Banci si sisteme bancare

BANCI SI SISTEME BANCARE

1. Abordarea conceptuala a activitatii bancare

In general, termenul „banca” poate fi atribuit unui numar sporit de institutii financiare, de la bancile de economii pana la conglomeratele financiare, sau de la mici organizatii mutuale, pana la cooperative de credit sau banci comerciale.

Constituirea de depozite si acordarea de credite reprezinta operatiunile principale prin care bancile se diferentiaza de alte tipuri de intermediari financiari. Depozitele reprezinta elemente de pasiv pentru banca si antreneaza cheltuieli cu plata dobanzilor, motiv pentru care este necesar un bun management al acestora, in scopul asigurarii maximizarii profitului. In acelasi timp, acordarea de credite reprezinta element de activ pentru banca, acestea fiind generatoare de venituri. Astfel, in centrul activitatii bancare se afla intermedierea intre deponenti, ca furnizori de fonduri si debitori ca solicitanti ai acestora, ceea ce conduce la diferentierea bancilor de alti intermedieri.

Etimologia cuvantului banca provine atat din franceza veche, cat si cea italiana, fiind utilizat pentru a desemna „masa” sa „banca” deasupra careia se realizau operatiuni de schimb al banilor, si ale caror origini trebuie cautate in urma cu peste 2000 de ani. Operatiunile de schimb se realizau deasupra unei mese sau intr-un mic magazin, intr-un centru comercial, pentru a-i ajuta pe calatori sa schimbe moneda straina in moneda locala.

Primii comercianti si-au utilizat propriul  capital in vederea desfasurarii unor astfel de activitati, dar ideea atragerii depozitelor a aparut, in Grecia. Dezvoltarea civilizatiilor clasice in Grecia, Roma si in Vestul Europei a antrenat dezvoltarea bancilor. O opozitie puternica au cunoscut bancile din partea bisericii, in perioada Evului Mediu, datorita ratelor ridicate ale dobanzii. Dezvoltarea rutelor de navigatie, in secolele al XV-lea si al XVII-lea, au transferat centrul comercial al lumii din Zona mediteraneeana spre Europa orientala si Insulele Britaniei. Revolutia industriala a antrenat o puternica dezvoltare a sistemului bancar si au fost adoptate noi metode de realizare a platilor si de acordare a creditelor

Pentru a ilustra functia de intermediere traditionala a bancilor, se poate folosi urmatorul grafic, in care, pe axa verticala este reprezentata rata dobanzii, iar pe axa orizontala volumul de credite, respectiv depozite (sursa: Modern Banking, Sh.Heffernan, 2005, pag.2)

Din grafic reiese ca dreptele OC si OD, respectiv oferta de credite si cea de depozite, sunt functii crescatoare ale ratei de dobanda r, in timp ce cererea de credite CC, descreste i raport cu r. Atat banca, cat si clientii sunt avantajati cand cresc dobanzile, respectiv, va acorda mai multe credite si vor constitui mai multe depozite. In acelasi timp, odata cu scumpirea creditelor, clientii vor solicita din ce in ce mai putin acest produs al bancii si se vor orienta catre alte surse de finantare, ceea ce va determina reducerea cererii de credite.

Rata de dobanda r^* corespunde situatiei ideale in care cererea si oferta de lichiditate se intalnesc in mod direct fara intermediar si fara costuri de tranzactionare.

Volumul creditelor (depozitelor) pentru care se stabileste echilibrul ratei r^*, este data de E₂. In practica, insa, echilibrul se realizeaza pentru un volum al creditelor (depozitelor) E₁, datorita diferentei dintre rata de dobanda r_c si r_d, care formeaza spread-ul ratei de dobanda si constituie castig pentru banca.

Spread-ul ratei de dobanda antreneaza castiguri la nivelul bancii si are rolul de a acoperi cheltuielile de intermediere suportate de banca, costul capitalului, prima de risc si obligatiile fiscale. Marimea spread-ului, respectiv a marjei de dobanda este influentata de o multitudine de factori, dintre care si concurenta existenta pe piata bancara; cu cat aceasta este mai puternica, cu atat marja va fi mai redusa.

Functia de intermediere exercitata de banci se concretizeaza in „transformarea” elementelor caracteristice ale activelor si pasivelor bancare, respectiv transformarea maturitatii (scadentei) la produsele pe care banca le ofera clientilor. Aceasta transformare este posibila datorita faptului ca deponentii si debitorii bancii au nevoi diferite de lichiditate. Deponentii, pe de o parte, se asteapta sa-si retraga disponibilitatile in orice moment, chiar cu riscul suportarii unor penalitati, iar debitorii doresc sa ramburseze sumele imprumutate la scadente foarte indepartate. Preferintele pentru lichiditate ale clientilor pot suferi modificari in timp, dar daca o banca reuseste sa atraga un numar mare de clienti, atat deponenti cat si solicitanti de fonduri, atunci cerintele de lichiditate ale ambelor categorii vor fi echilibrate, ceea ce va permite corelarea maturitatii activelor si pasivelor bancare.

Institutiile bancare pot asigura si transformarea ratelor de dobanda pentru diferitele produse pe care le ofera. Pentru a se proteja de riscul de variatie a ratei de dobanda, bancile pot acorda credite la o rata variabila a dobanzii, corelata cu un indicator de referinta al pietei monetare (EURIBOR, LIBOR etc.). In schimb, bancile atrag resursele necesare finantarii acestor imprumuturi in conditii de rata fixa a dobanzii.

De asemenea, bancile asigura transformarea riscurilor intrucat ele se angajeaza in operatiuni cu grade diferite de risc, in sensul ca acorda imprumuturi riscante pe termen lung, pe seama unor surse neriscante.

Unora dintre produsele si serviciile bancare nu le sunt atasate rate de dobanda, aceasta fiind oferite si prestate pe baza de comision. Deci, analiza activitatii bancare se poate realiza si prin evidentierea cererii si ofertei pentru produse bancare, pe baza de comisioane.

In reprezentarea grafica, pe axa orizontala este redata valoarea totala (Q) a vanzarilor unui serviciu pe baza de comision, iar pe axa verticala nivelul comisionului bancar practicat, respectiv (P). In conditii de echilibru, volumul serviciilor vandute este Q, iar nivelul pretului este P. Nivelul pretului P este important pentru cazurile in care banca opereaza si pe alte piete financiare non-bancare, ca de exemplu, pe piata titlurilor. In aceste situatii, comisioanele se pot reflecta partial sau integral in diferenta dintre pretul bid, cel pe care banca il plateste pentru achizitionarea titlurilor si pretul ask, pretul incasat de banca la vanzarea acestora catre clienti.

Bancile reprezinta, deci, intermediari financiari care, ca si alte institutii, vand servicii financiare. Termenul intermediere financiara desemneaza o afacere in care interactioneaza doua tipuri de institutii si de persoane fizice:

cei care inregistreaza deficite si au nevoie de fonduri in vederea finantarii activitatii;

cei care inregistreaza excedente si care doresc un bun plasament al disponibilitatilor lor pe piata financiara.

Drept urmare, intermedierea bancara are loc daca exista o corelatie pozitiva intre oferta de imprumuturi acordate de banca si rata de dobanda practicata in relatia cu ofertantul de fonduri. Daca se manifesta aceasta corelatie, atunci se reduce incertitudinea cu privire la profitabilitatea bancara, fiind incurajata atragerea de depozite si acordarea de credite.

In teoria financiara exista dezbateri cu privire la:de ce exista bancile si ce servicii ofera  acestea comparativ cu alti intermediari financiari. Raspunsul la aceasta intrebare este dificil de formulat si are la baza rezultatele unor studii si cercetari privind eficienta pietei financiare (teoria de agent).

O piata eficienta este aceea in care participantii au acces egal si se pot imprumuta, sau acorda imprumuturi la aceeasi rata a dobanzii; nici un participant nu exercita control asupra preturilor sau ratelor de dobanda; toti participantii au acces la informatii pertinente cu privire la valoarea imprumuturilor, titlurilor sau a altor active si la care costurile de tranzactionare sunt nesemnificative.

Majoritatea teoriilor explica existenta bancilor prin manifestarea imperfectiunilor in cadrul sistemului financiar, dintre care mai importante sunt asimetria informatiei si hazardul moral. Asimetria informatiei se manifesta prin diferenta existenta intre informatia detinuta de actionarii banci, angajati, manageri si debitori. Bancile dispun de mai multe informatii cu privire la probabilitatea ca un credit sa devina neperformant, comparativ cu debitorul. Din acest motiv, bancile manifesta reticenta in a acorda credite la rate ridicate ale dobanzii, intrucat, pe masura ce dobanzile cresc va creste si proportia solicitantilor cu grad sporit de risc. Se manifesta, astfel, selectia adversa. Ratele mari de dobanda ii incurajeaza pe debitori sa se angajeze in operatiuni riscante, iar bancile restrictioneaza accesul la credite pentru anumiti clienti, ceea ce inseamna ca la diferite niveluri ale ratei de dobanda oferta de credite este discontinua.

Hazardul moral ii afecteaza nu numai pe clientii bancii ci si pe actionari, atunci cand managerii bancii cauta maximizarea activitatii proprii, facand ca interesele lor sa intre in conflict de cele ale actionarilor. Nu toate masurile adoptate de managerii bancilor sunt in interesul actionarilor, ca de exemplu, sporirea volumului creditelor care poate conduce la deteriorare calitatii portofoliului de active ale bancii si la diminuarea rentabilitatii.

1.2. Functiile bancilor si rolul in economie

Bancile reprezinta cele mai importante institutii financiare din economie, fiind, atat, principala sursa de creditare pentru corporatii, persoane fizice si unitati administrative, cat si un instrument important de realizare a politicii guvernamentale in vederea stabilizarii economiei.

In prezent, bancile indeplinesc o serie de functii, intrand in concurenta cu alti competitori nebancari, dupa cum rezulta din schema urmato

Din schema de mai sus rezulta ca bancile functioneaza distinct de alte institutii financiare, dar pot furniza servicii, in cadrul conglomeratelor financiare, impreuna cu acestea.

Perceptia clientilor fata de banca este legata de diversitatea produselor si serviciilor pe care aceasta le ofera, ceea ce permite si identificarea functiilor indeplinite. In schema urmatoare este redata varietatea functiilor indeplinite de banci in perioada actuala:

Bancile sunt, deci, institutii financiare, care produc si vand un management profesional al fondurilor atrase si care indeplinesc o multime de functii in economie. Succesul lor depinde de capacitatea de a identifica cererea de servicii financiare, de a furniza aceste servicii in mod eficient si de a le vinde la preturi competitive.

Desi, perceptia asupra a ceea ce fac bancile, se rezuma la acceptarea de depozite si acordarea de credite, totusi acestea au adoptat o multime de alte roluri, cu scopul de a deveni mai competitive si de a raspunde nevoilor de servicii financiare, in crestere si din ce in ce mai diversificate. Cele mai importante roluri pe care le indeplinesc bancile in economie, pot fi rezumate astfel:

intermediere: consta in transformarea economiilor atrase in credite pentru finantarea companiilor, administratiei publice si populatiei;

realizarea platilor in numele clientilor, prin utilizarea mijloacelor si instrumentelor de plata (transfer de fonduri, cecuri, plati electronice etc.);

managementul riscului: consta in acordarea de asistenta pentru clienti, atat in procesul creditarii, cat si in situatia de incapacitate de plata;

economisire/investitii: consta in sprijinirea clientilor in atingerea obiectivelor pe termen lung printr-un management adecvat si o protectie corespunzatoare a economiilor acestora;

certificare a valorii: se manifesta prin implicarea bancilor in procesul de evaluare a clientilor si de certificare a valorii reale de piata a acestora;

garantarea datoriilor: preluarea si plata de catre banca a datoriilor clientilor atunci cand acestia sunt in incapacitate de plata;

mijlocitor: se manifesta prin actionarea in interesul clientilor in vederea administrarii si protejarii proprietatii sau prin emisiunea si rascumpararea titlurilor;

in politica monetara: bancile servesc la indeplinirea politicii guvernamentale, in vederea realizarii cresterii economice si a scopurilor sociale, in special prin cumpararea titlurilor de stat.

Produsele si serviciile oferite de banci clientilor lor pot fi grupate in doua categorii:

a)     produse si servicii traditionale (clasice);

b)     produse si servicii create in ultimele decenii, ca urmare a inovatiilor financiare si a cresterii competitiei si concurentei celorlalti intermediari financiari si non financiari.

a) In prima categorie se includ:

operatiuni de schimb valutar;

scontarea efectelor comerciale si acordarea de imprumuturi pentru afaceri;

constituirea de depozite de economii si pastrarea in siguranta a valorilor;

sustinerea activitatii guvernelor prin cumpararea titlurilor de stat;

deschiderea de conturi pentru efectuarea platilor in scopul cumpararii de bunuri si servicii;

oferirea de servicii de incredere pentru persoane fizice, corporatii si alti participanti la afaceri financiare.

b) In a doua categorie se includ:

acordarea de credite de consum (pentru stimularea consumului si sustinerea cresterii economiei);

consultanta financiara, atat in materie de credite, cat si de economisire si investire a fondurilor;

servicii de management al disponibilitatilor clientilor si cash managementul, pentru obtinerea celor mai ridicate rentabilitati;

oferirea de servicii de leasing, prin cumpararea de echipamente si inchirierea acestora de catre clienti;

finantarea de noi domenii de activitate, precum inalta tehnologie si constituirea de firme de tip ”capital venture”, pentru reducerea riscurilor;

implicarea bancilor in vanzarea de servicii de asigurari, prin politele de asigurare care ii protejeaza pe clienti de riscurile de distrugere a proprietatii si preluarea datoriilor in cazul decesului debitorului;

vanzarea planurilor de pensii: departamentele ”bank trust” sunt active in administrarea fondurilor de pensii prin care sunt sprijinite persoanele fizice sa economiseasca bani pentru pensie;

implicarea bancilor in operatiuni cu titluri, prin executarea ordinelor de vanzare si de cumparare ale clientilor;

oferirea de catre banci a serviciilor de tip ”merchant banking”, care sunt definite ca operatiuni de cumparare temporara a unor valori ale companiilor pentru a le sprijini in demararea de noi afaceri, sau pentru a sustine expansiunea celor existente.

Din enumerarea produselor si serviciilor oferite de banci, rezulta ca acestea pot derula fie intreaga gama de operatiuni, fie se pot specializa in furnizarea unora dintre acestea. Considerate ca ”magazine financiare” in epoca moderna bancile pot unifica in oferta lor de servicii activitati bancare, de asigurari, de brokeraj, conferind clientilor incredere deplina.

1.3. Tipologia bancilor. Structura si criterii de clasificare

In literatura de specialitate, clasificarea bancilor se realizeaza dupa mai multe criterii, astfel:

1.     dupa structura si forma de organizare;

2.     dupa natura afacerilor derulate;

3.     dupa dimensiunea si importanta in cadrul pietei.

1. Dupa structura si forma de organizare, se face distinctia intre:

a)     banca universala

b)     banca de tip „holding company”

c)     banca de tip „financial holding company”

d)     conglomerate financiare

e)     banca specializata

a) Banca universala ofera intreaga gama de produse si servicii bancare, la care se adauga si servicii financiare nebancare. La modul general, activitatile financiare ale unei banci universale constau in:

• intermediere financiara, prin colectarea de depozite si acordarea de credite;
• emiterea si utilizarea mijloacelor de plata;
• tranzactionarea instrumentelor financiare (actiuni, obligatiuni, valuta) si a derivativelor asociate lor;
• brokerajul titlurilor;
• tranzactionarea in nume propriu, prin utilizarea portofoliului propriu de titluri;
• acordarea de consultanta financiara pentru corporatii si pentru operatiunile de fuziuni si achizitii;
• managementul investitiilor;
• vanzarea serviciilor de asigurari etc.

Germania este emblema bancii universale. Banci, precum Deutsche Bank si Dresder Bank ofera in prezent intreaga gama de servicii enuntate. Bancile germane pot detine propriile lor firme comerciale, iar suma investitiilor in aceste firme (peste 10% din capital) plus alte investitii fixe nu poate depasi capitalul total al bancii. Deutsche Bank este actionarul majoritar la Daimler – Benz; Allianz si Metallgesellshaft, Philip Holzman, societati de renume din diferite ramuri industriale.

b) Banca de tip „Holding company”

Termenul a fost lansat in SUA, prin Legea din anul 1956: The Bank Holding Company Act (BHC), care definea acest tip de institutie ca fiind acea firma care detine cel putin 25% din drepturile de vot a doua sau mai multe banci subsidiare. Fiecare BHC detine propriile subsidiare bancare (si chiar nefinanciare), care sunt separate din punct de vedere legal si capitalizate individual.

c) Banca de tip „Financial holding company”

In anul 1999, in SUA, legea de modernizare financiara „ The Gramm Leach Bliley Fianancial Modernisation” (GLB), a permis bancilor de tip holding sa se transforme in companii financiare de tip holding (Financial Holding Company), care pot detine ca subsidiare: banci comerciale, banci de investitii si societati de asigurarii. Astfel, FCH devin banci universale restrictionate, care se implica in activitati bancare, de asigurari si cu titluri, dar care detin subsidiarele separate din punct de vedere al statutului legal si al capitalizarii. In Japonia, prin legislatia din anii ’90 bancile au devenit membre ale FCH, insa societatilor de asigurari nu li s-a acordat acest drept.

d) Conglomeratele financiare

In literatura de specialitate exista, in principal, doua abordari privind definirea conglomeratelor financiare, si anume cea european-continentala si cea anglosaxona.

Potrivi primei abordari, un conglomerat financiar este definit ca fiind un grup de institutii financiare format dintr-o banca, o societate de asigurari si una de investitii financiare si care trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii

- conducerea grupului este asigurata de catre o institutie de credit, sau, cel putin una din filialele grupului este o institutie de credit;

- daca la conducerea grupului nu se afla o institutie de credit, atunci se considera ca activitatile grupului se desfasoara in sectorul financiar daca ponderea acestora in totalul activitatilor depaseste 40%;

- cel putin una din entitatile grupului apartine sectorului asigurarilor si cel putin una sectorului bancar sau sectorului de servicii de investitii;

- activitatile consolidate si sau agregate ale entitatilor grupului trebuie sa fie semnificative pentru fiecare sector in parte, respectiv ponderea bilantului unei entitati din sectorul financiar in totalul bilantului entitatilor financiare din grup sa fie mai mare de 10%.

Potrivit celei de-a doua abordari, un conglomerat financiar este definit ca un grup format dintr-o institutie care desfasoara activitati bancare si o societate de investitii financiare.

In opinia noastra, un conglomerat financiar poate fi definit ca fiind acea organizatie, care desfasoara intre doua si cinci dintre urmatoarele tipuri de activitati si anume:

intermedierea si gestiunea mijloacelor de plata;

asigurari;

operatiuni cu titluri/ finante corporative;

managementul fondurilor;

consultanta si vanzarea produselor catre clienti retail.

In Marea Britanie, de exemplu, in anul 1998, doar 8 conglomerate autorizate ofereau cele 5 activitati financiare, 13 conglomerate ofereau 4 activitati, iar peste 50 de conglomerate erau autorizate sa ofere 3 activitati financiare.

Constituirea conglomeratelor financiare si consolidarea relatiilor dintre entitatile componente ale acestora reprezinta subiect de dezbateri in mediul de afaceri si la nivelul autoritatilor de reglementare, fiind analizate avantajele, cat si dezavantajele acestora.

Avantajele conglomeratelor financiare constau in urmatoarele:

1.     imbunatatirea eficientei activitatii prin realizarea economiilor de „scala” si „scope”.

Economia de scala este un concept care desemneaza situatia in care la nivelul unei banci cresterea factorilor de productie (a inputurilor) antreneaza o crestere suplimentara a rezultatelor (a outputurilor). De exemplu, dublarea depozitelor, a capitalului si a fortei de munca ar antrena o crestere mai mult decat dubla a creditelor.

Economia de scope este un concept care descrie situatia in care: reunirea producerii si furnizarii a doua sau mai multe servicii genereaza costuri mai reduse decat daca acestea ar fi fost realizate separat.

2.     dezvoltarea pietelor financiare in tarile emergente, prin expertiza si asistenta oferita de conglomeratele care desfasoara activitatea in aceste tari.

3.     reducerea vulnerabilitatii la socurile economice, din diferite economii sau regiuni, prin diversificarea activitatii financiare si subsidiare din tari diferite.

Dezavantajele conglomeratelor financiare constau in:

1. dificultati de reglementare si supraveghere generate de diversitatea si complexitatea activitatilor financiare pe care le desfasoara pe piete si zone geografice diferite;

2. sporirea riscului sistemic, ca urmare a problemelor care se manifesta la nivelul unei entitati a conglomeratului financiar si a propagarii acestora la nivelul intregului grup. Pentru prevenirea efectului de contagiune intre diferite entitati si operatiuni, la nivelul conglomeratelor se constituie adevarati pereti de foc „firewalls”. Este vorba de restrictii legale care vizeaza fluxurile de informatii si alte tranzactii financiare intre subsidiare, agentii, departamente etc. cu scopul de a proteja o entitate de problemele manifestate intr-o alta entitate.

e) Bancile specializate, spre deosebire de cele universale, asigura finantarea unor domenii de activitate precum industria, agricultura sau a unor segmente ale pietei financiare, precum bancile ipotecare si bancile de investitii. Imbraca o diversitate de forme, de la bancile de participatie in industrie si comert, pana la bancile de comert exterior si casele de titluri „house of securities”. Ideea specializarii a aparut in SUA, prin legislatia Glass Steagal – Act care a produs o separare functionala si geografica a activitatii bancare, iar bancile comerciale (de depozit) si au delimitat activitatea de bancile de afaceri (investitii).

2. Un alt criteriu in functie de care se pot clasifica bancile este natura afacerilor (operatiunilor) derulate.

In functie de acest criteriu, distingem:

a). wholesale banking

b). retail banking

c). private banking

d). shadow banking

a). Wholesale banking (banci globale) sau de corporate. Acestea ofera servicii bancare investitorilor corporate in vederea sustinerii activitatii financiare a companiilor si a investitorilor institutionali, precum fondurile de pensii si autoritatile guvernamentale. Aceste servicii includ: imprumuturi; managementul lichiditatii; credite ipotecare; operatiuni de leasing si de restructurare a capitalului.

Termenul de „wholesale banking” desemneaza o larga varietate de servicii financiare oferite de catre banci clientilor corporate si celor institutionali.

In general, bancile de acest tip, ofera servicii grupate in „pachete”, ceea ce le confera atractivitate, comparativ cu oferta separata a acestora, prin practicarea unei rate mai scazute a dobanzii.

De exemplu, ING reprezinta o banca de tip „wholesale” care ofera urmatoare gama de produse si servicii bancare: finante comerciale (factoring); fuziuni si achizitii; oferte publice initiale si secundare; preluari de companii; restructurarea bilantului pentru firme; cumparare sprijinita (leverage by out); investitii; operatiuni cu instrumente derivate; achizitia de titluri emise de catre companii si administratiile publice centrale si locale; operatiuni pe piata valutara; finantarea prin securitizare; acordarea de imprumuturi generale; operatiuni de leasing; operatiuni de plati si cash management; pastrarea in custodie a titlurilor clientilor; asigurarea riscului si consultanta in managementul riscului, etc..

b). Retail banking reprezinta acea institutie care ofera servicii catre investitori individuali (persoane fizice) sau pentru finantarea afacerilor de mica dimensiune. In structura acestei oferte de produse si servicii bancare se includ: conturi de economii si depozite; credite de consum si ipotecare; servicii de plata; carduri de credit si de debit. In prezent o mare parte din serviciile de retail banking sunt oferite electronic, prin Automated Teller Machines (ATM) online banking. Activitatea de retail se desfasoara de catre o multitudine de tipuri de banci, diferite de la o tara la alta si anume:

- banci comerciale;

- banci locale;

- banci de economii ale Postei;

- bancile de economii;

- societatile de constructii si bancile „landesbanks”

- bancile de dezvoltare rurala.

c). Private banking este institutia care ofera servicii de private banking acelor clienti care detin conturi considerabile (valoarea minima a acestora variaza) si doresc un management corespunzator al fondurilor lor pe termen lung.

Prima banca de acest tip a fost creata la Geneva in anii 1800, pentru administrarea averilor unor persoane fizice. In SUA, private banking a fost o forma raspandita de activitate a bancilor, in secolul al XIX-lea, iar in prezent se poate distinge Brown Brothers Harriman, in New York.

Un alt exemplu, este Banque Populaire Cote d’Azur din Monaco, care ofera servicii personale si confidentiale adaptate la nevoile fiecarui client.

In Elvetia, prima „private banking” apare in anul 1700 la Geneva, in prezent bancile elvetiene fiind renumite pentru serviciile si produsele oferite clientilor lor, ale caror conturi depasesc 500.000 USD sau ale caror venituri personale sunt considerabile.

d). Shadow banking (banca ascunsa), reprezinta acea entitate (institutie) financiara, care exercita functiile unei banci, dar care nu este subiect al reglementarii bancare.

In categoria institutiilor „shadow” putem include fondurile de pensii, fondurile pietei monetare, bancile de investitii. Prin definitie, aceste institutii nu accepta depozite (nu sunt institutii depozitare), dar indeplinesc un rol important in intermedierea financiare. Intre anii 2000 si 2008 in SUA si Europa a crescut importanta sistemului de „shadow banking”, imprumuturile acordate clientilor prin acest sistem depasindu-le pe cele ale sistemului traditional. Vulnerabilitatea acestor institutii rezulta din nivelul ridicat al „financial leverage”, respectiv al fondurilor imprumutate, raportate la activele lichide sau la resursele proprii.

Exemple celebre de „shadow banks” sunt Bear Stearns si Lehman Brothers.

3. In functie de dimensiunea si importanta in cadrul  pietei, se pot identifica:

banci locale (banci comunale);

banci regionale;

banci supraregionale;

banci multinationale.

Bancile locale (community bank), reprezinta banci comerciale detinute de o colectivitate locala, ale caror surse sunt de provenienta locala si pe baza carora finanteaza afacerile comunitatii respective. Acestea nu sunt afiliate la companiile de tip holding. In SUA, o astfel de banca, detine active a caror valoare nu depaseste un milion de $. In Rusia, de exemplu, functioneaza bancile municipale, care sunt controlate si administrate de municipiul respectiv (Bank of Moscow), si al carei rol consta in furnizarea de imprumuturi si alte servicii administratiei locale garantate cu veniturile bugetelor locale.

Bancile regionale sunt specializate in colectarea de depozite si acordarea de credite intr-o anumita regiune a unei tari; ele au o dimensiune mai mare decat a unei banci locale. In Germania, de exemplu, bancile regionale sunt denumite „Landesbanken”

Banci supraregionale reprezinta companii holding care opereaza in majoritatea regiunilor geografice ale unei tari, sau care detin subsidiare in doua sau mai multe state. „The American Banker”, publicatie zilnica in SUA, defineste bancile supraregionale ca fiind „non-money center bank” – centre bancare nonmonetare.

Bancile multinationale reprezinta acele institutii a caror activitate se deruleaza si in alte tari decat cea de origine. Citibank, de exemplu, detine unitati prin care opereaza in mai mult de 90 de tari.

La nivelul anului 2007, in topul primelor 10 banci multinationale, dupa capitalul social, se regaseau: Bank of America; Citigroup; HSBC; Mitsubishi Financial Group; Royal Bank of Scotland; BNP Paribas; Banca Santander; Mizuha Financial Group.

Fiecare banca multinationala poate opta pentru o anumita forma de organizare structurala, in vederea executarii autoritatii si a comunicarii. Astfel, se pot utiliza:

reprezentante ale rezidentilor;

banci de corespondent;

agentii bancare;

branse straine;

subsidiare straine si afiliate;

consortii bancare.

Reprezentantele rezidentilor sunt oficii care ofera clientilor ajutor si sprijin in tarile straine, fara a se implica in activitatea de intermediere bancara.

Bancile de corespondent sunt banci prin care se mentine o legatura informala intre bancile din diferite tari, prin utilizarea conturilor de corespondent, care faciliteaza platile internationale pentru clienti.

Agentiile bancare sunt unitati bancare, care opereaza precum bancile cu experienta, pe piata valutara, monetara, acorda imprumuturi, investesc pe piata de capital, dar nu accepta depozite.

Bransele straine opereaza precum bancile locale, cu exceptia faptului ca directorul si actionarii provin din alta tara. Acestea sunt supuse reglementarilor pietei bancare locale, dar situatiile financiare se afla in evidentele bancii mama.

Subsidiarele straine si afiliate reprezinta banci locale care sunt incorporate partial sau complet in banca mama. Acestea pot efectua intreaga gama de operatiuni bancare.

Consortiile bancare constituie reuniuni de mai multe banci comerciale, in vederea efectuarii de subscrieri de titluri, acordari de credite si alte tipuri de activitati.

In ultimii 30 de ani, bancile multinationale s-au dezvoltat ca urmare a evolutiilor in materie de reglementari ale domeniului financiar si a diversitatii produselor si serviciilor bancare. In prezent, bancile multinationale se regasesc sub forma conglomeratelor financiare.

1.4. Tendinte in activitatea bancara

Abordarea globala a produselor si serviciilor bancare ne sugereaza faptul ca aceste institutii financiare sunt supuse unor modificari permanente, atat la nivelul functiilor, cat si al formelor.

Aceste schimbari care afecteaza afacerile bancare, in prezent, sunt importante si considerate de catre specialisti drept „revolutie bancara”, in sensul ca bancile generatiilor viitoare vor fi aproape de nerecunoscut comparativ cu cele de astazi.

Principalele tendinte care se manifesta in activitatea bancara prezenta sunt urmatoarele:

• proliferarea serviciilor: aceasta tendinta s-a accentuat in ultimul deceniu, ca urmare a cresterii presiunii datorate competitiei bancilor cu alte institutii financiare, modificarilor tehnologice si unei mai bune informari a clientilor. Noile servicii au antrenat efecte pozitive in industria bancara, creand noi surse de venituri sub forma de comisioane, din comisioane care continua sa creasca intr-un ritm mai mare decat sursele traditionale de venituri (respectiv cele din dobanzi);
• cresterea competitiei: nivelul si intensitatea competitiei in acest domeniu au antrenat bancile in oferirea de servicii financiare extrem de diversificate. Astfel, chiar si bancile locale ofera credite de consum si pentru finantarea investitiilor, planuri de economii si de pensii, consultanta financiara, intrand in competitie cu entitati specializate, precum societati de asigurari, uniuni de credit, societati de titluri etc.;
• dereglementarea: cresterea competitiei si proliferarea serviciilor bancare au fost sustinute si de dereglementare, respectiv reducerea controlului guvernamental in domeniul serviciilor financiare. Evolutiile recente ale sistemului financiar mondial evidentiaza ca slaba reglementare si diminuarea controlului statului au constituit, printre altele, premise ale declansarii actualei crize financiare globale;
• cresterea costului resurselor: dereglementarea in combinatie cu cresterea competitiei au condus la cresterea dramatica a costului depozitelor. Aceasta scumpire a resurselor a determinat bancile sa reduca numarul de angajati, a caror activitate a fost inlocuita cu echipamente electronice moderne. Bancile au fost obligate, astfel, sa-si gaseasca noi surse de fonduri, una dintre acestea fiind securitizarea. Prin aceasta operatiune anumite imprumuturi bancare sunt impachetate impreuna (pooluri) si scoase in afara bilantului. In continuare, pe seama lor, se emit titluri, care sunt plasate pe piata deschisa, cu scopul de a creste nivelul fondurilor;
• cresterea senzitivitatii clientilor deponenti la rata de dobanda (sau cresterea senzitivitatii depozitelor la rata dobanzii): odata cu dereglementarea serviciilor financiare, deponentii au putut obtine rentabilitati sporite ale plasamentelor lor in depozite bancare, ceea ce le-a sporit gradul de informare si de senzitivitate la variatiile ratei de dobanda. O asemenea situatie antreneaza preocupari in randul bancilor pentru sporirea gradului de loialitate al clientilor, prin practicarea unor dobanzi atractive. In acest context, a sporit competitia bancilor pentru atragerea de noi clienti, dimensiunea acestei competitii fiind data de: pret, convenienta si confidentialitate.
• revolutia tehnologica: in industria financiara schimbarea si inovarea au fost motivate de costurile ridicate ale activitatii traditionale. In literatura de specialitate sunt prezentati sase factori ca fiind responsabili de inovatia financiara:
• volatilitatea ratei dobanzii si a ratei inflatiei;
• modificarea reglementarilor si circumstantele acestora;
• modificari in nivelul depozitelor;
• evolutia tehnologica;
• nivelul activitatii economice;
• lucrarile de cercetare stiintifica, factor cu impact deosebit asupra eficientei pietei.

Rezolutia tehnologica, bazata pe informatia tehnologica era astfel apreciata in anul 1997, de catre presedintele Citigroup „Informatia a inlocuit etalonul gold standard ca baza a lumii financiare”. Aplicatiile in tehnologia informatiei au modificat, la modul dramatic produsele oferite de banci, care s-au orientat catre e-money, e-banking, e-commerce, ATM-uri si POS-uri, precum si reteaua network pentru procesarea a miliarde de operatiuni. Ca urmare a acestei tendinte, bancile au inceput sa utilizeze intensiv capitalul, costurile fixe si sa reduca forta de munca, ca si parte variabila a capitalului. Totusi, evolutii recente si sondaje in randul clientilor arata  ca o proportie considerabila din randul acestora prefera serviciile personalizate si oportunitatea de a se consulta personal cu bancherul cu privire la serviciile financiare.

• Consolidarea si expansiunea geografica

Utilizarea eficienta a automatizarii si a altor inovatii tehnologice reclama un volum sporit al activitatii bancare. Astfel, bancile sunt tentate sa acapareze noi piete aflate la distanta, sporind, astfel, volumul activitatii. Rezultatele, nu intotdeauna favorabile, s-au concretizat in sporirea considerabila a activitatii la nivelul unei unitati bancare, precum si reunirea institutiilor de mici dimensiuni in conglomerate financiare, care sa ofere servicii multiple.

De asemenea, incepand din anii ’90 asistam la un amplu proces de restructurare bancara, prin consolidare, si care imbraca patru forme:

in interiorul tarii, intre institutii financiare din acelasi domeniu;

in interiorul tarii, intre institutii financiare diferite;

intre tari, intre institutii financiare de acelasi fel;

intre tari si intre institutii financiare diferite.

Globalizarea bancilor

Expansiunea geografica a determinat ca activitatea unei banci sa depaseasca granitele nationale. In SUA,un impact deosebit l-a avut Acordul „North American Free Trade Agreement” (NAFTA), semnat de SUA, Canada si Mexic, si prin care, bancile din aceste tari pot opera prin sucursale in fiecare din celelalte tari, oferind o gama completa de servicii comparabile cu cele oferite de bancile interne.

In Europa, consolidarea bancara s-a produs mai repede si, a amplificat totodata, tendinta catre tipul de banca globala, prin implicarea bancilor din Germania, Franta, Italia, Spania, Elvetia in achizitionarea de banci din tari invecinate si din alte tari.

Cresterea riscului de faliment

Expansiunea geografica si consolidarea bancara au antrenat riscuri sporite pentru bancile care devin vulnerabile la conditiile locale si la cresterea competitiei cu institutiile nonbancare.

Schimbarea caracteristicilor clientelei bancare

Clientela bancara este afectata de toate tendintele enuntate: dereglementare, schimbari de reglementare, inovatie financiara, competitie, internationalizare etc. In fata acestor presiuni, o parte din clientela si-a schimbat comportamentul:

• marile corporatii, de exemplu, au parasit sistemul bancar, orientandu-se pentru procurarea fondurilor catre alti intermediari financiari sau, direct, de pe piata de capital. Aceste schimbari au redus veniturile bancilor, dar s-au produs modificari si in portofoliul de credite, care si-a diminuat calitatea;
• de asemenea, la nivelul clientilor persoane fizice se manifesta imbatranirea acestora, tendinta care afecteaza activitatea viitoare a bancilor. Confruntate cu aceasta problema, bancile se implica tot mai mult in planurile financiare si de pensie ale clientilor in varsta. Totodata, diversitatea etnica antreneaza, la nivelul bancilor, preocupari pentru finantarea afacerilor derulate de diferite grupuri etnice, in cadrul carora un rol il detine populatia feminina

1.5. Indicatori de exprimare a performantelor sistemelor bancare. Evolutii ale activitatii bancare in contextul crizei financiare globale

Pentru caracterizarea si evaluarea unui sistem bancar literatura de specialitate se regasesc o multitudine de indicatori care au rolul de a exprima: marimea, structura, eficienta, competitivitatea, gradul de deschidere, stabilitatea, reglementarea si supravegherea care se manifesta in acest domeniu al sistemului financiar.

In acest scop, indicatorii se pot grupa dupa relevanta informatiilor pe care le furnizeaza, in urmatoarele categorii:

I. Indicatori care exprima gradul de patrundere geografica si demografica a produselor si serviciilor bancare.

In aceasta categorie includem indicatori precum:

a.     numarul de banci/pe suprafata de 1000 km²;

b.     numarul de sucursale (branse) la 100000 locuitori;

c.      numarul de ATM-uri la 1000 km²;

d.     numarul de ATM-uri la 100000/locuitori;

e.     numarul de credite si depozite/1000 persoane;

f.      marimea medie a creditelor si depozitelor raportate la PIB-ul pe cap de locuitor.

Acesti indicatori care arata expansiunea activitatii bancare in randul clientilor si in spatiu (a-d) inregistreaza valori sparte, pe masura ce nivelul de dezvoltare economica a tarii sporeste. In schimb, indicatorii e si f inregistreaza valori descrescatoare, pe masura ce o tara devine tot mai bogata. 

II. O a doua categorie de indicatori, corelata cu prima desemneaza accesul pe piata bancara, atat a institutiilor bancare precum si a clientilor.

In acest sens, se pot utiliza indicatori care exprima:

numarul de credite si depozite/pe cap de locuitor;

distributia creditelor (depozitelor) versus distributia veniturilor;

numarul persoanelor care detin conturi bancare/total populatie;

costul operatiunilor cu administrarea conturilor bancare/total numar de conturi;

cerintele companiilor pentru obtinerea finantarii (creditori bancari);

valoarea colateralului necesar pentru a obtine imprumuturile.

III. Indicatori care exprima marimea sistemului bancar si gradul de intermediere bancara.

In vederea cuantificarii marimii unui sistem bancar se utilizeaza:

raportul Active bancare/PIB desemnat grad de intermediere financiara;

raportul Credite neguvernamentale/PIB desemnat grad de intermediere bancara;

raportul Depozite bancare/PIB, care ilustreaza gradul de economisire si de plasare a economiilor in sistemul bancar;

raportul Active ale Bancii Centrale/PIB;

raportul M₂/PIB, desemnat si grad de monetizare al economiei, sau grad de alimentare al economiei cu masa monetara;

raportul creditor neguvernamental (privat)/total credite;

raportul credit neguvernamental (privat)

IV. Indicatori de exprimare ai structurii financiare, care au menirea de a desemna ponderea elementelor bilantiere in total active, respectiv, pasive bancare.

numerar/si active cu lichiditate imediata/total active;

credite acordate/total active bancare;

plasamente in titluri/total active bancare;

capital/total pasive bancare;

credite acordate/total pasive bancare;

depozite atrase/total pasive bancare.

V. Gradul de deschidere al sectorului bancar care poate fi cuantificat prin

ponderea actiunilor straine (capital strain) din sistemul bancar in total disponibilitati ale institutiilor de credit si ponderea activelor externe, in total active;

numar de banci straine si nationale in cadrul unui sistem bancar;

ponderea fuziunilor si achizitiilor transfrontaliere in care au fost implicate bancile nationale.

VI. Indicatori de exprimare a competitiei si competitivitatii in sistemul bancar. In acest scop se pot utiliza:

gradul de concentrare al activitatii bancare (ponderea primelor cinci banci in total active ale sistemului bancar);

indicele Herfindahl al concentrarii activelor bancare;

indicele puterii de piata (Lerner Index);

ponderea actiunilor detinute de stat in sistemul bancar;

ponderea capitalului strain si autohton in total capital bancar.

Indicele Herfindahl este calculat prin insumarea patratelor cotelor de piata ale fiecarei banci in totalul pietei.

Acest indice poate lua valori cuprinse intre 0 si 10000, cel mai ridicat nivel indicand o piata mai concentrata. Presupunem un sistem bancar din tara „X” care prezinta urmatoarea structura a depozitelor bancare:

Indicele Lerner se utilizeaza pentru aprecierea puterii de piata, aratand masura in care o banca este capabila sa practice preturi peste nivelul costului marginal. In conditii de concurenta perfecta, pretul este egal cu costul marginal, deci, indicele Lerner este = 0. Cand pretul depaseste costul marginal, atunci indicele devine pozitiv si are valoarea cuprinsa intre 0 si 1. O valoare mai apropiata de 1 arata gradul puterii de monopol al bancii.

VII. Indicatori de exprimare a eficientei si productivitatii care ofera informatii cu privire la:

rentabilitatea activitatii bancare calculate in functie de active (ROA) sau de capital (ROE);

raportul cost/venit

ponderea costurilor operationale in total venituri;

cheltuieli nondobanzi/total venituri;

productivitatea muncii (valoarea adaugata/ore lucrate sau valoare adaugata/angajat).

VIII. Indicatori pentru caracterizarea sistemului de plati si decontari

numarul de sisteme de plati si distributia fluxurilor in cadrul acestora;

numarul de mijloace de plata de retail (transferuri bancare, cecuri, carduri de credit);

numarul tranzactiilor/ATM si POS;

numarul de carduri la 1000 locuitori.

IX. Indicatori de exprimare ai stabilitatii financiare a sistemului bancar

gradul de adecvare a capitalului in functie de riscul activelor;

ponderea activelor lichide/total pasive;

ponderea depozitelor clientilor/total pasive;

ponderea creditelor acordate clientilor/depozite atrase de la clienti.

X. Indicatori de exprimare a gradului de reglementare si supraveghere a sistemelor bancare

In acest sens, se utilizeaza indicatori care cuantifica:

• puterea de supraveghere a bancii centrale;
• interventia discretionara a autorului de supraveghere (indicele discretiei);
• independenta bancilor centrale.

De asemenea, intrucat in sistemele bancare functioneaza scheme de asigurare si garantare a depozitelor, se poate cuantifica impactul acestora asupra activitatii bancare, prin:

indicele hazardului moral al asigurarii si garantarii depozitelor;

indicele restrictionarii activitatii bancare.

Indicele puterii de supraveghere a bancii centrale se calculeaza de Banca Mondiala si Banca Centrala Europeana. Acesta in valori pe o scala de la 0 la 14, prin luarea in considerare a urmatoarelor intrebari, care sunt cuantificate prin atribuirea de valori, in functie de raspuns.

DA = 1                si                         NU = 0

Poate autoritatea de supraveghere sa apeleze la auditori externi, pentru a discuta raporturile, fara instiintarea bancii?

Sunt auditorii solicitati sa intocmeasca raportari false?

Pot fi adoptate masuri impotriva auditorilor externi, de catre autoritatea de supraveghere?

Poate supraveghetorul sa forteze banca la schimbari in structura organizatorica interna?

Elementele extrabalantiere sunt prezentate autoritatii de supraveghere?

Pot autoritatile de supraveghere sa se solicite bancilor constituirea de previziuni pentru acoperirea actualelor pierderi?

Poate autoritatea sa inlocuiasca dreptul actionarilor bancii si sa o declare insolventa?

Permite legislatia ca supraveghetorul sa suspende unul sau mai multe drepturi ale actionarilor la bancile cu probleme?

Sunt elementele extrabalantiere ascunse autoritatii de supraveghere?

De asemenea, se iau in considerare raspunsurile DA = 1 si NU = 0 pentru fiecare din intrebarile urmatoare:

Poate autoritatea de supraveghere sa suspende decizia managerului bancii cu privire la distribuirea de:

a.     dividende;

b.     bonusuri;

c.      comisioane de management performant.

In ceea ce priveste reasigurarea si restructurarea, poate autoritatea de supraveghere sau alte agentii guvernamentale sa:

a.     suspende drepturile actionarilor?

b.     Sa demita si sa inlocuiasca managementul?

c.      Sa demita si sa inlocuiasca directorul?

La nivelul anului 2005, acest indice prezinta valori maxime (14) in Elvetia si Portugalia; (13) in Austria si SUA; cele mai mici valori (7) in Franta, Italia si Olanda.

Pentru cuantificarea Indicelui discretiei, se utilizeaza o scala de la 0 la 4, valoarea maxima semnificand o maxima discretie.

Se iau in considerare urmatoarele aspecte:

Daca legislatia stabileste un nivel predeterminat al solvabilitatii deteriorate de la care intervine automat banca centrala? (NU=1)

Daca autoritatea de supraveghere poate renunta la anumite reglementarii prudentiale? (DA=1)

Orice incalcare a regulilor prudentiale trebuie raportata? (NU=1)

In acest caz, se intervine? (NU=1)

La nivelul anului 2005, acest indice prezenta valoarea 3 (pe scala de la 0 la 4) in marea Britanie, Belgia si Danemarca, Suedia si valoarea de 1 in tari precum Spania, Finlanda, Franta, Japonia, SUA.

Independenta Bancii Centrale sau a altei autoritati de supraveghere calculat de Banca Mondiala se construieste prin luarea in considerare a urmatoarelor aspecte:

Cui apartine contabilitatea autoritatii de supraveghere?

Cine il numeste pe conducatorul autoritatii de supraveghere si cine il revoca din functie?

Indicele ia valori de la 0 la 4, fiind compus din valorile atribuite raspunsurile la intrebarile de mai sus plus evaluarile independentei autoritatii de supraveghere in relatia cu bancile aflate in proces? (DA=1)

In conformitate cu acest indice, cel mai ridicat nivel al independentei il detinea, in 2005, Banca Centrala a Frantei (4), iar cele mai scazute Suedia (1 p), Japonia (1,5 p), Marea Britanie (2 p), Luxemburg (1,5 p).

In cadrul sistemelor bancare, schemele de asigurare si garantare a depozitelor au rolul de a prevenii anumite riscuri, dar, antreneaza cresterea hazardului moral al bancilor. Existand garantarea si asigurarea depozitelor, bancile isi va asuma riscuri excesive, ceea ce va antrena destabilizarea sistemului financiar.

Pentru a cuantifica gradul de corelatie intre schema de asigurare/garantare a depozitelor si costul crizelor financiare se calculeaza Indicele hazardului moral al asigurarii depozitelor.

Aceste valori de la o la 8, valoarea maxima semnifica, cel mai ridicat nivel al riscului de hazard moral. Elementele care se iau in considerare sunt urmatoarele:

1.     existenta coasigurarii;

2.     includerea sau nu a depozitelor in valuta in schema de asigurare/garantare;

3.     includerea sau nu a depozitelor interbancare;

4.     daca asigurarea depozitelor/garantarea se realizeaza pe seama unui fond;

5.     care este provenienta fondurilor (scorul este urmatorul:

2=guvern

1=guvern+banca

0=banca singura)

6.     tipul de management al fondului (cu urmatorul scor: 3=privat; 2=mixt; 1=oficial)

7.     tipul si calitatea membrilor (1=obligatoriu; 0=voluntar)

Valoarea totala a indicelui este suma punctelor obtinute la punctele 1,2,3 si 4 (DA=1; NU=0).

In perioada 1999-2002, acest indice prezinta valoarea:

7 in Danemarca, Italia, Finlanda;

6 in SUA;

5 in Japonia, Suedia, Austria;

2 in Elvetia.

Indicele restrictionarii activitatii bancare

Acest indice poarta valori de la 0 la 4 si reprezinta suma scorurilor aferente celor 2 tipuri de activitati vizate (asigurari si operatiuni cu titluri) altele decat activitatea bancara propriu zisa. Semnificatia scorurilor este urmatoarea:

0 = activitate nerestrictionata, bancile putand presta o gama larga de activitati (inclusiv asigurari si titluri);

1 = activitate restrictionata la mai putine activitati;

2 = activitate interzisa (prohibita).

La nivelul anului 2005, BCE furniza urmatoarele informatii cu privire la acesti indici:

Luxemburg, Suedia, Marea Britanie = 0

Austria, Belgia, Franta, Germani, Elvetia = 1

SUA si Irlanda = 2

Japonia = 3

Rezulta ca bancile europene sunt mai putin restrictionate comparativ cu cele din SUA si Japonia

In tabelul urmator sunt redati indicatorii gradului de patrundere a produselor si serviciilor bancare.

Evolutii ale activitatii bancare in contextul crizei

In contextul actualei crize, declansata in anul 2007, sistemul financiar global se confrunta cu o puternica presiune produsa de declinul activitati economice, cu efecte considerabile asupra structurii bilantiere a institutiilor si asupra valorii activelor reale si financiar.

In primul rand se constata declinul profitabilitatii bancare, ca fenomen global, modul in care fiecare banca a fost afectata fiind diferita in functie de circumstantele si evolutiile de pe pietele imobiliare respective. Potrivit tabelului nr.1 profitabilitatea este privita si ca profituri inainte de impozitare, precum si ca marja neta de dobanda (diferenta dintre dobanzile active si cele pasive). In acelasi context bancile au fost preocupate de nivelul costurilor operationale, care au prezentat evolutii diferentiate de la o tara la alta.

Ca urmare a pierderilor inregistrate, bancile au trebuit sa faca fata, prin provizioane, expunerii la riscurile de credit. Evolutiile de pe piata ipotecara, criza de lichiditate si modificarea valorii instrumentelor pe piata financiara a antrenat majorari ale provizioanelor in toate cazurile analizate.

Din lectura tabelului, rezulta ca puternic afectate, din punct de vedere al profitabilitatii, au fost bancile din Germania, Olanda, Elvetia, Marea Britanie si SUA si mai putin cele din Spania, Franta si Italia, datorita structurii financiare a investitiilor si a orientarii spre piata interna de retail.

Bancile japoneze au castigat, in raport cu competitorii lor europeni, din punct de vedere al profitabilitatii, dar ramane redusa, datorita marjei nete de dobanda practicate si care prezinta cel mai redus nivel.

Tabelul nr.1

Profitabilitatea bancara

Bancile de investitii reprezinta cel mai afectat segment al sistemului financiar. Amploarea pierderilor combinata cu dificultate de atragere a noi fonduri explica pierderile inregistrate.

In prezentarea grafica urmatoare, este redata evolutia indicatorilor de exprimare a riscurilor din activitatea bancara (bancile analizate sunt cele din: Germania, Japonia, Marea Britanie, SUA).

in prima caseta, este ilustrata evolutia subscrierilor de titluri, actiuni si obligatiuni, care se afla in declin incepand din anul 2008, comparativ cu cel mai ridicat nivel, din anul 2007;

in a doua caseta, este redata expunerea la risc a bancilor de investitii, ca urmare a cresterii atat a nivelului ratei dobanzii cat si a capitalizarii burselor sporite (anul 2002 = 100);

finantarea activitatii de catre bancile de investitii este redata in caseta a treia, din care rezulta un declin considerabil atat in ceea ce priveste finantarea Trezoreriei statului, cat si a companiilor sau implicarea in activitati de fuziuni si achizitie

Graficele

In contextul crizei, bancile au devenit preocupate de un management corespunzator al capitalului. Astfel, se observa o crestere a ponderii capitalului in total activelor, in anul 2008, comparativ cu anul 2007. pentru gestionarea corespunzatoare a riscului de lichiditate, bancile au fost preocupate de reducerea volumului creditelor, rezultand, asa cum reiese din tabel, o dimensionare a raportului credite nete/total depozite, in SUA, Marea Britanie, Suedia, Germania, Franta si Australia.

Ponderea creditelor neperformante in total active a inregistrat valori considerabile in SUA, Marea Britanie, Spania si Olanda.

Activitatea de creditare, intrata in declin cu incepere din 2008, poate fi urmarita atat ca fluxuri totale, cat si ca tipologie. Astfel, se observa reduceri in nivelul creditarii in toate tarile analizate, precum si in structura acestora: credite ipotecare, credite de consum, pentru investitii si imobilizari. Momentul care declanseaza declinul activitatii de creditare este cel al prabusirii Lehman Brothers.

Evolutia si structura creditelor (cresteri procentuale anuale)

Graficele

Modificarea pretului activelor financiare si reale este redata in graficele urmatoare, din care rezulta:

redarea predarii creditului in PIB in toate tarile analizate (cea mai accentuata scadere se constata in Spania, Suedia si Marea Britanie);

pretul activelor imobiliare a cunoscut scaderi dramatice de 80% in SUA, Marea Britanie, Suedia, Franta, Cele mai bune evolutii se constata in Olanda si Elvetia;

in contrast cu activele reale, pretul actiunilor a inregistrat evolutii formatiile in majoritatea tarilor.

Garafice…………….

Tendintele de internationalizare a activitatii bancare, care au reprezentat o caracteristica importanta a sistemelor financiare. beneficiile diversificarii internationalizarii s-au manifestat, in special, in tarile europene, insa si aici, momentul septembrie 2008 a antrenat o reorientare catre piata locala.

Graficul urmator reda evolutia creditelor acordate rezidentilor nebancari din strainatate, ca predare in totalul imprumuturilor nebancare acordate de bancile din toate tarile respective.