FAPTELE DE COMERT SUBIECTIVE

SECTIUNEA I. Notiunea si categoriile de fapte de comert subiective

A. Preliminarii

190. Preliminarii. Codul comercial prin art. 3 stabileste care operatiuni sunt considerate fapte de comert datorita naturii acestora si pentru motive de ordine publica. Prin art. 4 din acelasi cod se dispune ca 'se socotesc in afara de aceasta ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul', extinzandu-se astfel sfera faptelor de comert si la alte operatiuni decat cele din art. 3 din Codul comercial.

Potrivit acestei reguli instituita de art. 4 din Codul comercial se consacra alaturi de criteriul obiectiv stabilit de art. 3, un criteriu subiectiv de determinare a faptelor de comert care tine de calitatea profesionala de comerciant a persoanei care savarseste operatiunea in exercitarea profesiei. Prin aceasta reglementare se instituie o prezumtie de comercialitate pentru obligatiile si actele unui comerciant.

B. Prezumtia de comercialitate

191. Prezumtie. Cu privire la prezumtia de comercialitate instituita de art. 4 din Codul comercial roman s-au pus in literatura juridica^[1] urmatoarele probleme:

a)           natura juridica a prezumtiei;

b)          daca potrivit prezumtiei pot fi considerate comerciale in afara obligatiilor contractuale ale unui comerciant si alte obligatii derivate din fapte licite sau ilicite.

Pentru prima problema raspunsul care s-a dat a fost in sensul ca prezumtia este o prezumtie 'sui generis' sau 'mixta' care se deosebeste de prezumtiile obisnuite^[2]. Motivatia unui asemenea raspuns este determinata de faptul ca prezumtia poate fi inlaturata prin proba contrara dar numai in doua cazuri care sunt bine determinate de lege^[3]

Pentru cea de-a doua problema s-a raspuns ca sunt comerciale nu numai obligatiile contractuale ci si cele izvorate din faptele licite (gestiunea de afaceri, imbogatirea fara justa cauza, plata nedatorata) dar si cele nascute din savarsirea unor fapte ilicite.

C. Definitia

192. Definitie. Faptele de comert subiective sunt acele fapte care in baza prezumtiei legale de comercialitate dobandesc natura comerciala datorita calitatii de comercianti a persoanelor care le realizeaza si pentru care prezumtia de comercialitate nu este afectata de exceptii.

Pentru ca o fapta de comert sa fie de natura subiectiva trebuie indeplinite anumite conditii:

a)           sa nu faca parte din categoria faptelor de comert obiective enumerate de art. 3 din Codul comercial;

b)          sa fie realizate de comercianti in exercitarea acestei profesii de comerciant;

c)           sa nu fie afectate de exceptiile de la prezumtia de comercialitate.

Pot fi considerate fapte de comert subiective: un contract de imprumut intre doi comercianti facut in scop comercial, un contract de comision intre doi comercianti.

SECTIUNEA A II-A. Exceptiile de la prezumtia de comercialitate

A. Preliminarii

193. Preliminarii. Prezumtia de comercialitate este inlaturata, in raport de prevederile art. 4 din Codul comercial roman in urmatoarele situatii:

a)           cand obligatia este de natura civila;

b)          cand comerciantul prin vointa lui determina caracterul necomercial al actului.

B. Exceptii de la prezumtia de comercialitate

I. Natura civila a obligatiei

194. Natura civila a obligatiei. Comerciantul in activitatea sa poate desfasura pe langa acte comerciale si acte civile.

Deoarece prin lege nu se precizeaza ce se intelege prin acte civile inseamna ca trebuie luate in consideratie actele de drept privat care prin structura si functiile lor sunt civile neputand deveni comerciale indiferent de persoana care le exercita.

Sunt considerate ca sunt de natura civila si nu pot deveni comerciale urmatoarele acte^[4]

a)           actele de drept civil prin esenta lor: testamentul, acceptarea ori renuntarea la mostenire;

b)          actele de dreptul familiei: casatoria, adoptia, recunoasterea unui copil, tagaduirea paternitatii;

c)           actele privind personalitatea umana: nume, domiciliu;

d)          actele privind exercitiul agriculturii: exploatarea agricola, vanzarea produselor de catre agricultori, obtinute pe terenurile cultivate de ei, catre necomercianti;

e)          activitatile considerate liberale: avocatura, medicina, arhitectura;

f)            activitatile de creatie intelectuala;

g)           asociatiile mutuale si cooperatiste.

Pentru asemenea operatiuni nu opereaza prezumtia de comercialitate, ele constituind exceptii de la aceasta.

II. Necomercialitatea rezulta din insasi actul realizat de comerciant

195. Necomercialitatea ca efect al vointei comerciantului. Comerciantul prin vointa sa poate sa dea caracter civil actului realizat, scotandu-l astfel din sfera prezumtiei de comercialitate.

El poate face operatiuni de cumparare sau de imprumut pentru nevoile sale personale sau pentru nevoile familiei sale, scopul acestora fiind diferit de scopul comertului sau.

Deoarece art. 4 din Codul comercial roman impune ca necomercialitatea sa rezulte din insasi actul efectuat, inseamna ca la momentul incheierii actului trebuie sa existe intentia de a inlatura prezumtia de comercialitate iar aceasta trebuie sa fie facuta cunoscuta celeilalte parti cocontractante. Exprimarea intentiei poate fi expresa sau tacita, iar pentru dovedirea acesteia in caz de litigiu se poate folosi orice mijloc de proba admis de lege.