Politica comerciala netarifara

Politica comerciala netarifara

In conditiile actuale in care se desfasoara comertul mondial, asistam la regresul relativ al protectionismului tarifar si la multiplicarea celui netarifar. In afara barierelor tarifare, statele lumii recurg la un numar mare de instrumente si masuri cu caracter netarifar, in scopul protejarii productiei interne de concurenta straina.

Politica netarifara, ca o parte componenta a politicii comerciale a unui stat, reprezinta ansamblul de masuri si reglementari publice si private impuse cu scopul de a impiedica, limita sau deforma fluxul international de bunuri materiale si servicii, pentru a apara piata nationala de concurenta din strainatate si pentru echilibrarea balantelor externe (comerciala si de plati). In general, se spune ca restrictiile netarifare sunt toate celelalte reglementari in afara celor vamale, prin care statul isi asigura controlul asupra importurilor si exporturilor de marfuri si servicii. Barierele netarifare au inceput sa aiba o pondere tot mai mare in politica economica a unui stat, cu atat mai mult cu cat s-a inregistrat o eficienta tot mai limitata a regimului vamal. Eficienta barierelor netarifare este mai mare decat a taxelor vamale, ca urmare a particularitatilor pe care le au primele:

instrumentele netarifare urmaresc marfurile pe parcursul lor, de la exportator pana la consumatorul final, producand efecte protectioniste mult mai puternice

se prezinta intr-o mare diversitate, de la tara la tara, atat sub aspectul gradului de protectie oferit, cat si al domeniilor concrete de aplicare

instrumentele utilizate pot afecta atat volumul fizic al importurilor, cat si preturile marfurilor importate, mergand de la limitarea pana la blocarea lor

reglementarile si modul lor de folosire nu sunt intotdeauna publice, fiind mai greu de cunoscut de catre exportatori, astfel incat este mai dificil de determinat gradul lor de protectie (de multe ori ele nu se gasesc intre masurile de politica comerciala directa).

1 bariere netarifare care implica o limitare cantitativa a importurilor - exporturilor

Aceste bariere netarifare, care se mai numesc si restrictii cantitative imbraca urmatoarele forme: interdictii sau prohibitii, contingentele de import sau export, licentele de import sau export, limitarile voluntare si acordurile privind comercializarea ordonata a produselor.

a) Interdictia sau prohibitia la import/export este forma cea mai radicala a limitarilor cantitative, care consta in interzicerea totala sau partiala, pe o perioada limitata sau nelimitata a importurilor sau exporturilor unor produse in relatiile comerciale cu o anumita tara sau un grup de tari. Instituirea interdictiei poate fi determinata de motive economice (asigurarea unei protectii foarte mari a produselor nationale fata de concurenta straina, echilibrarea balantei de plati), de motive politice (cand sunt folosite in scopuri de discriminare comerciala) sau din alte motive (protectia fito-sanitara, asigurarea starii de sanatate si securitate a populatiei). Interdictiile se materializeaza in refuzul statului in cauza de a elibera licente de import sau export (mai rar) pentru produsele supuse interdictiei.

b) Contingentele reprezinta plafoane maxime, cantitative sau valorice, privind exportul sau importul unor marfuri sau grupuri de marfuri, plafoane care se instituie pentru a proteja echilibrul pietei interne, de obicei pe timp determinat. Totodata, ele reprezinta o "garantie" pe care guvernul o acorda producatorilor nationali ca vor avea acces la o anumita piata interna in anul respectiv .

Contingentele au fost impartite in doua mari categorii: contingente globale si contingente bilaterale (selective). Cele globale se stabilesc fara a se specifica repartitia pe tari a exporturilor/importurilor (de exemplu: Romania va importa 10 milioane de tone de grau, fara sa se specifice tarile de unde va proveni acesta). Contingentele selective sunt acelea in care guvernul tarii importatoare/exportatoare repartizeaza cote cantitative diferitelor tari ( de exemplu: Romania va importa 10 milioane tone de grau, din care 3 milioane tone vor proveni din UE, 5 milioane din Rusia, 2 milioane din SUA). Aceste contingente se negociaza direct cu tarile exportatoare/importatoare vizate, fiind inscrise in listele anexa la acordurile comerciale. Principalul avantaj al contingentului global este acela ca nu permite aparitia favoritismelor sau discriminarilor fata de tarile partenere, dar sunt mai greoaie in ceea ce priveste procedura de aplicare.

Actiunea de limitare cantitativa a fluxului de marfuri, adica contingentarea se face in mod diferit pentru export si pentru import.

Contingentul de import este dat de plafonul maxim, cantitativ sau valoric, admis la importul anumitor produse sau grupe de produse, pe o perioada determinata de timp, de regula un an. In general, contingentele sunt impuse in mod unilateral de o anumita tara, fara consultarea prealabila a tarilor partenere. Uneori, ele fac parte dintr-un set mai amplu de masuri, denumite de salvgardare, admise de OMC, masuri adoptate de natiunile care se confrunta cu dificultati ca urmare a eliminarii restrictiilor la import. Invocarea clauzei de salvgardare impune, spre deosebire de simpla contingentare a importurilor, o notificare prealabila a partenerilor[2].

Contingentele de export sunt utilizate in scopul limitarii cantitative a exportului anumitor marfuri importante pentru economia nationala, fie pentru a preveni epuizarea acestora, fie pentru a impiedica iesirea lor din tara, incurajand astfel valorificarea de catre industria nationala a produselor respective (indeosebi materii prime si materiale).

Contingentul de export pentru un produs se calculeaza ca si diferenta intre productia interna si consumul intern al produsului respectiv, iar pentru import ca diferenta intre consumul intern si productia indigena a marfii in cauza. 

c) Licentele de import/export sunt autorizatii pe care statul le acorda importatorilor/exportatorilor pentru un anumit produs sau pentru o grupa de produse pe o perioada bine determinata de timp. In practica vom intalni doua tipuri de licente: licente automate si licente neautomate (selective).

Licentele automate - sunt acordate pentru produse care nu sunt supuse unor restrictii sau contingentari la import/export, cererea de licenta fiind acceptata intr-un termen prestabilit. Ele sunt folosite mai mult pentru realizarea unor analize statistice.

Licentele neautomate (licente pentru administrarea restrictiilor cantitative la import) - sunt eliberate pentru produsele neliberalizate la import/export, fiind direct corelate cu contingentele impuse la un anumit produs. Astfel, prin intermediul lor se exercita un control riguros cu privire la respectarea contingentelor de import/export. Acest tip de licente imbraca doua forme: licente globale (generale) si licente individuale (bilaterale).

Licentele globale - sunt autorizatii de export sau import eliberate de catre stat pe baza contingentelor globale, stabilind numai volumul de marfuri care pot fi importate sau exportate intr-o anumita perioada de timp.

Licentele individuale - sunt folosite de catre stat in legatura directa cu contingentele bilaterale, precizand obligatoriu tara de provenienta a importului/exportului.

d) Limitarile voluntare la export (restrictii voluntare la export) sunt intelegeri intre diferite state, prin care tara exportatoare la cererea sau la presiunea tarii importatoare, se obliga sa-si limiteze volumul exportului, pentru anumit produs, pana la un anumit nivel. Ele au aparut la inceputul anilor 80, cand Statele Unite si UE le-au introdus in relatiile comerciale cu Japonia (aceasta din urma a fost "invitata" sa-si limiteze exporturile anumitor produse pe piata occidentala: automobile, produse electronice). Cu toate acestea, ele nu au avut efectul scontat (reechilibrarea balantei comerciale cu Japonia) pentru ca, concomitent cu restrangerea exporturilor catre SUA si UE, Japonia si-a redus substantial importul de produse din aceste tari. Acest tip de instrument netarifar este inclus, de regula, in acorduri mai ample numite aranjamente privind comercializarea ordonata a produselor. In functie de numarul statelor participante la astfel de intelegeri, limitarile voluntare la export pot fi bilaterale sau multilaterale. Trebuie aratat ca folosirea unor asemenea masuri determina modificari in reorientarea fluxurilor comerciale la produsele vizate, si de asemenea, faciliteaza formarea de carteluri intre tarile exportatoare in vederea repartizarii cotelor de export. Experienta a aratat ca, desi aceste limitari s-au dorit a fi o masura temporara, cu scopul de a ajuta tarile importatoare sa-si modernizeze ramura respectiva pentru a deveni competitiva in raport cu concurenta, ele au inceput sa capete un caracter permanent.

e) Acorduri privind comercializarea ordonata a produselor sunt intelegeri, acorduri, tratate realizate intre mai multe tari care au ca si scop limitarea negociata si controlata a comertului international cu anumite produse (restrictia "convenita" prin negocieri). De obicei, aceste acorduri sunt insotite de limitarile voluntare la export, se negociaza bi- sau multilateral si se pun in aplicare de catre tara exportatoare. In ultimul timp, aceste acorduri au inceput sa fie considerate ca o modalitate de impartire a pietelor intre tarile dezvoltate.

2 Bariere netarifare care implica limitarea indirecta prin pret a importurilorPolitica comerciala netarifara

Tot mai multi specialisti sunt de parere ca cele mai eficiente bariere netarifare sunt cele necantitative. Din grupa barierelor indirecte (care actioneaza prin intermediul preturilor) amintim: prelevari variabile la import, preturi minime si maxime la import, ajustari fiscale la frontiera, depunerile prealabile in valuta la import.

a) Prelevarile variabile la import, cunoscute si sub numele de taxe de prelevare, au fost instituite in UE in cadrul politicii agricole. Ele imbraca forma unor taxe vamale suplimentare, se calculeaza ca diferenta intre pretul de import (numit si pret de ecluza) si pretul comunitar (pret orientativ) la care se comercializeaza produsele respective pe piata europeana, din care se scad cheltuielile de transport pe parcursul comunitar. Pretul astfel rezultat (pretul prag) este mai mare decat pretul international (extra - comunitar) la produsul respectiv. Legat de marimea acestor prelevari, trebuie spus ca, in masura in care preturile internationale (extra - comunitare) scad fata de preturile comunitare, taxele de prelevare cresc si invers; astfel, prelevarile au un rol protectionist mai eficient decat o taxa vamala obisnuita.

b) Preturile minime / maxime la import imbraca forma impunerii unor preturi minime sau maxime la import, in functie de politica si interesul statului in cauza, fiind un important mijloc restrictiv.

Pretul minim la import apare in cazul in care produsele nationale au costuri de productie mai mari decat preturile practicate pe piata internationala a bunului respectiv. In aceasta situatie, pentru a proteja ramura respectiva, tarile importatoare impun un pret minim de import (cel putin egal cu pretul de pe piata interna), fapt ce va determina ca produsele importate sa devina mai scumpe decat cele indigene (la pretul minim de import se mai adauga taxele vamale aferente produsului). De cele mai multe ori, nerespectarea acestor preturi minime atrage dupa sine anularea licentelor de import sau aplicarea unor masuri antidumping.

Pretul maxim la import se foloseste in situatia in care o tara incearca sa ridice, in mod artificial, preturile la anumite produse pe care le exporta, prin vanzarea lor pe piata externa la un pret foarte mare. Nivelul acestor preturi maxime este egal cu pretul produselor similare de pe piata interna. Aceasta crestere artificiala a preturilor poate avea loc doar daca tara respectiva detine o pondere importanta in comertul international al produsului in cauza, sau detine chiar monopolul. Ca raspuns la o asemenea incercare, tara importatoare va stabili un pret maxim la import la produsul in cauza, care sa nu depaseasca preturile produselor similare indigene.

c) Ajustarile fiscale la frontiera pot imbraca o varietate de forme, prezentand diferentieri de la o tara la alta si de la o categorie de produse la alta, in scopul de a acorda un regim fiscal favorabil exportului si nefavorabil importului. Conform principiilor internationale, ajustarea fiscala la frontiera este regimul fiscal potrivit caruia produsele de export sunt scutite de impozite indirecte, iar produsele de import sunt supuse la aceleasi impozite ca si cele indigene. Cu toate acestea, in practica, marfurile de import pot fi discriminate prin evaluarea diferentiata a bazei de impunere si prin ordinea perceperii taxelor, aceste ajustari fiscale putand fi comparate ca efect cu taxele vamale. De exemplu, pentru produsele indigene, impozitele se percep la preturile cu ridicata, in timp ce pentru marfurile de import se calculeaza la pretul CIF, majorat cu taxa vamala si eventual cu alte taxe percepute la import. Dintre impozite care formeaza ajustarea fiscala la frontiera amintim: taxa asupra valorii adaugate, taxe de acciza (sunt taxe foarte mari, uneori peste 100%, percepute pentru produsele de lux sau pentru produsele care constituie monopol de stat), taxe portuare (care se percep asupra valorii documentelor de transport), sanitare (percepute cu ocazia controlului sanitar efectuat la intrarea produsului in tara), consulare (se percep de consulatul tarii importatoare din tara exportatoare pentru eliberarea unor documente aferente marfii sau unor facturi consulare), etc.

d) Taxele antidumping, ca si componente ale restrictiilor netarifare au fost instituite initial contra practicilor neloiale, pentru ca in prezent sa capete o orientare pur protectionista. Principala discriminare care apare este legata de faptul ca, pot fi aplicate si pentru cei ce nu practica dumpingul (Art. 4 GATT).

e) Taxele compensatorii sunt taxe ce sunt aplicate asupra produselor provenite din tari care practica subventionarea exportului sau acordarea primelor de export. Aceste taxe au rolul de a aduce preturile produselor la nivelul initial (fara subventii). Baza de calcul a lor este data de subventia estimata si de prejudiciul (dovedit) adus tarii importatoare. Aceste doua tipuri de taxe sunt considerate bariere netarifare deoarece pe parcursul anchetelor desfasurate schimburile comerciale intre tarile respective pot fi sistate.

f) Depunerile prealabile in valuta prevad obligatia importatorului de a depune in contul organelor vamale ale tarii lor (importatoare), un procent in valuta din contravaloarea importului, cu cel putin 6 luni inaintea efectuarii acestuia. Caracterul restrictiv vine din faptul ca, pentru importator suma respectiva nu este purtatoare de dobanzi. In aceasta situatie, importatorul va incerca sa recupereze dobanda pierduta prin cresterea pretului produsului respectiv, care va determina scaderea competitivitatii acestuia pe piata interna. Cei mai multi specialisti sunt de parere ca, aceste depuneri pot fi considerate ca si credite fara dobanda, pe termen scurt acordate statului de catre agentii economici. Aceste instrumente netarifare pot fi aplicate mai ales de tarile dezvoltate cand au balanta de plati deficitara sau cand rezervele valutare ale statului sunt slabe.

3 Bariere netarifare care decurg din interventionismul administrativ si obstacole tehnice

Principalele instrumente netarifare care fac parte din aceasta categorie sunt: formalitatile vamale si administrative, obstacole tehnice si participarea statului la activitatea de comert exterior.

a) Formalitatile vamale si administrative imbraca forma: evaluarii marfurilor in vama si documente si formalitati vamale suplimentare.

Evaluarea valorii in vama (evaluarea vamala) se face conform metodologiei de evaluare vamala din Acordul pentru Tarife si Comert (GATT) - articolul 7, care precizeaza faptul ca evaluarea vamala se face pornind de la pretul facturat (CIF), cu conditia ca acesta sa fie real, iar transformarea acestui pret (care este exprimat in valuta) in moneda nationala a tarii importatoare se face la un curs agreat de FMI. Aceasta metodologie a fost complectata in cadrul Rundei Tokio (runda GATT) cu un Cod de conduita privind evaluarea vamala. Cu toate aceste eforturi facute de GATT, practica internationala a dovedit ca, majoritatea tarilor incalca aceste reglementari, transformand, nu de putine ori, evaluarea vamala intr-o bariera in calea schimbului international.

Documentele si formalitatile vamale suplimentare cerute la import / export sunt folosite si astazi de multe tari pentru a limita sau deforma fluxul comercial in directia dorita de statul in cauza. Numarul mare de documente, regulile de complectare, termenele impuse pentru fiecare operatiune, penalitatile aplicate pentru intarzieri sau greseli in complectarea documentelor se constituie ca masuri netarifare, care au uneori un efect mult mai mare decat al altor instrumente.

b) Obstacolele tehnice, considerate ca acele bariere netarifare pe care un stat le poate aplica intr-un numar nelimitat; ele sunt standarde pe care un produs importat sau exportat trebuie sa le respecte. Aceste bariere sau obstacole tehnice, cuprind o serie de norme si reglementari cu privire la anumite caracteristici pe care trebuie sa le aiba marfurile care fac obiectul comertului exterior. Cele mai intalnite masuri de acest gen sunt: normele sanitare si fito-sanitare, norme de securitate si norme privind ambalarea, marcarea si etichetarea.

Normele sanitare si fito-sanitare cuprind o serie de reglementari care vizeaza caracteristicile pe care trebuie sa le aiba un produs, care este destinat consumului oamenilor si animalelor. In practica internationala, aceste norme care vizeaza mai ales produsele agro-alimentare au fost separate pe patru categorii: norme chimice, norme microbiologice, norme legate de etichetaj si norme legate de prezenta insectelor si a rozatoarelor.

Normele de securitate sunt cele care prevad indeplinirea unor conditii de calitate, a unor prescriptii tehnice si de securitate a muncii, carora trebuie sa le corespunda produsele importate, ca si cele indigene.

Normele privind ambalarea, marcarea si etichetarea vizeaza cerinte de ordin tehnic cu privire la ambalare, marcare si etichetare si care pot varia de la o tara la alta, in functie de legislatia existenta. 

c) Participarea statului la activitatea de comert exterior este considerata ca masura tarifara atat de tarile dezvoltate cat si de cele mai putin dezvoltate. Din aceasta grupa fac parte: achizitii guvernamentale, comertul de stat si monopolul de stat asupra importului anumitor produse.

Achizitiile guvernamentale sunt cumparari de bunuri si servicii realizate de catre stat (pentru dotarea institutiilor publice, a ministerelor, etc.). Caracteristica de baza este aceea ca, in cadrul acestor cumparari statul va acorda prioritate marfurilor nationale in defavoarea celor straine, chiar daca acestea din urma sunt mai ieftine sau mai bune calitativ. Motivatia acestor operatii este aceea ca, statul poate astfel sa contribuie la protejarea produselor indigene fata de concurenta straina. Intrucat aceasta practica s-a generalizat la nivelul anilor 80, din initiativa GATT, in cadrul Rundei Tokio a fost elaborat Acordul cu privire la achizitiile guvernamentale care prevedea ca, peste o anumita suma achizitiile guvernamentale trebuie sa se faca prin licitatie la care sa poata participa atat producatori nationali, cat si cei straini.

Comertul de stat reprezinta operatiunile de comert exterior efectuate de intreprinderile de stat; el se constituie ca si bariera netarifara numai in masura in care statul ofera o serie de facilitati pentru firmele de stat in defavoarea celor private. Prin aceasta modalitate, statul transforma in mod artificial produsele firmelor de stat in produse mult mai competitive decat cele ale firmelor particulare.

Monopolul de stat asupra importului unor produse da posibilitatea statelor sa limiteze importul la produsele respective si sa stabileasca un anumit pret.

Indiferent de modalitatea pe care poate sa o imbrace o bariera netarifara, in ultimele decenii asistam, in paralel cu reducerea taxelor vamale, la o crestere ingrijoratoare a numarului si a formelor instrumentelor netarifare.

  Autoevaluare:

Care sunt efectele pe care le genereaza instituirea unor contingente de import - export?

Licentele de import - export - definitie, efecte.

Care este corelatia dintre licenta de import export si instituirea unui contingent la importul sau exportul marfurilor in cauza?

Prezentati ajusarile fiscale pe care le poate impune un stat la frontiera vamala.

Definiti obstacolele tehnice.

Referate propuse:

Acord GATT "Aranjamentul privind comertul international cu produse textile" - incidenta asupra comertului

Evolutia practicilor antidumping in comertul mondial.

Bibliografie:

1. Popa, Ioan - Tranzactii de comert exterior, Ed. Economica, Bucuresti, 2002

2. Suta, Nicolae (coordonator) - Comertul exterior si politica comerciala a Romaniei in perioada de tranzitie la economia de piata, Ed. Economica, Bucuresti, 2002

3. Suta, Nicolae (coordonator) - Comert international si politici comerciale contemporane, Ed. Eficient, Bucuresti, 2000

4. *** - GATT Acte final reprenant les resultats de negociations commercialles multilaterales de L Uruguay Round ; Secretairat du GATT, Geneva, 15 dec. 1993