Talharia

Talharia

127. Notiunea si caracterizarea infractiunii. Talharia este un furt comis cu violenta. Periculozitatea deosebita a acestei infractiuni rezulta din faptul ca infractorul, pentru a sustrage un bun mobil, pericliteaza valori sociale de o maxima importanta cum sunt viata, integritatea corpo-rala si sanatatea persoanei. Aceasta din urma situatie vizeaza relatii sociale pe care legiuitorul le considera adiacente, secundare fata de relatiile patrimoniale care constituie obiectul principal al faptei. Motivul este acela ca infractorul, in principal, urmareste realizarea furtului, iar violenta este doar un mijloc pentru infaptuirea acestui scop. Ramane de vazut daca, in prezent, mai putem accepta aceasta ierarhizare a valorilor sociale ce alcatuiesc obiectul infractiunii, trecand pe locul secundar valori ca libertatea, viata si sanatatea persoanei, care in orice situatie raman a fi mai importante decat patrimoniul. Cu alte cuvinte trebuie observat ca infractiunea mijloc este, dupa natura ei, mai periculoasa decat infractiunea scop si tocmai de aceea, in prezent, talharia este considerata, din punct de vedere criminologic, o infractiune de violenta. Mai adaugam ca desi infractorul urmareste o deposedare a victimei de un bun mobil, el savarseste violenta cu intentie, acceptand, cel putin, consecintele acesteia care se regasesc in urmarea talhariei.

Talharia este o infractiune complexa, unica, prin vointa legiuitorului. In continutul ei sunt intrunite infractiuni distincte, cum sunt furtul, amenintarea, fapte ce aduc atingere integritatii corporale sau sanatatii persoanei. Ne aflam in fata unor infractiuni mijloc (violente) si a unei infractiuni scop (furtul), situatie care, in principiu, se rezolva dupa regulile concursului de infractiuni, cu exceptia cazurilor in care legiuitorul prevede - ca in cazul talhariei - aplicarea unei calificari unitare.

128. Continutul constitutiv al infractiunii de talharie. Latura obiectiva. Elementul material are o structura complexa. El este alcatuit in primul rand din elementul material al infractiunii de furt, asa cum a fost analizat in paragraful precedent. Furtul constituie componenta principala a structurii complexe a elementului material al infractiunii de talharie.

Al doilea element component, adiacent fata de primul, il reprezinta o violenta fizica   sau psihica (inclusiv amenintarea) prin intermediul careia faptuitorul savarseste furtul sau incearca sa pastreze bunul furat, sa stearga urmele infractiunii sau sa-si asigure scaparea. Este asimilata violentei si punerea victimei in stare de inconstienta ori de neputinta de a se apara, daca aceste actiuni ale faptuitorului sunt savarsite in aceleasi scopuri.

Intre primul si cel de-al doilea component al elementului material exista o relatie de conditionare in sensul ca infractiunea de talharie exista numai atunci cand violentele sunt savarsite in scopul comiterii actiunii principale - furtul - ori, pentru ca faptuitorul sa pastreze bunul sustras, sa stearga urmele infractiunii, ori sa-si asigure scaparea.[2] Ori de cate ori violentele pierd legatura cu aceste scopuri ale activitatii faptuitorului, prevazute de lege, ele nu mai pot intregi structura elementului material al talhariei.

Prin "amenintare" intelegem infractiunea de amenintare prevazuta in art. 193 C. pen. Prin notiunea de "violente" folosita in art. 211 alin. 1 intelegem orice alta infractiune (caci violentele contra persoanei sunt incriminate) prin intermediul careia se exercita o constrangere fizica sau psihica asupra persoanei (lipsirea de libertate in mod nelegal, loviri sau alte violente, vatamare corporala etc.).

Daca bunul este predat faptuitorului chiar de catre victima, dar tot datorita unei constrangeri, fapta va constitui talharie. Aceeasi solutie se impune atunci cand in urma violentelor victima pierde contactul cu bunul pe care faptuitorul si-l insuseste imediat.[3]

Violenta va exista si atunci cand bunul este smuls din mana sau de pe corpul victimei si chiar daca victima din neputinta, spaima sau din cauza surprizei nu a opus rezistenta agentului.[4] Impactul psihologic al faptei, suportat de victima, justifica pe deplin o asemenea opinie.

Starea de inconstienta sau de neputinta de a se apara in care victima se afla trebuie sa fie cauzate prin actiunea subiectului activ. Daca acesta din urma profita doar, pentru a sustrage bunul, de o asemenea stare in care victima se afla (din motive independente de activitatea sa infractionala) fapta nu va mai fi talharie.[5]

Violentele se exercita asupra persoanei si nu asupra lucrului. Cand insa violenta asupra lucrului este, in realitate, o modalitate indirecta de a constrange victima, pentru a realiza furtul, fapta va putea fi calificata ca talharie. In acest din urma caz este necesar ca victima sa sesizeze acest caracter al violentei.

Starea de inconstienta este orice situatie de pierdere a cunostintei pe care o cauzeaza agentul victimei. Punerea victimei in neputinta de a se apara inseamna lipsirea victimei de posibilitatea de a se impotrivi deposedarii sale (ex.inchiderea ei intr-un spatiu pe care nu-l mai poate parasi, imobilizarea sa etc.).

O conditie esentiala pentru existenta infractiunii este efectiva savarsirea actiunii adiacente. In raport cu furtul actiunea adiacenta trebuie sa se comita inainte, in timpul sau imediat dupa acesta.

In literatura juridica s-a exprimat opinia ca violenta nu poate precede furtul, ci ea trebuie sa fie concomitenta ori posterioara acestuia.[6] Credem ca violenta se poate savarsi si anterior furtului daca ea pregateste iminent posibilitatea producerii sustragerii, existand relatia de conexitate dintre infractiunea de mijloc si infractiunea scop, (de exemplu, faptuitorul ameninta victima cerandu-i sa-i remita bunurile care le are asupra ei. Violenta psihica s-a exercitat, in acest scop, anterior inceperii oricarui act de deposedare a victimei, iar fapta constituie desigur o actiune adiacenta, inseranduse in elementul material al talhariei).

In cazul talhariei, violentele se pot savarsi nu numai asupra persoanei pagubite, ci si asupra oricarei alte persoane care are posesia sau detentia bunului sau care pazeste bunul ori care incearca sa-l impiedice pe faptuitor sa savarseasca furtul sau sa-si asigure pastrarea bunului, scaparea sau stergerea urmelor infractiunii. In orice situatie, victima trebuie sa fie prezenta la locul savarsirii faptei de furt deoarece numai violentele savarsite cu aceasta ocazie si in scopurile prevazute de art. 211 pot fi luate in considerare pentru existenta talhariei. Altfel, aceste violente pot constitui alte infractiuni.[8]

In practica s-a resimtit nevoia deosebirii infractiunii de talharie de aceea de santaj. Criteriile de deosebire vizeaza intreaga structura a celor doua infractiuni:

In ceea ce priveste obiectul juridic, constatam ca santajul, infractiune de pericol, primejduieste relatii sociale privitoare la libertatea persoanei, pe cand talharia, fapta de rezultat, aduce atingere, in principal, relatiilor sociale patrimoniale si, in secundar, unor relatii sociale pe care le intalnim si in obiectul juridic al santajului.

Valoarea concreta protejata de legiuitor in cazul art. 194 C. pen. este libertatea persoanei, iar folosul urmarit de faptuitor poate fi un bun mobil, imobil sau chiar un folos nepatrimonial. Talharia are ca obiect material numai un bun mobil.

Urmarea imediata consta intr-o stare de pericol la santaj cu privire la valorile ce alcatuiesc obiectul faptei si in efectiva diminuare a patrimoniului victimei (sau o tentativa la aceasta) in cazul talhariei. In secundar, la talharie apare si o stare de pericol sau chiar o vatamare efectiva referitoare la libertatea, integritatea corporala, sanatatea sau chiar viata persoanei.

Din punctul de vedere al consumarii, santajul s-a finalizat la momentul crearii starii de pericol ce rezulta ex re, neavand relevanta, din acest punct de vedere, daca faptuitorul a mai obtinut sau nu folosul urmarit. In cazul talhariei, consumarea faptei este in directa legatura cu obtinerea bunului de catre faptuitor.

In sfarsit, in cazul santajului, intre consumarea faptei si momentul (exterior acestei consumari, dupa cum am vazut si, totodata, incert) obtinerii folosului se interpune, de regula, o perioada de timp. Folosul urmeaza a fi realizat de catre faptuitor intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat. Pentru talharie aceasta situatie este cu totul improprie. Obtinerea bunului mobil este concomitenta sau imediat urmatoare violentelor.[9]

Fapta intra in concurs cu violarea de domiciliu atunci cand faptuitorul se afla fara drept in locuinta din care urmareste sa sustraga bunul,[10] precum si cu infractiunea de ultraj atunci cand victima violentei este un functionar care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat.

Latura subiectiva. Fapta se savarseste numai cu intentie. Insa si aceasta forma a vinovatiei are o structura complexa, fiind alcatuita din intentia cu care se savarseste actiunea principala si intentia cu care se comite actiunea adiacenta (violenta).

Latura subiectiva nu se reduce la aceasta infractiune numai la intentie. Legea prevede si un scop al faptei, la care se raporteaza in special actiunea adiacenta (infractiunea mijloc).

Scopul violentelor trebuie sa il constituie totdeauna furtul sau, dupa savarsirea acestei infractiuni, alternativ, pastrarea bunului sustras, stergerea urmelor infractiunii ori scaparea agentului de urmarire. Violentele exercitate in alt scop decat cel limitativ prevazut de lege nu mai pot constitui actiunea adiacenta a elementului material al talhariei.[12]

Nu e necesar ca scopul prevazut de lege sa se si realizeze efectiv. Este suficient ca el a fost urmarit de faptuitor.[13]

In situatia in care intentia de deposedare a victimei de un bun survine posterior efectuarii unor violente in alt scop decat acela de furt, fapta va constitui totusi talharie.[14] Aceasta deoarece intre sustragere si violentele care au precedat-o exista un raport de cauzalitate, al carui aspect obiectiv consta in aceea ca deposedarea a fost inlesnita, favorizata de violenta. Din punct de vedere subiectiv, hotarand spontan sa sustraga un bun victimei pe care in prealabil a constrans-o, faptuitorul creeaza o legatura obiectiva si subiectiva intre violenta si sustragere, care transforma violenta intr-un mijloc de realizarea a furtului.

A fortiori solutia se impun e atunci cand intentia de sustragerea a survenit pe parcursul efectuarii violentelor care, initial, aveau alta finalitate. Jurisprudenta prezinta astfel de situzatii.[15]

In cazul in care intre autor si victima preexista anumite litigii de ordin patrimonial, fapta nu va fi talharie deoarece, cu toate ca s-au folosit violentele, nu exista, din partea autorului, scopul insusirii (caracteristic furtului). Ca atare, fapta va primi alta calificare penala in raport cu natura si gravitatea violentelor exercitate de agent.

Talharia are latura subiectiva a praeterintentiei atunci cand urmarea ei este cea prevazuta in alin. 2 lit. h) sau in alin. 3 teza a doua.

129. Variantele infractiunii de talharie. In afara de infractiunea-tip prevazuta in alin. 1 al art. 211, examinata pana acum si pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de la 3 la 18 ani, talharia este incriminata si in variante agravate prevazute in alin. 2, 2¹ si 3 ale aceluiasi articol.

In alin. 2 imprejurarile care agraveaza raspunderea penala intervin atunci cand fapta este comisa: a) de o persoana mascata, deghizata sau travestita; b) in timpul noptii; c) intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport. Pedeapsa este inchisoare de la 5 la 20 de ani.

Conform alin. 2¹ pedeapsa este inchisoare de la 7 la 20 de ani, daca talharia a fost savarsita: a) de doua sau mai multe persoane impreuna; b) de o persoana avand asupra sa o arma, o substanta narcotica ori paralizanta; c) intr-o locuinta sau in dependinte ale acesteia; d) in timpul unei calamitati; e) a avut vreuna din urmarile aratate in art. 182.

Dupa cum se poate constata, cele mai multe dintre elementele circumstantiale sunt comune cu cele ale furtului calificat si au fost examinate anterior. Apar in plus savarsirea faptei intr-o locuinta sau dependinte. De asemenea, circumstanta prevazuta in art. 211 alin. 2 lit. c teza a doua difera de aceea prevazuta la art. 209 alin. 1 lit. f prin aceea ca mijlocul de transport nu mai trebuie sa aiba caracteristicile unui mijloc de transport in comun, el fiind, asadar, orice mijloc de transport.

Cea de-a doua varianta agravata a talhariei, prevazuta in alin. 3 al art. 211 C. pen., se poate realiza in doua imprejurari si anume atunci cand talharia a produs consecinte deosebit de grave si atunci cand a avut ca urmare moartea victimei. Prin "consecinte deosebit de grave" se intelege, potrivit dispozitiilor art. 146 C. pen., in vigoare, fie o paguba materiala mai mare de 200.000 RON, fie o perturbare deosebit de grava a activitatii unei autoritati publice sau unei unitati la care se refera art. 145 C. pen., ori altei persoane juridice sau fizice. Cand talharia a avut ca urmare moartea victimei, forma de vinovatie cu care actioneaza faptuitorul este praeterintentia, fiindca daca aceasta consecinta se datoreaza intentiei faptuitorului, iar nu culpei sale, vor fi incidente dispozitiile art. 176 lit. d) C. pen., fapta constituind omor deosebit de grav.

In aceasta a doua varianta agravata, talharia se sanctioneaza cu inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

130. Formele infractiunii de talharie. Tentativa talhariei se pedepseste (art. 222 C. pen.). Ea este, in realitate, tentativa de furt, la care se adauga actiunea adiacenta, care trebuie sa se realizeze efectiv. Exista tentativa si atunci cand, dupa savarsirea unei tentative de furt, faptuitorul intrebuinteaza violenta pentru a-si asigura scaparea sau pentru a sterge urmele faptei sale. Daca violentele s-au efectuat, tentativa de talharie exista chiar daca obiectul a carui sustragere se urmarea nu se gasea la locul savarsirii faptei. Poate fi tentativa de talharie si violenta exercitata in scopul folosirii pe nedrept a unui autovehicul.

la toate agravantele, tentativa este posibila, avand in vedere faptul ca actiunea principala, care prin ea insasi este infractiune, poate avea forma tentativei, iar violenta se comite tot cu intentie.

Consumarea infractiunii este in functie de consumarea actiunii principale si de aceea tot ceea ce priveste momentul consumativ al infractiunii de furt are deplina aplicabilitate si in cazul talhariei. Actiunea adiacenta trebuie sa existe efectiv, sa se consume, pentru ca talharia sa poata avea si ea aceasta forma.

Nu are relevanta faptul ca autorul nu a reusit sa pastreze bunul, din moment ce insusirea acestuia a avut loc. In cazul coautorului insusirea bunului efectuata numai de catre unul dintre infractori face ca talharia sa aiba forma consumata.

Cand s-a produs efectiv vreuna dintre urmarile prevazute in alin.2¹ lit. e) sau in alin. 3, iar furtul (actiunea principala) s-a realizat in forma tentativei, pedeapsa pentru fapta se va stabili in raport cu limitele prevazute de art. 211 alin. 2¹ sau 3, fara a se tine seama de dispozitiile art. 21 C. pen. Aceasta deoarece rezultatul mai grav, prevazut de aceste texte, s-a produs, iar activitatea infractionala trebuie raportata la acest rezultat mai grav, care care primeaza fata de cel creat prin tentativa de furt propriu-zisa si pe care, de altfel, din punct de vedere obiectiv il absoarbe.