Metode de planificare familiala traditionale si moderne

Metode de planificare familiala traditionale si moderne

In toate definitiile se considera ca premisa a familiei normale (traditionale) casatoria incheiata juridic, insotita de disponibilitate afectiva. Conform U.N.E.S.C.O., familia este considerata "o forma de comunicare umana, intemeiata prin casatorie, care uneste pe soti, pe descendentii acestora prin relatii stranse de ordin biologic, economic, psihologic si spirituai''. indeplinirea acestor cerinte se realizeaza prin functiile pe care le indeplineste familia:

functii interne - biologice, economice, de transmitere a unor valori de cultura si educatie sau de socializare a descendentilor.

functii externe - reprezentate de reglementarea si medierea unor raporturi cu mediul extrafamilial.

Reglementarile referitoare la formarea si functionarea familiei se dezvolta in functie de cultura careia ii apartin, conditiile necesare pentru realizarea legaturii materiale beneficiind de o atentie deosebita din partea societatii.

Structura functionala a familiei depinde de un complex de factori, printre care modelul societatii, gradul de dezvoltare economica al societatii si modelul de proprietate, distributia functiilor intre membrii familiei, inclusiv de rolul economic al copiilor in acest sistem relational, modul de comunicare si modelul de exprimare a afectivitatii familiei.

Casatoria (elementul fundamental al unei familii traditionale) implica adaptarea reciproca si potrivirea sexuala. Sentimentele de dragoste devin profunde si statornice mai ales daca la bogatia sufleteasca a sotilor se adauga capacitatea lor de a gasi noi modalitati de castigare si pastrare a afectiunii celuilalt.

De mii de ani se stie ca armonia in familie este determinata de calitatea sufleteasca a membrilor cuplului, de capacitatea lor de a sustine un climat familial optim printr-o participare afectiva adecvata.

Din punct de vedere biologic, atractia sexuala formeaza perechea (cuplul), iar intimitatea fizica mentine cuplul. Omul este o fiinta cu o sexualitate permanenta si aceasta caracteristica are consecinte in consolidarea cuplului, in intemeierea si dezvoltarea vietii de familie si a vietii sociale. Dar sexualitatea permanenta nu trebuie sa insemne si maternitate permanenta, pentru ca in acest caz ar fi exagerata finalitatea biologica a sexualitatii in dauna celorlalte aspecte ale sale.

In contextul problematicii familiale, comportamentul sexual reprezinta o conditie a realizarii familiei si a dezvoltarii ei. in cadrul parteneriatului marital, relatia sexuala semnifica nu numai o dorinta individuala, ci si o cerinta adresata partenerului, accentuindu-se in acest fel caracterul de "mod de comunicare' pe care il luam in consideratie acestui comportament.

Dezvoltarea comportamentului sexual este o functie si o relatie multimodala in care familia de origine ofera un model si valori, iar individul, in relatia sa complexa cu viata, le foloseste in grade diverse in crearea propriului sau model de abordare a sexualitatii. Ca factori participanti la individualizarea acestui model putem aminti: particularitatile biologice, temperamentul, gradul de educatie, nivelul de cultura, capacitatile de comunicare.

Sexualitatea implica un context relational, ale carui coordonate sunt bine reprezentate in cadrul microsistemului marital, comportamentul sexual avand rolul unei modalitati de functionare si exprimare a afectivitatii reciproce. Astfel, satisfactia sexuala este corelata cu celelalte impliniri din cadrul unei relatii maritale, nici una dintre acestea neexprimandu-se pe deplin in absenta celorlalte. Mai mult, coordonatele procesului dinamicii sexualitatii intrafamiliale se regasesc in cadrul intregii functionalitati familiale.

Sexualitatea cuplului marital evolueaza in timp, modiflcandu-se o data cu nasterea copiilor, cu gradul de ocupare profesionala si inaintarea in varsta a partenerilor. Variatiile de intensitate in viata sexuala, chiar daca pot provoca tulburari, nu pot ameninta un cuplu bine inchegat, doarece liantul de baza al unui cuplu este dragostea, iar sexul este numai una din formele de manifestare a afectiunii ce ii leaga pe cei doi. Mai putina activitate sexuala nu inseamna mai putina afectiune sau intimitate. Exista multiple forme de intensitate emotionala care pot fi transmise partenerului (ei) chiar si in afara relatiilor sexuale; insa relatia sexuala ramane un important mijloc de comunicare in cadrul cuplului.

D. Reed prezinta casatoria ca fiind rezultatul a trei componente:

1.) structura sociologica a societatii

2.) starea psihologica a ambilor soti

3.) factorii adaptationali care determina comportamentul marital de-a     lungul vietii.

In timp, casatoria poate avea doua infatisari: traditionala si contemporana, cea contemporana fiind supusa influentei factorilor sociali, care se schimba si se amplifica in functie de evolutia sau de involutia societatii.

Statutul moral, cinstea si fidelitatea cuplului sunt erodate din ce in ce mai mult de avalansa noilor alternative, cum ar fi domiciliile separate, sexul extraconjugal, concubinajul, inversarea structurilor traditionale (femeia castiga venituri mai mari, iar sotul creste copii). Faptul ca principiile casatoriei traditionale au devenit desuete reprezinta un motiv de cautare a unor iesiri.

In prezent sunt doua tabere distincte: una care apara casatoria traditionala, pe care o considera plasata in "parametri normali' si alta care doreste o schimbare, pornind de la considerentul ca forma traditionala "nu este flexibila, nu ofera conditii de egalitate si limiteaza potentialul individual al femeii, de cele mai multe ori'.

Exista si cercetatori care ar prefera ca valentele casniciei sa nu mai fie stabilite pe baza criteriului sexual, ci dupa "valoarea, abilitatea si capacitatea fiecaruia ca individ'.