Bilantul si notiunea de patrimoniu

Bilantul si notiunea de patrimoniu 

Studiul financiar al bilantului evidentiaza modalitatile de realizare a echili­brului financiar functional sau patrimonial al firmei la un moment dat (de regula la sfarsitul perioadei de gestiune), permitand deci o analiza financiara statica.

Sub aspect juridic, bilantul sintetizeaza starea patrimoniala, respectiv an­samblul drepturilor si angajamentelor patrimoniale existente la un moment dat.

Drepturile patrimoniale cuprind drepturile de proprietate si cele de creanta si confera titularilor o putere asupra bunurilor (drepturi de proprietate), sau posibilitatea obtinerii unor prestatii din partea altor persoane (drepturi de creanta).

Drepturile de proprietate se concretizeaza in posibilitatea utilizarii bunuri­lor (usus) in scopul consumului, productiei, sau fructificarii acestuia pentru obti­nerea unor venituri (usus-fructus).

In general, o firma detine anumite drepturi de proprietate asupra unui ansamblu variat de bunuri materiale cum sunt terenurile, cladirile, stocurile de marfuri, de materii prime, de produse finite, cat si nemateriale reprezentate de brevete, licente, marci de fabrica si alte elemente necorporale.

Drepturile de creanta, adica drepturi asupra tertilor, constau in angajamente contractate de anumiti parteneri, cum sunt clientii a caror termene de plata, convenite in avans, au o scadenta ulterioara livrarii bunurilor sau serviciilor, precum si debitorii firmei in calitatea lor de beneficiari ai unor imprumuturi, pentru angajamentele de rambursare in viitor a capitalului si costului aferent acestuia sub forma de dobanda. Drept urmare, conturile de imobilizari, clienti si debitori corespunzatoare drepturilor de proprietate si de creanta se vor regasi in activul bilantului.

Angajamentele patrimoniale corespunzatoare obligatiilor pe care firma trebuie sa le onoreze la o anumita scadenta, sunt inregistrate in pasivul bilantului.

In functie de originea lor, angajamentele pot fi consecinta unor decizii voluntare sau a unor obligatii impuse firmei. Astfel, imprumuturile contractate, sau obligatiile de plata fata de furnizori, sunt rezultatul unor angajamente liber subscrise de intreprindere, concretizate in datorii reflectate in pasiv, in timp ce obligatiile fiscale constituie prelevari obligatorii impuse acesteia, inregistrate tot in pasivul bilantului.

De asemenea, angajamentele patrimoniale pot fi diferentiate in functie de efectele lor, in angajamente corespunzatoare datoriilor si corespunzatoare capitalurilor proprii. Cele corespunzatoare datoriilor implica, in general, pentru firma obligatia de plata a dobanzilor si de rambursare a datoriilor, in functie de modalitatea si scadenta convenita in contract. Angajamentele corespunzatoare capitalurilor proprii, apar in legatura cu remunerarea proprietarilor fondurilor puse la dispozitia firmei sub forma de aport initial la constituirea capitalului social, fie pentru aportul nou cu ocazia unei cresteri de capital, fie pentru acceptarea mentinerii profiturilor nedistribuite, care, in fapt reprezinta rezerve ce vor majora capitalul propriu, prin incorporarea lor in cuantumul acestuia.

Capitalurile proprii exprima valoarea drepturilor pe care proprietarii le detin asupra firmei, cu toate ca angajamentele de remunerare si de rambursare luate de aceasta fata de proprietarii sai sunt, in general, nesigure. Astfel, proprietarii nu beneficiaza de nici o garantie ferma care sa le asigure recuperarea fondurilor investite si nici de o certitudine in ceea ce priveste data unei eventuale recuperari. In legatura cu remunerarea capitalurilor investite, exista riscul 'de nedistribuire a dividendelor, in ipoteza in care rezultatele obtinute de firma vor fi slabe. In compensarea riscurilor care decurg din aceasta nedeterminare, proprietarii pot beneficia de trei avantaje majore si anume: dividende superioare, daca firma are o evolutie financiara favorabila si degaja rezultate bune la sfarsitul exercitiului contabil (remunerarea nefiind garantata in caz contrar), cresterea valorii capitalurilor proprii, deci a bogatiei pe care proprietarii o detin in firma (chiar daca nu poate fi avut in vedere un anumit termen pentru recuperarea sa) si dreptul de participare la deciziile majore din viata firmei (in special la cele referitoare la desemnarea conducerii acesteia).

Daca studiul juridic permite prezentarea drepturilor si angajamentelor patri­moniale, prezentarea financiara pune in evidenta relatia dintre sursele fondurilor (resursele) si nevoile (utilizarile) carora le sunt alocate fondurile. Astfel, pasivul apare ca o sinteza a angajamentelor contractate (optica juridica), sau ca o inventariere a surselor de finantare (optica financiara), in timp ce elementele inscrise in activ, corespund unor drepturi patrimoniale (sub aspect juridic), sau unor alocari de fonduri pentru achizitionarea acestor drepturi (sub aspect financiar).

Aceasta dubla reprezentare a posturilor de activ si pasiv din bilantul firmei s prezintǎ astfel:

Dubla reprezentare a patrimoniului

Bilantul constituie documentul principal care sta la baza evaluarii patrimo­niale a firmei. Indiferent de momentul la care se incheie bilantul, mentinerea egalitatii intre sumele totale inscrise in activul si pasivul sau constituie o regula ce trebuie strict respectata la intocmirea bilantului, ea reprezentand de fapt principiul financiar fundamental care sustine constituirea patrimoniului unei firme.Egalitatea bilantiera este necesara, nu pentru ratiuni tehnice sau conventionale ci, pentru ca transpune o identitate fundamentala intre activ si pasiv care sunt de fapt doua reprezentari diferite ale aceleiasi marimi economice. Deoarece pasivul reflecta sursele fondurilor constituite de intreprindere, iar activul grupeaza utilizarile carora le sunt afectate aceste fonduri, inseamna ca nici o resursa nu poate ramane fara alocare, dupa cum nu poate exista nici o nevoie de finantare fara surse de fonduri. In aceste conditii egalitatea intre suma activului si cea a pasivului, reprezinta de fapt egalitatea necesara intre valoarea nevoilor de finantare si cea a resurselor de care dispune firma.