Alcoolismul

ALCOOLISMUL este o stare psihica si fizica insotita de tulburari cronice de comportament rezultand din consumul excesiv de alcool continuu sau episodic in scopul de a suprima discomfortul si care duce in final la autodistrugerea individului. Elemente definitorii: consumul excesiv de alcool continuu sau episodic; fenomenul de dependenta; deteriorarea fizica si mintala. Forme clinice: sunt numeroase, in functie de cantitatea, natura si durata utilizarii toxicului: intoxicatia alcoolica acuta; tulburarile psihice acute si subacute; sindrom de impregnare alcoolica cronica; forme delirante ale alcoolismului; encefalopatii alcoolice carentiale; dementa alcoolica. Evolutia simptomatologiei alcoolismului cronic depinde de cele 2 moduri de uz patologic-abuzul sau dependenta alcoolica. Acestea se petrec de obicei in primii 5 ani de consum regulat. Consumul abuziv, precoce de alcool (tineri sub 16 ani) duce frecvent la complicatii ulterioare de ordin social sau medico-legal. Clasificarea alcoolismului: Alcoolismul simplu este subimpartit in: grupul -cuprinde alcoolismul nevrotic; este caracterizat printr-o simpla dependenta psihologica; este vorba de un consum neregulat, controlat, fara dependenta fiziologica si fara simptome de abstinenta; este legat de increderea asupra efectului tranchilizant in stresul somatic si emotional; grupul -cuprinde alcoolismul somatic; este caracterizat prin consum indelungat de bauturi slabe (vin, bere) si este conditionat socio-cultural

(mentalitati, obiceiuri) fara a crea insa dependenta, desi este un alcoolism al bautorilor excesivi cu manifestari somatice mascate de diferite diagnostice (gastrita, ciroza, polinevrita). Alcoolismul psihiatric cuprinde prin dependenta psiho-fiziologica o adevarata toxicomanie; este caracterizat prin dependenta fiziologica, toleranta crescuta, pierderea controlului; persoana nu se mai poate opri cand a inceput sa bea pana ajunge la starea de ebrietate si da simptome de abstinenta la intreruperea consumului. Alcoolismul este a 4-5-a problema de sanatate din lume; 90% din oameni consuma bauturi alcoolice; 40-50% din barbati au sau au avut probleme temporare legate de alcool; 10% din barbati si 3-5% din femei dezvolta alcoolism; 6% din alcoolici corespund stereotipului cu dispozitie spre scandal. Alcoolismul feminin este adesea nevrotic de tip depresiv. Pragul intoxicatiei cu alcool este stabilit la o alcoolemie cuprinsa intre 0,8 si 2-3 g/litru. Coma alcoolica apare la 3-5g/litru si decesul la alcoolemie cuprinsa intre 5-10g/litru. Copiii sunt mai sensibili, la ei decesul putand surveni la 3g/litru. Absorbtia unui litru de vin sau echivalentul sau in alcool produce o alcoolemie de 1g/litru. La o alcoolemie intre 0,8-1g/litru se considera stare de betie. Intre 0,6-0,8g/litru apare incoordonare motorie evidentiabila; intre 0,15-0,50g/litru apar tulburari ale vitezei de reactie; intre 0,6-0,1g/litru nu apar tulburari. Eliminarea alcoolului din sange se face lent si progresiv si este in medie de 24 de ore pentru

alcoolemie de 2-3g/litru. Tratamentul (dupa ce pacientul s-a lasat de bautura): hidratare cu apa, sucuri naturale, medicatie psihotonica, sedative, vitaminoterapie (B₁, B₆), tonice cardiace. Pentru tratamentul alcoolismului cronic se recomanda: 1).Apelarea la motivatia etica: se incearca sa se ajute alcoolicul pentru a mentine un nivel motivational crescut pentru a se supune abstinentei. Include educarea alcoolicului in legatura cu alcoolismul si a familiei si prietenilor de anu proteja alcoolicul de problemele cauzate de alcool. 2).Ajuta pacientul sa-si redobandeasca un stil de viata functional, sa-si duca viata fara alcool prin consiliere personala, sexuala, reabilitare profesionala, sprijin familiar. Nu intotdeauna reabilitarea in spital este mai eficienta decat ingrijirea ambulatorie. Contacul cu pacientul trebuie mentinut cel putin 6 luni-1 an dupa ce abstinenta a fost atinsa. Anxietatea si insomnia sunt tratate prin exercitii de relaxare, meditatii, exercitii fizice, hobbyterapie. Asociatia alcoolicilor anonimi are un rol foarte important si este o asociatie de autoajutorare formata din alcoolici recuperati, care ofera model eficient si arata ca abstinenta poate fi atinsa.

ASISTENTA SOCIALA IN CAZUL FAMILIILOR SARACE: se incearca integrarea sociala. Asistenta sociala urmareste ridicarea familiilor dependente la un anume grad de independenta normala grupului de familii din aceeasi categorie sociala. Scopul principal urmarit de asistenta sociala

este eliminarea cauzelor care au adus familia respectiva in situatia de a trebui sa solicite un ajutor. In baza unui plan de refacere bine stabilit, asistenta sociala trebuie sa-i plaseze pe dependenti in situatia de a intretine prin propriile lor mijloace, ajutandu-i sa devine membrii activi ai societatii. Pentru alegerea actiunii de refacere se urmareste plasarea in locuri de munca a dependentilor; in cazul in care este vorba de mame care nu pot parasi caminul avand copii mici sau alti dependenti sociali, se procura munca la domiciliu-spalat, calcat, confectionare de cutii, pungi. De aceea este necesar ca pe raza de activitate a Primariilor sa functioneze centre de munca la domiciliu organizate de oficiile de asistenta sociala.   

CLASIFICAREA PATOLOGIEI PSIHIATRICE: A).Patologia psihica secundara unui proces organic: tulburari psihice in traumatisme cranio-cerebrale, tulburari psihice din tumori (sifilis), din intoxicatii, senescenta (imbatranire), dementa. B).Psihogenii care reprezinta grup de afectiuni cu etiologie reprezentata mai ales de o trauma psihica (nevroza in special). C).Psihozele sau endogeniile: psihoza maniaco-depresiva, schizofrenia si paranoia.

COEFICIENTUL DE INTELIGENTA este un indice de varsta care consta in raportul dintre 2 performante: performanta reala a subiectului (VM) si cea asteptata in functie de varsta sa: QI=VMX100/VC. VC este varsta mentala;

VC este varsta cronologica. QI peste 140 persoana extrem de inteligenta. QI intre 120-140 inteligenta superioara. QI intre 110-119 inteligenta peste nivel mediu. QI intre 100-109 inteligenta nivel mediu (buna). QI intre 90-99 inteligenta nivel mediu (slaba). QI intre 80-89 inteligenta sub medie. QI intre 70-79 inteligenta de limita. QI intre 50-69 deficienta mintala usoara (debilitate mintala). QI intre 20-49 deficienta mintala medie (imbecilitate). QI intre 0-19 deficienta mintala grava (idiotenie). Termenul de psihiatrie a fost creat la inceputul secolului trecut, respectiv anul 1803, cu sensul de vindecare a sufletului fara a-si mai pastra la ora actuala sensul initial decat intr-o mica masura. Se considera normalitate posibilitatea unei istorii echilibrate a subiectului, iar dimensiunile ei drept totalitatea proceselor de adaptare la mediu conform modelului general al speciei (posibilitati de raspuns al marii majoritati a colectivitatii). Normalitatea trebuie sa apara ca o suma de ritmuri biochimice, fiziologice, afective, relationale, motivationale, adaptate armonic solicitarilor din mediu si concordante cu raspunsurile majoritatii membrilor comunitatii conform modelului speciei. Limita normal patologica este extrem de complicata. Fundalul bolii este personalitatea, aparand un ansamblu de dezorganizari care proiecteaza fiinta dincolo de limitele normalitatii.

ERGOTERAPIA IN BOLILE PSIHICE: orice bolnav psihic spitalizat sau aflat

in conditii de spitalizare partiala trebuie antrenat in munca in modul util. In acest context, ergoterapia apare ca o arta si ca o stiinta utilizata pentru a ajuta omul handicapat sa-si foloseasca la maximum capacitatile fizice si mentale. Pentru ca munca sa devina factor terapeutic trebuie aplicata in functie de posibilitatile bolnavului, de stadiul si evolutia bolii sale. Bolnavul trebuie sa-i inteleaga scopul. In ergoterapie este vorba de o actiune comuna de neutralizare a tendintelor morbide si de stimulare a functiilor normale conservate prin crearea unei ambiante speciale in care activitatea are o finalitate imediata si un scop mai indepartat. Ergoterapia constituie primul stadiu al organizarii recuperarii prin munca. Ca forme principale, ergoterapia cuprinde: tehnici de readaptare care include activitati cotidiene si menajere; tehnici de baza-tesatorie, tamplarie; activitati artizanale si artistice care stimuleaza initiativa si creativitatea; forme industriale cu caracter curativo-productiv.

INFECTIA CU SIDA infestarea cu virusul a fost identificata clinic in anul 1981 in stadiul cel mai dezvoltat al acesteia, care este reprezentat de sindromul de imunodeficienta dobandita SIDA. Este caracterizat printr-un deficit imunitar complex predominant celular care predispune la suprainfectii variate si o evolutie invariabil letala in decurs de cateva luni sau ani. Primele manifestari clinice ale infectiei au fost identificate in S.U.A. la homosexuali.

Ipotezele privind aparitia acestui virus si zona de propagare initiala este contradictorie, dar cei mai multi inclina sa creada ca epidemia a aparut in Africa in urma cu 20-35 de ani, de unde s-a raspandit si pe celelalte continente. Virusul HIV este de 2 tipuri: HIV I si HIV II. HIV I poate fi transmis doar la cimpanzei, iar HIV II si la maimute. Temperatura peste 57⁰ C omoara sau distruge HIV-ul; la temperatura de 56⁰ C virusul este inactivat in 30 de minute. La temperaturi joase HIV isi pastreaza infectiozitatea; este distrus usor de dezinfectantele uzuale-alcoolul, apa oxigenata, detergenti. Nu exista pana in prezent nici o substanta apta sa omoare HIV sau sa impiedice progresul infectiei. Singurul medicament care provoaca ameliorare tranzitorie la bolnavi este AZT-ul retrovir. Principalele caractere ale infectiei cu HIV deriva din structura genetica complexa si consta din infectia limfocitelor si distrugerea lor progresiva, infectia monocitelor si macrofagelor. Consecintele acestor activitati ale HIV constau din afectarea sistemului imunitar cu producerea unor suprainfectii grave. Raspandirea infectiei cu HIV in lume poate fi estimata numai cu aproximatie doar pentru cazurile de SIDA. Infectia este raspandita diferit in functie de zonele geografice, de varsta, de sex, de anumite grupe de risc. Perioada de incubatie este de 1-3 luni dupa infectia sangvina, de 10-14 luni dupa infectia pe cale sexuala. Infectia asimptomatica este caracterizata prin stare generala buna, fara anormalitati clinice, dar pacientul este insa purtator de HIV si este contagios. Aceasta stare a infectiei poate persista timp indelungat, dar cu posibilitatea de a trece ulterior in diferite manifestari clinice sau direct in stadiul SIDA. Infectia acuta simptomatica: debutul poate fi asemanator altor infectii virale caracterizat prin febra cu durata intre 3-14 zile, mialgii, artralgii, transpiratii, faringita si adenopatii periferice (ganglioni umflati). In 1985, OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) defineste ca un adult sufera de SIDA cand prezinta cel putin 2 semne majore in asociere cu cel putin un semn minor, in absenta insa a altor cauze de imunodeficienta. Semne majore: scaderea greutatii corporale cu peste 10%; diaree cronica cu durata de peste o luna; febra cu durata de peste o luna. Semne minore: tuse persistenta; dermita cronica preuricinoasa; herpes zoster; candidoza orofaringiana; adenopatie generalizata. Diagnosticul de laborator este pus cu ajutorul testului Eliza prin evidentierea anticorpilor antiHIV. Masuri preventive: depistarea surselor de infectie; masuri fata de caile de transmitere (calea sexuala; transmitere prin sange; femei gravide). Cai de transmitere: cale sexuala: heterosexuala sau homosexuala; prin inoculare de sange sau derivate de sange; de la mama infectata la fat. Sursa de infectie este omul infectat cu HIV cu sau fara manifestari clinice. Particularitate: persistenta infectiei cu HIV toata viata celui infectat care ramane contagios

pana la sfarsitul vietii. Infectia asimptomatica: pacientul prezinta o stare generala buna, fara simptome clinice, dar este purtator de HIV si contagios. Aceasta stare poate persista mult timp, dar cu posibilitatea de a trece ulterior in alte stadii. Infectia acuta simptomatica: apar manifestari generale si afectari organice multiple. Debutul clinic este asemanator altor infectii virale: febra intre 3-14 zile; mialgii; antralgii; transpiratii; faringita; adenopatii periferice multiple; in sange pot apare limfocite atipice. Manifestari organice: neurologice (meningita acuta; encefalopatie; tulburari psihice; polinevrite); hepatice; eruptie cutanata. Stadiul de adenopatie cronica generalizata: apare hipertrofia ganglionara multipla (cervicala, axilara, submandibulara) ce persista cel putin 3 luni, fara a avea alta motivare etiologica; manifestarile clinice constitutionale apar intr-un stadiu ulterior care confera aspectele caracteristice ale infectiei cu HIV: scadere in greutate cu cel putin 10%; febra cu durata de peste 1 luna, peste 38⁰ C; diaree de peste 1 luna; suprainfectii. Acest stadiu este constituit din cel putin 2 manifestari, impreuna cu limfodenopatia generalizata si a fost denumit de complexul SIDA. Profilaxie: masurile preventive privesc cele 3 surse sau cai de transmitere: calea sexuala: populatia trebuie informata asupra riscului de infectie cu HIV; transmiterea prin sange si derivate ale sangelui: controlul donatorilor; excluderea celor infectati; combaterea abuzului de transfuzie; respectarea

tehnicii de inactivare a virusurilor in prepararea derivatelor; sterilizarea instrumentelor medicale si masuri de dezinfectie; transmiterea de la mama la fat: gravidele vor fi informate despre riscul posibilitatii transmiterii si in sarcinile inaintate cezariana.