SEMNIFICATIA GENERALA A STADIULUI SUGARULUI

Stadiul sugarului starneste interes inca de la inceputul dezvoltarii psihologiei evolutive, pentru ca prilejuieste relevarea aspectelor elementare de inceput ale psihismului uman si ofera posibilitatea urmaririi procesului progresiv de constructie psihica, facilitand astfel intelegerea prin confruntari comparative a structurilor psihice complexe ale adultului.

Piaget are cele mai importante cercetari de psihologie evolutiva, exprimate in doua lucrari: "Nasterea inteligentei la copil" si "Constructia realului la copil".

Achizitiile primului an de viata devin fundamente pentru dezvoltarea psihica ulterioara a individului si sunt semnificative pentru intreaga sa viata.

Principalele transformari care se petrec in acest stadiu sunt:

adaptarea biologica la noul mediu

perfectionarea principalelor functii biologice, care conserva functiile organismului si ii asigura dezvoltarea

intrarea in functie a tuturor analizatorilor si dezvoltarea functiilor senzoriale

dezvoltarea motricitatii, de la miscarile reflex neconditionate si globale catre miscarile orientate si adaptate

aparitia si dezvoltarea mecanismelor elementare ale inteligentei senzorio-motorie

dezvoltarea orientarii in raport cu mediul

trecerea de la reactiile afective primare la cele generate de primele relatii umane

inceputul achizitionarii limbajului

3 Afectivitatea sugarului

MANIFESTARILE AFECTIVE LA SUGAR

La nou-nascut, reactiile afective sunt numai negative. Foamea, umezeala, frigul, lumina prea puternica ori nevoia de somn genereaza trairi negative, manifestate prin spasme sau tipete.

Zambetul apare mai intai in jurul varstei de 5 zile, cand exprima doar o stare de bine organica, dar nu are nici o functie de semnalizare sau de comunicare. Abia dupa varsta de 1 ½ luni, zambetul poate fi considerat ca semn al emotiei. In jurul varstei de 6 luni, zambetul se transforma in ras zgomotos, determinat de hranire, de ridicarea in brate sau de jocul cu adultul, de baie sau de gadilare.

Relatiile cu ambianta se diversifica, astfel incat, tot in jurul varstei de 6 luni apar sentimentele de suparare sau de tristete. Apar frica si anxietatea, furia, gelozia si agresivitatea. Supararea apare cand copilul cere ceva si nu i se da sau cand nu este luat in brate. Frica poate fi generata de situatii deosebite, precum aparitia de persoane necunoscute, jucariile care scot zgomote mai deosebite, schimbarea observabila pentru copil a figurii mamei. Anxietatea este in general generata de indepartarea mamei sau de prezenta unor persoane necunoscute.

Psihologii spun ca nu exista la copil spaime specifice si innascute, ereditare. Se pare ca temerile lui sunt invatate prin conditionare, prin imitatie sau prin inductie, de la cei din jurul sau. In acest fel, necunoscutul si neobisnuitul pot genera anxietate, insa hotaratoare este atitudinea parintilor fata de imprejurarile de acest fel. Se pare ca exista o stransa corelatie intre spaimele copilului si cele ale mamei. Fiind foarte legat de mama, copilul simte spaima acesteia si reactioneaza ca atare.

In jurul varstei de 8 luni apare bucuria, generata de ceea ce reuseste copilul sa faca singur, respectiv de reusita apucarii sau a apropierii unui obiect ori reusita de a determina mama sa il ia in brate. Aceasta bucurie poarta numele de reactie de triumf.

Primul an de viata este anul in care se creeaza o puternica baza primara a atasamentului copilului fata de mama. Studii efectuate pe copii internati in institutii de ocrotire au demonstrat ca lipsa ingrijirilor materne provoaca traume fizice, intelectuale, afective si sociale. De asemenea, lipsa ingrijirii in primul an de viata se rasfrange negativ asupra construirii personalitatii si a formarii comportamentelor adaptative la copil. Copiii care au trecut prin astfel de situatii sunt inclinati mai tarziu spre delincventa, au tendinta la nevroze si au mari dificultati in manifestarea increderii in oameni si in stabilirea unor bune relatii cu ceilalti.

Am putea spune, deci, ca tabloul afectivitatii sugarului este dominat de atasamentul fata de mama, care incepe chiar din perioada prenatala. Multiplicarea relatiilor cu lumea exterioara si implicarea acestora in mecanismele afectivitatii se exprima si prin posibilitatea de a provoca copilului reactii afective prin intermediul cuvantului, in sensul ca este posibil sa faci copilul sa planga daca ii spui sa planga si este posibil sa obtii de la copil, cu ajutorul cuvantului, reproducerea unor gesturi, a unor silabe ori cuvinte cu incarcatura si semnificatie afective.

4 Dezvoltarea limbajului in primul an de viata

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

Dupa a 3-a luna de viata apare ganguritul, care este o manifestare reflexa neconditionata, expresia maturizarii functionale programate genetic. Acest lucru este demonstrat de faptul ca toti copiii din lume ganguresc la fel, indiferent ce limba vor vorbi, inclusiv cei care mai tarziu vor dovedi ca sunt surzi si nu-si vor putea insusi in mod obisnuit vorbirea. Un alt argument al programarii genetice este faptul ca sunt emise mai multe sunete in timpul ganguritului decat sunetele care corespund limbii materne.

A doua faza a dezvoltarii limbajului apare dupa varsta de 3 ½ luni si poarta numele de faza a lalatiunii, in care emisia de sunete izolate trece catre asocierile de sunete. Dupa varsta de 7 luni, copiii imita sunete pe care le pronunta cei din jur. La inceput, si cel mai bine, sunt pronuntate vocalele a si o, apoi i, u, e. Pronuntia consoanelor apare putin mai tarziu, mai intai cu consoanele surde (m, n, t, p, b), care pun mai putine probleme de pronuntie.

Conditiile favorizante pentru dezvoltarea limbajului sunt:

relatia afectiva a copilului cu mama sa

marea capacitate de a imita a copilului.

Prin imitarea cuvintelor simple, pronuntate de adult si prin asocierea lor cu obiecte sau situatii de satisfacere a unor trebuinte, se constituie mecanismele initiale ale comunicarii verbale.

Relatiile de comunicare verbala se constituie in etape:

Etapa 1 - dureaza pana la varsta de 6-7 luni, este etapa in care relatiile de comunicare sunt de tip D-D (direct-direct), adica adultul ii ofera copilului un obiect, producand o stimulare directa a analizatorilor acestuia, iar copilul raspunde tot direct, facand gestul de apucare a obiectului.

Etapa a 2-a - dupa varsta de 7 luni relatia este de tip V-D (verbal-direct). Se realizeaza o relatie intre cuvantul pronuntat de adult si continutul sau de semnalizare, deci in momentul in care adultul spune cuvantul care desemneaza un obiect obisnuit pentru copil, acesta cauta cu privirea obiectul. In continuare, dar dupa varsta de 11-12 luni, relatia este de tip D-V (direct-verbal). Adultul arata copilului un obiect, iar acesta il denumeste sau il cere.

Etapa a 3-a - relatia V-V (verbal-verbal). Stimularea verbala provoaca raspuns, chiar daca acest raspuns este doar o repetare a cuvantului pronuntat de adult.

Achizitiile verbale pot fi caracterizate pe scurt in felul urmator:

sunt insusite in primul rand cuvintele legate de satisfacerea trebuintelor sau placerilor

cuvintele au o structura fonetica simpla, fiind in general silabe usor de articulat

cuvintele au o puternica incarcatura afectiva, fapt care explica receptivitatea sporita pentru onomatopee a copiilor

cuvintele mai complexe sunt simplificate din punct de vedere fonetic

cuvintele sunt lipsite de functie gramaticala distincta: cuvantul "papa" poate insemna ca ii este foame, ca a vazut ceva de mancare sau ca doreste un anumit aliment

reactiile verbale sunt instabile, adica chiar daca copilul se afla in relatii de tip V-V, uneori poate raspunde, alteori se poate intoarce la raspunsuri directe, fara ca aceasta sa aiba semnificatie patologica

in contextul comunicarii cu parintii, copilul achizitioneaza o experienta personala, care ii va folosi ca punct de plecare in diversificarea relatiilor, in sensul ca dupa fiecare reactie verbala, parintii il apreciaza, il mangaie, ii zambesc si ii satisfac mai repede trebuintele. Aceasta experienta incurajeaza copilul in folosirea si diversificarea limbajului.

5       Dezvoltarea perceptiilor la anteprescolar

In aceasta perioada, semnificative sunt:

cucerirea independentei de miscare

aparitia reprezentarilor

posibilitatea actiunilor mentale

insusirea limbajului ca modalitate curenta de comunicare

aparitia constiintei de sine

DEZVOLTAREA PERCEPTIILOR

Perceptiile vizuale Joaca un rol dominant in ansamblul capacitatilor perceptive, sunt mai clare, copilul facand diferentieri mai fine ale insusirilor obiectelor familiare. Perceptiile vizuale isi integreaza toate celelalte tipuri de informatii perceptive (auditive, gustative, olfactive, tactile). Obiectul este mai bine insusit prin perceptie, in special pe baza insusirilor legate de culoare. In structura imaginii perceptive se impune deseori o insusire dominanta, care sustine cel mai mult recunoasterea obiectului, iar schimbarea sau diminuarea acelei insusiri poate tulbura perceptia. Spre exemplu, daca unul din parinti isi schimba total imbracamintea (cu cea de Mos Craciun, eventual), copilul nu il mai recunoaste. Anteprescolarul are preferinte deosebite pentru culorile vii si luminoase.

Perceptiile auditive apare o perfectionare a capacitatilor de a deosebi mai multe sunete.

se delimiteaza localizarea sursei sonore.

distingerea sunetelor pe care le scot animalele.

apare un inceput in dezvoltarea auzului verbal (fonomatic), prin faptul ca aude ce se vorbeste in jurul sau.

creste receptivitatea fata de sunetele muzicale.

prefera liniile melodice armonioase si mai ales ritmate, iar preferinta se exteriorizeaza prin dans.Perceptiile tactile

Se exprima in conduita de explorare a mediului si in manipularea obiectelor.

Cam dupa varsta de 1 an si 8 luni, copilul nu mai duce la gura toate obiectele.

Se dezvolta o mai buna coordonare a celor doua maini, astfel incat explorarea tactila este mai bine dezvoltata.

Se dezvolta relatia dintre tact si vaz. Vazul dubleaza informatiile aduse prin pipait si integreaza la nivel central aceste informatii. Integrarile nu sunt perfectionate, astfel ca, pus in situatia de a recunoaste vizual ceea ce mai intai a pipait, copilul face inca multe greseli.

Comportamentul verbal intervine mult in dezvoltarea perceptiilor.

6      Dezvoltarea memoriei la anteprescolar

Memoria se dezvolta ca memorie involuntara si este expresia proprietatii naturale a creierului uman de a conserva datele experientei personale, respectiv persoanele si obiectele din spatiul inconjurator, precum si structurile tipologice ale spatiului. Este o memorie imediata, concreta, a faptelor repetate mult sau legate de dorintele copilului. Este varsta la care copilului ii place sa i se spuna aceeasi poveste de nenumarate ori, pentru a intari de fiecare data succesiunea de reprezentari pe care si le formeaza. De aceea protesteaza cand se produc abateri de la textul cunoscut. Copilul poate repovesti, insa numai cu ajutorul adultului, care ii pune intrebari sau ii aminteste inceputul propozitiilor.

Timpul de pastrare in memorie este, la varsta de 1 an, de numai cateva saptamani, ceea ce inseamna ca daca mama lui pleaca, plange cateva saptamani, dupa care o uita si cand se intoace nu o mai recunoaste. La 3 ani, timpul de pastrare este de cateva luni.

In jurul varstei de 1 an si 2 luni incepe sa apara memoria verbala, astfel incat copilul memoreaza verbal nume (propriul sau nume, al parintilor) si alte date care ii sunt repetate. Dupa 1 an si 8 luni memoria se dezvolta si copilul este capabil sa invete si sa repete scurte poezioare si povestiri, in care ii face placere sa se considere personaj.

Reproducerea structurilor verbale trebuie sprijinita cu intrebari ajutatoare, din aproape in aproape sau prin oferirea inceputului propozitiei.

7       Dezvoltarea atentiei la anteprescolar

Atentia ca si memoria, este involuntara si este intermitenta, stimulata de evenimentele din mediul inconjurator;

este directionata in functie de tintele perceptive;

este instabila, orice factor intamplator putand sa il distraga de la ceea ce face; in decurs de 10 minute atentia se poate abate de 4-5 ori; la 2 ani, stabilitatea se mentine cca. 10 min., la 3 ani - 15 minute;

caracteristica importanta a atentiei in acest stadiu: posibilitatea de a fi provocata prin intermediul cuvantului, copilul putand fi strigat pe nume, i se poate cere sa fie atent si, prin aceste actiuni, i se poate dirija atentia catre ceea ce se doreste, dar pentru scurt timp.

8       Dezvoltarea limbajului la anteprescolar

Primul an de viata s-a incheiat cu posibilitatea de a pronunta cateva cuvinte (in carti, 2-3 cuvinte; in realitate, pana la 20 de cuvinte).

La 1 an si 6 luni, vocabularul creste pana la 30-40 de cuvinte.

La 2 ani copilul si-a insusit intre 200-300 cuvinte.

La 3 ani, unii copii dispun si de 1000 de cuvinte in limbaj.

Cuvantul nu mai este un semnal sonor, atasat situatiilor si dorintelor, ci dobandeste din ce in ce mai mult functie semiotica. Inainte de a pronunta el insusi cuvintele, copilul realizeaza semnificatia lor. Insusirea limbajului tine si de relatia cu mediul (baie de limbaj), dar este conditionata si de relatia afectiva, in special cu mama. Absenta acestui factor afectiv poate fi raspunzatoare de intarzierea aparitiei limbajului, ori de saracia acestuia.

Structura gramaticala este asimilata in special in dialogul cu adultul.

Dupa varsta de 1 an si 6 luni apare limbajul telegrafic, in care copilul foloseste cateva cuvinte, care nu sunt flexionate conform normelor limbii, iar prepozitiile si conjunctiile lipsesc. Persoanele straine nu inteleg acest limbaj, iar foarte multi adulti si parinti fac greseala de a imita limbajul copilului, in speranta de a se intelege mai bine cu el, ceea ce duce insa la stabilizarea unor structuri verbale gresite si la intarzierea progresului copilului.

La varsta de 2 ani copilul dobandeste, in legatura cu limbajul, 2 feluri de experiente:

intelege ca tot ce il inconjoara poarta un nume, iar el va dori sa il afle, drept pentru care va pune frecvent intrebarea "ce este asta?";

intelege ca daca se exprima in cuvinte dorintele sale sunt mai repede si mai bine indeplinite, iar cei din jur il vor iubi si il vor aprecia mai mult.

Dupa varsta de 2 ani apare fraza gramaticala si copilul invata flexionarea cuvintelor si a determinativelor (adjective, adverbe). Propozitiile formate la inceput din subiect si predicat adauga la acestea adjectivele utilizate mai des de catre adult.

Catre varsta de 3 ani, limbajul este folosit de copil in 3 situatii de baza:

verbalizarea actiunilor pe care le intreprinde

comunicarea cu ceilalti

cuvantul este material pentru jocul verbal specific copilariei, in care copilului ii place sa se joace cu cuvintele, sa le modifice si sa le repete.

Cele mai frecvente abateri de la pronuntia corecta, in acest stadiu, sunt:

eliziunile (omiterea unor silabe cu valoare mai mica in recunoasterea cuvintelor),

simplificarea articularilor cu abatere mai mica sau mai mare de la structura reala,

inlocuirea unor sunete mai greu de pronuntat cu altele mai usoare,

metateza (mutarea unor sunete sau silabe unele in locul altora),

perseverarea unor sunete si silabe,

contragerea (contopirea a doua cuvinte, obtinandu-se o structura mai usor de pronuntat).

Multe din aceste dificultati dispar catre varsta de 3 ani, dar unele se pastreaza pana la varsta de 4-5 ani.

In general, competenta lingvistica este in avans fata de performanta, in sensul ca intelege mai repede si mai multe cuvinte decat reuseste sa foloseasca in comunicarea cu altii. Insusirea limbajului

creeaza copilului punti noi de legatura cu ambianta,

ii imbogateste experienta si

ii consolideaza un instrument al activitatii mentale care influenteaza intreaga sa viata si dezvoltare psihica.

9, Dezvoltarea gandirii la anteprescolar

GANDIREA LA ANTEPRESCOLAR

Se dezvolta incepand cu al doilea an de viata. Pana la 1 an si sase luni - 1 an si 8 luni, copilul continua sa isi consolideze reactiile circulare tertiare si sa isi insuseasca mai bine conduite noi. Continua sa dezvolte achizitiile specifice celui de-al 5-lea substadiu al inteligentei senzorio-motorii. Aceste conduite se manifesta acum in mod stabil si pot fi extinse la situatii noi:

A)    conduita sforii daca in preajma copilului se amplaseaza o jucarie care il atrage, dar nu o poate ajunge direct si daca jucaria este legata cu o sfoara, el va apuca sfoara si ii va aplica 1-2 din cheile senzorio-motorii pe care le cunoaste. Aceasta tatonare continua pana gaseste conduita care va misca jucaria si atunci copilul va realiza brusc legatura dintre sfoara si obiect si va trage de ea, satisfacandu-si dorinta;

B)     conduita batului: mai complexa, include o schema de actiune care sta la baza utilizarii instrumentelor. Conditiile sunt aceleasi, numai ca jucaria nu este legata cu sfoara, dar copilul dispune de un bat cu care ar putea ajunge la jucarie. El aplica batului miscarile cunoscute si daca la un moment dat o miscare mai precisa sau mai puternica misca jucaria, trece brusc la o alta problema, a carei solutionare ar apropia obiectul.

La peste 2 ani, copilul incepe sa surprinda mai rapid in plan perceptiv relatiile dintre obiecte. Coordonarile intre scheme se exteriorizeaza, iar inventarea de mijloace si gasirea solutiilor nu mai necesita o tatonare practica. Cautarea mijloacelor noi se realizeaza in plan mental. Acesta este al 6-lea stadiu al inteligentei senzorio-motorii, stadiu in care pot fi interiorizate actiunile, obiectele si modul in care acestea se pot manevra si este substadiul conduitelor inventate prin combinari mentale, mai mult sau mai putin rapide.

Aceasta etapa in dezvoltarea gandirii opereaza cu entitati mentale specifice, pe care Piaget le-a numit preconcepte, acestea fiind un fel de notiuni legate de primele semne verbale, notiuni care se afla la ½ drumului intre generalitatea conceptului si individualitatea elementelor care il compun.

Caracterul gandirii este:

egocentric - copilul se plaseaza in centrul mediului si totul se invarte in jurul sau

animist - copilul extinde la lucrurile din jur, ceea ce ii este lui specific, ca fiinta vie)

magic - subiectul este stimulat, in special de dorinte si placeri, fapt care il face sa poata realiza legaturi intre obiecte sau fenomene care in realitate nu sunt legate intre ele.

10    Jocul la anteprescolar

la copilul de peste 1 an, jocul aproape se confunda cu intreaga sa activitate, 90% din timpul de veghe al copilului fiind destinat jocului

simplitatea jocului - copilul imprastie, aduna, transporta jucarii, deci manipularea obiectelor (a jucariilor) este continutul de baza a activitatii ludice. Intentionalitatea este clara, dar copilul nu reuseste intotdeauna sa pastreze organizarea jocului in directia in care a intentionat, modificandu-l adesea dupa stimuli situativi

jocul nu se poate realiza in absenta jucariilor sau a obiectelor de manipulat, acestea avand un foarte mare rol in stimularea si desfasurarea jocului prin calitatile lor functionale, pe care copilul le foloseste ca atare. Din acest punct de vedere este importanta calitatea jucariilor oferite copilului.

durata scurta a jocului. La inceputul stadiului aceasta este de 5-6 pana la 10 minute,, iar catre 3 ani poate ajunge la 20 de minute. In cursul jocului se inregistreaza multe intreruperi datorita atentiei instabile si a planului mental neformat, care nu poate proiecta si conduce activitatile copilului

copilul se joaca alaturi de alti copii, dar nu impreuna cu acestia. Campul constiintei fiind limitat, el nu poate cuprinde ceea ce fac alti copii si nu poate controla eficient mai multe planuri ale desfasurarii jocului.

Relatiile copilului cu alti copii de varsta lui, in timpul jocului, pot fi:

active-pozitive, cand copilul ofera jucaria celuilalt, dar numai la schimb cu alta, il trage pe celalalt copil la joc sau il saruta, aratand ca il place;

active-negative cand copilul fura jucaria celuilalt sau o ascunde, incearca sa il supere sau sa il loveasca;

pasive-pozitive exprimate printr-o implicare minima a copilului si printr-o conduita de asteptare a reactiei celuilalt;

pasive-negative cand copilul suporta cu stoicism tot ce vine negativ din partea celuilalt;

defensive-active, care presupun un raspuns la ceea ce i se intampla negativ din partea celuilalt (plans, fuga, cerere de ajutor, incercare de rezolvare a situatiei intr-un fel);

defensive-negative, in care copilul doar plange, fara a incerca alta rezolvare.

11 Reprezentarile prescolarului

SEMNIFICATIA GENERALA A STADIULUI CUPRINS INTRE 3-6 ANI

Se distinge printr-o crestere semnificativa a capacitatilor fizice si psihice ale copilului, facand posibila o noua echilibrare cu ambianta.

Dezvoltarea motorie si senzoriala sunt deosebite in aceasta perioada.

Dezvoltarea proceselor psihice complexe schimba caracteristicile comportamentului copilului, largind posibilitatile de anticipare si organizare.

Cresterea autonomiei in plan practic prin formarea a numeroase deprinderi de autoservire si de manipulare a obiectelor.

Dezvoltarea constiintei morale si constituirea bazelor personalitatii.

Formele de adaptare la mediu se diversifica, copiii putand avea:

o adaptare foarte buna, atunci cand se despart usor de parinti la gradinita, cand intra rapid in relatii cu ceilalti copii, cand manifesta initiativa in joc

copiii cu o adaptare buna sunt cei la care despartirea de parinti este usoara, relatiile cu ceilalti sunt rapide, dar nu au initiativa in joc, asteapta sa fie invitati, atitudine care dispare in timp

adaptarea dificila este atunci cand copilul tine strans de mana persoana care il aduce la gradinita, care manifesta o stare tensionata, dar manifesta curiozitate fata de ceea ce vede (specific prescolarului mic)

adaptarea foarte tensionata presupune ca prescolarul are o stare accentuata de neliniste, nu da drumul mainii mamei si refuza sa stabileasca relatii cu ceilalti copii

neadaptarea este specifica prescolarului mic, copilul manifestand refuz pe toate planurile, situatie care trebuie sa fie tratata cu mult tact, pentru a nu fi transformata in negativism.

REPREZENTARILE LA PRESCOLAR

Reprezentarile joaca la prescolar un rol considerabil in construirea semnificatiei cuvintelor, in dezvoltarea gandirii intuitive si in imaginatie. Reprezentarile au o dubla natura: una configurativ-intuitiva si una operational-intelectiva. Piaget a demonstrat ca in prescolaritate, la nivel preoperational, nu pot fi generate decat imagini reproductiv-statice, deci care evoca spectacole deja cunoscute si percepute anterior. Imaginile statice sunt influentate de activitatea desfasurata cu obiectele. Imaginile reproductiv-statice s-au evidentiat in urmatoarele experimente:

I.                 S-au luat 2 grupe de prescolari, iar experimentatorul a aratat primei grupe un aranjament de cuburi, iar celei de-a doua grupe i s-a prezentat acelasi aranjament, dar li s-a cerut copiilor sa reproduca aranjamentul, cu alte cuburi. Dupa o saptamana, s-a cerut ambelor grupe sa recunoasca acel aranjament, dintre altele. Concluzia a fost ca cea de-a doua grupa a avut rezultate mult mai bune la recunoastere.

II.                Acest experiment a scos in evidenta legatura dintre structurarea reprezentarilor si limbaj. S-a prezentat unei grupe de copii o serie de baghete aranjate intr-un anumit fel, iar cea doua grupa a primit si sarcina de a descrie in cuvinte aranjarea baghetelor. Dupa o saptamana, pusi de asemenea sa identifice aranjamentul, cei care l-au verbalizat l-au recunoscut mult mai repede si mai bine, ceea ce a demonstrat ca asupra reprezentarilor se poate actiona prin verbalizare.

Pe aceste experimente se bazeaza actualmente sistemul educativ prescolar, care foloseste desene, constructii si alte tipuri de reprezentari obiective. Rolul experientei perceptive in formarea reprezentarilor este tocmai de a fixa caracteristicile importante ale obiectelor, folosindu-se in special acele aspecte care sunt atragatoare pentru copii

Tot pe acest sistem se bazeaza  conversatia cu prescolarii, in care este bine sa se recurga atat la imagini colorate, cat si la povestire (verbalizare).

Neveanu explica intr-un capitol de psihologia prescolarului rolul exprimarilor plastice in fixarea-reprezentare a unor insusiri ale plantelor si animalelor.

Imaginile reproductiv-cinetice (de miscare) sunt la prescolar inca vagi si neadecvate. Aceste miscari ar antrena operativitatea gandirii, iar pentru ca aceasta nu este inca bine dezvoltata, rezultatele in exprimarea acestor tipuri de imagini sunt slabe. Spre exemplu, copiii nu pot reda miscarea unei baghete din pozitia orizontala, pana la pozitia verticala. Ei nu reusesc sa redea corect pozitiile intermediare pe care le traverseaza bagheta, iar marimea baghetei este subestimata.

Imaginile de transformare sunt, de asemenea, dificil de efectuat de catre prescolar, spre exemplu le este dificil sa intinda, prin desen, un arc de cerc. Intotdeauna, portiunea intinsa va fi mai mica decat trebuie.

Imaginile topografice sunt, de asemenea, defectuos exprimate de catre copii. Desi prescolarii parcurg de nenumarate ori drumul de acasa la gradinita si inapoi, ei nu reusesc sa reproduca acest drum cu ajutorul unor repere adecvate, decat daca realizeaza un itinerar in care construiesc din aproape in aproape cate o secventa a drumului, deci fara sa aiba o vedere generala a acestuia. Acesta este si motivul pentru care, in fapt, reusesc cu dificultate sa parcurga acest drum.

Legatura puternica dintre perceptii si reprezentari este relevata si in dificultatea pe care o intampina copiii in desenarea unui profil uman sau a unei carute trase de cai. Ei aleg in executarea desenului pozitia cea mai frecventa pe care au cunoscut-o, pozitia cea mai avantajoasa in plan perceptiv. Spre exemplu, profilul uman este desenat frecvent cu ambii ochi pe aceeasi parte, precum si cu gura desenata intreaga, pe aceeasi parte. Imaginea calului este frecvent desenata din profil, pe cand imaginea carutei este desenata din fata. Aceasta faza a dezvoltarii copilului a fost numita faza realismului individual, pentru ca, in fapt, copilul deseneaza acele elemente e care stie ca le poseda modelul si nu pe acelea pe care le-ar putea desena daca ar percepe acel obiect dintr-o pozitie sau alta. Ca exemplu, putem spune ca, frecvent, copiii deseneaza soseaua vazuta de sus si masinile de pe ea vazute din profil.

12 Dezvoltarea gandirii la prescolar

Largirea campului explorarilor perceptive, curiozitatea mare, insusirea tot mai buna a limbajului, ca si implicarea mai profunda in joc si in alte forme de activitate, impreuna si sub coordonarea adultului, reprezinta conditii de baza ale dezvoltarii mentale a prescolarului. Acesta reuseste in acest stadiu sa se desprinda, oarecum, de actiune, aceasta nu ii mai absoarbe toata atentia, ceea ce ii permite sa fie mai receptiv la real. De asemenea, in plan afectiv, copilul devine capabil sa se orienteze si sa cunoasca lumea ca pe o realitate din afara sa, realitate de care trebuie sa tina seama. De exemplu, parintii sunt vazuti acum nu numai ca persoane care indeplinesc dorinte, ci si care cer, care aproba, care interzic si chiar pedepsesc.

Toate aceste conditii contribuie la formularea caracteristicilor gandirii, si anume:

1.                  este intuitiva, se sprijina pe aspecte observabile ale insusirilor obiectelor, insa copilul poate gandi ceea ce percepe sau a perceput, dar gandirea nu merge mult mai departe de reprezentarea elementului perceput.

2.                  este situativa, se desfasoara in contexte corecte, raspunzand trebuintelor de adaptare ale copilului, dar este in continuare si generata de dorintele copilului.

3.                  incepe sa se interiorizeze, fiind ajutata de limbaj si de reprezentari (actiuni executate in gand)

4.                  este preoperationala, dispune doar de scheme preoperatorii, care nu implica o rigoare logica, ci se reduc practic la niste intuitii articulate. Gandirea, in ansamblu, ramane prelogica, operatiile ei bazandu-se doar pe reglari perceptive, transpuse apoi in reprezentari. Copilul crede ceea ce percepe si nu simte nevoia de a realiza un control printr-un experiment mental. De asemenea, copilul nu emite ipoteze si nu sesizeaza contradictiile intre constatarile sale

5.                  persista egocentrismul in gandire, astfel incat mai bine de ½ din acest stadiu, copilul raporteaza inca totul la propria persoana, tot ce il inconjoara este pentru el sau are legatura cu el

6.                  persista animismul gandirii

7.                  persista magismul gandirii

8.     relatia dintre posibil si imposibil, concepte care la prescolar se suprapun, de aceea el crede in forta miraculoasa a personajelor din povesti, si mai crede, daca nu i se releva adevarul, in existenta reala a unor personaje magice. Primele indoieli cu privire la existenta lui Mos Craciun apar in jurul varstei de 5 ani, ceea ce nu inseamna decat acumularea de informatii si nu o renuntare la ideea realitatii personajului. Cu privire la personajele din povesti, are o atitudine noua, in sensul ca face distinctie intre poveste si realitate, dar accepta povestea ca pe o conventie.

13 Dezvoltarea limbajului la prescolar

Vocabularul pasiv inregistreaza intre 500-1500 de cuvinte, in mod obisnuit, dar poate atinge un maxim de pana la 2500 cuvinte, in timp ce vocabularul activ ramane mai restrans si oarecum limitat in functie de dorintele si preocuparile copilului. La aceasta varsta copilul invata sa vorbeasca corect fonetic si gramatical si integreaza cu usurinta cuvinte noi in structurile verbale, manifestand o adevarata placere in insusirea cuvintelor noi, cu care se si mandreste. Achizitioneaza foarte bine sensul propriu al cuvintelor, dar sensurile figurate nu sunt intelese. Sunt foarte receptivi la epitete si au predispozitie pentru diminutive. Se manifesta acum fenomenul asa-zisei "creatii" lingvistice, in sensul ca atunci cand nu gasesc cuvantul potrivit pentru situatie, incearca sa si-l construiasca singur, pornind de la unele din caracteristicile obiectului sau situatiei, ori de la cuvinte pe care nu le cunoaste bine, insusite de la adulti.

O buna perioada (varsta de 5 ani si mai tarziu) se straduieste sa imite vorbirea adultului. Copilul fixeaza scheme de comunicare pe care le foloseste in situatii potrivite, in care integreaza si adapteaza cuvinte noi, creandu-si clisee verbale sau stereotipii care il ajuta sa se exprime cu mai multa usurinta. Apare expresivitatea in comunicare, precum si fenomenul de adaptabilitate verbala, intalnita in vorbirea alternativa. Spre exemplu, poate povesti un basm modificandu-si vocea, in functie de personajul interpretat.

14 Constituirea bazelor personalitatii la prescolar;

In aceasta perioada are loc conturarea multor componente ale personalitatii si prefigurarea structurilor ei de baza. Un rol important in acest proces il au dominantele motivationale, care apar si se dezvolta alaturi de trebuintele biologice si sociale. Interesul pentru joc se afla in plin apogeu, precum si interesul pentru tot ce il inconjoara (oameni, plante, animale) despre care  continua sa puna numeroase intrebari.

In familie si la gradinita se cultiva interesele sociale ale copilului, manifestate prin atentia acordata celor din jur, prin tendinta de a imita si de a comunica cu ei. Se cultiva, de asemenea, interesele artistice, manifestate prin sensibilitate si receptivitate fata de frumos, precum si interesul pentru invatare, reflectat mai intai prin placerea jocului de-a scoala, dar si prin placerea participarii la lectiile de la gradinita.

Toate aceste interese si motivatii sunt de mare insemnatate in conturarea viitoarei personalitati. La aceasta contribuie si dezvoltarea constiintei morale primare a copilului, in cadrul careia dobandeste experienta pozitiva a subordonarii la cerintele parintilor si a adultilor, in general. Desigur ca se manifesta tendinta ca in lipsa parintilor copilul sa incerce incalcarea regulilor in scopul satisfacerii propriilor dorinte. Aceasta se soldeaza in general cu sanctiunea parentala, iar memoria copilului conserva efectele dezagreabile, ceea ce ar trebui sa il determine sa nu mai repete actiunea.

Tot acum se asociaza trairile afective pozitive generate de respectarea normelor si de castigarea prin aceasta a linistii si a sigurantei.

Deci, constiinta morala primara consta in primul rand din interiorizarea cerintelor parentale si implicit a celor sociale, ceea ce va influenta construirea viitoarei moralitati. Aceasta este o morala infantila, pentru ca este fundamentata inca pe relatia afectiva dintre parinti si copil si nu pe ratiuni logice si generalizari ale unei experiente de viata. Copilul de subordoneaza total acestei morale. Motiv pentru care se simte profund vinovat daca a incalcat-o si se simte eliberat daca este pedepsit. Ispasirea prin pedeapsa fereste copilul de culpabilizari tulburatoare si ii reda seninatatea foarte necesara dezvoltarii sale. Acest context poate insa genera atitudini ambivalente fata de parinti, pe care ii si iubeste, dar de care se si teme.

Controlul si judecata adultului sunt necesare pentru orientarea copilului in sistemul de relatii in care este integrat. S-a constatat atat la prescolar, dar si la copilul mai mare si mai ales la adolescent faptul ca acesta nu este satisfacut de un stil parental prea tolerant, pentru ca aceasta il lasa in incertitudine, in situatii dificile de alegere. Aceasta morala intemeiata pe sentimentele si pe respectul fata de adult are ca si cheie principala autoritatea adultului, care, din punctul de vedere al copilului, are totdeauna dreptate. Este o morala concreta, aplicata efectiv situatiilor traite. Regula vine pentru copil intotdeauna de la cineva superior lui (parinte, educator, Dumnezeu), este sacra si nu trebuie incalcata.

Distorsiunile relationale cu parintii pot sta la baza unor abateri ale prescolarului, constand in negativism si minciuna.

Negativismul poate imbraca 2 forme:

atunci cand dorintele legitime ale copilului de a explora lumea se ciocnesc de interdictii drastice din partea parintilor, ducand sistematic la relatii conflictuale ,care se pot stabiliza sub forma de incapatanare, de opunere activa si agresiva la tot ceea ce cer parintii

ca forma de neadaptare la activitatile cotidiene si ca refuz al participarii la actiune.

Minciuna are, pana la varsta de 4 ani, un caracter neintentionat, fiind in mare masura un produs al fanteziei copilului. Dupa varsta de 4 ani, insa, reprezinta semnul unei abateri intentionate de la norma morala, cand copilul anticipeaza pedeapsa si tind sa o evite, mintind. Minciuna poate fi si spontana, utilizata de copil pentru a iesi dintr-o situatie delicata sau pentru a obtine o recompensa.

Psihologii considera ca pana la varsta de 7 ani minciuna nu este atat de grava, insa in orice caz ea trebuie sanctionata. Lipsa sanctiunii poate conduce la o intelegere gresita a utilizarii minciunii si la distorsionarea formarii unei constiinte morale.

Dezvoltarea personalitatii este influentata si de dezvoltarea constiintei de sine si a identitatii de sine.

Inca de la varsta de 3 ani copilul realizeaza apartenenta lui la sex si o verbalizeaza si se recunoaste in fotografii. In continuare, are loc extensia Eului prin constientizarea raporturilor copilului cu tot ceea ce il inconjoara, fapt pentru care cunoaste si verbalizeaza apartenenta lui la o familie, precum si proprietatea obiectelor sale.

Eul social este, de asemenea, mult mai bine dezvoltat, copilul este si se simte membru al grupului, atat in familie cat si la gradinita. Este foarte important la aceasta varsta procesul identificarii cu parintii, care il ajuta in cristalizarea personalitatii.

In ce priveste manifestarea aptitudinilor si a capacitatilor de dezvolta la aceasta varsta mai ales aptitudinile care au componente senzoriale: muzica, desenul, dansul, limbile straine. Copilul are o receptivitate crescuta la nou si o capacitate mare de stocare a informatiilor. Cand exista inzestrari native speciale, prescolaritatea poate fi stadiul in care se petrec debuturi semnificative. Pentru acest motiv, familia acorda un interes deosebit cautarii si gasirii aptitudinilor, dar riscul suprasolicitarii copilului poate conduce la aparitia precoce a oboselii sau la dezvoltarea unei reactii de respingere, atat fata de stadiul propriu-zis, cat si fata de persoana care il solicita.

Formarea bazelor caracterului

Prescolaritatea reprezinta un inceput in configurarea trasaturilor caracteriale, acestea depinzand de calitatea ambiantei si a climatului familial, precum si de valoarea formativa a mediului institutional. Exista 2 etape in formarea trasaturilor de caracter:

caracteristica prescolaritatii mici (3-4 ani), consta in formarea deprinderilor si a modurilor de actiune coordonate de adulti, asigurandu-se reglarea si orientarea din afara a acestora.

prescolaritatea mijlocie si mare, in care se cristalizeaza componenta de orientare, in special prin debutul constiintei morale primare

Trasaturile de caracter prezinta instabilitate si unilateralitate in manifestarea lor, rezultata din experienta limitata de viata a copilului. Un climat familial calm, optimist, stimulativ, genereaza insusiri caracteriale pozitive, precum increderea in sine si in ceilalti, optimismul si independenta.

Un climat familial tensionat genereaza teama, anxietate, supunere sau agresivitate.

Relatiile dintre frati sunt si ele importante. Primul nascut este, de regula, antrenat precoce in activitati si responsabilitati, ceea ce ii favorizeaza trasaturi precum stapanirea de sine, calmul si responsabilitatea, dar in acelasi timp si neliniste, ingrijorare sau gelozie.

Copilul mic, de regula iubit si alintat, risca sa ramana nematurizat, dar in acelasi timp si mai lipsit de griji, mai independent si mai nonconformist.

Copilul mijlociu este cel mai avantajat, are cele mai putine dificultati de adaptare, avand modelul fratelui mai mare, de aceea de cele mai multe ori este calm, optimist, bine-dispus si comod.

Copilul unic, in schimb, are toate sansele sa devina orgolios, capricios, individualist sau egoist.

Gradinita are rol important in socializarea copilului. Aceasta socializare se manifesta in 3 forme:

- o socializare pasiva, care consta in adaptarea propriei conduite la modelele si cerintele ambiantei;

- o socializare activa, constand in dezvoltarea capacitatilor sociale, exprimate in posibilitatea de a avea initiativa unor actiuni, cu efecte in facilitarea relatiilor cu altii, cum ar fi a face mici comisioane, a darui sau a multumi.

- nesocializarea poate sa se transforme in timiditate, izolare sau tendinte agresive.

15 Creativitatea la scolarul mic;

STADIUL SCOLARULUI MIC (A TREIA COPILARIE) - 6 - 10,11 ANI

Ca elemente caracteristice acestei perioade retinem ca:

se dezvolta foarte bine limbajul

se dezvolta si se accentueaza dominanta emisferica, respectiv caracterul de ambidextru, dar si extremele: de stangaci sau de dreptaci

ramane puternic interesul pentru joc, mai ales pentru jocul colectiv, dar apar si momente in care copilul prefera o activitate singulara, in genul cititului, al jocului pe computer sau a jocului de unul singur

apare interesul de colectionar si acela de jucator si castigator

la 6 ani copilul este absolvit de problemele adaptarii lui la viata sociala. In acest sens este foarte important invatatorul, cel care face trecerea intre copil si societate (colectivul scolar). Daca invatatorul este centrat in special pe disciplina, copilul poate suferi o adaptare sociala mai dificila, manifestata prin cresterea nervozitatii si prin oboseala, insotita adeseori de tulburari somatice

invatarea scrisului si a cititului, a calculelor elementare, care, impreuna, constituie achizitiile de baza ale stadiului

imediat dupa varsta de 7 ani are loc o oarecare detasare psihologica atat de mediul familial, cat si de cel scolar, copilul devenind expansiv, extravertit, chiar exaltat, semn ca adaptarea scolara a depasit faza tensionala. Aceasta faza coincide cu cresterea curiozitatii fata de mediul extrascolar, mediul de cartier si cel stradal

are loc o crestere usoara a rapiditatii reactiilor, de parca n-ar mia fi timp pentru tot ce si-a pus in minte, motiv pentru care copilul mananca in fuga, se spala sau se imbraca neglijent, umbla cu ghiozdanul desfacut, totul in favoarea timpului petrecut impreuna cu alti copii si in defavoarea stabilizarii deprinderilor legate de autoservire

copilul se supara repede, dar uita repede si participa la dispute acerbe legate in general de regulile jocurilor, toate aceste dispute devenind in sine mici lectii privind indatoririle si drepturile sale

cam pe la varsta de 8 ani, adaptarea trece intr-o faza de echilibru, copilul devine mai reflexiv, mai linistit si preocupat de probleme serioase, precum provenienta copiilor, apartenenta la neam, apartenenta sociala. Acestea fac parte din momentul identificarii sociale si a constituirii sentimentelor de apartenenta sociala.

Apar jocurile episodice, cu subiect prelungit, care continua saptamani intregi, reluandu-se de fiecare data de unde au fost lasate. Este perioada in care, in joc, copiilor le place sa isi construiasca un loc al lor: casute, colibe etc., semn al dorintei de spatiu personal

Mai tarziu, la varsta de 9 ani si mai mult, apare un element nou, organizarea jocului pe sexe. Baietii se joaca separat de fetite, desi sunt curiosi unii in legatura cu ceilalti si se supravegheaza reciproc. Copiii au de asemenea tendinta de autoperfectionare, devin mai ordonati, mai perseverenti, mai valorosi in a-si planifica timpul si activitatile

Scrisul se imbunatateste, capatand note personale, desenele si lucrarile scrise poarta, de asemenea, amprenta personala si se imbunatatesc mult

Copiii devin mai sensibili la informatiile sociale, la opiniile de clasa, la problemele mediului inconjurator si ale lumii

Definitivandu-se aproape ideea de socializare, ei devin preocupati de colectiv, isi exprima prietenia si se simt vulnerabili fata de prieteni, fata de relatiile familiale, motiv pentru care atractia pentru colectiv poate prezenta un pericol de asociere la tendinte delincvente.

Creativitatea scolarului mic

Se dezvolta in etape, concomitent cu cresterea in varsta a copilului. La 8-9 ani se formeaza capacitatea de a compune.

Creste capacitatea copilului de a povesti, de a crea povestiri si capata abilitati in a folosi elementele descriptive literare.

Ghicitorile, jocurile de istetime si constructiile de probleme constituie terenul pe care se dezvolta creativitatea.

La acestea contribuie desenul, care devine mai incarcat de atmosfera si activitati practice, in care copilul invata sa construiasca mici ambarcatiuni, cosulete, casute, animalute etc.

Creativitatea se manifesta si in joc, care capata noi valori si poarta, ca si gandirea, amprenta personalitatii copiilor.

16Capacitatea de invatare a scolarului mic;

Capacitatea de invatare a scolarului mic

Invatarea se bazeaza pe intelegere si se dezvolta nu numai prin utilizarea intensiva a perceptiei observative si a memoriei, ci si a strategiilor diverse de invatare a acestora in situatii foarte diverse, ceea ce da consistenta planului intelectual.

Memorarea cunoaste si ea o dezvoltare importanta, repetitia fiind suportul ei de baza. La 7 ani, copilul poate mai usor sa recunoasca un material decat sa il reproduca, pentru ca nu are inca bine dezvoltata capacitatea de organizare a materialului de memorat. La 8 ani, capacitatile mnezice cresc, copilul fiind capabil sa reproduca, dupa numai cateva citiri, poezii sau proze scurte.

Procesul de invatare se bazeaza si pe elemente motivationale, care pot fi intrinseci sau extrinseci.

La inceputul scolii (clasa I) copilul invata mai mult sub influenta impulsurilor adultilor, a dorintei sale de a se supune statutului de scolar, care, in general, il atrage, precum si sub influenta dorintei de a nu-si supara parintii. Treptat, in motivatie intervine invatatoarea si modul in care ea stie sa valorizeze eforturile copiilor, intervine competitia intre copii.

Catre varsta de 9 ani apar interesele cognitive, care au rol in special in impulsionarea invatarii preferentiale.

Succesele obtinute au, de asemenea, un rol important in invatare. Succesul repetat are rezonante psihologice importante, in sensul ca atrage atentia copilului asupra strategiilor prin care a fost obtinut, fapt care duce la refolosirea si dezvoltarea acestor strategii. De asemenea, contribuie la dezvoltarea si expansiunea sinelui prin crearea de satisfactii si incredere in sine, dezvolta copilului optimism si siguranta de sine si consolideaza pozitia de elev bun, pozitie care duce la ignorarea micilor greseli si la usurarea vietii scolarului. In acest fel, cu cat motivatia invatarii este mai puternica, iar activitatea de invatare este mai bine recompensata, cu atat invatarea se poate dovedi mai intensa.

17 Integrarea socio-culturala a scolarului mic.

Conceptia de sine se formeaza odata cu intrarea copilului in scoala, in special prin modul in care este tratat de catre invatator si de catre colegi. Copiii care au o estimatie de sine inalta, considera de regula esecul ca fiind accidental, chiar daca acesta ii afecteaza, mai mult decat pe cei care au o estimatie de sine medie. Spre deosebire, cei cu estimatie joasa sunt lipsiti de incredere in sine, nu adera la idei clare, nu vor sa atraga atentia asupra lor si nu vor sa supere pe nimeni.

De multe ori, estimatia de sine a copilului nu coincide cu estimatia invatatorului si a colegilor, ceea ce creeaza pentru copil un spatiu de trairi complexe ale vietii si competitiei scolare. In general, copiii incearca sa corespunda estimatiei precum si cerintelor parintilor, pentru a evita raceala, reprosul, pedeapsa si deceptia parintilor in caz de esec. Deseori recurge la strategii de evitare si, in extremis, la minciuna. Este situatia frecvent intalnita a copilului care isi uita carnetul de note acasa pentru a nu i se trece nota proasta, ori isi uita caietul acasa, daca nu si-a facut tema.

Pe langa acest tip de trairi afective legate de scoala, reactiile afective in general devin mai controlat voluntare si creste capacitatea de simulare si de ascundere a reactiilor afective.

Anxietatea care domina primele saptamani sau luni de scoala, in incercarea de a o camufla, se poate sa se transforme in nervozitate, in tulburari de somn sau tulburari somatice generale, ticuri sau chiar fobia scolii.

In ce priveste morala scolarului, ea este legata in general de viata sociala. Piaget diferentiaza 2 tipuri de morala:

una in care domina raporturile de constrangere, de autoritate a adultilor, precum si obligativitatile severe impuse din exterior,

cealalta fiind o morala a cooperarii, in care regulile de convietuire se constituie si se asimileaza datorita respectului reciproc, a sentimentelor de datorie in formare, a necesitatilor de a raspunde cerintelor de cooperare.

Integrarea sociala a micului scolar cunoaste 3 etape:

1.                 integrarea copilului in colectivul colegilor de scoala si participarea lui la activitati scolare, ceea ce faciliteaza deprinderea unor conduite sociale, precum si conturarea unui mod de a gandi si de a intelege lumea si viata.

2.                 adaptarea copilului la dimensiunile economice ale vietii. Se diversifica comportamentelor de cumparator, dezvoltandu-se in special in 2 directii:

cumparator pentru familie (atunci cand este trimis de parinti sa faca cumparaturi pentru casa) si

cumparator pentru sine (atunci cand isi cumpara singur dulciuri; mai tarziu, dupa 9 ani, timbre, reviste, poze, pe care le colectioneaza).

Dupa 11 ani incepe sa stranga bani pentru cumpararea unor obiecte mai consistente, pe care si le doreste (apare un mugur de organizare a bugetului). Catre 12 ani apar aspiratiile banesti, ceea ce exprima o expansiune a sinelui material. Aceasta este si varsta la care apar si se manifesta unele mici fraude de bani sau obiecte din casa, atitudini care trebuie sanctionate categoric, dar nu inainte de a fi explicate copilului.

3.                 orientarea scolara si profesionala. Copiii observa persoanele cu care vin in contact, profesiunile acestora, rolul social al respectivelor persoane si incep sa aspire la diverse profesii.

O parte din conduitele acestei profesiuni au fost deja incorporate in timpul jocurilor cu rol din prescolaritate. Totusi, orientarea profesionala este greu de realizat pentru copii la aceasta varsta, rolul parintilor si al scolii ramanand major.

18 Perioada adolescentei: caracteristici generale

In dezvoltarea psihica a copilului de dupa 10 ani, se pot diferentia 3 stadii bine definite:

I.        stadiul preadolescentei (10-14 ani), dominat de pusee de crestere, de aparitia si accentuarea caracterelor sexuale secundare si de dezvoltare mare a sociabilitatii

II.       stadiul adolescentei propriu-zise (14-18,20 ani), dominat de adaptarea la starea adulta, de procesul de castigare a identitatii si de intelectualizarea pregnanta a conduitei.

III.     stadiul adolescentei prelungite (18,20 ani - 24,25 ani) dominat de integrarea psihologica primara la cerintele unei profesii, la conditia de independenta fata de familie si de optiune maritala.

Fiecare din aceste stadii cuprinde la randul sau substadii, cu probleme si caracteristici proprii.

1Stadiul preadolescentei

Se caracterizeaza de accelerarea cresterii staturale, dezvoltarea caracterelor sexuale secundare (dezvoltarea gonadelor, aparitia pilozitatii pubiene si axilare, dezvoltarea sanilor la fete, repartizarea specifica a depozitelor adipoase).

Puseul de crestere se manifesta in aceasta perioada, in special la fete, care pot castiga 22-30 cm in inaltime. Cresterea este insotita de momente de epuizare fizica si nervoasa, iritabilitate, dureri de cap, ceea ce poate transforma copilul intr-un nesuferit.

Conduita copilului, in aceasta perioada, alterneaza intre momente de vioiciune, de copilareala exuberanta si momente de oboseala, de apatie, de lene. Copilul se incarca atat in familie cat si in scoala cu stari conflictuale, pe care nu le poate rezolva si carora nu le poate face fata. Statutul sau de elev se modifica, incarcandu-l cu noi responsabilitati: concursuri, olimpiade, care ii dezvolta experienta competitiilor, dar il si obosesc si il anxieteaza.

Copilul incepe sa constientizeze valoarea activitatii scolare si isi poate da seama daca acesta se incadreaza la foarte buna, mediocra sau slaba. Statutul sau de elev bun, slab sau mediocru contribuie la dezvoltarea constiintei de sine si a imaginii de sine. Atitudinea familiei fata de copil este duplicitara, uneori este considerat copil, alteori i se atribuie iesirea din copilarie, fapt care il determina sa manifeste incertitudine de statut si rol. Cu toate acestea, el incepe sa aiba initiativa, isi largeste regimul de independenta si integreaza diferentieri de conduita legata de sex. Fetele se comporta mai docil, mai disciplinat, iar baietii incep sa prefere reuniunile cu colegii, refuzand sa mai participe alaturi de familie la evenimente incadrate de el in copilarie.

Continua puseul de crestere, care are o perioada de incetinire, catre 14 ani, ca sa continue ulterior lent, pana la 24-25 de ani. Cresterea in inaltime este dizarmonica, intai cresc membrele, apoi trunchiul. La baieti se dezvolta masa musculara, mai intai in lungime si apoi in volum. La fete se dezvolta mai mult tesutul adipos (subtire, subcutanat, fapt care da pielii un aspect marmorat). E intensifica maturizarea sexuala si la fete si la baieti. Aceasta este varsta la care la cele mai multe dintre fete apare menarha. La baieti apar primele ejaculari spontane si modificarile vocii (bitonala). Durerile osoase si musculare sunt frecvente in aceasta perioada (asa-zisele dureri de crestere). Un mare disconfort il are puberul datorita aparitiei acneei si a transpiratiei. Apare acea stangacie in miscari si reactii, determinata de neajustarea miscarilor la proportiile modificate ale corpului aflat in crestere dizarmonica.

In aceasta etapa domina modificarile de conduita, cu acele faze de exagerare, de impertinenta cu substrat sexual, de agresivitate in conduita si vocabular (specifice baietilor), cu fazele de femeie-copil si femeie-adolescent.

Asadar preadolescenta reprezinta perioada de stabilizare a maturizarii biologice.

Din punct de vedere psihologic, in aceasta perioada de organizeaza constiinta de sine. Este o perioada intensa de dezvoltare psihica, incarcata de conflicte interioare, de agitatie si impulsivitate, de extravagante care sunt semne ale cautarii identitatii, in care parerile personale incep sa fie importante, dar nu e suficient, tinerii cautand argumente pentru a si le sustine. Creste interesul pentru problemele abstracte si de sinteza, se rafineaza gustul si interesul pentru filme, tehnica etc. Apare dorinta de afirmare personala ca expresie a socializarii.

Ii Adolescenta propriu-zisa

Reprezinta etapa de trecere de la pubertate la varsta adulta.

Tanarul capata conduite adulte, in care exprimarea independentei nu mai e agresiva, ci expresiva si naturala. Cauta mijloace personale de a fi si de a aparea in ochii celorlalti, gustul personal se dezvolta si apare evaluarea critica a diferitelor aspecte ale vietii. Toate aceste modificari psihice care umplu practic fiecare moment al vietii adolescentului se suprapun pe o structura biologica inca fragila, ceea ce poate duce la contactarea unor boli grave si cronice (TBC), a unor forme de nevroze, debut al schizofreniei si autismului, de maxima manifestare a anxietatii in fata vietii, in care conflictele interioare se traduc prin tentative suicidare.

II.3. Adolescenta prelungita (pana la 25 de ani)

Include tineretul implicat in forme de invatamant superior, precum si tineretul incadrat in munca. Independenta este dobandita sau este pe cale de a fi dobandita. De cele mai multe ori este dobandita doar din punct de vedere psihologic, nu si material. Acest fapt aduce un plus de energizare si de dilatare a personalitatii, dar aduce in acelasi timp noi conflicte generate intre dorinte si imposibilitatea de a le realiza. Acestea anxieteaza si mai mult tanarul, contribuind la slabirea sa din punct de vedere biologic, dar si la cresterea incertitudinilor legate de evolutia vietii sale.Viata sentimentala la aceasta varsta este intensa, pentru ca este si etapa invatarii rolului sexual si a eventualelor angajari matrimoniale. Se contureaza aici 1-2 subidentitati, respectiv cea familiala si cea profesionala, ceea ce va crea conditiile intimitatii ca forma noua de traire, pe de o parte, si a responsabilitatii ca forma de traire profesionala, pe de alta parte.

Din punct de vedere biosomatic, modificarile sunt mai putin spectaculoase, legate mai mult de accentuarea trasaturilor faciale, de cresterea fortei musculare, de completa feminizare a trasaturilor la fete; si in aceasta perioada bolile care predomina sunt legate de astenie, de abuzuri de substante toxice (alcool, cafea, tutun) si frecvent deulcerul gastro-duodenal.

19 dezvoltarea identitatii de sine

Din punct de vedere psihologic, problema centrala a adolescentei este cea a identificarii de sine si cea a constiintei de sine. In aceasta perioada se intensifica perceptia de sine, care cuprinde cateva aspecte particulare:

propria imagine corporala

identificarea si constiinta ego-ului

identificarea sensului, rolului si statusului sexual

identificarea stasului social

In ce priveste imaginea corporala, aceasta este indispensabila pentru realizarea identificarii de sine. In aceasta perioada, atat fetele cat si baietii acorda mult mai mult timp imaginii lor corporale, in sensul ca stau mai mult in baie, se privesc mai mult in oglinda, discuta mai mult despre corp, despre imagine, despre igiena corporala si apare dorinta de a efectua retusari ale aspectului si imaginii.

Toate acestea exprima dorinta de ajustare a sinelui corporal, precum si dorinta de a crea o imagine de sine agreabila, placuta si de a fi apreciat de ceilalti din acest punct de vedere. Pe acest fond, apare de cele mai multe ori nemultumirea declansata de infatisarea sa; adolescentul se indoieste de sine si se crede mai putin inteligent, aratos si respectat, pentru ca se percepe pe sine cu nemultumire.

In cazul inadaptarii scolare, sociale sau de grup, atunci cand adolescentul are o asteptare mai inalta de la sine decat este evaluat de catre ceilalti, perceptia de sine se poate manifesta ca negativa si adolescentul se simte izolat, motiv pentru care poate deveni depresiv sau, dimpotriva, nesuferit si agresiv.

Pe acest fond general apar manifestarile teribiliste, cresterea la paroxism a opozabilitatii, criza de originalitate, toate culminand cu comiterea unor acte delincvente si toate realizandu-se in special pentru atragerea atentiei celor din jur si pentru a aduce evaluarea celorlalti cat mai aproape de pretentiile personale.

Exista insa si adolescenti cu estimatii de sine inalte, acestia sunt mai increzatori in sine, isi sustin cu incredere opiniile, sunt mai comunicativi si in consecinta au mai putine probleme personale.

In toata aceasta perioada, expectatiile parintilor au un rol deosebit de important in dezvoltarea constiintei si imaginii de sine. Cand parintii adolescentului au o buna expectatie fata de acesta, adolescentul se simte in siguranta, are rezultate scolare bune si probleme mai putine. Daca parintii au o expectatie joasa fata de copil si au tendinta de a subevalua sau subaprecia capacitatile acestuia, ei contribuie din plin la erodarea constiintei de sine si asa mai putin bine dezvoltata.

Exista, asadar, forme subtile de feed-back intre adolescenti si familiile lor, forme care opereaza pe acest teren al autoevaluarii, al expectatiei, in directa legatura cu dezvoltarea constiintei de sine. Pe toata perioada adolescentei, perceptia de sine se modifica si se corecteaza mereu, acest proces neincheindu-se pana la sfarsitul adolescentei tarzii.

W. James a fost primul care a acordat atentie dialecticii dezvoltarii constiintei de sine, precum si a distantei dintre sine si eu. El afirma ca la adolescenta personalitatea devine duala, ea constand din Eu-l care cunoaste si este constient de Sinele care este cunoscut. Sinele cuprinde 3 tipuri de elemente:

- Sinele corporal (material) - se refera la corp, la vestimentatie, la familie, prieteni si pasiuni (tipuri de carti, filme agreate etc.);

- Sinele social - consta in reputatia si recunoasterea unei identitati anume, respectiv la consideratia pe care o obtine o persoana in mediul in care traieste;

- Sinele spiritual - exprimat prin constiinta propriei identitati, a propriei activitati, a tendintelor, aptitudinilor si functiilor psihice.

Tot caracteristic adolescentei este necesitatea tanarului de a deveni independent. Din acest punct de vedere, se considera ca exista 3 tipuri de dependenta:

dependenta de mentalitate

dependenta material-economica

dependenta emotionala, adica de confort, idei si principii considerate.

In privinta valorilor, deci a mentalitatilor, in adolescenta se produce devalorizarea masiva a unor obiceiuri, idei si principii considerate valide in copilarie. Apar in acest fel opozitiile fata de rutina, fata de deprinderile copilariei, fata de invatare, asa cum este ea inteleasa in copilarie si in mod vizibil si constient fata de banalitate si mediocritate.

Aparitia acestor opozitii nu trebuie interpretata neaparat ca un semn negativ al evolutiei copilului, atat timp cat nu depaseste anumite limite. In limite normale, opozitiile constituie un semn al inceputului formarii aspiratiilor.Dependenta afectiva este in continuare mai activa fata de parinti. Adolescentii interpreteaza momentele in care parintii nu le dau aceeasi atentie ca in copilarie, ca pe lipsa de afectiune; in acelasi timp interpreteaza momentele de grija si interes ale parintilor ca pe intruziuni in viata personala. De aici pot aparea conflicte, nemultumiri si dezorientarea adolescentului in privinta locului si rolului sau in familie si chiar in privinta identitatii de sine, in sensul nehotararii a ceea ce este, copil sau adult.

Identitatea sexuala este un element important al identitatii de sine, care in aceasta perioada este influentata foarte mult de modelele parentale si de cele materiale. Astfel, un model parental cu masculinitate redusa poate determina dificultati de identificare la baieti, iar un model parental puternic poate determina siguranta si incredere in sine. La fete, modelele feminine sunt diverse, traditionale si moderne, iar fetele cu identificare feminina traditionala se pare ca sunt mai incarcate de conflicte interioare, in timp ce fetele cu identificare feminina moderna sunt mai dezinhibate, mai pasionale, identificarea fiind mai facila.          In ceea ce priveste activitatea intelectuala, se poate spune ca la adolescenta se atinge maturitatea intelectuala, in cazul unei dezvoltari fizice si psihice normale si a unei alimentari culturale corespunzatoare. Memorarea si invatarea capata dimensiuni noi. Memoria logica devine forma centrala de memorare. Se intensifica dorinta de studiu si se identifica domeniile preferate. Toti adolescentii filosofeaza, tendinta fiind atat de accentuata, incat deseori acapareaza orice alte forme si teme de conversatie.

Rationamentele si judecatile adolescentului devin tot mai complexe, ceea ce ii faciliteaza jocul gandirii. Exprimarea verbala devine fluenta si creste foarte mult capacitatea de creatie.

20   Criza de originalitate la adolescenti

Este specifica perioadei si apare, de regula, pe fondul nesigurantei adolescentului fata de noile si nenumaratele trebuinte care apar si fata de cerintele sale interne si externe.

Este perioada in care tanarul nu suporta sa fie la fel ca toti ceilalti, isi doreste sa nu fie nimeni ca el, sa fie unic si exceptional. Are o mare oroare de banalitate si mediocritate, motiv pentru care cauta sa gaseasca formele cele mai indicate din punctul lui de vedere de a se face remarcat si de a fi exceptional. Se pare ca din acest motiv criza de originalitate reprezinta unul din cele mai dificile momente din viata omului.

Criza poate traversa mai multe etape, care au si forme diferite.

Astfel, intre 10-14 ani, in preadolescenta, dominanta fiind maturizarea biologica, atitudinile si comportamentele curente ale tanarului se incarca de stari conflictuale, se determina de o motivatie legata in special de incertitudinea rolului si statutului social. Criza se manifesta in primul rand in familie si apoi la scoala si in grupul de joaca.

In etapa adolescentei (14-18 ani), domina conflictele de autoafirmare, pentru ca este etapa constructiei intense, a conceptiei despre lume si viata si a conceptiei despre sine in aceasta lume. Criza la aceeasi varsta este declansata de regula de unul sau mai multe evenimente stresante, o deceptie sau umilire careia adolescentul nu ii face fata. Apare astfel comportamentul agresiv, evident cautat, care exprima incercarea de a-si domina insecuritatea si neincrederea in capacitatile sale de integrare in viata.

Manifestarile crizei se refera la originalitatea vestimentara si a coafurii, la cultul muzicii, la asa-zisul cult al personalitatii si mai rar la originalitatea reala, alimentata de capacitatea creatoare, pozitiva.

Despre aceste exagerari, trebuie spus ca ele nu trebuie sa provoace ingrijorare, atat timp cat sa exteriorizeze in forme acceptabile. Atitudinea fata de adolescent nu trebuie sa fie neaparat moralizatoare, ci mai degraba este indicata incurajarea confesiunii si comunicarii, co-participarea la activitatile adolescentului sau in cel mai rau caz o atitudine de acceptare a acestor comportamente. O astfel de atitudine permite o mai buna cunoastere si intelegere a nevoilor tanarului, a conflictelor pe care le traieste, ceea ce permite si identificarea modalitatilor de reducere a tensiunilor.

Relatia dintre parinte si adolescent este absolut speciala. Cei mai multi parinti au idei gresite despre ceea ce este adolescenta si despre ceea ce ar trebui sa astepte din partea tinerilor. De asemenea, multi adolescenti au sentimentul ca odata cu cresterea in varsta sunt abandonati de parinti intr-o lume straina, au impresia ca nimanui nu-i pasa de soarta lor, se simt neajutorati, inutili, disperati, se subapreciaza si se autocompatimesc.

Din punct de vedere emotional, sunt inca copii, au nevoie de o cantitate mare de hrana emotionala, pentru a putea functiona si daca nu o gasesc in familie, o cauta in alte locuri. De cele mai multe ori, adolescentii reusesc sa-si supere parintii in ideea lor de cautare a independentei, iar parintii reactioneaza exagerat, atat din punct de vedere emotional, cat si practic, in atitudini.

Daca parintele isi va pierde stapanirea de sine in fata adolescentului, acesta il va respecta mai putin si isi va cauta modelul parental dorit la cei de varsta sa sau de varste putin mai mari. Uneori, aceasta situatie poate deveni periculoasa si poate adanci si mai mult conflictul intre adolescent si lume.

Desigur, carentele educationale isi pun amprenta asupra intregii evolutii al adolescentei, adaugand deseori elemente negative in intregul tablou.

Exista in adolescenta probleme de inadaptare, care se manifesta la nivel familial, scolar si social. Cele mai frecvente probleme de comportament se refera la:

1.                    depresie ce poate merge de la forme usoare, moderate, pana la forme grave, exprimate   prin tentative de suicid.

2.                    frustrare, care se manifesta ca o traire a existentei unui obstacol in calea dorintelor, aspiratiilor si idealurilor adolescentului.

3. sindromul de suprasolicitare, oarecum aparte, care apare in general la adolescentii cu fragilitate afectiva si in care nivelul ridicat al solicitarilor poate duce la inhibitie, la comportament nevrotic, in care adolescentul isi refuza orice sansa; in aceste conditii, ele vede idealurile vesnic irealizabile, nevrotismul se accentueaza odata cu trecerea timpului si tanarul isi gaseste refugiul intr-o lume ideala, in care stresul vietii cotidiene nu-l atinge

21 Aspecte ale dezvoltarii psihice in perioada de tinerete

In ultima vreme, perioada tineretii a devenit mai importanta din punct de vedere social / politic / profesional, aportul tineretului fiind determinat de competenta si selectie.

Subetapele tineretii au limita inferioara la concurenta cu adolescenta tarzie. Limita superioara este pana la 35 de ani. Din punct de vedere al dezvoltarii fizice, aceasta etapa nu trece prin transformari impetuoase. Din punct de vedere psihologic, in ansamblu persoanele poseda inca un mare potential de opozabilitate precum in adolescenta, dar si capacitati de adaptare. Procesul adaptarii este intretinut de experientele de adaptare petrecute in adolescenta.

Subetapa cuprinsa intre 24-28 de ani este axata pe identificarea primara profesionala. In aceasta perioada se intampina dificultati datorate acomodarii cu munca, cu serviciul, cu ierarhia profesionala in care tinerii au in general un rol auxiliar. O parte din tineri este angrenata in procesul de definitivare a studiilor, ceea ce le favorizeaza intarzierea adaptativa profesionala. Fetele au o disponibilitate afectiva mare si au aspiratii pentru alcatuirea unei cariere. Baietii intarzie aceste aspiratii / dorinte pana in subetapele ulterioare (30 de ani si dupa). Odata format caminul, incepe procesul de identificare in rolul de familist, precum si in rol parental.

Subetapa 28-32 de ani continua identificarea profesionala si cea familiala, parentala. Din punct de vedere fizic, modificari nu exista, dar din punct de vedere psihologic, creste siguranta de sine si incepe formarea adevaratei imagini de sine.

Subetapa 32-35 ani aduce un nou nivel de integrare socio-profesionala, statutul socio-profesional este intr-un permanent progres. Se primesc responsabilitati speciale, sarcinile profesionale devin mai dificile, dar si forta de indeplinire este mai mare.

Daca pana acum in sistemul de relatii dominau relatiile pe orizontala (de exemplu intre colegi), acum incep sa se extinda relatiile pe verticala (oficiale - ierarhice). Viata de familie se stabilizeaza. Aceste doua laturi, socio-profesional si familial actioneaza asupra intregii capacitati psihice a tanarului, inclusiv asupra capacitatilor senzoriale, perceptive, intelectuale si aptitudinale si mai ales asupra intereselor si aspiratiilor.

Sensibilitatea senzoriala nu sufera transformari evolutive remarcabile fata de adolescenta, dar in unele profesii observatia vizuala devine extrem de activa, dezvoltand caracteristici discriminative si contribuind la o mai buna adaptare la intuneric sau la o fina estimatie vizuala. Auzul poate fi foarte solicitat in unele profesii (cele ce implica muzica); simtul echilibrului se dezvolta la cei ce lucreaza in domenii precum sport, gimnastica, constructii etc.

Planul mental complex cunoaste modificari importante. Campul de actiune al memoriei se restructureaza, incep sa fie sesizate incidentele critice, problemele-cheie, are loc astfel un activ proces de adaptare / selectare din multitudinea de cunostinte pe care le poseda omul - acelea care sunt necesare rezolvarii unei probleme / situatii.

Se dezvolta necesitatea selectiva de a revedea si reactualiza unele informatii. In ceea ce priveste invatarea, se modifica raportul intre invatarea comandata social si invatarea autodidactica (cea din placere, interes).

Invatarea inserata si cea incidentala se dezvolta concomitent si impreuna cu invatarea ocupationala sau profesionala. Exista in aceasta perioada si dificultati de identificare a tineretului, legate de evolutia situatiei economice si de circumstantele sociale. In special in tarile dezvoltate, cu o buna dezvoltare industriala, aceste dificultati sunt legate de conditiile economice, de stabilitatea / instabilitatea ocupationala, de fapt, de necesitatea migrarii profesionale, de continuitatea in munca.

Daca am face o comparatie intre subidentitatile din adolescenta, din adolescenta prelungita si apoi din tinerete am putea spune urmatoarele concluzii:

la adolescenta, subidentitatea actional-profesionala se afla in expansiune, ca si cea social-civica; cea familiala inseamna autonomie filiala, in roluri naturale de fin, frate, nepot, dar si roluri potentiale, de logodnic / sot, chiar daca nu include in discutie identificarea sexuala.

in adolescenta prelungita, subidentitatea actionala devine centrala, dominanta, ca si cea social-civica. Subidentitatea familiala se axeaza pe rolul sot-sotie, precum si pe rolul de mama/tata in noua familie. Se stabilizeaza sau scad ca importanta rolurile de filiatie.

la tinerete, subidentitatea maritala si parentala se divid oarecum, iar cea profesionala si sociala se incarca de roluri ample si responsabile, toate aceste patru tipuri de subidentitate fiind mult dezvoltate, extrem de complexe si interconectate.

22 Aspecte ale dezvoltarii psihice la adult;

Intrarea in stadiul de adult este marcata de anumite diminuari ce apar, ale capacitatilor fiziologice in general. De aici incolo (deci dupa 35 de ani), se inregistreaza atat scaderi cat si stabilizari sau chiar cresteri intr-un joc caracteristic fiecarei persoane si fara corelatie intre cele 4 subidentitati. Freud afirma ca acest stadiu se diferentiaza de toate celelalte pentru ca omul este mai capabil sa munceasca si sa iubeasca. In acest stadiu, omul inregistreaza o culme a eficientei activitatii, dar inregistreaza in acelasi timp o diminuare a capacitatilor fizice. Aici intra circulatia, respiratia, activitatea nervoasa, in care memoria este cea care sufera cel mai vizibil si se inregistreaza scaderi ale capacitatilor senzoriale.

Alura generala a corpului se modifica, capatand trasaturi mai solide, mai putin flexibile sau placute.

In ce priveste perceptia senzoriala, se pastreaza mobilitatea globilor oculari, scade capacitatea de adaptare a cristalinului, creste pragul de luminozitate si sunt extrase mai lent informatiile din imaginile complexe. Se conserva vederea cromatica, ce capata finete.

In privinta perceptiilor auditive, au loc scaderi ale capacitatii de diferentiere a sunetelor muzicale, care se vor accentua tot mai mult, iar in cadrul perceptiilor tactile, acestea isi pierd finetea dupa 40 de ani, scad viteza miscarilor, forta acestora, dar se pastreaza perceptia corecta a directiei si preciziei miscarii.

In ce priveste atentia, particularitatile sale la stadiul de adult se abordeaza in mod diferentiat cu privire la atentia generala vis-à-vis de atentia profesionala. Atentia generala tinde sa scada si duce pana la alterarea imaginii, iar cea profesionala creste in prima parte a stadiului (mobilitatea, concentrarea, stabilitatea ei cresc) si apar scaderi ale atentiei profesionale spre 60-65 de ani.

Memoria este un proces care sufera modificari intense si din acest punct de vedere exista critici aduse testelor de memorie si metodologiei de aplicare a lor, deoarece ele se aplica la fel la adult ca si la adolescent. Acest lucru nu este normal, pentru ca scade in timp viteza de acumulare a informatiei si se face abstractie in aceste metodologii de unele posibilitati compensatorii ce se pot dezvolta de-a lungul stadiului. Se mai aduc critici pentru ca cercetarile sunt mai mult longitudinale si mai putin transversale si nu se iau in consideratie factori ce pot actiona de-a lungul vietii, ce pot mentine un nivel ridicat de performanta a memoriei (ex. timpul liber si modalitatile de a-l petrece, stereotipiile profesionale etc.).

Scaderea imaginatiei incepe mai inainte de stadiul de adult, respectiv la 25-28 de ani. Scaderile imaginatiei depind de actiunea unor factori care pot intretine un nivel performant al imaginatiei, dar pot sa nu stimuleze deloc imaginatia si creativitatea.

Invatarea - cercetarile arata diferente mari intre capacitatea de invatare si intelegere a materialului invatat, diferente ce depind de aspectele motivationale ale invatarii, motivatiile putand deveni la un moment dat factor de compensare a reducerii capacitatii de invatare. Se inregistreaza diferente mari intre adulti, in functie de studii. Majoritatea persoanelor cu studii medii refuza actul invatarii, spre deosebire de cei cu studii superioare, care sunt motivati in a deveni adeptii educatiei permanente.

Pana pe la 60 de ani, in invatare se fac legaturi rapide, se decodifica enunturile mai repede, se surprind usor detaliile, se sesizeaza usor legaturile dintre aspectele teoretic-practice ale unei probleme. Oamenii dispun de tehnici de invatare productiva si se pot adapta constient si voluntar la activitatile de invatare. In timp apare tendinta de a refuza invatarea unor materiale noi, vaste si in cazul cand sunt obligati, prefera aducerea in discutie a parerilor personale, folosirea stereotipurilor in locul invatarii active.

Situatiile de competitie in care adultul trebuie sa uzeze de materialele invatate sunt traite extrem de tensionat, fapt ce-i motiveaza usor spre a iesi din campul educational si a prefera invatarea autodidactica.

Afectivitatea - perioada de adult inregistreaza maximum de complexitate a trairilor afective. Exista o serie de sentimente ce capata profunzime, stabilitate si in general cele legate de viata de familie si de viata profesionala.

Se inregistreaza un echilibru afectiv si un nivel ridicat de stapanire a emotiilor. In stabilirea relatiilor personale, se are in vedere deteriorarea afectiva si tendinta adultului de a uita de propria persoana si de a se darui celorlalti.

Personalitatea adultului - se realizeaza in aceasta perioada un echilibru intre cele 3 dimensiuni temporale (trecut/prezent/viitor), in sensul ca la adolescenta trecutul este scurt, viitorul este lung. La batranete este invers, iar in stadiul de adult trecutul si viitorul sunt aproximativ egale, motiv pentru care omul se simte in relativa siguranta, putand sa faca eforturi de indeplinire a proiectelor, chiar daca manifesta o relativa anxietate fata de proiectele de viitor indepartat, mai ales fata de cele care ar implica eventuale confruntari afective/profesionale/materiale.

Adultul isi maturizeaza identitatea generala si consolideaza subidentitatile familiala, profesionala, socio-culturala.

Adultul manifesta interes pentru mentinerea competentei profesionale si stabilitatea familiala. Dupa 45 de ani, se ajunge in general in varful ierarhiei profesionale, in functie de competenta si apare si recunoasterea ei.

La adultul tardiv nu ar trebui sa mai apara schimbari in ierarhia profesionala, ci ar trebui sa se manifeste doar rutina profesionala, orientarea spre aspectele practice ale profesiei, scaderea initiativei si retinerea fata de nou. Dupa aceasta varsta, interesele profesionale se limiteaza si se traieste tensionarea legata de iesirea la pensie. Subidentitatea familiala se situeaza in raport cu statutul de sot si parinte. Adultul tanar este orientat spre un stil de viata familiala in care se limiteaza clar rolurile. Libidoul continua sa fie activ, dar dupa 40 de ani apare sentimentul ca s-a parcurs o jumatate din viata, ceea ce poate favoriza acea criza-familiala a varstei, ce poate avea ca si consecinte schimbari in structura familiei (divort, schimbarea locului de munca). In statutul de parinte apar tensiunile legate de faptul ca copiii ating varsta adolescentei.

La adultul mijlociu, statutul de sot inregistreaza rutina. Femeile sunt agitate datorita intrarii in menopauza, libidoul este in scadere, dar poate fi compensat printr-un echilibru si o experienta de viata de cuplu. Sotul/sotia pot fi sprijiniti de copii, daca sunt mari.

La adultul tardiv, cuplul nu se bazeaza pe viata sexuala, dar exista sustinerea intre soti, care vine din rolul de partener de cuplu, din resursele afective reciproce din bilantul pozitiv al vietii. Un rol important in aceasta perioada il are aparitia nepotilor.

23 Modificari fizice ale varstnicilor.

24 Aspecte ale evolutiei psihice a persoanelor varstnice.

Batranetea a devenit obiectul de studiu al psihologiei si medicinii dupa al doilea razboi mondial. Au fost efectuate cercetari privind longevitatea vietii, care au adus o schimbare de atitudine. S-au delimitat doua tipuri de pareri:

o reprezentare pozitiva cu privire la batranete, care era considerata egala cu intelepciunea, acumulare de experienta de viata;

o reprezentare negativa a batranetii, egala cu irascibilitatea, incapatanarea, neincrederea in ceilalti, inflexibilitate in atitudini si comportament.

Primul substadiu (65-70 ani) se deosebeste de restul batranetii pentru ca omul inca pastreaza legatura cu societatea si cu profesia, unii batrani chiar la aceasta varsta.

Se recunoaste intrarea spre finalul preocuparilor sociale si acestia continua sa-si dezvolte

identitatea profesionala oficial, in sensul recunoasterii meritului sau profesional. Batranii continua sa se simta legati de profesie, dar au in special activitati cazuistice, culturale, artizanale, ei se manifesta activ-creativ in anumite domenii, au timp sa-si dezvolte hobby-urile, se ocupa de cresterea nepotilor. Traiesc extrem de tensionat iesirea din mediul profesional, unii chiar traverseaza o criza de identitate si prestigiu.

Starea de sanatate se mentine in general buna, dar se pot imbolnavi cu usurinta. Schimbarile fizice tin pe de o parte de regimul de viata si pe de alta parte de evolutia aparatelor si sistemelor. Scade nevoia de somn, apar insomniile, scade sau se perverteste apetitul alimentar.

Programul zilnic de viata se simplifica, fapt ce favorizeaza tabieturile, apar modificari involutive la nivelul vaselor de sange, inimii, plamanilor, ce induc slabirea rezistentei la efort, scade cantitativ si calitativ secretia salivara, modificand activitatea stomacului si a pancreasului, apare deci o sensibilitate, scade tonusul muscular si se inregistreaza o lentoare atat a proceselor digestive cat si a miscarilor in general. Apar modificari articulare cu reducerea dimensiunii cartilagiilor dintre oase, fapt ce duce la scaderea in inaltime, scade coordonarea fina a miscarilor, se pierd sau deterioreaza foarte multi neuroni, circumvolutiile scoartei cerebrale se aplatizeaza, ducand la scaderea mobilitatii proceselor nervoase si apare aspectul de flegmatic.

Se adauga scaderea activitatii glandei tiroide si cresterea activitatii suprarenalelor, care accentueaza acest aspect temperamental. Apare cresterea in greutate, datorita mai putinei activitati si lentoarei proceselor digestive, se accentueaza trasaturile fizionomiei.

Din punct de vedere psihologic, aspectul care domina este nerecunoasterea batranetii la nivel general, capacitatile senzoriale, a celor perceptive, a vitezei de gandire, a memoriei, a capacitatii de invatare.

Perceptiile vizuale - scade adaptabilitatea cristalinului, scade vederea in perspectiva, finetea perceperii culorilor si majoritatea acestor defecte se stabilizeaza in cele cateva boli specifice varstei.

Perceptiile auditive - apare un grad de surditate sau aud ce se spune dar nu mai inteleg, deci claritatea perceptiei este afectata, ceea ce induce o stare de iritare fata de zgomote si se inchid in sine, evita comunicarea pentru a compensa aceste defect, astfel respectivul batran capata un aspect morocanos.

In procesul comunicarii, manifesta prudenta, pentru ca nu pot asimila cuvintele noi si nici nu inteleg prea bine ce se spune si se simt complexati.

Memoria de scurta durata se pastreaza un timp, apoi scade. Cea de lunga durata se pastreaza mai bine, motiv pentru care isi aduc aminte lucruri din cele mai indepartate. Scade viteza memorarii materialului, ca si viteza de reactualizare.

Gandirea scade si ea, pierzandu-se gandirea de tip algoritmic, flexibilitatea si fluenta ideilor, capacitatea de argumentare, toate fiind inlocuite cu stereotipii.

Se conserva capacitatile legate de vocabular, dar apare afectarea exprimarii, simplificarea structurii frazei, balbaiala, scrisul tremurat.

Apar modificari si in privinta afectivitatii - emotiile se exprima primitiv, intensitatea acestora nu se adapteaza bine la situatie, iar alimentarea lor este legata de statutul marital si cel profesional. Apar tensiuni mari, legate de starea de sanatate si de momentul finalului vietii. Se instaleaza dispozitii afective, in special negative, cuplate cu o noua criza de identitate, asociata cu stari depresive care ii fac sa se refugieze in credinta, religie.

Pentru unii, finalul vietii este de neconceput in mod natural si de aceea tentativele de suicid sunt frecvente. Ultimii ani sunt dominati de anxietatea fata de moarte, ceea ce aduce si alte modificari ale personalitatii, precum introversia, pentru compensare crescand consumul de alcool.

Inainte de final, exista o perioada de echilibru, o perioada de impacare cu soarta, care daca este atinsa, face acele ultime saptamani/luni de viata mai frumoase.