Obiectul actului juridic civil

OBIECTUL ACTULUI JURIDIC CIVIL

Potrivit art. 948 Cod civil una dintre conditiile de valabilitate ale contractului - si astfel, prin extensie ale oricarui act juridic civil - este existenta unui obiect determinat. Prin obiect al actului juridic civil se intelege conduita partilor stabilita prin actul juridic, respectiv actiunile ori inactiunile la care ele sunt indreptatite sau de care sunt tinute. Altfel spus, obiectul actului juridic civil se identifica cu cel al raportului juridic civil care isi are originea in actul respectiv.

Desi bunurile nu constituie obiect propriu-zis nici al actului juridic civil - si nici al raportului juridic civil - atunci cand conduita partilor se refera la bunuri, acestea sunt privite ca un obiect derivat al actului juridic civil.

Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii generale: sa existe, sa fie in circuitul civil, sa fie licit si moral. Pe langa acestea, pentru anumite acte juridice civile se cer a fi indeplinite si anumite conditii speciale.

IV.1.Prima conditie este aceea ca obiectul actului juridic civil sa existe. Daca acesta lipseste practic nici nu se mai poate pune problema indeplinirii celorlalte conditii.

In masura in care obiectul actului juridic civil se refera la un bun, urmatoarele reguli sunt aplicabile: daca bunul a existat, dar nu mai exista la data incheierii actului juridic civil, actul nu poate fi valabil (art. 1311 Cod civil). Bunul existent in momentul incheierii actului juridic civil indeplineste conditia ceruta, pe cand cel viitor poate forma obiect valabil al actului juridic civil, cu o singura exceptie - negativa - legala care priveste succesiunea viitoare, aceasta neputand forma obiectul unui act juridic civil, indiferent ca este vorba de un act unilateral sau de o coventie.

IV.2.A doua conditie este aceea ca obiectul sa fie in circuitul civil. Dupa cum s-a precizat in momentul in care s-a analizat clasificarea bunurilor in functie de acest criteriu, pot fi identificate bunuri care se afla in circuitul civil, libere de orice restrictie - si care sunt majoritatea -, bunuri care nu se afla in circuitul civil, deci nu pot forma obiect valabil al unui act juridic civil precum si bunuri care se afla in circuitul civil dar prezinta anumite trasaturi specifice in ceea ce priveste regimul circulatiei lor (art. 963, art. 1310 Cod civil).

IV.3.O alta conditie este aceea ca obiectul actului juridic civil sa fie determinat sau cel putin determinabil (art. 948, 964 Cod civil). Obiectul este determinat ori de cate ori partile actului juridic civil precizeaza in momentul incheierii acestuia toate elementele care il individualizeaza, creditorul cunoscand precis natura dreptului sau si corelativ debitorul stiind care este obligatia pe care si-a asumat-o. Vorbim despre un obiect determinabil daca in acelasi moment actul juridic civil cuprinde suficiente elemente cu ajutorul carora de va putea determina in viitor acest obiect, cu conditia ca aceasta operatiune sa aiba loc cel mai tarziu la data la care obligatia debitorului trebuie executata. In acest din urma caz criteriile in baza carora se va face determinarea trebuie stabilite de parti in momentul incheierii actului juridic civil, in caz contrar fiind necesar un nou acord de vointa pentru a determina aceste limite.

IV.4.Cea de-a patra conditie este aceea ca obiectul actului juridic civil sa fie posibil. Este evident ca nimeni nu poate fi obligat sa execute o prestatie imposibila.

Ceea ce este important in acest context este faptul ca aceasta imposibilitate trebuie analizata in functie de un criteriu absolut si obiectiv adica prestatia sa fie imposibila pentru oricine. Daca ea este subiectiva, in sensul ca obligatia nu poate fi executata de un anumit debitor, concluzia este aceea ca obiectul actului juridic civil este valabil, iar in caz de neexecutare culpabila din partea debitorului este angajata raspunderea civila a acestuia.

Imposibilitatea poate fi materiala - atunci cand ea se datoreaza unor imprejurari de fapt (de exemplu, imposibilitatea de a strabate, intr-o zi, pe jos, distanta de la Bucuresti la Oradea) sau juridica, atunci cand ea rezulta din prevederi exprese ale legii.

Aceasta conditie trebuie apreciata in raport cu momentul incheierii actului juridic civil deoarece este posibil care intre acest moment si cel al executarii datorita evolutiei stiintei si tehnicii obiectul sa devina posibil, desi el nu intrunea aceasta caracteristica intr-o prima faza.

IV.5.O ultima conditie generala este aceea ca obiectul actului juridic civil sa fie licit si moral, adica sa fie in conformitate cu dispozitiile legale si regulile de convietuire sociala, in caz contrar actul fiind lovit de nulitate absoluta.

IV.6.O conditie speciala, in actele juridice constitutive sau translative de drepturi este ca cel care se obliga sa fie titularul dreptului. Aceasta are la baza principiul juridic potrivit caruia nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are ori mai mult decat are.

IV.7.O alta conditie speciala in actele cu pronuntat caracter personal este ca obiectul sa constea intr-un fapt personal. Altfel spus, nimeni nu se poate obliga valabil daca nu depinde de el insusi executarea obligatiei, respectiv nimeni nu se poate obliga pentru altul. Aceasta conditie este impusa de caracterul personal al unor acte juridice civile cum ar fi antrepriza, mandatul, in care insusirile debitorului sunt avute in vedere in momentul incheierii actului juridic civil.

SECTIUNEA V - CAUZA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Cauza (scopul) actului juridic civil este acea conditie de valabilitate care consta in obiectivul urmarit la incheierea unui asemenea act juridic (art. 948, 966 Cod civil). Ea reprezinta un element al vointei juridice, exprimand motivatia care a stat la baza incheierii actului juridic civil si totodata are un caracter independent deoarece exprima motivul determinant care a generat exteriorizare consimtamantului.

Din punct de vedere structural cauza include doua elemente: scopul imediat si scopul mediat.

a. Scopul imediat (direct) difera in functie de categoria de acte juridice civile, fiind in cadrul unei categorii de acte juridice civile, insa, un element abstract si invariabil.

b. Scopul mediat (indirect) consta in motivul determinant al incheierii unui act juridic civil, in aceasta varianta fiind vorba de nevoia principala ce determina partea sa consimta la incheierea acestuia. Acest element are un caracter complet si subiectiv fiind variabil de la un act juridic la altul.

Pentru a fi valabila, cauza trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

V.1.Cauza trebuie sa existe - in primul rand (art. 966 Cod civil). Nu este mai putin adevarat ca legislatia civila nu precizeaza in ce situatii se poate deduce ca lipseste cauza, in doctrina fiind prezentate mai multe opinii. Astfel, s-a considerat ca lipsa cauzei se confunda cu o cauza falsa care este, in esenta, o eroare asupra cauzei deoarece orice persoana constienta care incheie un act juridic civil urmareste un anume scop.

Intr-o alta opinie se considera ca lipsa cauzei nu are independenta conceptuala, ea fiind incorporata in conceptul de cauza falsa. In ce priveste scopul imediat, inexistenta si falsitatea cauzei nu se confunda in toate cazurile, iar in ce priveste scopul imediat, lipsa acesteia se reduce la o eroare asupra cauzei.

Intr-o a treia opinie s-a aratat ca pentru rezolvarea problemei trebuie sa se plece de la o dubla distinctie: pe de o parte, trebuie deosebit scopul mediat de scopul imediat, iar pe de alta parte, trebuie deosebite punctele de plecare ce determina lipsa de cauza. Pornind de la aceste distinctii se ajunge la urmatoarele solutii: cand lipsa cauzei se datoreaza lipsei de discernamant, lipsesc ambele elemente ale cauzei (scopul mediat si cel imediat). In aceasta varianta lipsa cauzei determina nulitatea relativa a actului juridic civil, deoarece aceasta este sanctiunea lipsei discernamantului. Daca insa lipsa cauzei este generata de lipsa contraprestatiei in contractele sinalagmatice, lipsei predarii bunului in actele reale, lipsei riscului in actele aleatorii sau lipsei intentiei de a gratifica in actele cu titlu gratuit, totdeauna lipseste un element esential al actului juridic civil, iar lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat, sanctiunea aplicabila fiind nulitatea absoluta.

V.2.Cauza trebuie sa fie reala (art. 966 Cod civil). Cauza actului juridic civil nu este reala cand exista o eroare asupra acelui element sau acelor elemente care constituie motivul determinat al consimtamantului. Falsitatea cauzei atrage nulitatea relativa a actului juridic civil.

V.3.Cauza trebuie sa fie licita, conditia fiind indeplinita atunci cand aceasta este in deplin acord cu legea. Evident, cauza va fi ilicita cand ea va fi in contradictie cu normele imperative ale legii, cu mentiunea ca ilicit poate fi doar scopul mediat.

V.4.Cauza trebuie sa fie morala (art. 968 Cod civil). Aceasta conditie este prevazuta de legea civila impreuna cu caracterul licit desi actul este susceptibil de desfiintare ori de cate ori cauza acestuia contravine normelor de convietuire sociala, fara a se aduce atingere unor dispozitii legale.

Trebuie mentionat faptul ca prin mijlocirea cauzei partile atribuie intotdeauna valoare de motiv determinat unei anumite imprejurari care altminteri ar ramane lipsita de relevanta juridica, astfel incat se poate spune ca aceasta cauza este un mijloc de exprimare juridica a unui interes al partii respective.

Potrivit art. 967 Cod civil conventia este valabila cu toate ca nu este cauza expresa, iar aceasta este prezumata pana la dovada contrarie. Se poate constata ca legea instituie o dubla prezumtie sub aspectul valabilitatii cauzei si al existentei ei, astfel incat cel care invoca lipsa cauzei trebuie sa o dovedeasca, rasturnand prezumtia legala relativa. Aceeasi este situatia si in varianta in care se invoca nevalabilitatea cauzei actului juridic civil.

Sub aspect probator, in principiu sunt valabile regulile generale privind proba drepturilor subiective civile, in mod concret cele care vizeaza inscrisurile si marturia ca mijloc de proba cu titlu de exceptie in materia actelor juridice civile. In masura in care inscrisul ce confirma realizarea acordului de vointe nu cuprinde nici o mentiune in privinta cauzei inexistenta acesteia poate fi dovedita prin orice mijloc legal de proba.

Incalcarea cerintelor legale privitoare la cauza este sanctionata astfel: caracterul ilicit sau imoral al cauzei atrag nulitatea absoluta pe cand lipsa de cauza ori falsitatea acesteia atrag - in principiu - nulitatea relativa.

SECTIUNEA VI - FORMA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Prin forma actului juridic civil se intelege modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa facuta cu intentia de a da nastere, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

In conditiile in care esenta actului juridic civil reflecta manifestarea de vointa a partii modul in care aceasta se exteriorizeaza se refera, in principal, la consimtamant. Altfel spus, forma actului juridic civil reprezinta mijlocul sau modul de exteriorizare a vointei interne.

In sens restrans prin forma actului juridic civil se intelege tocmai acest mod de exteriorizare in timp ce in sens larg prin acest concept se inteleg conditiile de forma care pot sa apara in trei variante, si anume: forma ceruta pentru insasi valabilitatea actului juridic civil; cea solicitata pentru probarea actului precum si forma ceruta pentru opozabilitatea actului juridic fata de terti.

# 1.Principiul consensualismului.

Forma actului juridic civil (in sensul restrans al notiunii) este dominata de principiul consensualismului, acesta semnificand ca simpla manifestare de vointa este nu numai necesara, ci si suficienta pentru ca actul juridic civil sa ia nastere in mod valabil din punctul de vedere al formei pe care o imbraca aceasta manifestare exteriorizata in scopul de a produce efecte juridice. Regula cuprinde ideea ca manifestarea de vointa nu trebuie sa imbrace o forma speciala pentru a produce efecte juridice astfel incat exteriorizarea vointei este dominata de principiul libertatii alegerii formei de manifestare a acesteia.

Acest principiu, desi nu este expres consacrat cu caracter general in Codul civil, existenta sa este dedusa neindoielnic deoarece consensualismul este evidentiat in cazul conventiilor uzuale, el rezultand si din faptul ca ori de cate ori legiuitorul a urmarit ca manifestarea de vointa sa imbrace o forma speciala a reglementat acest aspect.

O conditie se cere totusi, si aceea este ca modul de exteriorizare a vointei de a incheia un act juridic civil sa permita cocontractantului sau tertilor sa ia cunostinta de aceasta.

# 2.Clasificarea conditiilor de forma.

Acestea se clasifica, in principal, in functie de consecintele juridice ale nerespectarii lor. Pornind de la acest criteriu distingem:

-forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic - ad validitatem sau ad solemnitatem; nerespectarea acesteia atrage nulitatea absoluta a actului juridic civil;

-forma ceruta pentru probarea actului juridic civil - ad probationem; nerespectarea acesteia determina imposibilitatea dovedirii existentei actului juridic civil printr-un alt mijloc de proba;

-forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti, a carei nerespectare este sanctionata tocmai cu inopozabilitatea actului fata de acestia; in cazul in care manifestarea de vointa nu imbraca aceasta forma tertul va putea sa faca abstractie de actul juridic respectiv, drepturile sale fiind cercetate ca si cand actul nu ar exista.

In functie de sursa ori izvorul care determina o anumita forma pentru actul juridic civil delimitam forma legala, impusa de legea civila, de forma voluntara (conventionala).

# 2.1.Forma ceruta pentru valabilitatea actului.

Aceasta forma se bazeaza pe urmatoarele ratiuni: atentionarea partilor asupra importantei deosebite pe care o au anumite acte juridice civile (in special in cazul celor cu titlu gratuit); asigurarea unei depline libertati si certitudini in ceea ce priveste consimtamantul la incheierea actului; exercitarea unui control - in numele societatii - de catre stat in legatura cu actele ce se refera la bunuri ce prezinta o importanta juridica ce depaseste interesele partilor.

In dreptul civil roman sunt acte juridice solemne: donatia (art. 813 Cod civil); testamentul (art. 858, 868-886 Cod civil); revocarea expresa a legatelor (art. 920 Cod civil); acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar, renuntarea expresa la succesiune, subrogarea in drepturile creditorului consimtita de debitor, instrainarea terenurilor proprietate privata etc.

Caracterele juridice ale formei cerute ad validitatem sunt urmatoarele:

-forma este un element constitutiv, esential al actului juridic civil, lipsa acesteia determinand nulitatea absoluta a actului;

-cerinta formei este incompatibila cu exprimarea implicita, cu manifestarea tacita a consimtamantului, ea presupunand o manifestare expresa a vointei;

-in principiu, forma este exclusiva, partile neputand alege intre mai multe forme; o exceptie o reprezinta testamentul care poate imbraca forme diferite, cele mai intalnite fiind forma olografa si forma autentica;

-forma este, de regula, aceeasi pentru o anumita categorie de acte solemne, ceea ce insemna ca ea are un caracter abstract si invariabil.

Conditiile formei cerute ad validitatem sunt urmatoarele:

-intreg cuprinsul - adica toate clauzele - actului juridic civil trebuie sa imbrace aceasta forma;

-nu se permite determinarea actului juridic civil prin trimiterea la un izvor extrinsec acestuia;

-toate actele juridice civile aflate in raport de interdependenta cu un act solemn trebuie sa imbrace aceasta forma;

-cand legea prevede, actul juridic civil care determina ineficacitatea actului solemn trebuie sa imbrace aceeasi forma.

De regula, izvorul obligativitatii formei cerute ad validitatem este legea, nefiind insa imposibil ca partile sa determine prin vointa lor ca forma sa reprezinte un elemente de validitate a actului juridic civil, transformand in mod conventional actul nesolmen intr-unul solemn.

# 2.2.Forma ceruta pentru probarea actului juridic civil.

Prin forma ceruta ad probationem se intelege acea cerinta - impusa de lege sau stabilita de parti - care consta in intocmirea unui inscris in vederea probarii actului juridic civil, fara ca lipsa acestei forme sa conduca la nevalabilitatea actului, ci doar la imposibilitatea dovedirii acestuia prin alt mijloc de proba. Aceasta forma consta in intocmirea actului juridic civil in forma scrisa.

Cerinta se justifica prin importanta pentru parti a unor acte juridice civile, altele decat cele pentru care legea impune forma solemna si prezinta avantajul ca inlatura posibilitatea unei interpretari a continutului actului juridic ce sa se indeparteze de vointa reala a partilor din momentul incheierii acestuia.

Caracteristicile formei cerute ad probationem sunt urmatoarele:

-este obligatorie, ori de cate ori legea o solicita;

-sanctiunea nerespectarii ei este inadmisibilitatea dovedirii actului juridic printr-un alt mijloc de proba;

-este o exceptie de la principiul consensulaismului, manifestarea de vointa trebuind imbracata intr-o forma scrisa, nu ca o conditie de valabilitate ci ca o conditie de admisibilitate a probei in caz de litigiu.

Cazurile in care legea cerea forma scrisa ad probationem sunt urmatoarele: contractul de locatiune, in masura in care nu a inceput executarea lui (art. 1416 Cod civil), tranzactia (art. 1705 Cod civil), depozitul voluntar (art. 1597 Cod civil), contractul de asigurare, contractul de concesiune etc.

# 2.3.Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti.

Aceasta se concretizeaza in anumite formalitati solicitate de lege pentru a determina ca actul juridic civil sa devina opozabil si persoanelor care nu au participat la incheierea lui, in vederea ocrotirii drepturilor sau intereselor acestora.

In principiu, actul juridic civil produce efecte doar intre parti astfel incat ele nu vor putea opune acordul lor de vointa altor persoane. Sunt insa anumite situatii in care legea permite opozabilitatea actului, cu conditia indeplinirii unor forme. Aceste masuri, evident, nu afecteaza valabilitatea actului juridic civil si nu au nici o legatura cu posibilitatea de probare a acestuia, indeplinirea acestei forme fiind relevanta doar in raporturile dintre partile actului juridic civil si terte persoane.

Cazuri in care legea reglementeaza o astfel de forma:

-publicitatea imobiliara, realizata prin sistemul cartilor funciare permite ca actele civile prin care se constituie ori se transmit drepturi reale sa devina opozabile tertilor in masura inscrierii lor in cartile funciare (Legea 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare);

-publicitatea constituirii gajului (art. 1686 Cod civil; titlul VI din Legea 99/1999 comb. cu HG 802/1999 de aprobare a Regulamentului pentru organizarea si functionarea Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare);

-cesiunea de creanta; pentru ca operatiunea sa devina opozabila debitorului cedat trebuie indeplinita una din urmatoarele formalitati: notificarea cesiunii sau recunoasterea acesteia de catre debitorul cedat, printr-un act autentic;

-darea de data certa inscrisului sub semnatura privata (art. 1182 Cod civil);

-notificarea proprietarului, depunerea chiriei in contul debitorului datorat si punerea la dispozitia sa a mijlocului adecvat pentru a putea intra in posesia chiriei (in cazul achitarii acesteia prin consemnare la CEC pe numele proprietarului);

-actele juridice civile avand ca obiect instrainarea autovehiculelor care - desi consensuale - nu pot fi opuse organelor de politie si a celor financiare pentru radiere si respectiv inmatriculare decat in masura in care ele imbraca o anumita forma;

-inregistrarea ceruta in materia inventiilor (Legea 64/1991);

-publicitatea si inregistrarile prevazute pentru anumite persoane juridice;

-publicitatea necesara in materie de concesionare, inchiriere si locatie a gestiunii.

Consecinta nerespectarii formei cerute atrage inopozabilitatea actului fata de terti, acordul de vointa al partilor producandu-si insa efecte in ceea ce le priveste pe acestea.

CAIET DE SEMINAR 10

1.Un bun viitor, care indeplineste conditia privind existenta obiectului actului juridic civil, o reprezinta, de exemplu, o recolta viitoare.

Atentie! Problema succesiunii viitoare - de exemplu, fiul unei persoane ce are un patrimoniu cuprinzand mari valori instraineaza dreptul sau succesoral inainte de decesul parintelui sau. Bunul este viitor deoarece fiul, fiind mostenitor rezervatar, nu poate fi inlaturat de la mostenire, astfel incat este evident ca in momentul decesului tatalui acesta va culege cel putin o parte din masa succesorala, daca nu o va prelua chiar in intregime. De asemenea este evident ca va exista un patrimoniu, elementul aleatoriu fiind continutul acestuia. Deci, din punctul de vedere strict al conditiilor de existenta a obiectului actului juridic civil, un astfel de contract ar putea fi considerat valabil. El este considerat insa imoral - prezumtia fiind absoluta - deoarece atat mostenitorul cat si virtualul cumparator ar urmari - chiar inconstient - decesul detinatorului patrimoniului respectiv. Pe de alta parte, este la fel de adevarat ca vocatia succesorala trebuie confirmata prin acceptarea mostenirii, putandu-se afirma ca pana in acest moment ea este incerta, cum incerta este si in varianta mostenitorului nerezervatar care poate fi inlaturat prin instituirea unui legatar universal.

2.Bunurile pot fi scoase din circuitul civil, fie prin efectul legii - cum este cazul celor din domeniul public - fie printr-o clauza de inalienabilitate care, insa, pentru a fi valabila trebuie sa fie limitata in timp.

3.Exemplul in care obiectului actului juridic civil este imposibil: A incheie un contract cu B, ca in schimbul unei sume de bani, sa inoate intr-o zi, de la Londra la Washington, purtand un costum de baie inscriptionat cu marca produsului fabricat de B. Intr-un astfel de caz imposibilitatea este absoluta. Daca insa obiectul contractului l-ar reprezenta traversarea unui lac de mica intindere, in aceleasi conditii, contractul ar fi valabil, iar neexecutarea obligatiei de catre A va determina neplata sumei convenite.

Imposibilitatea nu trebuie sa rezulte din nepriceperea sau neindemanarea debitorului sau din alte cauze ce por fi inlaturate.

In cazul obligatiei de a da un bun cert, imposibilitatea executarii nu poate rezulta decat din pieire fortuita a bunului respectiv in timp ce in masura in care obligatia consta in a da bunuri de gen, obiectul devine imposibil, doar in situatia in care nu se mai pot produce sau procura astfel de bunuri.

4.Un exemplu de obiect al actului juridic civil ilicit: angajarea unui ucigas profesionist pentru inlaturarea unui comerciant concurent.

5.Referitor la conditia ca in cazul actelor translative de proprietate cel care se obliga sa fie titularul dreptului, discutii au aparut in situatia vanzarii bunului altuia, cu mentiunea ca solutiile avansate difera in functie de faptul ca bunul vandut este unul generic sau unul cert.

Astfel, in masura in care vanzarea priveste un bun determinat prin caractere generice sau un bun viitor, lipsa calitatii de proprietar in momentul incheierii actului juridic civil nu are nici o consecinta in privinta valabilitatii acestuia deoarece dreptul de proprietate se transmite doar in momentul individualizarii bunului de gen sau al aparitiei bunului viitor, perioada in care debitorul poate procura bunul de la un tert.

Daca vanzarea are ca obiect un bun individual determinat, se disting cazurile in care partile actului juridic civil - sau cel putin cumparatorul - au fost sau de buna credinta in momentul incheierii actului. Astfel, in masura in care cumparatorul nu a cunoscut aceasta imprejurare, actul va fi anulabil pentru eroare asupra calitatii esentiale a vanzatorului. In varianta in care partile au cunoscut acest fapt actul va fi nul absolut, datorita cauzei ilicite.

6.Scopul imediat in cazul unor categorii de acte:

-in contractele sinalagmatice scopul imediat consta in reprezentarea contraprestatiei - proprietarul vinde pentru a obtine pretul;

-in contractele reale scopul imediat consta in prefigurarea remiterii bunului - se preda bunul in vederea depozitarii sale;

-in actele cu titlu gratuit scopul imediat consta in intentia de a gratifica;

-in contractele aleatorii aceasta cauza este reprezentata de risc, respectiv de posibilitatea realizarii unui castig ce depinde de o imprejurare viitoare si nesigura (in cazul rentei viagere, valoarea rentei depinde de durata vietii credirentierului).

7.Contract de vanzare-cumparare: scopul imediat pentru cumparator il reprezinta obtinerea imobilului in schimbul pretului achitat. Scopul mediat este determinat de destinatia pentru care este cumparat imobilul: pentru locuinta, pentru amenajarea unui spatiu comercial, a unui cabinet stomatologic, pentru a fi donat fiicei cumparatorului sau pentru a fi utilizat ca aport in natura intr-o societate comerciala.

Necesitatea includerii in notiunea de cauza a scopului mediat poate fi mai usor observata in actele juridice civile cu titlu gratuit deoarece intentia de a gratifica nu este suficienta ea insasi in analiza actului, fara a fi avute in vedere mobilele interne de care animat donatorul. A sustine contrariul ar insemna sa se sustina ca donatia este valabila chiar daca este determinata de mobile contrare normelor imperative ale legii sau normelor de convietuire sociala.

In acest context trebuie mentionat si ca potrivit dispozitiilor Codului civil (art. 954) eroarea antreneaza nulitatea actului juridic ori de cate ori poarta asupra calitatilor esentiale ale obiectului sau asupra identitatii si insusirilor esentiale ale persoanei, in masura in care oricare dintre acestea a reprezentat cauza principala pentru incheierea actului, ori este evident ca analiza acestora nu se poate face decat in conexitate cu scopul indirect al actului juridic civil deoarece scopul direct este reprezentat de dorinta de a dobandi un drept de proprietate sau un alt drept real.

Tema: analiza art. 1352 si 1714 Cod civil.

8.Principiul consensualismului reflecta ideea ca actul juridic civil este valabil incheiat in momentul in care se realizeaza acordul de vointa al partilor. Astfel, vanzare-cumpararea este perfectata si se produce transferul dreptului de proprietate in momentul in care vanzatorul s-a inteles cu cumparatorul, indiferent de predarea bunului sau achitarea pretului. In masura in care partile isi vor executa cu buna credinta obligatiile asumate (predarea bunului si plata pretului) este irelevant ca s-a redactat sau nu un inscris in momentul in care acordul s-a realizat. Daca insa cumparatorul achita intregul pret iar vanzatorul refuza sa-i mai predea bunul, iar valoarea acestuia este de peste 250 lei, cumparatorului ii va fi aproape imposibil sa faca dovada incheierii actului juridic, fiind aplicabile dispozitiile art. 1191si urm. Cod civil. Intr-o astfel de situatie pozitia vanzatorului ar fi mai favorabila sub un alt aspect el putand formula impotriva cumparatorului care nu mai plateste pretul o actiune in revendicarea bunului pe care paratul o va bloca invocand tocmai contractul pe care nu l-a executat sub aspectul obligatiilor asumate.

In cazul formei ad validitatem, nerespectarea acesteia atrage nevaliditatea actului. Aceasta stare va putea fi remediata doar in cazul in care partile vor intelege sa dea acordului lor de vointa forma ceruta de lege.

Mai trebuie retinut ca daca actul este incheiat printr-un mandatar, mandatul insusi va trebui sa imbrace forma ceruta de lege pentru actul respectiv.

Nu trebuie confundata forma solemna cu cea autentica, existand situatii cand se permite o alta forma, ceruta insa cu valoare ad validitatem, exemplul tipic constituindu-l testamentul olograf.

In ceea ce priveste forma ceruta ad probationem, actul se incheie valabil chiar daca acordul de vointa nu se materializeaza intr-un inscris redactat de parti. Lipsa inscrisului nu are nici un impact asupra efectelor actului juridic, cata vreme aceste efecte se produc datorita bunei credinte a partilor.

Actul pentru care legea cere o forma speciala pentru a-l face opozabil partilor este la randul sau valabil chiar daca nu imbraca forma respectiva, consecinta fiind inopozabilitatea. De exemplu: A este proprietarul unul imobil pe care il instraineaza lui B, printr-un act sub semnatura privata, act ce isi produce efectele deoarece imobilul reprezinta un apartament situat intr-un bloc de locuinte (forma autentica ad validitatem este curta de lege exclusiv pentru imobilele terenuri). Deoarece B nu se muta imediat in locuinta aceasta este ocupata de o familie C, iar B formuleaza actiune in justitie, pentru a obtine evacuarea acestora. Dreptul sau de proprietate nu va putea fi protejat deoarece el nu a fost facut public fata de ceilalti subiecti care au o datorie negativa generala de a nu face nimic pentru a conturba exercitarea lui. Mai mult, familia respectiva va putea invoca un contract de inchiriere incheiat cu A, pe care B poate fi obligat sa il respecte deoarece membrii familiei C nu au avut de unde sa cunoasca dreptul lui B asupra imobilului respectiv. Evident, A va raspunde fata de B pentru gestul sau de a fi incheiat un contract de inchiriere asupra unui bun deja instrainat, dar acest aspect este irelevant pentru dreptul familiei C de a locui in apartament pana la expirarea termenului prevazut in contract (maximum 3 ani).