Principiile dreptului international penal

DREPT INTERNATIONAL PENAL

Curs. 7

Definitia, subiectele si principiile dreptului international penal

dreptul international penal a aparut pe fondul unei conceptii noi conform careia nu numai statele raspund pe plan international ci si persoana fizica;

Primele reguli consacrate pe cale conventionala referitoare la raspunderea penala pentru crime internationale (crime de razboi si crime impotriva umanitatii) se regasesc in tratatul de la Versaiiles din 1919, act care are meritul de a mentiona pentru prima data notiunea de crima de razboi, dreptul international nefaifiind decat un drept exclusiv al pacii nu si al razboiului;

Definitie: dreptul international penal reprezinta ansamblul de norme cu forta obligatorie, stabilite si acceptate de catre state, prin care se definesc principiile si modlitatile raspunderii penale si reprimarea infractiunilor internationale savarsite cu incalcarea dreptului international contenporan

Subiectele: principalele subiecte ale dreptului international public sunt statele. Persoanle fizice, fie ca organe ale statului, fie ca particulari, apar mai mult ca obiect al raporturilor penale internationale, decat ca subiect al lor.

Principiile dreptului international penal:

Principiul legalitatii infractiunilor sl pedepselor: principiu de baza al dreptului penal intern al statelor, conform caruia nicio fapta nu este infractiune daca nu este incriminata de lege (nullum crimen sine lege) si nicio pedeapsa nu poate fi aplicata daca ea nu este prevazuta de lege (nulla poena sine lege). A se vedea art. 2 din Codul penal al Romaniei actual si art. 2 din Noul Cod penal aflat in dezbatere. Cu atoate acestea in meteria dreptului international nu se prevad expres anumite pedepse pentru comiterea infractiunilor internationale decat in putine acte internationale si intr-o formulare generala, cum ar fi bunaoara: Statutul Tribunalui Militar International de la Nürnberg si Statutul Curtii Penale Internationale precum si Tribunalele penale ad-hoc care functioneaza in prezent pentru fosta Yugoslavie si Rwanda.

Principiul represiunii universale stabileste ca statul care descopera pe teritoriul sau autorul infractiunii internationale este competent sa o judece, indiferent de locul unde a fost savarsita fapta. Statutul CPI preia acest principiu sub forma principiului de complementaritate spre deosebire de triunalele temporare (ad-hoc) care aplica prin exceptie principiul primordialitatii.

Principiul raspunderii penale individuale si personale: numai omul, ca indivitd, poate raspunde penal, colectivitatea neavand un astfel de atribut. Nu este compatibil cu raspunderea colectiva si nici cu raspunderea unei persoane pentru fapra altuia.

Principiul imprescriptibilitatii crimelor internationale: aplicaqbil pentru o parte a infractiunilor internationale (crime de razboi si crimele impotriva umanitatii). Principiul a fost consacrat de Conventia asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si a crimelor contra umanitatii, adoptata sub egida ONU in 1968 (Rezolutia Ad. Genrale a ONU nr. 2391 din 28 noimebrie 1968, in vigoare de la 11 noiembrie 1970).

Principiul neretroactivitatii, cu exceptia legii penale mai favorabile, este consacrat intr-o serie de documente internationale, in special cele privind protectia si promovarea drepturilor omului.

La nivel international, sub egida ONU, Comisia de Drept International a adoptat in 1996 un proiect definitivat de Cod al Crimelor contra Pacii si Securitatii Umanitatii cu 20 de artciole impartit in doua parti: Dispozitii generale (art. 1-15) si Crime contra pacii si securitatii umanitatii (art. 16-20). Pentru de talii a se vedea:

https://untreaty.un.org

INSTITUTII JURISDICTIONALE PENALE

1. Curtea Penala Internationala (C.P.I.) https://www.icc-cpi.int/

1.1. Jurisdictia Curtii

C.P.I. a fost creata ca institutie jurisdictionala permanenta, cu competenta obligatorie pentru statele-parti la Statutul acesteia. Jurisdictia acesteia este complementara jurisdictiilor penale nationale. Statutul Curtii a fost adoptat printr-o conventie intre state si a fost deschis semnarii la 17 iulie 1998, la sediul ONU, urmand sa intre in vigoare dupa depunerea a 60 de instrumente de ratificare[3]. Statutul a intrat in vigoare la 1 iulie 2002 ca urmare a obtinerii celor 60 de ratificari necesare. Sediul Curtii este la Haga.

Prin Statutul sau, Curtea dispune de personalitate juridica internationala, fiind competenta sa-si exercite functiile pe teritoriul oricarui stat-parte la Statut si, prin acord special, al oricarui alt stat..

1.2. Competenta materiala a Curtii

Curtea este competenta sa judece si sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de comiterea unor infractiuni deosebit de grave - definite prin exemplificare in Statutul C.I.P. - care aduc atingere intereselor ansamblului comunitatii internationale:

1. crime de genocid;
2. crime impotriva umanitatii;
3. crimele de razboi;
4. crimele de agresiune.

a) Crima de genocid este definita drept "orice acte comise cu intentia de a distruge, in tot sau in parte, un grup national, etnic, rasial sau religios prin:

• uciderea membrilor grupului;
• atingerea grava a integritatii fizice si psihice a membrilor grupului;
• supunerea intentionata a grupului la conditii de existenta care sa conduca la distrugerea sa fizica totala sau partiala;
• masuri vizand impiedicarea nasterilor in cadrul grupului;
• transferul fortat de copii de la un grup la altul."

b) Prin crime contra umanitatii se intelege oricare dintre actele mentionate in continuare, atunci cand sunt comise in cadrul unui atac generalizat sau lansat sistematic asupra populatiei civile: ucidere, exterminare, sclavaj, deportare sau transfer fortat de populatie, condamnarea la inchisoare sau alte forme de privare grava de libertate, tortura, viol, sclavie sexuala, prostitutie fortata, sarcina sau sterilizare fortata sau orice alta forma de violenta sexuala de gravitate comparabila, persecutarea unui grup pentru motive de ordin politic, rasial, national, etnic, cultural, religios sau bazat pe sex, sau in functie de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile in dreptul international, crima de apartheid si alte acte inumane cu un caracter similar, cauzatoare de suferinte puternice si care aduc atingere grava integritatii fizice sau mentale.

c) Curtea este competenta sa judece crimele de razboi, in special acele crime care se inscriu in cadrul unui plan sau al unei politici elaborate. Prin crime de razboi se intelege, in virtutea Conventiilor de la Geneva din 1949 privind dreptul umanitar si a altor conventii si cutume internationale:

• omuciderea intentionata;
• tortura sau tratamentele inumane, inclusiv experientele biologice;
• provocarea cu intentie a unor suferinte puternice sau a unor atingeri grave a integritatii fizice;
• distrugerea si insusirea de bunuri, nejustificata de necesitati militare si executata pe o scara larga, in mod ilicit;
• constrangerea unui prizonier de razboi sa serveasca interesele unei armate straine;
• privarea intentionata a unui prizonier de razboi de dreptul la un proces echitabil;
• deportarea sau arestarea ilegala;
• luarea de ostateci;
• lansarea de atacuri deliberate impotriva populatiei civile si a bunurilor acesteia;
• lansarea de atacuri deliberate impotriva misiunilor umanitare si de mentinere a pacii;
• lansarea unui atac deliberat atunci cand este evident ca acesta va produce pierderi de vieti si pagube materiale in randul populatiei civile;
• uciderea sau ranirea combatantilor inamici dupa ce acestia s-au predat;
• portul unor insemne militare sau a uniformei inamice, atunci cand are drept urmare pierderea de vieti sau ranirea grava a adversarului;
• stabilirea de catre puterea ocupanta a unei parti din populatia sa in teritoriul ocupat, precum si transferul in interiorul acestui teritoriu sau in afara lui a unei parti sau a totalitatii populatiei bastinase;
• lansarea de atacuri deliberate impotriva constructiilor destinate uzului religios, educativ, artistic, stiintific sau caritabil, precum si impotriva monumentelor istorice si a spitalelor, atunci cand acestea nu sunt obiective militare;
• supunerea prizonierilor la experiente medicale si stiintifice;
• distrugerea sau confiscarea bunurilor inamice, atunci cand nu sunt impuse de necesitati militare;
• obligarea nationalilor partii adverse la participarea la operatiuni de razboi indreptate impotriva propriei tari;
• jefuirea localitatilor ocupate;
• utilizarea otravurilor, a gazelor asfixiante, precum si a armelor de natura sa provoace inamicului suferinte inutile;
• atingerea demnitatii persoanei, prin tratamente umilitoare si degradante;
• violul, sclavia sexuala, prostitutia fortata, sterilizarea fortata;
• utilizarea ostaticilor civili pentru a proteja zone sau forte militare;
• atacurile deliberate impotriva cladirilor, materialelor, unitatilor si mijloacelor de transport sanitare care utilizeaza semnele distinctive prevazute prin Conventiile de la Geneva;
• infometarea deliberata a civililor;
• inrolarea tinerilor sub 15 ani.

Actele enumerate in cadrul acestor definitii nu sunt limitative.

1.3.Competenta personala

Curtea este competenta sa judece si sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de comiterea infractiunilor precizate mai sus, daca au implinit varsta de 18 ani. Calitatea oficiala de sef de stat sau de guvern, de presedinte de parlament, de demnitar sau functionar public nu exonereaza pe autorul faptei de raspundere penala in fata Curtii si nici nu constituie un motiv de reducere a pedepsei. Imunitatile sau regulile de procedura speciale care insotesc calitatea oficiala a unei persoane nu impiedica Curtea sa isi exercite competenta fata de persoana in cauza. Raspunderea penala a persoanelor fizice, este o raspundere individuala. Nu se admite raspunderea colectiva a acestora.

Comandantii militari, pe langa responsabilitatea pentru propriile crime, raspund penal in fata Curtii si pentru crimele comise de catre fortele plasate sub comanda si controlul lor efectiv.

1.4. Sesizarea Curtii

Curtea devine competenta sa judece persoanele fizice care au comis crime impotriva unui stat- parte la Statut in urmatoarele situatii:

1. prin sesizarea Procurorului de catre un stat-parte;
2. prin sesizarea Procurorului de catre Consiliul de Securitate al ONU;
3. prin deschiderea, din oficiu, de catre Procuror, a unei anchete in legatura cu comiterea unei infractiuni.

1.5. Conditii de admisibilitate a unei cauze

O cauza nu este considerata admisibila de catre Curte, atunci cand:

a) Crima a facut obiectul unei anchete din partea unui stat competent in cauza, mai putin atunci cand acest stat nu a dorit sau a fost incapabil sa efectueze ancheta.

b) Persoana vizata a fost deja judecata pentru faptele care fac obiectul plangerii; conform principiului "non bis in idem" nimeni nu poate fi judecat de catre Curte sau de catre alta instanta pentru crime pentru care a fost deja condamnat sau achitat deja de catre Curte.

c) Cauza nu prezinta suficienta gravitate pentru a fi judecata de catre Curte.

1.6. Dreptul aplicabil

Curtea, in judecarea cauzelor, aplica prevederile Statutului, Conventiile de la Geneva privind dreptul umanitar, alte conventii si cutume internationale. De asemenea, sunt aplicabile cauzelor, principiile generale ale dreptului penal: legalitatea incriminarii si a pedepsei (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege), neretroactivitatea legii penale, responsabilitatea penala individuala.

1.7. Cauze care inlatura responsabilitatea penala

Acestea sunt:

1. bolile psihice care impiedica constientizarea caracterului infractional al faptei;
2. starea de intoxicatie provocata involuntar, care impiedica constientizarea caracterului infractional al faptei;
3. legitima aparare;
4. constrangerea prin amenintarea cu moartea sau atingerea grava a integritatii fizice;
5. comiterea crimei de catre alte persoane;
6. alte cauze a caror constatare ramane la latitudinea Curtii.

Nimeni nu poate fi raspunzator si nu poate fi pedepsit pentru o crima de competenta Curtii decat atunci cand elementul material al crimei a fost savarsit cu intentie si in cunostinta de cauza.

Eroarea de fapt si eroarea de drept nu inlatura raspunderea penala. De asemenea, nu il exonereaza de raspundere pe autorul faptei ordinul unui superior, militar sau civil. Singura exceptie o constituie cazul in care persoana in cauza nu a realizat ca ordinul e ilegal. Potrivit Statutului Curtii, ordinul de a comite un genocid sau o crima impotriva umanitatii este evident ilegal.

Crimele care sunt de competenta Curtii sunt imprescriptibile.

1.8. Structura Curtii

Curtea se compune din: Prezidiu, sectiunea de apeluri (o camera de apel), sectiunea de judecata (o camera de prima instanta) si sectiunea de prejudecata ( o camera preliminara), un oficiu al Procurorului[4] si Grefa/Registratra. Curtea are in componenta 18 judecatori, care poate fi marit daca este cazul. Judecatorii sunt alesi de catre Adunarea statelor parti, prin vot secret, dintre cei mai reputati specialisti in domeniu, avand cetatenia statelor- parti la Statut, dar nu mai mult de un reprezentant al unui stat. Judecatorii au un mandat de 9 ani si nu pot fi realesi. L aficare trei ani se procedeaza la o reinnoire a unei treimi din judecatori. Curtea este condusa de Presedinte secondat de 2 vicepresedinti, care alcatuiesc Prezidiul. Acestia sunt alesi cu majoritate absoluta de catre cei 18 judecatori.

Curtea beneficiaza pe teritoriul statelor-parti la Statut de privilegiile si imunitatile necesare indeplinirii misiunii sale. Judecatorii, Procurorul, procurorii adjuncti si Grefierul beneficiaza, in exercitarea atributiilor lor, de privilegiile si imunitatile acordate sefilor misiunilor diplomatice. Dupa expirarea mandatului, ei continua sa beneficieze de imunitate impotriva oricarei proceduri legale in legatura cu declaratiile date sau actele realizate in exercitarea functiilor lor oficiale.

Limbile oficiale ale Curtii sunt engleza, araba, chineza, spaniola, franceza si rusa.

1.9. Procedura in fata Curtii

Procedura comporta mai multe etape:

1. sesizarea procurorului;
2. procedura in fata Camerei preliminare;
3. procedura in fata autoritatilor statului national;
4. procedura in fata Camerei de prima instanta;
5. pronuntarea sentintei;
6. procedura in fata Camerei de apel.

Procurorul, poate sa solicite arestarea persoanei, masura pe care o dispune Camera preliminara pe baza convingerii ca sunt motive rezonabile de a crede ca pesoana in cauza a comis crima si ca arestarea este necesara pentru a garanta prezenta acesteia in fata instantei, impiedicarea obstructionarii anchetei, precum si a comiterii unei alte crime.

Statul parte care primeste cererea de arestare trebuie sa ia imediat masuri pentru punerea in executare a cererii, conform propriei legislatii si Statutului Curtii. Persoana arestata este imediat deferita autoritatii judiciare competente a statului de detentie, care verifica daca mandatul de arestare a vizat intr-adevar acea persoana, daca procedura de arestare a fost respectata si daca au fost respectate drepturile persoanei in cauza. Persoana arestata are dreptul de a cere punerea in libertate provizorie, cererea fiind examinata de autoritatea competenta a statului de detentie, decizia finala apartinand insa Camerei preliminare.

Persoanele supuse anchetei au urmatoarele drepturi:

1. nu pot fi obligate sa depuna marturie impotriva lor insesi sau sa se declare vinovate;
2. nu pot fi supuse nici unei forme de constrangere sau amenintare si nici torturii sau vreunui tratament crud, inuman sau dregradant;
3. beneficiaza gratuit de interpret, atunci cand este necesar;
4. nu pot fi arestate sau retinute in mod arbitrar.

Atunci cand este suspectata de comiterea unei crime, persoana care urmeaza sa fie interogata are urmatoarele drepturi:

1. de a fi informata inaintea interogatoriului ca exista motive pentru a o suspecta de comiterea crimei;
2. de a pastra tacerea, fara ca acest fapt sa fie luat in considerare pentru a determina culpa sau nevinovatia persoanei anchetate;
3. de a fi asistata de un aparator ales sau, in cazul in care nu are un astfel de aparator, de un aparator din oficiu, in mod gratuit;
4. de a fi interogata in prezenta aparatorului sau.

Procesul are loc la sediul Curtii, in prezenta acuzatului. Procesul se defasoara potrivit principiului publicitatii si al contradictorialitatii dezbaterilor. Singura exceptie de la principiul publicitatii o constituie cazul in care Camerele Curtii, pentru a proteja victimele, martorii sau un acuzat, dispune ca o anumita parte a procedurii sa se desfasoare cu usile inchise.

Curtea poate indica, atunci cand este cazul, reparatiile pe care cel condamnat este obligat sa le acorde victimelor sau urmasilor acestora.

Curtea poate pronunta impotriva unei persoane declarata vinovata o sentinta de condamnare de pana la 30 de ani de inchisoare, iar pentru crime de extrema gravitate, detentie pe viata. Pedeapsa inchisorii poate sa se cumuleze cu obligarea la plata unei amenzi, precum si cu confiscarea profiturilor si bunurilor castigate direct sau indirect prin crima, fara a prejudicia insa drepturile tertilor de buna- credinta.

Prin decizia Adunarii Statelor-parti, a fost creat, un fond pentru ajutorarea victimelor, in care se varsa si amenzile dispuse de Curte.

Sentinta de condamnare pronuntata de prima instanta poate sa faca obiectul apelului. Atat condamnatul cat si Procurorul, pot face apel impotriva sentintei primei instante. Hotararea Camerei de apel se da cu votul majoritatii judecatorilor, in sedinta publica si este motivata.

Executarea sentintelor de condamnare la pedeapsa cu inchisoare se realizeaza pe teritoriul statului desemnat de Curte, dintre cele care s-au declarat dispuse sa primeasca condamnati. Sentinta de condamnare este executorie pentru statele-parti, care nu o pot modifica.

1.10. Adunarea statelor- parti

Statele-parti la Statutul Curtii constituie Adunarea statelor, in care fiecare stat-parte dispune de un reprezentant. Printre atributiile Adunarii se numara stabilirea bugetului Curtii, emiterea de recomandari catre Comisia preparatoare, modificarea numarului de judecatori ai Curtii, verificarea rapoartelor de activitate ale Biroului Adunarii si examinarea situatiilor in care un stat-parte nu coopereaza cu Curtea. Adunarea dispune de un Birou, compus dintr-un presedinte si din 18 membri, alesi pentru 3 ani, avand posibilitatea crearii altor organe subsidiare considerate necesare. Presedintele Curtii, Procurorul si Grefierul participa la reuniunile Adunarii si ale Biroului.

Nu sunt admise rezerve la Statutul Curtii, dar amendamente se pot face numai la implinirea unui termen de 7 ani de la intrarea in vigoare, cuexceptia unor modificari de ordin exclusiv institutional.

2. Tribunale penale speciale temporare ad hoc

La nivel international, au fost constituie institutii jurisdictionale penale, cu competenta speciala si cu o durata temporara de activitate, limitata la solutionarea cauzelor pentru care au fost create. Din aceasta categorie de institutii jurisdictionale fac parte:

2.1. Tribunalul Militar International de la Nürnberg https://www.ushmm.org

Acesta a fost instituit prin Acordul de la Londra (1945) privind urmarirea si pedepsirea principalilor criminali de razboi . A functionat intre 20 noiembrie 1945 si 1 octombrie 1946 (218 zile de dezbateri). In baza Statutului de functionare, Tribunalul putea sa aplice pedeapsa cu moartea sau orice alta pedeapsa. Statele parti la acordul de infiintare a Tribunalului aveau obligatia de a preda institutiei , spre judecare, criminalii de razboi. Adiacent a fost constituita o jurisdictie penala internationala pentru judecarea crimelor savarsite de mari criminali de razboi ai Extremului Orient. Astfel, prin Proclamatia din 19 ianuarie 1946 s-a infiintat Tribunalul Militar International pentru urmarierea si pedepsirea marilor criminali de razboi din Extremul Orient. Statutul acestei instante era asemanator cu cel al Tribunalului de la Nürnberg[5]. Constituit la data de 3 mai 1946 si si/a incetat activitatea la 12 noiembrie 1948 a solutionat acuzatiile aduse conducatorilor Imperiului Japonez pentru mai multe tipuri de crime savarsite in perioada celui de/al doilea razboi mondial: crime impotriva pacii -clasa A; crime de razboi -clasa B; crima impotriva umanitatii -clasa C

2.2. Tribunalul penal international pentru judecarea si pedepsirea persoanelor vinovate de incalcarea dreptului international umanitar pe teritoriul fostei Iugoslavii https://www.un.org/icty/

Sediu la Haga in Olanda.

A fost creat prin rezolutia 808 (1993) a Consiliului de Securitate al O.N.U.. Tribunalul este o instanta jurisdictionala internationala ad-hoc, mandatul sau fiind limitat la judecarea actelor comise in perioada cuprinsa intre 1 ianuarie 1991 si pana in momentul restabilirii pacii.

Tribunalul este competent sa se pronunte in legatura cu fapte care constituie grave incalcari ale dreptului umanitar international, reglementate de Conventiile de la Geneva, sau pe cale cutumiara (crime de genocid, crime impotriva umanitatii, epurari etnice, deportari, transfer ilegal de populatie, exterminari, ucideri etc).

Persoanele care raspund in fata Tribunalului sunt autorii, complicii si instigatorii la comiterea faptelor mentionate mai sus, precum si superiorii pentru faptele subordonatilor.

Tribunalul are un organ propriu de instructie si urmarire condus de un procuror, numit de Consiliul de Securitate al O.N.U. pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de reinnoire a mandatului. Tribunalul este constituit din 11 judecatori, alesi de Adunarea Generala a O.N.U., la propunerea Consiliului de Securitate, avand un mandat de 4 ani, care poate fi reinnoit.

Procurorul poate fi sesizat de organele O.N.U., de state si de organizatii guvernamentale sau neguvernamentale. Sunt admisibile si plangerile individuale deferite de victime.

Tribunalul are doua grade de jurisdictie:

1. doua camere pentru judecata in prima instanta;
2. o camera de apel compusa din 5 judecatori.

O persoana judecata de Tribunal nu mai poate fi judecata de o instanta penala nationala pentru aceeasi fapta, conform principiului non bis in idem.

Tribunalul nu poate sa aplice pedeapsa cu moartea.

2.3. Tribunalul international penal pentru pedepsirea persoanelor responsabile de comiterea crimelor de genocid si alte violari grave ale dreptului umanitar pe teritoriul Ruandei sau al statelor invecinate https://69.94.11.53/

Sediu in Arusha in Tanzania

S-a instituit prin rezolutia 955(1994) a Consiliului de Securitate al O.N.U. Organizarea, competenta si procedura de judecata a acestui Tribunal sunt similare cu cele ale Tribunalului pentru fosta Iugoslavia, cu precizarea ca, in acest caz a fost vorba de un conflict la nivel national, spre deosebire de cel din Iugoslavia care prezinta atat elementele unui conflict national, cat si international.