Contractul de brevet de inventie - Contractul de transfer de know-how - Contractul de concesiune

Contractul de licenta de brevet de inventie - Contractul de transfer de know-how - Contractul de concesiune

Contractul de licenta de brevet de inventie este contractul prin care una din­tre parti, „licentiatorul', transmite celeilalte parti „licentiatul' dreptul de folosinta asupra unei inventii proteguite printr-un brevet de inventie, in schimbul unui pret, imprimandu-i astfel un caracter oneros.

Inventia constituie orice creatie stiintifica sau tehnica, care prezinta noutate absoluta fata de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale, care nu a mai fost brevetata sau facuta public, in tara sau in strainatate, pana la acea data.

Brevetul de inventie este documentul prin care se recunoaste unei persoane fizice sau juridice dreptul asupra unei anumite inventii.

Brevetele pot fi de doua feluri: brevete de inventii principale care se acorda pentru inventii ce pot fi transpuse in practica in mod independent de alte inventii si brevete complementare, care se acorda in cazul inventiilor care perfecteaza o in­ventie principala inregistrata, ridicandu-i valoarea tehnico-economica. Dependenta care exista intre aceste doua genuri de inventii face ca pentru aplicarea celor com­plementare sa fie necesar acordul titularului de brevet privind inventia principala.

Cunoasterea perioadelor de valabilitate a brevetelor de inventii in diverse state prezinta o importanta deosebita, deoarece dupa expirarea acestei perioade, inventia intra in domeniul public, putand fi folosita de oricine, fara sa mai fie nece­sar acordul fostului titular.

Contractul de licenta de brevet de inventie prezinta numeroase avantaje pen­tru licentiat: realizarea de economii valutare prin reducerea importurilor de marfuri similare; introducerea rapida a unor tehnici avansate; promovarea exporturilor pro­duselor realizate sub licenta etc.

Contractele de acest fel au clauze proprii: clauza teritoriala, clauzele privind asistenta tehnica si comerciala, durata contractului, conditiile in care contractul poa­te fi extins si reinnoit, garantiile si raspunderea reciproca a partilor, conditiile de forta majora, risc etc.

In contractele de licenta se adopta un sistem combinat de plata a pretului, constand din: o suma globala initiala; un procent (royalty) calculat asupra valorii pro­ductiei sau a vanzarilor (o plata periodica).

La incheierea contractelor de licentiere de brevete de inventie prezinta im­portanta cercetarea statutului juridic al inventiei, respectiv perioada pentru care este protejata prin brevet.

Contractul de transfer de know-how

Contractul de know-how este contractul prin care o parte transmite celeilalte parti, contra unui pret, cunostintele sau procedeele tehnice pe care le detine si care nu au fost brevetate sau nu sunt brevetabile, necesare fabricarii unui anumit produs, comercializarii lui, sau prestarii unui anumit serviciu de o maniera necunoscuta pana la acea data de beneficiarul transferului.

Acest transfer ('know-how') provine de la expresia „the know-how to do it' (a sti cum sau in ce fel sa se faca).

Spre deosebire de inventii, know-how-ul nu implica neaparat conditia noutatii absolute, fiind suficient ca detinatorul unor cunostinte sa faca un lucru mai bine decat o persoana interesata sa-i achizitioneze aceste cunostinte, pentru a ne afla in fata unui know-how (aceasta nu inseamna ca know-how-ul nu poate fi o noutate absoluta pe care insa detinatorul lui nu doreste sa-1 breveteze, datorita formalitatilor multiple si temerii de a nu fi divulgate cunostintele respective).

Caracteristic know-how-ului este faptul ca el se poate materializa sub multi­ple forme, printre care: o perfectionare tehnica, un model nou realizat, o formula sau un plan, note scrise (detaliate sau restranse) de aplicare a unui procedeu sau unei tehnologii, o formula noua organizatorica sau de comercializare etc.

Dat fiind faptul ca exista in cele mai multe cazuri o interferenta a operatiunilor de licenta, know-how, Consulting si engineering, contractul de know-how poate fi independent sau asociat cu alte contracte. Astfel, sunt cunoscute: contractele de know-how pur (cand transferul nu este legat sau conditionat de nici o alta operati­une tehnico-economica) si contractele de know-how combinat (cand se realizeaza si transferul prin cesiune sau licenta al unei inventii).

Una din problemele specifice deosebit de importanta in perioada negocierii o prezinta apararea secretului asupra cunostintelor care fac obiectul contractului, dat fiind faptul ca know-how-ul nu este protejat prin brevet, ca in cazul inventiilor, in acest sens, sunt necesare angajamente reciproce scrise sau unele garantii (scrisori de garantii bancare, cautiuni etc.). Prin asemenea antecontracte si garantii benefi­ciarul potential se obliga ca in cazul in care se foloseste de secretele cunostintelor ce i-au fost comunicate, fara sa incheie contractul de know-how, sa plateasca suma stipulata si, respectiv, garantia constituita devine executorie.

Clauzele specifice, inclusiv cele privind stabilirea pretului, sunt la fel ca in cazul contractului de licenta de brevete, cu precizarea ca in frecvente cazuri pretul este stabilit printr-o suma globala.

Efectele contractului de know-how sunt cele la care ne-am referit mai inainte. Totusi, pentru o mai sistematica prezentare vom face o reluare a lor.

Furnizorul sau transmitatorul are, in principal, obligatiile urmatoare: sa trans­mita anumite cunostinte tehnice; sa acorde beneficiarului garantii asupra rezultatu­lui; dreptul exclusiv de folosinta; asistenta tehnica; dreptul de folosire a marcii de fabrica a transmitatorului.

La randul sau, beneficiarul sau dobanditorul are si el obligatii si anume: plata pretului; pastrarea secretului; mentinerea calitatii produselor obtinute.

Plata pretului poate consta intr-o suma.de bani, in produse sau alte cunostinte tehnice (in schimb). Iar, atunci cand plata se face printr-o suma de bani, aceasta poate fi globala, forfetara sau cote parti din valoarea productiei rezultate.

Pastrarea secretului, in absenta brevetului, consta in obligatia beneficiarului de a nu divulga si altor persoane informatiile pe care le-a primit de la transmitatori.

Contractul de know-how inceteaza la expirarea termenului stipulat, prin de­nuntare sau reziliere.

Contractul de concesiune

Contractul de concesiune exclusiva este operatiunea prin care o persoana (concedentul) vinde marfuri unei alte persoane (concesionarul) care, la randul sau le revinde clientelei locale pe care si-o formeaza.

Concesionarul are o dubla calitate, de cumparator si de revanzator, el lucrand in nume si pe cont propriu (prin aceasta trasatura specifica, concesiunea se deo­sebeste de contractul de reprezentanta, intrucat reprezentantul nu cumpara si revin­de pe contul sau, ci se rezuma sa indeplineasca acte de comert in numele si in con­tul reprezentantului); beneficiul concesionarului se realizeaza prin diferenta de pret dintre cel de cumparare si cel de vanzare.

Contractul de concesiune prezinta avantaje pentru ambele parti, astfel:

Concedentul isi mareste volumul vanzarilor, patrunzand pe noi piete fara sa investeasca fonduri intr-o retea proprie de comercializare: viteza de rotatie a fondu­rilor circulante creste prin efectul cumpararii marfurilor de catre concesionar (si nu predarii lor in depozit ca in cazul reprezentarii si al consignatiei).

In ceea ce-1 priveste pe concesionar: are avantajul ca, beneficiind de marca de fabrica a concedentului, isi asigura monopolul comercializarii acelor marfuri, pe o raza teritoriala stabilita, evitand concurenta altor firme; prin contract concedentul se obliga sa aprovizioneze pe concesionar in mod ritmic si, uneori, in conditii avan­tajoase de credit pe care concesionarul nu le-ar putea obtine de la alti producatori.

Contractul de concesiune are trasaturi proprii, care-1 disting de mandat si co­mision, el putandu-se prezenta in mai multe variante si putandu-se incheia cu clauza de exclusivitate a aprovizionarii sau a vanzarii. Aceste trasaturi sunt urmatoarele:

Dubla legatura de exclusivitate prin care concedentul se obliga sa vanda anu­mite marfuri, iar concesionarul sa le cumpere si revanda clientelei sale.

Activitatea concesionarului se desfasoara in mod independent.

Retributia concesionarului consta in diferenta dintre pretul de cumparare si cel de revanzare.

Durata concesiunii este, in principiu, pe termen de un an.

Contractul de concesiune are urmatoarele efecte:

Concedentul are obligatia sa vanda intr-o zona determinata numai conce­sionarului, trebuind, in plus, sa asigure o aprovizionare ritmica, precum si conditii de credit avantajoase;

Concesionarul este obligat sa comercializeze marfurile stabilite prin contract si sa nu faca concurenta concedentului prin vanzarea de produse similare apar­tinand altor producatori. Pentru realizarea eficientei necesare, concesionarul poate fi tinut sa asigure un anumit rulaj, sa organizeze publicitatea comerciala, sa efec­tueze service-ul dupa vanzare etc.

Concesiunea exclusiva poate necesita si incheierea unui contract de depozit, caz in care concesionarul, ca depozitar de data aceasta, va avea indatorirea sa con­serve marfurile primite si sa le restituie la termen.

Incetarea contractului de concesiune survine la implinirea termenului sau prin reziliere.

Concesiunea poate fi reinnoita (tinandu-se, desigur, seama de rezultatele ob­tinute), refuzul de reinnoire putand da loc la daune interese, dar numai in situatia in care este vorba de un abuz de drept, in cazul cand contractul de concesiune nu a mai fost reinnoit, concesionarul este liber sa preia o alta concesiune, chiar similara, utilizand reteaua comerciala existent.