Partajul conventional si partajul judiciar

Partajul conventional si partajul judiciar

Principala clasificare cunoscuta cu privire la partaj porneste de la rolul vointei partilor in realizarea acestuia. Atunci cand el se realizeaza prin acordul de vointa al partilor suntem in prezenta unui partaj conventional sau voluntar. Cand realizarea partajului nu este rezultatul acordului de vointa al coindivizarilor, ci al interventiei justitiei in realizarea acestei operatiuni, partajul este de natura judiciara.

Partajul conventional. Este posibil sa se efectueze daca exista acordul valabil si unanim al coindivizarilor, cu exceptia cazurilor expres reglementate de lege, cand el trebuie realizat pe cale judiciara.

Din punctul de vedere al momentului realizarii lui, partajul conventional este posibil oricand pe durata existentei indiviziunii, cu conditia inexistentei unei conventii de mentinere a acesteia, incheiata in conditiile art. 728 alin. (2) C. civ. Sub aceasta rezerva, partajul conventional poate fi realizat in cursul procedurii succesorale, urmand a se lua act de el prin certificatul de mostenitor, poate fi realizat in afara acestei proceduri, sau chiar dupa ce a fost sesizata instanta de judecata pentru sistarea indiviziunii pe cale judiciara. In acest ultim caz, partile pot incheia partajul prin tranzactie, urmand a se lua act de ea prin hotararea de expedient in conditiile art. 271-273 C. proc. civ., sau pot renunta la actiunea judecatoreasca pentru a incheia conventia de partaj in afara cadrului judiciar.

Aceasta forma de imparteala poate privi toate bunurile din indiviziune sau numai o parte din ele, celelalte putand fi impartite pe cale judecatoreasca sau ulterior printr-o alta conventie.

Sub aspectul formei, partajul conventional este un contract consensual. El este deci valabil prin simplul acord de vointa al partilor, fara a fi nevoie de vreo alta formalitate. Cele aratate sunt valabile chiar si cand obiect al partajului il constituie un teren deoarece partajul are efect declarativ si nu translativ, astfel incat nu este aplicabil art. 2 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, text legal ce prevede necesitatea formei autentice pentru actele de instrainare a terenurilor de orice fel.

Dovada partajului conventional se poate face in conditiile de probatiune specifice actelor juridice. Desi partajul este valabil chiar daca operatiunea juridica nu este consemnata intr-un inscris, pentru dovedirea lui este nevoie de regula de un act scris. De aceea chestiunea valabilitatii unui partaj verbal este mai mult teoretica pentru ca in practica partajul este incheiat in forma scrisa, de regula autentica, datorita importantei si complexitatii operatiunilor de partaj si din necesitatea efectuarii formalitatilor de publicitate imobiliara in cazul imobilelor.

Sub aspectul conditiilor de fond este necesar, in raport de dispozitiile art. 730 C. civ., ca toti coindivizarii sa fie prezenti, acestia sa aiba capacitate deplina de exercitiu si, evident, sa existe acordul coindivizarilor cu privire la toate aspectele partajului. In afara acestor conditii principiul este ca partile au deplina libertate in modul de efectuare a partajului. Spre exemplu ei pot evalua bunurile in raport de alta data decat a partajului, pot efectua raportul prin echivalent acolo unde el ar putea fi pretins in natura, pot conveni componenta loturilor si repartizarea lor dupa criteriile voite etc.

Partajul conventional este avantajos pentru coindivizari deoarece implica cheltuieli nesemnificative si o realizare prompta a drepturilor in raport cu partajul judiciar.

Partajul judiciar. Obligativitatea partajului judiciar. Coindivizarii au, in principiu, latitudinea sa aleaga calea pe care vor sa realizeze partajul, adica sa-l efectueze pe cale conventionala sau judiciara. Partajul judiciar reprezinta o procedura suficient de complicata pentru a necesita un timp indelungat pentru infaptuirea sa, precum si cheltuieli apreciabile. De aceea partile nu recurg la aceasta procedura cand aceleasi efecte le pot obtine pe cale conventionala. Trebuie insa subliniat ca in dreptul nostru existenta unui acord total cu privire la operatiunile de imparteala nu poate stopa partile de la formularea unei actiuni in justitie si sistarea indiviziunii pe cale judiciara, chiar daca nu inteleg ca acordul lor sa-l concretizeze intr-o tranzactie.

De la regula de principiu a posibilitatii alegerii caii de a iesi din indiviziune, legea a instituit o serie de exceptii. Acestea reprezinta situatii deosebite, in care partajul nu poate fi obtinut decat pe cale judiciara.

Cazurile in care partajul judiciar este obligatoriu sunt urmatoarele:

- cand partile nu cad de acord asupra chestiunilor legate de imparteala. Este firesc ca in astfel de situatii conventia de partaj, care ca orice contract presupune un acord de vointe, nu se poate realiza, astfel incat nu ramane decat posibilitatea partajului judiciar;

- cand unul dintre coindivizari este absent si nu are nici reprezentant la imparteala conventionala. Si in acest caz, ca si in cel precedent, realizarea acordului de vointe nu este posibila, astfel incat se impune partajul judiciar;

- cand printre coindivizari se afla minori sau persoane puse sub interdictie, iar autoritatea tutelara, in virtutea prerogativelor ce-i revin in baza art. 129 alin. (2) din Codul familiei nu si-a dat acordul pentru realizarea impartelii pe cale conventionala. Autoritatea tutelara, ca organ cu atributii pe linia asigurarii protectiei drepturilor persoanelor incapabile, poate refuza autorizarea unei conventii incheiate intr-o maniera care nu asigura realizarea drepturilor coindivizarilor minori sau interzisi, sau ii prejudiciaza in orice mod. Autorizarea nu mai este necesara in cazul partajului judiciar, protectia persoanelor incapabile fiind asigurata in acest caz prin intermediul instantei judecatoresti.