Vatamarea corporala grava

Vatamarea corporala grava

56. Notiunea si caracterizarea infractiunii de vatamare corporala grava. Vatamarea corporala grava este fapta persoanei care pricinuieste unei alte persoane fie o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii, care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale pe o durata mai mare de 60 de zile, fie pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul, ori punerea in primejdiea vietii. Fapta constituie deci o foarte grava atingere adusa integritatii corporale sau a sanatatii si de aceea necesitatea incriminarii si sanctionarii ei severe este imperioasa. Vatamarea corporala grava a fost incriminata in art. 182 C. pen., asa cum este de fapt, anume ca o varianta calificata a infractiunii de vatamare corporala.

Prin Legea nr. 169 din 10 aprilie 2002 privind modificarea si completarea Codului penal, a Codului de procedura penala si a unor legi speciale (M.Of. nr. 261/2002), s-a dat textului art. 182 Cod penal o noua redactare, in care au fost mai exact determinate si mai corect sanctionate variantele infractiunii de vatamare corporala grava.

In aceasta redactare, fapta de vatamare corporala grava a fost incriminata in 3 variante: o varianta tip in alin. 1 si doua variante agravate in alineatele 2 si 3 ale art. 182 Cod penal. Analiza infractiunii de vatamare corporala grava presupune examinarea tuturor acestor variante.

Privita in ansamblu, infractiunea de vatamare corporala grava prezinta aceeasi structura ca si infractiunea de vatamare corporala, adica o situatie premisa si un continut constitutiv complex, alcatuit din continutul constitutiv al infractiunii de lovire sau alte violente si un element circumstantial, constand in producerea uneia dintre urmarile imediate grave enumerate in alineatele 2 si 3 ale art. 182 Cod penal. De aceea, examinarea acestei infrac-tiuni consta, in esenta, in cercetarea elementului circumstantial, in diferitele sale variante, si a conditiilor de existenta a acestuia.

57. Elementul circumstantial al infractiunii de vatamare corporala grava in varianta simpla. Acest element consta in provocarea unei vatamari corporale care a necesitat pentru vindecare ingrijiri medicale pe o durata mai mare de 60 de zile si se realizeaza atunci cand vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii, cauzata victimei prin actiunea ori inactiunea faptuitorului, a necesitat ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile. Nu este realizata circumstanta, daca durata acestor ingrijiri a fost de 60 de zileori mai mica; in acest caz fapta va constitui vatamare corporala. Daca insa durata ingrijirilor a fost mai mare de 60 de zile, va exista vatamare corporala grava indiferent de producerea si a altor consecinte. Odata dovedita durata ingrijirilor medicale, nu mai este necesar, pentru calificarea infractiunii, sa se dovedeasca si provocarea unor boli incurabile ori a vreunei infirmitati. De asemenea, exista vatamare corporala grava chiar in cazul in care, initial, s-a apreciat ca rana cauzata victimei va necesita ingrijiri de numai 9 zile, insa ulterior au intervenit complicatii care au impus un tratament mai mult de 60 de zile, fiind vorba de o infractiune progresiva la care urmarea imediata se prelungeste dupa consumare.[1] In practica judiciara s-a decis, in mod corect, ca exista aceasta infractiune chiar daca in timpul tratamentului medical victima a efectuat deplasari sau s-a prezentat la locul de munca prestand munca, devreme ce nu s-a dovedit ca el a contribuit, prin aceasta, la agravarea vatamarii initial produse. Intr-adevar, faptul ca, in conditii speciale, s-ar putea reduce, in unele cazuri, durata ingrijirilor medicale, nu trebuie sa profite inculpatului cata vreme nu este vorba de un procedeu comun de reducere a duratei ingrijirilor medicale.

. Elementul circumstantial al infractiunii in prima varianta agravata. Aceasta consta in producerea vreuneia dintre consecintele enumerate in alin. 2 al art. 182 Cod penal. Aceste urmari sunt:

1. pierderea unui simt sau a unui organ. Prin pierderea unui simt se intelege lipsirea completa de facultatea de a se percepe senzatii din lumea externa cu organul de simt respectiv (vaz, auz, miros, gust, pipait). Pierderea simtului poate fi independenta de pierderea organului de simt respectiv, in sensul ca organul poate sa existe dar sa nu functioneze. Pierderea organului de simt duce insa si la pierderea simtului sau cel putin la slabirea acestuia (in cazul pierderii unuia dintre organele de simt pereche:ochi, urechi) ceea ce echivaleaza insa cu o infirmitate permanenta.

Pierderea unui organ inseamna lipsirea completa de un organ sau de o parte a corpului care indeplineste o functie vitala ori utila vietii. Pe langa organele de simt, pot fi distruse si alte organe: plamani, rinichi, limba, maxilare etc.;

2. incetarea functionarii unui simt sau a unui organ inseamna punerea acestora in stare de a nu-si indeplini functiile (de ex. pierderea functiei de procreare);

3. o infirmitate permanenta, fizica sau psihica, adica o stare anormala care pune persoana in stare de inferioritate din punct de vedere fizic sau psihic.

Pentru existenta agravantei este necesar ca aceasta stare sa fie permanenta, adica nesusceptibila de schimbare. Constituie infirmitate permanenta slabirea unui simt (vaz, auz), a unui organ (de ex. greutatea de a merge, a vorbi, a respira), a oricarei parti din corp, daca aceasta indeplinea o functie utila. Practica noastra judiciara este in acelasi sens. Astfel, s-a decis ca este vatamare corporala grava atunci cand, in urma unei loviri, victima a ramas cu sechele care ii scad acuitatea vizuala, dandu-i o invaliditate partiala, dar permanenta.[3]

De asemenea, s-a apreciat ca pierderea unei corzi vocale constituie o infirmitate permanenta, a carei provocare atrage calificarea faptei ca infractiune de vatamare corporala grava;[4]

4. slutirea, adica alterarea infatisarii fizice a fetei sau a chipului victimei, ori a corpului ei, in asa fel incat acesta capata un aspect neplacut, prin distrugerea armoniei trasaturilor fetei sau a corpului. Slutirea poate sa fie urmarea unei desfigurari (de ex. taierea nasului, jupuirea pielii de pe obraji, infundarea unui maxilar etc.). In practica judiciara s-a considerat slutire provocarea mai multor cicatrice pe fata si intarzierea inchiderii unui ochi,[5] pierderea a doi dinti din fata in urma loviturilor aplicate de inculpat, intrucat creeaza o dezarmonie substantiala in fizionomia celui vatamat, iar vindecarea nu este posibila printr-un proces natural;

5. avortul, adica intreruperea cursului sarcinii in sensul art. 185 C. pen. Exista aceasta circumstanta atunci cand a avut loc expulzarea sau uciderea fatului cauzata prin fapta infractorului. Daca s-a provocat o nastere prematura, aceasta nu constituie avort, dar poate constitui o punere in primejdie a vietii persoanei. Pentru existenta agravantei trebuie ca faptuitorul sa fi stiut sau sa fi prevazut ca victima este gravida. Daca nu se afla in culpa, fapta, desi a avut ca urmare avortul, nu va constitui vatamare corporala grava;[7]

6. punere in primejdie a vietii persoanei inseamna crearea unui pericol grav si imediat pentru viata victimei prin fapta savarsita, de ex. Provocarea unei vatamari care, fara interventia medicala tempestiva ar duce in mod necesar la moartea victimei, cum ar fi provocarea unui hematom in regiunea craniana, sectionarea unei artere etc.

Este de observat ca o astfel de punere in primejdie a vietii persoanei poate avea loc si in cazul unei tentative de omor. De aceea situatia de fapt trebuie analizata cu grija in vederea unei calificari corecte. In acest sens, plenul fostului Tribunal Suprem, prin decizia de indrumare nr. 6 din 7dec.1974,[8] a dat instantelor indrumarea de a califica drept tentativa de omor fapta de vatamare corporala grava prin care s-a pus in primejdie viata unei persoane, atunci cand faptuitorul, prevazand ca prin aceasta s-ar putea produce si moartea victimei, a urmarit sau acceptat acest rezultat, care nu s-a produs din cauze independente de vointa sa. Daca insa faptuitorul, punand in mod obiectiv in primejdie viata persoanei vatamate, nu a avut reprezentarea mortii victimei sau, desi a prevazut-o, nu a urmarit-o sau acceptat-o, fapta sa constituie infractiunea de vatamare corporala grava prevazuta in art. 182 C. pen.

Oricare dintre aceste consecinte este suficienta pentru a constitui elementul circumstantial al infractiunii de vatamare corporala grava. Din punct de vedere subiectiv, realizarea elementului circumstantial se caracterizeaza prin vinovatie sub forma intentiei depasite (praeterintentie). De regula, actiunea prin care se provoaca vatamarea este savarsita cu intentie, dar rezultatul mai grav depaseste aceasta intentie, el nu este dorit (urmarit), nici acceptat de faptuitor.

58. Elementul circumstantial al infractiunii de vatamare corporala grava in a doua varianta agravata. Potrivit dispozitiilor art. 182 alin. 3 Cod penal, acest element se realizeaza atunci cand fapta de vatamare corporala grava a fost savarsita in scopul producerii consecintelor prevazute inalin. 1 si 2. Altfel exprimat, aceasta a doua varianta agravata a infractiunii de vatamare corporala grava se caracterizeaza printr-un element subiectiv specific, constand in aceea ca faptuitorul, producand vatamare corporala, a urmarit anume ca durata ingrijirilor medicale necesare pentru vindecare sa fie mai mare de 60 de zile, in cazul variantei simple, sau ca vatamarea sa determine pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul ori punerea in primejdie a vietii persoanei, caracteristice vatamarii corporale grave in prima varianta agravata, prevazuta in alin. 2 al art. 182 Cod penal.

Asadar, spre deosebire de celelalte variante ale infractiunii de vatamare corporala grava, care se caracterizeaza, din punct de vedere subiectiv, prin vinovatia sub forma praeterintentiei, varianta lor agravata se caracterizeaza prin vinovatie sub forma intentiei, directe sau indirecte, exprimand periculozitatea sporita a infractorului in comparatie cu celelalte variante. Termenul "scop" folosit in textul legii nu are rolul de a califica intentia, ci de a o deosebi de praeterintentie, fiecare caracterizand o anumita varianta a infractiunii[9].

58¹. Forme si sanctiuni ale vatamarii corporale grave. Tentativa este posibila numai in cazul celei de-a doua variante agravate si se pedepseste. In varianta simpla, prevazuta in alin. 1 al art. 182, vatamarea corporala grava se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani, iar in prima varianta agravata, prevazuta in alin. 2, cu inchisoare de la 2 la 10 ani. In cea de-a doua varianta agravata, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 12 ani.