Dezvoltarea complexa, economica si sociala a unitatilor agricole. forme si structuri evolutive

DEZVOLTAREA COMPLEXA, ECONOMICA SI SOCIALA A UNITATILOR AGRICOLE. FORME SI STRUCTURI EVOLUTIVE

Dezvoltarea rurala este considerata un imprerativ multilateral, constituind unul din principalele motive pentru care conceptul de dezvoltare durabila si diverdificare in spatiul rural a inregistrat o frecventa relativ ridicata de aparitie in diferitele segmente ale problemelor redate in literatura de specialitate.

- Dezvoltarea durabila, este legat indisolubil de dezvoltarea complexa, care a patruns si in spatiul rural ca raspuns la intreaga gama de neajunsuri ale agriculturii conventionale. Se refera, la existenta a doua concepte delimitative, si anume: conceptul de nevoi, in particular nevoile esentiale ale populatiei sarace, carora trebuie sa li se acorde prioritate inainte de toate; ideea limitarilor impuse de starea tehnologiei si a organizatiilor sociale asupra abilitatii mediului de a satisface nevoile prezente.

Au fost elaborate, modele noi de dezvoltare rurala integrata, ce sunt justificate prin ritmul de crestere al populatiei la nivel mondial. A reiesit ca nivelul de crestere al populatiei la nivel mondial este in continua crestere, iar populatia agricola si rurala inregistreaza un ritm de crestere mult mai scazut. Saracia rurala este mult mai mare ca cea urbana (de 2,4-3,4 ori mai mare ), este mai rigida la cresterea economica decat saracia urbana, este in scadere, dar intr-un ritm mult mai lent etc.

Privitor la conceptul de dezvoltare complexa si durabila se poate arata ca au fost elaborate abordari teoretice care au fost incadrate intr-un ansamblu structural al transformarilor economice si sociale. Se poate considera ca sub raport economic esenta procesului de dezvoltare complexa si durabila o constituie un: proces de crestere economica si un model de crestere economica pe termen lung, ambele in masura sa conduca la o distribuire echitabila a bunastarii de-a lungul generatiilor.

Privind formele de corelare a dezvoltarii durabile si diversificarea activitatilor din spatiul rural, se poate spune ca acestea incadreaza multiple interpretari, judecand faptul ca aceste activitati ce se pot desfasura in cadrul ruralului nu pot fi durabile nu daca sunt: robuste ecologic, viabile economic, echitabile social, uman si adaptabil. Din aceste considerente dezvoltarea activitatilor din amontele si avalul agriculturii stimuleaza realizarea unor forme de integrari pe verticala. Acest fel de integrare are efecte benefice atat pentru agricultura cat si pentru dezvoltarea rurala in ansamblul sau, care este generata de cel putin trei factori: cresterea volumului de capital destinat activitatilor din spatiul rural; tendinta agentilor economici ( din agricultura, din amontele si avalul acesteia ) care doresc sa-si impuna controlul si asupra productiei agricole; organizarea si specializarea acestor unitati din amonte si aval de agricultura.

O forma specifica de cunoastere aplicabila in toate domeniile vietii economico-sociale din mediul ruarl incadreaza si activitatile alternative, conform efectelor manifestate, cat si prin structura activitatilor. Se pot delimita formele efectelor manifestate prin impactul direct, indirect si indus.

Aceste forme ale de manifestre ale viabilitatii si sanselor de succes ale integrarii activitatilor alternative in spatiul rural sunt sunt insotite si de anumite riscuri cum sunt cele legate de: posibilitatile tehnologice si de valorificare locale; atenuarea gradului redus de dezvoltare economica a economiei rurale neagricole; cantitatea si mai ales calitatea produselor/serviciilor la costuri reduse, dar cu asigurarea unor venituri comparabile cu cele obtinute din alte domenii de activitate; dezvoltarea serviciilor pentru agricultura si preluarea unei parti din populatia ocupata in agricultura in domeniul activitatilor alternative; cresterea si extinderea eficientei retelei de credit rural; ameliorarea si modernizarea structurilor necesare desfasurarii de activitati alternative; functionarea organismelor de control care sa stabileasca norme pentru toate categoriile de lucrari ale activitatilor alternative.

Obiectivele politicii agricole comune, initiale stabilite prin Tratatul de la Roma (1958), au suferit permanent modificari astfel ca in prezent PAC este guvernata de principiile pietei unice, a preferintei consumatorilor si soliditatii financiare. Toate acestea au fost legate si de atenuarea nivelului existent al saraciei din UE. Indicatorii redati au scos in evidenta o diferentiere a saraciei din tarile UE, reiesind ca tari cum sunt Portugalia si Grecia, rata saraciei persistente are nivelurile cele mai mari ( de 10 si respectiv 12 fata restul tarilor cu valori ale acestui indicator intre 3 - 8 ).

Astfel, politica de dezvoltare regionala a Uniunii Europene este necesara pentru incurajarea dezvoltarii armonioase a teritoriului, care sa permita tuturor regiunilor Uniunii sa beneficieze deplin de oportunitatile oferite de piata unica si sa contribuie la succesul uniunii economice si monetare. Componenta de dezvoltare rurala in cadrul UE a captat o atentie sporita dupa elaborarea de catre Comisie a documentului strategic Agenda 2000, devenind astfel al doilea pilon al PAC. Au fost puse in evidenta doua ratiuni majore care au justificat necesitatea unei abordari in aceasta directie :

1.- a fost motivata de proportia foarte mare pe care o detin suprafetele agricole pe teritoriul Uniunii Europene - 80%;

2.- luarea in considerare a obiectivului esential de coeziune economica si sociala al Uniunii Europene, a carui realizare ar deveni utopica fara acordarea atentiei cuvenite dezvoltarii armonioase a zonelor rurale.

Perioada dupa Agenda 2000, s-a caracterizat prin conturarea de politici in domeniu adaptate necesitatilor dezvoltarii rurale cum sunt: conservarea unui mediu viabil; protejarea diversitatii mediului rural european si incurajarea serviciilor oferite de agricultura multifunctionala; cresterea competitivitatii fermelor agricole; existenta unor politici de dezvoltare rurala cu aplicabilitate in toate zonele UE extinsa printr-o promovare si resonsabilitate a programelor de parteneriat; simplificari semnificative privind politicile de dezvoltare rurala cu referire la strategii, finantari si sisteme de control.

Privind capacitatea si structura fortei de munca din agricultura UE, se poate arata ca mai mult de jumatate din populatia celor 27 de state membre ale Uniunii Europene traieste in zonele rurale, care acopera 90% din teritoriul european. Pentru acest motiv unul din principiile care au stat la baza politicii de dezvoltare rurala a fost diversificarea activitatilor, crearii de surse suplimentare de venit si ocupare.

Se acorda priortati prin care se urmarsc: cresterea concurentei in agricultura prin acordarea de ajutoare pentru investitii; sporirea concurentei zonelor rurale, facandu-le mai accesibile si ajutandu-le sa-si diversifice activitatile sprijinind intreprinderile mici si mijlocii si sectoarele novatoare; protejarea mediului si a patrimoniului rural european prin protectia peisajului, a resurselor naturale si a zonelor rurale traditionale; promovarea turismului rural si activitatilor de renovare a satelor. Statele membre UE au avut in vedre permanent modul in care vor transpune strategiile active si preventive recomandate in liniile directoare de ocupare a fortei de munca, in masuri specifice.

Randamentele si capacitatile dimensionale ale exploatatiilor agricole in tarile UE, scot in evidenta: cunoasterea aspectului tridimensional ce se refera la randamente productiei agricole, a dimensiunii exploatatiilor si a structurii tehnico-economice a acestora. Randamentele in productia vegetala, reliefeaza faptul ca productia agricola a UE detine cca 15 % din productia mondiala de grau, 14% din productia de zahar, 18 % la carnea de vita, porc si pasari, 23 % la lapte; 61 % la vin. Aceste niveluri evidentiaza faptul ca potentialul tarilor din UE este de a exporta cantitati substantiale de produse agroalimentare. Ritmurile sunt diferentiate cu referire la cereale unde sunt cele mai scazute ritmuri de crestere, la culturile tehnice si fructe la care asistam la scaderi de productii, cu referire la floarea soarelui, pere si piersici, iar pentru grupa produselor legumicole, cartofului si tutunului ritmul de crestere a randamentelor sunt semnificative, situatie inregistrata si la produsul lapte de vaca.   

Numarul si dimensiunea exploatatiilor agricole, din UE cunoaste un proces de reducere accentuata a numarului de exploatatii agricole. Daca in anul 1994 numarul exploatatiilor agricole a celor 12 state membre era de 8157 mii exploatatii, in anul 1997 cele 15 state membre aveau doar 7370 mii exploatatii.

În domeniul marimii fizice fermele (exploatatiile agricole ) din UE, se poate arata ca exista o corelare a nivelului marimii economice cu cea fizica. Deosebirile intre tari sunt foarte semnificative. De exemplu, cea mai mare concentratie de teren agricol pe o exploatatie se gaseste in Marea Britanie de 69,3 ha, apoi Danemarca 42,6 ha, Luxemburg 42,5 ha, Franta 41,7 ha si Suedia cu 69,3 ha. La polul opus sunt Grecia cu 4,3 ha, Italia 6,4 ha si Portgalia 9,2 ha.

Pe total UE ponderea cea mai mare revine la exploatatiile sub 5 ha ( nivelul fiind de 58 % din numarul total ). Statisticile oficiale mentioneaza ca ponderea cea mai mare o au exploatatiile de dimensiun mici ( clasa 0-5 ha ), chiar daca in anumiti ani inregistreaza scaderi care sunt nesemnificative, iar numarul exploatatiilor mari ( de 50 ha ) au inregistrat ritmuri de crestere mici.

Structura exploatatiilor agricole conform orientarii tehnico-economice, scoate in relief tipurile de exploatatii dupa profilul si structura de productie (vegetala si animala ) pe fiecare tip in parte. Printr-un ansamblu de acte normative s-a stimulat si sprijinit procesul de creare a exploatatiilor agricole de dimensiuni optime care sa aiba un inalt grad de specializare si eficienta economica.

În perioada ultimilor 50 de ani apar diferentieri privind numarul fermelor specializate.Aceasta situatie de ansamblu al tipurilor de exploatatii a fost scoasa in relief specializarea exploatatiilor agricole reflectata prin nivelurile de delimitare a trei indicatori: numarul total de exploatatii specializate ( de cca 10% ); marja bruta standard care inregistreaza o tendinta de crestere; la indicatorul unitati de munca anuale ( unde exista o tendinta generala de reducere ).

Noile masuri privind dezvoltarea exploatatiilor agricole in UE, s-au concretizat prin: diminuarea asimetrica a sprijinului in sectorul lapte; reducerea cu 50% a cresterii lunare a preturilor de interventie in setcorul cerealalor; reforme in sectoarele de orez, grau dur, nuci, cartofi pentru amidon si furaje uscate. În mod analitic structura acestor elemente ale noii reforme ale politicii agricole comune au fost orientate catre:eliminarea legaturii dintre productie si platile directe (decuplare), obligativitatea respectarii de catre fermieri a anumitor standarde ( de mediu, securitate alimentara, sanatate a plantelor, sanatate si bunastare a animalelor, pastrarea terenurilor agricole in bune conditiuni ), suplimentarea resurselor financiare pentru dezvoltarea rurala pe seama reducerii ajutoarelor directe, disciplina financiara, revizuirea politicii de piata (pilonul 1 ).

Performanta in productia agricola a UE este sustinuta si de gradul de mecanizare, respectiv incarcatura pe tractor sau utilaj agricol. Pentru indicatorul suprafata pe tractor, daca media la nivelul UE era de 18,5 ha agricol/tractor si 11,1 ha arabil/tractor, in tarile componente exista diferentieri semnificative. La suprafata arabila amplitudinile intre tari sunt mult mai mici ( intre 7,5 ha/tractor in Belgia-Luxemburg si 19 ha/tractor in Suedia). Suprafata agricola si arabila pe utilaj agricol evidentiaza aspecte asemanatoare, dar cu niveluri de cateva ori mai reduse.

Sistemele integrare si cooprare in tarile UE scot in relief caracteristici bazate pe doua sisteme: a).sistemul englez, care se caracterizeaza prin concentarea proprietatilor terenurilor si efectivelor de animale, in unitati ( ferme ) de mari dimensiuni; b) sistemul danez, care porneste de la ideea ca ferma constituie forma de proprietate esentiala in realizarea productiei.

Privind numarul de cooperative si caracteristicile acestora, in structura tarilor UE sunt semnalate diferentieri legate de numarul de cooperative si de membrii in cadrul unei cooperative. În acest scop sunt relevante cotele de piata detinute de cooperativele agroindustriale in principalele sectoare din tarile UE, care difera de la 30 % la 75 %.

Evolutia exploatatiilor agricole in Romania in etapa dupa revolutie este conturata prin structura unor etape care privesc: orientarea si identificarea activitatilor din spatiul rural romanesc, a conturarii dimensionale si stabilirii celor mai adecvate forme de organizare in diversificare prin activitatilor agricole si a celor alternative, si de dezvoltare in dezvoltarea rurala prin diversificarea activitatilor din spatiul rural.

Etapele privind prioritatile si orientarile mentionate anterior nu sunt separate mecanic in timp, iar in cadrul strategiilor regionale nu au existat intotdeauna modalitati efective de aplicare locala, motiv pentru care nu au exista si rezultate semnificative.

La nivel national, cat si pentru agricultura cuantumul PIB a fost intr-o crestere, pentru care ritmul exprimat in lei a fost mai mare decat ritmul de crestere in euro. Tendinta de reducere a ponderii agriculturii in PIB total trebuie insa corelata cu procesul pozitiv de crestere de ansamblu a economiei, reflectata de dinamica mai accentuata a PIB total fata de cel agricol. Totodata nivelul cel mai ridicat al productivitatii muncii s-a realizat in ultimii ani unde acest nivel ajunge la 2687,2 euro/persoana ocupata.

Privind subventionarea agriculturii in perioada de tranzitie la economia de piata, se poate spune ca aceasta a fost puternic influentata de politicile agricole ale guvernelor care s-au situat adesea pe pozitii diferite fata de necesitatea efectuarii reformei structurale in agricultura. Sprijinul bugetar acordat agriculturii, estimat la hectarul cultivat, a crescut de la 20,43 euro, in 1991, la 64,56 Euro, in 2005, iar cel bugetar acordat exploatatiilor agricole pentru terenul arabil a inregistrat de asemenea oscilatii. Privind ponderea cheltuielilor bugetare pentru sprijinirea agriculturii sunt reflectate in BIB la nivelul national unde se constata o crestere de la 4,0 % in anul 1991, la 7,1 % in anul 2006.

Din toate aceste acordari de sprijin a reiesit ca subventionarea micilor proprietari cu suprafete sub 5 ha, a determinat ca unii dintre acestia sa iasa din asociatiile familiare sau societatile agricole, cea ce a mentinut starea de subzistenta, si de intarzirere in procesul de formare a fermelor mijlocii care sa produca pentru piata.

Populatia rurala constituie un factor determinat in dezvoltarea activitatilor agricole din Romania motiv pentru care a fost analizata in structura teritoriala si ocupationala. Ponderea populatiei rurale in structura teritoriala, reliefeaza faptul ca in cadrul regiunilor de dezvoltare a existat si persista o diferentiere a nivelului populatiei rurale. Dupa revolutie ponderea populatiei rurale este de cca ½ fata de total, iar regiunile cu cel mai ridicat nivel sunt Nord-Est, Sud si Sud-Vest. În dinamica analizata, este semnalat fenomenul de scadere atat a populatiei acupate cat si active. S-a pus in continuare problema cunoasterii ritmului si mai ales motivelor acestor fluxuri migratorii.

Fluxurile migratorii a populatiei rurale sunt edificatoare prin balanta persoanelor de plecari/sosiri. Schimbarile de domiciliu la nivel natioal, ca rezultate dintre sosiri/plecari, sunt soldate pritr-o echilibrare si numai in anul 2006, este inregistrat un sold pozitiv. În schimb in mediul rural, cu exceptia anului 2005, sosirile sunt superioare plecarilor, deci solduri pozitive. Ratele la 1000 locuitori scot in relief faptul ca nivelurile inregistrate se incadreaza in aceleasi amplitudini. În mediul rural ratele la 1000 locuitori inregistreaza amplitudini care pentru majoritatea anilor sunt pozitive.

Întrucat in societatea rurala romaneasca postcomunista au avut loc schimbari mai ales de natura socio-economica, este semnalat un impact asupra raportului de dependenta demografica. Asfel, in mediul rural numarul persoanelor sub 15 ani si de 64 ani si peste care revin la o persoana este in crestere, raportat la populatia din grupa de varsta 15-64 de ani. Specific actualei etape toate acestea sunt legate de situatia precara in care se afla mediul rural romanesc si care constituie una dintre cele mai mari vulnerabilitati ale societatii romanesti odata cu aderarea la Uniunea Europena.

Privind identificarea utilizarii fortei de munca, a fost scoasa in relief printr-o clasificare a tipurilor de exploatatii in unitati de dimensiune economica (UDE ). Structura fortei de munca utilizate in exploatatiile agricole din Romania, exprimata in unitati de munca anuale (UMA ), sunt luate in discutie probleme ale provenientei acesteia, reiesind urmatoarele:

- din totalul de 2699,6 UMA, un procent de 46,7 % este localizat la exploatatiile care inregistreaza un nivel al dimensiunii economice (UDE), sub 1 UDE;

- privind provenienta fortei de munca, reiese ca potentialul familial contribuie cu 66,6 % din totalul persoanelor si 50,2 % din UMA;

- forta de munca nefamiliala are ponderi scazute in uniformitatea utilizarii fortei de munca ( pentru care este inregistrata o folosire regulata de 2,2 %, cat si neregulata de 23,5 %).

Structura exploatatiilor agricole si actualele dimensiuni ale acestora din Romania nu sunt inca compatibile cu cele ale tarilor membre ale Uniunii Europene. Analizata bidimensional structura exploatatiilor agricole pe baza formei de utilizare a terenului scot in relief forma de utilizare a fondului funciar si existenta efectivelor de animale. Se constata o diminuare a cestora in anul 2006 fata de anul 2002 cu -5,1 % ( daca in anul 2002 existau 4484893 exploatatii in anul 2005 exista numai 4256152 ). Numarul de exploatatii care detin efective de animale si exploateaza suprafata agricola este de 77,9 %, iar exploatatiile agricole numai cu animale reprezinta 3,1% % din total exploatatii, acestea apartinand in majoritate exploatatiilor individuale.

Conform claselor de marime si a statutului juridic al exploatatiilor se constata diferentieri atat prin tipurile exploatatiilor cat si statutul juridic al acestora. S-a luat in considerare numarul tipurilor de exploatatii private si cu statut juridic, structurate prin clase de marime a suprafetelor detinute: numarul exploatatiilor agricole este predominant la clasele de marime la dimensiunile 1-5 ha, intre 43,83% si 45,85%; exploatatiile agricole individuale sunt preponderente la clase de marime 1-5 ha prin numarul care evolueaza prin descrestere odata cu cresterea clasei de marime; la unitatile cu personalitate juridica se manifesta tendinta certa de concentrare a suprafetelor, manifestata prin numarul majoritar la clasele de marime peste 5 ha.

În dinamica anilor 2002 si 2005 privind structura exploatatiilor se manifesta urmatoarele tendinte. a) O tendinta a diminuarii numarului acestora pe total precum si la clasele de marime 0,1-2 ha, ( cu referire speciala asupra exploatatiilor agricole individuale ) . b) Tendinta de majorare a numarului de exploatatii pentru clasele de marime peste 2 ha, forma semnlata mai ales la exploatatiile individuale. c) La unitatile cu personalitate juridica se manifesta tendinta certa de micsorare a numarului acestora, atat pe total, cu -19,1 %, cat si pentru fiecare casa de marime.

Forma de utilizare a terenului in structura claselor de marime a exploatatiilor. scot in relief faptul ca majoritatea exploatatiilor detin terenul in proprietete ( 90,4 % in anul 2002 si 91,2 % in anul 2005). În structura suprafetelor majoritatea exploatatiilor sunt pana la 5 ha. Pentru forma in concesiune situatiile anilor analizati sunt caracterizate prin diferentieri in numarul exploatatiilor. Forma de arenda, in parte si utilizarea cu titlu gratuit incadreaza niveluri procentuale asemanatoare pentru clasele de marime a suprafetelor exploatatiilor agricole ( respectiv prin existenta in majoritate a exploatatiilor cu suprafete pana la 5 ha ).

Divizarea parcelelor terenului detinut de exploatatiile agricole este o situatie specifica tipurilor de exploatatii sub 10 ha. Pentru aceste clase de marime nu a fost o suficienta orientarea uneia din principalele probleme privind capacitatea si marimea exploatatiilor agricole, ci aceea a fragmentarii excesive a terenurilor. Sunt scoase in evidenta numarul acestor parcele de teren care in anul 2002 este de 3,38 ori mai mare decat numarul exploatatiilor agricole, iar in anul 2005 nivelul mentionat este de 3,73 ori mai mare. Cel mai ridicat grad de divizare este inregistrat la clasele de marime 1-5 ha, ponderea din totalul parcelelor fiind de 58,02% in anul 2002, iar in anul 2005 acest nivel este de 57,72%. Din toate acestea se poate deduce o necesitate de crestere a dimensiunii exploatatiei, dar prin strategii a caror obiective vor trebui sa fie specifice tipurilor de exploatatii agricole.

Suprafetele agricole in structura dimensionala a exploatatiilor agricole sunt puternic influentate de sistemul si orientarile reformei de dupa 1989. Se fac referiri la ariile suprafetelor totale, agricole si de teren arabil ocupate in structura exploatatiilor agricole exprimate prin unitati de dimensiune economica (UDE ), situatie ce este coroborata cu suprafetele detinute. Astfel majoritatea exploatatiilor existente in prezent in Romania este majoritara la dimensiunea de 0-1 UDE, iar privind suprafata totala detinuta de exploatatiile agricole se constata ca care este corelata cu suprafata agricola utilizata si suprafata de teren arabil. Referitor la suprafata ce revine pe o exploatatie amplitudinea este destul de mare, de la 2,7 ha agricola la dimensiunea de 1-2 UDE, la 1171,0 ha agricol la dimensiunea de peste 100 UDE.

Prin comparatiile facute se constata ca numai 29% din exploatatiile agricole au o dimensiune economica de cel putin 1 ESU. Fata de alte tari se constata ca ponderea exploatatiilor agricole ce detin cel putin un ESU este in Romania de 29,3%, fata de Ungaria - 21,7%, Republica Ceha - 62,4%, Slovenia - 78,9%, Polonia - 43,7%, Lituania - 50,8%. Din aceste exploatatii agricole de cel putin un ESU din Romania, suprafata utilizata este de 74,4% din suprafata agricola, in comparatie cu Ungaria - 94,8%, Republica Ceha - 99,0%, Slovenia - 92,3%, Polonia - 89,0%, Lituania - 83,7%.

Conform tuturor acestor date argumentate se poate remarca lipsa unui numar consistent de exploatatii familiale care sa se incadreze in forma de baza a organizarii existenta in tarile UE.

Structura culturilor si efectivelor de animale existente in exploatatiile agricole din Romania scot in relief nivelul capacitatii de productie ( exprimata prin suprafete si numar de animale) si productiile realizate ( randamente la hectar si pe cap de animal ).

Structura pe principalele sectoare, arata ca sectorul vegetal este preponderent atat prin suprafete cat si a productiilor totale realizate. Sectorul privat in productia vegetala reflecta cresteri semnificative atat la suprafete, unde nivelurile sectorului privat depasesc 90,1 %, cit si la productii unde acestea sunt peste 96,2 %.

Sectorul zootehnic reprezentat prin existenta efectivelor de animale si a productiilor realizate in exploatatiile agricole, a avut in perioada 1990-2006 o evolutie oscilatorie. Din analiza numarului si structurii efectivelor de animale se constata existenta in sectorul privat a unei situatii de transfer al efectivelor de animale in exploatatiile agricole mai ales cele de tip privat. Se ajunge astfel ca in anul 2006, nivelul procentual al efectivelor sa ajunga la peste 99,0% sa se gaseasca in sectorul privat. Productile realizate in dinamica 1990-2006, inregistreaza diferentieri redate prin diminuari la carne, lana si oua, dar cresteri la lapte si miere extrasa. În mod asemanator in anul 2006, sectorul privat este preponderent, prin ponderile fata de total productii realizate care sunt peste 99,0 %.

Prin corelatia cu structura claselor de marime a suprafetei totale a exploatatiilor agricole care detin efective de animale se constata ca acest numar este preponderent pentru speciile ierbivore, bovine si ovine, incadrate la clasele de marime intre 1 si 10 ha. Speciile granivore, porcine si pasari, sunt majoritare la categoriile de exploatatii intre 1 si 5 ha. Prin comparatie fata de anul 2002, se constata ca in anul 2005, se manifesta tendinta de majorare a numarului de exploatatii care detin efectivele de animale la categoria de marime peste 10 ha.

Un rol important in evolutia exploatatiilor agricole l-a avut existenta in proprietatea acestora a masinilor si echipamentelor agricole. Cu referire speciala asupra exploatatiilor agricole individuale a reiesit ca in anul agricol 2004-2005, acestea au utilizat 152 mii tractoare, 63 mii semanatori cu tractiune mecanica, 21 mii combine pentru recoltat cereale si furaje. Prin comparatie fata de anul agricol 2001-2002 se constata o crestere cu 4,0 % la tractoare, cu 26,0 % la semanatori si cu 30,7 % la combine. Referitor la numarul exploatatiilor agricole care au revenit la un tractor se constata o scadere de la 31 la 28 la o semanatoare de la de la 90 la 68 si la o combina de la 281 la 204.

Delimitarile dimensionale ale exploatatiilor agricole, au avut un anumit tip de evolutie in dezvoltarea teritoriala cu finalitati de ordin socio-economic. Permanent si sub o forma etapizata a avut loc o delimitare teritorial-dimensionala a exploatatiei agricole, care in perioada postrevolutionara poate fi structurata prin etapele: etapa initiala posrevolutionara; etapa a doua, prin care apare o delimitare a fermelor conform specializarii, ce este un efect al politicilor generale; etapa a treia, in care problemele dimensiunii exploatatiilor agricole au fost abordate in termeni prin care s-a luat in considerare utilizarea marjei brute standard; etapa a patra, prin care efectiv sunt avute in vedere metodologii efective pentru determinarea nivelurilor dimensionale ale exploatatiilor agricole

Factorii care au influentat marimea si performantele exploatatiilor agricole in perioada de tranzitie din Romania, sunt considerati urmatorii: procesul de privatizare a pamantului prin distrugerea exploatatiilor agricole, lipsa de capital, forta de munca si productivitatea muncii.

Este semnificativ decalajul dintre productia finala agricola medie pe o persoana ocupata in agricultura, fata de unele tari membre ale UE, pentru care este semnificativ faptul ca o persoana ocupata in agricultura Romaniei producea in anul 2000 hrana pentru 6,4 alte persoane, fata de 7,6 in anul 1989. Decalajul fata de UE este de circa 1 : 7,8, iar potentialul real agricol al Romaniei este estimat pentru a asigura hrana pentru 60- 70 milioane persoane.