Actiunea si resorbtia medicamentelor pe cale rectala

ACTIUNEA SI RESORBTIA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALA

Evitarea barierei hepatice si respectiv administrarea medicamentelor pe cale rectala duce la o eficacitate sporita a substantelor medicamentoase. Portiunea inferioara a intestinului gros, in regiunea anala, poseda mucoasa, submucoasa, tesut conjunctiv si o retea de vene care formeaza asa-numitul 'plex conjunctiv rectal'. Exista venele hemoroidale (superioara, inferioara si medie), vena cava si vena porta. Exista o participare activa a mucoasei rectale in procesul de resorbtie. Comunicarea intre venele hemoroidale inferioare si medii cu vena cava inferioara determina ca medicamentele resorbite pe cale rectala sa ajunga direct in circulatie, fara sa treaca prin ficat. Trecerea din venele hemoroidale superioare prin vena porta face ca medicamentul resorbit sa ajunga in ficat, fapt ce poate constitui un neajuns. Participarea venei hemoroidale superioare in transportul medicamentului resorbit in cavitatea rectala nu poate fi exclusa decat prin resorbtie dirijata.

Transportul substantelor active resorbite pe cale rectala catre organele unde ele trebuie sa-si exercite actiunea se efectueaza in principal prin sistemul circulator. Daca este nevoie, pot fi provocate modificari in irigatia sanguina sau in echilibrul ionic, schimbari care pot influenta resorbtia substantelor medicamentoase.

Efectul terapeutic, dupa administrarea rectala a medicamentului, se obtine realizandu-se eliberarea substantei din excipient, absorbirea ei de catre mucoasa si transportarea in organism.

Supozitorul se introduce in rect, in canalul rectal, la distanta de aproximativ 5-6 cm si in spatiul rectal ramane pana la topire sau solubilizare. Dupa o ora de la administrarea supozitorului, el se gaseste dispersat intr-o regiune situata la 12 cm de anus.

Topirea supozitorului se produce in regiunea imediata a locului unde a fost introdus, apoi are loc absorbtia si imprastierea principiului activ pe plexul hemoroidal, ajungand in vena cava inferioara.

Imprastierea medicamentului din supozitorul lichefiat in lichidul din cavitatea rectala depinde de aderenta excipientului la mucoasa rectala.

Resorbtia medicamentului are loc prin difuziune-osmoza si, ca sa patrunda in circulatia generala, substanta activa trebuie sa traverseze o membrana albuminoida vie.

Resorbtia prin mucoasa a principiilor active eliberate este conditionata de natura componentelor si locul de administrare:

a)    Substanta medicamentoasa, solubilitatea ei in apa sau lipide, polaritatea ei, volumul sau molecular, gradul de diviziune si dispersie, emulsie apa/ulei sau suspensie, constanta de disociere, gradul de reactii momentane al suprafetei absorbante ;

b)    Excipientul, natura lui, starea fizica in momentul administrarii, modul si timpul de lichefiere, vascozitatea la temperatura rectala, comportarea lui in timpul si dupa resorbtie, sistemul dispers.

Substantele terapeutic active dizolvate in ulei, excipientul gras, nu au acelasi efect ca atunci cand sunt dispersate intr-un excipient miscibil cu apa sau excipient emulsie.

Resorbtia substantelor medicamentoase din excipiente grase se face mai incet si partial si depinde de forma in care se afla solutia, emulsia sau suspensia. In cazul excipientilor grasi, o parte din substanta medicamentoasa ramane in grasime si aceasta, acoperind suprafata de absorbtie a mucoasei, blocheaza difuziunea.

Din excipientii hidrosolubili, substantele medicamentoase se resorb si actiunea locala sau generala este prompta.

Intensitatea si durata de actiune sunt dependente de doza substantei active.
Cauzele pot fi datorate lipsei observatiilor cu privire la influenta excipientilor, a
cedarii substantelor active, a resorbtiei intarziate, s.a.

Printr-o determinare cantitativa a iodurii de potasiu sau a salicilatului de sodiu in urina, dupa administrarea acestor substante in supozitoare cu diferiti excipienti, s-a putut aprecia valoarea lor.

Locul de aplicare, temperatura organismului, pH-ul, continutul lichidului din cavitatea respectiva, unii factori intervin individual, influenteaza viteza de resorbtie.

Masurarea resorbtiei rectale poate fi realizata prin determinarea substantelor active resorbite sau eliminate ca atare sau sub forma de derivati, sau a substantelor active nesorbite ce se afla inca in rect, prin determinarea efectelor produse de catre substantele active nesorbite.

Resorbtia substantelor medicamentoase si concentrarea lor este urmarita si in serul sanguin.

Experimentele sunt facute cu supozitoare ce contin iodura de sodiu, acid acetilsatilic, sulfamide.

Toate metodele de cercetare a resorbtiei 'in vivo', in special in organismul uman, sunt destul de dificile. O mare influenta asupra rezultatelor este determinata de timpul de administrare, deosebirile individuale, de anotimp, s.a.

Viteza de resorbtie a diferitelor substante medicamentoase prin mucoasa rectala este determinata prin administrarea unui colorant usor resorbabil: albastrul de metilen. Acest colorant se resoarbe repede din clisme apoase, lent din supozitoare cu glicerol de gelatina si cel mai incet din supozitoarele cu unt de cacao.

Viteza de resorbtie este calculata in durata de timp de la administrarea colorantului si pana la aparitia lui in urina.