ANATOMIA CORPULUI UMAN

ANATOMIA CORPULUI UMAN

1.1.Termeni generali de orientare

Pentru incadrarea si exprimarea relatiilor spatiale ale corpului uman, cat si a partilor sale componente, conventional, s-au inscris in Nomina Anatomica, fiind unanim acceptati, o serie de termeni generali de orientare. Acestia cuprind axele si planurile de referinta si termeni cu caracter particular.

Punctul de plecare in definirea lor il constituie pozitia anatomica a corpului uman, respectiv pozitia ortostatica sau verticala, particulara omului, cu membrele atarnand langa trunchi, cu capul si ochii privind inainte si cu fata palmara a mainii orientata anterior, in supinatie.

Corpul uman, ca toate corpurile si obiectele din natura, este un corp tridimensional si, ca atare, prezinta trei axe si trei planuri spatiale principale. Axele exprima de regula directia spatiala, iar planurile se refera la sectiunile conventionale sau reale ale corpului, cu rol de precizare a situs-ului anatomic sau pozitiei spatiale a partilor sale componente.

1.1.1.Axele

Axul vertical sau longitudinal, in pozitie ortostatica, strabate corpul in lungimea sa si este perpendicular pe sol. El are un pol superior sau cranial si altul inferior sau caudal.

Axul sagital sau antero-posterior, numit si ventro-dorsal, corespunde grosimii corpului. El are un pol anterior sau ventral si altul posterior sau dorsal si cade perpandicular pe axul vertical.

Axul transversal, la om in pozitie verticala, este numit si axul orizontal. El strabate corpul de la stanga la dreapta si exprima obisnuit latimea.

1.1.2.Planurile

Planurile se refera la sectiunile corpului si fiecare din ele trece prin cate doua din cele trei axe principale. Acestea sunt: planul median (sagital), frontal si transversal.

Planul median trece prin axul longitudinal si sagital. El strabate corpul pe linia mediana, impartindu-l in doua jumatati simetrice numite antimere.

Planul frontal trece prin axul longitudinal si transversal si divide corpul intr-o parte anterioara sau ventrala si alta posterioara sau dorsala.

Planul transversal, raportat la pozitia ortostatica, este numit si plan orizontal. El trece prin axul sagital si transversal si este perpendicular pe planurile sagital si frontal.

Figura 1. -Axele si planurile corpului uman

Pentru o mai buna intelegere este necesara definirea notiunilor de ,,aparat'' si ,,sistem'':

Aparatele sunt grupari de organe cu functie principala comuna, desi structura lor morfologica este diferita. Ele sunt unitati functionale ale corpului, de unde deriva si denumirea lor, de exemplu: aparatul locomotor, alcatuit din oase, articulatii si muschi, cu functiile principale de sustinere a corpului si locomotie; aparatul digestiv, cu functia principala de digestie, etc.

Sistemele sunt unitati morfologice si functionale, alcatuite din organe care au aceeasi structura; sunt formate din acelasi tesut, de exemplu: sistemul osos, sistemul muscular, sistemul cardiovascular, sistemul nervos.

1.2.Sistemul Nervos

Sistemul nervos ne controleaza activitatea de la o miscare la alta , totul, fara exceptie.

Fara sistem nervos nu exista auz si vedere. Nu este durere si bucurie, dar nu sunt nici miscari coordonate, ar fi de neanchipuit reglarea unor functii fiziologice ca digestia sau respiratia fara sa mai vorbim despre importanta memoriei si a luarii de decizii, despre sentimente, afectivitate, gandire si vorbire.

Partile sistemului nervos:

Elementele de baza sunt celulele nervoase, numite neuroni

Figura 1. 2-Organizare sistem nervos

1.2.1.Alcatuirea neuronului

Corpul celular formeaza substanta cenusie din nevrax si ganglionii somatici si vegetativi extranevraxiali. El este delimitat de o membrana lipoproteica, neurilema, are citoplasma-neuroplasma, ce contine organite citoplasmatice si un nucleu, obisnuit central, cu unul sau mai multi nucleoni. Unele organite celulare (mitocondrii, complex Golgi, reticul endoplasmatic, lizozomi) sunt prezente si in alte celule, iar altele sunt specifice neuronului-corpusculii Nissl si neurofibrinele. Corpusculii Nissl (corpi tigroizi) sunt constituiti din mase dense de reticul endoplasmatic rugos, la nivelul carora au loc sintezele proteice neuronale.

Neurofibrinele apar ca o retea omogena de fibre care traverseaza intreaga neuroplasma; au rol in transportul substantelor si de sustinere.

1.2.2.Prelungirile neuronale sunt dendritele si axonul

Dendritele sunt prelungiri citoplasmatice extrem de ramificate, continand neurofibrile si corpi Nissl spre baza lor. Ele conduc influxul nervos centripet (aferent),    axonul este o prelungire unica, lunga, alcatuit din axoplasma, in care se gasesc neurofibrile, mitocondrii si lizozomi, este delimitat de o membrana, axolema, continuarea neurilemei. Axonul se ramifica in portiunea terminala, ultimile ramificatii fiind butonate (butoni terminali). Acestia contin, in afara de neurofibrile, numeroase mitocondrii, precum si vezicule in care este stocata o subsanta (mediator chimic) prin care impulsul nervos este transmis altui neuron la nivelul sinapsei interneuronale, axonii conducand impulsul nervos centrifig (eferent).

Fibra axonica este acoperita de mai multe teci: teaca Scwann, teaca Henle,    rolul lor este de a primi informatii dintr-un anumit punct al organismului si de a transfera aceste informatii altor celule nervoase care sa declanseze o anumita reactie, de exemplu contractia anumitor grupuri musculare.

1.2.3.Transmiterea impulsurilor cu ajutorul mediatorilor chimic

Fiecare maciuca terminala se apropie de dendrita altei celule nervoase, dar nu o atinge in totalitate, formand sinapsa. Cu ajutorul unor substante chimice de transmitere, neuro-transmitatori, impulsurile trec dintr-o parte a sinapsei in alta. Cand excitatia atinge maciuca terminala din axon, in anumite conditii poate sari sinapsa si isi continua drumul dendritele celulei nervoase vecine. Sistemul nervos are doua parti importante, cu efecte reciproce: sistemul nervos central , care cuprinde creierul si maduva spinarii si sistemul nervos periferic, ce cuprinde totul in afara de tesutul nervos din sistemul central. Sistemul periferic are doua componente importante: sistemul nervos somatic si cel vegetativ.

O sarcina importanta a sistemului nervos somatic este adunarea informatiilor de la organele de simt si transmiterea lor la sistemul nervos central, a doua sarcina este transmiterea impulsurilor primite de la sistemul nervos central la muschii scheletici, producand astfel miscarile comandate.

Figura 1.3-Constient sau inconstient Sistemul Nervos

Sistemul nervos al vietii de relatie (somatic), care asigura echilibrul organismului cu conditiile variabile ale mediului;

Sistemul nervos al vietii vegetative, care regleaza permanent activitatea organelor interne. Sistemul nervos simpatic intervine permanent, in mentinerea tonusului anterior si al altor activitati vegetative. Dar rolul sau important se evidentiaza in special in situatii neobisnuite, periculoase, cand pune in conditii optime, organismul pentru 'fuga sau lupta'.

Sistemul nervos parasimpatic exercita actiuni mai discrete, dar mult mai extinse comparativ cu cele ale simpaticului, intervenind in reglarea activitatii vegetative, in conditii obisnuite de viata. Sistemul nervos vegetativ coordoneaza functionarea organelor interioare si a glandelor cum ar fi inima, stomacul, rinichii si pancreasul. Sistemul nervos somatic are doua componente importante: sistemul senzorial si cel motor. Informatiile venite din mediul exterior sunt culese    de organele de simt. Durerea, impulsurile tactile, temperatura pielii sunt receptionate prin celule receptoare. Din acesti receptori impulsurile rezultate in urma excitatiei ajung prin fibrele nervoase senzitive in sistemul nervos central. Informatiile despre mediul exterior sunt adunate si transmise prin siruri de semnale, compuse din milioanele de impulsuri pe minut, spre sistemul nervos central. In timp ce nervii senzitivi transporta in sistemul nervos central impulsurile venite din organele de simt, nervii motori transmit comenzile sistemului nervos central spre muschi si in organele motoare. Manunchiul de fibre motorii si senzitive ce inpanzesc

un organ sau teritoriu bine determinat alcatuiesc nervii. Diferitele organe si zone sunt "deservite" de nervi diferiti.

Din sistemul nervos central pornesc in total 43 de perechi de nervi: 12 perechi de nervi cranieni din creier si 31 de perechi de nervi din partile laterale ale maduvei spinarii.

Sistemul nervos central-Creierul si maduva spinarii formeaza "procesorul central" al sistemului nervos. Acesta primeste din organele de simt si din receptori impulsurile sosite prin nervii senzitivi, le filtreaza si le analizeaza, apoi prin nervii motori transmite concluzii, obligand muschii si glandele sa reactioneze corespunzator la impulsurile primite.

Figura 1.4 -Coloana vertebrala.

Coloana vertebrala- segmentul axial al scheletului trunchiului- este alcatuita din 33-34 vertebre. Vertebrele sunt dispuse metameric (una deasupra alteia) si sunt impartite, dupa regiunile carora le apartin, in vertebre: cervicale(7), toracale(12), lombare(5), sacrale(5) si coccigiene(4 sau 5).

Coloana vertebrala prezinta, in plan sagital (antero-posterior), 4 curburi fiziologice: cervicala, toracala, lombara, sacrala. Aceste curburi cresc rezistenta si elasticitatea coloanei vertebrale, mentinand pozitia normala a corpului.

Figura1.5-Alcatuirea unei vertebre.

Fiecare vertebra este formata dintr-un corp vertebral in partea ventrala, si un arc vertebral, in partea dorsala. Gaura vertebrala este cuprinsa intre arc si corp. Prin suprapunerea vertebrelor se formeaza un canal in care se gaseste maduva spinarii. Arcul vertebral poseda cate trei prelungiri- apofize.

Are trei parti principale: trunchiul cerebral, aflat in prelungirea maduvei spinarii pe care se afla cele doua emisfere cerebrale, creierul mare(cereberum), locul gandirii constiente iar sub cele doua emisfere, in spate, se gaseste a treia parte, creierul mic (cerebellum).

Desi multi nervi senzitivi se termina la nivelul creierului si multi nervi motori pornesc, de aici, totusi majoritatea celulelor din creier, sunt inter-neuroni cu rol in filtarea, analizarea si depozitarea informatiilor. Un rol important al creierului este pastrarea informatiilor sosite de la organele de simt. Creierul poate readuce mai tarziu aceste informatii pentru a fi folosite in luarea de decizii. De exemplu durerea resimtita la atingerea plitei incinse intra in memorie, este readusa ori de cate ori ne gandim sa atingem sau sa nu atingem plita.

1.3 Aparatul respirator

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care servesc la efectuarea respiratiei pulmonare: eliminarea bioxidului de carbon din sange, respectiv utilizarea oxigenului din aerul ambient. Aparatul respirator este format din doua categorii de organe:

-caile respiratorii sunt reprezentate de cavitetea nazala, laringele, traheea si bronhiile; din caile respiratorii mai fac parte cavitatea bucala, respective portiunea nazala si bucala a faringelui;

-plamanii, inveliti in pleure, la nivelul carora are loc respiratia pulmonara;

Figura 1.6-Aparatul respirator

Cavitatea nazala

La cavitatea nazala distingem nasul extern si cavitatea nazala propriu-zisa.

Nasul extern este proeminenta mediana, situate in mijlocul fetei; adaposteste o pate a cavitatii nazale, dar aceasta din urma depaseste nasul extern si se intinde in profunzimea maxilarului superior, pana la nivelul portiunii nazale a faringelui.

Cavitatea nazala este situata in centrul maxilarului superior, deasupra cavitatii bucale, sub craniul neural, inaintea portiunii nazale a faringelui si intre cele doua orbite. Cavitatea nazala comunica cu sinusurile paranazale situate in jurul ei. Cavitatea nazala este divizata de septul nasal in doua fose nazale. Fieacare fosa nazala se imparte in cate doua regiuni: vestibulul nasal si fosa nazala propriu-zisa. Fosa nazala propriu-zisa are la randul ei o regiune respiratory si alta olfactorie.

Sinusurile paranazale sunt patru perechi de compartimante pneumatice situate in jurul foselor nazale cu care comunica prin orificii speciale. Aceste cavitati pline cu aer micsoreaza greutatea scheletului capului, marind in acelasi timp rezistenta acestuia; totodata au rol de izolatori termici si de rezonatori al sunetelor.

Laringele este un organ tubular care face parte din caile respiratorii. El este in acelasi timp si organul principal al fonatiei. El corespunde ultimelor patru vertebre cervicale. Laringele este asezat inaintea portiunii laringiene a faringelui, in care proemina, si inapoia lobilor glandei tiroide si a muschiilor subhioidieni, formatiuni care-l acopera partial. Dimensiunile lui sunt variabile in functie de varsta, sex, inaltime.

Traheea este un organ tubular care face parte din caile respiratorii. Se intinde de la a sasea vertebra cervicala, unde continua laringele si pana la vertebra a patra toracala, de unde se divide in cele doua bronhii principale.

Bronhiile principale, dreapta si stanga rezulta din bifurcarea traheei la nivelul celei de-a patra vertebre toracice. De la origine bronhiile se indreapta lateral si in jos formand intre ele un unghi de 75-85 grade, dupa ce ajung la hilul plamanilor, bronhiile principale se ramifica intrapulmonar, formand o arborizatie bogata. Forma exterioara a bronhiilor principale este asemanatoare cu cea a traheei; bronhiile sunt insa mai scurte si mai subtiri.

Plamanii sunt organele principale ale respiratiei. Sunt in numar de doi: unul stang si altul drept. La nivelul plamanilor are loc schimbul alveolar de gaze. Plamanii sunt continuti in cele doua seroase pleurale, complet separate intre ele. Capacitatea totala, adica cantitatea maxima de aer pe care o contin cei doi plamani este in medie de 4500-5000 cmc.

Pleurele sunt doua membrane seroase care invelesc plamanii. Cele doua pleure, dreapta si stanga, nu comunica intre ele, fiind separate prin mediatism. Fiecare pleure este formata la randul ei din doua lame sau foite: foita viscerasa si foita parietala. Aceste doua foite delimiteaza intre ele, de fiecare parte, cate o cavitate, numita cavbitate pleurala.

1.4 Sistemul circulator

Sistemul circulator este alcatuit din inma si reteaua de vase sanguine. Compusa aproape in intrgime din tesut muscular, inima este responsabila de pomparea sangelui in organism. Sangele nu numai ca transporta substante nutritive, oxigenul si dioxidul de carbon de la o parte a corpului la alta, ci actioneaza, de asemenea, ca un mijloc de comunicatie prin transmiterea mesajelor chimice hormonale de la glandele endocrine la organe si tesuturi. Sangele este un lichid de culoare rosie, cu gust putin sarat, este alcatuit dintr-un lichid numit plasma si din globule albe si rosii.

Globulele rosii (hematii)

-au forma unui disc biconcav, cu diametrul de 7 micrometri. Un milimetru cub de sange contine in mod obisnuit 4,5 milioane hematii.   

-nu au nucleu de aceea nu se divid. Ele sunt produse continu de maduva rosie    a oaselor spongioase, de unde sunt luate in sange. Hematiile au viata scurta cam de 100 de zile apoi sunt distruse in ficat si splina. In interiorul hematiilor se gaseste o substanta numita hemoglobina, care contine fier.

Datorita hemoglobinei hematiilor le revine rolul de a transporta oxigenul si dioxidul de carbon.

Globulele albe (leucocitele)

-sunt mai putin numeroase (7500­/mm3 de sange)

-ele sunt celule incolore cu 8-20 microm in diametru. Nucleul lor este usor de observat si prezinta diferite forme. Rolul leucocitelor este de a apara organismul.

Figura1.7-Inima in sectiune longitudinala.

Inima este un organ musculos si cavitar, de marimea pumnului drept, care cantareste aproximativ 300 g. Este situata in cutia toracica, in spatele sternului, intre cei doi plamani. Varful sau, indreptat spre stanga, se sprijina de diafragma.

Inima este invelita de un sac cu pereti dubli, numit pericard. Inlaturand pericard-ul, la suprafata muschiului inimii, numit miocard, se observa vasele de sange care au rol in hranirea acestui organ. Ele se numesc vase coronare.

In sectiune longitudinala se observa urmatoarele:

-atriul derpt si atriul stang sunt separate prin peretele interatrial;

-cele doua ventricule, drept si stang, sunt separate prin peretele interventricular;

-partea dreapta si partea stanga a inimii nu comunica intre ele;

-intre atriile si ventriculele de pe aceeasi parte se afla cate un orificiu,    prevazuti cu niste

formatiuni, numite valvule, care se deschid sau se inchid astupand orificiile dintre atrii si ventricule.

Dispozitia valvulelor permite trecerea sangelui numai din atrii in ventricule, datorita lor, nu exista posibilitatea de intoarcere a singelui in atrii.

-muschiul ventricular stang este mai dezvoltat;

-artela aorta pleaca din ventriculul stang, iar artera pulmonara din ventriculul drept;

-venele cave se deschid in atriul drept, iar venele pulmonare in atriul stang;

-la baza aortei, cat si la baza arterei pulmonare se afla trei valvule, in forma de cuib, de

randunica. Ele permit trecerea sangelui numai din ventricule in artere si nu invers.

Dupa structura si functiile pe care le indeplinesc, deosebim trei tipuri de vase sangvine: artere, capilare si vene.

Arterele sunt vase care pornesc din ventricule, ducand sangele catre tesuturi. Ele se ramifica in vase din ce in ce mai mici (arteriole). Peretele arterelor este elastic, de aceea o artera sectionata ramane deschisa. Cele mai importante artere sunt: artera aorta, care pleaca din ventricului stang, se curbeaza formand carja aortica, dupa care coboara spre partea inferioara a corpului; din ea se desprind arterele care se ramifica in corp; artera pulmonara, care pleaca din ventriculul drept si conduce sangele la plamani. Arteriorele se ramifica, la randul lor, in vase foarte subtiri, numite capilare.

Capilarele, vasele cu diametrul cel mai mic, fac legatura dintre reteaua arteriala si cea venoasa.

Venele sunt vase care se deschid la nivelul atriilor, aducand sangele la tesuturi. Peretele venelor contine foarte putine fibre elastice. Cele mai importante vene sunt vena cava inferioara si cea superioara, care se deschid in atriul drept, si venele pulmonare, care conduc in atriul stang sangele venit de la plamani.

Activitatea inimii, ritmica si involuntara, se desfasoara in trei timpi:

-contractia celor doua atrii (sistola atriala)

-contractia celor doua ventricule (sistola ventriculara)

-repausul general al atriilor si ventriculelor (diastola generala)

Inima este un muschi, care, ca toti muschii, are nevoie de repaus pentru eliminarea toxinelor rezultate in urma contractiei si pentru a-si reface rezervele. Aceasta recuperare se face in diastola generala.

Cei trei timpi in care inima isi desfasoara activitatea formeaza revolutia cardiaca (ciclul cardiatic). In sistola atriala, peretii atriilor se contracta, impingand sangele in ventricule. In acest moment, peretele ventricular este relaxat (diastola ventriculara).

In sistola ventriculara, peretii ventriculelor se contracta si sangele este impins in aorta si artera pulmonara; ventriculele se golesc, urmand ca imediat sangele din atrii sa le umple. In momentul sistolei ventriculare, peretele atriilor este relaxat (diastola atriala), iar valvulele inchid orificiile dintre atrii si ventricule, sangele fiind impiedicat sa revina in atrii. Sangele, impins cu putere din contractia peretilor ventricculelor si avand presiune mare, reuseste sa deschida valvulele aflate la baza arterelor aorta si pulmonara. In timpul diastolei generale, sangele din vene curge in atrii, iar prin valvulele dintre atrii si ventricule, care sunt deschise, curge in ventricule, datorita fortei de gravitatie.

Ritmul cardiatic (numarul contractiilor pe minut) depinde de: activitatea persoanei, varsta, starea psihica, sexul acesteia.

Pulsul corespunde contractiilor ventriculelor, al caror soc se transmite in artere datorita elasticitatii acestora. Luand pulsul unei persoane numaram 70 de pulsatii, care corespund celor 70 de batai ale inimii pe minut.

Circulatia sangelui

Sangele efectueaza in organism un dublu circuit: de la inima la diverse organe si inapoi, de la acestea la inima.

Mica circulatie (circulatia pulmonara). Ventriculul drept impinge in artera pulmonara sange venos (incarcat cu dioxid de carbon). La nivelul plamanului, sangele lasa dioxid de carbon, fixeaza oxigen in hemoglobina si devine rosu aprins datorita oxihemoglobinei. Venele pulmonare il duc in atriul stang, de unde, prin sistola atriala, trece in ventriculul stang. Durata acestui circuit este de 11 sec.

Marea circulatie-Ventriculul stang, prin sistola ventriculara, impinge sangele in artera aorta si ramificatiile acesteia. La nivelul organelor, prin intermediul capilarelor, sangele lasa oxigenul, cu care s-a incarcat in plamani. In cursul marii circulatii sangele asigura eliminarea substantelor nefolositoare, conducandu-le la rinichi.

1.5 Capul

Capul este segmentul superior, este format din craniu, care cuprinde cutia craniana, continand encefalul si din oasele fetei, care iau parte la alcatuirea cavitatilor bucale, nazale si orbitare, in care se gasesc organele de simt.

Oasele capului sunt in numar de 23. Dintre acestea numai mandibula si hioidul sunt mobile, celelalte oase sunt fixe.

Oasele capului se pot imparti in: oasele craniului sau neurocraniul, in care este adapostit creierul, si in oasele fetei sau viscerocraniul, in care sunt adapostite unele organe de simt si segmentele initiale ale aparatului respirator si digestiv.

Oasele craniului sau neurocraniului sunt in numar de 15, dintre care amintim frontalul, doua parietale, doua temporale, occipitalul.

Oasele craniului sunt oase pneumatice, neregulate sau plane.

Oasele fetei sau viscerocraniului sunt in numar de opt. Ele sunt grupate in asa fel incat formeaza maxilarul inferior, alcatuit din singurul os mobil al scheletului capului, mandibula, si maxilarul superior alcatuit din alte sase oase.

Oasele fetei sunt fie pneumatice si neregulate, fie plane.

Muschii capului se fixeaza pe oasele capului si se grupeaza in:

-muschii mimicei (contractandu-se dau expresia fetei);

-muschii masticatori care au rol in miscarile mandibulei;

-muschii pavilionului urechii.

1.6 Gatul

Gatul este o parte a trunchilui care uneste capul cu toracele. Din punct de vedere al sistemului osteo-articular, gatul este format din sapte vertebre cervicale. Intre fiecare vertebra se afla cate un disc cartilaginos care amortizeaza socurile, in special cele produse de locomotie, vertebrele sunt legate unele de altele prin ligamente care le mentin aliniate.

In regiunea antero-mediana a gatului este situat laringele, este organul vorbirii si prima portiune a traheei. Este format din mai multe cartilagii mobile, cel mai mare cartilagiu fiind asezat in fata, ca o proeminenta, avand forma unei carti deschise numita si "Marul lui Adam".

La intrarea in laringe se gaseste un capacel cartilaginos numit epiglota care in timpul inghitirii se coboara peste orificiul glotic si impiedica patrunderea    bolului alimentar in calea respiratorie. In laringe se gasesc si doua perechi de cute (pliuri) numite coarde vocale.

Muschii gatului au rol in inclinarea, rotirea si miscarea capului si cuprind doua grupe de muschi: muschi laterali sterno-cleido-mastoidieni, scaleni si pielosul gatului si muschii regiunii mediane formand planseul bucal, cu rol in deglutitie.

1.7 Trunchiul

Cuprinde trei regiuni: toracele, abdomenul si bazinul sau regiunea inferioara a trunchiului

Toracele este regiunea superioara a trunchiului, delimitata inapoi de coloana vertebrala, inainte de stern, lateral de cele 12 perechi de coaste si in jos de muschiul diafragmei. Cutia toracica contine plamanii, inima, vasele mari, traheea, bronhiile mari si esofagul.

Sternul. Este un os median si nepereche, situat in partea anterioara a toracelui. Este un os lung si turtit, compus din trei piese: una superioara, una mijlocie, iar alta inferioara (proces xifoidian).

Coastele Coastele sunt arcuri ce se desprind de pe coloana vertebrala si se indreapta catre stern. Coastele se numeroteaza de sus in jos: coasta I, a- II- a, etc.

Coastele sunt impartite dupa raportul lor cu sternul in doua grupe: coaste adevarate si coaste false.

Coastele adevarate ajung pana la stern si sunt reprezentate de primele sapte perechi.

Coastele false nu ajung pana la stern si sunt reprezentate de ultimele cinci perechi.

Toracele in intregime-Toracele osos are forma unui trunchi de con modificat, dimensiunile si forma lui variaza dupa varsta, sex, constitutie, ocupatie si in anumite stari patologice.

Figura.1.10-Toracele osos

Abdomenul este regiunea de mijloc a trunchiului si se intinde intre diafragm in sus, coloana vertebrala inapoi, bazinul in jos si planurile musculare inainte. In ambele parti laterale abdomenul contine organele digestiei: ficat, stomac, intestin subtire si gros, pancreasul, precum si splina si rinichii.

Bazinul este limitat de oasele sacru si coccige inapoi si de oasele bazinului.El cuprinde vezica urinara, organele genitale interne, prostata si veziculele seminale la barbat, si uterul, trompele, ovarele la femeie. Prin bazin trece si portiunea terminala a intestinului gros numita rect. Portiunea inferioara a bazinului este pelvisul.

Muschii trunchiului cuprind: muschii spatelui si ai cefei, muschii toracelui cu rol in respiratie (muschii intercostali), muschii abdomenului si muschiul diafragm, care imparte cavitatea corpului in doua parti: toracica si abdominala.   

Membrele sunt parti ale corpului, legate de trunchi si care se clasifica in: membrele superioare si membrele inferioare. Membrul superior sau toracic este legat de trunchi prin centura scapulara, formata din omoplat si clavicula si alcatuieste in partea superioara umarul si in partea inferioara subsuoara sau axila.

Membrul superior cuprinde trei parti: bratul sau partea dintre umar si cot, antebratul sau partea dintre cot si mana, partea terminala a membrului superior, care cuprinde si ea trei parti: regiunea carpiana sau incheietura mainii, regiunea metacarpiana sau regiunea mijlocie a mainii si degetele. Cele cinci degete ale mainii sunt: policele sau degetul mare, indexul sau degetul aratator, degetul mijlociu, inelarul si degetul mic.

Scheletul membrului superior alcatuit din osul bratului sau humerus, oasele antebratului sau cubitus inauntru, radius in afara. Oasele mainii, la randul lor cuprind 3 grupe: oasele carpului in numar de 8, oasele metacarpului in numar de 5 si scheletul celor 5 degete, fiecare avand 3 falange in afara degetului mare care are numai doua.

Membrul inferior este legat de partile ale pelvisului prin sold (centura pelvina). El cuprinde coapsa, portiunea intre sold si genunchi, gamba, portiunea intre genunchi si picior si piciorul.

Scheletul membrului inferior alcatuit din: osul coapsei sau femurul, oasele gambei sau tibia inauntru si peroneul in afara, rotula inaintea genunchiului. Scheletul piciorului care cuprinde: tarsul posterior compus din doua oase-osul calcaneu si astragal, tarsul anterior format

din 5 oase; metatarsul format din 5 oase, metatarsiene si falangele care formeaza scheletul degetelor. Oasele bazinului cuprind ileonul, ischionul si pubis.

Muschii membrelor superioare si ai centurii scapulare (umarului,bratului,antebratu-

lui si mainii).

Muschii membrelor inferioare cuprind: muschii centurii pelviene (bazinului), muschii coapsei, ai gambei si ai piciorului.

Concluzii:

Sistemul nervos al vietii de relatie (somatic), asigura echilibrul organismului cu conditiile variabile ale mediului. Capacitatea totala, adica cantitatea maxima de aer pe care o contin cei doi plamani este in medie de 4500-5000 cmc. Un milimetru cub de sange contine in mod obisnuit 4,5 milioane hematii, hematiile au viata scurta cam de 100 de zile apoi sunt distruse in ficat si splina. Datorita hemoglobinei hematiilor le revine rolul de a transporta oxigenul si dioxidul de carbon, dispozitia valvulelor permite trecerea sangelui numai din atrii in ventricule, datorita lor, nu exista posibilitatea de intoarcere a singelui in atrii. Ritmul cardiatic (numarul contractiilor pe minut) depinde de: activitatea persoanei, varsta, starea psihica, sexul acesteia.

La intrarea in laringe se gaseste un capacel cartilaginos numit epiglota care in timpul inghitirii se coboara peste orificiul glotic si impiedica patrunderea    bolului alimentar in calea respiratorie.