Motricitatea in prima coplarie 1-3 ani

MOTRICITATEA IN PRIMA COPLARIE 1-3 ANI

Aceasta etapa este marcata in continuare de o crestere biomotrica evidenta, o dezvoltare activa a emisferelor cerebrale, fapt ce favorizeaza procesele de invatare si adaptare.

Bloom considera ca pana la 3 ani omul achizitioneaza 60% din experienta fundamentala de viata.

Perfectionarea formelor de deplasare si dezvoltarea comunicarii verbale accentueaza experienta de viata a copilului angrenat intr-o permanenta relatie cu lumea inconjuratoare. In aceasta perioada se remarca o dezvoltare motrica intensa, favorizata de un climat psiho-social si motor optim in care trebuintele copilului sunt satisfacute, inclusiv nevoia de miscare. Lumea obiectelor il fascineaza, deschide sertare, trage obiecte, apasa pe diverse butoane, descoperind in acest mod importanta mainii. Imitatia are un rol important in descoperirea anumitor miscari, reprezentand o forma de invatare importanta la aceasta varsta.

Deprinderea motrica de baza care marcheaza debutul acestei etape a ontogenezei este mersul. Diversi autori (Wickstrom, Burnett, Okamoto) studiaza niveluri calitative observabile ale mersului, identificand aparitia factorilor determinanti ai acestuia. Pana la 2 ani, sincronizarea temporala a grupelor musculare nu este corecta, unii muschi se contracta inutil, functionand astfel ineficient. Mersul la 1 an, 1 an si jumatate este descris sugestiv prin formula "copiii merg cazand, in vreme ce adultii cad mergand" (Breniere, Brill, 1988).

Intre 2 si 3 ani se diminueaza contractiile in paralel cu imbunatatirea echilibrului, cu sincronizarea musculara si cu miscarile bratelor.

Insusirea mersului parcurge 3 etape:

la 1 an - mersul initial;

intre 2 si 3 ani - mersul optimal;

dupa 7 ani - mersul adult.

Alergarea reprezinta o alta deprindere motrica ce capata o pondere din ce in ce mai mare in repertoriul motric al copilului. Diferenta din punct de vedere tehnic intre mers si alergare o reprezinta faza de saltare, fara sprijin pe sol a membrelor inferioare, ceea ce solicita un plus de forta si echilibru. Intre 15-18 luni apar primele incercari de alergare, viteza crescand progresiv de la 2m/s la 2 ani, la 5m/s la 7 ani.

In paralel cu viteza creste si amplitudinea fuleului, miscarea bratelor este mai coordonata, piciorul de sprijin se extinde complet iar oscilatiile laterale ale corpului incep sa diminueze.

In ceea ce priveste aruncarea ca deprindere, aceasta se supune aceleiasi dezvoltari ierarhice, caracteristica de inceput reprezentand-o limitarea miscarii din articulatia cotului. Pozitia intregului corp la varsta de 2-3 ani este mai curand statica, cu o usoara miscare corporala de acompaniere a bratului spre inainte.

Aceasta deprindere necesita coordonarea a numeroase articulatii, a gradelor lor de libertate, evolutia sa constand tocmai in cresterea numerica a acestor grade si a relatiei acesteia cu activitatea posturala si cu miscarile preparatorii ale aruncarii. Se trece in acest fel de la o actiune bi- si pluriarticulara in care segmentele diferite participa la miscare.

O data cu insusirea alergarii, copilul isi dezvolta si structurile/premisele sariturii. Dupa varsta de 1 an si jumatate apar primele faze de saltare, succesiuni de impulsii pe 2 picioare, in care acestea nu lucreaza la unison si bratele raman statice. La varsta de 3 ani - chiar mai devreme - copilul pregateste saritura; trunchiul se propulseaza in sus si spre inainte. Se intalnesc si alte tipuri de saltari, pe 1 picior, pe 2 picioare, galopul, etc.

Se remarca dificultati in realizarea sariturii, cum ar fi

- incapacitatea de a impinge simultan in ambele picioare,

torsiune laterala a corpului la desprindere,

imobilizarea unui brat;

inclinarea exagerata a trunchiului;

aterizare rigida.

Lovirea cu piciorul a mingii este o alta actiune motrica care se realizeaza la inceput, din stand si mai tarziu din deplasare. Gesell afirma ca imediat dupa varsta de 2 ani, copilul poate lovi cu piciorul avand unele rezerve:

miscarea limitata a piciorului;

pozitie rectilie a trunchiului;

amplitudine limitata a miscarii;

lovitura lipsita de forta.

Este important sa remarcam rolul jocului, care in aceasta perioada este cea mai importanta activitate a copilului. Astfel se explica spontaneitatea, bucuria, satisfactia miscarilor carora copilul le confera o anumita simbolistica.