesc creatia intelectuala. De exemplu, discutam despre un drept al persoanei fizice de a-i fi respectata viata si integritatea, sau de a-i fi recunoscut numele pe care il poarta fara ca cineva sa fie indreptatit sa ingradeasca persoanei respective exercitarea dreptului (persoanei care se numeste Ana Georgescu nimeni nu ii poate ingradi dreptul de a se inscrie la o scoala, de a primi o diploma, de a fi cunoscuta si recunoscuta in societate cu acest nume, neputandu-i-se impune sa foloseasca, de exemplu, prenumele Ani in loc de Ana).

Problema 4

Norme imperative - potrivit art.38 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si prsoanele juridice, persoana juridica va purta denumirea stabilita prin actul prin care aceasta a fost infiintata sau prin statut. Norma este onerativa, implicand obligatia persoanei juridice respective de a se identifica cu denumirea respectiva in toate actele pe care le emite.

O norma prohibitiva este cea cuprinsa de art.1307 Cod civil, potrivit careia vanzarea nu se poate face intre soti . . .

Normele permisive permit partilor sa aiba o anumita conduita, cum ar fi cea cuprinsa de art.1296 Cod civil, care lasa la alegerea partilor incheierea unei vanzari-cumparari afectata de conditie sau neafectata de aceasta modalitate. A vinde lui B un imobil pur si simplu sau il vinde in masura in care va fi transferat intr-un alt oras, partile fiind cele care vor stabili in ce masura transferul lui A va afecta conventia dintre ele.

Normele supletive ofera o varianta subsidiara in cazul in care partile nu convin asupra unui aspect. Astfel, potrivit art.1319 Cod civil, predarea bunului instrainat se face la locul in care acesta se afla in momentul vanzarii, daca partile nu s-au invoit altfel. A ii vinde lui B o masa cu scaune si partile pot stabili ca A ii va livra bunurile acasa. In lipsa unei astfel de intelegeri, predarea se va face la domiciliul lui A, locul unde se aflau bunurile in momentul realizarii acordului de vointa intre parti. Oricum, din text se intelege foarte clar ca norma este aplicabila numai in masura in care vanzatorul si cumparatorul nu au hotarat altfel.

Problema 5

Obligatia de intretinere a parintelui fata de copilul sau minor apartine unui raport de dreptul familiei deoarece subiectele raportului sunt rude, in timp ce obligatia de intretinere ce revine intretinatorului in temeiul unui contract de intretinere apartine unui raport de drept civil deoarece intre parti nu exista legatura de rudenie. Daca A si B - soti - cumpara un imobil, acesta le va apartine in devalmasie , in timp ce daca A si B - prieteni - cumpara un imobil, acesta le va apartine in coproprietate, in primul caz fiind vorba de un raport de dreptul familiei, in timp ce in al doilea caz va fi un raport de drept civil intre A si B. In ambele situatii este vorba de o relatie sociala patrimoniala, partile aflandu-se pe pozitie de egalitate juridica, ceea ce le distinge fiind calitatea de soti a partilor in primul exemplu.

Daca A ii vinde lui B un imobil in care cumparatorul doreste sa locuiasca, contractul va fi unul civil, deci relatia dintre subiecte va fi una apartinand dreptului civil, in timp ce daca A ii vinde lui B un imobil pentru a-si deschide un restaurant, contractul va fi unul comercial, datorita calitatii de comerciant a lui B.

Daca in acelasi exemplu imobilul se afla pe teritoriul unei alte tari, raportul juridic dintre vanzator si cumparator va fi unul de drept international privat, avand un element de extraneitate.